sâmbătă, 5 august 2023

DD, 14-25.07.2022, Z11, 24.07.2022

Chiar dacă oficial Tulcea este poarta de intrare în Delta Dunării, mai este (sau cel puțin eu așa consider) o parte din deltă aflată în amonte de Tulcea. E vorba de salba de lacuri Rotundu - Gorgonel - Telincea - Parcheș - Morun - Somova - Câșla cu stufărișul aferent. Așa că pe la ora 14.00, când ajungem la cetatea Noviodunum de lângă Isaccea, încă putem spune că suntem în Delta Dunării :) (oarecum la limita ei)!














Dacă și când veți ajunge la Noviodunum, să mergeți și în zona de la malul Dunării unde sunt ceva ziduri scufundate. Și între cetatea principală și Dunăre sunt ceva explorări arheologice, nu doar la zidurile groase!

Acum scriind, descopăr că mai sunt două locuri interesante lângă Luncavița. De explorat cu altă ocazie. 

În drumul nostru mergem direct la Dinogetia, între Garvăn și I.C. Brătianu. Întâi vom merge la cetate! Este fain reamenajată, mai ales spre partea dinspre drumul DN22E pe care am venit. Spre nord turnurile semi-circulare sunt neamenajate turistic. Asta nu ne împiedică să le explorăm atât cât permite siguranța!














În apropierea este și mănăstirea Dinogetia în construcție și se poate intra în paraclisul ”Izvorul Tămăduirii”. Aici aflăm, din două icoane, de sfinții mucenici de la Dinogetia. Aflu și eu acum ceva detalii de pe internet:

”Sfinții de la Dinogeția sunt recunoscuți ca martiri ai Bisericii creștine, dar nu se cunoaște locul unde se află moaștele lor, sau dacă acestea mai există. Se presupune doar că ele s-ar putea găsi fie în perimetrul cetății, fie în cimitirul din afara ei. Din tradiția Bisericii și din mărturisirile celor care au efectuat săpături la Dinogeția, se poate afirma că creștinii erau martirizați sau îngropați în afara zidurilor cetății. De altfel, nu foarte departe de situl arheologic, în apropierea șoselei Tulcea-Galați, a fost identificat locul în care se află cimitirul așezării antice. Acolo ar putea să fie și moaștele martirilor. Ierodiaconul Spiridon, care a participat la săpăturile arheologice în zonă în urmă cu patru-cinci ani, a aflat de la cercetători că este foarte puțin probabil să se mai găsească moaș­tele sfinților în cetate. Dacă ele ar fi existat acolo, după căderea așezării în mâinile păgânilor, ar fi putut fi luate de creștinii care au părăsit cetatea. Există însă și ipoteza ca moaștele sfinților, după ce creștinismul a fost recunoscut oficial, să fi fost aduse de băștinași și oferite celor din cetate. Dar ipoteza cea mai plauzibilă este că trupurile martirilor ar fi putut fi înhumate în cimitirul din afara zidurilor cetății. Se mai crede, de asemenea, că mucenicii ar fi putut fi soldați din cetate.”

Mai multe putem citi cu toții pe site-ul mănăstirii: https://www.manastireadinogetia.ro/.

După I.C.Brătianu mergem la bacul care ne va trece Dunărea la Galați. Cum este ceva coadă, profit de asta și fac ultimele poze dobrogene pe malul drept al marelui fluviu. Vom ieși pe apă din județul Tulcea...






Bac-ul Poienari 2 ne transferă peste Dunăre în Galați. Ieșim de la ponton pe la intrarea în grădina botanică și apoi dreapta ne oprim pe faleza de sus pentru ceva poze. Suntem doar în trecere și fac câteva poze și orașul merită o vizită prelungită, de câteva zile, pentru ce are de oferit.











Coborâm la faleză și ne vom plimba puțin prin parcul cu sculpturi metalice până găsim un loc unde putem coborî pe o mică plajă la Dunăre. E atât de liniște față de aglomerația care este la doi pași de noi.









Și nu stăm prea mult că dinspre sud vine furtuna. Încep picuri mărunți și apoi din ce în ce mai mari. Ne retragem pe aleea largă spre restaurantele pe vapor și vom cina la Aquarium fiindcă la Malnas nu găsim loc. Este tare fain să stai sub un acoperiș și să admiri furtuna de lângă tine. Și mai apoi curcubeul complet ce se vede peste Dunăre...







Găsim o cazare în oraș fiindcă s-a făcut prea târziu pentru a continua drumul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu