Revenire in Bisoca 18-19.08.2012

Revenire in Bisoca 18-19.08.2012

Colegi de tura: Ioana Hagiescu, Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Dupa sase luni am de indeplinit o promisiune: sa ajung in Bisoca la oamenii pe carora cu atata drag le-am incalzit un pic sufletele singure (a se vedea tura din 18-19.02.2012). Atunci Sebi ma invitase sa vin la festivalul "Pe plaiuri bisocene" sa ascult vocea calda a fiicei lui. Festivalul are loc in prima duminica dupa Sfanta Marie si ca urmare cer informatii la centrul de informare turistica Buzau (sugestii@citbuzau.ro) despre festival. Mi se trimite intr-un timp foarte scurt (10 minute) programul masinilor spre Bisoca si programul festivalului. Oameni de nota 20! Bine ca avem si astfel de oameni in turism! Eram hotarat sa merg indiferent ce se intampla (chit ca merg singur!) si sunt un pic dezamagit ca din cei care am fost in februarie, cativa imi confirma ca nu pot sa vina si de la restul nu am nici un semnal. Cuvantul e cuvant (asa cum si Marcel Enache din catunul lacurile venise la ora fixata fara sa ne mai vorbim)! Plec! Din colegele de miercuri, ma bucur mult ca Ioana si Ilinca vin cu mine. Nici nu merg singur si vad si ele astfel minunatele plaiuri bisocene! Strang de pe internet informatii despre toate comunele, despre padurile Lacurile si Gavanu, despre manastirile Poiana Marului si Gavanu, malurile cu sare din Plesi si Sarile si despre masa lui Bucur. Speram sa ajungem la cat mai multe dintre ele. Stabilim sa plecam la 6.30 din Bucuresti ca sa prindem cat de cat racoare pana in zona.

Ziua 1 - sambata 18.08.2012

Ne intalnim asa cum planuisem si iesim pe drumul cunoscut din iarna: Urziceni-Buzau-Maracineni-Sapoca-Vintila Voda. Drumul merge super bine fiindca stiam din iarna toate giratoriile si intersectiile datorita informatiilor primite de la Egidiu Harjoi (mastroiani de pe www.carpati.org). Doar la intrarea spre Urziceni facem o scurta pauza de odihna! Odata intrati pe valea Slanicului, drumul parca este de o mie de ori mai frumos! Nici nu iti imaginezi ca in dealurile din stanga sunt Vulcanii Noroiosi care merita vizitati oricand. Mai fusesem in 2007 si in 2008 si mi-au placut foarte mult. La un moment dat trecem prin satul Fulga si toti suntem putin tristi: vacuta nu este pe aici! Din Vintila Voda le propusesem fetelor sa mergem pe la Grunj si pe muntele de sare de la Meledic si apoi mai pe seara sa urcam pe unde se poate spre Bisoca (pe valea Jgheabului pe DJ204M sau inapoi in Vintila Voda si sa mergem pe "asfalt" pe DJ 204C). Planul e ok si urcam pe valea Slanicului pana la unde se termina comuna Lopatari. Aici este vestitul grunj alb care odinioara daduse si numele catunului de langa el (acum face parte din Lopatari). Inainte de a porni spre Meledic, facem o plimbarica in jurul Grunjului format prin acumulare de marna alba pe substrat de tufuri dacitice de culoare alb-verzuie (10.10). Stratele de marne si gresii aproape verticale fac accesul mai dificil. Arbustii teposi ne indeamna sa urcam cu grija prin spatele grunjului printre arbusti teposi (vai de tine, Ioana, cu pantalonii scurti!) si apoi sa coboram pe langa "scara de acces" la cruce. Ne intoarcem pe versantul "sudic" al "Capatanii de zahar" buzoiene si apoi pe langa podul miscator (pe care venisem), revenim la masina si ne mai uitam inca o data la frumosul munte in miniatura.

Verificam sa avem la noi apa si ceva de mancare si pornim in sus spre Meledic. O femeie cu copil in brate imi confirmase ca pe ulita ce se face vis-a-vis de grunj urcam pana la Meledic. Deh, eu de alta data retinusem doar de pensiune si cand colo e un loc amenajat pentru campat mult mai fain langa Lacul Mare! Pe la 10.45 incepem sa urcam pe ulita cu pauze dese pentru a mai lua cate o pruna din pomi. Cred ca in tura asta am facut cura de prune! Trecem pe langa un localnic cu vacile care nu prea vroiau sa traga caruta cu roti metalice.
"Trage? Trage?"
"Pai de nu pun asta (n.r. biciul) pe ea si trage :D!"
Lasam sa coboare o masina ce dadea cu spatele si ajungem intr-o jumatate de ora la intrarea complexului turistic Meledic. Aici te poti caza in cort pentru 15 lei/zi si la casuta pentru 30 de lei/zi. Taxa de pescuit este de 10 lei/zi. Intram si ajungem imediat la Lacul Mare (plin de mistere) langa care vedem teiul lui Al.Vlahuta. Se spune ca atat de mult i-au placut locurile de a dat numele unui capitol "Meledic" in "Romania Pitoreasca". Traversam locul de campare si mergem in sensul invers circuitului facut in 2008. Adica vom cobori mai intai pe la uvala mai larga (mai multe doline unite) si apoi vom merge la uvala in care se Afla pestera 6S.

La marginea padurii dam de BR care ne duce in uvala pesterii de sare. Coboram spre muchia din mijlocul gropii si pe trepte de pamant cam alunecoase coboram spre ceea ce stiam eu ca este intrarea in pestera. De data trecuta stiam ca e colmatata si vroiam sa ajung cat mai aproape. Ilinca are ceva emotii fiindca talpile nu-i sunt aderente si prefera sa ramana putin mai sus. Eu cobor la inceput singur si apoi vine si Ioana pana la gaura blocata. E senzational sa te afli sub un munte de sare si sa simti saratura peste tot in jur! Parca nu imi vine sa mai plec la cat de frumos este! Ma tot plimb pe limba de sare ce se afunda in adanc, revenim la Ilinca si urcam cu totii pe limba de pamant dintre cele doua doline ale uvalei. Din unele surse online se pare ca intrarea pesterii ar fi in dolina din dreapta! Incerc sa urc direct pe limba de pamant care se reduce la un perete inclinat de sare. Siguranta pentru tot grupul ma intoarce si vom urca prin padure pe deasupra buzei de pamant din fata noastra.

Urcam pe plaiurile care acum nu tradeaza dolinele sarate pana la pensiunea Meledic (ca si altadata acreala celor de aici ne creeaza disconfort!) si coboram pe malul drept al Lacului Mare pana la poarta pe care intrasem in complexul turistic. Si acest lac are legende care il inconjura de mister. Se spune ca multi oameni si-au gasit sfarsitul aici cautand niste comori de aur. Intrebam un localnic pe unde ar fi drumul cel mai scurt spre lacul Castel/Castelului si ne indruma in sus si pe prima ulita la stanga. Zarim curand lacul, coboram langa el si fiindca ratam urcarea pe dealul pe care s-ar afla ruinele castelului, ne strecuram prin stufaris si porumb pe langa curtile oamenilor pana la primele garduri. Credeam ca am scapat de aventura cand am trecut poarta mare de caruta!

Coboram cateva zeci de metri pe drum si ni se pare prea repede sa intram intre case pentru a cobori la masina.
"Mergem pe aici in fata? Trebuie sa ajungem la valea Slanicului!"
"Mergem!"
Pe un drumeag de caruta si apoi doar poteca ne croim drumul tot inainte in jos. Facem ce facem, ne furisam printre arbusti teposi si recunosc curand versantii vaii Izvorului pe care coborasem in 2008 (vale aflata intre valea Gradinii si valea Jgheabului). Suntem in stanga vaii cunoscute si coboram pe poteca pana la capatul vaii. Aici totul e neobisnuit de alb si invit colegele sa urce pana la izvor.

Nu le-am spus sa si bea potroaca ce iese printr-o teava tapetata cu sare alba! De fapt si eu m-am pacalit luand apa in pumn, dar doar am lins degetele "de test"! Coboram printre case fix la un magazin, Ioana isi ia o sticla de Cola si la ora 15.15 suntem la masina. Vom incerca sa urcam pe valea Jgheabului spre Bisoca, dar panta prea mare cu mult grohotis opreste viteazul nostru Logan din inaintare. Asta este, ne dam batuti! Ne intoarcem pana in Manzalesti si Vintila Voda si de aici urcam spre Bisoca pe drumul "asfaltat". De fapt este mai mult asfalt printre gropi, situatie pe care nu o vazusem acum sase luni si care i-a cam dat Ioanei de furca la volan. Cu ceva pauze de poze, la ora 17.00 suntem la drumul ce coboara spre casa lui Marcel din Lacurile.
Mergem mai departe spre centrul comunei si facem stanga spre Recea in ideea de a vedea ceva din padurea Lacurile. Am inspiratia/neinspiratia de a-l intreba pe parintele Milea daca il stie pe Marcel. Il cunoaste, imi spune pe unde sa ajung la el si pana una alta ne "invita" la biserica la spovedanie.
"Intelegi, ba! Nimic nu e intamplator! Stiti voi de ce ati venit aici? Fiindca aici are loc o nunta de argint, ba! Stati ca nuntasi la spovedanie!"
Ne conformam desi nu avem chiar nimic cu nunta si pierdem cu asta vreo doua ore de plimbare. Totusi ma incanta faptul ca am stat aici (lucru enervant pentru fete mai ales pentru Ioana) prin faptul ca gasesc o vedere cu "brazii care se frang, dar nu se indoiesc", imagine ce ma duce imediat cu gandul la Ioan Gavrila Ogaranu, seful rezistentei anticomuniste de la poalele Fagarasilor nordici.
Mergem spre locul unde va fi festivalul si auzim zgomotul specific unor petreceri campenesti. Pana sa urcam noi "salbatic" prin padure, ni se cere ajutorul din partea unor tigani romani cu masina de Anglia inmatriculata in Bulgaria. Ramasesera cu duba de fast-food in pana si nu mai puteau urca curbele in panta. Fac ce fac, mai impingem cu totii si pana la urma porneste si urca in viteza curbele lasand praf in spate. Balaurim vreo ora prin padure (cam pana pe la 19.45), ne intoarcem la masina dupa cateva pauze de fragute si de zmeura si mergem cu masina pana la troita drumului spre Lacurile. Lasam masina in ideea de a cobori doar sa lasam pozele lui Marcel. Drumul imi e partial de nerecunoscut fata de nametii de acum sase luni. De multe ori ma opresc uimit de ce diferenta poate fi intre muntii de zapada din februarie si seceta de acum! Cam pe la 20.30 ajungem la casa lui Marcel, nu e acasa, dar ne intampina copiii lui. Cerem o sticla cu apa si pana la urma se transforma in cateva pahare de tuica de Bisoca, cateva vorbe despre copiii si nepotii lui Marcel, despre noi, despre cei din poze (poze care raman la ei sa le imparta "personajelor") si cativa cartofi prajiti cu cate o chiftea (ca sa mai treaca ameteala). La 22.00 ne salutam cu greu gazdele foarte primitoare si urcam in 34 de minute pana la masina (aproape de recordul baiatului lui Marcel). Avem atata energie in noi de la tuiculita ca am muta si muntii din loc! Cautam pe noapte un loc sa punem cortul. Trecem de centrul comunei si abia dupa intersectia drumurilor spre Plesi-Sindrila si Poiana Marului in directia spre Poiana Marului gasim un tapsan larg langa drum. Ridicam cortul cu care nu mai mersesem de cativa ani si ne punem pe mancat (tuica cere!). Aproape de miezul noptii ne bagam in sacii de dormit si inchidem ochii. Ce zi plina si frumoasa! Sa vedem ce o mai fi maine!

Ziua 2 - duminica 19.08.2012

Buna dimineata, soare! Ne trezim pe la ora 8.00 fiindca soarele ne bate destul de tare in cort. Cum bine ii sta omului de dimineata, ne bucuram putin de peisajul care ne inconjoara ("valurile Bisocii") si ne punem pe mancat. Si nu orice, ci supa amestecata de taitei si rosii, ceea ce de mult nu am mai mancat la prima masa a zilei.

Fara graba strangem rucsacii si pornim pe DJ204C ce duce la manastirea Poiana Marului. Inainte de a cobori definitiv de pe culmea dealului, ne oprim pentru o panorama de pe un delusor nisipos aflat pe marginea dreapta a drumului. In panta de nisip gasesc o piatra sparta pe care se vad cochilii fosilizate din timpul marii Tethys. In mod normal ar trebui sa mi se para deosebit, dar am vazut in multe locuri in varf de munte cochilii si acum pare ceva normal. mai ales ca aici in Buzau-Vrancea intalnesti pe suprafete mici foarte multe tipuri de sol: marne, sare, nisipuri, roci vulcanice, sisturi, fisuri verticate etc. Le spun fetelor sa respecte sfatul: "Nu va luati dupa Cezar!" si sa urce pe unde li se pare lor mai bine. Eu ma catar direct pe panta de nisip faramicioasa si ajung in varful dealului pe un drum ocolit pe care am speriat cateva vacute pasnice. Nu se asteptau sa vina picior de om pe acolo si se uitau tare mirate la mine!
"Uite o brandusa!"
"Faina. Rar mai vezi in august branduse!"
Coboram la masina si peste cateva sute de metri ne oprim iarasi pentru panorama.

De aici coboram cateva curbe in serpentine (speram ca la intoarcere Loganul sa nu ne faca figuri si va fi cuminte!) si in 10 minute ajungem la manastirea Poiana Marului. Manastirea este situata la limita intre judetele Buzau si Vrancea (11.15). Curtea mare a manastirii cu chilii si trapeza pe laterale inconjoara doua biserici. Prima biserica din lemn a fost ctitorita de cuviosul Vasile in 1730 pe cheltuiaia domnitorului Constantin Mavrocordat, a ars in 1771 si a fost refacuta mai tarziu. Noi o gasim inchisa si ne bucuram de prunele din pomii de pe langa ea si de imaginea vazuta din clopotnita. A doua manastire s-a construit intre 1810 si 1812 prin stradania staretului Teodosie al II-lea. Intre 1893 (in urma unui incendiu) si 1935 manastirea a fost inchisa. Din 1938 pana in 1990 a fost manastire de maici si dupa aceea a devenit manastire de calugari. Legenda spune ca manastirea a fost infiintata de trei calugari la vederea unei lumini neobisnuite ce iesea din scorbura unui mar. Unul dintre calugari a urcat in mar si a coborat cu o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Aici a staretit cuviosul Vasile, mare organizator al monahismului, a fost surghiunit in 1840 poetul Cezar Boliac si au poposit adeseori Alexandru Vlahuta si Barbu Delavrancea. Este una dintre putinele biserici cu pictura interioara si exterioara pe lemn (Sursa: Wikipedia).

 

Incredibil cum am reusit sa stam o ora la manastire fara sa ne dam seama!

Ne intoarcem la masina, cu putine emotii urcam inapoi pe DJ204C si dupa locul de campare facem dreapta pe DJ170 spre satele Sindrila si Plesi. Coboram cativa kilometri si inainte de Sindrila vedem un indicator cu panta cu inclinare 18%. Cum drumul este cu pietris si avem experienta de ieri, hotaram sa lasam masina aici si sa pornim pe jos in cautarea mesei lui Bucur. Legenda spune ca ciobanul Bucur in urma unei certi pentru o fata a plecat cu oile si s-a stabilit tocmai in orasul devenit capitala a tarii. Coboram taind serpentinele pe poteca localnicilor si ajungem in circa 30 de minute la paraul Argintariei pe cursul caruia din 1829 s-a extras aur ("Schita turistica a asezarilor din depresiunea Intre Ramnice", Sorin Pantelimon, pag 9). Paraul (partial sec) e traversat de drumul de masina pe tuburi si de un pod pe cabluri care ne atrage ca un magnet.

Dupa pod continuam sa taiem serpentinele in urcare spre sat. O poteca vizibila ne duce pana la penultima curba si iesim in mijlocul satului la magazinul mixt inchis. Stim ca Masa lui Bucur, locul unde Bucur le canta oilor se afla pe Muntele/Piatra Penei/Penii la 1145 metri altitudine. Intrebam in stanga si-n dreapta si ni se arata culmea muntelui si locul cam pe unde ar trebui sa fie piatra imensa. Ne orientam noi cat de cat, urcam spre saua de deasupra satului, trecem prin curtile oamenilor, gasim tot felul de drumuri prin padure si ajungem in creasta din fata noastra. Ne spusese un localnic ca gasim masa "mai sus de jnepenii aia de la gol". Dar noi nu am ajuns la jnepeni! Ajungem in schimb intr-o creasta cam ascutita, mergem pe ea in stanga pana vedem ca in continuare ar trebui sa coboram intr-o sa adanca. Cu siguranta nu e bine pe aici! Si mai sunt si niste placi stancoase si alunecoase (15.20). Asta e! Nu am gasit masa! Ne oprim noi sa mancam ("Daca nu e masa lui Bucur, macar sa fie masa pentru bucuresteni!") si pornim inapoi pe creasta, fara sa mai coboram pe unde am venit. Continuam o poteca ce pare sa urmeze creasta si ne duce prin padurea mai rara sau mai deasa (17.10) pana la o forma de drum de carat lemne. Hai in dreapta ca pare mai lejer! Coboram prin tufisuri tepoase pentru 25 de minute si ajungem la un drum pe care de curand au fost trase lemne. In mod clar si logic, coboram in stanga pe acest drum care pare sa nu se mai termine (impresie data de lipsa de apa!). Intr-un sfert de ora ajungem la un drum mare de masina si nu avem decat sa facem dreapta spre Plesi. Niste buzoieni cu masina ne confirma ca suntem in drumul bun spre Plesi si ca mai avem 2-3 kilometri. Of, de-am avea apa! Dupa aproape un kilometru de urcat vedem o poteca ce coboara spre paraul Argintariei si Plesi. Coboram pe ea, trecem de un parau si dam de o localnica ce isi lua vacile inapoi spre casa.
"Fiindca vine ursul!"
Ne povesteste si ne arata locul unde de curand a gasit o scroafa cu purcei in ea pe jumatate mancata de urs. Fara nici o jena! Ne duce pana la prima casa unde ar putea fi apa la dom'profesor si nu raspunde nimeni.
"Urcati acolo la masina albastra si dati de case si fantana. Trebuie sa va dea cineva apa ca stiu cum e sa nu ai apa!"
Ii multumim si urcam in directia indicata de ea insotiti de unul din catelandrii care cu greu ne da pace. Parca am fi avut ceva mancare la noi!
La prima casa cerem apa si ne potolim setea si intrebam pe unde sa coboram mai repede la parau si apoi in Sindrila la masina. Ne spun de o poteca, dar "sa nu ne incurcam ca nu suntem de p-aici". Coboram pe prima poteca la stanga si ajungem peste un alt mal de sare fix in poteca pe care urcasem noi mai devreme.

La 19.20 iesim din satul Plesi, trecem paraul Argintariei pe acelasi pod suspendat si urcam spre masina. Facem o singura pauza la intrarea in Sindrila la o batrana care isi astepta vaca. O vazusem urcand agale pe drum! O si auzise si ea si statea acum la poarta! Schimbam cateva vorbe si continuam urcarea spre masina luand cate o pruna dep e marginea drumului. Inainte de a urca panta de 18% spre masina facem ultimele poze spre apus.

Masina ne asteapta cuminte in capatul pantei, punem bagajele si da-i goarna spre casa. Asa de bucurosi suntem cand intram pe asfaltul bun din Vintila Voda ca parca nu mai simtim distanta. Suntem obositi si Ioana are o singura rugaminte: sa nu dormim amandoi in masina! Eu stau la post pana in Bucuresti, oras in care ajungem dupa miezul noptii.

Si, la final, intrebarea de nota 20 din partea Ilincai: "Cand mai mergem?" M-a uns pe suflet si am promis ca o sa revenim sa catam masa lui Bucur.

Prin sate bisocene 18-19.02.2012

Prin sate bisocene 18-19.02.2012

De data asta povestirea va fi putin altfel decat multe de pana acum. Voi insista mai putin pe detalii "tehnice" si mai mult pe sentimente, trairi, imagini, cuvinte care spun mai mult decat orice!
Cu o saptamana inainte un bun prieten, Gabi Colea, a fost cu cativa prieteni sa ajute cateva familii din satul izolat de nameti Cotatcu de langa Ramnicu Sarat. Pentru detalii va invit pe blogul lui la adresa http://gabicolea.blogspot.com/2012/02/cu-painea-n-spate-printre-nameti.html . Puternic impresionat de greutatile oamenilor de acolo, lanseaza la inceputul saptamanii o intrebare/rugaminte pe site-urile montane: am putea sa facem ceva mai amplu pentru a ajuta oameni izolati inca de nametii cazuti in ultimele saptamani? Nici nu se astepta sa primeasca atat de multe raspunsuri si dorinta de ajutor: 50-60 de oameni de munte raspund "la apel" si impreuna cu Florin Bratu si Adi Birsa (principalii pionii fiindca multi altii au ajutat pe langa ei) se framanta nopti si zile la rand sa organizeze cat mai bine treaba pentru sfarsitul de saptamana. Toata "actiunea" a fost organizata pana la urma sub egida Asociatiei Montane Carpati. Dupa muuulte tergiversari din partea autoritatilor legate de alimente, transport, cazare si binenteles interminabile discutii si propuneri intre viitorii participanti, abia vineri seara se finalizeaza multe lucruri. Hotararea finala e descurcarea cu resurse proprii! Vom merge in comuna Bisoca, ultima comuna din nordul judetului Buzau aflata la granita cu Vrancea. E o comuna mare formata din catune rasfirate de munte, cu OAMENI harnici care nu se lasa batuti in fata conditiilor grele date de mana lui Dumnezeu.

Vineri pana tarziu in noapte (17.02.2012) organizatorii se framanta sa gaseasca solutia cea mai buna pentru toate! Intalnirea e fixata sambata dimineata la ora 6.00 in parcarea Kaufland-ului de langa piata Obor. E mare agitatie dimineata in parcare si ma bucur sa dau peste foarte multi cunoscuti: Gabi Gomoi, Mugurel, Iulian Sirbu (care fusese pe post de asistent medical la IWC we trecut) si inca doi cunoscuti de saptamana trecuta, Mihaela Puiu cu Iulian Pobleanu, Gabi Colea, Marcel Stamate, Andreea Ciobanu, Cristina Tudor... Sa-mi fie cu iertare daca am uitat pe cineva! Foarte de treaba si zambareata este Laura Matei pe care, desi abia acum am cunoscut-o, parca ne stim de cand lumea! Pe intuneric ne grupam in masini si pornim spre Buzau si apoi Maracineni, Sapoca, Vintila Voda, Sarulesti si Bisoca. De mare ajutor este Egidiu Harjoi (mastroiani pe www.carpati.org) care, fiind din Bisoca, ne ajuta foarte mult cu orientarea pana in centrul comunei. Pana la Vintila Voda drumul e bun si de aici incepe distractia. Drumul e plin de zapada si abia e deschis. Pe marginile drumului nametii se ridica in multe locuri la mai mult de un metru si jumatate si zapada de pe jos da cateodata emotii prin alunecare. Drumul e ingust si abia trece o masina! Din loc in loc au mai "deschis" cate un spatiu pe langa drum pentru a putea trece doua masini una pe langa alta. De fapt datorita drumului dificil Marius a si avut un accident (tamponare frontala cu un localnic sambata seara) care i-a stricat mult din dispozitie. Cu aceasta ocazie trebuie sa multumesc celor care s-au oferit sa fie soferi si si-au pus la dispozitie masinile pentru acest drum destul de complicat! O data ajunsi in mijlocul comunei (langa bar), ne oprim sa vedem care cum poate sa coboare pana la Primaria langa care este caminul social in care vom sta. Acesta este un camin construit pentru copiii care vin din catune mai indepartate si in timpul saptamanii (luni-vineri) sunt cazati aici pentru o suma mica. Ne-au distrat seara niste povesti, carti de rugaciune, poze, invitatii si scrisori copilaresti gasite prin paturi. Pana sa adormim am ras o gramada citind povestile copiilor. Chiar Gabi la un moment dat a venit la noi in camera si ne-a rugat sa facem mai multa liniste ca e tarziu si lumea e obosita!

Revenind la tema noastra principala, ne golim rucsacii de mancare, saci de dormit si haine si urcam din nou la masini unde ne apucam de treaba. Primul pas e impartirea hranei! Mancare este pentru aproximativ 140 de pachete. Asa ca in fiecare punga punem cate 4 paini, orez, zahar, ulei, paste fainoase, branza, branza topita, salam, chibrituri, cate o bucata mai mica sau mai mare de slana (10 kilograme de slana donate de Mugurel!) si alte cateva maruntisuri (care pentru noi conteaza mai putin la oras fiindca avem de unde lua, dar aici unde ai de mers kilometri prin zapada pana la un magazin alimentar, conteaza mult de tot!). Bine spus maruntisuri fiindca de fapt mancare in sine conteaza pentru localnicii blocati de zapezi mai mult sau mai putin, conteaza mai mult prezenta noastra acolo ascultandu-le problemele, mangaindu-i cu cateva vorbe bune, stand cu ei la povesti...Fiecare pune cate doua sau trei pachete in rucsac si la pas spre zonele cu probleme (insotiti de "ghizi locali"). Si credeti-ma ca trei pachete inseamna undeva peste 20 de kilograme, deci e o treaba serioasa! Pornim la drum printre icoane vii ce ne incanta privirea: troite ce rezista zapezii, valuri de omat ce coboara pe ambele parti ale drumului, conifere timide ce se strecoara printre foioase...Cuvintele mele sunt prea putine pentru a exprima frumusetea tacuta a locurilor!

 

La intersectia unde se separa drumurile spre catunele Plesi si Recea la dreapta si Lacurile in stanga ne regrupam si ne intalnim cu 5 masini care venisera sa distribuie mancare si ajutoare "din proprie initiativa". Ramane un ghid sa mearga cu ei intr-o zona de tigani si noi pornim pe jos spre catunele pierdute din vai.
"Spuneti unde e mai greu de ajuns si acolo mergem!"
Ghidul ne duce pana la primul catun care se vede in vale si 7 colegi coboara cu 14-15 pachete spre acel catun sapand poteca. Noi mai mergem un pic si la primul drum ce coboara pe culme vom incepe si noi sa coboram.
"Cate case sunt aici?"
"Dam un telefon si aflam imediat!"
"Sunt 18 case si inca doua pe drum, deci 20!"
Numaram pachetele din rucsaci si pornim 10 colegi la vale. La inceput drumul e deschis de o vola cu senile pe care o depasim curand in coborare. Trecem pe langa ea prin valul de zapada si o tinem tot inainte la vale pe drum. Mai jos intram printe case pe ulita principala. Vorba vine ulita ca acum e acoperita cu un strat de 1-3 metri de zapada ce mai lasa uneori sa se vada varfurile gardurilor pe laterale. Trecem peste garduri pe poteca facuta de localnici si curand dam de un batran cu nepotelul lui. Cel mic avea un ied intr-o sacosa in brate.
"Il ducem la vecini mai sus sa suga de la oaie!"

Ni se inmoaie inima cand vedem cat de multa dragoste au ei pentru animalutele lor.
Pornim mai departe si curand ne intalnim cu Marcel, fratele "ghidului" care ne-a dus pana sus. Ii dau o adeverinta de la primarie folositoare pentru a schimba buletinul fetei lui si de aici el se ofera sa ne ghideze pe la casele a mai sarace. Marcel ne asteapta la intersectia intre drumurile ce coboara in catunele Lacurile si Plaiul Jgheabului. E curios ca desi casele par sa fac parte din aceeasi asezare, doar o ulita desparte cele doua catune. Primul apartine de comuna Bisoca si al doilea de Manzalesti. Acum coboram prin Lacurile spre casa lui Marcel. Avem pentru fiecare casa cate putin si oprim la fiecare curte. La o casa unde e o familie nevoiasa ne oprim sa le dam un pachet si vom sta mai mult la intoarcere.

Deocamdata un coleg duce un pachet la niste batrani pe care aproape sta sa cada casa si coboram pana la casa lui Marcel unde ne invita la un pahar de tuica. Nu se poate sa nu gustam din faimoasa tuica de Bisoca (pe care o recomand in cantitati mici fiindca nu are nimic in ea in afara de pruna)! Marcel ne povesteste de perioada cand a facut armata la Marsa langa Sibiu (motiv de bucurie pentru Emil care e din Sibiu), de multe fabrici secrete de armament de prin tara, de multi oameni de prin sat si despre vietile lor, de viata zbuciumata pe care a avut-o cu serviciile prin Bucuresti, de femeia lui care e acum plecata la Buzau pentru o pomana si tare ar fi vrut sa fie si ea aici (a doua zi vad mahnirea pe fara lui ca e vadan de cateva zile de cand i-a plecat femeia la oras!) Marcel este un om de nota 20 si, asa cum insista Emil, de oameni ca astia avem nevoie in primarii si in conducere.
"Nu intru io'n politica ca 'geaba stai acolo!" Marcel e un om cult, intelept si credincios lui Dumnezeu si sotiei sale. In tinerete a lucrat la Electrica la medii in Bucuresti si cu ajutorul lui si al colegilor au tras toata instalatia de curent electric din zona.

Cu greu ne urnim de la casa lui Marcel fiindca mai avem destul de mers pe la vecini. Iesim din curtea lui si ne intoarcem spre familia de care spuneam mai devreme.

Acestia sunt oameni muncitori si harnici (au oi, vaci, fan in capite si patul) si tot timpul trebaluie ceva prin curte. Cei doi copii ai lor sunt dulci de tot si ne inmoaie de tot baiatul al mic operat de hernie. Asa de pui si a trebuit sa sufere! Tatal ne povesteste ca l-au disponibilizat si acum ii e greu sa plateasca datoriile (5000 de lei) pe care le-a facut prin imprumuturi ca sa cumpere doua motostivuitoare. Ii e greu si se chinuie cum pot sa creasca cei doi copii. Se vede pe fata lor simplitatea si dorinta de viata! Parca ei trec mai usor peste greutati decat noi, obisnuiti cu confortul orasului! Pe chipul mamei chinuit de greutati se vede un amestec unic de iubire pentru copii, ganduri intortocheate pentru a-si ajuta pruncii, un fel de privire in viitor in care nu pare sa se vada mare lucru. Totusi speranta exista! Mama ne povesteste ca baiatul cel mare e la scoala si in timpul saptamanii sta la caminul unde suntem noi acum cazati. Dar de doua saptamani nu s-a putut duce la scoala si a pierdut foarte mult! Simt in vocea ei tristetea pentru multele teme pe care le va avea de recuperat o data ce vor reincepe cursurile si pentru efortul depus de baiat! Asa imi place sa stau de vorba cu ei de parca nu as mai pleca! Colegii o iau mai in fata si trebuie si eu sa ma duc dupa ei. Inca mai avem cateva case pentru astazi!

Ne intoarcem pe drumul de acum cunoscut si dupa intersectia unde ne intalnisem cu Marcel. De fapt aici ne despartim de el si promitem ca ne vom auzi maine caci mai sunt 10 case pe Plaiul Jgheabului. Ramane sa ne intalnim la 9-10 tot aici si sa mergem mai departe (eventual sa ne auzim la telefon mai devreme cu vreo ora). Putin mai sus in drumul de intoarcere dam de volele care faceau drum spre cei izolati. Vedem ca prima vola este blocata si doar trasa de cea din spate va putea sa iasa. Trecem pe langa ele si soferii ne garanteaza ca vor reusi sa le scoata pe amandoua.

Mai urcam pana la doua case pe care le lasasem la sfarsit si la una din ele ni se spune ca mai este o batranica singura jos in vale. Hai si pana la ea cu ultimul pachet ramas! Pana la ea vad langa una din case cat de mare este zapada pe aici.

Vedem in vale casa batranei si coboram la ea pe poteca sapata saptamana trecuta de copiii veniti de la oras. E o casa ingrijita alba si cu tocurile geamurilor vopsite in albastru. Se vede de afara curatenia fizica si sufleteasca a acestei femei trecuta prin multe. Bat la usa fara raspuns de cateva ori, incerc clanta si vad ca e deschisa si mai bat la usa camerei interioare. Stim sigur ca batrana e acasa fiindca a cizmele indreptate cu varful spre casa! Peste vreun minut iese uimita de musafiri.
O intreb daca o deranjam si ne spune ca asculta slujba la Radio Trinitas, dar nu e nici o problema. Mainile pe piept ii denota credinta, mirarea si bucuria de a ne vedea.
"Cine v-a trimis maica tocmai la noi?"
Ii povestim tot ce facem si tot e uimita. Accepta ajutorul nostru spunand ca nu e nevoie ca pe la ea mai vin copiii.
"Ati fost mai jos in sat?"
"Da, am fost la fiecare casa!"
"Of, Doamne ce copii!"

Cu greu ne despartim de bunica ce ne ureaza multa, multa sanatate uitandu-se la noi cum iesim pe poarta! Simt aceeasi caldura pe care mi-a dat-o tanti Eugenia cand se uita la noi cu mana streasina la ochi sa nu o orbeasca soarele. Trebuie sa v-o aduceti aminte din catunul Fata Pietrii din zona Cheilor Manastirii (Ramet)!
Urcam drumul pe care am coborat tot uitandu-ne in spate spre apus si spre casele in care am adus un strop de bucurie in ultimele ore.

La ora 18.00 ajungem in drumul de masina si surprind unicitatea imaginii de mai sus: credinta si luminile satului sunt ca flacara olimpica aprinsa intotdeauna.

Daca stele nu-s pe cer, stele-s pe pamant!

Pornim inapoi pe drumul de masina pe care am venit ceva mai devreme. La intersectia unde ne despartisem de alte grupuri, vedem un politist si o masina lovita frontal. Discutia era aprinsa si salutam coborand mai departe spre bar si Primarie. Chiar ne miram cum de se pot face accidente aici. Mai jos e Marius cu masina tot asa sifonata. Imediat intelegem ce s-a intamplat. Datorita pantei, vitezei si zapezii, au intrat frontal unul in altul! Discutii cu politia, declaratii... Treburile neplacute asociate unui accident! Cu o Dacie papuc locala, politistul e amabil si impreuna cu un localnic duc fetele noastre pana la bar si noi vom veni in urma lor cu frontalele aprinse. Stim ca sunt cativa colegi care vor sa plece in seara asta si chiar vor pleca un pic mai tarziu. Coboram pe intuneric impreuna cu Gabi pana la caminul unde stam. El nu coborase astazi deloc si se bazeaza pe mine (care mai fusesem la camin sa imi eliberez rucsacul mai devreme).

Seara ne aranjam in camere, mancam cate o ciorbita calda si piure cu cremwursti dati de personalul caminului, mai combinam cu ceva tuica, slana si ceapa ("sfanta treime" :D) si ne retragem in camere. In timpul mesei se intrerupe lumina si va trebui sa ne descurcam cu frontalele. Pana de curent a tinut si a doua zi si din acest motiv nu am mai putut vorbi cu Marcel la telefon. Explicatia logica este ca a picat generatorul de la releul Romtelecom si ca urmare nu era semnal nici la Cosmote, singura retea cu semnal bun de pe acolo! Mai radem pana pe la 22.30 cand somnul incepe sa ne acapareze. Nu a fost problema pentru noi toti sa dormi in cele 32 de paturi ale caminului. Toti aveam saci de dormit si o buna parte am dormit pe jos (si bine a fost1). Intre masa si somn tinem o sedinta de concluzionare a zilei ce tocmai isi inchide portile, ne bucuram de toate povestile si simtim reusita actiunii noastre si stabilim echipele pentru ziua urmatoare. Avem mai multe directii de abordat: avem cele 10 case la care trebuie sa mai ducem pachete (si ne vom oferi Emil, Mihai, Monica si cu mine - pana la urma mergem Emil, Laura, Alex si cu mine), incercam sa largim poteca pe care copiii sa vina la scoala din doua directii si hotaram sa ajutam la inmormantarea si pomana unei batrane decedate de cateva zile. Asadar ne impartim pe echipe si stabilim ca primii sa plece la 8 a doua zi la treaba (cei din echipa "10 case" si cei pentru facut drumul pentru inmormantare de la casa batranei la biserica si cimitir). Asadar avem echipe si plan facut si pentru duminica!

Duminica eu ma trezesc conform planului in jurul orei 7.00 pentru ca peste o ora sa fiu gata de drum. Colegii de camera cam mormaie ca fasai prea mult pungile si hainele si sincer imi pare rau, dar nu am ce face. Totusi ies pe hol sa ma imbrac si vad ca si Gabi se imbraca si se pregateste pentru o noua zi de treaba. Mananc ceva din propriul bagaj si la 8 fara cateva minute sunt gata de plecare. Se schimba echipa fiindca Mihai si Monica s-au trezit si Mihai a avut ceva probleme de sanatate. Ei vor fi inlocuiti de Alex si de Laura care vin cu o tona de buna dispozitie (caracteristica!). Urcam pana la masini unde ne vom incarca rucsacii pentru misiunea noastra. Eu si Laura ne-am gandit sa luam toate bagajele si sa le lasam in masina (fapt cu care Gabi a fost de acord). Am facut bine caci la intoarcere nu vom mai avea timp de trambalat in jos si in sus!
Pana la masina ma opresc un pic sa imi ramana pe retina minunea dealurilor Bisocii.

Cand ajungem la masina lui Gabi, el era acolo si pregatea echipa pentru inmormantare. Asa ca noi am avut putin timp sa ne golim rucsacii in portbagaj si sa ii umplem cu 10 pachete pentru localnici. Am pus ceva mai multa paine fiindca ne mai ramasese si peste putin timp pornim cu Gabi cu masina pana la "locul faptei" adica acolo de unde vom porni in jos pe drum spre catunul de ieri. La 9.30 pornisem spre locul de intalnire cu Marcel, desi nu reusisem sa mai vorbim la telefon. Este asa de soare si bine ca ne bucuram de fiecare raza ce ne lumineaza drumul! Coboram fix pana la locul de despartire a celor doua "sate" si aici vedem ca Marcel ne iese in intampinare.
"Am vorbit ca la 10 ne intalnim? Uite-ma aici!"
Ma minunez si ma bucur nespus sa vad "ceasul elvetian" care functioneaza in cuvantul omului simplu de munte. Asta imi da putere sa rezist si mai mult in tarisoara noastra in care totul pare ca merge dupa nas ;)!
Pornim in stanga pe ulita ce coboara pe Plaiul Jgheabului. Vorba vine ulita ca noi de fapt mergem pe creasta imaginara a unui munte de zapada! Aici a viscolit mult si acum nivelul zapezii trece de multe ori de gardurile de pe margine!

Mergem tinta la casa unui batran aproape orb. Si s-a chinuit omuletul asta muncit de soarta sa isi sape singur o poteca prin poarta acoperita in totalitate de zapada. Gardul de la ulita e din plasa de sarma si acoperit aproape total de zapada. Ne bucuram ca il gasim acasa si ne intampina cu lacrimi in ochi.
"Unchiesule, au venit de la Bucuresti cu ajutoare!"
Mai-mai ca ne refuza si el spunand ca are tot ce ii trebuie. Dar crema "de dat cand te dor genunchii" indulceste pe oricine si mai mult decat mancarea, pastilele si cremele care alina durerea sunt primite cu mare drag. Are Laura asa un dar de a vorbi cu oamenii...
"Uite pe asta o iei daca esti racit! Si pe asta daca te doare in gat! Si cu crema asta dai unde te dor oasele! Si faringosept sa iei daca tusesti! Dar nu mai multe o data!" Parca e facuta sa aline sufletele greu incercate!
"Saru'mana, bunicule! Mergem mai departe pe la vecini!"
"Doamne ajuta!"
Il vad cum ramane mirat cu punga grea in mana si parca nu stie ce sa faca.
"Te ajut sa duci astea in casa?"
"Nu, ma descurc singur!"
"No bine atunci, multa sanatate!"

La gard facem o poza echilibristica ce exemplifica foarte bine expresia "merg pe gard, de drum ma tiu" :D! Doamna profesoara e experta in gimnastica :)!
Pornim mai departe pe drum, trecem pe langa casa cumnatului lui Marcel, Sebi (Eusebiu) si ii promitem ca la intoarcere intram la o tuica fiarta (sau rece pentru ardeleanul din Emil ;) ).

Ne oprim la casa unui batran si Marcel in cheama afara din curte.
"Hai ca au venit copiii cu ajutoare!"
Batranul, ca si ceilalti, nu stie ce sa spuna. Ne povesteste ca sunt trei in curte, el, femeia si fata lor. Fata a fost operata de doua ori pe creier si acum o duc foarte greu. Sta la ei si se descurca cum pot. Ii dam punga cu cateva alimente si cateva medicamente usoare pentu a mai alina suferinta. Batranii de pe aici par sa fie obisnuiti cu medicamentele usoare si stiu sa le ia. Alex incearca sa se joace cu pisicile din curte si le alearga pana ce acestea se ascund in fan :).

Pornim mai departe spre ultima casa. Aici intram cu atentie pe sub bolta ce merge de la poarta si pana la coltul casei. Cum eu sunt mai inalt decat oamenii de pe aici, trebuie sa merg cocosat si cu atentie sa nu rup ceva din bolta cu rucsacul! Intram si batrana e bucuroasa de oaspeti.
"Nu am cu ce sa va servesc!" suna vocea ei dulce.
"Noi am venit sa iti aducem cate ceva asa ca stai linistita!"
Ii dam punga cu de-ale gurii si cand Laura incearca sa ii explice ce si cum cu medicamentele, o auzim spunand ca stie cum sa ia toate medicamentele astea si ne arata punga cu medicamente din bucataria de iarna in care sta acum. Pentru o clipa ma duce cu gandul la mama care ia si ea in fiecare zi o groaza de medicamente pentru inima si nu numai! Batrana e incantata de pastilele pentru dureri de cap ca astea o chinuie cel mai mult!

Ii uram toata sanatatea posibila din lume si ne intoarcem pe la alte case spre Sebi. Parca simt in casele astea ca m-am intors in timpuri pe care orasul si civilizatia le-au uitat. Atat de curati, sinceri si nevinovati sunt oamenii ce isi duc traiul de pe o zi pe alta si se bucura de fiecare clipa!
Urmatoarea casa este locuita de doua familii si fiindca sunt multe persoane in casa, hotaram sa le dam mai multe alimente. Ca urmare portia de paine o dublam si copiilor le dam si niste eugenii pe care le luasem sa ne astamparam foamea! Atat de scumpi sunt copilasii carora nu le pasa ca au zapada in cizmulite.
"Scoateti-va zapada din cizmulite sa nu raciti ca sa luati medicamente din astea!" le spune "doctorita" Laura. Ce imagine frumoasa cu ingerii copilariei. Batranul nu se lasa pana ce nu ne da o sticla cu tuica. Pai nu se poate altfel!

Of si am uitat sa le aratam copiilor poza cu ei! Le vom face o surpriza si mai mare in viitor ca sa compensam "greseala" noastra!

Vis-a-vis de batranul a carui fata a fost operata pe creier facem o pauza pentru niste batrani la care colegii mei se duc cu un mic pachet. Si Laura vine "la pachet" si o pisica ce vrea sa fie dovada vie ca sunt aici multe pisici si e posibil sa dormi cu ele :). Chiar batrana le spune ca daca am fi vrut sa dormim la ei, se gaseau locuri fara probleme! De stiut pentru alta data! Intre timp aflu de la Marcel ca fata operata a ajuns in starea asta datorita batailor conjugale. Trist pentru o fata atat de tanara pe care o si vedem plimbandu-se prin curte!
"Ai grija sa nu aluneci pe gheata!" ii spune Marcel din ulita.
Eu mai povestesc cu Marcel despre ai mei si despre un mal cazut ce se vede pe versantul drept al Ramnicului Sarat. Ii povestesc de zona asemanatoare de pe valea Buzaului din dreptul localitatii Cislau unde se spune ca ar fi ingropate in pamant mine nedetonate din al doilea razboi mondial.

Mai departe ajungem la casa lui Sebi. Om gospodar, a aranjat in timp casa in care in tinerete a stat si Marcel. Acum interiorul casei e modern si curat si omul se scuza ca e cam frig. Pentru noi e foarte bine! Ne pregateste imediat o tuica fiarta, scoatem o bucata de slana cu ceapa, mai povestim de una de alta si timpul trece extrem de repede cu voie buna! Sebi ne povesteste de frumoasa lui fata care inca nu a facut 18 ani. Vedem niste poze cu ea si intr-adevar e de o frumusete aparte. Departe de fitele si "vopselurile" orasului, in chipul fetei se vede mandria simpla si demnitatea omului de munte. Si cand ne spune ca fata canta muzica populara din zona si ca vrea sa dea la Bucuresti la conservator, mai mai ca imi vine sa o iau acasa :D! Intr-un fel primim invitatie la festivalul Bisocii (tinut in Recea in prima duminica dupa Sfanta Marie) sa ascultam vocea calda a fetei lui Sebi! Nu promitem, dar e o ocazie buna sa revenim pe aici! Si cu siguranta veti vrea si voi sa reveniti in acest mic colt de Rai!
Pisicile sunt la ele acasa si se gudura pe langa noi! Sebi ne arata toata gospodaria si se vede cat de ingrijit si harnic este. Are capite cu fan, 11 stupi, 3 vaci cu un vitelus, doi pauni mari care se tot tin dupa noi si ii fac curte Laurei, doi caini, cateva oi si mielusei simpatici, unelte pentru te-miri-ce si o casa extrem de igrijita si curata. Doar ca multe sunt acum acoperite de zapada si nu se vad la adevarata lor valoare. Inca un motiv sa mai venim si alta data!

Ne salutam gazda cu promisiuni de a reveni si mai facem o ultima vizita la Marcel. Nu stiu cum s-a pomenit de lapte si Marcel a zis ca tre' sa ne faca cinste ca el oricum nu bea lapte si se strica. Asa ca ne indreptam spre casa lui.

La Marcel printre cani de lapte, pahare de tuica, slana si ceapa, povestim altele si altele. Marcel vrea cu tot dinadinsul sa ne arate niste poze cu fetele lui. Pana una alta gaseste poze cu familia si ne povesteste despre fiecare persoana ce apare in poze. E fascinanta aceasta istorie a locurilor! Vedem poze din tineretea lui cu par lung si pantaloni evazati, isi aduce aminte ca avea toate actele oficiale cu parul lung, isi aduce aminte de prietene din tinerete si de poze ale frumoasei sale sotii. Se mandreste cu faptul ca in 34 de ani niciodata nu a reusti sa se certe cu sotia. S-au impacat si se iubesc ca la inceput. Chiar acum ii simtitm si noi lipsa sotiei.
Vedem poze cu marginea zimtata, unele din primele poze color, versuri si amintiri pe spatele pozelor...
"Din ceata anilor ce trec
Tu vei uita de mine
As vrea ca micul meu portret
Sa-l ai ca amintire" Gygel
sau
"Amintire din practica agricola a anului I de liceu"

Cu greu trebuie sa ne salutam gazda, sa ii multumim pentru marele ajutor pe care ni l-a dat in aceste doua zile ("nu a fost nimica!") si sa pornim inapoi spre masini. E 14.15 si stim ca Gabi ne spusese ca la 15.00 ar vrea sa plece (il inteleg perfect fiindca vrea sa ajunga acasa la copii!). Asa ca ii dam bice in sus spre drum cu o mica si scurta pauza pe iarba.

Ultimele pachete le lasam la doua familii (parintii pe o parte a ulitei si fiul casatorit cu familie pe cealalta parte). Laura e marcata de dulceata de fetita cu ochelari careia ii place foarte mult matematica. Si va dati seama de reactia copilei cand aude ca laura chiar matematica preda!
"Mami, doamna preda matematica!!!"
Laura ii promite fetitei ca va veni la vara pe aici sa vada daca a luat premiul I :D! S-a creat asa de simplu o legatura care nu cred ca se va mai desface vreodata! Stralucirea ochilor unui copil vazuta de profesoara de matematica!

Laura ne "alearga" (si foarte bine face!) pana la drumul de masina unde ajungem la 15.15. Mai avem putin si dupa ce mancam cate o bucata dintr-un sandwich si bem cate o gura din combinatia minune a Laurei de ceai, apa si vitamine, pornim la trap pe drum spre masini.

Ultima imagine e extrem de graitoare pentru spiritul intreprinzator al locului. La sanii trag deopotriva caii si vacile. Mijloacele de tractiune si transport sunt folosite aici cu eficienta cat mai mare! Noi continuam dupa ce ii dam calului cateva fructe uscate (Doamne, ce ii plac!) si cu putin inainte sa ajungem la masini, il vedem pe Mugurel ca ne iese in fata cu masina. Parca ii citise gandul Laurei. Ii multumim si ajungem repede la Gabi. Nu s-a suparat pe noi fiindca nu ne asptepta doar pe noi. Inca au mai venit multi altii dupa noi si Gabi, "capitanul" actiunii stia ca va pleca ultimul "de pe vas". Ii fac o bucurie cu o jumatate de litru de tuica de Bisoca (daca ajungeti pe aici e musai sa o incercati in combinatia ardeleneasca ;)! ), ne strangem rapid bagajele si plecam cu Mugurel Spre Bucuresti (circa 16.00). Pe drum vedem ca mai sunt altii care abia se intorc la masini fiindca fiecare a vrut sa stea cat mai mult in zona in ziua aceasta frumoasa, calda si senina!

Pe drum eu mai atipesc vreo ora, ma mai uit la poze, marim cu totii ochii cat cepele cand intram in zona cu ceata (de la Buzau spre capitala) si ajungem (cu amintiri din multe locuri ale drumului) in Bucuresti undeva in jurul orei 19.30.

Suntem fericiti cu totii ca am facut cativa oameni fericiti si ca am putut da o mana de ajutor exact atunci cand trebuie!

Cu multumiri Oamenilor care ne-au invatat ce inseamna sa iubesti viata si fiecare clipa, organizatorilor pentru imensul efort din ultima saptamana pentru ca totul sa iasa bine, noua, voluntari care am venit aici pentru a da un pic de speranta, voua, dragi cititori pentru ca ati avut rabdarea sa aflati cateva povesti din munte si lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat tuturor sansa sa dovedim ca suntem oameni si ca stim sa ne ajutam unul pe altul, va invit pe toti sa ajungeti cel putin o data in viata prin aceste locuri rupte din basmele copilariei!