miercuri, 20 iunie 2018

Muntele Băișorii-Crinț-Găbriana-La plopiș-Muntele Băișorii 28.01.2018

”Prin puritatea zăpezii”

Din cei de ieri Gabi și Iulia merg la schi pe pârtie, Marius cu Alina merg la schi în zăpadă mare la Groapa Nămetului la nord de cabanele militare de pe Muntele Mare și noi cinci: Marlene, Claudiu, Radu, Dinu și cu mine mergem la plimbare (activă) pe la colibele din nordul stațiunii Muntele Băișorii. Ca particularitate a zonei, așa cum în multe locuri din țară sunt ”de jos” și ”de sus” (exemplu Sâmbăta de jos, Sâmbăta de sus, Porumbacu de jos, Porumbacu de sus, Osica de jos, Osica de sus etc) aici se numesc Băișoara (cea de jos) și Muntele Băișorii (cea de sus)!

Deci, cum spuneam, din stațiune mergem pe drum până la telescaun (e multă lume, puțini cu schiuri, mulți la plimbare), traversăm pârtia și până se echipează colegii (ei cu schiuri de tură, eu cu rachete), îmi spun să cobor pe drum mai departe. Ei oricum mă vor ajunge din urmă undeva pe la pârâul Clinului și mă așteaptă la pârâul Crințului. Nu stau neapărat după mine, ci își pun focile până vin eu... 

De aici urcăm puțin pe drum în amonte și facem dreapta pe o potecă ce ne duce sub colibele Crinț. Facem un pic dreapta pe piciorul dintre valea Mămăligii și pârâul Miercii și ne întoarcem când ne dăm seama că ceva nu e bine. Un pic mai sus de noi sunt frumoasele colibe Crinț (păcat că nu prea mai sunt folosite, chiar și vara) și în sus și ușor dreapta urmăm un drum care ne duce elegant pe curbă de nivel în poiana Găbriana (îmi pun și eu rachetele că e zăpadă pufoasă, greu de mers în bocanci). Ne oprim înainte de a intra în poiană fiindcă nu ne vine să călcăm prin puritatea zăpezii. Câteva poze să ne amintim cum e să fie doar umbre pe plapuma albă de iarnă... Acum (și parcă și atunci) îmi venea în minte cântecul următor:
Nicu Alifantis - Umbra




Deasupra colibelor colegii se ”desculță” (la fel și eu de rachete) și ne așezăm pe rucsaci pentru o mică pauză de masă. E așa de fain și liniște că parcă nu ne vine să plecăm. Mai vorbim de ale noastre probleme de club și pornim mai departe. Întâi urcăm puțin din Găbriana și apoi facem dreapta pentru a reveni spre dealul Penelor și apoi dealul Voicii. Pe acolo e un plan pentru viitoarea buclă de ultra a Maratonului Apuseni (n.r. la data când scriu deja a trecut ediția 2018 a Maratonului Apuseni cu bucla de ultra pe aici). Când considerăm că am mers destul ne întoarcem până deasupra colibelor Găbriana, trecem pe unde am venit și încercăm o urcare (fără succes) mai sus de drumul de venire.





Revenim până la colibele Crinț și nu ne întoarcem exact pe unde am venit, ci urcăm înainte de colibe pe un drum cunoscut foarte bine de Dinu și de Marlene. Pe aici au fost acum niște ani buni la un concurs de orientare! Drumul ne duce pe o aproximativ curbă de nivel până în șaua ”La plopiș”. O recunosc imediat după copaci: aici am dormit acum trei ani după Maraton! 


Colegii coboară spre și apoi pe pârtie și Dinu îmi sugerează să urmez poteca ce taie pârtia și să cobor în stațiune. Știu unde duce și mi se pare și mie mai interesant să cobor pe pârtie mai ales că sunt până în 10 schiori pe toată pârtia. Evident cobor pe margine să nu deranjez. Pe dreapta văd o frumoasă troiță puțin înainte de capătul telescaunului și trec pe la capătul acestuia spre stațiune (pe unde venisem). Chiar din spate vin toți patru colegi ai mei spre bucuria tuturor fiindcă nu trebuie să ne așteptăm. Mergem toți la mașină și apoi acasă la Cluj. 

Mulțumiri pentru încă o tură faină și, cum am spus și atunci, că ”ne-ați făcut mai bogați cu două zile”!

Traversare Muntele Mare 27.01.2018

Vineri seară Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marcel Giurgea (Lușu) și Dinu Mititeanu duc trei mașini la Muntele Băișorii pentru a avea mașini la întoarcere (se întorc cu a lui Claudiu în Cluj). Sâmbătă dimineață suntem 10 oameni (Gabi Oargă, Claudiu Lazăr, Marius Florea, Alina Cîrja,  Iulia Hereșanu, Radu Terec, Marlene și Dinu Mititeanu, Geta Oltean, Cezar Partheniu) la autogara Beta de unde plecăm cu autobuzul spre Câmpeni (6.00) (Gabi făcuse rezervare, mulțumim!). Cam peste trei ore ne întâlnim în Valea Lupșei cu Cristi Chira, Lușu, Mihaela Giurgea și Alin Hapca care veniseră cu mașina lui Cristi (va fi o întreagă încurcătură să își recupereze mașina), ne întoarcem vreo sută de metri de la mașini și după o troiță cu tricolor fain. 11 sunt cu schiuri de tură, 3 cu rachete (Mihaela, Geta și cu mine - eu am rachete împrumutate de la Dinu). 
Cam după 30 de minute, după ultimele case, este zăpadă suficientă pentru clăpari și schiuri. Noi ne vom pune rachetele mai sus, încă ne descrucăm. Și ce diferență imensă este la mers! Mai urcăm vreo jumătate de oră și ieșim deasupra mării de nori. Fantastică priveliște pe celălalt țărm spre abrupturile Bedeleului și culmile mai domoale ale Trascăului! Nu ne săturăm să privim. Și în spate și în față chiar dacă deocamdată doar urcăm!





Și urcăm. și urcăm... Colegii cu schiuri merg mai repede și noi ținem cât de cât pasul cu ei (undeva în urma lor). De altfel mai încolo tot încercăm să ne intercalăm și e mai greu pentru schiorii care merg în spatele rachetelor fiindcă se cam strică urmele. Pe unii nu îi deranjează asta, pe alții da. Eu înțeleg și stau la urmă. Doar pe pârtiile de country skiing de lângă Kiilopää, Laponia, Finlanda am fost certat că merg pe linia de schiuri și abia după ce am mers și eu am înțeles motivul supărării schiorilor.

Cam la 15.00 ieșim la golul alpin și curând parcă suntem pe altă planetă. Totul e alb, totul pare pustiu, colegii par să fi dispărut. Sunt doar ceva mai în față, ne așteaptă! Bine că mai apare o antenă sau în depărtare unitatea militară că altfel ai zice că ai ajuns în neant. Dar, oricum ar fi, când ai prieteni faini alături de tine, chiar nimic nu mai contează! Peste două ore regrupăm sub stație fiindcă de aici ne cam schimbăm vitezele de mers: cei cu schiuri prind elan la vale, noi cu rachetele lipa-lipa ca rațele :D! Lăsăm în urmă și câinii de la unitate și unii vor merge pe drum prin zona ”La mocirle”, alții vom traversa o vale/platou și ne vom reîntâlni la drum (inclusiv cu cei mai înceți/începători în ale schiului).















Pe drumul unității fiecare merge în ritmul lui până la Șesul Cald. De aici Claudiu, Radu, Marlene, Dinu și Gabi ocolesc Buscatul pe la Fântâna Găbrienii și apoi coboară pe pârtie până în stațiune, restul coborâm pe drum spre Skiland și mai departe spre stațiune unde ne întâlnim cu toții. Lușu, Mihaela, Cristi, Alin și Geta pleacă spre Cluj, restul mergem la pensiunea ”lui Flaviu” de unde mâine vom pleca în trei destinații diferite (vedeți în postarea următoare).

Piatra Craivii 24.01.2018

La propunerea lui Lușu (Marcel Giurgea) de a merge pe Piatra Craivii în ziua liberă de 24 ianuarie răspundem în final 36 (inclusiv el)! Suntem câțiva colegi de club (Emilia Vereșezan, Denisa Negrean, Alex Rotariu, fam. Guja, fam. Motioc, Cristi Chira, Lușu, Cezar Partheniu) și mulți alți prieteni. La 8.30 e stabilită plecarea și respectăm ora cu regruparea pe mașini cu tot. Pe ruta Cluj-Teiuș-Galda de Jos-Bucerdea Vinoasă ajungem în ceva mai puțin de două ore în capătul satului. Ceva emoții până parcăm toate mașinile (gheață) și pornim spre Piatra Craivii.

Cetatea Piatra Craivii se află pe vârful omonim (1083 m) unde s-au găsit urme datând chiar din epoca bronzului. Prima cetate a fost construită aici în sec I. î.e.n. de către daci pe lângă o așezare numită Apoulon plasată în terase amenajată în stâncă, identificată ca fiind centrul dacilor Appuli. Orașul-cetate este menționat de geograful grec Ptolemeu. După cucerirea Daciei de către romani, întregul complex a fost dărâmat. În evul mediu s-a construit pe această stâncă o nouă cetate, utilizându-se parțial materiale din fortificația dacică. Menționată documentar în 272 sub denumirea de cetatea de pe Piatra Caprei, ea era un castru regal ce avea în stăpânire satele de la poalele ei: Craiva, Ighiu, Cricău și parțial Bucerdea (info de pe panoul de la intrarea în Bucerdea Vânoasă). 

Cu povestea cunoscută pornim la drum pe lângă o troiță de lemn și în sus pe drum pe lângă pădurea de pini. Tot povestim una-alta, timpul trece, drumul curge... După două ore de mers, cam pe la ora 13.00 facem pauză de regrupare, ceai și ceva sandwichuri. 





Mergem toți până la colibele de sub vârf, Ovi și Simona nu mai urcă (au mai fost de câteva ori) și vor mai râmâne câțiva la al doilea panou informativ chiar sub vârf (PA merge pe vârf, TR e între Bucerdea și vf. Sfredeleșu și cabana Întregalde). În total suntem 31 care urcăm pe vârf pe PA.
Urcușul mi se pare un fel de Piatra Craiului mai mică unde nu am fost pe creastă iarna. Ca urmare nici aici nu mi se pare floare la ureche. Nu e nici greu, doar trebuie atenție fiindcă sunt locuri destul de expuse și alunecoase. Dar e așa de fain... Deși îmi alunecă un pic bocancii fiindcă sunt tociți și trebuie să fiu atent, mă bucur la fiecare pas. Parcă iarna de acasă e altfel decât în alte părți. Am avut zăpadă multă în Laponia, am avut zăpadă și la baza Tatrei... Aici e altfel, e mai ”de-a mea” :). La 14.50 suntem pe vârf și abia avem loc pe îngusta terasă de aici. Primim lecții de geografie, ne întrebăm și lămurim unii pe alții ce se vede în jurul nostru, ciugulim câte ceva sau bem ceai cald, observăm ruinele vechilor cetăți de aici și pe rând pornim la vale. Evident, după poza de grup de pe vârf!







Cam pe la jumătatea pantei ochisem o variantă mai lejeră de coborâre decât pe stâncile de deasupra panoului explicativ. E doar un pas de circa un metru de trecut (dacă se poate numi asta săritoare) și apoi avem o ditamai panta cu zăpadă faină ce coboară paralel cu drumul pe unde am urcat. Coborâm la liber, fiecare pe unde vrea. Eu sunt în primul grup și, în așteptarea celorlalți fac un pic stânga pe culme. Cam toți ceilalți cu excepția lui Cristi Chira merg pe la colibe și apoi pe drum. După cum ziceam facem stânga chiar pe culme. Pe aici venise Cristi un pic mai pe jos și văzuse o urmă ciudată. Pare să fi fost ceva tras fiindcă e un șanț cam de 15 centimetri adâncime și vreo 20-25 lățime. Nu ne dăm seama ce e, cert e că a dispărut spre pădurea din NNE vârfului. Mergem pe culme, povestim de una alta, găsim tot felul de drumuri, îmi explică cum e cu urmele de iepure și direcția de înaintare a animalului (Cristi e fascinat de tot ce înseamnă urme în natură). Cumva tot pe culme ținem linia ei până când ajungem la drum. Cu fata lui coborâm spre grupul mare și apoi toți spre mașini (cca 17.30). Cu mulțumiri pentru organizare ne îndreptăm fiecare spre casă.










Mâine avem întâlnirea aniversară a clubului CAR Cluj Universitar și în we vom face o dorită traversare a Muntelui Mare (mulțumesc de acum bunilor prieteni Dinu și Marlene pentru tură).