Tineretului 09.02.2026

Fundata 6-8.02.2026

Tura este aniversară și, după obicei, Mihaela Bacea se ocupă de distribuția pe mașini, de cazare, de traseu și alte multe și mărunte detalii organizatorice. Pensiunea ”Casele Bangălă”este chiar în pasul Giuvala care face legătura între Bucegi și Piatra Craiului. Se discutaseră ideile de trasee pe grupul dedicat anterior. Eu sunt distribuit în mașina lui Alex. Așa că Raluca și cu noi doi ajungem vineri pe după-amiază și suntem primii din grup. Avem program liber și fiecare alege ce să facă. Genunchii și drumul cer câteva ore de relaxare până vin și alții. Nah, e vienri și nu toată lumea poate pleca mai devreme spre munte/activitate de week-end. 

Ziua 1 - 06.02.2026

Pe mine mă mănâncă tălpile și ies puțin spre și până la crucea din spatele/curtea/dealul din spatele pensiunii. Am mereu nevoie de mișcare chiar și cu comentariile din partea genunchilor :D!

Cobor la pensiune și între timp mai veniseră și alți prieteni din grup. Recunosc, știu pe majoritatea și nu pot spune că am o relație foarte strânsă cu ei. Este felul meu de a fi, de multe ori diferit de al majorității. Și care sunt conștient că nu este agreat de prea multă lume.

Știu și că fiecare din noi are o poveste ”ascunsă” (inclusiv a mea pentru ceilalți) și uneori este foarte greu să te deschizi sau să fii deschis spre a afla povestea celorlalți. Sau cel puțin să fii prezent sau activ în ascultare și să arăți că înțelegi măcar o mică parte din povestea celuilalt. Și mai sunt două aspecte foarte greu de făcut: 1. Să recunoști că ai greșit. și 2. Să te abții să arunci cu cuvinte în celălalt fără să te gândești cât de mult acestea pot răni. Legat de ultimul aspect ar fi de reținut că oamenii pot ierta că au fost răniți, dar nu pot uita. Și atunci se comportă în consecință și te miri de reacțiile lor. 

Dar nah, este strict o reflecție personală...

Ștefan află că am fost la cruce și ar vrea să meargă și el. De ce nu? Hai în sus chiar dacă s-a întunecat. În fond tocmai ce am fost mai devreme și am făcut urme prin zăpada care trece de gleznă în multe locuri. Urcăm pas cu pas și povestim una-alta. Ne bucurăm de prezența reciprocă și de liniștea aflată foarte aproape de civilizație și de agitație și de lume. Ca și cum am fi în lume și în același timp în afara ei. 

Dar să nu uit că după ce coborâsem prima dată de la cruce încă nu e multă lume și continui pe partea cealaltă a drumului, spre vârful Mihaela. Începuse să se întunece când am plecat de la pensiune și ajung pe beznă la ”trepiedul” metalic de pe vârf. Ce liniște și ce fain se vede ”deasupra luminilor”. Găsesc o variantă mai lină ca să mă întorc, printre molizi și pe poieni largi și în pantă, până în spatele pensiunii.

Seara ne lungim la povești și ne bucurăm de toate ale gurii și de berile specifice aduse de Mihu din zona Sucevei. Eu știam doar de berea Suceava și recunosc că sunt și altele, foarte bune! Mulțumim, Mihu, tare mult. Este super apreciat efortul tău de a veni cu specialități pe atâta drum!

Ziua 2 - 07.02.2026

Pentru astăzi programul este ambițios: urcare până pe vârful Sântilia Mare și înapoi. Plecăm toată trupa spre vârf cam în jurul orei 10.00. Sunt câțiva dintre noi care vor sau au nevoie de odihnă sau traseu mai scurt și vor urca pe vârful Mihaela undeva mai în jurul prânzului. Chiar de la pensiune drumul coboară (este drum de pământ, cu ceva zone cu gheață, trecere fără probleme) spre asfaltul din Fundățica. Suntem trupă mare și mergem pe o distanță un pic mai mare. Cum este normal, fiecare în ritmul său. La asfalt facem stânga spre zona cu case de mai sus. Fundățica se întinde, ca localitate, în dreapta noastră. Avem și niște blănoși care vin cu noi și care, cum e obiceiul cățeilor, se mișcă mult și parcă parcurg distanțele de două sau trei ori mai mult decât noi. Eu recunosc, merg ceva mai încet fiindcă resimt genunchiul drept, chiar și cu genunchieră. Dar nu spun nimic fiindcă sunt obișnuit să nu mă plâng decât dacă este ceva grav sau foarte dureros. Într-o jumătate de oră de la pensiune suntem la drumul comunal Fundățica unde este o hartă a muzeului ”in situ” Fundățica și Padina Lungă. Este vorba de un stil arhitectural propriu zonei care încă se mai menține la casele bătrânești. Câte mai sunt locuite și cât mai sunt păstrate. Și casele și obiceiurile locale! De aici intrăm pe BR care merge spre Curmătura Fiarelor și Șaua Strunga. Scopul turei este, repet, doar vârful Sântilia Mare. Eu merg destul de încet și tot simt înțepături sub genunchi. Știu ce este de aproape doi ani și am neglijat fiindcă nu a fost așa de grav. Dar acum chiar se simte. Dar din exterior evident că nu sunt percepute durerile și mai toată lumea se așteaptă de la mine să merg repede și să fiu undeva în față. Mai povestesc cu cei din spatele grupului și urcăm într-un ritm mai lejer.

Cam pe la 1350-1400 de metri facem pauză și în sus (de altfel ca și până acum) se vede ceață și alb. Și dacă până aici am mai mers pe pământ, în față este strat compact de zăpadă. Eu ajung printre ultimii și mă uit pe aplicațiile de pe telefon. M-am hotărât să nu mai urc și anunț asta pe cei care sunt aproape de mine. Unii deja au pornit mai departe. Am două variante: fie mă întorc pe unde am venit, ceea ce ar fi foarte greu cu genunchiul, fie urmez o variantă care merge pe dealuri și coboară în asfalt un pic mai sus de unde ieșisem noi mai devreme, la harta amintită și pe marcajul BR. Raluca și Cristina Vladu (precizez numele fiindcă sunt mai multe Cristine în grup :D) aleg să se întoarcă cu mine. Clar, spunând de durerile de genunchi, voi merge mai încet spre pensiune. Câteva minute mai încolo mă sună Mihaela și se asigură că fetele sunt ok să meargă cu mine. Sigur nu fac eu vreo năzbâtie acum pe cine știe ce teren complicat! Chiar mergem lejer și facem o echipă foarte faină, de multe ori fetele chiar preluând, una sau alta, inițiativa la traseul nemarcat, uneori prin zăpadă ce ne ajunge chiar până la genunchi!

Drumul coboară prin câteva poieni formate prin defrișare (încă este zăpadă) și ceva mai jos rămâne doar pământ și uneori cu ceva urme de ursuleț. Apar discuțiile și temerile legate de urși și caut să asigur cât mai mult că nu este nici o problemă atâta timp cât povestim (pentru urși vocile oamenilor înseamnă zgomot!) și eu sunt atent în toate direcțiile. Plus că simt și mirosul specific de urs și dacă este ceva, dau de știre. Ceva mai în față sunt niște garduri și poieni cu case de vărat sau doar fânare/șuri. După cum e vegetația se vede că pe aici sunt aduse animale la pășunat, cel mai probabil vaci. Suntem cu câteva sute de metri mai jos de pătura albă de ceață și ne bucurăm de decizia de a ne întoarce: așa putem vedea și noi câte ceva! Pentru colegi singura fereastră în ceață a fost când au ajuns în zona vârfului. Facem o pauză de masă, apă și destins corpul înainte de a merge mai departe pe drum. Nici unul nu grăbește ritmul și facem pauze ori de câte ori unul dintre noi are nevoie. 

Un scurt ocol al drumului prin pădure, pe stânga gardurilor și ieșim într-o poiană lungă. Drumul acum este evident și aproape uscat. Urcăm lejer pe el pe la niște case unde e și un transformator electric. Ceva poze și facem un pic stânga pe lângă linia de copaci ce delimitează o curte la dreapta. E o poiană largă și faină care aduce aminte de drumul fain dintre Râmeț și Brădești, înainte de a fi asfaltat. O mică pauză de odihnă în zona cea mai de sus a dealului înainte de a ne hotărî pe unde să continuăm. Pe aplicații îmi arată că drumul de la dreapta, de sub noi, ne scoate la asfalt. Dar ar fi și o variantă să coborâm spre asfalt prin grădinile din fața noastră. Pare mai interesant!

Trecem de primul gard și se vede apoi următorul și după el pare să coboare dealul. Noi suntem cumva pe partea dreaptă a îngrădirii și jos poarta este pe stânga. Coborâm la gard și mergem pe lângă el ca să evităm zona cu zăpadă moale și apă sub ea. Până să ajungem la poartă privirea ne e ”blocată” de două căprioare care, în îngrădirea de mai jos, fac câteva salturi de la stânga la dreapta, cum ne uităm noi, și dispar între copaci. Ce faină întâlnire! Trecem prin poartă, o închidem și apoi urmăm într-o curbă largă o potecă ce merge imaginar spre stânga. Se vede între copaci o zonă liberă ce pare a fi o potecă/pârleaz. Chiar înainte să îl trecem o altă căprioară dispare în stânga noastră, printre copaci. Apucăm să îi vedem doar fundul alb! Cristina își pune parazăpezile și merge în față printre ienuperi, prin zăpada mare. Cumva găsește poteca ce ne coboară deasupra unei case. Cum ne latră câinii de acolo, facem un ocol laaarg pe deasupra curții ca să îi evităm. Mno, de lătrat pot să latre că doar sunt ținuți să păzească curtea. Cât timp nu au cum veni spre noi (fiecare are un lanț larg ca să se poată mișca) totul e în regulă. După gard facem dreapta și ieșim prin niște poieni deasupra unui pinten stâncos. Sub el e puțină zăpadă și câteva familii cu copii se dau cu sania. Bucuria zăpezii și alunecării! Este chiar punctul de unde, din asfalt, pleacă strada Padina Ursului.

Hai să urcăm pe vârfulețul acela. E un pic de pantă, fără probleme chiar dacă avem toți trei mici probleme cu genunchii. E un simplu pinten stâncos, dar ne simțim ”învingători”: am ”cucerit” vârful! Observați ghilimelele. Sub vârfuleț e acel tăpșan cu puțină zăpadă. Ne întoarcem de pe piatră sau încercăm direct o coborâre? Raluca este deja înainte și intuiește poteca ce ne coboară printre copaci, trecem un gard doborât și suntem sub ”marele vârf”. Avem câteva zeci de metri până la ceea ce identificăm mai încolo ca fiind casa Mariei Nilă (sec. XIX), exemplu de arhitectură transilvăneană și musceleană. De fapt sunt două case: casa veche din sec. XIX și casa nouă din sec. XX. Tot pe hartă voi identifica zona cu grădini (prin care am trecut) ca fiind ”Pe Mușuroaie”. Cumva ne prinde un pic de melancolie că astfel de case nu mai sunt locuite și în câțiva ani se vor dărâma de la sine. Ieșim la drum și peste asfalt găsim câțiva urși la balconul pensiunii ”Cerbul” (Fundata)! 

Mno, de aici mi se pare o formalitate să ne întoarcem la pensiune: asfaltul merge la stânga până la hartă și apoi pe unde am venit. La un moment dat Raluca mă întreabă de unde știu eu toate locurile astea. Nu am mai fost și îi arăt aplicațiile pe care m-am orientat: Google Maps, Mapy și Osmand. Pe ele am văzut multe din informațiile care îmi permit orientarea. Asta dincolo de intuiție. Adică intuitiv știu că pe asfalt, la stânga, mergem în direcția bună și telefonul îmi arată, orientativ, distanța. Parcă vreo 800-900 de metri până la hartă! E un onduleu fain jos-sus-jos pe forma de relief până la hartă. Era nevoie de o scurtă pauză și o vom face după intersecția cu BR, când suntem pe drumul cunoscut. Undeva în drum vom fi nevoiți să lăsăm în urmă cățelușa care a venit cu noi dinspre copiii care se dădeau cu sania. Chiar dacă dădusem niște biscuiți și un pic de cașcaval (ce mai aveam la noi), nu avem cum lua câinii la pensiune și apoi acasă. După pauză e mult mai lejer să ajungem la intrarea oficială în Fundățica, la drumul care de data asta ne urcă spre pensiunea unde stăm.

Dar kilometrii ăștia doi pe care îi urcăm până la pensiune par cei mai grei din toată ziua. Genunchi care comentează ușor și urcuș pe drumul cu noroi care dimineață era înghețat și care acum este moale și lipicios pe tălpile bocancilor. Cââââh! Dar știm că este puțin și atunci, cu mai mult sau mai puțin ”scrâșnit din dinți” (știu, nici mie nu îmi e ușor, dar vreau să ajung sus, pe drumul de piatră!) ajungem la primele case și la pensiunea noastră. Somn de voie până vine trupa mare de pe vârf! Și mulțumiri pentru companie! 

Pe seară ne apucăm de grătar și de masă mare. Nu e stilul meu (în ultima vreme îmi place din ce în ce mai mult liniștea) și contribui și eu cu ce pot. Mă voi retrage mai devreme la somn fiindcă îmi comentează rău genunchiul drept, poate puțin spre nemulțumirea colegilor că nu am participat la petrecere. Dar sincer nu mai puteam de genunchi... Dimineață voi primi felia de tort păstrată pentru mine de aseară. Mulțumesc și ”La mulți ani”!

Ziua 3 - 8.02.2026

Dimineață fiecare se trezește în voie pentru micul-dejun și pentru eventuale cumpărături de la magazinul celor de la pensiune. Au multe produse locale, foarte gustoase. De altfel platoul-aperitiv pe care l-am primit și micul-dejun în stil suedez sunt tot din produsele lor. Rezolvăm partea financiară, cu cazarea și masa și, când suntem gata, fiecare pornește spre casă cu mașina cu care a venit.