La Centrul Cultural Chinez este vernisajul unei expoziții despre Xijang. Îmi spusese un prieten de ea chiar dacă nu reușește să ajungă. Ca paranteză: asta înseamnă prietenie: dacă tu nu poți să ai o experiență faină, le spui celorlalți ca să o trăiască ei. Știu și recunosc: unii vor spune că eu nu fac asta. Am făcut mult timp și drept răspuns am primit de cele mai multe ori că nu se poate sau diverse critici. Și atunci fac sau îmi ”provoc” experiențe pe care le povestesc apoi cui e interesat.
Mulțumesc în gând pentru că m-a anunțat despre expoziția asta, mă înscriu pe site cu ceva date formale și mă prezint cu 10-15 minute înainte de ora programată. E prima dată când ajung la Centrul Cultural Chinez chiar dacă e într-o zonă unde am fost de multe ori.
Centrul e foarte fain și oamenii foarte amabili. Nu mai spun de expoziție. Eram curios ce este Xijang (citit ”hițan” sau ”hizan” în română) și aflasem că este vorba de... binecunoscutul Tibet. Și cum să nu mă intereseze, ca om de munte, acel fascinant teritoriu din care se ridică marii giganți himal-ay-eni. Bine, dincolo de munte cultura tibetană este fascinantă, cu toată problematica chineză și amestecul de civilizații. Foarte interesant punctul de vedere expus de administrația chineză și modul în care văd ei lucrurile. Este un punct de vedere. Cine suntem noi să analizăm ce e și ce nu e bine? Cert e că prin ochiul fotografului se văd altfel lucrurile. Și în plus, fiind centru cultural deci hub de cultură, prezentările oficiale, ceaiul tibetan din unt de iac și variatele feluri alimentare care însoțesc vernisajul completează experiența unui ținut vast și a unor oameni (circa trei milioane) cu viața lor simplă și plină de subînțelesuri la 4500-5000 de metri altitudine. Las pozele să vorbească. În fața lor de multe ori te poți lăsa doar surprins fără a mai putea spune mare lucru. În jurul meu de multe ori aud diverse comentarii legate de poze și de textele care le însoțesc. Eu prefer să tac și să admir pozele. Caut să le simt, nu să le analizez!
Socializarea durează mai mult. Este foarte faină atmosfera, motiv pentru care reiau vizita expoziției și încă un pahar de ceai tibetan înainte de plecare. Plecarea se face cu o pauză la parter în holul de primire unde o modestă expoziție te introduce sau te păstrează în interesanta cultură chineză. Bine, fiecare colț din expoziție are în spate foarte multe detalii, pentru cine le poate intui sau vedea dincolo de obiectul în sine. Ce vedeți în spatele copacului artificial, a panoului cu desene, a aranjamentului mobiliar, a instrumentului muzical sau a vaselor din ceramică?
În drum spre metroul Universitate, cu ceva peisaje după ploaie, gândul se duce către Spiru Haret, Dimitrie Gerota, arta urbană modernă, Ion Caramitru, Caragiale cu ”carul alegoric” din fața Teatrului Națțional din București, a culorilor de primăvară, a Kilometrului ZERO al Zonei libere de Neocomunism și a vitezei de melc de multe ori necesară pentru a trăi locul. Pentru cine vrea să trăiască, nu doar să treacă în grabă prin viață. De fapt pentru cine înțelege asta, nu doar pentru vorbe!
