Fiindcă ne permite vremea și avem și materialele necesare, putem derula încă o etapă în construcția refugiului de la Piatra Tâlharului. Tot mers cu trenul și tot ajutor nemăsurabil de la Levi. Bine, Levi e un super om, ajută pe toată lumea >:D<!
Ziua 1, joi 26.09.2025
Plecare matinală ca și cum aș merge în munții de lângă mine. Doar că trenul mă duce până la Cluj!
Pe după amiază ajung în ”capitala transilvană” și mă întâlnesc cu Levi chiar aproape de gară. Luăm câte ceva necesar pentru echipa de week-end și mergem în liniștea de la cabana Valea Stanciului unde avem tabăra de bază pentru lucrarea de la Piatra Tâlharului. Ce bine este față de oraș!!!
Ziua 2 - 27.06.2025
Așteptăm să vină colegii și materialele necesare pentru etapa următoare a construcției (sunt cumpărate și azi trebuie să ajungă transportul aici). Nu are rost să mergem sus atâta timp cât nu avem ce lucra. Tot stăm, stăm, stăm (bine, nu stăm că de fapt avem front de lucru cu pregătirea altor materiale) și nu vine ce trebuie. Așa că pe la 18.00 spun la Levi că ies un pic la plimbare, măcar până la Vălul Miresei și înapoi. Nu stau mult și, în orice caz, vin pe lumină!
Ajung la intrarea în parc, la micul baraj de pe firul apei și mai departe la deal pe drumul cunoscut, încă 16 minute până la curba de la cascadă. Evident ceva poze și filmulețe înainte de a-mi veni alte idei (crețe :D). Dar știu bine ce fac pe munte și în sălbăticie și nu mă avânt niciodată (mereu am fost calculat indiferent de ce nebunii pare să fi făcut!) în locuri de unde să nu mă pot întoarce!
Puțin mai sus de cascadă ar trebui să fie intrarea în traseul circular al grotelor (Șușman și Țiclău). Așa bine îmi pare că nu este indicată intrarea în traseu. Dacă nu ai echipamentul, pregătirea sau claritatea în gândire necesară, poți produce sau ajunge în niște situații pe care doar Salvamontul le poate rezolva. Așa că găsesc poteca până la intrarea în acel traseu circular, ceva mai sus. Fără detalii aici. Doar cu precizarea că ai nevoie de orientare bună fiindcă sunt posibilități de rătăcire.
O dată ajuns la intrarea în traseu se recomandă parcurgerea în sensul acelor de ceas. Eu nu vreau tot traseul, ci doar peștera Șușman. Las aici trei articole (găsite acum, când scriu!) despre importanța lui Teodor Șușman. Chiar dacă deranjează anumite sisteme. Este vorba de istoria noastră, nu a altora!
Urmez marcajele și în zece minute, după un episod cu lanțuri, sunt la peșteră/grotă. Este foarte faină și are, conform specialiștilor, 71 de metri dezvoltare și 12 metri denivelare. Ceva poze înainte de a lua decizia legat de ce fac mai departe.
Parcă aș mai urca... Parcă nu aș mai urca... Pământul mi se pare prea alunecos mai sus. Sau cel puțin nu este potrivit pentru tălpile bocancilor mei! Așa că mă mulțumesc cu ce am văzut aici și merg la vale, pe lanțuri. Tot citisem că s-ar trece mai sus prin cealaltă peșteră. Cu altă ocazie că nu au intrat zilele-n sac! Cobor cu atenție pe același traseu, cu ceva explorare a pădurii verzi și faine, câteva zeci de metri mai jos de Grota lui Șușman. Și revin la drum fiindcă am și pe partea cealaltă de văzut ceva! Pentru asta cobor de la Vălul Miresei prin Cheile Stanciului și înainte să trec apa pe partea dreaptă se vede un marcaj CR în stânga sus. Pe el e destinația următoare (pusă în plan de când am urcat la deal)!
Urcușul este susținut și iese sub peretele Lespezilor. Mă rog, în direcția aia fiindcă nu ajung la perete. Unsprezece minute de urcare și văd pe dreapta potecii o mică gaură. Se poate intra doar pe burtă. Este Peștera Mică din Lespezi! Hm, pe net nici nu apare intrarea asta și trag concluzia ulterior că ar fi doar o grotă care are, probabil, legătură cu peștera de deasupra. Aceleia eu îi spun deocamdată Peștera Mare. Se află deasupra colțului stâncos în care este prima și necesită o scurtă ieșire din traseu. Las doar indicii foto pentru cine va ajunge aici. După altitudine (1130m) ar fi doar o singură peșteră în Lespezi. Cea de sus... Las pozele să trezească interesul!
În peșteră găsesc și ceva oase și jos Levi îmi spune că ar fi de animale care s-au blocat în peșteră, nu de ceva Spelaeus. Știe asta de la rangeri și îmi vor confirma mâine. Speram și eu să fac descoperirea secolului :D! Gazda nu știe nimic de asta!
Este 20.11 și e vremea să cobor ca să îmi țin promisiunea de a ajunge pe lumină înapoi la cazare. Și asta și fac.
Mai veniseră și alți colegi și avem ceva treabă cu pregătirea materialelor pentru mâine. Și așa faină este socializarea în familia CAR Filiala Cluj, fără obsesia telefoanelor. Aici nu e semnal și doar pe net se poate vorbi. Dar nu avem vreme de asta. E mult mai fain față în față!
Ziua 3 - 28.05.2025
Dimineață, la 7.30, deja suntem în picioare. Micul dejun sănătos pregătit la comun, pregătit materialele (”bârnele metalice” plus barele mai subțiri, de unire a celor mari, șuruburi, scule) și la 9.30 pornim la deal din parcarea pensiunii Șușman. E un hei-rup foarte fain și echipă mare și complexă. Și e atâta bucurie în spatele agitației pentru asigurarea materialelor pe remorca adusă de fainii colaboratori. Ne ia două ore să urcăm la Piatra Tâlharului fiindcă sunt zone cu noroi și trebuie să înaintăm cu grijă. Dăm barele jos (în echipă, coordonare super bună!) și ne vom apuca de treabă: măsurători, asamblare, verificări peste verificări, calibrări, reglări... Partea principală, inclusiv șantierul de pregătire a budei, în paralel cu cel al barelor metalice, plus o pauză de masă și surpriza dulce din partea Savetei ocupă vremea cam până la 15.30. Mai avem o treabă importantă: reglarea barelor cu nivela cu laser. Asta se poate face doar pe întuneric. Sau, mă rog, atunci este vizibil! Așa că vom rămâne doar doi, eu și Saveta, pentru lucrarea aceasta de făcut pe seară (chiar nu e nevoie de mai mulți; bine, oricui îi face plăcere poate sta, noi venind pregătiți cu corturi și tot ce trebuie). Restul colegilor coboară cu mașinile în Valea Stanciului și de aici cei mai mulți pleacă la Cluj. Am făcut cu toții o treabă extrem de bună. Nu are rost să mai stea acum. Important este să vină la etapele ulterioare, cine poate!
Doar Levi, omul nostru de bază, rămâne să ne ajute mâine cu transportul. După atâtea drumuri pe coclauri mașina îi cam comentează și își cam face gânduri dacă și la câte drumuri mai rezistă. Propun să facem un lucru: mâine, după ce terminăm treaba, noi doi să coborâm pe jos în pasul Prislop și să vină el să ne ia de acolo. Ar merge doar pe asfalt, de ajutor pentru mașină. Convenim ca la 12.00 să ne vedem acolo și să ne auzim doar dacă se mai schimbă ceva. Este punctul cel mai înalt dintre Răchițele și Doda Pilii, Cotul Firii, o altă variantă fiind la circa 1085 metri altitudine, adică diferență mai mare de nivel pentru noi. Pentru mașină nu e mare diferență, drumul fiind integral asfaltat.
Hm, și ce mai facem până seara? Că doar suntem oameni de munte, trebuie să și mișcăm puțin pe munte! Montăm corturile între tufele de jneapăn și sunt aproape invizibile. Culori potrivite pentru natură! Hai să mergem până pe Brița. Să vedem și noi peisajul pe o rază mai mare!
Pe scurt: urcăm pe dreapta pe drumul pe care ne întorsesem data trecută. Cam sub vârf ochisem un culoar prin jnepeni spre vârf. Așa că pentru noi e chiar ușor să intuim traseul care ne duce chiar la vârf, la borna geodezică. Pohta ce-am pohtit! Ne așezăm jos, ne scoatem bocancii ca să simțim natura și Saveta scoate o cutie de bere. O împărțim, nici să vrem nu am putea mai mult! Știu principiul meu: alcool doar seara, după ce ai terminat traseul! Dar e prea fain și relaxant aici. Povestim una-alta, și de munte și de suflet/sensibilitate și nu ne săturăm să ne încărcăm ochii și sufletul cu frumusețea din jur. Și evident că în jurul nostru construim mental trasee pentru vară sau pentru iarnă!
După vreo oră și douăzeci de minute pe vârf ne cam urnim din loc pe cealaltă parte a vârfului (1759m). Adică ne lăsăm pe aparenta potecă ce coboară în faina șa ce ne separă de masivul Piatra Arsă (1488m) - Cârligatele (1694m) - Fântâna Rece (1652m) - Bohodei (1654m). Recunosc, nu am fost absolut în masivul Cârligatele și de când sunt discuțiile și lucrările cu refugiul mi-a stârnit interesul. Doar de săritoarea Bohodei auzisem în trecut de la prietenul Emil care a fost într-un grup acum câțiva ani. Și de Cârligatele, Buteasa și Moara Dracului de la dragul și fainul coleg de club Mihai Olenici. Dar acum (anticipez!) că facem și avem refugiul aici, drumurile mele vor fi ceva mai dese în zonă.
Coborâm așadar printre tufele de jneapăn în ideea de a veni spre Piatra Tâlharului pe marcajul BA aflat la limita Parcului Natural Apuseni. Pe prima posibilitate de a face stânga (culoar vizibil) cotim pe sub jneapăn. E uscat de la soare și din loc în loc, când atingem crengile viguroare, iese câte un nor de praf. Hmmm!
Găsim niște tranșee și apoi izvorul de pe hartă, un pic mai sus de drumul ce merge pe la sudul vârfului Brița. Ceva poze și apoi pe drum (și BA) coborâm la Piatra Tâlharului (20.00), tot pierzându-ne în peisaj și în povești. Ce fain este când în familia ”CAR Filiala Cluj” avem aceleași gânduri și pasiune când vine vorba de Munte. Îmi aduc aminte de vorba lui Anatoli Boukreev, celebrul alpinist kazah: ”Munții nu sunt stadioane unde îmi satisfac ambiția de a realiza, sunt catedralele în care îmi practic religia. Mă apropii de ei așa cum merge orice om să se închine”.
Voie bună, respect, cuvânt, omenie, masă împărtășită... Lucruri care definesc omul de munte, care fac parte din educația dată de și în Măria Sa, Muntele!
Dup 21.45-22.00 ne apucăm de treabă. Vă aduceți aminte că avem de reglat din șuruburi toate barele metalice cu nivela cu laser pentru a fi totul la orizontală. Ne ia treaba asta ceva, cam până pe la 23.15. Dar știm că pentru asta am rămas și verificăm de zece ori fiecare bară până a putea fi mulțumiți de treaba făcută. Abia când totul este la nivel ne oprim și ne retragem la somn. Cu așa drag lucrăm împreună în gândul că facem o treabă, sperăm noi, pentru zeci de ani în față și pentru mulți oameni care vor călca pragul refugiului CAR Piatra Tâlharului!
Ziua 4 - 29.06.2025
Bună dimineața, soare! Bună dimineața, liniște! Bună dimineața, om frumos! (7.15-7.20). Încă vreo 10-15 minute de moțăit și apoi ieșim din saci. Fiecare are ritmul lui și nu ne încurcăm unul pe altul. Scoatem foaia exterioară a corturilor pentru uscat pe jnepeni, câțiva pași de dezmorțire, micul dejun foarte relaxat, ștergerea și strângerea corturilor și a bagajelor, verificarea de zece ori să lăsăm locul fără pic de gunoi și la 9.20 avem rucsacii în spate și suntem gata de drum.
Povestim, mergem, relaxat. Nici nu îți dai seama când ajungem la crucea de 7-8 metri, de lemn, ridicată în memoria rezistenței din zonă. Este impresionant când ești sub cruce și te gândești cu ce efort au fost aduse aici lemnul orizontal ce formează brațele și lemnul vertical. Plus sculptarea și montarea crucii în acest loc. Ne dăm seama că nu este absolut deloc ușor!
Trecem de scurta șa dinainte de vârful Micău, de granița interjudețeană și înainte de vârful de 1640m altitudine facem dreapta (de fapt îl ocolim) pe drumuri foarte faine. Este pur și simplu plăcerea de a merge! Niște curbe de nivel foate faine și ajungem, printre colibe, în șaua de dinainte de vârful Nimăiasa (1589m). Deja lăsasem marcajul vag și potecile cunoscute la stânga noastră! Harta de pe telefon ne e ghid de orientare, drumul forestier ne e ghid pe teren!
Drumul este, realmente, o plăcere. La intrarea între copaci/ieșirea din gol e un izvor fain pe stânga. Apoi coborâșul aproape că nici nu se simte vreo 20 de minute. Drumul cotește ușor la stânga cu mai multe variante și cu ajutorul hărții identificăm varianta corectă. Cu povești și cu mure sau zmeură din loc în loc! Ceva mai în față harta/aplicația/Mapy ne confirmă schimbarea direcției la dreapta până înainte de Muncelu Mare (1542m). Doar nu om urca prin căzăturile ce se văd spre vârf! Drumul însă ne salvează: face ușor stânga și în ușoară urcare merge pe la partea (relativ) de jos a zonei căzute/defrișate. Undeva sub vârf, pe dreapta drumului, este amenajat un izvor cu țeavă de plastic și cu cană lăsată pentru băut. Bem apă, umplem sticlele și revenim pe drum, pe curbă de nivel ușor ascendentă. În stânga noastră, după o șa împădurită, se poate vedea Piatra Arsă (1404m în punctul maxim) ce pare un fel de Piatra Mică de la cabana Curmătura din Piatra Craiului. Pe net găsesc că sunt ceva trasee de alpinism aici, trasee care nu au mai fost practicate, nu mai sunt menționate urcări de ani buni.
După Muncelu Mare drumul cotește la dreapta, coboară ușor până în șaua de după vârf (în față este Cuciulata, 1486m) și aici este un amestec de multe drumuri de exploatare. Pe care om merge? Verific aplicațiile din telefon și este drumul cel mai din dreapta. Bun, e acolo să fie dară! Coborâm ușor pe sub vârf până pe la 1400 de metri și apoi facem ușor dreapta pe piciorul muntelui, uneori cu luminișuri prin care, după direcția de pe Mapy, bănuiesc că ne arată înălțimile zonei Oluri (1502m) - Humpleu (1467m) - Chicera cu Colac (1514m) - Vârtopu (1479m). Măgura Vânătă (1641m) de deasupra Padișului mi se pare prea departe pentru a fi vizibilă de aici. Dar cine știe mai bine poate spune! Tot coborâm pe drumul uscat și începem să ne plictisim și puțin să ne irităm. Parcă nu se mai termină! Mereu Saveta mă întreabă cât mai avem și o cred că s-a săturat. Sutele de metri scad vizibil. Facem ușor stânga cam pe la 1280m. Primesc un mesaj de la Levi că a ajuns și ne așteaptă (noi nu am avut semnal, el ne aștepta de ceva vreme). Punctualitate ardelenească: mai bine mai devreme decât mai târziu! Ceva foarte normal de altfel: doar în Regat punctualitatea este, din păcate, ceva relativ. Douăzeci de metri diferență de nivel mai sus de pasul Prislop ieșim din pădure și vedem mașina lui Levi peste pas. Așa senzație faină poate oferi asta: chiar dacă este aparent pustiu aici, doar o turmă de oi păscând liniștite la sud de punctul cel mai înalt, să te aștepte un prieten aici, cu mașina, este un minunat dar! Mulțumim, prieten fain!
Și, deși are ceva alarme la bordul mașinii, Levi ne face și un traseu foarte fain, diferit de cel prin Huedin, pe unde am venit. Întâi coboară serpentinele înghesuite de pe valea Săcuieului și apoi ar trebui să ajungem în Răchițele. Dar facem dreapta pe un foarte fain drum, pe la Dealul Botii. Saveta știe drumul ăsta cel puțin dintr-o tură cu bicicletele. E întâi ceva urcare și apoi, sub noi, pe dreapta, se văd părți din coada lacului de acumulare Beliș-Fântânele. Tot suntem cu ochii pe geam fiindcă peisajele sunt superbe! La fiecare curbă, prin pădure sau prin poieni lungi! Ajungem încântați în Beliș unde este un târg local. Levi știe foarte bine drumurile și alege calea cea mai potrivită. Vrea să ajungem cât mai repede în Cluj fiindcă îi e cam teamă cu mașina. Adică scopul este să ajungem în Cluj că acolo se rezolvă orice. Bănuiesc că alege ruta Râșca - Dângău Mare - Căpușu Mare fiindcă îmi aduc aminte de niște discuții incitante la traversarea Gilăului și mai departe spre Florești. Prin Cluj, deja în centru, ne roagă să îl iertăm că nu poate să ne ducă pe amândoi la destinație. Nu e bai, este total de înțeles! Ne lasă în apropierea gării și mulțumim tare de tot. Rog să îmi trimită semn după ce merge la service și atunci va fi mult mai liniștit. Nu este ceva foarte grav, dar era nevoie de schimbări de piese după atâtea drumuri pe coclauri!!!
Saveta merge spre casă și eu spre gară (mulțuesc pentru atmosfera și prietenia foarte faină, între oameni de munte!). Ceva poze la gara cunoscută și mereu cu ceva nou (pentru mine) și la 19.40 am tren spre București. Vedeți mai jos Brașov fiindcă de acolo își schimbă numărul și locomotiva.
