RT Øykjafjell 01.05.2010

RT Øykjafjell 01.05.2010

Øykjafjell este tinta pe care mi-o propusesem initial acum vreo 2 saptamani. Atunci ma uitasem bine pe harta pe care am gasit-o la finele turei dupa coborarea de pe Sulken. Asa ca acum planul meu era sa urc prin Alsvik si sa cobor spre Noredalen. Uite o harta limitata la zona in care m-am plimbat astazi.

Plecarea a inceput ca de obicei cu un autobuz 2 pana in Sandnes si apoi la ora 14.00 m-am suit in autobuzul 21 de Hommersåk (cu mentiunea ca la intoarcere trebuia neaparat sa prind autobuzul 47 dupa ora 19.00 spre casa). Am facut 10 minute cu acesta pana la statia comuna spre Alsvik, Hagafjellet (vedeti intr-o tura anterioara), Paradisskapet (iarasi gasiti locul in 2 ture anterioare) si Furenes. De aici incepe plimbarica mea de explorare. Stiam ca am vreo 3 km de mers pe asfalt si am pornit vesel la drum. Totusi imi doream sa scap de distanta asta pentru a fi cat mai repede pe munte. Dorinta mi s-a implinit repede si a oprit un norvegian de vreo 50 de ani. M-a luat in masina pana in Alsvik si in norvegiana mea la un nivel de incepator, am reusit sa ii spun ce vreau sa fac si sa ii inteleg explicatiile date. Inainte de Furenes m-a lasat la un drum lateral si el s-a intors acasa. Dupa explicatiile lui, am mers vreo 500 de metri pana la o parcare si apoi trebuia sa gasesc harta de mai sus. Pana sa o vad am ocolit un pic spre stancile din stanga ce imi pareau destul de interesante. Mi-am dat seama imediat ca am gresit drumul si am revenit la harta si punctul de plecare in traseu. Pe lacul Floen din dreapta un grup de 7-8 norvegieni tocmai se urcasera in caiace si vasleau spre o mica insulita din mijlocul intinderii de apa.

Practic la 14.40 intru pe traseul marcat spre Øykjafjellet. Marcajul este destul de slab, dar poteca te duce exact unde trebuie. Cu un pic de orientare pe teren, nu e absolut nici o problema. Urc la inceput prin padurea de mesteceni care lasa sa se intrevada din cand in cand cate un pinten pietros de cateva zeci de metri. Traseul este fain si linistitor si urca incet incet pe firul unei vai. Surpriza mare vine putin dupa altitudinea de 200 de metri cand ma trezesc intr-o pajiste alpina. Aici indentific pe harta varfurile de langa mine astfel: in fata este varful Høgås de 246 de metri, in stanga este un varf interesant si fara nume de vreo 185 de metri si in dreapta in capatul pajistei se inalta Duelifjellet pana la 262m.



Aici ma gandesc ca nu conteaza prea mult ca sunt in criza de timp. Pot face o escala pe aceste trei varfuri. Sunt nevoit sa sar un gard si urc prin pajiste spre zidul de piatra al Duelifjellet. Dupa ce mai sar o data gardul ca sa ies din ingradirea din poiana/pajiste, incep sa urc pe grohotisul acoperit de muschi si apoi prin padurea destul de rara pana ce ajung la un perete surplombat de vreo 5-6 metri inaltime. Miros o poteca in stanga pe sub stancile pe care se arunca in van cateva picaturi de apa. Clipocitul lor ma atentioneaza si incerc sa le surprind intr-o poza. Intr-adevar dupa vreo 20 de metri in stanga se face o spartura in perete si ma furisez prin ea pe treptele destul de clare. De aici mai urc cateva zeci de metri si ma aflu pe Duelifjellet (in 10 minute de la hotararea devierii traseului). Fac 2-3 poze si revin in pajistea de care v-am povestit sarind vreo doua trepte stancoase.



Varfuletul din stanga parea la fel de interesant si m-am indreptat spre el peste un alt grohotis imens care se inchide intr-un mic valcel. Cativa pasi in valcel si ajung pe platoul de varf. Coborarea am facut-o exact pe drumul pe unde am urcat.


Mi-a mai ramas un singur varf inainte de tinta finala, Høgås. Pe acesta il abordez pe sub un alt perete aflat in partea stanga (cum ma uit de la intersectie). In loc sa urmez semnele, trec printr-o mlastina si imi croiesc drum pe o potecuta abia vizibila. Urc un pic prin padure si ma aflu la baza unul perete care imi aminteste de Sirul Stancilor din Piatra Mare. Doar ca acum sunt doar vreo 15 metri inaltime si in vreo suta de metri se termina peretele. Printr-o taietura a acestuia urc deasupra lui si vad ca mai am de trecut inca un perete mai mic. Il ocolesc pe acesta prin dreapta si, printre stanci ma furisez pana la momaia de pe varf (16.00).




Varfuletul asta e mai mic, dar imi face imensa placere sa fiu aici. Parca simt ca sunt doar eu si Dumnezeu, sau altfel spus doar eu si Natura. E tare placuta senzatia de a simti ca esti o particica din intreg. Ma uit pe harta si vad ca am un picior al varfului care pare sa coboare mai lent spre Nordlandstjorn, lacul ce ma desparte de Øykjafjell. Cobor prin padure sarind de cateva ori de pe un jneapan pe altul si ajung printr-o zona umeda in saua aflata la capatul cel mai de sus al lacului.



Aici vad un drum care urca tot inainte si am impresia ca sunt la intersectia de pe harta. Pornesc in sus gandindu-ma ca ma intorc pe alt drum aflat putin mai in stanga. De fapt putin mai tarziu imi dau seama ca impresia era total gresita si drumul de intoarcere este mult spre dreapta dupa peretele care coboara de la mine pana la lacul Nordlandstjorn. Tin piciorul de munte pe care se inscrie poteca si urc observand din cand in cand cate un marcaj. Dupa cateva trepte stancoase prin care se furiseaza poteca, ajung la un platou unde mi se clarifica in totalitate harta din minte. Aici gasesc marcajul pe care imi propun sa cobor spre Noredalen. Pana pe varf mai am o aruncatura de bat si ma gandesc ca nu are sens sa ma opresc acum. Urc pe poteca ce in 5 minute ma duce in punctul cel mai inalt al varfului Øykjafjellet la 372m la ora 16.40.




Imi fac eu socotelile legate de timpul disponibil si vad ca pot sta 10-20 de minute aici. De fapt era si normal si intrat in obisnuinta acest lucru. Mananc o conserva de peste, niste paine si 2 mere si imi pun in aparatul foto cateva peisaje din jur. Cu astea voi ramane toata viata in minte. Imi salut locul care m-a gazduit pentru o scurta perioada de timp si picioarele isi schimba brusc directia. In loc sa imi urmaresc planul de mai devreme, ma las dus pe o potecuta ce coboara de la varf spre vest. Cobor printr-o mare de jnepeni care se termina la radacinile unei paduri de foioase. Ma afund printre copaci si in foarte putin timp vad ca aceasta se termina brusc si in fata mi se deschide o poiana mlastinoasa. Pe unde sa o iau eu acum? Ochesc o deschizatura in padure in dreapta si aceasta ma duce pe terenurile cultivate ale oamenilor. Foarte bine!!! Inseamna ca am ajuns un pic deasupra localitatii Kjosavik care ma desparte de Hesthammaren, un impunator platou ce culmineaza cu un varf de 472m. Poate alta data ajung si acolo, chiar daca e nemarcat!




Imi gasesc drumul pe niste urme de tractor care ma duc la drumul asfaltat in circa 10 minute. Peisajul este mirific si fiecare varfulet se ridica intre terenurile cultivate de sub peretii lui. Sunt convins ca peisajele de acest gen imi vor aduce aminte mereu de Norvegia!!! Acum ce sa fac? Am o ora si jumatate pana la masina si ma cam plictisesc pe asfalt. Nici timp de alt varf nu mai am si ma hotarasc sa merg 2-3 km spre Sandnes ca sa mai castig ceva timp si imagini. Ajung si trec de Noredalen (loc cunoscut de acum doua saptamani) si mai merg vreo 500 de metri pana la urmatoarea statie de masina. Vad ca autobuzul meu vine cam pe la 18.10 de la Sandnes, merge pana in Lauvvik si apoi se intoarce in Sandnes. Imi zic ca pot sa il iau in sens invers si ma intorc dupa aia cu el spre casa.



Astept vreo 10 minute si apare ca din senin singurul autobuz care face cursa astazi. De retinut ca 1 mai se sarbatoreste si aici in sensul ca absolut toate activitatile au program de duminica (si autobuzele, si magazinele - inchise, orice...).
Autobuzul merge pe Høleveien printre muntii mici si frumosi de care va tot povestesc, depaseste intersectia spre Hommeland (despre care ati citit in povestirea de we trecut pe Selvikstakken), coboara prin Høle si Ims si, dupa o scurta rataceala pe niste stradute inguste din Ims, ajunge la cheiul Lauvvik (16.50). Soferul imi spune ca sta o jumatate de ora pana dupa primul ferry si am ocazia astfel sa fac ceva poze spre Forsand si intrarea in Lysefjord. Citesc pe un panou ca aici (Lauvvik) se faceau in vechime constructii din pietre care aratau locurile de intrare in munti.



La 19.20 autobuzul porneste spre Sandnes. Eu mai incerc sa mai fac cateva poze din mers si imi reusesc destul de putine. Peisajul este de vis si pozele astea arata doar o mica parte din ce e pe acolo.



Din Sandnes prind un autobuz 3 care ma aduce acasa cam in jurul orei 20.45. Le multumesc muntilor, vremii si tuturor celor care si-au dorit doar fericire de ziua internationala a muncii si ma retrag obosit la somn cu gandul la tura urmatoare.

RT In jurul varfului Storaberget 27.03.2010

RT In jurul varfului Storaberget 27.03.2010

Pentru sfarsitul asta de saptamana mi-am propus o tura de o singura zi si ceva mai departe si mai sus. Planul meu era sa ajung pe Selvigstakken, un varf de aproape 600 de metri altitudine aproape de Bynuten. Verific autobuzele dimineata si vad ca doar 47 merge in acea directie. Acesta pleaca la 14.01 din Sandnes si ma gandesc ca fiind ora 11.00 am timp suficient. Ma urc intr-un 4 care ma duce pana aproape de centrul Stavangerului. Aici prind un 2 care ma duce pana in Sandnes. Era ora 12 si ceva si eu eram convins ca am ratat sansa de a merge catre tinta propusa. Inainte sa ajung in Sandnes, ma mai uit o data pe mersul autobuzelor si ma linistesc: am vreo 50 de minute pana la autobuzul de Høle si Lauvvik. Sunt mult mai relaxat in jurul orei 13.10 cand cobor in Sandnes. In asteptarea autobuzului urmator aud "Noi suntem romani" cantata la saxofon. Identific muzicantul si aflu ca e din Romania si ca a venit acum o luna aici in incercarea de a castiga mai bine decat acasa. Cantaretul e de etnie rroma si nu ma impiedica absolut deloc sa stau de vorba cu el. Vreo 10 minute face pauza si imi mai povesteste cate ceva de viata lui si de grupul de rromi care "activeaza" in zona. In fine se apropie ora la care trebuia sa vina autobuzul si ma duc sa verific exact ora de plecare. Of ce neatentie din partea mea!!! Nu vazusem un semn care marcheaza faptul ca acea cursa nu merge in perioada 27.03-05.04 (vacanta de Pasti). Si azi e tocmai 27 martie :(. Trebuie sa ma reorientez pe moment si aleg un autobuz 21 care merge spre Hommersåk si pleaca la 14.03. Din tura pe Hagafjellet imi aduc aminte de salba de lacuri ce coboara pana in Ims aflat pe fiordul Frafjord. Imi propun sa fac o tura in jurul lacurilor acestora si cobor din autobuz in momentul in care DN 13 spre Ims se separa de drumul spre Hommersåk. Fac o poza spre Lutsifjellet pe care fusesem mai demult si pornesc pe DN13 spre Ims.

Primul masiv care imi apare in fata este Storaberget ce pare ca se arunca deasupra lacurilor acum in dezghet.

Trec pe langa plaja si locul de camping de la Hogstavika si continui pe DN 13 pe sub peretii inclinati la circa 45 de grade amenintator spre drum.

Drumul ocoleste cu pricepere peretii si se avanta in directia nord pe langa insulele de pe dreapta si verticalele de pe stanga. La un moment dat soseaua merge chiar pe marginea lacului si in fata se arata un munte la fel de impunator ca si Storaberget chiar daca mult mai mic. Imi estimez sansele, verific harta si imi propun sa urc pe stanga lui si apoi sa cobor pe partea cealalta care este cu panta mai mica. Am avut probleme in identificarea acestui munte dandu-i numele Fløysvik dupa cum imi arata harta si dupa cum mi-au mai confirmat cativa localnici. Abia acasa, verificand harta de pe www.gulesider.no, am gasit numele corect al acestui varf: Sloglongshammaren. Inaltimea lui e de doar 110-115 metri, dar impune respect si o sa vedeti imediat de ce.

Urc pe stanga lui urmarind peretii unei mici vai si la un moment dat dau de un perete vertical. Urc cu grija pe brana de la baza lui si ma trezesc prins intre perete si gol. Doar cativa jnepeni aflati mai sus imi puteau fi de folos.

Dau sa ma tin de jnepeni si se rup in mana mea. Ma retrag un pic si imi fac niste calcule. Trebuie sa gasesc imediat o solutie de scapare in sus. Prind niste copaci mai zdraveni pe care ii verific de cateva ori si trag de ei ca sa urc. Ajung pe alta brana de pe care incerc o urcare prin stanga. In zadar caci pietrele sunt prea inclinate. Vad pe dreapta un mic valcel cu ceva trepte. Gasesc si un manunchi de mesteceni tineri care imi sunt pe post de priza pentru brana urmatoare. Super!!! De aici pana sus chiar pare usor. Si asa este! Ajung in doua minute pe o platforma cu panta aproape nula si inspectez cu aparatul zona de sud cu marile lacuri.

De aici mai urc un prag lejer si sunt in punctul cel mai inalt. Obiectivul aparatului se incapataneaza sa se deschida pentru alte poze si imi gasesc drumul in jos pe o brana plina de jnepeni, suficient de larga si foarte putin inclinata. Brana ma coboara usor de tot in valea dintre Sloglongshammaren si pantele verticale ale Storaberget si Bakkafjell. Valea devine din ce in ce mai umeda si la un moment dat dau si de un paraias care in curand creeaza un fel de mlastina.

Dau si de un gard pe care il evit (alaturi de mlastina) urcand un pic pe peretele din stanga al vaii. Deodata, surpriza placuta: pe peretele celalalt vad o casa. Buuunnn!!! Inseamna ca e si un drum care ma duce undeva in DN13. Cobor la casa si de aici in jos pe un fel de forestier in 5 minute sunt la primele case de vacanta. Intr-o norvegiana-engleza, reusesc cu localnicii de acolo sa identific unde sunt. E vorba de zona Fløysvik si ma aflu in sudul ei. Imi explica pe unde trebuie sa merg spre Brathetland, loc ce mi-era cunoscut din tura pe Alisfjellet. Merg pe drum vreun km spre nord si imi iese in fata masivul varf Alisfjellet si apoi Frafjell de 243m altitudine. Intre ele se deschide valea prin care se scurge lacul din Brathetland. Vad un forestier in Fløysvikbakken (unde e si statie de autobuz) si urc pe el in stanga urmand cat mai mult firul vaii. Trec prin niste ferme unde ma impresioneaza placut o turma de oi aflate langa o barca parca parasit in varf de munte (m-am gandit pe moment la arca lui Noe).

Peste vreo suta de metri observ o pata alba in fata mea pe drum. E un fundulet de caprioara care se uita speriata la mine. Incerc sa fac 2-3 pasi si sa scot aparatul foto, dar dispare in padure fara urma fara sa-mi lase prilejul de a o poza. Urc mai departe si in cateva minute ajung la lacul cunoscut. Ma hotarasc sa fac o pauza de masa pe pontonul de la scurgerea lacului. Mananc cateva felii de cereale expandate si beau un pic de apa. Imi fac socoteala si zic ca nu strica 5 minute de relaxare, timp in care pozez gheata de pe lac in topire si urmaresc jocul placilor de gheata care se despart cu trosnituri interesante (16.40).


De aici mi-am stabilit traseul in continuare: merg pe stanga lacului pana in Brathetland, apoi urmez forestierul pana la Grindavatnet si de acolo cobor pe vale in Hogstad. Nu cunosteam traseul si eram ferm convins ca ma voi descurca. Pornesc pe stanga lacului pe sub o linie de curent si absolut totul incepe sa se acopere de muschi: si copacii si pietrele si chiar iarba (daca se poate spune asa). Dau de ultimele pete de zapada si imi amintesc de momentele cand mergeam pe Vikefjellet pe Rennesøy. Toti muschii astia au un rol bine precizat: imi arata ca Norvegia s-a intors la starea ei de umezeala 100% si imi amintesc ca sunt pe Alisfjellet, muntele pe care am coborat pe o vale ce semana cu partea de jos a Vaii Albe acoperite in totalitate de verde. Fara absolut nici o problema ies la paraul cunoscut de la baza acestei vai si apoi la ferma din Brathetland.


Aici ma intalnesc cu un vanator care tocmai intorcea masina. Ma intreaba daca imi reusesc pozele din zona si incepem sa vorbim despre trasee. Imi spune mai intai ca in zona el a gasit caprioare, cerbi si un fel de serpi otravitori. Ma linisteste asigurandu-ma ca ies doar cand e cald. Imi explica ce trasee sunt spre Grindavatnet unde vroiam sa ajung: unul direct si cu ceva risc de ratacire si altul mai ocolit si mai lejer. Cel lejer ocoleste varful Torenipen (306m) si apoi ajunge la lac. Ii multumesc si urmez acest drum la inceput forestier. Cobor putin si vad o scara in dreapta despre care imi spusese "ghidul de ocazie". Scara trece peste un gard si continua cu o poteca evidenta pana in zona de scurgere a lacului Grindavatnet. Fac o poza la maiestuosul Alisfjellet si urc pe aceasta poteca foarte frumoasa.

Din stanga primesc un marcaj PR care vine de pe Storaberget (ma gandesc ca e cel pe care l-am urmat temporar pe acest munte) si la capatul lacului gasesc un ponton si o cladire pe care vad indicatoare si ma relaxez stiind ca sunt aproape de final. Totusi ma grabesc putin ca sa ies din padure pe lumina (18.10).



De aici drumul se largeste si coboara incet pe firul vaii. La un moment dat vad pe stanga o gaura in stanca. Ghidul imi spusese ca e un buncar german si mie mi s-a parut ceva total diferit: doua tevi mergeau in interiorul muntelui printr-o galerie aproximativ dreapta. Nu stiam ce e in acele conducte si curiozitatea m-a facut sa merg pe langa ele. M-am gandit sa ma opresc dupa 10 minute de mers si sa ma intorc. N-am apucat sa fac asta fiindca dupa 6 minute de mers conductele intrau intr-un perete betonat. Am dedus ca e un rezervor de apa sau de gaze. Am pornit inapoi masurand cu aproximatie distanta pe care am mers: cca 220 de metri in munte (18.35 la iesirea din galerie).



Cobor mai departe pe vale si in curand ies la o pajiste alpina. Nici urma pana acum de buncar. Acesta isi face aparitia imediat si imi garanteaza ca e facut de nemti prin anul inscriptionat: 1943. Cobor mai departe prin pajiste pana la o exploatare de nisip. O ocolesc si de deasupra ei fac o poza de ansamblu dupa care pornesc spre drumul de Hommersåk.




La ora 19.10 ajung la prima statie de autobuz si sa vezi bafta: la 19.17 am autobuz spre Hommersåk!!! Autobuzul vine la timp si in 20 de minute sunt la portul din localitatea amintita, port in care semestrul trecut am venit de multe ori. Peste 10 minute vine vasul de transport pentru Stavanger. E un fel de catamaran cu puntea foarte larga ce curpinde zona pentru clienti. V-am povestit de multe ori despre acest "autobuz pe apa". Asa ca la 19.40 pornesc pe apa spre Stavanger.

Intr-o jumatate de ora sunt in Stavanger si apoi cu un autobuz 3 ajung acasa in jur de 20.30.

Sunt fericit de neprevazutul situatiei si de reusita turei si imi las duminica de relaxare pentru noua saptamana.