După ce termină Laura treaba propun să mergem într-un loc mai înalt să vedem apusul. Recunosc că cercetasem puțin înainte :)! Ne urcăm în mașină și mergem în Bordenii Mari și de aici mai urcăm puțin pe drum de piatră până la troița de sub vârful Cimpoitoru. Mai este un tip cu cățelul la mișcare și povestim puțin. Privim apusul peste coama împădurită și apoi pornim pe jos la deal, pe drumul forestier.
Înainte de asta admirăm foișorul sub acoperișul căruia e un cuib de viespi și apoi cuvintele de pe troiță.
”Nu pierde niciodată ocazia de a vedea ceva frumos căci frumusețea este autograful lui Dumnezeu - poteca sa de taină. Caut-o în fiecare chip, în peticul de cer albastru. Sufletul omului are nevoie de frumusețea adevărată mai mult decât de pâine.”
Avem surpriza să avem cățelul partener de drum. La început ne agităm puțin că nu știm dacă se va întoarce și ne liniștim când vedem că are numărul de telefon al stăpânului pe zgardă. Așa că urcăm toți trei prin pădure până în coamă și puțin la stânga spre punctul cel mai înalt. Presupunem că acesta este vârful Cimpoitoru. Sunăm stăpânul și îi spunem că e cățelul cu noi și îl vom aduce înapoi la mașină. Facem drumul înapoi și ne despărțim cu bucuria împărtășită a locurilor liniștite de aproape de oraș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu