De la Jaisalmer spre est spre Bikaner 9.01.2014 from Jaisalmer to east to Bikaner

Trezire matinală fiindcă avem destul de mers azi (peste 300 de kilometri)! Abia ce s-a ridicat soarele deasupra orizontului și eu sunt deja la Deep Mahal pentru micul dejun. E dimineață și Fatan, Little John și simpaticul lor "angajat" nepalez dormiseră în bucătărie pe saltele. Când ajung acolo, Fatan aproape că sare de sub pătură. "Dezmeticește-te și vorbim după aia!" Little John face focul într-un cazan, eu mă cuibăresc în pături (e rece dimineața!) și băiatul nepalez îmi cere telefonul. Știu că e doar curiozitatea pentru muzică și jocuri. Mă întreabă de bluetooth și nu am așa ceva la telefon. Fatan îmi face un terci cu o banană și până îl mănânc, se duce de îmi ia condimentele de care vorbisem. Credeam că uitase! Rezolvăm cu banii (parcă în astfel de locuri totul se rezolvă de la sine) și ne salutăm frățește. Le promit că dacă voi mai ajunge în Jaisalmer, la ei voi veni cu siguranță! Cobor până în piața mare din fort unde salut încă o dată clădirile înainte să ies din fort, pe cele două porți mari de fier ies spre oraș, înainte de poarta exterioară mă opresc câteva secunde la un templu pe stânga și mă îndrept mai jos de parcare la magazinul unde stabilisem întâlnirea cu Yasin.

Early wake up because we have a long road today (more than 300 kilometers). The sun has just rose up and I am at Deep Mahal for breakfast. It's morning and Fatan, Little John and their nice Nepali "employee" were sleeping in the kitchen on mattresses. When I go there Fatan is almost jumping on! "Wake up and we speak after!" Little John is making the fire in a boiler, I snuggle under the blankets (it's a cold morning!) and the young Nepali boy asks for my phone. I know it's only the curiosity for music and games. He asks me about bluetooth and I don't have that. Fatan makes me a banana porridge and, before I eat it, he goes out to take the spices for me. I thought he forgot about that! We solve with money (in such places like here everything is flowing) and salute each other with brotherhood. I promise them that if I'll ever come to Jaisalmer, I'll stay here for sure! I go down to the big market inside the fort saluting once again the buildings before going out, in two big iron gates I reach the last market, visit a small temple on the left and go down after the parking place where me and Yasin set the date yesterday. 

Îi povestesc puțin despre Deep Mahal și despre fort și pornim la drum. Ieșim pe unde am intrat în oraș pe lângă unitățile militare (să nu uităm că suntem aproape de granița cu Pakistanul!), mergem pe NH 15 110 kilometri până în Pokhran pe o șosea bună prin zone deșertice (nisip și uscat în stânga și-n dreapta, ceva copaci de nisip) și mai departe intrăm pe autostradă spre Bikaner. Pentru mine drumul este monoton și ca urmare voi dormi câteva ore. Mă bazez pe calitățile lui Yasin de șofer indian foarte bun! Drumul e plictisitor pentru mine și Yasin caută să meargă cât mai bine ca să scape de zona asta. Nici el nu pare să agreeze partea asta de circuit! 

I tell him about Deep Mahal and the fort and we start our way. We go out of the city on the same way that we entered, pass the military units  (we must not forget that we are close to the Pakistani border!), follow NH 15 for 110 km to Pokhran on a good desert road (sand and dryness all over, some sand trees) and we enter the highway to Bikaner. the road is too constant for me and I will sleep for a few hours. I base on Yasin's very good Indian driver! The road is boring and Yasin tries to go fast to get ou of this zone. he doesn't seem to agree this part of the circuit!

Pe la 14.00 ajungem în Bikaner, repetăm mișcarea cu hotelul mai ieftin la Harasar Haveli cunoscut de Yasin. Prețuri mari ca de obicei pentru străini! El ca șofer plătește doar câteva zeci de rupii, mănâncă extrem de ieftin și doarme în camera șoferilor! Nu accept prețul cerut și Yasin parcă nu are nici el prea mare chef de târguială. Cu mine nu îi merge, trebuie să negocieze pentru fiecare 50 de rupii! La hotelul vecin Desert Wind găsim o cameră care îmi convine, las bagajul mare în cameră și mergem cu mașina spre ferma de cămile de la marginea orașului. Teoretic spectacolul cel mai fain e la apus când se întorc cămilele din deșert! Localnicii par să nu știe cum se ajunge la fermă și sunt revoltat. Păi ăsta e obiectivul turistic major pentru orașul ăsta! În fine cu multe întrebări, Yasin află cum ajungem, mergem acolo și sunt mulți  turiști cu autocare, fapt care îmi displace. Eu vreau mereu libertate și cât mai puțini turiști! Și când ajung la intrare, văd că taxa de intrare este prea mult pentru mine. Nu am bani să dau în stânga și-n dreapta ca turiștii obișnuiți. Nu intru și vreau să îmi iau doar niște lapte de cămilă. Cer două pungi (de 200 ml) de lapte aromat și una de lapte gol (25 de rupii). Nu are să îmi dea 5 rupii rest. "Mai luați o pungă!" Mă enervez pe chestia asta. Eu atâta vreau, să-mi dea restul la ceea ce cer. Până la urmă mai iau o pungă de lapte simplu cu ceva iritare. Îi fac capul calendar lui Yasin și altor șoferi ce își așteptau clienții. pe incorectitudinea asta pierd mult în fața turiștilor. Îmi spun că mulți străini se plâng de asta și că nu au ce face. "Guvernul cere taxe!" Mama lui de guvern! Beau laptele de cele două feluri (lui Yasin nu îi place) și nu îmi pare super grozav. E ca un lapte de vacă crud un pic acru-amărui! 

Ne întoarcem în oraș, Yasin mă lasă în oraș lângă Juganarh Fort în giratoriul de la stația veche de autobuze. Am chef de bălăurit prin oraș. "De ce ai face asta?", ar spune orice indian.Pe aglomerata stradă Mahatma Gandhi Road merg spre apus spre orașul vechi. Trec calea ferată ghidat de sfera roșie de pe cer, fac un pic stânga pe Kote Gate Road și găsesc un părculeț pe stânga. Cu o tensiune "urinară" și ceva mesaje primite de acasă, îmi piere cheful de plimbare și mă întorc în bazar. În strada principală (Dauji/Mahatma Gandhi Road separate de una din porțile orașului vechi) mă opresc la un magazin de dulciuri. Iau dulciuri de câteva feluri (120 de rupii) și după primele două mă opresc. E prea mult pentru papilele mele! Voi mai mânca zilele următoare din ce am luat!

Around 14.00 we reach Bikaner, repeat the action with the cheapest hotel at havasar Haveli known by Yasin! As usual big prices for foreigners! Yasin pays few rupees for housing and eating and sleep in the drivers' room! I don't accept the price they ask for and Yasin is not in mood for bargain. It's not working for me, he must negotiate for every 50 rupees! We find a good room at Desert Wind Hotel nearby, let the big pack in the room and go with the car to the camel farm 8 km outside of the city. Theoretically the show is better at sunset when camels come back from the desert! The locals seems like not knowing how to reach the farm and I am indignant. This is the major touristic objective for this city! Finally Yasin finds the way, we go there and we see a lot of tourists with buses, a dislike from me. I want freedom and less tourists! When I reach the entrance, I see that the entry fee is too hih for me. I am not a money thrower like other tourists! I don't enter and want just to buy some camel milk. I ask two bags (200 ml) of aromatic milk and one of raw milk (25 rupees). They don't have 5 rupees change and ask me to buy one more bag. I take that with irritation. I stress Yasin and the other drivers with this incorrectness which is a bad thing for India. they tell me that a lot of foreigners complain about that and they can do nothing about that. "Government is asking for taxes!" Fucking Government! I drink the two kinds of milk (Yasin doesn't like it) and it's not so great. It's like a raw cow milk a little more sour and bitter than usual!

We turn back to the city, yasin drops me in the city near Juganarh Fort at the roundabout for the Old Bus Station. I am in mood to wander. "Why would you do that?", any Indian could say. On the crowd Mahatma Gandhi Road I head to sunset to the old city. I pass the railway guided by the red circle from the sky, turn left on Kote Gate Road and find a little park on the left. The "urinary" tension and some messages from home, the mood dissapears and I turn back to bazaar. On the main street (Dauji/Mahatma Gandhi Road separated by one of the old city gates) I stop at a sweet store. I buy some kinds of sweets (120 rupees) and can't eat anymore after just two pieces. It's too much for my papillae! I will eat the rest in the following days! 

Mă întorc spre Juganarh Fort printre magazine și vânzători ambulanți, beau un pahar de suc de trestie de zahăr și mă orientez să ajung în fața fortului. E închis pentru vizitare (a se reține că s-a întunecat), trec pe lângă o fântână (din lacul Sursagar) ce "dansează" și mă atrage un tânăr spre magazinul lui de broderii "E chiar lângă hotelul tău. Te duc cu motocicleta!" "Merg pe jos, vin eu la magazin!" Pe Municipal Road ajung la primul giratoriu și mă încurc. Stau lângă un indian la foc la cazan până termină de vorbit la telefon și mă ghidează spre stadion (lângă care e hotelul meu). Ajung la hotel și mănânc de seară cu Yasin la masa de la camera șoferilor. Mă mir că a acceptat să intru în camera lor care îmi aduce aminte de camerele din tabere cu 8-12 paturi paralele! Mai povestim și la somn. Mai avem ceva zile interesante în față!

I turn back to Juganarh Fort among stores and peddlers, drink a glass of sugar crane juice and face to the main face of the fort. It is closed (it's already dark!), pass a dancing fountain in Sursagar lake and a young man attracts me to his embroidery store. "It's next to your hotel. I will take you by bike!" "I preffer to walk, I come to your store!" On Municipal Road I reach the first roundabout and loose myself. I sit near an Indian at a boiler fire until he finishes to talk on the phone and he guides me to the stadion (near my hotel). I reach the hotel and take the dinner with Yasin at the table near the drivers' room. I am amazed that he accepted for me to enter their room which reminds me of the rooms in child camps with 8-12 parallel beds! We chat a bit and then go to sleep. We have a few interesting days in front of us!

Plimbare prin Jodhpur 6.01.2014 Wandering in Jodhpur

Fiindcă ne-am găsit aseară (doi călători prin lume), vorbim să ne plimbăm prin oraș. Pentru indieni este ceva ciudat ca un bărbat și o femeie să se plimbe împreună fără a fi cuplu (căsătorit). De ce ne-ar păsa ce gândesc alții mai ales când au un sistem social total diferit de cel de unde venim noi și un mod de gândire total diferit de al nostru?

Dimineață nu reușim să ne corelăm pentru câteva minute de yoga și după masa de dimineață pornim la plimbare prin oraș. Deși Laurence e de mai multe zile în Jodhpur, mă ofer ca "ghid" spre fort. Intrăm pentru câteva minute în curtea hotelului scump Pal Haveli."Vei vedea multe grădini ca asta în Jaisalmer", îmi spune Laurence. Ea a venit din acea direcție! Pe străduțe înguste (altele decât ieri) ieșim la terenul de fotbal. Vreau să merg la dreapta înainte de scări. Laurence fusese pe acolo și nu i s-a părut interesant. Așa că urcăm pe scări și apoi ca ieri mergem până la arteziană.

Because we met last evening (two world travelers), we talk about a walk in the city. It's very strange for Indians to see a man and a woman walking together without being a (married) couple. Why would we care what others think especially when they have a totally different social system as we are used with and a different way of thinking?

We don't correlate in the morning for a few minutes of yoga and after the breakfast we go out in the city. Although Laurence is staying for a few days in Jodhpur, I offer myself as a "guide" to the fort. We enter for a few minutes in the court of the expensive hotel Pal Haveli. "You'll see a lot of gardens like this in Jaisalmer", Laurence tells me. She came from that direction! On narrow streets (other than yesterday) we reach the football playground. I want to go on right from the stairs. Laurence went there and it wasn't interesting for her. So we go up on the stairs and reach the artesian as yesterday.

În loc de treptele de piatră urmăm drumul de mașină spre fort. Puțin la dreapta dăm de Jaswant Thada, mausoleul construit de maharajahul Sardar Singh în 1899 în memoria tatălui său, maharajahul Jaswant Singh. În fața lui trecem pe lângă statuia ecvestră a lui Rao Jodha Ji, fondatorul orașului. Nu vrem să plătim intrare la mausoleu și pe o terasă admirăm o parte din oraș și din parcul deșertic pietros Rao Jodha. Parcul se întinde și aici, și în zona unde fusesem aseară. Acolo e amenajat turistic cu alei și trasee cu săgeți colorate cu diverse culori. Până la intrare Laurence îmi spune de templul de pe muntele din dreapta noastră. Seamănă ca idee cu templul lui Savitri din Pushkar!

Instead of the rocky stairs we follow the car road to the fort. After a few tens of meters we see on the right Jaswant Thada, the cenotaph built by maharajah Sardar Singh in 1899 for the memory of his father, maharajah Jaswant Singh. On the way to the cenotaph we pass the equestrian statue of Rao Jodha Ji, the founder of the city. We don't want to pay the fee to the cenotaph and we admire on a terrace a part of the city and one of the Rao Jodha rock desert park. The park is laying here and in the part where i were last night. That part is touristic with paths and arrows in different colors. Before the entrance Laurence tells me about the temple from the mountain on our right. It is similar to Savitri temple from Pushkar!  

Inrăm pe traseul roșu, ne oprim puțin să ne jucăm cu niște cățeluși, continuăm mai departe printre cactuși până la întâlnirea cu traseul verde. La intersecție sunt două indience care stau într-un chioșc amenajat sumar. Pe deasupra noastră tineri zgomotoși "se dau" pe tiroliană. Fiecare cu plăcerea lui! Coborâm aproape de lacul Padamsar Talab și printr-un zid de apărare ajungem la Ranisar Talab. Păsări pe mici insulițe, umbre, ape retrase. Trecem pe malul drept al lacului Padamasar Talab și coborâm până la baraj. Niște indieni taie un copac și nu putem merge pe baraj. Laurence urcă o pantă și indienii ne spun că nu duce nicăieri. Bine că ei nu remarcă peisajul care pe noi ne atrage la multe și diferite unghiuri foto. De aici vedem de ce se spune Orașul Albastru: multe ziduri sunt vopsite cu culoarea asta!

We enter the red path, stop after a few meters to play with some small dogs, continue between cacti until we meet the green path. At the cross we see two Indian women who lived in a kiosk nearby. Above us some noisy youngers "play on" tiroliana. Each one with his pleasure! We go down close to Padamasar Talab and through a protecting wall we reach Ranisar Talab. Birds on small islands, shadows, retracted waters... We follow the right shore of Padamasar Talab and go down to the dam. Some Indians cut a tree and we can't go on the dam. Laurence goes up on a steep slope and Indians tell us that it's an end road. They don't see the landscape that attracts us for a lot different photo angles. From here we understand the meaning of BLue City: a lot of house walls are painted in blue!

Găsim niște scări care ne duc pe partea înaltă a barajului (ca niște parapeți de cetate) spre niște scări care se opresc în zidurile fortului. Ca peronul 9 3/4 din "Harry Potter"! Sunt o grămadă de maimuțe ce se scarpină, se îngrijesc și se aleargă pe scări. Le fotografiem și le filmăm spre deliciul nostru!

We find some down stairs that lead us to the high part of the dam (as stronghold railings) to some stairs which stop in the walls of the fort. Like platform 9 3/4 from "Harry Potter"! There are a lot of monkeys who scrath one to another, they care for each other and run on the stairs. We make pictures and movies with them!

Pe niște scări înguste coborâm aproape la nivelul apei ("Laurence, încet cu genunchiul"; un genunchi o cam doare) și ajungem sub fort la un templu unde un bătrân se odihnește la soare și niște muncitori fac o pauză. Ne invită la un ceai și la o bucată de opiu. Interesant și fără efectele cunoscute! Printr-o poartă mare coborâm în oraș ("Wild woman" se joacă cu ghidonul unei motociclete).

On some narrow stairs we go down almost to water level ("Laurence, care for the knee"; a knee is hurting her) and we go under the fort at a temple  where an old man is resting in the sun and some workers have a break. They invite us for a tea and a small piece of opium. Interesting and no expected effects! By a big gate we go down to the city ("Wild woman" is playing with the handlebar of  bike).

Printre casele albastre hoinărim de pe o stradă pe alta, intrăm prin curțile oamenilor cu tăvițe pe cablu pentru păsări, motorete acoperite pentru a nu fi arse de găinaț, statui ale lui Shiva colorate pe case, vizite și poze în haveli și în școli... Ieșim la o piață mare și la stânga prin aglomerație dăm de o fabrică de dulciuri afumată. Șansă unică să vezi așa ceva! Pozăm, filmăm, participăm la producție și nu ne pot vinde decât prin magazinele de mai jos unde totul e prea scump. Of!

Among the blue houses we wander on streets, enter the courts of the locals with cable plates for birds, small bikes covered for not being burned by bird shit, statues of Shiva colored on houses, visits and pictures in havelis and schools... We go out to a big market and on the left in the crowd we discover a black sweets factory! Unique chance to see this! We make pictures and movies, we participate for production and they can't sell us sweet only in the stores below where everything is so expensive. Of!

Mai hoinărim pe străzi (frunze de tutun la vedere, vânzători ambulanți, haine, căni și oale metalice, încălțăminte)... La un templu pe dreapta lui Laurence i se termină bateria de la aparatul foto și mai fac eu ceva poze pentru ea.

We wander on the streets (tobacco leaves on seen, merchants, clothes, metallic pots, shoes)... At one temple on the right Laurence's camera battery is over and I will make some pictures for her.

Cumva facem de ajungem în piața turnului cu ceas. Lui Laurence îi e foame și mă întreabă dacă nu vreau să mănânc ceva. Mă duce la un loc mai jos spre gară și ne bucurăm de masă. Pe străduțe paralele cu strada principală aglomerată ajungem la bazar, ne mai învârtim pe la prieteni de cumpărăm câte ceva cu reducere (eu niște șalvari și Laurence o fustă pe care o dorea de mult) și îmi vine o idee: hai să le facem o salată de fructe celor de la hotel. Surpriză din partea noastră! Se potrivește fără să știm! Mai luăm una-alta (ananas, mango, papaya, portocale), bem un suc de trestie de zahăr (eu beau două pahare de bun ce e!), căutăm un prosop pentru Laurence (toate sunt scumpe) și mergem la hotel. Nu avem destule banane și cobor să mai iau un mănunchi de banane. La restaurant e mare pregătire: e ziua unui prieten al proprietarului. Ei pregătesc de mâncare dal și chapati (multe), noi luăm un lighean mare și curățăm fructele la mine în cameră. Auzim un "La mulți ani" și mergem sus! E momentul dansului și al tortului! Cu toții din hotel, inclusiv cei doi portughezi timizi de la o masă separată! Coborâm să terminăm salata și când mergem sus pe terasă, toți sunt uimiți și bucuroși de surpriză. O punem la frigider și mâncăm ca desert mai încolo! Le va place foarte mult fiindcă ei nu obișnuiesc să mănânce așa ceva! Mai rămânem la povești și muzică ambiantă până seara târziu. Laurence alege să doarmă în seara asta în camera vecină cu a mea pe gratis. Cică e cam sfârșit de sezon aici!

In some way we reach the Clock Tower market. Laurence is hungry and asks me if I want to eat something. She takes me to a place down to the railway station and we enjoy the food. On small streets parallel to the main crowd street we reach the bazaar, walk around to some friends and buy something with small amount of money (some trousers for me and a skirt long-wished for Laurence) and I have an idea: let's make a fruit salad to the people from the hotel. As a surprise! It suits by chance! We take some fruits (pineapple, mango, papaya, oranges), drink a glass of sugar crane juice (two for me!), look for a towel for Laurence (all are expensive) and go to the hotel. We don't have enough bananas and I go down to take one more pack of bananas. In the restaurant they are hardly working: i'ts the birthday of a friend of the owner! They prepare dal and chapati (a lot of), we take a big bowl and cut the fruits in my room. We hear a "Happy birthday!" and go up on the terrace! It's the moment of a birthday cake and dance! With all the people from the hotel including two shy Portugueses from a separate table! We go down and finish the salad and all are amazed when we go back up with the bowl of salad! We put it in a fridge and it eat later as a dessert! They love it because they are not used to eat this (we are also happy about it and enjoy it). We stay on the terrace and talk about everything in a nice ambient till midnight. Laurence chooses to sleep in the room next to mine for free. They say that the season is almost over!