Cam trebuie să coborâm din frumusețea Retezatului. Avem o altă dorință de îndeplinit... Pe la 7.30 mulțumim cabanierului și ne strângem mâna cu bucurie și pornim la vale.
Doar că Muntele parcă vrea să ne mai dea niște amintiri. Așa că lumina soarelui printre copaci, mușchii de pe pietre și cascadele mai mici sau mai mari ne mai oferă câte un prilej de poze.
Cam pe la 9.30 ajungem la mașină și ne pregătim de drum. Doar că proprietarii sunt niște oameni faini cu care povestim vreo oră. Au multe fructe de pădure și luăm câte ceva pentru acasă. Și dulcețuri, și magneți, și vorbe bune... Parcă am pleca de acasă, nu am merge spre casă :)!
Urmează transferul spre ceea ce spuneam că este o altă dorință pe care Gec nu reușise până acum să și-o îndeplinească: zona munților Mehedinți-Cernei. Acum vom merge prin zona cătunelor din munții Cernei. Cei mai mulți le spun ”cătunele izolate”, dar nu este chiar așa: oamenii de aici au câteva căi de a ajunge la civilizație/oraș. Doar că de multe ori nu vor să facă asta findcă au și mult de muncă și ce le trebuie prin ogradă. Doar când sunt urgențe ca medicamente, ulei, zahăr sau diverse acte mai coboară la oraș. Pentru ei oraș înseamnă Băile Herculane sau cel mult Orșova! Și îi înțeleg, nici eu nu aș coborî în lumea agitată dacă nu aș avea nevoie.
Traseul este Cârnic - Hațeg - Poarta de Fier a Transilvaniei - Caransebeș - Băile Herculane. Facem o primă și scurtă pauză în Mehadia. Gec auzise de cetatea Mehadia și doar îi facem poze, cetatea fiind pe coama ce străjuiește pe stânga râul Bela Reca. Este și o cruce albă pe coamă, cruce pe care tot așa o vedem de jos și ar mai fi două obiective pe partea dreaptă: Râpa Neagră și cascada Bobot. Rămân pentru altă ocazie...
Încă o scurtă oprire la Penny-ul de la intrarea în Herculane, traversăm stațiunea și vom opri la pensiunea Dumbrava. Mie locurile îmi trezesc amintiri multe fiindcă am 22-23 de ani de când vin în Băile Herculane și nu reușesc să mă plictisesc pe aici (am prieteni care vin de mult mia mulți ani în zonă!). Mereu găsesc ceva nou de văzut!
La Dumbrava lăsăm mașina și Gec mă întreabă cum ajungem mai departe la intrarea în traseu. ”Pe jos sau cu ocazia, cum altfel?” Sunt câțiva kilometri de mers și el nu prea e obișnuit cu ideea de ocazie. Pornim pe jos și după câteva sute de metri Gec se întoarce să întrebe la Dumbrava de vreo mașină ceva. Cică se supăraseră puțin că am intrat la bar să iau apă de la chiuvetă. Of, ce lipsă de încredere! În fine, face cu mâna la ocazie și prinde o mașină care merge în sus spre Scărișoara. Mă ia și pe mine și povestim până la troița de unde vom porni spre scări. Îi mulțumim (că ne-a dus doar 7 kilometri și ne-a fost drag să mai povestim!) și pornim la deal pe marcajul CR.
Trecem puntea peste Cerna și facem dreapta în urcare pe poteca foarte evidentă. În serpentine repetate câștigăm altitudine destul de repede și ne vom opri puțin chiar înainte de a urca pe scările de lemn.
Îl las pe Gec înainte ca să simtă bucuria locului. Chiar dacă am mai fost de câteva ori, e o încântare să urc pe scările simple, de lemn, construite și întreținute de localnici pentru a-și ușura accesul la asfalt/drum. De câțiva ani, de când s-a refăcut marcajul pe aici au apărut cabluri și corzi de asigurare. Dar bătrânii urcau și coborau fără vibram și tot felul de amenajări! Cumva spun asta fiindcă toate amenajările reduc farmecul de altă dată, naturalul oamenilor de aici...
Continuăm urcarea lejer cu următoarea pauză la masa cu belvedere. Aici ”paznica” mesei, o mâță foarte faină, vine cu noi o perioadă de timp. Nu prea mult fiindcă are de păzit obiectivul :). Mai sus vom găsi într-un copac tot felul de borcane de vânzare și o cutie pentru bani (opus a ceea ce am scris mai sus: câtă încredere!). Continuăm și ne vom opri puțin la biserica din Ineleț.
Aș putea să povestesc câte ceva despre biserică și vă las pe voi să citiți. Doar ce pot spune este că, cel puțin acum câțiva ani buni, era un singur preot care făcea slujba de Paști la trei biserici, una fiind cea de față. Bineînțeles că erau la la ore diferite fiindcă e ceva drum între biserici. Așa s-a întâmplat să participăm la slujba de înviere la bisericuța din Dobraia în ziua de Paști la ora 12.00!
Gec sunase la nea Avrămică (0734.177.340) pentru cazare și acum mai sunăm o dată ca să confirmăm că ajungem. Ne așteaptă cu mare drag! Continuăm pe poteca/drumul principal al satelor și văd marcajele Via Transilvanica. Dacă până acum cochetam cu ideea, marcajele și bornele pe care le văd zilele astea mă vor convinge că e un traseu pe care trebuie să îl parcurg. Și asta voi face în anul 2023 (chiar dacă scriu acum când am parcurs o bună parte din Via, folosesc aici timpul viitor fiindcă încă nu începusem parcurgerea Via Transilvanica). Ajungem destul de repede la școală și de aici vedem casa albastră a gazdelor noastre. Simt nerăbdarea tacită a colegului meu de drum!
Avrămică este plecat la oraș și ne primesc soția lui, mama lui, tanti Icoana și un vecin. Povestim cu mare drag de toate, ne sevesc cu toate bunătățile și Gec este extrem de entuziasmat de naturalețea și simplitatea oamenilor. Chiar merge cu tanti Icoana la muls vaca și apoi cu mine să căutăm izvorul de unde iau ei apă. Nu îl găsim fiindcă este ceva mai sus pe o viroagă. Drumul în sine este o bucurie!
Mai povestim puțin până să ne retragem la somn în paturile călduroase. Noapte bună, pe mâine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu