Florei 13-14.05.2026

Mai am puțin până să urc la ”deal” și parcă mi-ar prinde bine o noapte la refugiul Florei. Cum am cam toate rezolvate pe acasă, urc în mașină și la drum. 

Ziua 1 - 13.05.2026

Fac o pauză pentru ceva cumpărături la ieșirea din Ploiești și, fiindcă e ceva aglomerație pe DN1, mă gândesc să ies puțin din șosea până se aerisește. Ce ar fi să urc la crucea de deasupra Cornului? Waze îmi dă timpul de mers și mă bucur de serpentinele strânse de la ieșirea din Cornu până sub cruce. Este fain poziționată și de pe platforma ei poți cuprinde cu ochiul și mai ales cu gândul toată întinderea Ploieștiului. Nu suntem aici chiar pe munte, dar e ușor să reflectezi la cât de puțin importante sunt toate mărunțișurile care țin ocupată mintea oamenilor în oraș!

Revin prin Cornu înapoi în DN1, undeva prin partea nordică a localității, și continui până după Comarnic unde se iese din asfalt pe drumul ce merge pe valea Floreiului. Curbele de până la muzeu au nevoie de 4x4 și apoi merge ușor până la fostul canton silvic. Las aici mașina pentru vreo 24 de ore și pornesc la deal pe vechiul marcaj BR (17.17). 

Ies la poiana cu bazinul castelului, fac dreapta pe marcajele cunoscute și apoi continui pe serpentine și prin ”milioane de verde” până la prima poiană unde este o căsuță ”secretă”. Pentru câțiva metri am de sărit peste niște bușteni căzuți și apoi urmez poteca la dreapta prin pădure până la drumul căsuței și mai departe până în linia coamei. De fapt așa e natural să se termine un marcaj de parcurgere a culmilor unui munte, pe un picior (Florei în cazul ăsta!) până la valea finală. Ies la drumul fain ce urcă de acum printre conifere printre care găsesc superbele zade care toamna par niște flăcări vegetale printre molizi. La 18.30 sunt la refugiu și am surpriza să fie acolo un fain amic de munte. 

Avem multe subiecte comune și nu știm cum trec orele și vine seara. Ca de fiecare dată când ne întâlnim, neplanificat!

Ziua 2 - 14.05.2026

Fiecare are planul lui și e normal să nu ne incomodăm unul pe altul. Mai stăm ceva la povești dimineață, fac curățenie în ”partea mea” și undeva spre 13.30 pornesc la drum. Cu promisiunea că ne vom întâlni data viitoare, așa cum vom rezona și Universul va lucra pentru asta!

Știu că poate părea vag pentru unii, dar pentru cei cu ”vechime în Florei” când spun drumul pe la ”izvorul de la fag” este mai mult decât suficient. Din ”șaua Florei” (unde e refugiul) mă las pe drumul ce coboară înclinat pe sub stână și mai am un pic până la izvor. Dar picioarele îmi sunt atrase de o poiană și o poartă deschisă ce mă cheamă spre ea. Așadar un drum nou!!! Iupiii! Mă las prin poiană, apoi alternativ prin alte poiene și brâie de pădure și nu știu cât de ușor ajung la stâna de pe drum. E faină și mă odihnesc cu ceva telefoane dinspre colegii de serviciu. Evident că ei nu au nici o treabă cu locurile astea și îmi rămân doar mie în pași și suflet. În mod normal de aici dacă aș coborî pe drum ajung fix la mașină. Dar nu are farmec fiindcă am făcut drumul de zeci de ori. Deci tot pe drum, la deal...

Drumul mă duce spre o altă căsuță ”în liniște” și de aici mă las abrupt prin pădurea tânără de fag. Am parte de alte și alte poienițe cu leurdă înflorită (clar, acum nu mai e bună de salată!), trec de un alt drum de exploatare prin pădure și la vale peste alte valuri de pământ înverzite ajung la drumul de pe valea Florei. Vă dați seama că de aici este o formalitate să ajung la mașinuța care mă aștepta cuminte (15.00)!

Cu sufletul plin de verde și de bucuria unei seri faine, merg spre casă pentru a urca mâine la muncă, la amestecul de iarnă cu primăvară...