Două luni în Bucegi și să nu ajungem niciodată în zona înaltă de la Omu... E adevărat că nu prea avem timp decât de duminică după-amiază până luni la prânz... Acum ne hotărâm, rezerv locuri la cabană (deși nu mi-e prea simpatic, trebuie să fac rezervări la cabanierul Popa) și după ce ne terminăm treaba duminică după plecarea copiilor, pornim la drum.
La prima parte dăm skip și urcăm cu gondola până la cota 2100 sub muntele Furnica. Trebuie să mai scurtăm din timp că și așa am plecat pe la 15.30!
Nu avem acum motiv să urcăm pe vârf și doar trecem pe poteca de sub el. Înainte de a începe prima coborâre facem câteva poze de grup (sau de peisaj) și fiecare coboară în ritmul lui până în șaua de sub Furnica. Pentru siguranță voi rămâne cu Iulia mai în spate și regrupăm cu toții jos în șa.
Banda Galbenă (nu ”dungă” cum am auzit de câteva ori; așa cum e ”punct” și nu ”bulină”) ne va conduce pe platou până la Piatra Arsă unde mâncăm niște papanași înainte de a continua mai departe spre Babele. Aici nu mai mergem prin zona telecabinei/Babelor/Sfinxului, ci urcăm ușor pe sub ele pe drum spre Baba Mare și apoi mai departe spre Șaua Șugărilor. Cristi rămăsese să ne aștepte acolo și vom urca toți trei pe sub Cerdac până la cabana Omu. Ajungem aici în felicitările colegilor :D (bine, pentru mine e o tură mai mult decât banală în momentul de față). Colegii deja se odihniseră, vorbesc pentru cazare și primim locuri la prici așa cum era de așteptat. Pentru unii e surpriză, pentru mine nu. De câte ori am dormit aici... Seara mai stăm afară la povești și la chitară și mult după miezul nopții ne retragem la somn. Era să uit o fază cu chitara (îmi pare rău că fac reclamă negativă): eu aveam chitara pe rucsac și pe la Baba Mare ne întâlnim cu cabanierul care era într-o mașină de teren:
”Unde mergeți?””La Omu”
”Cu chitara mai bine nu ajungeți acolo!”
”Mulțumim!”
Și încă o fază: undeva spre miezul nopții cei care mai erau cazați în cabană ne roagă să cântăm mai încet. Au dreptate, unii au cu siguranță planuri pentur ziua următoare.
Dimineață lumea vrea cafeluțe și căldura de afară. Eu, ca aproape de fiecare dată aici, merg pe Capul Morarului și apoi mă întorc la cabană pentru a merge și pe Vârful Ocolit. Nu tentează pe nimeni deocamdată și merg singur în câteva minute până acolo. Cât mai vorbesc cu încă doi băieți care ajunseseră puțin după mine, apar și Adi cu Sorinache. Mai stăm puțin la povești și ne întoarcem la grupul care se încălzea ”ca șopârlele” la soare.
Cam pe la 10.00 pornim înapoi spre Cota 1400. Drumul e clasic și cunoscut: varianta de vară pe sub Ocolit până în Șaua Obârșiei. Aici colegii porniseră tot înainte și doar Adi și Sorinache se chinuiau cu un tip cu un cort de 2 secunde de la Decathlon. Încerc și eu și nu reușim să îl strângem. Vor reuși ei în timp ce eu merg să iau apă și Iulia mă așteaptă la soare.
Colegii sunt mult în față și vor merge pe același drum ca la venire plus coborârea pe jos până la 1400. Cristi ne așteaptă pe mine și pe Iulia la Babele la telecabină, vom coborî cu cabina în Bușteni și apoi cu tren și taxi ajungem puțin mai târziu la Cota 1400. La timp cât să ne începem activitatea obișnuită de tabără...
