RT Fagerlia-Rundstue 20.08.2011

RT Fagerlia-Rundstue 20.08.2011

Chiar si sambata e zi de cautat locuri de munca. E adevarat ca sansele sunt mult mai mici. In schimb cautam (eu cu Adi) un apartament unde sa stam in perioada urmatoare. La orice anunt din ziar suntem respinsi cand vorbim in engleza: "Sorry, it is already rented out". Cand incerc ceva cuvinte pe norvegiana, sunt mai amabili, dar inevitabil pentru detalii trebuie sa vorbesc in engleza si am acelasi feedback. Deci in spatele unei amabilitati evidente (toti iti zambesc si vorbesc mieros la inceput), norvegienii sunt in realitate foarte nationalisti (chiar si cu limba in care vorbesti) atunci cand esti acolo cu alte scopuri decat turistice. In nord este, in concluzie, un fel de "Norvegia/Suedia si restul lumii". Revenim acasa, mancam ceva si pornesc singur intr-o plimbare pe dealurile de pe insula Nørvøya care se termina intr-un capat in Fjellstua (despre care v-am povestit putin) si in celalalt in cartierul Fagerlia. Stiam de niste poteci/alei din plimbarea anterioara si de data asta am pornit direct spre si prin padure in speranta ca gasesc poteci clare. Asa si este si ajung imediat deasupra ultimelor case care se vad pe partea sudica a insulei (17.35).

Fac dreapta pe o poteca clara si simpatica prin padure. Urc printre stative special amenajate in care colecteaza vreascurile (pentru a fi o padure curata) si ca urmare nu vad nici o crenguta rupta sau putrezita.

Ies in aleea luminata artificial in cursul noptii si continui sa urc spre "muchia" cea mai inalta. Voi vedea mai incolo pe o harta ca aleea se numeste Sørnesmarka si face parte dintr-un circuit de trekking. Urcusul si plimbarea mea va fi de acum incolo partial pe alei, partial pe poteci nemarcate oficial si existente pe harta. Poteca e foarte faina si linistita si din cand in cand mai gasesc cate o sageata indicatoare.

Si pe nord si pe sud din loc in loc sunt deschideri de belvedere asupra multelor insulite populate. Poteca trece pe langa o antena GPS si incepe sa coboare putin prin locuri uneori noroioase. E suficient de curat incat nu imi murdaresc adidasii absolut deloc. Ma gandesc cum o fi iarna la cele -10...-15 grade Celsius prezente in termometre in sezonul rece. Cateodata poteca e curata fiindca urmareste linia unor pietre ce au izbutit sa ramana neacoperite de verdeata.

La ora 18.00 vad in fata un caine si imi dau seama ca pe aici impreuna cu stapanul lui sunt singurele fiinte intalnite. Urmand alte sageti, cobor o treapta pietroasa si ies in capatul nord-vestic al unei poieni. Vad o poteca in fata si ma gandesc totusi sa ies in poiana sperand ca e mai umblat. Intr-adevar aici e amenajata o cladire unde se vine special pentru caini ca sa se joace si sa alerge. E o cladire simpla din lemn in stil vagon cu 3 incaperi, un intrand la mijloc si regulamentul pentru animale care este respectat intocmai.

Urc pe langa casa in prima alee si fac stanga spre Fagerlia. In doua minute dau de o intersectie: o alee coboara in stanga si alta tine inainte. O urmez pe a doua si dupa alte doua minute ies la primele case si la harta de care spuneam.

Imi clarific pozitia si ma gandesc la continuarea plimbarii: revin la intersectie, cobor in nord si apoi tin aleea ce parcurge pe nord toata insula. Pentru revenire am mai multe variante de mers.
La prima casa fac dreapta si incep sa urc spre muchie pe o alta potecuta clara. Dau de un lavvo (cort sami) din lemn si admir terenul de joaca din jurul lui.

In continuare dau de o momaie amenajata cu finete si de niste ruine ale unor foste cladiri de rezistenta din razboi. In cinci minute poteca-alee ma duce deasupra punctului in care am intrat mai devreme in aleea dupa poiana pentru caini. Cobor pana in poiana vreo suta de metri si intru pe poteca pe care o zarisem prima data prin padure. Cobor destul de abrupt in aleea nordica si aici vad indicator (3.5 km spre Parcul orasului). Stiu ca undeva pe la mijloc e o poteca ce urca in trepte pana la stadionul Aksla si intentionez sa urc pe acolo.

Aleea merge pe curba de nivel spre vest si intalnesc de cateva ori jogger-i (alergatori) care ma depasesc zambind. Si pe aici intalnesc o placa ce marcheaza fosta granita dintre Ålesund si Borgund. Imi si imaginez cum erau impartite aceste regiuni/comune. In 25 de minute de mers ajung la un alt indicator care imi arata sa urc spre stadion. Incepe sa ploua si ca urmare grabesc putin pasul. Serpentinele ma duc pana la intrarea de la terenul de fotbal in 10 minute de urcat. Intru in stadion si vad ca multi tineri/copii se bucura de vreme si de miscare. Nu gasesc alta iesire din stadion si revin pe unde am intrat. M-am hotarat pe loc sa urc pana la Rundstue si apoi sa cobor pe la baraje (e usor sa te orientezi cand ai harta in aparat ;) ).

In 5 minute urc aleea inclinata si ajung langa turnul de televiziune vizibil din intreaga zona. Ii fac cateva poze si pe langa el merg spre vest spre aleea care duce spre Rundstue. Acesta este un mic turnulet cu scara in spirala daruit cu ocazia jubileului de 100 de ani al orasului de catre localnicii care au plecat in Vancouver. Urc in turn (loc de belvedere), fac cateva poze desi ploua si apoi cobor si imi continui drumul spre vest (19.30).

Trec pe langa un alt loc de belvedere spre nord si in 5 minute sunt la drumul asfaltat ce duce spre Fjellstua. Doar traversez drumul si cobor la barajul (dam) 3 pe care il parcurg in intregime. Vad pe malul micului lac doi norvegieni care isi stransesera mancarica de picnic si se pregateau sa coboare. Dupa baraj cobor in doua minute spre barajul 2, nu inainte de a face o poza spre zona de unde am venit.

Fac cateva poze la Alpii ce imi fac cu ochiul din zare si gasesc o potecuta ce ma conduce spre casele aflate cateva sute de metri mai jos (19.50). 

O data ce ies la case, bag aparatul foto in gentuta lui si gasesc cele mai directe strazi si alei pana acasa.

Plimbarica o fost tare faina si sper ca nu v-au plictisit toate pozele astea. Sunt facute in locuri simple si pline de energie pozitiva, asa cum multe locuri dragi din muntii nostri ne alina dorul si suferitnele si ne incarca pentru alte cateva zile de munca!

RT Sukkertoppen 17.08.2011

RT Sukkertoppen 17.08.2011

Inca o zi in cautarea unui loc de munca...Eu si Adi ne-am tot plimbat prin oras pe la fabrici de peste, hoteluri, restaurante, tot felul de magazine...Fara succes si oboseala este destul de mare in special pentru Adi care e mai putin obisnuit cu efortul. Pentru mine fiecare zi in oras e un simplu antrenament fizic. Cam in jurul orei 16.00 Adi imi spune ca se duce acasa si eu imi exprim dorinta de a face o plimbare, posibil chiar pe varful cel mare de pe insula Hessa. I se pare foarte greu si eu voi vedea ca de fapt nu este asa. Pe o harta in mijlocul orasului calculez ca am de mers vreo 4 km pana la poteca de acces si ii dau bice. Urmez E136 care trece prin insula Aspøya, zona Skarbøvika si apoi urca in Hessa in mijlocul insulei (16.45).

Trec prin port unde sunt doua vase mari de croaziera ce vor pleca putin mai incolo spre Geiranger, vestitul fiord norvegian. Intentionam candva sa ajung si aici, dar cine stie pe unde m-or purta drumurile in viitor...Mai jos vedeti o imagine dinspre portul turistic spre portul local.

Tin drumul european care trece rapid prin Aspøya si intra pe un pod mare si solid in Hessa. In toate partile admir nenumaratele insulite ce alcatuiesc arhipelagul Ålesund. Parte din aceste insule sunt legate prin poduri foarte lungi sau tuneluri pe sub fiorduri. In descrierea orasului (daca aveti curiozitatea sa cautati pe net) veti gasi printre altele si o poza cu unul dintre poduri. Dupa o ora de la plecare (17.45) sunt in punctul cel mai inalt al soselei in Hessa si fac dreapta spre locul unde ar trebui sa inceapa poteca. Este un indicator evident spre cel mai inalt varf al orasului, varf pe care voi vedea un record interesant (din punctul nostru de vedere): circa 900 de oameni au ajuns pe varf in ultimele 10 zile!!!
Fac cativa pasi pe straduta indicata si pentru siguranta intreb niste norvegience simpatice pe unde e poteca. Imi arata pe partea cealalta a drumului, le multumesc si pornesc in sus.

Peisajul clasic norvegian imi place extrem de mult chiar daca sunt echipat necorespunzator (blue jeans si adidasi de oras). Uite ca am ajuns sa merg asa pe munte! Pentru 7 minute urc pe poteca pietruita ce serpuieste ascendent prin padure (ca mi-am adus aminte, are careva compozitia clasica "Padurea norvegiana"?) si ies la golul alpin. Jnepenii inca imi acopera peisajul si nu am vedere prea buna asupra orasului. Noroc cu inaltimea ca vad fiordul din sudul insulei in in bataia razelor soarelui si insula Sula ce se ridica pana la aproximativ 900 m inaltime in nori.

Inca zece minute de urcat si sunt la mijlocul pantei spre varf, loc unde este instalat un pilon pentru antene GSM 3G, repetoare si statia de alimentare (deh, experienta scurta de alpinist utilitar in telecomunicatii se vede!). Poteca clasica face dreapta un pic si urca pe langa o mare cruce metalica. Eu voi reveni pe aici la intoarcere. Acum merg pe alta potecuta in stanga printr-o mlastina si revin 8 minute mai tarziu in clasica.

Continui sa urc si vad in spatele meu ca un vas de croaziera a plecat din port. Deci il voi vedea in drumul sau spre fiordul celebru (care combinat cu Trollstigen formeaza un excelent circuit).

Trec pe langa niste borne de granita (fosta granita intre Ålesund si Borgund despre care voi povesti mai jos putin) si ma indrept cu pasi repezi spre varf. Vad in fata mea pe varf doi turisti si voi gasi in caietul de varf ca unul dintre ei vine saptamanal aici (si are peste 60 de ani dupa aspect!). Urc o treapta stancoasa inainte de varful care se impune fata de restul muntelui.

Intr-un minut sunt langa momaia imensa de pe varf (314m). Vad, ca si pe Aspøya, o placa circulara cu directii spre cele mai importante varfuri si insule din jur. Uite un esantion din acest "tablou explicativ" si subsemnatul pe varf (18.25).

Imi las punga cu mancare (ati remarcat cuvantul "punga" fiindca, precum un adevarat pantofar, am urcat cu o punga cu apa si niste biscuiti) si ma hotarasc sa cobor putin spre vestul insulei sa vad ce se vede de pe acolo.

Cobor destul de abrupt pe langa o coloana dreptunghiulara de piatra si in scurt timp pierd circa jumatate din altitudinea varfului. Peisajul este mirific si incantator de linistit. Se vad toate insulele locuite, se vede marea cea mare, se vad multe vaporase care strabat apele in lung si-n lat, se vede intrarea spre Hareid si Geiranger. E minunat si atat de curat! Sub mine panta e din ce in ce mai mare si ma opresc in momentul in care imi dau seama ca fara asigurare in coarda e foarte riscant, in special pentru adidasii mei. Asa ca ma asez pentru cateva minute pe o stanga si mai absorb cu privirea si memoria tot ce e in jur.

In 6 minute revin pe varf, imi scriu si eu numele in caietul de varf (asta dupa ce vad ca o norvegianca venise in alergare, s-a notat in caiet si a pornit tot in alergare la vale) si numar uimit cati oameni au putut sa ajunga pe acest varf in doar 10 zile: circa 900! Deci uite ce inseamna miscarea!!! La 19.05 salut varful si pornesc la vale. Dupa un minut de coborat vad un grup de culoare care urca vesel. Si sunt vreo 15 oameni!!! Vad o placa ce descrie bornele fostei granite intre Ålesund si Borgund intre anii 1923 si 1968 si ma hotarasc pe cat posibil sa cobor pe granita (astfel de borne voi gasi si in Fagerlia - vezi descrierea urmatoare). La 19.20 trec de pilonul de telefonie si ma mai intalnesc cu doua localnice care venisera la plimbare. Putin dupa intrarea in padure vad ca poteca marcata face dreapta si mai am o poteca in stanga. Hai pe aici ca tot am destula lumina astazi! Poteca coboara aproximativ pe muchia muntelui si are de cateva ori rupturi de panta de 4-5 metri pe care le depasesc fara probleme.

Poteca simpla de tot este marcata cu un patrat alb neoficial si il urmez pe langa bornele cu Å si B (Ålesund si Borgund) pe cate o parte. La un moment dat langa poteca este un scaun de lemn probabil pentru troli ;).

Mai jos e un teren de joaca pentru copii si aproape in alergare trec pe langa doi baieti care se odihneau in urcare. Ma tot intreb unde iese poteca asta si in cateva minute mi se lumineaza mintea: ies chiar in locul unde facusem dreapta pe asfalt inainte sa incep urcarea! Ma uit la ceas (19.45) si ma bucur ca in doar doua ore am facut o plimbare atat de interesanta. De aici cobor in 20 de minute pe asfalt pana in Skarbøvika si apoi mai departe pana in centru si spre casa.

Inchei cu niste flori extrem de frumoase si un citat gasit intr.un magazin de antichitati: "Happiness is not a destination, it is a way of life". Asadar sa ne bucuram de tot ce e in jurul nostru fiindca avem de invatat in fiecare clipa!

 

Plimbare prin Ålesund 12.08.2011

Ålesund este un orasel de pe coasta vestica a Norvegiei. Are putin sub 40.000 de locuitori si ocupatiile principale sunt industria pestelui si turismul. In ceea ce priveste pestele, orasul este unul din porturile principale in care se prelucreaza pestele. Sunt peste zece fabrici de prelucrare si conservare a pestelui imprastiate pe insulele care formeaza orasul. In general munca in domeniul acesta este destul de grea si ca urmare veniturile sunt pe masura. In ceea ce priveste turismul, desi Ålesund nu este prea mare, accesul facil la rutele de ferry fac ca dezvoltarea hoteliera sa fie destul de mare. Majoritatea lanturilor hoteliere globale au aici cate un hotel si de multe ori sunt pline. Zona centrala este plina de mici restaurante si magazine de suveniruri care incanta turistii la fiecare pas. In Ålesund este unul dintre cele mai mari acvarii din Europa. Daca vreodata ajungeti in Ålesund, faceti-va timp cateva ore sa vedeti acvariul! Fiecare loc panoramic este explorat la maxim si ca urmare veti vedea, chiar si in pozele de mai jos, un astfel de loc din cel mai inalt loc al insulei Aspøya. Veti vedea si insula Hessa despre care voi povesti putin mai tarziu, biserica din Ålesund cu o intreaga istorie (de doar 150 si ceva de ani) s.a.
Sa nu uitam ca plimbarea asta am facut-o dupa ce am terminat de cautat cu Maya, colega de la scoala DRH si prietena de incredere, ceva locuri de munca prin centru. De retinut ca dupa ora 15.00 nu mai gasesti pe nimeni de la resurse umane la nici o firma (evident cu exceptia hotelurilor) si deci nu iti ramane altceva decat sa explorezi zona.

 Masini acvatice

 Parcul din Aspoya

 Vedere spre Alpi

 Spre Fjellstua si insula Nørvøya

Fjellstua este unul din locurile de belvedere ale Ålesundului si pana la restaurantul din varf se urca din Parcul orasului 418 de trepte. Se urca pe muntele Aksla pana la cca 100 de metri deasupra marii. Am facut la un moment dat o plimbare solo pe aceste scarii, dar a plouat si nici nu am avut aparatul foto la mine. In acea explorare am descoperit si m-am plimbat prin cateva buncare germane din apropierea restaurantului Fjellstua.

 Panorama de pe Aspøya

 Biserica din Ålesund (initial a fost din lemn si dupa incendiul din 1904 care a distrus tot orasul, biserica a fost reconstruita in piatra)

 Miau!!!

Paznicul portului local

Norvegia - hitch-hike spre vest 10.08.2011

In cautarea unui loc de munca am plecat cativa studenti de la DRH spre West Coast si mai precis spre orasul Ålesund (Alesund, Aalesund in alte variante; å se citeste "o"). Ne-am stabilit in echipe de cate doi (de obicei baiat si fata) si cei de la scoala ne-au coborat cu masinile scolii pana in Lillehammer la gara. Gasisem cu o seara inainte cel mai scurt traseu spre Ålesund prin Ringebu (unde urmau sa ajunga cateva colege de-ale noastre cu masina de la scoala), Dombås (punct de unde se separa E6 de E136 si liniile de tren, Åndalsnes si Ålesund). Pana in Ringebu merg cu Adi, Lavinia si Ada cu trenul. Aici nu merge cu nasul si ne-a dat jos la prima statie (adica unde veneau si ceilalti colegi). Ne intalnim cu Ana, Maya, Razvan, Tamas si Kati. Ultimii doi raman mai in spate si ne regrupam. Eu cu Ana, Maya si Ada mai mergem putin si avem bafta de un polonez (vorbitor doar de poloneza si norvegiana) care ne duce tocmai pana in Åndalsnes (cca 250 km cu o singura masina).

Pregatirea foilor de autostop

Intre stopuri

Facem o scurta pauza in Dombås pentru o cafea, putina apa si dezmortirea picioarelor. Din Dombås in Åndalsnes drumul trece printre munti ce formeaza un canion destul de larg. Din pacate nu am facut poze fiindca vremea urata (ploaie si negura) ne-a manat sa mergem cat mai repede. Am observat totusi petele de zapada ramase de anul trecut, intrarea spre Trollstigen (unde voi lua o ocazie la autostopul de intoarcere solo spre Lillehammer) si iesirea spre vest spre Romsdalsfjorden.

Dupa pod ne despartim si eu cu Maya asteptam vreo doua ore pana la o alta ocazie. Aceasta vine in sfarsit (un norvegian de culoare) si mergem pe frumosul drum printre insule E136 spre Ålesund. Povestim de toate si soferul imi permite din cand in cand sa deschid geamul sa mai fac poze. Ca urmare, uite ce am vazut pe aceasta zona de drum (circa 120 km).

Ajungem in Ålesund si stabiliseram cu fetele sa ne intalnim la posta. Ca urmare soferul ne intreaba la care posta fiindca sunt doua sedii: unul mare in Moa si alta in centru! Ne gandim noi: hai sa ramanem in Moa ca e mai mare posta aici! Coboram langa posta si nema fete! Asa ca pornim pe jos in cautarea pensiunii si apoi a fetelor. Traversam jumatate din oras, care fiind vorba intre noi e intins pe patru insule lungi (pe ultima insula Heissa veti citi in posturile urmatoare o tura pe vf Sukkertoppen) si reusim prin nu stiu ce minune sa ajungem dupa vreo doua ore de mers (cca ora 20.00) exact pe strada care trebuie. Cand intrebam la o benzinarie, ni se spune ca e strada buna, dar nu stiu de pensiunea Helleborg. Multumim, iesim din benzinarie si dam de fete pe partea cealalta a strazii. Bucurie mare ca ne revedem (asta fiindca ele nu au telefon)! Mergem la pensiune (chiar pe partea cealalta a strazii) si apoi mai exploram un pic zona. Pana atunci sa mai vedem cateva poze din Ålesund-ul inca luminat de soare.

Adi, Lavinia, Razvan, Tamas si Kati vor ajunge tarziu dupa lasarea serii. Mai stam un pic de vorba si ne organizam pentru zilele urmatoare de cautare a locurilor de munca.