Intoarcerea spre casa 27-30.08.2011

Intoarcerea in Romanica se datoareaza unei combinatii de factori independenti unul de altul. Nu pot spune ca unu motiv este mai important decat celelalte sau mai bine spus, toate sunt la fel de importante. In primul rand situatia familiala mi-a impus sa ma intorc (stare de sanatate foarte scazuta a tatalui meu) acasa. In al doilea rand muntii de acasa si libertatea de a le cutreiera vaile, dealurile si crestele a infrant placerea de a vedea si posibilitatea de a colinda semetii Alpi Scandinavi. In al treilea rand toata situatia creata de catre cei de la DRH, scoala prin care venisem aici cu intentii bune.

E adevarat ca in toata experienta/aventura asta am vazut foarte multe lucruri. Am vazut, din pacate, ca in toata lumea, fuga dupa bani atinge cote maxime. Chiar si in Norvegia, tara in care toate pareau sa mearga ceas. Raman cu convingerea ca Norvegia este o tara superba, sunt extrem de multe locuri de vazut, peisajele sunt de vis si nu pot fi uitate niciodata, natura isi apara si ii sunt aparate drepturile. Fara a veni aici, nu stiu cand aveam sansa de a ma plimba in stepa norvegiana (Bulonhytta), de a face autostopul gratis pe distante de sute de kilometri, de a reveni pe coasta vestica a peninsulei scandinave printre fiorduri, zeci de insule, pereti impunatori, pete de zapada vesnica la altitudini de pana la 2000 de metri, de a balauri prin micile si verzile lor insule, de a-mi face noi prieteni in toata lumea...

Afland in ultimul timp ca acasa situatia nu e prea roz, iau decizia de a ma intoarce acasa. Este o decizie destul de grea fiindca eu ma gandeam sa raman in Norvegia, fiindca las aici un coleg bun, Adi, cu care facusem echipa buna, fiindca trebuie sa plec din tara care mi-a placut si care imi place...Dar asta este, unitatea familiei este pana la urma mai importanta decat orice, indiferent de conditiile in care traiesti! Asa ca incepe drumul spre casa. Am cateva lucruri ramase la scoala si ca urmare trebuie sa trec pe acolo ca sa le iau si ca sa anunt ca trebuie sa ma intorc acasa pentru o vreme. Gasesc pe internet cel mai ieftin bilet spre casa din Oslo. Aveam o varianta sa merg prin Stavanger si sa stau cateva zile la un alt bun prieten, Bogdan, cu care am impartit lucrurile bune si mai putin bune in 10 luni de stat in Norvegia si nu numai. Prietenia ramane pe viata. Dar trebuie sa mai aman cateva zile si asta e imposibil. Imi iau bilet de avion pentru marti 30 august fiindca imi trebuie niste zile de rezerva pana la Oslo. Sambata, 27 august, imi iau "la revedere" de la Adi si plec cu doi rucsaci (unul mare si unul mic) sa traversez tara spre Lillehammer. Pornesc cu autobuzul pana in Moa, ultimul punct de iesire din Ålesund. Aici stau o ora si ceva fara succes si un norvegian imi indica un loc bun la vreo 2 km mai incolo. Pe ploaie ma indrept intr-acolo si am noroc destul de repede cu un localnic care merge cu caiacele cu o prietena pe un lac de munte. Asa ca ma duce vreo 30 de km pana intr-un alt loc de parcare. De aici plec in 20-30 de minute cu un norvegian pana in Sjøholt cu multe emotii cu motorina care este pe sfarsite. Ii port noroc si ajungem in benzinaria din aceasta localitate. Din Sjøholt am noroc cu un predicator-cantaret care ma duce pana in Åndalsnes. E un om foarte deschis care a fost prin toata lumea si chiar peste vreo saptamana se duce in Zambia. Vorbim despre credinta, despre calatorii, aventuri si de toate, incercam sa facem o unitate intre toate religiile si sa ajungem la cea "corecta" (din punctul meu de vedere nu exista credinta corecta, fiecare e doar un alt mod de a vedea lucrurile), imi povesteste despre norvegieni care au plecat in Canada cu mult timp in urma si care s-au intors fiindca "tot acasa e mai bine" (or fi cei care au donat Rundstua orasului Ålesund?) si ajung undeva in jurul orei 16.00 in Åndalsnes. Aici ma lasa in drumul spre Dombås care trece prin frumoase canioane. 

Incerc pentru vreo jumatate de ora autostopul si ploaia ma obliga sa merg pe jos cativa kilometri. De fapt sunt vreo 4 km pana la intrarea spre Geiranger si Trollstigen fiindca nici un tir nu opreste sa ma ia. Nici o problema, d-asta am rezervat atata timp pana la avion! Inainte de intrarea pe acest drum e un loc de parcare/statie de autobuz si aici am bafta de o dubita care ma ia tocmai pana in Øyer (adica trecem doar cu o mica pauza prin Dombås). In Øyer vorbesc cu niste colegi de scoala care vin din clothes collection exact de pe coasta de vest si ma ajuta ei sa ajung pana la scoala sus in munti in Hornsjø. Ajungem undeva in jurul orei 20.30 si ma primesc toti cu bratele deschise. Se intristeaza cand le spun ca trebuie sa ma duc pentru o perioada acasa din cauza unor probleme de sanatate. Am bilet dus-intors si sansa de a ma intoarce e mare in conditiile in care gasesc acasa ceva mai bine. N-a fost sa fie asa si sper ca nu s-a suparat nimeni pe mine din cauza asta. La scoala toti prietenii ma primesc cu bratele deschise si stam la povesti sambata seara si duminica dimineata. 

A doua zi o echipa pleaca la clothes collection in Trondheim si primesc ajutorul lor sa cobor pana in Øyer. E nesperat de mare ajutorul in locurile astea unde trec doar cateva masini pe zi! Le multumesc si de aici incepe aventura pana in Oslo. Merg aproape 2 km pana la un loc de autostop in sud unde astept pe ploaie vreo doua ore. Am bafta si ma ia un norvegian care imi spuen ca merge pana in Sandvika aproape de Oslo, dar spre vest. Ori aeroportul Oslo Gardermoen de unde am avionul e in nordul orasului. Asa ca ii spun ca merg doar pana in Lillehammer si ma lasa chiar langa gara. Imi iau bilet pana in Oslo (260 NOK) si am de asteptat circa o ora si jumatate pana la primul tren direct (pana la ora 18.00 datorita unor lucrari pe linia ferata se merge cu autocar o parte din drum -autocar asigurat in pretul biletului de catre NSB, compania de cai ferate norvegiana- si apoi cu trenul). Ajung in aeroport in jurul orei 20.15 si acum incepe plictiseala: e abia duminica seara si eu am avion abia marti dimineata. Asa ca, Cezare, pune-te pe filme! Oricum decat sa stai la DRH fara net si cu stres pe cap, mai bine linistit aici. Din cand in cand mai imi iau cate ceva de mancare, pentru toaleta ma ajut cu colegii de "chin" care au si ei de asteptat intre avioane...Activitati de rutina! Ma apuc sa termin o subtitrare in romana la filmul "The wildest dream", traducere si adaptare a subtitrarii din engleza, vad in episoade documentarul "Everest" pe 6 DVD-uri (adica aproape 5 ore in total), mai vad si filmul "Hachi - A dog's tale", o poveste romantica superba despre loialitatea animalelor. prin bunavointa aeroportului si a unui coleg ce tocmai pleca am acces doua ore gratuit la internet (asa repede trec orele astea)... In fine dupa doua nopti in care abia am atipit cateva ore in aeroport, imi pregatesc biletul, fac check-in-ul, las rucsacul mare dupa ce redistribui greutatea si sunt gata sa decolez spre casa. Escala o voi face la Amsterdam, dar timpul foarte scurt intre avioane (1h 20 minute) nu imi permite decat sa trimit cateva mailuri prin care anunt intoarcerea mea acasa. Cu ceva intarziere primul avion decoleaza la ora 9.45.

In 10 minute parasesc Norvegia si ma aflu deasupra Marii Nordului.

Norii sunt veseli si se joaca in toate directiile. Soarele ii indruma si face atmosfera si mai placuta. Suntem la peste 10000 de metri si temperaturile coboara afara pe la -50 si ceva de grade Celsius. Fara probleme pentru echipa de bord ce ne duce spre continentul-mama. 

La 11.00 suntem deasupra Olandei si trecem pe deasupra zecilor de canale si paduri ce ne duc spre capitala Tarilor de Jos. Sa nu uitam ca si pe mare, si pe uscat Olanda foloseste foarte mult energia eoliana. Ca urmare padurile de eoliene sunt destul de dese ;).

La 11.15 aterizam in siguranta in Amsterdam pe o vreme cam ploioasa. Transferul este foarte strans si tot ca si inainte, timpul abia imi permite sa dau cateva mailuri acasa si sa mananc un sandwich. La 12.50 al doilea avion pleaca de la poarta si se pregateste sa decoleze. E ceva coada la decolare si plecam de la sol cu 15-20 de minute intarziere. 

Zborul peste Europa este linistit si placut. Tot timpul ma uit la ecranele ce afiseaza conditiile de zbor ca sa vad ce maxime atingem. Altitudinea maxima urca pana la 12500m si temperatura exterioara ajunge pana la -56 gr C. E foarte placut pe afara si stau cu ochii pe geam mai mereu. Sper sa mai vad ceva localitati cunoscute, jocuri de nori, munti...

Fac socoteala si la 15.51 intru in teritoriul aerian al Romaniei cu norisorul pe care il vedeti in a doua poza de mai sus. In 3 minute vad Apusenii de care ma apropie un dor foarte profund, apoi cobor spre sud peste Parang, zaresc Buila si Capatanii care se evidentiaza fata de relieful din jur si Alpii Transilvani care au o patura de nori drept cusma. 

Culoarul aerian coboara apoi rapid spre sud, mergem paralel cu autostrada Pitesti-Bucuresti si la 16.25 aterizam pe Otopeni. Mai dureaza cateva minute sa iesim din avion si, asa cum estimasem, la ora 17.00 imi recuperez rucsacul si pornesc spre casa cu bucuria de a fi la mine in tara.

A fost o perioada frumoasa si sunt convins ca si de acum incolo vor urma altele la fel de frumoase si interesante. Ce va fi, va fi!

RT Fagerlia-Rundstue 20.08.2011

RT Fagerlia-Rundstue 20.08.2011

Chiar si sambata e zi de cautat locuri de munca. E adevarat ca sansele sunt mult mai mici. In schimb cautam (eu cu Adi) un apartament unde sa stam in perioada urmatoare. La orice anunt din ziar suntem respinsi cand vorbim in engleza: "Sorry, it is already rented out". Cand incerc ceva cuvinte pe norvegiana, sunt mai amabili, dar inevitabil pentru detalii trebuie sa vorbesc in engleza si am acelasi feedback. Deci in spatele unei amabilitati evidente (toti iti zambesc si vorbesc mieros la inceput), norvegienii sunt in realitate foarte nationalisti (chiar si cu limba in care vorbesti) atunci cand esti acolo cu alte scopuri decat turistice. In nord este, in concluzie, un fel de "Norvegia/Suedia si restul lumii". Revenim acasa, mancam ceva si pornesc singur intr-o plimbare pe dealurile de pe insula Nørvøya care se termina intr-un capat in Fjellstua (despre care v-am povestit putin) si in celalalt in cartierul Fagerlia. Stiam de niste poteci/alei din plimbarea anterioara si de data asta am pornit direct spre si prin padure in speranta ca gasesc poteci clare. Asa si este si ajung imediat deasupra ultimelor case care se vad pe partea sudica a insulei (17.35).

Fac dreapta pe o poteca clara si simpatica prin padure. Urc printre stative special amenajate in care colecteaza vreascurile (pentru a fi o padure curata) si ca urmare nu vad nici o crenguta rupta sau putrezita.

Ies in aleea luminata artificial in cursul noptii si continui sa urc spre "muchia" cea mai inalta. Voi vedea mai incolo pe o harta ca aleea se numeste Sørnesmarka si face parte dintr-un circuit de trekking. Urcusul si plimbarea mea va fi de acum incolo partial pe alei, partial pe poteci nemarcate oficial si existente pe harta. Poteca e foarte faina si linistita si din cand in cand mai gasesc cate o sageata indicatoare.

Si pe nord si pe sud din loc in loc sunt deschideri de belvedere asupra multelor insulite populate. Poteca trece pe langa o antena GPS si incepe sa coboare putin prin locuri uneori noroioase. E suficient de curat incat nu imi murdaresc adidasii absolut deloc. Ma gandesc cum o fi iarna la cele -10...-15 grade Celsius prezente in termometre in sezonul rece. Cateodata poteca e curata fiindca urmareste linia unor pietre ce au izbutit sa ramana neacoperite de verdeata.

La ora 18.00 vad in fata un caine si imi dau seama ca pe aici impreuna cu stapanul lui sunt singurele fiinte intalnite. Urmand alte sageti, cobor o treapta pietroasa si ies in capatul nord-vestic al unei poieni. Vad o poteca in fata si ma gandesc totusi sa ies in poiana sperand ca e mai umblat. Intr-adevar aici e amenajata o cladire unde se vine special pentru caini ca sa se joace si sa alerge. E o cladire simpla din lemn in stil vagon cu 3 incaperi, un intrand la mijloc si regulamentul pentru animale care este respectat intocmai.

Urc pe langa casa in prima alee si fac stanga spre Fagerlia. In doua minute dau de o intersectie: o alee coboara in stanga si alta tine inainte. O urmez pe a doua si dupa alte doua minute ies la primele case si la harta de care spuneam.

Imi clarific pozitia si ma gandesc la continuarea plimbarii: revin la intersectie, cobor in nord si apoi tin aleea ce parcurge pe nord toata insula. Pentru revenire am mai multe variante de mers.
La prima casa fac dreapta si incep sa urc spre muchie pe o alta potecuta clara. Dau de un lavvo (cort sami) din lemn si admir terenul de joaca din jurul lui.

In continuare dau de o momaie amenajata cu finete si de niste ruine ale unor foste cladiri de rezistenta din razboi. In cinci minute poteca-alee ma duce deasupra punctului in care am intrat mai devreme in aleea dupa poiana pentru caini. Cobor pana in poiana vreo suta de metri si intru pe poteca pe care o zarisem prima data prin padure. Cobor destul de abrupt in aleea nordica si aici vad indicator (3.5 km spre Parcul orasului). Stiu ca undeva pe la mijloc e o poteca ce urca in trepte pana la stadionul Aksla si intentionez sa urc pe acolo.

Aleea merge pe curba de nivel spre vest si intalnesc de cateva ori jogger-i (alergatori) care ma depasesc zambind. Si pe aici intalnesc o placa ce marcheaza fosta granita dintre Ålesund si Borgund. Imi si imaginez cum erau impartite aceste regiuni/comune. In 25 de minute de mers ajung la un alt indicator care imi arata sa urc spre stadion. Incepe sa ploua si ca urmare grabesc putin pasul. Serpentinele ma duc pana la intrarea de la terenul de fotbal in 10 minute de urcat. Intru in stadion si vad ca multi tineri/copii se bucura de vreme si de miscare. Nu gasesc alta iesire din stadion si revin pe unde am intrat. M-am hotarat pe loc sa urc pana la Rundstue si apoi sa cobor pe la baraje (e usor sa te orientezi cand ai harta in aparat ;) ).

In 5 minute urc aleea inclinata si ajung langa turnul de televiziune vizibil din intreaga zona. Ii fac cateva poze si pe langa el merg spre vest spre aleea care duce spre Rundstue. Acesta este un mic turnulet cu scara in spirala daruit cu ocazia jubileului de 100 de ani al orasului de catre localnicii care au plecat in Vancouver. Urc in turn (loc de belvedere), fac cateva poze desi ploua si apoi cobor si imi continui drumul spre vest (19.30).

Trec pe langa un alt loc de belvedere spre nord si in 5 minute sunt la drumul asfaltat ce duce spre Fjellstua. Doar traversez drumul si cobor la barajul (dam) 3 pe care il parcurg in intregime. Vad pe malul micului lac doi norvegieni care isi stransesera mancarica de picnic si se pregateau sa coboare. Dupa baraj cobor in doua minute spre barajul 2, nu inainte de a face o poza spre zona de unde am venit.

Fac cateva poze la Alpii ce imi fac cu ochiul din zare si gasesc o potecuta ce ma conduce spre casele aflate cateva sute de metri mai jos (19.50). 

O data ce ies la case, bag aparatul foto in gentuta lui si gasesc cele mai directe strazi si alei pana acasa.

Plimbarica o fost tare faina si sper ca nu v-au plictisit toate pozele astea. Sunt facute in locuri simple si pline de energie pozitiva, asa cum multe locuri dragi din muntii nostri ne alina dorul si suferitnele si ne incarca pentru alte cateva zile de munca!

Plimbare prin Ålesund 12.08.2011

Ålesund este un orasel de pe coasta vestica a Norvegiei. Are putin sub 40.000 de locuitori si ocupatiile principale sunt industria pestelui si turismul. In ceea ce priveste pestele, orasul este unul din porturile principale in care se prelucreaza pestele. Sunt peste zece fabrici de prelucrare si conservare a pestelui imprastiate pe insulele care formeaza orasul. In general munca in domeniul acesta este destul de grea si ca urmare veniturile sunt pe masura. In ceea ce priveste turismul, desi Ålesund nu este prea mare, accesul facil la rutele de ferry fac ca dezvoltarea hoteliera sa fie destul de mare. Majoritatea lanturilor hoteliere globale au aici cate un hotel si de multe ori sunt pline. Zona centrala este plina de mici restaurante si magazine de suveniruri care incanta turistii la fiecare pas. In Ålesund este unul dintre cele mai mari acvarii din Europa. Daca vreodata ajungeti in Ålesund, faceti-va timp cateva ore sa vedeti acvariul! Fiecare loc panoramic este explorat la maxim si ca urmare veti vedea, chiar si in pozele de mai jos, un astfel de loc din cel mai inalt loc al insulei Aspøya. Veti vedea si insula Hessa despre care voi povesti putin mai tarziu, biserica din Ålesund cu o intreaga istorie (de doar 150 si ceva de ani) s.a.
Sa nu uitam ca plimbarea asta am facut-o dupa ce am terminat de cautat cu Maya, colega de la scoala DRH si prietena de incredere, ceva locuri de munca prin centru. De retinut ca dupa ora 15.00 nu mai gasesti pe nimeni de la resurse umane la nici o firma (evident cu exceptia hotelurilor) si deci nu iti ramane altceva decat sa explorezi zona.

 Masini acvatice

 Parcul din Aspoya

 Vedere spre Alpi

 Spre Fjellstua si insula Nørvøya

Fjellstua este unul din locurile de belvedere ale Ålesundului si pana la restaurantul din varf se urca din Parcul orasului 418 de trepte. Se urca pe muntele Aksla pana la cca 100 de metri deasupra marii. Am facut la un moment dat o plimbare solo pe aceste scarii, dar a plouat si nici nu am avut aparatul foto la mine. In acea explorare am descoperit si m-am plimbat prin cateva buncare germane din apropierea restaurantului Fjellstua.

 Panorama de pe Aspøya

 Biserica din Ålesund (initial a fost din lemn si dupa incendiul din 1904 care a distrus tot orasul, biserica a fost reconstruita in piatra)

 Miau!!!

Paznicul portului local

Norvegia - hitch-hike spre vest 10.08.2011

In cautarea unui loc de munca am plecat cativa studenti de la DRH spre West Coast si mai precis spre orasul Ålesund (Alesund, Aalesund in alte variante; å se citeste "o"). Ne-am stabilit in echipe de cate doi (de obicei baiat si fata) si cei de la scoala ne-au coborat cu masinile scolii pana in Lillehammer la gara. Gasisem cu o seara inainte cel mai scurt traseu spre Ålesund prin Ringebu (unde urmau sa ajunga cateva colege de-ale noastre cu masina de la scoala), Dombås (punct de unde se separa E6 de E136 si liniile de tren, Åndalsnes si Ålesund). Pana in Ringebu merg cu Adi, Lavinia si Ada cu trenul. Aici nu merge cu nasul si ne-a dat jos la prima statie (adica unde veneau si ceilalti colegi). Ne intalnim cu Ana, Maya, Razvan, Tamas si Kati. Ultimii doi raman mai in spate si ne regrupam. Eu cu Ana, Maya si Ada mai mergem putin si avem bafta de un polonez (vorbitor doar de poloneza si norvegiana) care ne duce tocmai pana in Åndalsnes (cca 250 km cu o singura masina).

Pregatirea foilor de autostop

Intre stopuri

Facem o scurta pauza in Dombås pentru o cafea, putina apa si dezmortirea picioarelor. Din Dombås in Åndalsnes drumul trece printre munti ce formeaza un canion destul de larg. Din pacate nu am facut poze fiindca vremea urata (ploaie si negura) ne-a manat sa mergem cat mai repede. Am observat totusi petele de zapada ramase de anul trecut, intrarea spre Trollstigen (unde voi lua o ocazie la autostopul de intoarcere solo spre Lillehammer) si iesirea spre vest spre Romsdalsfjorden.

Dupa pod ne despartim si eu cu Maya asteptam vreo doua ore pana la o alta ocazie. Aceasta vine in sfarsit (un norvegian de culoare) si mergem pe frumosul drum printre insule E136 spre Ålesund. Povestim de toate si soferul imi permite din cand in cand sa deschid geamul sa mai fac poze. Ca urmare, uite ce am vazut pe aceasta zona de drum (circa 120 km).

Ajungem in Ålesund si stabiliseram cu fetele sa ne intalnim la posta. Ca urmare soferul ne intreaba la care posta fiindca sunt doua sedii: unul mare in Moa si alta in centru! Ne gandim noi: hai sa ramanem in Moa ca e mai mare posta aici! Coboram langa posta si nema fete! Asa ca pornim pe jos in cautarea pensiunii si apoi a fetelor. Traversam jumatate din oras, care fiind vorba intre noi e intins pe patru insule lungi (pe ultima insula Heissa veti citi in posturile urmatoare o tura pe vf Sukkertoppen) si reusim prin nu stiu ce minune sa ajungem dupa vreo doua ore de mers (cca ora 20.00) exact pe strada care trebuie. Cand intrebam la o benzinarie, ni se spune ca e strada buna, dar nu stiu de pensiunea Helleborg. Multumim, iesim din benzinarie si dam de fete pe partea cealalta a strazii. Bucurie mare ca ne revedem (asta fiindca ele nu au telefon)! Mergem la pensiune (chiar pe partea cealalta a strazii) si apoi mai exploram un pic zona. Pana atunci sa mai vedem cateva poze din Ålesund-ul inca luminat de soare.

Adi, Lavinia, Razvan, Tamas si Kati vor ajunge tarziu dupa lasarea serii. Mai stam un pic de vorba si ne organizam pentru zilele urmatoare de cautare a locurilor de munca.

Plimbare in stepa norvegiana 24-25.07.2011

Zona estica a Norvegiei este destul de interesanta prin geografia locurilor. In general zona in care ne aflam noi se inalta cam pe la 800-900 m deasupra marii si are cateva varfuri peste 1000 de metri. Chiar exista un circuit al celor 9 varfuri de peste 1000 de metri din zona (http://oyer-fjellstyre.org/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=28&Itemid=30). Pe site veti vedea denumirea Øyerfjellet care inseamna muntii din zona Øyer (in norvegiana Øyer inseamna "insule", dar fiind localitate, e logic sa nu fie tradusa ;) ). In zona exista 7 cabanute mai mari sau mai mici, din piatra sau din lemn etc deschise pentru oricine. Evident ca e o curatenie lucie in cabanutele astea si dc mergi cu sosete albe, raman albe si dupa aia :D (http://oyer-fjellstyre.org/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=21&Itemid=23). Una din ele este Bulonhytta, o cabanuta eleganta de 10 locuri aflata in mijlocul mlastinilor si muntilor de stepa. Aici merg de ceva timp grupuri din DRH pentru "survival trip". E mai mult o excursie (simpla dupa parerea mea) de cunoastere, de inchegare a grupului.

Ziua 1 - duminica 24.07.2011

In aceasta serie am plecat 15 "noi cursanti" insotiti de un coleg mai vechi, Iulian. Pana la parcarea din Bøsætra mergem cu masinile scolii. Plecarea este undeva in jurul orei 17.00 din curtea scolii (www.hornsjoe.com). Mergem pe acelasi drum spre Dølåsen (spre NE pe unde mai fusesem in alta plimbare cu colegii), trecem peste raul Hynna, la prima intersectie facem dreapta, la urmatoarea stanga si la a treia dreapta. In vreo 2 km de urcus sustinut cu masina ajungem in localitatea Bøsætra (cateva case si multe vaci) la capatul careia e o parcare turistica. De aici incepe plimbarea noastra de 4.6 km pana la cabana.

 Cum Iulian are ceva experienta in "salbaticie" si eu in "munte" si "mers cu grupul", hotaram de comun acord sa mearga el in fata sa ghideze si sa raman eu la urma pentru siguranta ("maturica"). Binenteles ca pe drum ne vom mai intalni si vom mai sta de vorba. La 18.20 vedem indicatoarele si pornim la drum.

Unii mai repede, altii mai incet, unii cu bagajul echilibrat, altii cu saci de dormit, haine etc agatate de rucsac, unii mai indemantici, altii mai putin :)... inaintam prin padurea norvegiana umeda si incalcita. De multe ori potecile seamana intre ele si ma folosesc de instinct ca sa mergem pe unde trebuie.

La ora 19.00 facem o prima pauza de regrupare la iesirea din padure. De aici vom merge prin mlastini, arbusti pitici, balti, varfulete putin mai inalte, noroi... Norvegienii stiu sa amenajeze potecile si in zonele in care risti sa intri in apa cu bocancii, au fixat scanduri de lemn care se scufunda in apa maxim 4-5 cm si nu ridica probleme la mers. Totusi in zonele cu noroi ii ghidam pe colegi sa mearga pe jnepeni pentru a evita blocarea in noroi (cum de altfel am patit eu intr-o alta plimbare cu canoea cu un coleg si apoi explorarea unei mlastini de dupa lac; atunci am incercat sa pasim direct prin mijlocul mlastini si m-am trezit cu piciorul pana aproape la genunchi in namol, noroc cu colegul meu ca m-a tras inapoi si am mers mai departe pe smocuri de iarba mai inalte; of si nu am gasit atunci renul de care auzisem in scoala ca umbla prin aceste locuri).

La 19.15 gasim intersectia de unde pleaca cele doua poteci spre Bulonhytta si Veemsbua. E un marcaj extrem de simplu (vedeti si in imaginea de mai jos) si tare as fi vrut sa ajung si la cealalta cabana. Veemsbua este, din descrierea de pe site, o casuta din piatra cu doar doua locuri unde iarna risti ca zapada sa iti blocheze usa, singura cale de intrare/iesire!

Continuam in stanga pe poteca marcata (cu vopsea pe o piatra) spre Lyngen si Bulon. Depasim un mic crang de mesteceni de 3-4 metri inaltime si ne trezim iarasi printre mlastini. Fix la ora 20.00 trecem pe langa o cabanuta privata si in 5 minute suntem la Bulonhytta intr-o ceata de abia vezi la 5-6 metri (coordonate GPS : 61.36878, 10.75281). 

Verificam camerele si fiecare isi gaseste locul de dormit. Desi e ceata si bureaza, patru dintre noi hotaram sa punem cortul (plecasem de la scoala cu doua corturi de rezerva in situatia in care in cabana sunt prea multi turisti). Asa ca pe burnita iesim afara si impreuna cu Iulian, Marc si Bogdan si montam un cort mare de plaja. E un cort cu o camera mare pe mijloc si doua camerute de cate doua persoane in laterale. Are o gramada de bete, dar obisnuinta corturilor ma face sa il "citesc" din prima. Cu casa instalata, mergem si noi in cabana la povesti, masa, rasete... Iulian se duce cu un coleg sa ia apa de baut si dureaza cateva minute bune fiindca vor sa ia dintr-un rau si nu din lacul alaturat. Pentru spalat vase vom lua apa din lac si, pentru ca e un pic cam verde apa, o vom fierbe inainte de utilizare. Mancam la comun ce am luat in bagaj si mai stam de vorba la lumina lumanarilor.

De remarcat ca la 22.25 inca este lumina si abia pe la 23.30 se intuneca!

Ziua 2 - luni 25.07.2011

Trezirea este de voie fiindca nu suntem alergati de absolut nimeni! Asa ca pe la ora 9.00 suntem in picioare si , cum masa de dimineata este cea mai importanta, trebuie sa ne ocupam de asta. Rezolvam problema hranei, strangem cortul, facem curatenie luna prin cabana si la 10.40 suntem toti in fata cabanei pregatiti de drum. Primul meu impuls este de a lua sacul cu gunoi si de a-l duce inapoi la masina. Iulian ma asigura ca la cabana este un sac mare pentru gunoi si lasam acolo saculetul nostru mai mic.

Pornim cu voie buna pe drumul pe care am venit si Iulian cauta sa faca rost de masini pentru intoarcere. Avem si posibilitatea de a merge pe jos pana la scoala, dar cativa dintre noi chiar nu ar fi in stare sa balaureasca atata. Eu cu inca 5-6 colegi am putea explora si merge pe jos pana la scoala (cum de altfel au mai facut si altii si chiar colegii din seria dinaintea noastra vor face asta peste vreo saptamana). 

Trecem de prima zona de mlastini si facem pauza de regrupare la intrarea in padure. Avem parte si de un ganditor (asemanator celui de la Hamangia :D) in persoana lui Bogdan.

Pornim mai departe spre masini. Iulian inca nu vrea sa le desconspire tuturor posibilitatea de a merge pe jos pe toata distanta. Doar le spune ca e posibil sa se rezolve cu o masina pentru 4-5 persoane care nu mai pot sa mearga atat de mult.

In jurul orei 13.00 suntem la parcarea de la Bøsætra si pornim pe jos in intampinarea masinii. Coboram in grupulete pe drum si la un moment dat cativa o iau inainte. E prilej pentru ultimul grup (in care sunt si eu extrem de detasat ca si Iulian care ne povesteste despre experientele lui din Zambia) sa se joace putin cu niste vacute ce sunt crescute doar pentru carne. Exista ferme speciale in care vacile sunt crescute pentru carne sau pentru lapte. De asemenea ca o ciudatenie in Norvegia, laptele si branza de capra sunt total necunoscute. Asa s-a mirat o norvegianca ce ne-a dus cu ocazia spre Oslo cand i-am spus ca noi mulgem caprele, bem laptele respectiv si chiar facem o branza foarte buna diferita de ceea ce numesc ei branza din lapte de capra!

S-a intamplat exact ceea ce banuia Iulian: cei din fata au gresit drumul si in loc sa mearga spre Hynna (stanga), au mers tot inainte spre Akksjøsætra. Si-a dat seama de greseala si cand a venit o colega de-a noastra cu dubita, am mers sa recuperam colegii si apoi claie peste gramada am ajuns in jurul orei 14.00 inaopoi la scoala.

Cam asa arata stepa norvegiana si mai multe veti afla atunci cand ne vom intalni :)!