Bucegi 26-28.10.2012

Bucegi 26-28.10.2012

Colegi de tura: doar eu

Tare m-am bucurat cand vineri seful ne anunta sa plecam cel tarziu la ora 13.00! Asta inseamna inca jumatate de zi de munte sau macar cateva ore! Fug acasa, imi fac rucsacelul, o sun pe mama Oara si imi confirma ca are un loc pentru mine in seara asta si sambata seara (rezervare de saptamana trecuta) si o anunt ca undeva diseara voi fi la ea "acasa". 

Ziua 1 - 26.10.2012

Cu un tren IR ajung la 17.15 in Busteni si pornesc prin spatele Caminului Alpin pe TR spre valea Cerbului (zona de picnic "manelizata" cu ursi la pachet!). In 30 de minute de la iesirea din tren si gara parcurg scurta potecuta marcata cu PG si TR printre izvoarele ascunse. De la an la an drumul de pe valea Cerbului e tot mai stricat. Si asta m-ar bucura daca asta ar insemna mai putine masini pe aici! Degradarea drumului "obliga" soferii sa vina cu masini din ce in ce mai puternice. La 18.10 ajung la Gura Diham, doar ma uit in jur la frumoasele umbre ale muntilor atat de dragi si pornesc in sus pe TA "pe conducta".

Conducta mi-e atat de cunoscuta incat as putea sa merg cu ochii inchisi pe aici. In 40 de minute ajung in saua Baiului si in loc sa merg tot inainte pana la Diham (cum ar fi normal pe semi-intuneric!) fac stanga pe CA spre Poiana Izvoarelor. Inca e lumina si nu simt nevoie frontalei! Urc prin padure vreo 15 minute si cu "ochii de pisica" cu tot nu mai reusesc sa mai deslusesc siluetele copacilor. Asa ca imi aprind frontala si continui prin doua poieni largi de sub muntele Diham. In prima poiana in partea de jos putinele lumini ale noptii imi arata silueta unei stane pe care o ochisem in toamna trecuta (cand am ajuns pe aici prima data cu Iuliana Bucurescu) si care ramane ca "obiect de studiu" cu alta ocazie. Ies in poiana de sub Curmatura Armasarilor, cobor pana la Poiana Izvoarelor pentru un minut si revin inapoi in traseu si in Curmatura. Aici e o liniste deplina, nu bate pic de vant si doar miscarea mea parca formeaza ceva curenti de aer. Cobor prin padure pana la marcajul PR dintre Diham si Pichetul Rosu (19.35) de unde conform indicatorului mai am 15 minute pana acasa la mama Oara. Respect cele 15 minute de coborare si putin inainte de ora 20.00 intru in cabana Diham-Phoenix. Stau putin de vorba cu mama Oara si cu baiatul ei, imi iau o mamaliguta cu lapte batut acru si cateva ceaiuri si uimesc taietorii de lemne care exploateaza in zona cu timpii mei foarte scurti de parcurs. Imi atrag atentia niste versuri scrise de H. Heine si culese de membrii clubului "Excelsior" Slobozia:

"Vreau sa urc acum pe munte

Spre colinele uitate,

Unde poti in vantul proaspat

Sa respiri in libertate."

Pastrez un moment de reculegere in fata fotografiei vii in amintirea lui nea Gigi, dragul cabanier al locului si parca il vad trebaluind prin cabana. Il tin minte ca un om tacut si extrem de muncitor si parca ma intorc in anii '94-'95 cand im faceam zilele de nastere in vechea cabana Diham. Si acum ma cutremura amintirea lui nea Gigi intins pentru ultima oara pe masa de la el de acasa!

Mama Oara imi da cheia de la camera de sus de trei locuri si ma retrag la somn ca sa dorm suficient pentru a doua zi. Veti vedea ca va fi destul de lunga ziua si voi reusi sa ajung mai pe lumina!


Ziua 2 - 27.10.2012

Hotarasem de aseara sa plec de dimineata fiindca am un traseu destul de lung de facut. Si de fapt va fi si mai lung decat planul initial. Pe la 7.00 ma trezesc, mananc putin si rapid in camera si vreau sa las cheia de la camera jos la bar daca o mai fi nevoie sa intre cineva pe cele doua locuri libere. Dar lasa cheia daca ai unde ca totul e inchis! Urc la etaj si las cheia in usa urmand sa o anunt pe mama Oara mai tarziu la telefon. La 7.30 ies din cabana o data cu momentul cand se crapa de ziua si cobor pe PR spre poiana Frasinetului.

Trec pe la stana de sub Muchia Cenusii, vad drumul construit de curand pentru cabana Diham (atentionari: viteza 15 km/h, drum ingust 3,5m, drum sinuos, curbe periculoase, declinitati riscante pana la 11%), cobor in dreapta lui pe marcaje pana in valea Frasinetului si dupa 800m in aval ar trebui sa ies din drum pe PR spre DN73A (30 de minute). Dar... schimbare de plan: un marcaj BA urca in 30 de minute la cabana Forban-Steaua. Asa ca hai intr-acolo! Urc prin padurea de foioase si in 10 minute ies in marginea vestica a poienii in care se afla cabana Forban. Urmez marcajele pe stalpi si in 5 minute sunt langa cabana Forban unde intalnesc o situatie aparent absurda pentru marcajele romanesti: acelasi marcaj BA pleaca in 4 (patru!) directii din acelasi loc: spre valea Frasinetului, pe muchia Bradetului, pe drumul forestier in sus spre saua Baiului si in jos spre DN73A! Pornesc in jos pe drum printre cabanele care vor forma viitoarea statiune Forban (!) despre care ma voi interesa cat de legala este. Am aflat ulterior ca este in afara arealului PN Bucegi. In doar 10 minute de la Forban ajung la intersectia cu PR/CG si merg vreun kilometru pe drumul forestier pana in locul "La sipote" care marcheaza intrarea/iesirea din traseu in DN73A (8.45).

Acum va incepe un traseu nou pentru mine: CG care coboara pana in valea Glajariei! Merg o parte din drum in paralel cu pana in valea Frasinetului (9.07) si apoi poiana Frasinetului (9.15) si de aici va trebui sa explorez spatele (nordul) Muchiei Cenusii. Caut cateva curbe de nivel si marcaje prin larga poiana a Frasinetului, urmez o poteca evidentiata doar pe GPS fiindca marcajele au disparut, intreb niste ciupercari de semne si imi indica sa urc pana in capatul poienii in care ma aflu si acolo voi da de un stalp cu marcaj. Intr-adevar apare si primul semn pe acest stalp. E o intersectie de unde un vechi marcaj PG (refacut) merge in 40 de minute pana la cabana Diham pe versantul vestic al Muchiei Cenusii. Urmez aceste puncte galbene si in 600 de metri de drum de TAF ajung la CA dintre Diham si Poiana Malaiesti Izvor. Ce bine ca am vazut si ce e pe aici! Revin la stalpul indicator si incep o coborare accentuata pe alt drum de TAF spre valea Glajariei. 

Jos in vale erau taietorii de lemne cu care ma intalnisem aseara la Diham. Sunt uimiti sa ma vada asa devreme aici si mai ales cand le spun si ce traseu am facut pana acum (10.05). Ii fac sa inteleaga ca nu e legal sa iei lemn din padure si doar cu aprobarea ocolului silvic poti sa faci asta si ma lasa sa le fotografiez solidul cal de munte.

Pe CA binecunoscuta ajung la apa Glajariei si in 10 minute la intersectia cu BA din poiana Malaiesti Izvor. Pentru doar a treia oara (!) in ultima perioada sunt pe valea Malaiesti si urc pe langa "elementele" cunoscute (cruce, loc de panorama, masa de lemn, culoarul prin padure, cele trei poieni) pana la cabana Malaiesti. Ma uit la ceas si vad ca este abia ora 11.30! Asta se intampla cand te scoli de dimineata! Hotarasc sa iau o pauza pentru cateva ceaiuri, un ardei gras si niste cascaval.

La 12.00 fara cateva minute pornesc la drum pe traseul Take Ionescu marcat cu TR. Desi stiam traseul bine, acum are un efect foarte ciudat asupra mea. Amintirea bunului prieten Traian Murgilas disparut in tragedia din valea Bucsoiului din 23 iunie 2012 ma face sa vad partea trista a Muntelui. Muntele este o fiinta vie care ne da foarte multa energie, calm, putere, viata, dar si cere mult, uneori prea mult pentru noi oamenii! Muntele e ca un fel de zeu pre-crestin sau chiar o intruchipare a lui Dumnezeu cand i-a cerut sacrificiul suprem lui Avraam. Astfel Muntele l-a "chemat" pe Traian in acea zi nefasta! Stiu ca e greu de inteles ce am scris mai devreme si probabil ca nici eu nu voi percepe complet esenta acestor cuvinte, dar simt ca asa e ciclul intregii Vieti. Crucea lui Stefan Adrian aflata putin dupa vechiul pod suspendat anunta lunga serie de cruci/mese/banci comemorative de pe aceasta poteca. Dupa zona cu cabluri urc pana in Saua Malaiesti unde de curand niste amici au montat o banca in memoria lui Cristian Lupascu. Mentionand dreptul de copyright, imi permit sa redau versurile dedicate lui Cristi.

"Calatoria nu se opreste aici.

Sunt vieti mai lungi,

urcusuri mai abrupte,

pasi mai mici.

De-ai ostenit,

nu-i oboseala-n tine,

ci e viata,

asa ca haide,

pune dreptu-n fata.

Caci chiar si eu

care mai sunt pentru prieteni

doar o punte,

mai hoinaresc,

zambind,

cu ei pe munte."

Cobor pe canalul sapat de apa, urmez curba de nivel foarte expusa iarna, trec de niste scari si podete amenajate si la 12.30 ajung la intersectia cu drumul lui Deubel, BR, ce urca la cabana Omu peste varful Bucsoiu.

Putin mai jos ma intalnesc cu Mihai Marangoci si cu prietenul lui, Dinu, care venisera intr-o mica plimbare de o zi, schimbam cateva vorbe si pornesc mai la vale spre Valea Bucsoiului. Trec de crucea Mihaelei Constantin disparuta in 2008 si pe BR/CR ajung in poiana Bucsoiului la banca construita in memoria lui Traian. Un gand imi strafulgera mintea: tricolorul pe care il avea pe rucsac este acum prins de un colt al bancii si va sta acolo mult timp. In sinea mea mi-am promis ca voi purta pe rucsac/ghiozdan un tricolor pentru Traian cat mai mult posibil. Traian, de unde esti tu acum, sa stii ca vei ramane in sufletul meu, al prietenilor si familiei pentru totdeauna!

"Azi sunt vant si praf de piatra-

Ce-am iubit mai mult in viata.

Trecatorule, ia bine-aminte

unde-ti calca a ta dorinta.

Am promis celor dragi tie

sa-ti veghez la drumetie."

Cu greu pornesc mai departe si in 12 minute sunt in poiana Pichetul Rosu de unde BR pleaca spre Poiana Izvoarelor in fata, PR merge la stanga spre Diham si TR al meu merge la dreapta spre Poiana Costilei (o ora si 30 de minute de la Malaiesti). Pana aici il felicit pe un tanar profesor ce urca cu copiii la Malaiesti, unul din cele mai frumoase locuri din Bucegi, daca nu chiar primul ;). Fiindca e devreme, pe moment schimb "planul de bataie": in loc sa ma intorc la Diham cum vorbisem de cu seara cu mama Oara, ma hotarasc (asta si fiindca sunt singur si imi permit sa lungesc ziua mai mult) sa urmez TR pana la Poiana Costilei. In 15 minute trec de valea Bujorilor, ajung in firul vaii Morarului, urc pana la adapostul din valea Morarului, revin la poteca marcata si cobor pana la cantonul silvic "Coltii Morarului". Aici intalnesc un grup care statea la foc si le spun ce am parcurs astazi si ce mai am de gand. Li se pare incredibil de mult, ii salut spunandu-le ca maine dimineata revin pe aici, ma intorc la marcaje si da-i la vale spre Caminul Alpin. La 14.22 traversez firul sec al vaii Cerbului, partea estica joasa a poienii vaii Cerbului si in 5 minute intersectez BG ce vine pe Cerb de sus de la Omu. Un tuirst ce a coborat pe vale ma intreaba unde gaseste apa. Ii spun cu parere de rau ca abia la izvorul dinainte de iesirea in drumul de Gura Diham gaseste apa. Nici eu nu mai am ca i-as fi dat! (14.30). Fac o scurta vizita pe la stana din Poiana Costilei, traversez poiana spre sud, in viteza trec peste firele vailor Galbenele si Costilei si ajung la intrarea de mijloc spre Valea Alba (15.00). 

Trec si de a doua intrare in Valea Alba, de troita si de marcajul PG si peste o jumatate de ora ajung la primele case din Busteni dintre care Caminul Alpin se remarca prin masivitate. Cobor pe valea Costilei si la 15.45 sunt in statia de autobuz din fata Primariei. Prind un microbuz pana in Azuga (3 lei) si cobor in apropierea garii. De aici urmeaza ultima cercetare/aventura de astazi care incepe la ora 16.10 dupa ce ciugulesc niste fructe si beau aproape doi litri de limonada. Pornesc pe valea Grecului pentru a vedea daca mai exista vechile marcaje. Acestea sunt chiar refacute partial si ma mira faptul ca acum sunt doua poteci cu acelasi marcaj in zona, unul pe valea Grecului si altul pe culmea Grecului. Merg intins pe valea lejera timp de 30 de minute si apoi urc in stanga pe niste curbe de nivel stranse si inclinate pe panta pamantoasa acoperita cu frunze uscate.

La o ora de la plecarea din gara Azuga ajung in saua Grecului si incepe sa ma cuprinda ceata exact pe curba de nivel de sub varful Grecului. Nu-i bai ca pot merge si cu ochii inchisi pe aici! Merg exact pe muchie peste Leuca Mica si descopar ca pe aici sunt vechile semne exact asa cum stiam eu de demult. Asa ca ajung la Dihamul Militar si pe sub acesta in saua Baiului.

In saua Baiului se ridica ceata si pentru 15 minute merg pe drumul larg de masina. Dupa varful Diham vad turma de la Pathos (e prima lor aplicatie si nu stiu sa mearga pe munte in sir indian!) venind dinspre Pichetul Rosu. Salut instructorii, intreb de Moldoveanu si ramane sa vorbim la cabana. Accelerez si trec pe langa "invatacei" in ritmul sustinut al maratonistilor si ma opresc la cabana la mama Oara (17.55) indeplinind promisiunea de a ajunge inainte sa se intunece. Iau cheia de la mama Oara, imi duc rucsacelul in camera, ma fac comod si cobor la masa. E mare aglomeratie in sala de mese si sunt primit la masa "instructorilor". Asta fiindca ii cunosc pe o buna parte din ei de la ICWC. Mancam, radem, schimbam tot felul de impresii, o ajut pe o "eleva" cu o aspirina sa nu faca febra musculara, mai stau la povesti cu mama Oara si cu sora ei in bucatarie in timp ce Pathos-ii canta de zor in sala de mese (ce vremuri!) si pe la 21.30 ma retrag la somn cu deplina multumire pentru ce am reusit astazi. 

Ziua 3 - 28.10.2012

Schimbarea de ora nu prea s-a potrivit cu ideea mea de trezire. Imi lasasem ceasul sa sune ca ieri pe la ora 7.00 si de fapt acum este 6! E intuneric, nu e nimic deschis jos la sala de mese. Si mama Oara e cea care da trezirea in cabana! Mai povestim cate ceva de dimineata pana sa deschida "sefa" (il vad pe Moldoveanu, vechiul meu instructor de la Christian), mananc o omleta si 2-3 ceaiuri si pornesc la drum cu cateva minute inainte de ora 8.00 (lumina in toata regula fata de ieri la aceeasi ora!). 

"Norii s-au mai razbunat

Spre apus, dar stau gramada

peste sat"

Merg intr-un ritm destul de bun si in 25 de minute sunt la Pichetul Rosu. Parca am mai trecut si ieri pe aici :D!

Fiind singur maresc pasul, trec peste firul vaii Morarului rapid si in alte 25 de minute sunt la casa de vanatoare Coltii Morarului. Vad ca inca mai iese fum din cos deci "chiriasii" de ieri inca sunt aici. Nu ii deranjez fiindca este prea matinal (8.45!) si cobor direct pe poteca nemarcata pana in partea de jos a firului Morarului.

La 9.25 sunt la Gura Diham si caut sa vad frumusetea muntilor de dupa norii albi si desi care acopera jumatatea de sus a zidurilor bucegene. Inca 40 de minute pana la gara si vad ca vremea nu tine cu mine. Imi opreste planul maret de a parcurge si o poteca nou marcata de sub Varful cu Dor! Inainte de gara ma intalnesc cu dl Haiduc, seful Salvamont Busteni si il intreb de starea telecabinelor. La Busteni e inchisa si la Sinaia merge doar gondola pana la 1400! Vantul e prea puternic sus si siguranta cutiilor pe cablu e scazuta! Ii multumesc domnului Haiduc, imi iau bilet la tren, sunt incurajat de politistul de la gara sa nu mai urc asa pe munte (!) ca sa le dau lor de lucru si asimilez o pizza si o bere neagra la restaurantul Caraiman! Inca nu e motiv de sarbatorire, dar caut sa ma bucur de ferestrele de lumina dintre plapumile albe ale inaltimilor! La 12.45 (cu 25 de minute intarziere!) plec cu un IR spre Bucuresti (14.30 in loc de 14.00). Mai devreme decat de obicei si cu desaga plina de multumire si de satisfactie! Avand acum perspectiva viitorului, Muntele mi-a arata cu o saptamana mai tarziu frumusetile pe care mi le-a refuzat acum! Asta pentru cei care cred in planul ascuns al vietii si il construiesc cu gandul si cu dorinta de bine si frumos!

Facandu-mi in minte un rezumat al acestor doua zile de mers, pot spune prin cuvintele bunului prieten Dinu Mititeanu ca "am respirat Munte"!

Bucegi 24-26.08.2012

Bucegi 24-26.08.2012

Colegi de tura: Alina Carja (CAR U Cluj), Marian Poara (CAR U Cluj), Emil Engel, Cezar Partheniu (CAR U Cluj)

Pentru cateva luni de acum incolo, veti citi descrieri ale turelor din muntii Bucegi pe trasee marcate (existente sau nu pe harti). Ca urmare este posibil sa mai sar unele detalii pe care le-ati mai citit sau le puteti gasi cu usurinta ;).
Incepem asadar turele in Bucegi cu bucuria de a avea o zi libera in data de vineri 24 august. Emil este inca in concediu si tinand cont de faptul ca sambata dimineata trebuie sa ne intalnim cu Marian si cu Alina in Busteni, alegem pentru vineri un traseu cu plecare din Sinaia si sosire in Busteni. In urmatoarele doua zile vom merge pe cele mai dificile trasee marcate din Bucegi.

Ziua 1 - vineri, 24.08.2012

Cu personalul/regio clasic (6.27) ajungem peste trei ore in Sinaia, statiune din care pornesc unele din cele mai frumoase si mai circulate trasee bucegene. Pana sa incepem propriu-zis sa urcam, ne intalnim cu Ionut de la Salvamont Sinaia la giratoriul de unde urca strada Aosta spre partea inalta a statiunii. Am de luat de la el un GPS, mai schimbam cateva vorbe, ne luam cate ceva de mancare si ne potolim soriceii si in jurul orei 12.00 revin in gara pentru a incepe de aici marcarea traseului pe GPS. Ocolim parcul O.Goga si scurtam serpentinele strazii O.Goga pe marcaj comun BA, BR pe scari inguste printre case. Continuam pe strada Schiorilor pana la hotelul restaurant Furnica si mai sus intram pe drumul auto spre cota 1400. Dupa ce trecem de limita parcului natural Bucegi, in prima curba facem dreapta pe drumul auto care trece peste apa Pelesului. E interesanta o urcare pe firul acestei ape (colegii de la "Floare de Colt" Bucuresti au facut asta de multe ori)! Noi tinem drumul si dupa cca 100 de metri incepem sa urcam pe poteca pietruita ce ne urca pana la Stana Regala/Poiana Stanii. Urcam serpentina dupa serpentina, mai schimb cate o vorba cu turistii care urca sau coboara si dupa o ora de la plecare un turist imi indica drumul spre un loc de panorama (traseu nemarcat de cateva sute de metri). Emil porneste mai in fata (ne vom intalni in poiana) si eu ma duc pana la faina panorama amenajata cu balustrada pe un colt stancos (cum urci pe poteca spre stanga!).

Cateva curbe mai sus si gasim o intersectie de poteci pietruite: in stanga direct spre Poiana si in dreapta spre stanca Franz Josef (ambele marcate cu aceeasi BA). Merg spre dreapta si in 10 minute ies la stanca panoramica cu balustrada de unde imparatul obisnuia sa admire valea Prahovei. Aici gasim un telescop stricat, deci nu avem cum sa scrutam zarile prin aparat! De la a doua platforma panoramica nu se vede prea mult din cauza copacilor! Drumul vechi de ocolire spre Poiana Stanii/Stana Regala e inchis si acum accesul se face pe deasupra cabanei omonime cu un ultim coboras printre stanci pe scari amenajate. Emil cauta drumul prin poiana si eu cobor pana la intersectia de mai devreme ca sa marchez si acea bucata de traseu. La 5 minute mai jos de poiana gasim un izvor cu apa extrem de buna!

Ma intorc la Emil in poiana si pornim in sus prin padure (14.10). Exact la iesirea din poiana unde drumul de masina face stanga spre soseaua de Cota gasesc un panou foarte ciudat: BA si spre Piatra Arsa si spre Cota 1400. Va trebui sa studiez mai amanuntit ce e cu marcajul asta catre Cota! Serpentinele cunoscute ne urca rapid prin padure, trecem de iesirea spre Brana Ursilor (traseu nemarcat ce ajunge la manastirea Sfanta Ana) dupa o ora de urcat si in inca 10 minute suntem la masa de lemn de unde vedem restul piciorului Pietrei Arse. Cat stam aici, urc pe varfuletul din sudul nostru peste o mica treapta stancoasa pentru o alta imagine panoramica asupra vaii Prahovei. Continum sa urcam pe poteca lejera si intr-o jumatate de ora ajungem in zona superioara a piciorului intr-o sa situata la capatul peretilor ce formeaza linia muchiei. Intr-o tura trecuta aici am vazut un fund de capra neagra ce a disparut spre valea Urlatorii! Acum admir doar peretii Clailor si ai Caraimanului spre nord si Furnica cu al sau Carp pe sud!

La ora 16.00 iesim in buza platoului si ne bucuram de vremea buna si destul de calda. Nu zabovim prea mult si ne indreptam cu pasi repezi spre cabana-hotel-complex turstic Piatra Arsa (40 de minute de mers lejer). Putin inainte de Piatra Arsa intalnim BG care vine de la cabana Miorita peste varful Furnica. Luam apa de la Piatra Arsa si ne intindem pentru 40 de minute la masa langa fosta cabana. Om parea noi oameni de munte? Toti turistii ne intreaba de trasee si ii lamurim cu tot ceea ce vor. Abia la 17.45 plecam mai departe pe TA spre cantonul Jepi/Schill. Doar 25 de minute dureaza drumul pana la canton unde gasim niste turisti cu vechime si Emil povesteste cate ceva cu ei in timp ce eu mai fac cateva poze in jur. Ma bucura mult sa vad ca Universitatea din Bucuresti, facultatea de Biologie amenajeaza Cabana Naturalistilor.

Plecam abia la 18.20 in jos pe valea Urlatorii si stiu sigur ca ne va prinde noaptea. Nu avem cum sa coboram in doar doua ore! Primele serpentine prin jnepeni ne duc pana in firul Urlatorii Mari. Coboram paralel cu linia vechiului funicular ai carui stalpi inca ii mai vedem :), trecem in graba pe langa cablu si zona "La scari" si la 19.30 suntem in punctul "La mese". Nu facem pauza deloc si coboram pe serpentine prin padure. In ultima serpentina vedem in stanga sageata verde care ne urca pe Braul lui Raducu spre valea Jepilor. Continuam in graba la vale, traversam pe rand firele Comorilor si dupa al treilea fir se intuneca aproape complet (circa 20.15). Frontala mea face figuri si merg in fata lui Emil pentru a primi lumina de la el. Stiu atat de bine poteca incat nu prea am nevoie de lumina. lasam in stanga poteca nemarcata spre banca reginei si in dreapta cea spre cascada Urlatorii si pe la ora 21.00 traversam firul vaii Seci dintre Clai spre intersectia cu PR ce vine de la cascada Urlatoare. Locul aceasta se numeste "La vinclu" fiindca se schimba directia liniei de funicular. Tare as cobori direct spre sala de sport, dar e musai sa mergem pe traseu. Facem 40-50 de metri stanga si apoi in jos ajungem in 20 de minute la intersectia cu Valea Jepilor (CA) pe care voi urca peste doua saptamani. Coboram pe langa statia de telecabina pana la DN1 si apoi la gara (cca 22.30). Eu as merge la Camin sa dorm, dar Emil nu vrea sa plateasca pentru doar cateva ore de somn. Si in plus avem si cortul la noi! Imi propune sa punem cortul pe partea cealalta a Prahovei spre castelul Cantacuzino, mergem intr-acolo si gasim o pajiste chiar sub podul peste rau. Montam cortul si pana in ora 0.00 suntem in sacii de dormit pentru somn.

 Ziua 2 - sambata, 25.08.2012

Cum colegii nostri Marian si Alina trebuie sa ajunga cu trenul la ora 5.51 in Busteni, ne trezim pe la 5.30 si la 6.00 suntem in gara. Marian ma anunta ca trenul are intarziere si vedem pe tabel 80 de minute! Foarte bine, avem timp de masa de dimineata, adica o supa la primus, ceva cascaval si ce mai gasim prin rucsac. Prilej cu care politistul de la gara se ia de noi in gluma: hai sa facem bucatarie in gara! Cam pe la 7.20 vine trenul de Cluj, ne bucuram mult de revedere si pornim la drum pe banda rosie (spre bucuria Alinei). Pe sageata indicatoare avem 6-7 ore de mers. Sa vedem cat facem! Mergem pe DN1 spre nord si dupa hotelul Alexandros facem stanga pe strada Calea Cerbului, urmam marcajele si intram pe valea Cerbului, lasam in stanga PG spre partia Kalinderu si BG spre poiana Costilei si valea Cerbului si peste o ora (8.45) suntem la Gura Diham. Dupa o pauza de 10 minute pornim in sus pe "panta prostului". La capatul ei lasam in dreapta TA "pe conducta" si continuam pe BR peste 4 izvoare (erau 7 izvoare cu podete amenajate mai demult) pentur a ajunge in circa o ora la cabana Poiana Izvoarelor. E mare seceta aici si abia curge un izvoras captat cu teava in coltul nord-vestic al cabanei. Umplem toate sticlele cu apa si in 20 de minute suntem la Pichetul Rosu. Lasam in stanga TR spre Poiana Costilei si in indrepata PR spre cabana Diham si pornim pe BR, TR pe traseul Take Ionescu (11.10). Din ce povesteam cu tatal meu acum cateva zile, este vorba de Take Ionescu, unul din cei mai mari politicieni ai romanilor. Poteca ne indeamna la urcat si in 15 minute trebuie sa ne oprim: pe ultima padina dinainte de valea Bucsoiu urcasera doi ciobani cu oile, blocau poteca si urmau sa continue in sus! Asteptam sa treaca toate mioarele si continuam sa urcam dupa ce ii dam unui dintre ciobanii de la stana Diham cateva guri de apa.

In 10 minute suntem in poiana Bucsoiului si ma mira ca nu intalnesc prietenii mei care urmeaza sa monteze o banca si o placa comemorativa pentru Traian, prietenul si colegul de munte disparut cu doua luni in urma in urma unei viituri pe valea Bucsoiului! Ma uit la vale si ma gandesc la Traian, la Gabi, Ioan si toata gasca veche cu care am mers de nenumarate ori pe munte!

Trecem firul Vaii Rele, urcam inca o ora si facem pauza de pranz cu 5 minute inainte de intersectia denumita "La prepeleac/Pa prepeleag". Ne depasesc doi maratonisti cu care ne vom intalni la Omu. La 12.50 suntem la intersectie, lasam in dreapta TR spre Malaiesti si pornim in sus printre jnepeni. Urc ceva mai in fata cu mare atentie la potecile inselatoare si in 45 de minute sunt la primul stalp ce pare a fi in creasta (asta dupa ce am lasat in stanga Brana Bucsoiului). Imi astept colegii care au urcat ceva mai incet mai ales la cablu si puti ninaitne de 14.30 pornim mai departe pe culmea nordica a Bucsoiului. Mereu varful pare sa ni se arate si de fiecare data vedem inca o treapta mai sus. Traseul este dificil pentru ca se urca accentuat pe distanta mare. La 14.45 suntem la intrarea in Brana Caprelor la circa 2265m altitudine.

Continuam sa urcam si aproximativ la ora 15.10 suntem pe varful Bucsoiu Mare ce se ridica la aproape 2500 de metri (2492m mai exact), fiind cu putin mai mic decat limita "optmiarilor romanesti". Meritam si noi o pauza fiindca destul ne-am cocotat de dimineata de la mai putin de 900 de metri altitudine ("883 metri deasupra marei" in gara Busteni). Stam vreo ora, schimbam impresii cu cei care vin dinspre Omu sau dinspre Prepeleag si la 16.30 pornim mai departe in jos.

Dupa coborasul de pe varf lasam in stanga Creasta Bucsoiului Mic sau Creasta Balaurului, mai apoi iesirea din valea Bucsoiului pe dreapta si din valea Caprelor pe stanga, saua Bucsoiului (2380m) cu valea Morarului in stanga (spre sud) si valea Pietrele in dreapta (spre nord) (16.50) si incepem sa urcam cele doua pante inierbate unite printr-o treapta stancoasa ce te lasa cu greu sa inaintezi in curbe stranse. Fix la ora 17.00 suntem la stalpul din "creasta" ce ne indica directia din care am venit.

In cateva minute suntem la Omu, unul din locurile "magice" pentru montagnarzii romani. Cabana e intesata de lume, cabaniera este foarte amabila cu noi si cauta sa ne gaseasca patru locuri. Intre timp eu rezolv cu cazarea, ne potolim foamea care este destul de mare si ne mai invartim prin zona. Acum devenit un lucru obisnuit, aud ca ma striga cineva. E Tibi Neagu care ma cunoaste din pozele de pe Alpinet. Schimbam cateva vorbe si ne "promitem" alte intalniri tot la inaltime. Ne retragem la somn undeva pe la ora 22.00 fiindca s-a adunat destula oboseala mai ales pentru Marian si pentru Alina dupa noaptea atipita in tren. Stabilim o plecare destul de matinala fiindca avem mult de mers duminica.

Ziua 3 - duminica, 26.08.2012

De aseara vorbisem sa plecam la ora 7.30 fiindca avem mult de mers. Ne trezim cam cu o ora inainte, mancam de dimineata, strangem bagajele si cucateva minute dupa ora stabilita ridicam ancora. Pentru o buna perioada vom urma tot banda rosie. In coborarea spre Saua/Curmatura Hornurilor ne oprim cateva secunde surprinsi de cele 3 capre negre/maronii care ne taie calea. Sunt asa de grabite ca abia apuc sa surprind doua dintre ele cu aparatul foto.

Lasam in dreapta varianta de vara a BA spre Malaiesti, coboram in saua Hornurilor unde ramane tot in dreapta varianta de iarna a BA prin Hornul Mare si in stanga CR ce coboara pe lunga vale glaciara Gaura si noi urcam tot inainte pe BR/TA pe sub Turnul Scarii. In dreptul varfului calcaros lasam rucsacii si urcam pana in creasta la Fereastra Tiganesti de unde se vede intreaga vale Tiganesti cu muchia Tiganesti pe stanga si Padina Crucii pe dreapta.

Urcam pe langa capatul superior al hornului Tiganesti si iesim curand pe platoul de la 2422m altitudine. Aici se mai vede inca urma vechiului refugiu semisferic smuls de vant. La cateva zeci de metri dupa varf lasam in stanga TG ce coboara pe muchia si apoi pe valea Ciubotea (veti vedea o descriere in "postul" urmator) (9.10). Continuam pe BR si in cateva minute suntem in capatul de sus al turnurilor Tiganesti. Schimbam "registrul" si coboram printr-o farama de Craiasa printre turnuri. Poteca este echipata cu doua lanturi care ne ajuta sa depasim partile mai dificile. Iarna acest traseu este interzis si se intelege de ce! Intre cele doua lanturi lasam in dreapta (spre est) un alt horn ce coboara in valea Tiganesti. Cu tot felul de turnuri, turnulete, brane si apoi poteca mai larga ajungem la 10.05 la refugiul Tiganesti aflat la 2178m altitudine.

Daca am tot mers tot pe banda rosie, schimbam pentru inceput culoarea si coboram pe BG spre lacul Tiganesti. E floare la ureche pe timp de vara, dar iarna stiu ce am "indurat" cu Radu Diaconescu si cu Claudia Condrad acum 2 ani. In 20 de minute coboram la lacul Tiganesti, marchez si stana de la circa 100m de lac si ne jucam un pic cu caii care pasteau pe aici. Trecem firul secat al vaii si urcam in curba de nivel usor ascendenta pana in Saua Crucii de unde urmeaza o coborare pe un culoar sapat de apa printre jnepeni pana la cabana Malaiesti. Eu raman putin in urma ca sa marchez si crucea metalica aflata putin mai la NV de sa. Voi cobori cu doi montagnarzi care nu se sperie de ideea de a gasi apa tocmai la Glajarie jos.

Facem pauza de o jumatate de ora la Malaiesti si pornim mai departe pe valea Malaiesti (BA). Cu putin peste o ora de coborat ajungem prin cele trei mari poieni superioare, pe la masa de lemn si panorama de langa ea pana la poiana "Sapte Izvoare". Aici lasam in stanga BA ce coboara spre Rasnov si pe CA coboram in 20 de minute pana in valea Glajariei. Langa podurile peste apa este amenajata o banca foarte faina pe care stam sa nepotolim un pic foamea cu niste ciocolata (5 lei la cabana Malaiesti). In ritm constant urcam cele 50 de minute pe "dealul fumatorilor" pana la cabana Diham. Soare, multa agitatie, mama Oara care ma primeste cu drag si mereu ma intreaba de ce nu am mai venit pe la ea! O rog sa imi dea niste apa si chiar daca e mare seceta pe aici, ma serveste ca pe copilul ei! Pe la 13.30 abia ne induram sa plecam din acest mic "colt de rai". Urcam spre vf Diham, dupa noile vile lasam PR in dreapta si in 20 de minute ajungem in saua Baiului langa pilonii de telefonie.  Lasam in stanga drumul auto si BA spre cabana Forban si apoi pe muchia Bradetului catre DN73A, in dreapta CA spre Curmatura Armasarilor si TA spre Gura Diham ("conducta") si noi continuam prin dreapta unitatii militare pe TG, BA si TR. Ne depasesc niste bikeri si sincer nu as fi vrut sa ii vad pe aici! Dupa unitate TR face stanga si coboara pe valea Iadului in valea Leucii. Continuam pe curba de nivel pe sub vf Leuca Mica (1448m) si printr-o mica sa iesim in dreapta varfului Grecului (1432m, panoramic) in saua Grecului.

Eu stiam ca marcajul TG spre Azuga coboara fix in jos in fata pe valea Grecului (am urcat de doua ori pe aici). Am surpriza sa vad ca acum marcajele refacute urca spre vf Leuca Mare pe partea estica si abia dupa 5 minute se separa: BA merge inainte spre Predeal prin valea Leucii si TG coboara in dreapta spre Azuga. Coboram pe TG pe muchia dintre vaile Grecului si Stanei pe un marcaj semi-oficial (pe alocuri apare TG cu contur negru). Dupa 45 de minute de coborare din Saua Grecului ajungem in capatul de jos al vaii Grecului la varsarea in Prahova (15.30). Mergem in gara sa vedem ce trenuri avem. Marian si Alina au de asteptat pna la 17.23 cand au tren spre Cluj. Eu cu Emil prindem un regio privat (e trecut ca IR pe tabele) pana in Busteni, "asimilam" cate o bere (la rugamintea lui Emil) si la 17.43 pornim cu clasicul regio spre Bucuresti. Din povesti in povesti si din poze in poze ajungem la ora 21.00 in capitala.

Refacand in minte traseul, concluzionez ca si atunci ca am mers pe cel mai dificil si in acelasi timp cel mai frumos traseu marcat din Bucegi! Asa sa tot mergi "pe acasa"!

RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

Colegi de tura: Claudia, Radu, Cezar

Ziua 1 - 9.10.2010 sambata

Stiam ca vremea o sa ne dea de furca si ca e cel mai urat we din ultimul timp. Asta nu ne-a impiedicat sa plecam spre dragii Bucegi. Aflasem de la cativa prieteni dragi ca e un nou refugiu in saua Tiganesti si vroiam sa il testez pentru dormit. Vazusem refugiul asemanator din saua Batrana si eram curios cat de bine sunt izolate aceste refugii. Asa ca vorbesc cu Radu cu cateva zile inainte de plecare si imi spune ca ar mai veni cu o prietena, Claudia. "Perfect, daca are si ceva experienta". Asa ca la ora 5.30 ne intalnim la statia de metrou Iancului si la 6.00 pornim din autogara Ritmului spre Bv. Din vorba in vorba ajungem la 9.00 in Bv si facem transferul in autogara Bv 2 (Bartolomeu) de unde luam un microbuz local spre Bran. Chiar daca e distanta scurta, facem o ora pana in Bran si la 10.50 suntem langa statia de langa castel. Ne intoarcem un pic pana la drumul prin Poarta si Radu ne face cinste cu un bun kurtos kalacs proaspat facut. Pornim pe drumul spre Poarta intr-o ceata destul de deasa si la un moment dat temperaturile pe minus ne opresc la un magazin unde ne echipam de iarna si luam apa pentru drum. Incepe sa ninga si toti localnicii ne recomanda sa ne intoarcem cand aud ca vrem sa ajungem la Omu. Chiar o batrana ne spune ca pe acolo au fost destule accidente. Noi continuam pe drumul principal pana ce iesim din sat si ajungem la urcarea spre partie. Aici vedem si marcajul nostru BR ce face stanga spre partie pe un drum forestier. Urcam pana la statia Salvamont si stam de vorba cu salvamontistul care era de serviciu (care m-a recunoscut dintr-o coborare mai veche pe Ciubotea). Ne asigura ca zapada e accesibila si ca putem urca fara probleme. Incepem sa urcam pe partie prin serpentine repetate si in 2 ore ajungem la punctul in care se face o poteca marcata cu PA spre Salvamont Ciubotea. Radu stia de o cascada Clincea in zona si coboram putin pe PA pana la un izvor unde ne dam seama ca nu e drumul bun. Alimentez cu apa camelbag-ul si termosul si revenim in BR pe care continuam sa urcam. In 15 minute ajungem la un stalp unde o sageata ne avertizeraza ca e un izvor la 3 minute in jos. Panta pana la izvor pare prea abrupta si continuam sa urcam (cca ora 14.00).
Poteca si marcajele ne conduc prin ceata deasa pe piciorul Clincea. Zapada cazuta de curand ne forteaza sa facem mereu urme si sa facem pauze destul de dese. Mergem noi ce mergem si eu tot caut saritoarea pe care o tin minte de acum vreo 20 ani (singura data cand am mai fost pe aici cu tatal meu). Stiu ca undeva la iesirea din padure ar trebui sa dam de saritoare. Ceata abia ne lasa sa vedem semnele si intr-adevar la iesirea in golul alpin dam de cateva stancarii. Dar nici pomeneala de saritoare! Probabil varsta m-a facut sa vad atunci o trecere banala ca o saritoare foarte mare. La un moment dat ne intalnim cu un grup de 4 persoane care ne spun ca au pierdut traseul si ca s-au intors din pricina cetii. Ii asigur ca drumul merge mai departe in sus si ne uram reciproc "drum bun". Continuam in curba de nivel usor ascendenta si simtim puternic temperaturile sub zero grade. Vantul ne infofoleste si ne ingreuneaza inaintarea. Poteca e totusi evidenta si orientarea muchiei ne tot urca spre refugiu. Radu si Claudia ma intreaba de cateva ori daca stiu sigur unde e refugiul. "E in saua Tiganesti de unde coboara poteca spre lacul Tiganesti! Ajungem chiar in buza refugiului". Cam pe la ora 17.00 ajungem in saua Tiganesti pe un white-out total si ca prin minune refugiul se arata 20 de metri in dreapta noastra. Intram in refugiu inghetati si totusi bucurosi ca am ajuns aici. Ce bine e cu un acoperis deasupra capului! GPS-ul ne arata -2 grade in refugiu si ne indeamna sa ne incalzim cu niste ceai cald. Mancam cate ceva si incolteste in mintea noastra o idee de a urca la Omu fiindca acolo avem caldura si prieteni vechi de munte (George). Eu am un pic de retinere in continuarea traseului si totusi pornim pe BR in sus spre vf Scara. E ora 18.00 si parca avem un curaj nebunesc sa urcam in continuare. White-out-ul nu se ridica si noi abia dibuim poteca viscolita cautand fiecare semn. Stiam ca poteca urca pe versantul sudic al muchiei Tiganesti, iese in muchie si apoi continua prin stancariile Tiganestilor. De astea imi era cel mai teama! Viscolul ne face inaintarea din ce in ce mai grea. Nu mai vedem nimic la mai mult de 5 metri in fata noastra. La un moment dat nu mai gasim semnele si trebuie sa iau decizia pentru ce facem: INAPOI LA REFUGIU!!! Dar pe unde? Ne intoarcem pe vagile urme de mai devreme si le pierdem dupa foarte putin timp. Hotaram sa urcam in creasta si de acolo sa continuam pe muchie in jos. Usor de zis si greu de facut! Viscolul ne face sa ne invartim in cerc si sa nu gasim deloc traseul. Claudia vine cu ideea de a ne intoarce la ultimul semn si de acolo sa cautam semnele urmatoare. Cu ceva dificultati de orientare revenim la semn si marcam stalpul pe GPS (ca sa avem un punct fix unde sa ne intoarcem). Se lasa noaptea si abia ne descurcam cu frontalele prin ceata foarte deasa. De la semn pornesc in directia de unde am venit. Gasesc semnul urmator si ne regrupam aici. Marcam punctul pe GPS si pornim mai departe. Vom repeta acest lucru cu fiecare semn gasit si regretam ca nu am marcat refugiul inainte sa plecam. Bine ca stim altitudinea lui (2178m) si coboram pana la aceasta curba de nivel! Dupa vreo ora si ceva de ratacit prin white-out gasim refugiul la 21.30 si intram in el. Ce bine ca am gasit refugiul si aici vom dormi peste noapte!
Bem cate o cana de ceai, ne schimbam de hainele ude, ne incalzim in sacii de dormit si mancam o supa fierbinte facuta la primus.
Pe la 22.00 ne incalzim suficient cat sa putem adormi cu gandul la caldura de la Omu. Ne gandim ca exista posibilitatea de a avea vreme buna duminica si sa incercam urcarea spre Omu. In caz de vreme rea, coboram pe la lacul Tiganesti si apoi prin Malaiesti spre Busteni.

Ziua 2 - 10.10.2010 duminica

Ne trezim in jurul orei 8.30 in temperaturi la fel de scazute ca si in ziua trecuta. Afara e tot asa de urat ca in ziua precedenta si ramane doar varianta de intoarcere prin Tiganesti si Malaiesti. Problema e ca nu stim exact pe unde e poteca spre lac. Nu se vede absolut nimic in nici o directie si avem noroc cu semnalul GSM destul de slab. Sunam cativa prieteni pe acasa si dupa multe incercari, obtin de la o prietena de munte coordonatele bune pentru lacul Tiganesti. Asa ca acum putem porni spre lac (11.00).
Cu GPS-ul in mana urmarim sa ajungem la singurul lac glaciar din Bucegi. Eu stiam poteca (TG) de vara si stiu ca avem de coborat pe curba de nivel pana undeva la nord de lac si apoi printre stancarii coboram la lac. Ceata insa ne lasa doar posibilitatea de a cobori in directia lacului. Gasim brana dupa brana si coboram pana ce vedem ca lacul este undeva in stanga noastra. Mai inaintam putin si vedem stancile care imi erau cunoscute. Le ocolim si apoi facem stanga spre firul vaii. GPS-ul ne arata ca trebuie sa ne intoarcem 150m inapoi spre lac. Coboram pe firul lat al vaii si ajungem la stana Tiganesti. De aici mai avem 50 de metri si ajungem la stalpul de langa lac. Vorba vine lac ca de fapt totul e inghetat! Eu insa acum ma simt mult mai relaxat fiindca poteca e mult mai clara de aici. Ocolim pe la nord lacul si apoi urmarim stalpii cu marcaj TG spre est pe Padina Crucii. Poteca e larga si nu avem probleme de orientare. Ajungem destul de repede in saua Crucii (deasupra cabanei) si avem o tentativa de a merge pana la cruce. Nu mai continuam si incepem coborasul pe valcel spre valea Malaiesti. Poteca evidenta ne scoate destul de repede din ceata si putem sa admiram intreaga vale strajuita de Bucsoiu si de Padina Crucii.
La cabana ne jucam putin cu catelusii simpatici de la cabana si intram pe un ceai cald. De fapt s-au facut vreo 3 ceaiuri de fiecare (3 lei/ceai) si vedem ca pe Tache zapada nu este chiar asa de mare. Personalul de la cabana ne asigura ca pe Tache si pe Glajarie se poate merge fara probleme. In sus nu a urcat sau nu a coborat nimeni in afara de noi. Asa ca salutam gazdele temporare si pornim pe Tache spre Prepeleac pe TR.

Urcam fara probleme pe panta ascendenta spre Prepeleac (locul de unde se vad cabanele Malaiesti si Diham) trecand foarte usor peste zona cu lant si peste podul ce odata se legana pe cabluri. Acum incepem sa vedem toate "dealurile" Dihamului si coboram pe valcelul de care mie imi era putin teama (asta doar daca zapada e mare). Din fericire nu e cazul sa ne temem si trecem rapid si de urmatorul loc cu scari de lemn si cabluri. Acum urmarim doar sa iesim in poiana Bucsoiului de unde pleaca in sus valea Bucsoiului. Poiana se tot lasa asteptata dupa cateva picioare ale Bucsoiului. Stim ca de aici e plimbare si nu mai avem obsolut deloc probleme. Traseul pare scurt fata de alte dati si destul de repede ajungem in Pichetul Rosu unde suntem nevoiti sa facem dreapta spre poiana Costilei. Ideea noastra (a mea si a lui Radu) era sa tinem mereu marcajul TR. La stalpul ce marcheaza intersectia cu Valea Cerbului facem o mica pauza de baut (apa :D). Mergem in viteza pana in poiana Costilei trecand prin poiana Morarului si pe langa casa de vanatoare "Coltii Morarului". Aici ne intalnim cu doi vorbitori de rusa si Claudia vorbeste cu ei fara nici o problema. Cred ca au aparut special pentru ea! Continuam pe TR pe sub traseele pentru refugiul Costila si Valea Alba si mai avem de coborat pana la troita si apoi la Caminul Alpin. Nici nu ne dam seama cand ajungem in Busteni dintr-o poveste in alta. Uite ca am ajuns in Busteni fara nici o problema. Ma uit la ceas si vedem ca am facut o roa si 15 minute din Poiana Costilei. Timp decent pentru bucata asta de drum!
Admiram catelusii Husky dintr-o curte aflata pe dreapta strazii ce coboara la Camin si pornim in graba la vale spre cabana. Eu raman un pic in urma pentru cateva poze la abruptul bucegean si schimb cateva vorbe cu seful Salvamontului Busteni. E bucuros sa afle de refugiul din saua Tiganesti si ne salutam cu speranta de a ne revedea cat de curand.
Admiram zapada din Blidul Uriasilor si intram in gara sa ne luam bilete la accelerat pentru Bucuresti. Avem vreo ora pana la tren si mergem sa mancam cate ceva la un restaurant cu specific traditional. Ne revenim cu cate o supa fierbinte si ne intoarcem la gara pentru tren. Destul de obositi, reusim sa ne distram in compartiment cu trei studenti la medicina care veneau spre Bucuresti. Pe la 22.30 ajungem in Gara de Nord si apoi fiecare la el acasa.

Atmosfera a fost foarte faina si sper sa mai mergem si in alte ture impreuna! Peste cateva zile m-am intalnit cu Claudia la o prezentare faina despre McKinley la clubul "Floare de Colt" din Bucuresti. Deci muntele continua sa fie in mintea noastra si in timpul saptamanii :D!!!