După cum citiți în titlu, o cazemată m-a atras în plimbarea asta. Și o mănăstire mai puțin cunoscută cu hramul Ioan Rusul. Ambele aflate aproape de Giurgiu, pe raza satului Slobozia. Pentru primul ”obiectiv” puteți citi un articol aici. Este vorba de o cazemată germană construită în al doilea război mondial pentru apărarea liniei de pe Dunăre. Când ajung la ea, un cioban îmi spune să am mare grijă cu viperele înăuntru și pe unde calc. Știe că cineva și-a rupt piciorul într-un puț în interior. Și, după ce explorez cazemata, văd că are dreptate să fiu atent cu amândouă. Nu găsesc vipere, dar văd acel puț unde ușor te poți răni dacă nu ești atent la fiecare pas!
Revin la mașină și înaintez cât se poate de mult pe roți spre Dunăre. Doar sunt la câțiva kilometri de marele fluviu. Intru pe un drum de pe digul canalului Parapanca și las mașina unde pare cel mai aproape de apa cea mai mare. De aici explorez pe jos, la început câteva sute de metri pe un drum mai strâmt și mai apoi pe potecă prin junglă. Văd o intersecție și merg înainte (e și un drum la stânga). Acel ”înainte” mă duce la canalul Parapanca, ceva mai în amonte de vărsarea în Dunăre. E interesant pe aici (puteți vedea într-o poză o broască țestoasă pe un copac în apă). Dar nu este Dunărea!
Revin la intersecția de care spuneam și fac acum dreapta. Drumul fain merge printre sălcii și liane și iese mai jos pe canal, chiar la vărsarea în Dunăre. Pohta ce-am pohtit! De fapt este vărsarea unui canal lateral care ține tot de marele fluviu. Peste apă se vede orașul industrial Ruse/Pyce. E plăcută senzația de a fi, iar și iar, la malul Dunării!
Prin jungla de care spuneam revin la intersecție și apoi la mașină. E foarte faină vegetația luxuriantă! Peste zona verde văd că se adună norii și mă aștept din clipă în clipă să înceapă ploaia. Așa că mă grăbesc un pic ca să ies de pe drumul de câmp la asfalt înainte să înceapă să plouă.
Pe strada Digului intru în Slobozia, fac stânga pe DN 5C și a doua stradă la dreapta spre ultimul obiectiv de astăzi. După un kilometru ajung la poarta de lemn a mănăstirii Ioan Rusul. Cu câteva sute de metri înainte începe să plouă. E foarte bine! M-a ajutat cineva de sus! Mănăstirea este construită în 2015-2016 (cea de lemn, în stil maramureșean). În 2008 a fost construit paraclisul aflat ceva mai departe. Dacă nu ești atent la alei, la cât verde este totul, îl poți rata foarte ușor! Și mai este și un paraclis de vară (cu siguranță folosit în timpul pandemiei!) unde mă adăpostesc cât plouă mai tare. Vă las câteva poze mai jos și vă invit cu ocazia asta să explorați voi locul când vă veți face ocazia :)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu