Nu am mai fost de ”șapte mii de ani” (a se citi vreo 14-15 ani) în cariera de la Podu' cu Florile. Așa că, o dată ”scăpat” de la Coștila, merg la Bolboci pentru masă și gând de urcat spre cabana omonimă (Podu' cu Florile). Mă bucură întâlnirea cu vechiul cabanier cu care nu am mai povestit de mult. Cum avem amândoi vechime în ”Bucegi”, avem ce povesti din alte vremuri.
Da, știu, în viața reală nu povestesc prea multe fiindcă puțini sunt interesați de istoria trăită și vor viteză și vârfuri. Doar cei cu vechime pe munte sunt deschiși la astfel de discuții. Care îmi plac și mie mult, atâta timp cât nu ne blocăm doar în trecut. Fiindcă muntele mereu înseamnă trecut, prezent și viitor. ”Viitor” în contextul ăsta înseamnă pentru mine visurile fiecăruia, ceea ce ne dorim să vedem și să simțim (cu pasul). De multe ori fără termene fixe fiindcă Muntele respectă ritmul Creatorului tuturor și trebuie ascultat și respectat.
Masă deci la Bolboci cu bucuria ploii mărunte sau ”după ploaie” înainte de a porni la plimbarea de relaxare. În sfârșit sunt pe munte, în lumea mea. Fiindcă sus, chiar fiind la altitudine, oamenii strică frumusețea muntelui. Sau mai bine spus o pângăresc fiindcă Muntele este frumos indiferent dacă este apreciat sau nu!
La 16.10 mulțumesc pentru prietenie și pornesc la drum cu Nivea Blacky. Asta înseamnă pe drumul spre cabana Podu' cu Florile și apoi mai departe după prima curbă până la punctul unde marcajul CR iese din drum. La cum s-a stricat drumul (inclusiv copaci căzuți), aș fi renunțat dacă nu aveam 4x4. Dar oricum nu merg mai departe fiindcă de aici vreau să fac și eu ceva mișcare. Fiindcă sus, chiar dacă sunt mult timp în vârful muntelui, nu am vreme să fac mișcarea necesară organismului.
Așadar las mașina și pornesc pe CR doar cu bețele, până în șa. De aici marcajul face dreapta spre Leaota și eu merg pe drumul carierei, la stânga. Întâlnesc o faină și veche bornă de graniță, în dreapta las, după o șa împădurită, platoul carstic Lespezi și urc până pe platoul fostei cariere Podu' cu Florile. Doar vreau să simt muntele și las aici pozele să vorbească...
La coborâre urmez primele curbe până deasupra troiței și de acolo aleg o variantă neoficială. Adică îmi găsesc drum pe panta care mă coboară la drumul de piatră, cu serpentina aceea faină sub colții carierei. Nu știu dacă au vreo denumire oficială și îmi plac foarte mult. Fac parte din peisajul calcaros, uneori foarte abrupt, al Podului cu Florile. Bine, este amestecat și cu majoritarul conglomerat de Bucegi, de peste tot.
Cu mașina ajung la Bolboci și de aici urc peste șaua Dichiului și merg pe drumul clasic până la Cota 1000. Am de ales între varianta pe DN1 și cea prin Târgoviște (directă). Și nu va fi de fapt nici una dintre ele!
Pe drum spre Pietroșița mă bate un gând: sunt aproape de Voinești. Oare nu e vreun drum care să mă ducă până acolo? Tare aș merge să cumpăr ceva suc de mere fiindcă acolo știu că este cel mai bun și aproape de sursă. Doar se știe că Voineștiul este celebru pentru mere și tot ce înseamnă produse asociate. Pun pe Waze și îmi indică un drum de legătură pe care îl urmez. Nu am poze, dar pot spune că din punct de vedere al peisajului și al șoferului, drumul este superb! Doar pot da câteva localități ca orientare: Pietroșița, Dealul Frumos, Runcu, Brebu, Râu Alb, Gura Bărbulețului, Pietrari, Manga, Izvoarele, DN72A la intrare în Voinești. Fac dreapta și în Voinești opresc la prima casă unde văd la poartă sucuri expuse. Vânzătorul este de origine musulmană și nu văd o problemă în asta. Se bucură că sunt primul cumpărător și mă binecuvântează. Știu obiceiul ăsta și e fain. Iau și niște nucă și niște pălincă bună și îi mulțumesc cu ”Doamne ajută!” Mă gândesc că poate am greșit termenul, dar în fine, nu contează. Cu dorința împlinită întorc mașina și merg spre Târgoviște. Acum mă pot îndrepta spre casă.
Trec de Gheboieni și până în Priseaca văd pe stânga un drum de piatră, în urcare, spre Mănăstirea Sf. Filofteia. E tare frumos drumul și merg pe el printre cruci de lemn. Cumva îmi place acest ”drum al crucii” specific locului. Dacă am mai văzut în alte părți așa ceva, aici sunt diverse nume pe cruci și îmi pare cu atât mai interesant. Parchez mașina și doi sau trei câini vin la mine. Cum îmi plac animalele îi mângâi și mă joc un pic cu ei. O măicuță mă întreabă dacă am animale acasă de mă acceptă câinii. Pe unii oameni îi latră. Nu am animale, dar am drag de ele și cel mai probabil câinii simt energia fiecăruia! Cumva îi îndepărtează de lângă mine, discret și tot în același stil mă îndrumă prin poartă spre biserica din mijlocul pădurii. Merge în spate, la ascultare, și rămân în liniște în mănăstire. Vorbisem un pic despre sfintele Filofteia și Elisabeta care urmează a fi canonizate la mănăstirea Pasărea și spun că știu de eveniment, dar sigur va fi multă lume atunci. Nu știu informații despre aceste sfinte și voi povesti ceva când ajung la Pasărea!
Un articol interesant despre schit/mănăstire/Drumul Crucii/Calea troițelor găsim pe site-ul Adevărul.
Las pozele să vorbească despre liniște divină de la schit și din pădurea ce îl înconjoară.
Cu mulțumire lui Dumnezeu pentru că mi-a scos în cale acest loc (Da, aici chiar simți Divinitatea dacă alegi să renunți, măcar puțin, la povara psihologică a fiecărei zile) merg spre casă împăcat și bucuros!
Mai pot spune un lucru, mai greu de înțeles logic: da, pun multe poze de pe la biserici și ar părea că doar bifez locurile. Dar dincolo de asta, ceea ce nu se vede în poze, sunt trăirile pe care le ai în interior, împăcarea, bucuria, zbuciumul interior, pacea oamenilor, animalelor sau naturii. Și astea sunt doar puțin din ce ne oferă Dumnezeu, dacă deschidem ochii, mintea și sufletul și nu mai stăm încrâncenați în idei preconcepute!
