Călător prin lume: august 2023

joi, 31 august 2023

Mi-e tare dor de cotloanele Craiului. O prietenă, Carmen, are aceleași doruri și ca urmare vom merge prin locurile dragi. După un răsărit urban, o iau pe drum pe Carmen și ne îndreptăm spre Plaiul Foii. Cu o pauză scurtă cam pe unde începe Valea Crăpăturii pentru bucuria revederii cu creasta de calcar a Craiului...

Plaiul Foii ne întâmpină cu frumoasele culori de toamnă. Ceva poze și apoi pornim la drum tot povestind. Nu ne dăm seama cum trece timpul până seara când o faină liniște, de altfel mult dorită, se lasă peste pereții Crăiesei. Ba Crai, ba Crăiasă... Ultimul e un alint pe care îl folosesc oamenii de Munte cu îndrăgire pentru minunile pe care le poți găsi printre padini, printre ”colțuri de stei”, printre și pe sub pereții verticali care par să oprească orice înaintare... Dacă știi misterele stâncii și ale brâurilor înierbate, Muntele se dovedește a-ți fi un fain prieten și ajutor! (combinăm amintirile noastre despre trasee, pe unele mi le amintesc eu, pe altele Carmen). Și, contrar părerilor jurnaliștilor, nu este un dușman, nu este o cetate care trebuie cucerită. Este mai degrabă un răbdător prieten care te lasă să îi descoperi frumusețile treptat, îți dă din tainele lui atât cât consideră și te îndrumă, tăcut, pe acolo pe unde doar vulturii își fac cuib. Undeva prin zona asta, acum vreo 15 ani, primisem un alint ”vulturaș”. De la o prietenă care voia să înțeleagă (nu am reușit să îmi dau seama cât de mult!) lumea liberă a vulturilor, comparativ cu lumea păsărilor de colivie sau a celor ce abia au ieșit dintre gratii/dintre limitările altora sau cele personale... Cum este proverbul: păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală!

Dimineața ne întâmpină cu o ploaie măruntă și ne îndeamnă la răbdare. Nu prea am vrea să ne întoarcem pe unde am venit fiindcă au fost ceva cvasi-verticale (acum vreo 20 de ani ne plimbam pe aici și la urcat și la coborât, separat!) și ascultăm Muntele. Fiindcă îi suntem ascultători, oprește ploaia și ne va lăsa să ne continuăm planurile peste săritori, pe brâne, pe hornuri, pe plăci ude (noroc că avem la noi o cordelină de vreo 15 metri pe care o vom sacrifica drept balustradă!), printre stânci expuse, prin locuri cunoscute... Mai mult, drept mulțumire pentru păstrarea tainelor Muntele ne răsplătește cu un curcubeu imens, cu multe capre negre curioase și cu flori de colț care ne însoțesc poteca prin locuri superbe.

Abia pe la 16.30 ajungem la refugiul Speranțelor unde acum ani buni nu era traseu marcat. Și ce fain mi se părea de câte ori treceam peste Malul Galben sau urcam pe zăpadă pe ultimul vâlcel de sub refugiu sau urcam în șa să vedem lumea împietrită a Călinețului. Chiar de sunt și eu destul de tânăr, pot intra în categoria celor ce spun ”O, tempore!” Mi-a fost și apoi mi-am construit viața astfel încât m-am bucurat de fiecare an, de fiecare drum, de fiecare amintire nouă și mi-am creat mereu și mereu altele. Și toate astea se fac cu răbdare. Am prieteni care, după decenii întregi de mers în stâncăriile Crăiesei, încă nu au descoperit unele locuri mult dorite. În schimb (și se recunoaște în cuvintele acestea) acel prieten bun a descoperit Trecerea Mult Dorită. Nu dau detalii, cunoscătorii știu despre ce vorbesc!

Pauză de masă lângă refugiu și apoi coborâm pe recentul traseu marcat cu triunghi roșu (TR). Trecem de capătul de sus al Hornului Nisipos (oare de ce îi spune așa și de ce nu l-am parcurs până acum?) și la primul lanț trec primul și Carmen își lasă rucsacul spre mine. Dar nu am cum să îl prind și se duce la vale. Și se duce, și se duce, și se duce... Moment de șoc și stăm un pic să își revină. Și apoi coborâm, ce să facem... Dar cu ceva tristețe că Muntele ne-a cerut un sacrificiu. Bine că nu ne-a cerut pe noi! Trecem de lanțuri, se mai potolește panta și tot suntem cu ochii în toate direcțiile. Și... rucsacul ne aștepta mai jos, proptit la rădăcina unui copac. Deci care-va-să-zică, am fost destul de cuminți cu Muntele de nu s-a supărat pe noi. Totul e în regulă, semn că suntem așteptați și altă dată pe aici!

Ieșim în Grohotișul Padinii lui Călineț ceva mai jos de Izvorul căpitanului Orlowski și apoi pe crepuscul ieșim la drumul de Plaiul Foii. Apusul apoteotic încheie o tură foarte faină, cu multe alte noi și noi amintiri de pe poteci bine-cunoscute.