Planul pentru azi e făcut de ieri seară. Chiar dacă mereu pot apărea modificări când sunt în vacanță. Spuneam de unul din cele mai faimoase locuri din Irlanda: Cliffs of Moher! Am citit și păreri pozitive și negative. Pozitive legate de peisaj, ceea ce mă încântă mereu și negative legat de aglomerație. Dar acum depinde ce vrea să vadă fiecare. Cu tot ce ar putea fi minusuri, decid să merg. Știu că altfel voi regreta că nu am fost!
După micul dejun relaxat în zona de terasă (aceea pentru fumători, foarte chill, care pe mine mă relaxează mai ales că acum nu e pic de miros de țigară), predau cheia și la 9.45 pornesc la drum. Autobuzul care merge la Cliffs (și apoi mai departe până la Ennis - vă închipuiți că gândisem și varianta de a veni din Dublin cu autobuz la Ennis și de acolo în sens învers la Cliffs of Moher, ceea ce e o aberație cu pierdere de timp), numărul 350, pornește din autogara de lângă gară, la 10.30. Sunt mai devreme acolo ca să fiu sigur că am loc.
Pentru autobuz se ia bilet de la un automat aflat în parcarea autogării. Mă costă 13.30 euro. Aparent pare mult, dar e chiar ok pentru experiență (un detaliu interesant: șoferul refuză un tip mai diferit, mai rebel, care avea două valize și părea că doar vrea să schimbe locul unde ”trăiește”; avea bani de plătit, eu l-aș fi primit, dar știu că șoferii au n regulament pe care trebuie să îl respecte!).
Mergem pe ocolul lacului Lough Atalia (strada are același nume) și sunt interesante zonele de swamp/mlaștină de pe unde sunt apele retrase. Intrăm pe Old Dublin Rd. și mai departe pe Coast Road. E mult mai fain decât dacă am merge pe drumul național N67. De fapt cursa asta, 350, cred că este o cursă ”turistică” fiindcă merge prin locuri extrem de pitorești. Bine, face legătura între localități izolate, deci ajută mult și localnicii. Din Oranmore ieșim în N67, drum ce îmi pare îngust și foarte pitoresc și el. Trecem prin Clarenbridge și Kilcolgan, în Kinvarra ajungem pe malul unui mic golf și curând ieșim, teritorial, din county Galway și intrăm în County Clare. Un fel de județe, aș putea spune. Sau mai degrabă ”ținuturi”! În Ballyvaughan drumul părăsește coasta pentru o perioadă și intră printre dealuri pietroase. În dreapta e Cappanawalla și în stânga e Ballyca Hill. Drumul e îngust și plăcut prin Glenfort și urcă 5-6 serpentine strânse pe Corkscrew Hill. E interesant când autobuzul lung se intersectează cu alte mașini, mai ales la curbele în ac de păr! În Lisdoonvarna autobuzul stă vreo zece minute, prilej să fac poze la cele câteva statui din piațeta unde e stația și să admir tinerii în costum de școală. Arată așa de fain! Chiar nu înțeleg de unde ideea de respingere a uniformelor școlare de la noi. Bine, zic eu, dar de fapt înțeleg. Nu e vorba de uniforma în sine, ci mai mult de sechelele părinților (cei din generația mea sau chiar câteva dinainte chiar înțeleg asta foarte bine!) legate de uniforma de pionier sau alte obligații, ordine date de partid pentru uniformizare, pentru minimizarea performanțelor ”oilor negre”.
Curând ieșim din N67 și pe strada R478 trecem prin zona Doolin Holiday Cottages (spun ca orientare) și prin Luogh South ne apropiem de Cliffs of Moher. Plănuiam inițial să mă întorc pe jos până în Doolin și de acolo să iau autobuzul înapoi, dar e închis drumul. La 12.30 autobuzul ne lasă în stația de la Cliffs of Moher/Aillte an Mhothair (”aillte”=faleze, ”mothar”=fort ruinat, de pe Hag's Head, distrus în 1808). Nu ai cum să nu plătești intrarea dacă vii cu autobuzul. Mi se pare că poți evita asta cumva dacă vii cu mașina, dar nu sunt sigur. Mai mult ca sigur plătești parcarea! Intrarea costă 15 euro și aparent sunt iritat că peste tot ai de plătit câte ceva. Dar acum, după ce am văzut ce este acolo, pot spune că prețul chiar merită pentru ce este făcut aici. Dacă ar fi vorba doar de faleză și peisaj da, ar fi mult și inutil. Dar pentru amenajarea spațiului informativ, muzeal, filmul 4D, toate utilitățile (hai să fim sinceri, toată întreținerea costă!), vizita și ghidajul de la Turnul O'Brien chiar merită banii. Și, chiar dacă e multă lume cum este și normal într-o zi atât de faină, de data asta pot spune că merită să mergi la ”pomul lăudat”! Doar spun că 2.5 ore sunt puțin pentru ce e de văzut aici. Bine, dacă ai compasul are ;) merge. Altfel ai nevoie de mai mult timp!
Chiar dacă scrie 15.20 pe panou, informația nu e actualizată. La 15.45 pornește autobuzul înapoi spre Galway. Același preț, același drum. Doar că unghiul e acum diferit și experiența este mult mai bogată! Don't regret a penny!
La 18.00 sunt în Gaillimh și îmi e foame. Așa că traversez Eyre Square (Eyre e denumirea irlandeză/galică a Irlandei) și merg în zona cu restuarante. De data asta mă atrage un meniu kebap (14.50 euro).
O altă scurtă siestă activă până la tren, cu bucurie că am ales să vin aici pentru puțin peste 24 de ore. Cam la 18.40 sunt la gară și trenul pleacă peste vreo 30-35 de minute. Îmi luasem bilet tot online. M-a costat 30.45 euro fiindcă este tren rapid (gen IR de la noi) și oprește în mai puține gări. Și surpriza: în rezervarea biletului online îmi scrisesem și numele. Și când ajung la loc văd că îmi apare numele în dreptul lui. Uau, ce elegant! Este a doua oară în viață când am văzut așa ceva. Prima dată mi se întâmplase în trenurile din India unde numele fiecărui călător este scris pe un afiș lângă ușa fiecărui vagon! În fine! La fel ca la venire și acum la întoarcere sunt cu ochii pe geam până se întunecă și după aia cu ochii pe telefon pentru locație sau pe ecranul pe care scrie viteeza trenului. Are, în mod obișnuit, peste 120-140 km/h. Chiar maximul de viteză înregistrat cu 10-15 kilometri înainte de apropierea de Heuston este de 157 km/h! Ceva normal pentru trenurile din Europa vestică. Un vis pentru zona estică a Europei! La 22.00 sunt în gara Heuston, în capitală. Frumoasă escapadă spre vest și în gând cu promisiuni de revenire!
Hai să alegem un alt drum spre ”casă”. Lângă gară este podul Frank Sherwin care a eliberat de trafic podul Seán Heuston. Acesta, ultimul, a fost construit în 1827-1828 și a avut numele Kingsbridge în amintirea regelui George VI care a venit în Dublin în 1821 (de unde și anul inscripționat pe pod). Seán Heuston a fost executat în Revolta de Paști și în 1941 podul a primit numele lui (sursă:
Wikipedia). Traversez Croppies Acre Memorial Park/Acra na gCraipithe cu memorialul Croppies/Craipithe în amintirea victimelor Rebeliunii din 1798 (denumire datorată părului tuns scurt, asemănător celor din Revoluția Franceză). Parcul a fost construit la bicentenarul Rebeliunii lângă Muzeul național al Irlandei. Dar ce să vezi acum, noaptea, mai mult decât Memorialul și steagul din mijlocul lui?
Merg pe malul stâng al râului Liffey cu privire spre podurile frumos luminate noaptea: Rory O'More, James Joyce, Mellows, cel dintre Church St. și Bridge St., O'Donovan Rossa, Grattan, Millennium și în final Ha'penny, podul pietonal din 1816. Numele vine de la operatorul William Walsh care, într-o periaodă de 100 de ani începând cu 1816, cerea o monedă de half penny celor care treceau podul (pentru reconstrucția podului). Taxa a fost anulată în 1919. (Sursă:
Wikipedia). Așa faină e plimbarea asta pe care, bucureștean fiind, o compar fără să vreau cu o plimbare de seară pe Dâmbovița.
Trec apa și intru în Temple Bar prin Arcada Comercianților/Merchants Arch. Apoi Fleet St., Anglesea St. cu barul Gogarty cu statuia cu întâlnirea dintre Gogarty și Joyce și pe Church Ln ajung la Molly Malone. Abia prind un moment să fac o poză fără alte persoane chiar dacă este ora 23.00. Drum spre hostel să dorm câteva ore înainte de ”ultima zi irlandeză”.
