Se afișează postările cu eticheta Tămaşul Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tămaşul Mare. Afișați toate postările

miercuri, 2 octombrie 2013

Între Crai şi Făgăraş 15.08.2013

Între Crai şi Făgăraş 15.08.2013

Colegi de tură: solo

Joi, 15 august, pornesc de dimineață pentru a parurge ultimele trasee marcate din Crai. Cu trenurile deja cunoscute din descrierile anterioare (5.45-8.30 București-Brașov și apoi 9.12-9.52 Brașov-Zărnești) ajung în Zărnești și fac o scurtă pauză de început la o gogoșerie din centru. Proprietarul mi se plânge că a venit din Constanța de ceva timp și că acum afacerea nu îi mai merge așa de bine. Recunosc că m-a atras mirosul gogoșilor și îmi confirmă că acum asta îi menține cât de cât vânzările. De la giratoriul central ies pe strada Toplița spre Plaiul Foii, prind o ocazie până la pensiunea Taverna Craiului și mai departe continui pe jos vreo doi kilometri până la despărțirea de Bârsa lui Bucur. Trec pe lângă mine câteva mașini de Ilfov și oprește o maşină de Harghita. Șoferul e angajat al unei firme de exploatare de lemn și duce de mâncare unor colegi aflați pe Bârsa Groșețului. Numa'bine să mă ducă și pe mine până la intrarea în drumul spre Rudărita! Îmi spune că mai are 2-3 km până la colegii lui tăietori de lemne. E doar ora 11.00 și mă simt foarte norocos. Sper să am norocul ăsta și la ploaia care se anunță după ora 15.00! În 20 de minute ajung la separarea BR pe Bârsa Tămașului de Plaiul Mare. Eu urc pe Plaiul Mare pe BA/TA/TR fiindcă scopul meu este de a merge cât mai mult pe BR transcarpatică (adică legătura dintre Crai și Făgărași peste Tămașul Mare). 
La miez de zi ajung la intersecţia de sub Curmătura Foii, las în stânga traseele cunoscute şi "bălăurite" săptămâna trecută şi urc la dreapta pentru cinci minute până la intersecţia cu BR. Las în spate creasta albă zimţată a Crăiesei şi merg spre vest spre Făgăraşi. În 4 minute ajung la intersecţia de unde BA şi BR merg pe direcţii diferite. Până aici fusesem şi săptămâna trecută în cercetare! Acum ies pe drumul de TAF din dreapta şi urc pentru câteva sute de metri spre muchie.
Cotesc pe muchie spre vest şi drumul îngustat în potecă mă conduce printre ierburi înalte şi copaci căzuţi spre cel mai înalt vârf de legătură dintre Crai şi Făgăraşi, Tămaşul Mare (1735m).

Pe vârf stau câteva minute să dau mesaje celor dragi şi mă bucur de câteva guri de apă. Cum norii se adună deasupra mea, pornesc iute mai departe. În cinci minute cobor în prima şa la vest de vârf de unde pleacă la dreapta BG pe Muchia Runcului. Puţintel mai încolo voi avea de furcă pe aici cu lipsa semnelor! Acum continui pe marcajul roşu. Printre copaci căzuţi şi marcaje din ce în ce mai rare, trec printre câteva vaci aparent rătăcite prin pădure, las în stânga un mic lăculeţ temporar şi urmez poteca şerpuitoare peste un vârf fără nume de 1682 m. Singura caracteristică a acestui vârf ridicat dintre jnepeni este un platou alungit cu o poiană pe el! Urmează apoi o coborâre scurtă pe linia muchiei şi marcajele (pe care mă mir că le mai găsesc) cotesc la stânga (sud) printre căzături. Vreo 50 de metri cobor pe un drum de TAF şi cotesc la dreapta pe acelaşi drum. Am de sărit peste copaci, am de strecurat pe sub copaci, de ocolit alţii şi tot aşa... Semnele sunt foarte rare. Sunt undeva în sudul vârfului Ciocanu (Ţânţăreanca) de 1662m. Îl sun pe Marian Poară să îl întreb dacă e bine pe unde merg (pe hartă acasă el vede mai bine pe unde e poteca "marcată"!), mai cobor vreo 200 de metri cu confirmarea lui şi mă opresc. Drumul tot continuă în jos pe culme! Hotărâm de comun acord întoarcerea spre Curmătura Foii. Înapoi pe drumul cunoscut ajung printre zmeură şi afine la intersecţia cu BG de mai devreme. Am un pic de ghinion că începe să picure. Curând picurii cresc şi se transformă într-o ploaie mocănească păcătoasă! Bine că nu ţine prea mult cum sunt de obicei ploile mocăneşti pe munte!


De la marcajul indicator (două ore până la Plaiul Foii) cobor pe BG prin pădure. Panta e mare şi semnele îs tare rare! Aproape că nu găsesc nici o bandă galbenă care să mă conducă. Doar poteca şi ea slab vizibilă (de fapt îs multe poteci ce-mi dau de furcă) mă conduce alături de GPS la vale. 
După doar şase minute de coborât grăbit prin pădure ies în prima poiană. S-a oprit ploaia şi pot înainta în voie. Dacă aş şti şi pe unde! O potecă aparent clară mă conduce la stânga tăind poiana. O urmez şi ajung într-o culme împădurită foarte deasă. Poteca a dispărut total. Deci nu e bine pe aici! Mai cobor un pic la dreapta udându-mi bocancii cu iarba cu stropi adunaţi mai devreme, merg pe curbă de nivel şi dau de poteca mare în şanţ. Pe aici trebuia să cobor eu! Urc înapoi până în locul unde am părăsit această potecă şi îmi dau seama de greşeală. Trebuia să merg tot în jos în dreapta. Cu greşeala reparată revin pe poteca bună, cobor prin pădure condus la un moment dat de un vâlcel pietros.
Ies în câteva minute într-o poiană lungă pe care o parcurg pe limita ei vestică.
La capătul de jos al poienii e un copac dărâmat pe lângă care poteca pare să facă dreapta prin pădure. Cobor puţin pe brâne fără marcaje. Ma uit pe GPS şi văd că poteca marcată ar fi pe alt picior de munte. Aşa că mă întorc până la limita poienii şi găsesc poteca corectă tot în jos faţă de direcţia de până aici. Pe potecă clară în 10 minute ajung la marginea unei defrişări. Marcajele sunt din ce în ce mai dese pe copacii încă netăiaţi. De fapt aici zona este în refacere naturală! Cobor câteva sute de metri şi poteca se lărgeşte într-un drum de TAF (suntem cam la 1300 metri altitudine) bine marcat care coboară abrupt în câteva serpentine pe versantul estic al Muchiei Runcului şi apoi de-a lungul lui se lasă la vale.
                                      


Cobor până la o poiană deasupra intersecţiei drumurilor forestiere de pe Bârsele Tămaşului şi Groşeţului. Mă aflu într-o poiană largă în care sunt câteva case de vacanţă. Plouă destul de urât şi nu am chef de nimic. Planul meu era să merg spre Rudărita câţiva kilometri pentru a salva pe GPS o parte din traseul BR spre Făgăraşi, să mă întorc apoi la Plai şi să pun cortul. Deocamdată trebuie să cobor la marcajul din drum. Merg pe stânga poienii pe lângă pădure şi înainte de ultima casă marcajele şi poteca cotesc la stânga în coborâre abruptă. Mă conformez şi în câteva minute sunt la stâlpul indicator de final/început de traseu. Merg 100 de metri spre Plaiul Foii hotărât să pun cortul acolo. Mâine văd ce fac fiindcă am o zi de relaxare! Cu Romeo Bucur am planuri făgărăşene pentru sâmbătă şi duminică! Văd că apare un camion de lemne care urcă spre Rudărita. Schimbare de plan (16.00)! Fac cu mâna şi şoferul mă ia cu el "doi-trei kilometri" în sus. E din echipa celui de mai devreme! Mergem mai mult de 6 kilometri, adică drumul pe care trebuia să îl parcurg pe jos. Ce noroc să am mai mult decât ăsta? Se opreşte şi ploaia şi îi spun şoferului că mă întorc pe jos. Recunosc că l-am minţit puţin că ar trebui să mă văd cu nişte prieteni care coboară din Făgăraşi şi care nu au mai apărut. Că altfel era un pic cam ciudat să merg singur spre Făgăraşi doar pe forestier! "Dacă stai până încarc, te duc eu înapoi". Fiind ud şi înfometat, accept cu plăcere oferta. De la 16.30 la 19.00 încarcă remorca și camionul (copaci de 80 cm diametru par niște scobitori sub brațul macaralei camionului!) și șoferul mă aduce înapoi la Plaiul Foii și în Zărnești. M-ar fi dus mai mult, dar face stânga spre Șercaia! De la gară (unde ajung la 20.00 și am tren doar la 22.40), pornesc pe jos prin lungul Zărnești până la ieșirea spre Râșnov. Mă iau doi străini până la intrarea în Râșnov și îmi caut loc de campare în Râșnov cu ajutorul unei prietene de aici. Și în seara asta și mâine seară voi campa în parcul "Promenada Sissi"! În articolul următor vă povestesc ce am citit şi eu despre "Promenada Sissi". Deocamdată pun cortul într-un loc mai ascuns, vorbesc cu Romeo să ştie de unde să mă ia sâmbătă dimineaţă şi închid fermoarul de la sacul de dormit! Sunt tare bucuros că am reuşit în 13 zile să parcurg toate potecile marcate ale Pietrei Craiului. Un record pe care îl voi încununa duminică cu unul din cele mai frumoase vârfuri din Carpaţi!

luni, 30 septembrie 2013

Prin vestul Pietrei Craiului 10-11.08.2013

Prin vestul Pietrei Craiului 10-11.08.2013

Colegi de tură: solo

Mergând singur, mi-am permis să lungesc traseul atât cât îmi rezistă picioarele! Și cum îmi știu limita de rezistență undeva la multe ore de mers repede, m-am gândit că pot condensa planul de două we într-unul singur! În două zile am parcurs aproape tot ce înseamnă potecă marcată în sud-vestul Pietrei Craiului! Încerc să nu mai povestesc atât de mult și să arăt ce e pe acolo!

Ziua 1 - sâmbătă 10.08.2013

Cu trenurile obișnuite (5.45-8.28 până la Brașov și 9.12-9.52 mai departe până la Zărnești) ajung la gara de sub munte. În tren mai citesc ceva din călătoriile lui Puiu Dimache (cred că eram pe undeva prin China comunisto-capitalistă :D ) și în grabă era să uit betele in tren. Atenție, Cezare, că nu sunt bețele tale! Știu bine ce drum am de urmat și pe străzile cunoscute ajung în centru și apoi la ieșirea spre Plaiul Foii. Doar ce merg câteva sute de metri până la începutul marcajelor BA/BG și mă ia cu mașina un domn ce mergea să își ia fetele dintr-o tabără nițel mai sus de Plai. E localnic și foarte volubil. Aproape de Plai vede o mașină oprită pe stânga. O știe pe șoferiță, e o colegă a soției lui, și ne oprim să vedem ce are la mașină. A intrat din greșeală într-un șanț și are toba spartă. O va lua la întoarcere cu el cu mașina alături de fetele lui și de fata acesteia! Deși nu a urcat în Crai, apreciază bunul dat lor de Natură și îi  sunt dragi locurile! Mă lasă la vreo sută de metri după Plai la primul pod de piatră și de aici începe tura mea propriu-zisă. E doar 11.30! Trec de adunătorii de lemne și în 10 minute las BR în stânga pe valea Șpirla pentru a urca în 30 de minute până la intersecția BA spre Tămaș și valea Dâmboviței cu TR/TR spre Curmătura Foii.


Inițial îmi programasem ca de aici să urc spre Umeri. Cum e devreme (12.10) îmi permit o ieșire din program. În dreapta (vest) pleacă un drum marcat cu BA pentru ca 5 minute mai sus să ajung deasupra Curmăturii Foii unde întâlnesc și BR. Știu că BR merge spre Făgărași peste Tămașul Mare și BA trebuie să coboare în Valea Dâmboviței pe după Tămașul Mare. Deocamdată merg pe drumul de TAF ce urcă spre Tămașul Mare pe versantul sudic defrișat. În 10 minute cele două benzi se despart: B urcă pe un drum spre vârf și BA merge pe curbă de nivel. Aleg BA și plănuiesc să merg pe el până încep să cobor spre Dâmbovița. Țin drumul de TAF pe curbă de nivel, traversez Plaiul Turcilor, dau de câte un copac dărâmat pe care îl trec fără probleme și apare și BR. Măi să fie! Țin drumul forestier și după piciorul Tămașului Mare văd un indicator cu ambele marcaje. BA începe să coboare și un stâlp cu BR urcă spre vârf! Mai traversez poiana pe deasupra stânei Tămașului și la intrarea în pădure mă opresc și fac cale-ntoarsă până unde întâlnisem BR.



Pe BR cobor în 5 minute în Curmătura Foii, loc în care voi reveni mâine pe TG (detalii ceva mai jos). Pe TR/TA/BR urc spre est spre șaua Tămășel. La început merg printr-o zonă cu căzături (printre care trec fără nici o problemă), trec pe sub Capul Tămașului (1507m) și ajung la izvorul Oțețelii (bună sursă de apă!). Mau urc 15 minute și ieș în șaua Tămășel. Aici văd în jos pe piciorul Tămășel marcajele PG (ce merge la cabana Garofița Pietrei Craiului) și un vechi TR spre cabana Voinea prin satul Cojocaru (poteca nu mai există ca marcaj turistic în direcția asta și mi-a provocat ceva rătăciri mâine). Acum (02.09.2013) realizez direcția greșită a săgeții! Dacă ajunge cineva pe acolo, rog să îndreptați săgeata spre sud (dacă nu, fac eu asta data viitoare când ajung aici!). În sus merg TA și BR pe care le urmez. 



Printre copaci căzuți urc pe margiena unei defrișări vechi până în vârful Tămășelului (1644m). Defrișarea e dezolantă și doar albul zimțat din față distrage atenția.
Prin pădure poteca mă conduce prin șaua Tămășelului (de unde în față mi se ridică Umerii Pietrei Craiului) până la baza grohotișului de sub Umeri. De aici drumuri se despart (expresia îmi aduce aminte de o veche colegă de munte): BR merge la stânga spre Zaplaz și Lanțuri și TA în dreapta spre șaua Funduri. Eu voi merge pe TA și aici fac o pauză de o oră și jumătate în care îmi aduc aminte (mergând) de segmentul de bandă roșie ce unește Umerii de traseul BR principal. Acum sincer să fiu, mie mai principală mi se pare BR prin Tămpșel decât cea prin Plai fiindcă unește munții pe culmi, nu pe văi! Traversez firele de obârșie ale Bârsei Tămașului bucurându-mă la vederea zăpezii înghețate. Îmi aduc aminte de o altă tură în care aici era în primăvară ditamai limba de gheață și am traversată prim rimaya de deasupra ei (spațiul dintre gheață și stâncă!). La un fir mă întâlnesc cu un cuplu care făcea circuitul clasic al Garofiței (unul din ele): urcare prin șaua Tămășelului și coborâre pe Padina Lăncii. Îi las lângă pata de gheață și voi reveni curând la ei. Cobor până la intersecția 3BR dintre Țpirla și Zaplaz și revin repede la colegii de drum temporari. urcaseră câteva sute de metri! Cu ei urc până în șaua Umerilor tot povestind și îmi recuperez rucsacul lăsat în jnepeni. Chiar se miraseră că nu beau deloc apă și eu aveam rezerva ascunsă ;)! Înainte de șa ne întâlnim cu un grup de vreo 4 turiști care nu văzuseră stâlpl spre șaua Tămășelului și urcau pe BR. Îi întorc din drum, le arăt tuturor pe unde să coboare, beau câteva guri de apă și pornesc la drum spre Cerdac.



Pe perete remarc placa comemorativă a lui Ioan Copoiu (dispărut dintre noi la aproape 34 de ani) de pe care citez: "Ultimele lui cuvinte sînt un mesaj pentru noi toți: ATENȚIE, PRUDENȚĂ, RENUNȚARE". Pe sub pereți urc pe potecă urmărind îndeaproape marcajele. Știu bine poteca și zona, nu pot să mă încurc aici pe vreme bună, dar vreau să respect poteca marcată. Prin pădure alternativă cu grohotiș trec peste câteva fire de origine a Văii Seci a Tămășelului și la un moment dat mă întâlnesc cu un domn mai în vârstă. Povestesc câte ceva cu el, nu îmi răspunde în română și comut imediat pe engleză. E un ungur de vreo 50 de ani din Budapesta fascinat de munții noștri! Îi arăt pe unde e poteca corectă. Cobor cu el câțiva metri până la poteca bună, îl ghidez spre poteca bună şi urc până la intrarea în Padina Lăncii.



Într-un sfert de oră ajung la Marele Grohotiş. În stânga noastră e una din intrările în Poiana Închisă şi Peretele marelui Grohotiş. Traversăm Marele Grohotiş şi la capătul ei văd un montagnard care coboară singur de sub perete. Îi fac semn să tacă fiindcă în faţă e o frumoasă capră. Îi facem amândoi poze şi apoi îmi povesteşte că o ştie de mai devreme şi că e foarte curajoasă. Ne apropiem şi se apropie foarte mult de noi dând efemerului grohotiş un strop de stabilitate. Picioarele ei parcă au unit pietrele care nu îndrăznesc să se mai mişte la vale.

Fac o poză unei hărţi pe care o are de la Garofiţa şi pornesc mia departe pe lângă capetele celor două trasee CA şi CG ce coboară spre vest şi în câteva minute ajung la intrarea Grotei Stanciului şi apoi la Cerdac. Le-am văzut de zeci de ori şi parcă sunt aici pentru prima dată să le văd.


Timpul curge (e 17.30 şi mai am ceva de mers) şi nu zăbovesc prea mult. Trec pe lângă Prepeleac / Prepeleag, loc de unde până de curând o potecă nemarcată cobora spre Crucea Grănicerului (acum e marcaj CR pe care voi coborî mâine de dimineaţă) şi prin pădure peste trei trepte stâncoase ne apropiem de firul Văii Urzicii.

Fiind singur, grăbesc pasul şi până sus în creastă fac doar jumătate de oră. Urc pe partea dreaptă (geografică) a văii cam până la jumătatea ei, trec pe mijloc pe grohotiş şi urc pe un horn cu un cablu solid. Trec de capătul Brâului Roşu şi pe al doilea mic horn ajung la stâlpul pe care îl vedeam de jos. Nu e chiar în creastă. Pe o mică crestuţă stâncoasă ajung la 1923m altitudine în linia de creastă. Parcă de curând am fost pe aici...



Stau 10 minute de vorbă cu nişte montagnarzi care aşteptau apusul. Unul din ei era cu trepiedul fixat cu obiectivul spre vest. Rog pe celălalt coleg de munte să las rucsacul la ei în cortul montat în şaua Funduri. E perfect! Să las rucsacul colegului de la cort şi vin mai pe seară să îl iau! Cobor crestuţa până la cort, las rucsacul celui de-al treilea montagnard cu promisiunea de a mă întoarce cât mai repede ca să nu deranjez prea mult (între noi fiind vorba adevăraţii montagnarzi nu sunt deranjaţi indiferent de oră). E 19.30 şi le spun că în maxim două ore mă întorc. "Imposibil!" îmi spun ei. "Vedem când mă întorc!" Aproape în alergare (mers rapid) cobor pe dublul marcaj PR-TA printr-o scurtă zonă de pădure, urmez două serpentine şi apoi pe curbă de nivel descendentă ajung în poiana Funduri. Schimb direcţia spre est şi intru rapid în pădure în jos după o sută de metri diferenţă de nivel. Prin pădure urmez poteca clară prin culoar de pădure şi pe ceva serpentine, ajung în a doua poieniţă unde cotesc la dreapta pe o potecă vizibilă. După câteva sute de metri pe sub crengi traversez prin partea superioară o altă poiană alungită şi ies în câteva minute în capătul sudic al poienii Lespezi. Traversez poiana spre nord şi ating marcajul BA. Până aici îmi propusesem să ajung (20.20). Deci 50 de minute la coborâre!

La întoarcere primesc două "ameninţări": seara şi ploaia din norii negricioşi! Aşa că urc cu viteză destul de mare şi în 30 de minute intru în poiana Funduri. Urc prin poiană cu 4x4 accelerat fiindcă începe să mă picure. Nu mai stau de poze sau de alte pauze şi îmi vine în minte tura în care am cunoscut-o pe Iulia Stroe. Tare fain a fost şi atunci la foc! Ploaia mă aleargă şi astfel la 21.20 sunt la cortul din şa. O oră şi 50 de minute cu impulsul Muntelui! Scot repede rucsacul din cortul colegilor de Munte, le mulţumesc mult şi cobor înapoi pe potecă 50 de metri şi apoi urc pe CR spre refugiul Funduri prin ploaie tristă. Doar cele cinci frontale din refugiu răzbesc în noapte. Intru în  refugiu în toiul mesei colegilor. Sunt tare de treabă, îmi dau apă de la ei (băusem trei litri de apă şi mai aveam doar unul!) şi o furculiţă (eu mi-o uitasem acasă). Schimbăm păreri despre munte, ei veniseră azi doar de la Grind 2 şi nu se grăbeau foarte mult. Într-o pauză de ploaie, ies un pic la jarul încă nestins! Se strâng în refugiu ca să nu mă plouă pe sacul de dormit (picură în două locuri pe partea dreaptă cum intri în refugiu!), îmi cer scuze pentru mirosul natural de bocanci alergaţi şi pe la 23.00 trag fermoarul şi la somn. Le spusesem că la 6.00 mă trezesc şi la 7.00 vreau să pornesc la drum! Planurile mele le par imposibile! E greu de urmărit zig-zag-ul gândit cu ochiul Muntelui!

Ziua 2 - duminică 11.08.2013

Trezirea aşa matinală e grea pentru unii! Nu şi pentru mine! Nu pot lăsa alarma să sune prea mult ca să nu îmi deranjez colegii de "pat". S-au trezit şi eu până să plec eu. le mulţumesc pentru tot şi la 7.00 ies pe uşa refugiului. Soarele călduţ mă mângâie pe faţă. Urc cele 5 minute până în creastă şi stau de vorbă cu colegii de ieri vreo 10 minute. Pe la 7.25 pornesc înapoi pe valea Urzicii pe unde venisem ieri. În mod normal după o noapte de ploaie tot pământul de pe vale ar trebui să fie un mare tobogan! Dar calcarul înghite apa şi totul e la fel de uscat ca aseară. După primul horn aud nişte pietre căzând mai jos. Mă opresc şi urmăresc puii de capră neagră cu mama lor. Se uită curioşi la mine şi sar pe stânci în jos. După cei doi pui cu mama mai vine un pui cu ţapul cel demn. Sunt uimit şi abia reuşesc câteva poze. Privirea reciprocă e greu de uitat!
Aproape că sar peste treptele stâncoase şi într-o oră de la plecare sunt la Prepeleac de unde CR mă coboară spre Crucea Grănicerului. Nu mai fusesem pe aici până acum! Pierd rapid altitudine în serpentine repetate şi într-o jumătate de oră (jumătate din timpul de pe săgeată) ajung la Crucea Grănicerului. 

Crucea este ridicată în memoria grănicerului Dobre Matei din contingentul 1911, soldat care a murit în 1912 căzând de pe muntele Piatra Craiului (cel puţin aşa scrie pe cruce). Suntem pe muchia Valea lui Ivan mărginită la nord de Valea lui Ivan şi la sud de Valea Urzicii. Urmăm în coborâre drumul de culme care ne conduce în poiana largă de pe firul văii Urzicii. E o vedere panoramică foarte faină spre picioarele estice din Păpuşa! Cobor prin poiană până la stâlpul pe care îl vedeţi mai jos. Da, ştiu că e mic!
De aici pare că drumul coboară tot în jos. Te păcăleşte! Asta am făcut şi cobor până la un drum de căruţă care apoi urcă pe malul stâng spre cabana de vânatoare Valea lui Ivan/Dragoş Bejan. Urc până sub perdeaua de brazi ce împrejmuieşte cabana şi refac traseul din astă direcţie. Aşadar ca să mergeţi pe poteca marcată, de la stâlpul din poiana cotiţi la stânga prin pădure, ajungeţi la un foişor şi de la el se face un drum cu culoar printre brazi, drum care te duce la cabană. Aici trebuie să fie nea Gogu, fostul cabanier de la Garofiţa Pietrei Craiului. Oricum vroiam să îmi iau apă şi găsesc în curte câţiva turişti. Îşi pregăteau masa de dimineaţă (e ora 9.00!). Întreb de nea Gogu şi îmi spun că încă nu s-a trezit, iau apă (doar doi litri fiindcă ştiu că găsesc la Garofiţa) şi nu mai aştept să se trezească. Vorbim noi altă dată!
Pe unde coborâm noi acuma? După stâlpul de sub cabană nu se mia văd semne. Nici pe linia de curent electric! Pe GPS văd drumul de maşină ce face o curbă mare în stânga cabanei, caut curba şi revin la stâlp. Pe aici trebuie să fie. Cobor după inspiraşie şi ies în firul văii Urzicii. Pe un fel de drum forestier ajung în vreo 7-8 minute la drumul forestier mare ce coboară pe Valea cu apă. Abia aici regăsesc semnele.
Cobor pe Valea cu Apă pe drumul forestier şi după o jumătate de oră de la cabană ajung la podul unde se unesc traseele pentru cabanele Valea lui Ivan şi Garofiţa Pietrei Craiului. Stau câteva minute să beau un pic de apă şi schimb marcajul în CR. Pe semnele astea voi merge spre Garofiţa şi mai departe. Pornesc pe drumul forestier ce merge pe valea Dragoslăvenilor. La început drumul merge paralel cu Dâmboviţa spre nord-vest pentru ca după 800 de metri să cotească la dreapta unde e bariera. cam la jumătatea distanţei am surpriza să fiu asaltat de câinii de la o stână improvizată într-o fostă construcţie neterminată. Scap ieftin fără nici o capsare şi intru pe valea propriu-zisă a Dragoslăvenilor. Merge vreo 3 kilometri tot în urcare pe vale şi la 9.40 ajung la Garofiţa Pietrei Craiului. Aici cabanier este Ovidiu Maxim care nu mă cunoaşte şi ca urmare nu ştie ce îmi poate pielea. Îi spun de planul meu şi îmi zice că e imposibil de lung. Îl rog să îmi şină rucsacul şi voi vedea ce pot face. La 10.00 pornesc la drum mai departe pe Padina Lăncii pe CG. Urc direct spre Marele Grohotiş care mi se arată din ce în ce mai clar în faţă. Pentru primele 10 minute merg printre arbuşti mai înalţi decât mine.
O săgeată indicatoare îmi spune să cotesc la dreapta. Mai merg 30-40 de metri pe culoarul dintre arbuşti şi apoi cotesc dreapta pentru a urca prin pădure vreo 15 minute abrupt până la drumul Grănicerului. Cu nea Gogu fusesem pe aici într-o iarnă...
Cotesc la dreapta pe marcaj comun TR-CG şi după 10 minute las CG în stânga sus spre Marele Grohotiş. Revin puţin mai încolo pe aici în coborâre!
Nu mai fusesem pe aici şi chiar cu Ovidiu mă contrasem că marcajul TR e prost! Scuze! Continui spre sud pe o aproximativă curbă de nivel, las în stânga CA ce urcă la Marele Grohotiş peste Piscul cu Brazi, cobor cu răbdare câteva serpentine pe TR şi apoi într-o uşoară urcare ajung pentru a doua oară la Crucea Grănicerului. Îmi îmtipăresc în memorie traseele şi revin la CA pe curbele amintite. Să mai zică cineva că aici nu e bine marcat!
Urcuşul pe Piscul cu Brazi e destul de lejer în prima parte (câştigi mereu altitudine, dar puţin sesizabil) şi panta creşte în partea a doua. Cam pe la trei sferturi din traseu dau de marcajul CG de mai devreme. Potecile fac un X care e logic. Altfel nu are cum să iasă CA în Marele Grohotiş şi CG în pădure la sud de grohotiş! la 11.30 ies la marginea grohotişului şi urc o sută de metri diferenţă de nivel (nu se simte) până la intersecţia cu TA unde văzusem ieri capra neagră simpatică.
În 80 de metri cobor spre sud prin pădure şi pe CG pierd rapid altitudine pe braţul celălalt al X-ului despre care am spus. Coborâşul la 45 de grade e destul de scurt şi ajung rapid la Drumul Grănicerului întregind astfel marcajul CG.
Cotesc la dreapta şi pe Drumul Grănicerului (TR) merg spre nord până în poiana Tămăşel. Până aici trebuie să bălăresc instictiv prin aceeaşi zonă cu arbuşti mari şi apoi pe curbă de nivel până la firul Văii Seci a Tămăşelului. 

După firul văii este un izvor temporar foarte bun. Poteca continuă uşor în urcare şi iese pe un drum de nivel printr-o defrişare. Ovidiu îmi spusese că îmi poate arăta curba asta de nivel chiar de la cabană. 
Ajung în şaua Tămăşel şi realizez pe unde era TR. Nicidecum aşa cum arăta săgeata! La stâlp mă întâmpină cu dinţi fioroşi trei câini ciobăneşti. Bşiatul stătea tolănit la umbră. Mă feresc cu beţele şi vine ciobanul de îi potoleşte!Schimb câteva vorbe cu el şi apoi al nu-ştiu-câtelea marcaj în două zile şi voi coborî pe PG spre Garofiţa. În câteva minute de coborâre ajung la poiana Tămăşel pe care sunt câteva marcaje interesante: TR, TA şi PG. Doar PG mai există ca marcaj oficial pe aici! Păcat că stâna nu mai e utilizabilă.
Mai cobor puţin de la stână, caut să văd de n-o fi vreun triunghi roşu spre valea Tămaşului şi mă opresc spăşit când pădurea mă blochează. Mă întorc la săgeata ce îmi arată stânga (cum vii de la stână) spre Garofiţa. Pierd pe moment câteva semne refac apoi poteca de jos în sus pe semne mult mai clare. Ştiam eu de ce vreau să cobor pe aici. E mult mai greu să urci panta asta în serpentine şi şanturi făcute de ape!
 În 20 de minute de la părăsirea culmii Tămăşelului ajung în Valea Seacă a Tămăşelului şi de aici în 10 minute sunt la Garofiţa la cabană. În total un mini-circuit de 3.5 ore în loc de 5-6 cât îmi spunea Ovidiu!
Iau rucsacul, mulţumesc pentru găzduirea lui şi pornesc la vale. Nori negri vin din vest de peste creastă. Nu apuc să merg doi kilometri că începe să toarne cu găleata. E adevărat că încă e ploaie de vară şi în 10 minute (în care m-am adăpostit sub un copac mai des) se opreşte la doar câţiva picuri anemici. La ora 16.00 ajung la podul de peste Dâmboviţa şi e interesant că nu îmi fac probleme pentru transport chiar dacă e ora târzie. Mă dezbrac de hainele de ploaie, rămân în tricou şi colanţi şi fă paşi pe valea Dâmboviţei. Un localnic cu maşina îmi sousese cp dau de Cascoe la un kilometru maxim. Cu siguranţă am mers mai mult trecând peste un "Cătun fericit" (25 de minute până la cabana Cascoe). Aici verific că sunt pe drumul bun şi nişte turişti îmi spun că ei mereu s-au rătăcit spre Curmătura Foii. Le mulţumesc pentru indicaţii şi mă bazez pe GPS dacă e ceva mai urât. 
După vreo 500 de metri dau de marcajele TG care urcă în stânga spre vârful Păpuşa din masivul Iezer-Păpuşa. Când oare voi bălăuri şi pe aici? Mai merg un kilometru şi jumătate însoţit de marcajele TG şi ajung la punctul de vărsare a apei Tămaşului în Dâmboviţa. De aici (17.00) începe ultimul mei traseu pe ziua de azi: TG două ore până în Curmătura Foii. Merg pe drum forestier vreo 2 km şi apoi pe potecă. Semnele sunt destul de rare şi tot mă întreb dacă în afară de mine mai merge cineva pe acest traseu!


Poteca urmează firul principal de apă şi după vreo 10 minute marcajele încep să urce pe un picior de munte înclinat la 40-45 de grade. Semnele dispar repede şi mă ghidez pentru direcţie după GPS. Zona e sălbatică, nu sunt marcaje sau poteci vizibile! E un traseu pe care nu îl recomand decât celor cu orientare în padure extrem de bună! La 18.20 sunt sus în Curmătura Foii. Mai vroiam eu încă un traseu, dar hai să nu exagerăm! 

Ştiu drumul de ieri şi cobor în viteză (semialergare) în 35 de minute până la podul de la intrarea văii Şpirla. Cu oboseala în picioare (GPSul îmi arată undeva în jurul a 70 de km în doua zile) ajung la Plaiul Foii în 20 de minute. La stâna de pe Bârsa Tămaşului recunosc căţelul care îi întărâta ăe ceilalţi în şaua Tămăşel şi un ciobam îmi confirmă că un băiat al lor fusese mai devreme cu oile acolo. Am baftă de un cuplu din Braşov cu maşina (mi s-a întâmplat în ultimele săptămâni să îmi doresc astfel de ajutoare şi au venit mereu, mulţumesc Divinităţii!). La 20.00 intrăm în Braşov şi în 10 minute mă lasă la gară. Am tren la 20.40 şi mănânc ceva rapid la autoservirea Pipiron. Mă grăbesc degeaba că trenul vine cu 90 de minute întârziere de la Cluj! Abia după 22.00 plec din Braşov şi la 00.35 ajung în Bucureşti şi apoi în vreo oră acasă!

A fost un week-end foarte lung în care am adunat planurile mele iniţiale pentru patru zile! Mi-a reuşit totul din plin şi acum privind retrospectiv îmi dau seama cât efort se poate face în doar două zile! Vă mai stresez într-o singură tură cu povestiri marcate din Piatra Craiului şi apoi schimbăm registrul montan!