Aseară studiasem puțin ce am de văzut. Recomandări din partea Zanei (prietena care fusese în Malta și care mi-a dat o mulțime de sfaturi bune), cercetare pe net și ce îmi apare pe Google maps. Bun, rămâne lista în picioare și ultima sursă îmi dă planul de azi: rezervația publică de pădure Il-Miżieb (pronunție ”miziib”). Motiv: este una din puținele zone cu pădure din Malta! Că de altitudine mare nu poate fi vorba. Dar este un relief mult diferit de ceea ce îmi e obișnuit pasului și merită. Bine, unii ar spune că nu mă înțeleg: ei mă știu mereu cu muntele și să merg pe o insulă pietroasă, în cea mai mare parte a ei. Ei bine, doar o vorbă spun acelora: nu mă cunoașteți, doar credeți voi că mă cunoașteți!
Dar să revenim fiindcă avem multe de văzut. Iau micul dejun relaxat, beau cafeluța pe un șezlong de la piscină și studiez transportul. Am de luat autobuzul 222 de la stația Balluta. Este la câteva minute mai jos de hostel. Trebuie să mă obișnuiesc cu mersul mașinilor pe partea stângă fiindcă mai am și a doua parte a concediului tot într-o țară insulară cu condus în sistem british. Ups! Am spus prea mult :D!
Autobuzul este aglomerat, cam ca toate autobuzele în jurul orei 10.15-10.30. Și am noroc de vreme foarte bună, poate chiar prea mult soare. Cu câteva zile înainte să vin eu fuseseră câteva zile cu ploi și furtuni... Reușesc să validez cardul și stau în picioare. Sunt și mulți localnici și mulți turiști. Fiecare merge unde știe că are de mers. În principiu eu ar trebui să cobor la stația Roti și, chiar dacă anunță fiecare stație, uneori sunt foarte apropiate și nu ai timp să ajungi la ușă. De menționat că se urcă prin ușa din față și se coboară întotdeauna pe ușa din spate care este foarte îngustă. Uneori abia dacă ai loc pe lateral!
Autobuzul urcă prin aglomeratul St. Julian, apoi trece prin Pembroke unde se formează un mic blocaj înainte de giratoriu (nu pot spune mai mult fiindcă este un singur giratoriu) și ieșim din zona metropolitană. Urmează șapte mii de sus-jos-uri pe drumul național 1, trecem de Caghaq și Maqtab, urmăm curbele line ale drumului paralel cu coasta, coborâm în golful Salina unde se vede rezervația naturală Salina (în multe locuri în Malta sunt zone unde se colectează apa de mare în bazine mai mari sau mai mici, se lasă să se evapore și apoi se strânge sarea rămasă!), trecem de Saint Paul/San Pawl il-Baħar pe strada centrală, înghesuită Triq Il-Mosta și coborâm în Xemxija Bay (se citește Șemșiia). Mă orientez că ar trebui să cobor la prima stație după fundul golfului, Roti. Dar nu reușesc să ajung prin aglomerație la ușă în timp util și voi coborî la Xemxija, stația următoare. Nu e bai că sunt aproape. Las pe dreapta biserica St Joseph The Worker Church și la giratoriu fac stânga pe Triq Raddet Ir-Roti. Nu cunosc foarte multe detalii și doar descopăr pe Google Maps puncte de interes. Primul este capătul Potecii Culturale de pe dealul Xemxija (heritage walk).
De aici poteca urcă. Dar eu am altă variantă. În față este Capela Sf. Ana/Kappella ta' Sant'Anna. Așa că pentru o vreme țin poteca ce merge în față printre cactuși și pe terase ce altă dată păreau cultivate. Ajung la un drum pe care cobor puțin la dreapta și apoi continui pe o altă terasă care mă scoate în spatele unei case cu ceva sere. Admir ceasul solar și aranjamentul floral de la intrarea în casă și urmez streada care mă duce la capelă. Este închisă și în timp ce mă învârt pe lângă ea pentru ceva poze văd că vine un grup de cercetași care au capela ca punct dintr-un traseu. Par să își confirme locul și merg mai departe. Eu continui pe drumul de deasupra capelei, traversez o zonă cu copaci care par să închidă drumul și ies curând la asfaltul care traversează pădurea Miżieb de la sud la nord. Urc pe serpentinele asfaltului printre ceva locuri de picnic și ajung repede în zona parcării din zona cea mai înaltă. Cumva vreau să merg la stânga spre partea vestică a insulei și deocamdată voi merge spre vest. Urmează și estul, ceva mai încolo fiindcă acum am de explorat pădurea și zona cu vestigii arheologice.
Intru pe aleea principală și sunt înconjurat de verde. Este așa de fain și relaxant. Bine, eu sunt obișnuit să captez multe imagini din mers (captare pe retină și uneori cu telefonul) și mă opresc uneori mai rar, alteori mai des. Pe stânga drumului principal este un gard/zid din piatră și din loc în loc câte un adăpost de vânătoare. Pădurea a fost construită/plantată de oameni mai întâi pentru vânătoare și apoi pentru promenadă. Sunt cu Google Maps în mână fiindcă nu vreau să ratez o intersecție. Dacă țin drumul principal aș coborî la dreapta și eu fac stânga să rămân pe coama dealului. O potecă ceva mai îngustă, cam jumătate sau o treime din drumul de mai devreme, mă duce spre ruinele fostului templu Xemxija. Dacă nu eram atent treceam pe lângă el... Cumva ca să ajung la el trebuie să ies din potecă la dreapta, spre niște terenuri arate. Și apoi, printre cactuși imenși, unii cu frunze uscate și deshidratate, găsesc o urmă de zid. Nu se vede prea mult, dar mă bucur tare că am identificat ruinele fostului templu. Ies în potecă și aceasta mă scoate curând la drumul larg pe care e Heritage Trail. Aceea pe care o identificasem mai devreme. În față am câteva locuri de văzut și apoi mai sunt altele la dreapta, spre punctul de unde am intrat pe terasa spre capela Sf. Ana.
În față, spre clădiri, primul obiectiv este singurul mormânt punic din zonă, circa 500 î. Hr. Se presupune că în zonă erau peșteri naturale folosite ca locuri de înmormântare înainte de a le face pe cele proprii. Sunt multe informații pe panourile descriptive. Ceva mai sus, pe poteca marcată cu săgeți, pot fi găsite alte peșteri folosite ca morminte, o casă reconstruită care ar fi fost a vreunui fermier și o fântână naturală, o adâncitură în calcar unde se aduna apa și apoi se folosea pentru agricultură. Hm, ce agricultură să se facă pe piatra asta? Dar cine știe cum era atunci... Continui pe poteca imaginară spre casele din Xemxija dând de multe puțuri în care, în unele, chiar se poate intra printr-o ușoară coborâre. Nu aveți idee ce bine te poți simți sub piatra răcoroasă când afară te dogorește soarele... Sunt încântat și povestesc un pic cu Emil, la telefon, despre locurile astea (Malta este în UE și se aplică tarifele de acasă, adică multe minute incluse în abonament, pentru mine). Sunt ceva foarte puțin cunoscut despre Malta, informația cea mai cunoscută fiind cea a Ordinului Cavalerilor de Malta. Despre care am citit că niciodată nu s-ar fi adunat sau ar fi trăit în Malta...
Pe altă potecă revin la Heritage Trail și fac stânga fiindcă sunt câteva obiective interesante: o peșteră de înmormântări, două stupine în piatră (apiary), una naturală și una construită, o peșteră/grotă cu lumină deasupra, o cameră de băi romane, două grote de locuit și un copac de carob/roșcovă despre care se spune că ar avea o mie de ani și care are legende dedicate. Printre ele găsesc o familie care e la picnic și caut să îi ocolesc în faina explorare. Pe care vă invit să o faceți când ajungeți prin aceste locuri!
Revin pe poteca de traversare a culmii/pădurii și peste vreo sută de metri fac stânga pe o poteca largă ce merge paralel cu culmea, pe sub ea, spre vest. Mai apar pe Google Maps niște apiare ceva mai jos, sub mine, și nu mai merg până la ele. Poteca este foarte faină, dreaptă și ajunge la asfaltul pomenit și mai devreme sub câteva curbe care mă duc la parcarea de mai devreme, pe unde intrasem în pădure. De data asta fac dreapta, spre vest și mă intersectez cu o echipă organizatoare a unui maraton și a unor alergători. Îmi este cunoscută experiența din colaborarea foarte faină pentru organizarea Maratonului Apuseni în cadrul CAR Filiala Cluj. Merg un pic pe drumul larg, spre vest și fac stânga pe un vechi drum roman care merge puțin spre sud. Ușor voi prinde niște poteci care fac dreapta prin pădure, pe la niște foișoare de vânătoare improvizate pentru a ieși, mai la vest, într-un alt drum de traversare a dealului. Pe el voi merge spre nord puțin și apoi pe alte poteci, tot spre vest, pentru alte obiective. O fază interesantă: niște alergători mă întreabă pe unde e traseul. Nu e atât de bine marcat în acea zonă. Le spun că sunt drumeț/hiker și că nu am treabă cu organizarea maratonului și coboară pe drumul cel mai larg și evident.
Ca obiectiv important este vorba de o girna, construcție/cabană circulară, tipic zonei malteze rurale, din piatră folosită pentru pază și vânătoare. Este una foarte faină și apoi potecile mă urcă pe culmea Bajda de unde încep coborârea printre alte căbănuțe de vânătoare și printre multe garduri de piatră, în trepte. Este o structură făcută de oameni, foarte interesantă și caracteristică culturii malteze. Potecile mă coboară spre vest și mă intersectez cu mai mulți alergători, de diferite vârste. Cumva mă simt voluntar la semimaratonul de aici deși sunt doar drumeț și mă dau din calea alergătorilor ca să le ușurez înaintarea. Unii îmi mulțumesc fără să știe că știu parte din mentalitatea și ceea ce trăiesc ei cu fiecare pas. Ies pe poteca tematică/Heritage trail Manikata și pe lângă o clădire circulară (de pe Google Maps aflu acum că este biserica Manikata) ajung în strada/ triq il-Mellieħa. Pauză de reorganizare a traseului și câteva guri de apă!
Urmez strada îngustă, la dreapta, printre milioane de cactuși așezați pe marginea drumului ca arbuștii din zona noastră, a României. Scopul meu este să ajung la apeductul Manikata, interesantă construcție romană, parte dintr-un sistem de zeci de kilometri folosit pentru transportul apei prin toate părțile insulei. Nu mă întrebați de ce denumirea îmi sugerează ceva indian... În ultima poză vedeți o livadă de măslini. Nu se vede, dar vă spun eu că sunt ceva anunțuri că livada este monitorizată video. De la asfalt mă orientez un pic și văd că este un drum care duce spre vest, peste câmp, pe la o altă girnă și apoi la un buncăr din Al Doilea Război Mondial. Merg pe el, printre maci și cactuși de unde iau și un fruct. Uitasem ce m-am păcălit cu perișorii și țepii fructului acum ceva ani, în Maroc, și îmi vor rămâne pe limbă și în pielea degetelor pentru o perioadă. Sunt foarte deranjanți... Undeva pe la mijlocul distanței drumul pare să se blocheze într-o mică fermă. Văd un localnic și întreb simplu ”Can I pass?” ”Yes, yes, pass”. Nu știe prea mult engleză și e suficient. Urc apoi pe drumeag, în continuare, pe o zonă cu calcar și ies curând la platforma pietroasă pe care e buncărul. Este închis pentru siguranță și găsesc ceva locuri prin care fac poze spre interior. Mai văd ceva oameni care admiră panorama spre Mediterană, spre vest și nu stau foarte mult fiindcă îmi fac în continuare drumul spre nord. Este un alt obiectiv turistic, interesant, ceva mai la nord...
Poteca este destul de clară și urcă mai întâi, pietruit și printre două garduri de piatră, la turnul/It-Torri ta' Għajn Żnuber. Este închis și câțiva oameni sunt pe scările lui și își fac poze. Vreau să merg tot spre nord și deocamdată pe gardurile de piatră scrie că sunt proprietăți private și e exprimată rugămintea de a respecta proprietatea privată. Așa că abia după ce se termină ultima proprietate pe stânga voi fac și eu stânga pe o potecă ce mă duce pe Triq tal-Prajjet. Merg puțin și apoi ies la stânga spre o zonă pietroasă de unde este o belvedere foarte frumoasă spre golful L-Għawseġ. Îl ocolesc mereu cu privirea spre versanții cu diverse structuri geologice de la calcar la argile și rupturi verticale de 25-30 de metri. Chiar fac și un filmuleț foarte fain cu locul. Va fi greu de uitat datorită sălbăticiei lui...
Tot pe stânci cobor spre Faleza lui Popeye și mai departe spre golful în care este... Satul lui Popeye, marinarul! Este un loc extrem de turistic unde trebuie să îți faci programare. Casele adunate în micul golf au forme bizare și este un spectacol în aer liber care este ținut de personajele principale Popeye, Olive și Bluto. Se aude muzică și gălăgie, de pe cealaltă parte a golfului se vede agitație. Clar, nu îmi trebuie. Este agitație și aici și mulți sunt veniți cu mașian sau cu autobuzul doar pentru acest loc. Este turistic, ce să zic! Dar eu prefer altceva! Las aici doar un link către personajele reale ale poveștii înainte de a continua.
Văzusem că lângă intrare este un restaurant unde se poate servi pizza cu spanac! Mno, cum să nu fiu la Satul lui Popeye Marinarul, să nu mănânc o pizza cu spanac și să nu beau o bere locală pa Popeye's Dinner. Apoi vedem mai departe ce facem!
Este 16.30 și am de ales: fie merg spre San Julian, fie mai văd ceva spre nordul insulei și apoi mă întorc spre oraș. Evident că aleg varianta a doua. Iau un autobuz 101 care mă duce câteva stații până la stația Qammieh. Asta înseamnă peste vârful Mellieħa, deasupra rezervației forestiere Foresta 2000, la Turnul Roșu. Doar eu cobor acolo... Urmez drumul indicat de Google Maps printre multe flori și ajung la baza turnului la 16.45. Azi se închide la 17.00 și ultima intrare a fost la 16.30. Dar e de ajuns și să îl văd pe exterior. Faină fortăreață construită la 1649 de cavalerii Sfântului Ion pentru a proteja coasta de invazii. Restaurările din 1998 și 2020 l-au adus la forma actuală.
Revin, mulțumit, la stația de autobuz și iau primul autobuz pentru o stație lungă până la Ahrax. Verificasem că mai am curse de întoarcere spre capitală. Aici este bateria Mousa/Musa pe care o pot vizita doar pe afară. Îmi aduce aminte de sistemul de fortificații al Bucureștiului. Bateria Mousa a servit ca punct de apărare a canalului dintre insulele Malta, Comino și Gozo. Spre deosebire de fortificațiile românești, aici toate ușile sunt zidite din motive de siguranță. După ce ocolesc bateria fac câteva poze la troița dedicată excelenței sale Monsenior Dom Mauro Camuana (1926) înainte de a mai căuta un alt obiectiv în apropiere. Aaaa, v-ați săturat de obiective istorice? Nici eu!
Este vorba despre reduta Tal-Bair aflată în golful cu același nume. Din păcate este într-o stare avansată de degradare și probabil că sunt puțini pentru care prezintă interes.
”Rămășițe ale unei structuri defensive datând din vremea Cavalerilor de Malta (secolele XVII/XVIII). Din cauza utilizării golfului de către turiști, din păcate, au mai rămas doar rămășițe (se pare că situl a fost folosit ca și carieră de piatră). În prezent, un bar din apropiere depozitează fotolii, scaune și alte echipamente în interiorul zidurilor, așa că vizitele sunt posibile doar într-o măsură limitată.” (sursă: Google Maps, ghid local Ric Le). Revin la stația de autobuz la timp pentru a lua un autobuz spre Balluta/St. Julian.
În golful Balluta (un fel de ”acasă” pentru mine, cât stau în Malta) găsesc vreme să intru puțin în biserica carmelitană Knisja tal-Karmnu. E foarte fain și este o slujbă în engleză înaintea sărbătorii Paștelui, de mâine.
Pe seară mănânc ceva la una din terasele din zonă și mă voi retrage la barul hostelului pentru o bere și ceva ronțăieli sărate, potrivite la berea locală (berăria Farson îmi este printre obiective și nu voi reuși să ajung). Mă retrag la somn după un duș bun. Mâine este o nouă zi!
