Azi, după prânz, se anunță vreme înnorată și posibil ploaie. Așa că facem plan ”pe teren” pentru dimineață și apoi vizită pe la muzee pe care ni le doream de mult. Astfel coborâm în Lupeni, ieșim în valea Jiului, traversăm Petroșaniul și facem dreapta spre Petrila. Traversăm și Petrila (unde vom reveni!) și intrăm pe DJ 709K care merge prin cheile Tăii. După ce trecem de ultimele case drumul devine forestier/macadam. Lăsăm în dreapta un drum mai îngust și continuăm spre chei. Vom face multe opriri, în special în zona unde se află peretele cu refugiul alpiniștilor suspendat. Este atât de fain vizual și la el se poate ajunge doar prin cățărare/descățărare. Ne mulțumim să îl vedem de jos, din mai multe unghiuri. Și mai sunt niște peșteri mici și o galerie mai lungă. Și mai sunt și ceva viroage interesante. Și doar cheile înguste ale Tăii. Și pereții de cățărare. Și harta care indică traseele spre Șureanu (cu bancă fain amenajată). Trecem de chei și ne vom opri la drumul care merge spre cabana Lunca Florii (unde se organizează taberele Adeona). Și era să uit: cât mergem noi pe jos ne oprește un tip cu rucsacul: este fainul prieten Attila Dobai cu care țin legătura pe net. ”La mulți ani” și aici pentru recenta ta aniversare! Povestim puțin cu bucuria revederii și fizice!
Ne întoarcem la mașină și coborâm la stația de tratare a apei. De la ea facem stânga pe valea Cheii/Teiului pentru vreo 200 de metri. Lăsăm mașina în afara drumului (e îngust drumul pentru a trece două mașini una pe lângă alta) și apoi pornim pe jos. Drumul este foarte fain și ne oprim după un izvor ușor mineralizat în dreptul a ceea ce ar trebui să fie pe dreapta Biserica Iepurilor (uite aici un articol interesant!). Nu mai urcăm la ea și doar admirăm stânca ascunsă printre fagi. Pe partea cealaltă a drumului este Gaura/Peștera lui Garaf care se vede chiar la drum prin interesante depuneri calcaroase. Drumul urcă fain spre cota 1000 și noi facem cale-ntoarsă la mașină, printre tufe de mure foarte mari și dese.
Coborâm în Petrila și căutăm Muzeul Mamei. Ar fi interesant de văzut și ar trebui să dăm telefon și să așteptăm să vină cineva. Ne mulțumim cu câteva poze pe afară și mergem mai departe.
Din Petroșani ieșim spre Slătinioara pe un drum de piatră destul de înclinat. Fiindcă suntem în ținutul momârlanilor, descoperisem că aici este un Muzeu al Momârlanului și vrem să îl vedem. Doar cu mașină mică, eventual cu gardă înaltă, se poate ajunge aici. Inițial nu găsim pe nimeni acolo și apoi vedem pe cineva în curtea alăturată. Este inițiativa Elenei Mălinesc de a aduna cât mai multe obiecte specifice Ținutului Momârlanilor. Ne povestește despre multe dintre ele în casa de lemn special amenajată pentru asta, ne invită în curte sub un prun cu fructe foarte mari și gustoase, ne mai invită și la etaj unde are o colecție de scoarțe și de costume populare cumpărate din diverse locuri... Chiar se mândrește că a fost invitată de câteva ori la Muzeul Satului din București!
Îi mulțumim pentru povești și coborâm spre Petroșani, cu o singură pauză la o troiță foarte interesantă.
În Petroșani mergem direct la Muzeul Mineritului. Aveți programul și prețul mai jos. Muzeul și exponatele sunt foarte faine și în același timp cutremurătoare. Minerii au dus și duc o viață foarte grea și nu e de mirare duritatea lor (atât cât trăiesc, mult mai puțin decât media!). Laura știa câte ceva despre viața minerilor de la niște rude din zonă (pe care le și vom vizita mai pe seară) și tot e șocată de ce află/aflăm din muzeu. Vă las câteva poze înainte de a spune câteva cuvinte despre cea mai mare surpriză a zilei (pentru mine). Spun ”câteva” fiindcă sunt mult mai multe decât cele de jos și, dacă ai citi ce scrie la fiecare exponat și pe fiecare panou, cred că lejer ai putea sta o zi întreagă aici. Dacă reziști psihic, așa cum îmi aduc aminte că a fost foarte greu și la Auschwitz sau la Sighet!
Curatorii muzeului ne spuseseră, după ce am ascultat Imnul Minerilor la intrare, să mergem neapărat să vizităm și secțiunea muzeală de la mansardă. Și aceasta este constituită dintr-un mai mic (și mai organizat) muzeu al momârlanilor și... Muzeul Muntelui! Vă dați seama că pentru mine este cea mai faină surpriză posibilă: este singurul muzeu dedicat Muntelui de la noi din țară. Sau cel puțin eu nu mai știu să fie altul! Chiar dacă intrăm la 16.26 în mansardă, curatorii ne spuseseră că nu e problemă dacă trecem de 17.00, ora închiderii. Chiar îmi aduc aminte că doamna care ne povestise câte ceva la intrare ne va spune și câteva detalii confirmate de ea (inclusiv emoțiile zilnice până la întoarcerea acasă!) fiindcă a avut tată miner!
Fiecare obiect legat de Munte îmi stârnește emoții puternice. Pe multe dintre ele le am acasă, cu multe am mers pe Munte mai ales în anii mei de început, multe fac parte din educația mea montană dată de tata... Îmi controlez emoțiile și fac cât mai multe poze pentru a rămâne ulterior în arhivă. Și aici pentru voi! Cred că doar aici aș putea sta și povesti câteva ore pentru oricine dorește. Dar sunt doar un om care merge pe Munte de câteva decenii (bine, și cu atestat de ghid!), nu sunt muzeograf sau curator! Cărți și hărți de început, aparate foto, corturi și saci de dormit, pitoane (”pitoni” cum au scris recent niște jurnaliști!), echipament, telescaune vechi, schiuri, clăpari grei sau bocanci cu șanț, concursuri și diplome chiar dinainte să mă nasc eu, colțari vechi confecționați mai mult sau mai puțin legal sau aduși din Cehoslovacia, schiuri Reghin sau altele mai vechi și mai noi, costume din fâș sau vatelină, poze din expediții prin munții înalți de la noi (de explicat că la acea vreme se puteau considera expediții ceea ce facem noi acum - ture în Făgăraș sau Meridionali sau Piatra Craiului; acum expediții se pot considera cele cu organizare proprie, pe durată mare, în munți înalți cum ar fi Himalaya sau Anzi). Câtă istorie! Inevitabil îmi aduc aminte de Muzeul Muntelui din München/Münich, cel mai fain pe care l-am văzut până acum. Evident că mai sunt Muzee ale Muntelui prin lume, în special în țările alpine. Din păcate la noi nu mai știu să mai fie așa ceva!
Mai povestim puțin la ieșire, mulțumim pentru tot și înainte de plecare mai facem o scurtă vizită și exponatelor din curte.
Facem o scurtă vizită rudelor foarte faine ale Laurei și spre înserare ne retragem la Straja pentru masă și somn. De obicei nu pun poze cu mâncare, dar farfuriile sunt prea frumos aranjate :)!
Mâine dimineață, după micul dejun, rezolvăm formalitățile legate de cazare și facem lungul drum spre casă. Fără alte poze! Și cu promisiuni de a reveni în zonă pentru alte și alte obiective și locuri interesante!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu