Detunate 10.06.2025

Bună dimineața! Suntem la baza Detunatelor și evident că cea mai accesibilă este Detunata Goală. Ce ar fi dacă, înainte de a urca pe ea (aseară doar gustasem un pic din peisajul ei fantastic) să mergem pe Detunata Flocoasă? Nu vă gândiți la prostii :D! Pentru ambele avem cale de acces de la Izvorul Minunilor unde am campat aseară. Se urcă pe drumul de pământ până în șaua dintre ele și de acolo se paote merge sau pe una sau pe alta. Pornim la drum după micul dejun și curând dăm de marcajele PR și varianta de urcare pe Detunata Goală. O lăsăm pentru mai încolo (de aseară intuiam o diferență măricică de nivel pe distanță scurtă), mai urcăm un pic până în șaua dintre Detunate și facem dreapta pe drumul nemarcat spre Detunata Flocoasă. Îi spune așa fiindcă este acoperită de pădure! Hm, ne-am tot învârtit și nu am reușit să îi vedem coloanele. Dar bucățile căzute și apoi un grohotiș ne vor confirma numele. 

Mergem puțin pe curbă de nivel, prin pădure, ieșim într-o poiană largă și după ce o traversăm (Osmand ne e foarte de ajutor având multe poteci nemarcate!) avem o pantă înierbată la dreapta. Sau mai bine zis o poiană largă în mijlocul căreia e o stână. Nu e locuită, dar în apropiere sunt câteva juncane prin pădure. Facem o pauză de odihnă și poze. 

Prin capătul de sus al poienii urmăm o potecă vagă ce ne scoate într-un drumeag aflat la est de vârf. Mereu verific harta și văd când ajungem în dreptul vârfului. De aici (de altfel ca și până acum!) facem dreapta și avem ”potecă” nemarcată spre vârf. Panta este deja cam pe la 30-35 de grade. E o vegetație luxuriantă și în același timp extrem de sălbatică. Și urcăm continuu, mereu căutând soluții cât mai sigure spre vârf. Chiar sub el panta crește, undeva peste 45 de grade. Este o potecă tare încâlcită și uneori destul de expusă și ascunsă privirii după circa 10 metri. Doar 15-20 de minute ne ia de la drumeag și suntem pe vârful aflat la 1258 metri altitudine! Hm, nu se vede nimic prin pădure și putem intui verticale care se găsesc la vest de noi. Pe acolo clar nu ai cum continua! 

Cu aproximație pe aceeași potecă revenim la drumeag. Și spun așa fiindcă practic nu există potecă aici și totul se face după intuiție. Nici nu mă mir că nu există marcaj pe Detunata Flocoasă!

Aici relieful este mult mai liniștit și facem dreapta urmărind potecile marcate pe Osmand. Până acum aplicația nu mi-a dat deloc rateuri! Cred că mergem vreun kilometru și apoi găsim poteca ce face dreapta pentru a coborî pe la vest de vârf înapoi în drumul nostru de mașină. După culorile din aplicație îmi dau seama că vom străbate câteva poieni. Deocamdată este o zonă de pădure cu mulți mușchi. Trebuie să fim atenți la fiecare pas fiindcă sub acești mușchi sunt bucăți mai mici sau mai mari de coloane sparte. Curba de nivel ne scoate la un grohotiș imens format din bucăți de coloane. Este asemănător cu cel de sub Detunata Goală, cumva și cu Marele Grohotiș din Piatra Craiului sau cu cel de sub Moara Dracului de sub vârful Hășmașul Mic sau Ecem. Și evident că mai sunt și alte astfel de grohotișuri prin munții noștri. Mie astea îmi vin în minte acum! Trecem pe la limita dintre pădure și grohotiș și poteca ne scoate apoi, prin pădure, preț de cinci minute, la prima poiană largă. Poteca este evidentă și urcă spre o coamă intermediară cu gard pe ea. Gardul are și sârmă electrică pentru animale și în stânga se vede un foișor de vânătoare. Exact în dreapta lui este fainul vârf împădurit al Detunatei Flocoase!

Cum am spus, urmează o altă poiană întinsă prin care mergem pe curbă de nivel pe deasupra unor văcuțe liniștite. Harta îmi indică după ele, la stânga, o vale pe care ar trebui să coborâm. Trecem cu atenție gardul de lemn, coborâm pe un fel de drum de piatră, facem dreapta în câteva minute și ieșim în altă poiană unde poteca ne duce la o stână. Nu e nimeni acolo și în schimb sunt câteva vaci cu doi sau trei juncani/juncane, pe drumul ce face dreapta. Trecem o ”poartă” cu curent electric și apoi urmăm drumul ce ne scoate prin pădure exact la mașină. Este aici o frumoasă troiță. Câteva minute de pauză și apă și apoi plecăm în circuitul Detunatei Goale. Pe lumină/fără stresul întunecării este cu totul altceva!

Urcăm pe același drum de pământ ca și ieri, pentru aproximativ un kilometru și aici facem stânga pe marcajul PR văzut ieri. Într-adevăr poteca are un urcuș abrupt în serpentine strânse până la un grohotiș specific zonei. Așa-zisa potecă (fiindcă doar se văd niște marcaje pe pietre!) face dreapta, iese dintre bolovani și apoi iarăși începe un urcuș susținut până la muchia Detunatei. Știm că suntem sus și mai avem un pic de mers, în stil capră neagră ;), până în punctul cel mai înalt aflat la 1158 metri altitudine. E așa de sălbatic și de fain! Și ai un sentiment interesant: ești la distanță temporală și fizică mică de grohotișurile de jos și totuși pare foarte mult. Punctul maxim nu este chiar pe buza peretelui de coloane. Sunt vreo 10-15 metri de pantă înierbată, dar nu se poate coborî fiind extrem de mare riscul unor căderi sau desprinderi de coloane. De-asta știu că îi zice Detunata: când cade câte o bucată se aude ca un tunet până departe!

Un pic de apă și o ciocolățică și mai departe. Coborâm la potecă, sub abruptul pe care îl vedeți (cumva îmi aduce aminte de anumite pasaje din Porțile închise din Retezat!) și apoi prin pădure, în vreun sfert de oră, suntem în poiana largă aflată la nord de vârful Detunatei Goale. De aici un marcaj CR merge timp de 3 ore spre Roșia Montană. Știu unde e capătul celălalt și mâine, anticipez, îl vom vedea. Dar îmi rămâne în plan traversarea, cândva în viitor...

Facem stânga pe circuitul PR și coborâm pe la grootișurile și pe sub pereții Detunatei Goale, pe unde ”gustasem” aseară un pic din relieful locului. Acum ne este cunoscut și la fel de plăcut și ne oprim din loc în loc pentru poze. Merită din plin să absorbim locurile și în poze și mai ales în memorie.

Până la Izvorul Minunilor mergem pe același drum, pe la adânciturile cu gheață, pe la forajul în permafrost și pe la podul din coloane. Este foarte fain momentul când ieșim din nou la poiana cu masă și izvor, după o zi atât de faină și plină. Masă, un pic de relaxare și planificarea timpului în continuare! Mulțumesc, Doamne-Doamne că ne dai energie să descoperim atâtea locuri faine!

Spuneam ceva de capătul celălalt al marcajului CR? În zona aceea ne îndreptăm gândul și mașina...

Transapuseana, Detunata Goală 09.06.2025

Azi avem în plan să parcurgem Transapuseana deschisă recent. Pentru asta coborâm la asfalt (de unde dormisem aseară) și ținem drumul întins prin Colțești, Vălișoara, Poiana Aiudului, Măgina (unde e o mănăstire care merită vizitată cândva) și alimentăm la Rompetrolul de lângă Kaufland. Apoi revenim în Aiudul de Sus, ne mai luăm ceva de mâncare de la supermarketul Cocoșul de Aur (hm, nu știm câte nopți vom mai fi în ”pustietate”, acolo unde ne place!) și câteva sute de metri mai sus facem stânga pe DJ 107I. Acesta este capătul estic al Transapusenei!!! 

Ieșim repede dintre case și curând intrăm, prin două serpentine strânse, în pădure. Drumul este foarte fain și odihnitor. Pentru mine este un pic ciudat drumul, cel puțin pe zona asta. Eu știu partea de sus a fi cu vizibilitate și belvederi și nu se potrivește cu parta asta de pădure. Dar Google Maps ne spune că ”va urma”! Urmează un șir repetat de serpentine strânse în pădurea numită Sloboda și imediat ce trecem de ele și ieșim la loc deschis dăm de o parcare cu vedere faină spre valea Râmețului. Și mult după ea, spre sud-vest, spre Detunate, Roșia Montană și chiar Vulcan! Da, este fain drumul!

O pauză scurtă pentru câteva poze în afara unei curbe strânse (ca idee, înainte de ea pe Google Maps apare punctul ”Izvor Râmeț”) și apoi încă una în zona drumului de piatră care coboară în serpentine spre mănăstirea Râmeț. Se vede foarte fain Gruiul lui Dan din capătul de sus al Cheilor Mănăstirii.

Doar trecem de linia principală a stâncilor ce definesc cheile și știu că sub noi, la stânga, este cătunul Valea Uzei. Îmi amintesc de el de mulți ani și știu cât de fain era chiar dacă nu am găsit atunci case locuite. Urcam dinspre mănăstire și m-am oprit în drumul care atunci era pietruit. E cel pe care mergem noi acum! La dreapta este un drum spre Olteni și la stânga e o zonă cu parcare improvizată și un mic delușor înierbat. Urcăm pe el printre alte câteva grupuri și prin tone de flori și iarbă înaltă. Se vede bucuria în ritmul și în zâmbetele noastre! Îmi dau seama că s-au schimbat locurile. Sau nu mai țin eu minte! Eram ferm convins că pe undeva pe aici se coboară în cătun și de fapt Google Maps îmi indică o potecă din următoarea șa, aflată sub noi. Acolo vom găsi un loc de parcare chiar la intrarea pe drumul spre Valea Inzelului. Ne facem un mic băgăjel, lăsăm mașina la o pauză și pornim printre gardurile electrice la vale. Poteca este evidentă chiar dacă marcajele BR sunt foarte vagi.

Un mic traverseu prin pădure, apoi trecere printre o casă părăsită la stânga și niște văcuțe liniștite la dreapta (ce calm poate fi aici față de proaspătul asfalt aflat doar puțin mai sus!), iarăși o mică zonă de pădure și coborâm prin iarbă și pe serpentine pe un picior de deal. În jos se vede biserica din Valea Uzei și propun să mergem până acolo și înapoi. Dar mai întâi să explorăm un țanc stâncos aflat la dreapta noastră, după o viroagă cu ceva arbuști țepoși și amestecați ca în junglă. Îmi amintesc de țancul ăsta și îmi cer iertare că nu îi știu numele!

Revenim pe tăpșanul înclinat cu o ultimă privire spre țanc și apoi pe potecă tot în jos intrăm curând în pădure. Vedem o altă variantă, la stânga noastră, pentru urcare spre asfalt. Ne întoarcem pe acolo! Dar mai întâi să ajungem la biserică! Știu că, indiferent dacă biserica este deschisă sau nu, de obicei este monumentală și sigur acolo găsim ceva cruci vechi, documente ale altor generații. Trecem printre ceva case, unele părăsite altele cu plastic pe acoperișul clasic cu vârf înalt și ajungem la poarta de lemn a bisericii. Pentru mine e multă trăire ascunsă printre cruci. Chiar de mai sunt câteva nume și dăți! Observăm cu bucurie că sunt și cruci vechi și ceva cruci/morminte mai noi. Este semn că unii sau nu au plecat sau s-au întors în satul natal. Biserica pare închisă și ne așezăm în fața ei să mâncăm ceva. Mă bucură să văd că sunt ceva lucrări de restaurare, semn că nu a fost uitată chiar de tot. Din curiozitate Rebeca descoperă cheia într-o fisură de lângă ușă! Ce bucurie!!! De fapt sunt două chei, de la cele două uși. Intrăm și bucuria e și mai mare: în interior se văd schele și lucrări de restaurare a picturii! Abia ce au trecut Rusaliile/Cincizecimea și văd cărți bisericești deschise la paginile din care s-a citit ieri, la slujba de Rusalii. Asta înseamnă că biserica trăiește, chiar și cu câțiva locuitori în tot satul! 

Ieșim, terminăm de mâncat, încidem ușile și lăsăm cheia unde am găsit-o și, după poza la crucea de piatră pe care scrie 1883 (!) ieșim șdin curte și închidem poarta. E respectul care se cuvine oamenilor harnici ce lucrează la faina și interesanta bisericuță!

Urcăm un pic la deal și mergem pe varianta de care vorbisem. Curând, la dreapta, este casa țuguiată acoperită cu plastic. Doar parțial! Hai până la ea, sunt vreo 150-200 de metri! Se vede că este părăsită și pare să povestească foarte mult prin culoare și prin uneltele din prispă. Se vede treaba că au fost oameni gospodari. Intrăm pe ușa ”blocată” doar cu o sârmă. Este trist că nu mai e nimeni aici și obiectele din casă au voci faine și foarte tăcute. Vezi întreaga viață a lui Mătărângă Mihai și, cel mai probabil, a soției. Doar un talon de pensie din 2009 am găsit ca martor! Și lada de zestre, și icoanele, și patul, și vesela... Toate ne povestesc fragmente din viața celor ce au stat aici. Doar frământările lor nu le putem ști niciodată. Cel mai probabil nici când trăiau nu erau cunoscute fiindcă oamenii de munte nu sunt obișnuiți să vorbească despre astea. Doar cu preotul, la spovedanie, când aveau vreme! Lăsăm casa așa cum am găsit-o, cu tristețea că nu mai e nimeni aici și cu bucuria că, dacă e acel plastic de protecție, înseamnă că nu este părăsită 100% și cineva are intenția de grijă pentru casă. Trecem pe lângă grajd și apoi tot la deal pe ceea ce pare ulița principală a satului. 

Drumul urcă în srpentine și la a patra casă, aflată pe stânga, ceva mai jos de noi, vedem două bătrâne și un bătrân care stau pe o bancă lângă peretele casei. Chiar dacă nu ne cunosc și probabil nu ne aud, ridic cu mâna și îi salut. Răspund cu bucurie la salut și mă gândesc că pentru ei și un gest așa mic arată că nu au fost uitați chiar de tot. Că cineva, chit că doar trece pe stradă, îi bagă în seamă!

Ulița devine pietruită și ieșim după o curbă la dreapta într-un drum mai mare. Studiez un pic harta și avem de mers la stânga spre mașină. Curând pe dreapta este o casă restaurată. Se vede că este nouă și arhitectura, în special acoperișul și ”bariera”, o scară de lemn, aduc aminte de tradiție. Ceva mai încolo, pe drum, lăsăm pe stânga o șură și ieșim curând la capătul drumului. Rămâne doar o potecă ce ne scoate pe o altă poiană înclinată la asfalt, vreo 200 de metri deasupra parcării. Mergem la mașină, încărcați cu multe sentimente legate de cătunul vizitat. Vreo 10 minute și vom porni mai departe. Rebeca mă roagă să conduc eu fiindcă par niște pante destul de lungi în față. OK! 

Mai oprim la o parcare deasupra cătunului După Deal pentru un alt unghi, ceva mai rar, asupra Cheilor Râmețului și zona înaltă a Brădeștiului și apoi, doar pentru poză, la ieșirea din satul Ponor. 

Drumul ne coboară foarte fain în Geogel și apoi urcă în Măcărești. Și cam e iarăși zonă de pădure, mai puțin interesantă. Dar găsim popasul Transapuseana  înainte de Valea Barnii și ne oprim la un suc și un papanaș :)!

De aici drumul ne duce întins prin Bucium (unde aflu de pe facebook că dragul Levi tocmai ce fusese cu niște prieteni să ajute câțiva bătrâni nevoiași). De aici facem dreapta fiindcă ținta noastră de azi este să ajungem... la baza Detunatelor! Văzusem că în apropiere este casa Fefeleaga și, dacă avem timp și stare, ne propunem să mergem când coborâm din munte. Nu va mai fi chef :)! Urmăm drumul indicat de GPS și ne oprim la poiana unde pe hartă găsim Izvorul Minunilor. Loc perfect pentru dormit și mâncat!!! Dar e abia 19.15-19.30 și mia avem mult până se întunecă. Lăsăm mașina iar la odihnă și pornim la stânga, pe lângă izvor, tot în urcare. Poteca este foarte faină și curiozitatea din mine nu stă deloc pe loc. Probabil că duc la disperare pe cineva care nu e tot așa, însetat de cunoaștere și de descoperiri!

Poteca faină ne trece peste o vale mică cu un pod format din câteva coloane căzute și cu multă răcoare. Cel mai probabil e gheață dedesubt. Tot urcăm printre mușchi, bucăți de coloane de bazalt și zone afundate. Până vedem peretele imens al Detunatei Goale cu coloane care parcă se înclină spre noi sfidând gravitația. Da, este waw! De când voiam să ajung aici! Mulțumesc! Aproape alerg ca un copil pe la punctele de belvedere aflate la marginea grohotișului format din coloane sparte. Știu că în momente de-astea sunt greu de oprit și sper ca Rebeca să mă înțeleagă. E un loc unic!!! Coloane de bazalt vulcanic și ghețar subteran unele lângă altele!!! Coborâm pe la zona cu fundături (în unele vedem un pic de gheață despre care cred că e permanentă, acum fiind la început de iunie!!!) și vedem o placă pe care scrie că acolo e un foraj de 19 m adâncime, de monitorizare a permafrostului pe care stăm. Waw! Nu pot fi decât super încântat! Mă domolesc puțin după poze și vom urca la stânga pe o potecă indicată de aplicația Osmand. Poteca urcă printr-o altă viroagă, trece o coamă împădurită și apoi coboară la izvorul și poiana noastră. 

Este ora 21.00 și mă declar mulțumit și fericit că suntem aici! Facem un balmoș și un foc înainte de somn. Ne simțim tare bine în ”vacanța apuseană” improvizată!