Fiindcă am verificat vremea și este frumoasă astăzi, cel puțin în prima parte, mă hotărăsc la masa de dimineață să merg pe muntele Dajti, cât de mult se poate. Puțin după 10.00 ies din hostel pe strada Bardhyl foarte plăcută, cu o puternică senzație de toamnă. De la intersecția cu Rruga Hoxha Tahsim iau un autobuz pe care scrie Porcelan. Parcă vă mai povestisem eu de el... Plătesc biletul în mod obișnuit și chiar îmi place că este înghesuială. Asta e semn că e o linie folosită de localnici fiindcă leagă centrul/qendra de cartierul Linzë. Trec cu el de ocolitoare și voi coborî chiar la stația Aziz Deliu, înainte de urcarea spre stația de gondolă de jos pentru Dajti. De aici urc după indicatoare pe strada ce face ceva onduleuri printre blocuri și apoi dreapta spre stația de gondolă. Fiindcă gondola este un obiectiv turistic important pentru ei, aici voi vedea câțiva taximetriști care fie au dus clienți, fie așteaptă pe alții la coborâre. Trec de ei și la gondolă urc la dreapta niște scări pentru a ajunge la casa de bilete. Biletul costă 800 lekë doar dus și 1500 lekë dus-întors. Pare mult (citisem de prețurile astea), dar vă pot spune că merită din plin!
Pe hartă vedeți trei vârfuri principale: maja e Tujanit 1531m, maja e Dajtit 1613m și maja e Cem Rrumit 1571m. Teoretic sunt și ceva marcaje. Practic doar de la stația de sus a gondolei voi avea un marcaj BR până în șaua/qafa e Qershisë și cele de pe culme. În tot ce am cutreierat în Albania! Poate sus în Alpi să mai fie marcaje. De cercetat cu altă ocazie!
Intru pe peron și biletul îmi este rupt puțin de un domn angajat aici. Adică validarea absolut normală. Și pornim la deal, de la aproximativ 220m altitudine. Gondola a fost inaugurată în 2005 și instalația a fost făcută de Doppelmayr. Gondola face aproximativ 15 minute până sus. Trec pe deasupra dealului pe care fusesem în prima seară, până deasupra lacului/Liqeni Linzës traversez două văi, apoi peste lac și cartierul plin de case asemănătoare și de la 320-330 de metri începe urcarea vertiginoasă. Linia urcă totuși destul de lin până pe la 650 de metri și apoi mai abrupt fiindcă avem de depășit un prag glaciar cu păduri de pin balcanic (Pinus leucodermis). Deasupra lui suntem pe terasa marină Dajti aflată la circa 1000m altitudine și formată de valuri în Helvețian (acum milioane de ani). Terasa are circa doi kilometri lungime și 800 de metri lățime. La 11.25 sunt pe acea terasă fain amenajată și nu stau prea mult. Doar verific ultima gondolă (17.30) și rămâne de vizitat la întoarcere. Și fiindcă am ritm destul de bun chiar voi avea timp și de vizită și de masă!
Analizez încă o dată harta și îmi vine o idee: ce-ar fi dacă aș ajunge pe toate cele trei vârfuri? Le iau la rând și văd ce se poate face. Trec printre căluți pe zona cu o poiană largă și la clădirile din capăt fac dreapta pe BR (recunosc stilul din Alpi) pe sub un gard format din plăci metalice. Sunt ceva șantiere în spatele lui. Depășesc mai multe grupuri, pe un drum larg și ies din el pe poteca marcată în momentul în care acesta face dreapta spre un parc dendrologic. Hm, poate ajung pe acolo la întoarcere, dar nu ar fi bai de nu ajung. Pădurea este foarte mare, peste tot. Câteva zeci de metri mai în față pe o săgeată e indicată direcția spre Tujan/Gryka e Tujanit (11.30). Urcare la stânga prin poiană și apoi prin pădure tânără de mesteacăn. Curbă largă la stânga pe o potecă pietruită și în 10 minute schimb direcția la dreapta. Scrie că ajung în șa în 40 de minute. De aici urmez marcajele BR prin pădurea de fag, tai serpentine ale unui drum pietruit puțin folosit, urc prin niște poieni în care frunzele copacilor alăturați au toate culorile vii posibile. E o plăcere! În 25 de minute de la ultima săgeată (câteva minute după ora 12.00) sunt în șaua Qafa e Qershisë. Spre dreapta este nemarcat/slab marcat spre Maja e Dajtit (45 de minute) și spre stânga BR pe un drum larg spre Maja e Tujanit.
Vă închipuiți decizia mea: hai întâi pe Tujan și apoi încerc celelalte două vârfuri. Urc susținut, în 11 minute trec printr-o poiană de unde se vede frumos orașul Tirana, continui puțin în urcare și apoi am câteva serpentine care mă duc pe platforma vârfului Maja e Tujanit în 5 minute. Deci 16 minute în total din șa. Urc în punctul cel mai înalt aflat la 1531m. Ceva poze în jur spre Dajti, spre nord unde e muntele Kruja și spre est spre valea Lumi i Selitës și după ea vârfurile mai înalte (1600-1700 de metri altitudine) din Parcul Național Dajti/ Parku Kombëtar Mali i Dajtit. Frumos e lacul Liqeni i Bovillës dinspre nord...
Mă întorc pe același drum spre șa, de data asta întâlnind mai multe grupuri în urcare. Fiind marcat cel mai probabil merg doar până sus și înapoi. Bănuiesc că sunt unii din cei pe care îi depășisem mai devreme, nu am stat să remarc anumite haine, culori sau fețe... Tot așa îmi ia 15 minute să cobor până în Qafa e Qershisë.
Nici nu mai opresc și merg mai departe pe drumul care urcă din șa spre sud. În vreo 15 minute dau de niște copaci căzuți peste drum și trec pe sub ei, urmez drumul ce urcă pe partea vestică a culmii și face stânga pentru a ajunge sub un perete stâncos. Aici sunt două drumuri: unul în față spre stația radio-tv de pe Dajti și la dreapta tot pe sub coamă, pe vest, spre clădirile administrative. Am viteză destul de bună (merg susținut, mai bine zis!) și în 7 minute sunt sub clădirile administrative. Clar pe aici nu am cum ajunge pe vârf. Dar merg încă patru minute pe drumul pietruit și plin de copaci în culori tomnatice și ies la un pilon cu ceva antene pe el. Drumul face o curbă de 180 de grade la stânga și urcă la un al doilea pilon și sub ceva clădiri. Unele sunt renovate, altele par părăsite. Beau un pic de apă, mănânc un fruct și mai departe. Mă întorc la pilon și mai jos, în curbă, o potecă marcată cu PR/(BR?) merge mai departe unde îmi doream eu.
Întâi cobor ușor la dreapta, pe frunze și rădăcini, și ajung în coama ce merge spre sud. Văd că aici vine o potecă din dreapta și bănuiesc că mă pot întoarce pe acolo. Urmez la stânga (sud) coama care devine uneori foarte îngustă. Cumva pe sub culorile galben-portocaliu-roșu ale coroanelor fagilor găsesc poteca ce se strecoară printre colțuri de calcar ce mențin ascuțită culmea. Și pe aici e tot BR și în 15 minute, fix în față, văd un pas stâncos. Nu îmi dau seama dacă pe acolo e marcajul sau mai pe la dreapta. Intuiția îmi spune să merg pe la dreapta, ies pe ceva curbe de nivel din pădure și în stânga mea se văd ceva pereți. Tot urc printre niște stejărei un pic cocârjați și văd niște trepte de iarbă ce urcă la stânga într-o șa. Am trecut de vârf și din șa trebuie să mă întorc puțin. Întâi pe sub linia culmii, pe est și apoi chiar pe creastă până în Maja e Cem Rrumit la 1571m altitudine. E un vârf superb și cred că e mai puțin atins. Poate mă înșel... Belvederea e superbă, spre nord spre Maja i Dajtit și spre sud în coborâre spre Qafa Priskës (946m) și după spre Maja Priskës (1353m). Nu mai dau denumiri prea departe fiindcă nu are nici un rost și deja știți că le iau de pe aplicații ca Mapy. Nu am cum ști atâtea denumiri din locuri nemarcate și neumblate, mai ales dintr-o țară atât de puțin documentată la nivel turistic internațional. Ultimul vârf se prelungește mai domol, în coborâre, până la valea râului Lumi Erzenit care este și limita de sud a Parcului Național. S-ar părea că pe acolo sunt niște cascade faine... Deci ar fi de revenit în materie de munți, chiar și așa mici cum sunt cei de aici.
Urmez aceeași potecă la întoarcere pe muchia stâncoasă. Unde o fi marcajul PR de pe hartă chiar nu pot să îmi dau seama că totul este extrem de înclinat spre vest, chiar dacă e doar împădurit. Ajung în capătul culmii și urmez varianta de potecă despre care spuneam. E intuitivă, mai sigură decât varianta de la venire și ies la curba de la pilon. De acum sunt pe drum și aș mai avea doar de ajuns pe vârful de mijloc, Maja e Dajtit. Asta înseamnă coborât pe drumul ce merge pe sub clădirile administrative și sub peretele stâncos trec pe partea cealaltă a culmii, pe est. Urc câteva sute de metri pe drumul stației de transmisiuni, am două curbe la dreapta, respectiv la stânga și un ultim urcuș pe pietre ceva mai ascuțite mă duc la poarta stației. Este închisă și mă gândesc că dacă ar fi cineva aici poate aș putea intra cu legitimația de serviciu. Dar așa cum e acum, nu fac ilegalități. Mă așez jos, beau niște apă și apoi înapoi pe drum, spre nord spre Qafa e Qershisë. Vreao 200 de metri înainte de șa drumul continuă spre vest și merg pe el. Este, evident, nemarcat și verific pe telefon unde duce. Am de coborât pe el mult și la o intersecție ar trebui să fac dreapta. Evident că parcurg toate curbele pe care le tăiasem mai devreme și apoi fainele frunze ce acoperă drumul mă scot printre niște buncăre la o unitate militară. Ups! Merg pe drumul principal al unității (nu are garduri) și ies la un punct de pază. Sunt doi militari și nu știu ce să facă. Unul vorbește cât de cât engleză. Le arăt pozele ca să vadă pe unde am fost și le spun ”gondola Dajti”. Se sfătuiesc în albaneză și cel mai în vârstă îi spune celui mai tânăr, vorbitor de engleză, pe unde să mă scoată din unitate. Merg cu el, supus! Mă scoate pe o potecă ce dă într-un parc de distracții în copaci și apoi ies la poiana de sub săgeata ce marca la urcare drumul spre vârf. Buuuun! De aici urmez drumul cunoscut și ies la platforma marină Dajti.
Trec printre poienile cu căluți, știți că îmi propusesem să văd mai detaliat ce este pe aici. Așa că merg pe dreapta stației de gondolă, urc pe niște platforme betonate panoramice, mângâi o cățelușă care stă tolănită la soare și fac ceva poze spre capitală. Așa faină de vede la apus... Sau, mă rog, spre apus. Sub stație, cumva pe marginea platformei marine este amenajat un părculeț și teren de golf în același timp. Nu e mare și îl explorez repede pe tot, inclusiv ”inima iubiților” de pe gardul de jos al zonei. Este și un restaurant panoramic Ballkoni și cu aranjamente foarte faine și intru pentru masa de seară. Pentru ei este o mândrie că ne aflăm la 1100 metri altitudine și putem lua masa. Adevărul e că, deși în alte țări informația asta este ceva simplu, șă poți face așa ceva într-o capitală la 150-200 de metri altitudine, relativ la podiș, este o realizare foarte mare! Aleg Fërgesë me speca (un fel de tocăniță cu brânză topită) și o bere locală Kuqalashe. Nu e vorba de moft aici, ci mai mult de a gusta ceva produse și mâncare albaneză, locală :)!
Câteva minute după ora 17.00 merg la gondolă și este gol. Așa că mă urc în prima cutie pe cablu și la vale, admirând drumul în ambele sensuri, timp de 15 minute cât cobor în oraș.
În spate văd că partea de sus a muntelui, peste 1300-1400 de metri, este acoperită de nori. Nu am decât să îi mulțumesc Bunuțului și să înțeleg că a fost alături de mine ca să pot trăi experiența frumoasă a toamnei colorate de pe Dajti! Sunt relaxat și aleg să merg pe jos până la hostel, vreo 50 de minute! A fost o zi su-per-bă!
