Ce dacă am dormit doar vreo oră azi-noapte? Sau chiar mai puțin! Vreau să văd răsăritul ”cel mai devreme” din România. Așa că la 4.30 pornim pe jos spre plajă, ora 5.00 prinzându-ne (Laura și cu mine) la Canalul 4, înainte de a ajung la plajă.
La 5.36 apare prima rază de soare și îl admirăm cum se ridică deasupra apei și a digului ce prelungește canalul Sulina câțiva kilometri în larg. Aseară fusesem pe acolo cu barca... Până la 6.20 ne bucurăm de căldura calmă a soarelui și de umbrele și luminile pe care le face pe nisip, pe plante, printre umbrele. Pornim înapoi spre oraș în aceeași căldură plăcută a zorilor.
Ajungem acasă și se trezește trupa. Mâncăm de dimineață și ei vor să meargă la plajă. Eu nu am chef/nu mă simt comod să merg cu ei și rămân în oraș. Vreau să am câteva ore de liniște... Așa că după ce pleacă ei mai stau un pic la povești cu gazda și ies în oraș. Vreau să îmi îndeplinesc dorința de zilele trecute și merg direct la expoziția ”Sulina veche - Piedici în calea uitării”. E făcută și întreținută de Gheorghe Comârzan, un foarte fain localnic pensionar și fost maistru militar, de cel puțin trei generații băștinaș (moara de vânt din Sulina a aparținut străbunicului său Andrei Comârzan). Îi simt bucuria cu care povestește și descrie absolut fiecare obiect din colecție. E foarte adevărat că îi place să fie întrebat. Și cum și mie îmi place să întreb, e combinația perfectă. Vreo douăzeci de minute îmi descrie obiectele sau pozele și îmi povestește foarte multe despre Sulina, despre oamenii deltei, despre diverse ”eleganțe” sau picanterii ale vremurilor trecute... Îmi place așa de mult încât mai rămân să mai fac poze. Și încă patruzeci de minute voi participa la alte două ”tururi” ale expoziției, de fiecare dată aflând alte și alte detalii. Fiindcă omul nostru este mai mult decât un ghid: pune atâta pasiune încât ai putea povesti foarte mult timp cu el și mereu are ceva nou de spus!
Apoi în drum spre faleză/Strada 1 mai găsesc câteva case faine. Mă voi opri puțin la catedrala ortodoxă Sf. Ierarhi Alexandru și Nicolae (1910) construită pe piloni din stejar donați de Comisia Europeană a Dunării cu ziduri din cărămidă și acoperiș din tablă donată de negustorul grec Survanos. Mai multe detalii puteți citi într-una din pozele de mai sus.
Pe strada 1 la numărul 192 este atelierul de fotografie al lui Liviu Simioncencu. Este închis și surprind câteva imagini din interior. Merită să îl găsiți acolo fiindcă fiecare fotografie a lui are o altă poveste.
Vreau și simt din plin atmosfera boemă de pe faleza Dunării (fără a uita cât de grea și monotonă este viața aici!): o înghețată pe o bancă, ”vizionarea” vaselor ce trec în amonte și în aval, ceva monumente interesante, o ciorbă cu perișoare de pește... Așa fain trece timpul când singurul scop al tău este doar să trăiești fiecare briză și fiecare sunet...
Cum scrie și într-un fain articol online, ”Iar poveștile nu se opresc aici și, de aceea, după o oră petrecută în expoziția lui Gheorghe Comârzan, veți vedea Sulina cu alți ochi.”. Sper ca data viitoare să îl găsesc și pe domnul Liviu în atelier ca să îi aflu poveștile fotografiilor!
Cam pe la 16.30 apare și gașca de la plajă și cu bagajele gata de plecare. Ne ”luptăm” puțin cu câte o înghețată și cu sacul de box al lui Popeye până ce vom pleca cu o ”rapidă” spre Tulcea.
La întoarcere nu mai fac poze și doar ne bucurăm de viteză și de peisaj!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu