Cota 1400-Coștila 16.10.2019

Le mulțumesc prietenilor de la hotel pentru toate și urc la platoul unde sunt gondola și cabina. Aș fi urcat cu gondola că ajunge ceva mai sus și pornește ceva mai târziu. Așa că tot cabină scrie pe mine! Cu prima cabină ajung la Cota 2000 și pornesc la drum în povești. E un ghid cu doi japonezi cu care merg vreo 200 de metri până la gondolă și un nene cu bicicleta electrică al cărui scop e să ajungă la Babe. Îi sugerăm amândoi (ghizi) să meargă pe drumul de sub Furnica și apoi pe la Piatra Arsă și Babele. Grupul ghidat merge și pe Furnica, eu mă las pe marcaj pe sub vârf... În șaua Călugărului vor apărea în spatele meu și nu apucă să mă ajungă din urmă fiindcă ies din marcaj și cobor puțin spre stadion. Intru pe lângă gard printre jnepeni, urmez bulevardul dintre jnepeni și urc la stația de cabină. E devreme și mă odihnesc vreo oră cu trei ceaiuri și o nuga.

Mă uit pe geam și îl văd pe nenea cu bicicleta. Îmi iau rucsacul în spate și cobor la el. Îl văd ambițios și îi sugerez drumul. Îi spun la un moment dat să lase bicicleta și să meargă doar el dus-întors la Babe. Da' cum să facă asta? A venit până aici cu bicicleta și să nu urce până în vârf? Așa că mergem la pas, ușor în urcare chiar până la Babe. E fericit că a ajuns aici! Nu credea că va pune pasul lângă Babele pe care le-a văzut doar la televizor! Îi arăt și Sfinxul. E prea departe să mai meargă cu bicicleta și în plus gonartroza din genunchi abia îl lasă să se miște. Nu știe cum să îmi mulțumească și accept câteva felii de cozonac date de soția lui de unde lucrează. Și un măr și o piersică! Ce lux pentru mine! Le mănânc, mai vorbim puțin și la deal! După ce dăm mâna și facem schimb de telefoane!

Trec pe sub Sfinx și vă mărturisesc că îmi place mai mult de pe partea asta (estică) decât de pe vest de unde sunt pozele clasice...

Pe drumul de mașină ajung la destinație și am timp puțin de relaxare până la apus.

Și așa arată primul apus din nou la înălțime:

Bucegi 6-7.10.2012

Bucegi 6-7.10.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Saptamana trecuta am dormit in placutul refugiu de la Strunga venind din partea vestica. E cel mai aproape si cel mai accesibil (si ati vazut pe cate variante se poate ajunge in Gura Strungii). Acum planul meu include doua traversari ale platoului Bucegilor, cercetarea unor trasee mai vechi sau mai noi si binenteles mult mers. Ilinca este nerabdatoare sa mearga pe munte si ca urmare vom pleca amandoi in cautarea drumurilor pierdute din Bucegi.

Ziua 1 - sambata 6.10.2012

Fiindca avem mult de balaurit, plecam din Bucuresti cu IR 1745 la 6.15. E intuneric afara si abia pe la Ploiesti se crapa de ziua. Noi mai suntem un pic somnorosi si ne trece repede cand vedem ca se apropie ora 8.00 cand ar trebui sa fim in Sinaia. Trenul nostru ajunge cu ceva intarziere si abia la 8.20 iesim din gara si pornim spre statia de telecabina langa care gasim doua marcaje BR si BA. Mi se par tare ciudate fiindca marcajele nu pleaca de aici, ci de pe drumul asfaltat ce urca spre Cota 1400. Mergem la cabina si am o surpriza placuta: fata de telecabina de la Busteni, aici se acorda o mica reducere la transport dus-intors (62 de lei dus-intors pana la Cota 2000 fata de 62 lei la Busteni)! Nu e mult, dar amanuntele conteaza! Prima cabina pentru public porneste la ora 9.00 si urcam in 10 minute pana la Cota 1400. Aici doar schimbam "peronul" si ne imbarcam spre Cota 2000. Cabina asta a fost construita de italienii de la Cerreti e Tanfani din Milano. Pacat ca romanii au ramas la nivelul de atunci pe cand italienii au avansat in tehnica de transport pe cablu. Cabinele care la noi sunt folosite in Italia sunt pe post de obiecte de muzeu! Imi aduc aminte de recent vazuta istorie a "tomberoanelor" din Sassolungo care au mai avansat ceva in timp macar ca forma si culori! La 9.25 suntem sus la Cota 2000, citesc cate ceva despre cainele ciobanesc intr-o brosura editata in programul LIFE 07/NAT/IT/000502 si agatata cu un snur de perete. De remarcat ca aceasta inca rezista si nu a fost mazgalita sau rupta! Programul cabinelor e urmatorul: Sinaia-Cota 1400 8.30-16.00, Cota 1400-Cota 2000 8.45-15.45 (urcare si coborare)! Cam pe la 9.45 suntem gata de drum si pornim in jos spre Cetate/Piatra Turcului pe BG.

Coboram in cateva minute la BR de pe Drumul de Vara (maine revin pe aici intr-un mic ocolis!) si pe partie in jos ajungem la cota 1800 de unde incepe PR spre valea Vanturis (10.10). Marcajul e refacut de curand si ne face palcere sa mergem pe relativa curba de nivel. Macar am scapat de pietrele de pe partie! Trecem primul izvor (sec) al vaii Stane si pe poteca destul de slab evidentiata intram in padure. Acum si poteca si marcajele sunt mai vizibile! Cam o ora mergem prin padure vazand di ncand in cand prin ferestre de padure mici stanci, codite ale Coltilor lui Barbes. Abia la 11.10 iesim sub peretii de stanca ce formeaza Coltii mai sus amintiti. Verticalele si surplombele sunt asa frumoase si probabil ca tenteaza cataratorii la ceva trasee. Stiu ca si data trecuta cand am fost pe aici ma intrebam exact acelasi lucru: daca exista ceva trasee alpine! De fapt mi s-a si parut ca vad ceva pitoane sus in perete. Ar fi bine sa nu fie asa fiindca zona este unul din monumentele naturale din PN Bucegi!

Coboram putin mai jos in padure, mergem tot pe curba de nivel prin padure pe sub al doilea rand de stanci si putin dupa ora 12.00 se linistesc verticalele si iesim sub capatul sudic al muntelui Varful cu Dor in valea Vanturis deasupra lacurilor. Acum nu e pic de apa si chiar ma intreb cum arata cascadele de mai jos! Coboram in firul vaii si Ilinca simte nevoia unei pauze la umbra, catorva guri de apa si ceva mancare. Las rucsacul, urc pana la stana sa vad cum mai arata si revin in 15-20 de minute la Ilinca. Mananc si eu cativa biscuiti si plecam mai departe in amonte pe firul vaii Izvorul Dorului (12.45).

Urmam semnele ce merg pe langa firul destul de drept al vaii. Mai sunt ceva sinuozitati, mai sunt ceva urme de cascade si de lacuri, mai sunt roci de forme deosebite (pietre in limbajul obisnuit :D), mai sunt si ceva chei si zone mai inguste...Valea este superba si e foarte bine ca a fost marcata!

Cu atata nesat merg pe vale strangand in minte cat mai multe amintiri si la 13.25 ajungem la stalpul indicator de sub Valea Soarelui. Tare incantat sunt ca am mers pe Izvorul Dorului! In fata noastra vedem stalpii benzii rosii pe care ne vom intoarce maine din saua Laptici (nord), in stanga indicatoarele cu CG pe care continuam spre Bolboci (vest) si in dreapta partia Valea Dorului cu ambele marcaje BR si CG pe care am facut acum cativa ani primele cristiane adevarate (caci pana atunci doar in parcul Tineretului din Bucuresti alunecasem acum multi, multi ani pe niste schiuri Reghin vechi). Schimbam marcajul in CG si urcam pe drumul de TAF pe unde acum vreo 10 ani am coborat singur pana la Bolboci unde sora mea si prietenul ei erau intr-o vacanta de 1 mai! Dupa nici 10 minute ajungem la prima stana (unde "Terminând de ros un os/Şade-un câine zdrenţuros/Tremurând şi el fricos" - Pseudofabula, Rosu si negru) si apoi vad pe marginea drumului pe iarba (deci in afara drumurilor publice), niste gratargii care se simteau bine! Imi pare rau pentru ei, nu au respectat regulile parcului natural, vor avea de platit! Spre zona inalta a Bucegilor zarim Omu, Gavanele si muntele Obarsia dintr-un unghi ceva mai rar.

Dupa a doua stana pana sa iesim in drumul asfaltat doua prietene iesite la picnic au aceeasi soarta: numarul masinii va ajunge in atentia autoritatilor (nu PN Bucegi de la care nici acum dupa o luna nu am primit nici un raspuns!) pentru incalcarea regulilor de vizitare a parcului natural. Imi pare rau pentru acesti oameni, dar doar ceva amenzi usturatoare si puterea exemplului pot sa faca ceva la noi!
iesim in sosea la cota 1820 si pe sub vf Nucet/Nucetu (1861m) mergem pe curba de nivel pe deasupra altei stani. Cobor pana la stana sa vad cat de bine arata, revin la Ilinca in poteca si mai departe ocolim varful pentur a ne lasa in jos pe piciorul lui spre lacul Bolboci. In fata noastra se vad la orizont muntii Deleanu, Zanoaga si Lespezi dominati in spate de mareata Leaota. Stalpii indicatori ne coboara pe piciorul de munte si putin inainte de intrarea in padure vedem in dreapta Tataru si Grohotisu cu Gura Strungii dintre ele si cu valea Tatarului pe care am coborat saptamana trecuta.

Tot aici la intrarea in padure gasim si o masa de lemn care e foarte buna pentru putina odihna, in special daca urci dinspre Bolboci!
Intram in padure si coboram destul de abrupt pe un drum de TAF frumos imbogatit de Mama Natura (sau Mama Padure?) cu un covor verde de muschi. Ma bucur sa vad urmele unor piloni de la vechea linie de funicular de la inceputul secolului XX.

La 15.25 ajungem la marginea lacului Bolboci in capatul ultimului intrand mare de pe malul stang. De aici se formeaza un golfulet pana la statia de supraveghere a barajului ce a format acest lac. Mult mai bine decat speram eu de cand cautasem cu Radu aceasta intrare asta iarna! Ocolim lacul vorbind despre iesiri in strainatate si despre oportunitatile pe care nu trebuie sa le ratam niciodata. Ajungem pe baraj, il parcurgem cu ochii in sus spre inaltul Bucegilor si in jos spre Zanoaga pe firul Ialomitei. Mai mult foamea care rontaie ne indeamna sa oprim vreo ora la Bolboci pentru o ciorbita calda si o surpriza de la Ilinca: snitzele homemade foarte gustoase! Multumesc pentru gand! A doua portie de snitzel o pastram pentru diseara la piure :D!
Cam pe la 17.00 lasam cabana in urma si pornim in continuare pe drum. Mergem vreo 15 minute pe CA pe drumul auto ce urca pe stanga lacului Bolboci (dreapta geografica) spre Padina. In capatul primei cozi lungi de lac vedem placa ce indica o parte din Memorialul "Nae Popescu". Stiam pe unde am coborat in iarna si acum cautam marcajele pe vale. Acestea au fost sterse (uneori intentionat) de pe majoritatea traseului pe care Nae Popescu il vroia ca legatura intre Valea Larga si Moeciu. Poate il vom reface vreodata! Urcam pe vaile Bolboci si apoi Olboace pe drumul forestier, trecem pe langa 15 baraje si nu vedem deloc indicatoare sau orice ar sugera pe unde e drumul. Eu stiu ca erau cateva marcaje pe Plaiul Mircii si tot caut sa urcam pe undeva. O scurtatura spre culme este pe un drum de TAF prin padure! Noi ajungem pana la capatul drumului si analizez harta in GPS. Ilinca urca pe un fel de drum de TAF fara sa gaseasca semnele. Eu incerc un fir de vale ce apre sa urce spre Deleanu. Revenim la drum si discutam cu GPS-ul in fata. Valea gasita de mine pare sa ne urce spre Deleanu. Asa ca pornim pe fir. Se salbaticeste din ce in ce mai mult si la un moment dat vad in fata ceea ce pare a fi o saritoare. Trebuie sa evitam asta cu siguranta! Stiu ca Ilincai nu ii este usor pe pante inclinate. Mie nu imi este greu, dar e totusi neplacut! Decat sa ajungem sub saritoare, mai bine urcam pe versantul stang (drept geografic) al paraului. Panta ajunge pe alocuri la 45 de grade si peste si sunt trepte de pamant sau de iarba. Atingem de cateva ori brazii si bodoganim un pic rasina care se lipeste de haine si de maini. E musai sa continuam! Gasim o poteca ce ne duce pe curba de nivel in urcare prin padure si iesim intr-o poiana in capatul de sus al vaii. Sunt fericit fiindca vad in fata-dreapta coasta Plaiului Mircii! Si in plus iesim la gol alpin si inca nu e intuneric! Trecem pe deasupra capatului de sus al firului si vad in dreapta crucea lui Nae Popescu. Asta e!!! Ajungem la cruce si apoi in stanga vreo 20 de metri suntem in marcajul PG unde se vede vag un TR spre Plaiul Mircii. Soarele a apus de mult si acum doar ultimele sale urme rosii sunt la apus (19.30).
"Mai mergem pe Lucacila?"
"Da, Cezar, daca vrei tu. Eu sunt in forma!"
"E prea tarziu, alta data! Punem frontalele si mergem la Strunga".
Cu nasul de montagnard si stalpii destul de rari ajungem la intersectia cu TG spre valea Tatarului, saua Strungulita si apoi saua Strunga. Ma uit la ceas si sunt uimit : e ora 21.00 si bezna de parca am fi trecut de miezul noptii! Dar suntem acasa! O las pe Ilinca sa incalzeasca apa pentru supa si cobor la izvor. Ma intorc peste cateva minute cu coada intre picioare si cu sticlele goale: izvorul a secat! De fapt taraitul de saptamana trecuta nici nu putea sa tina mai mult de o zi sau doua. Asa ca mancam doar o supa si pastram ceva apa si pentru maine. Pe la 22.30-23.00 ne bagam in sacii de dormit si incercam sa adormim cat mai repede.

Ziua 2 - duminica 07.10.2012

Buna dimineata! Inca e intuneric! Ceasul suna la 6.30 pentru a vedea rasaritul fiindca Andrei mi-a trezit de we trecut pofta asta pentru primele raze ale diminetii! Mai motai un pic si Ilinca renunta la ideea de a iesi din sac! Asa ca la 6.55 sunt afara din refugiu si ma bucur de ros-portocaliul de inceput de zi. Revin in sacul calduros, mai stau si eu un pic si cand soarele a trecut de ceva timp de orizont, strangem bagajele, facem curatenie si iesim in fata refugiului sa mancam. Nu ne grabim prea mult si abia pe la 9.30 ne urnim din loc. Ce-ar fi sa nu mergem pe traseul marcat si sa ocolim un pic pe lapiezurile muntelui Colti (la Padina ni s-a spus ca se numeste muntele Padina pana in creasta muntelui Grohotisu!)!. Intram printre lapiezuri si vad cu uimire ceea ce imi povestea Adrian despre niste gropi sapate intr-un mod neobisnuit in coasta muntelui Strungile Mici.

Asa de fain se vede valea Coteanu pe langa care coboara marcajul BRCR pe versantul stang! Ideea mea (si ma bucur ca de multe ori Ilinca imi accepta ideile!) e sa coboram pe muchia dintre vaile Coteanu su Horoabe pentru a cerceta un pic locurile. Odata ajunsi in culme, ni se deschide in fata panorama vaii Horoabelor cu Turnul Seciului ascuns in canionul Horoabelor, poiana omonima de jos de langa Ialomita si toata partea interioara a potcoavei bucegene: Gutanu, Doamnele, Batrana, Omu, Obarsia, Costila, Babele, Jepi, Furnica... Aproape de noi sunt peretii Horoabelor care tot ma cheama de ceva timp pe langa ei! De canion ne desparte o vale interesanta, tentatie pentru alta tura!

Sunt multumit de "inspectie" si coboram pe muchie spre padure peste o treapta stancoasa. In dreapta vedem stana de sub Strunga pe care o colim cu mare maiestrie pe deasupra unui alt prag de piatra. Chiar la limita padurii vad o poteca ce se pierde printre brazi cumva spre Horoabe. E un drum ciobanesc spre vreun izvor sau face niste legaturi nebanuite? Tot asa ramane pentru o cercetare ulterioara! Coboram la drumul de TAF sub stana si urmand apoi marcajele BR ajungem la Padina la 10.40. Intreb la cabana de muntele pe care am coborat (explicatii confuze!), umplem sticlele cu apa si pornim mai departe pe banda rosie (dedicatie pentru www.bandarosie.ro). In cateva minute iesim din poiana Padinii (constructia PADINA FEST se vede de departe!) pe BR, urcam cateva minute si ajungem la drumul auto spre hotelul Pestera. Dupa acest drum facem dreapta pe marcaj printr-o poiana lunga si peste cateva minute (11.30) ajungem in partea de jos a Plaiului lui Pacala (dupa ce depasim valcelul Cocorei). Urcam pe un culoar printre brazii napaditi de boala pana in saua Laptici (12.35).

Traversam soseaua si coboram pe valea Izvorul Dorului pana sub statia Valea Soarelui (13.10). Imi aduc aminte de prima mea tura adevarata pe schiuri de tura de asta iarna cand am urcat pe aici fara piei de foca! Aici incheiem marea bucla a acestui we. Vad ca marcajele nu mai merg fix pe firul vaii Dorului pe unde stiam eu. Acum urca pe noua partie de schi. Asa ca pornim la trap si in 12 minute suntem langa capatul de telescaun Valea Dorului. Ilinca imi solicita o pauza de apa si ceva dulce si ne oprim exact sub panta partiei Valea Dorului. Am si eu nevoie de ceva apa si ma bucur ca Ilinca ma mai opreste din viteza. Altfel poate urcam "ca disperatul" pana in saua Dorului/Varfului cu Dor! Aici am prilejul de a mai "ferici" niste turisti cu 4x4! Nu au ce cauta cu masina aici! Fac poza si memorez numarul pentru o atentionare ulterioara! Dupa 10 minute de pauza pornim in sus pe partie si in 15 minute suntem in saua Dorului (13.50). In sa ii spun Ilincai variantele de drum: fie coboara direct pe BRCG si ma asteapta la fosta cabana Varful cu Dor, fie urca cu mine pana la Cota 2000 pe TR si apoi coboara pe BG la aceeasi cabana, fie merge pe varianta cea mai lunga pe TR pana la Cota 2000, apoi peste Furnica si inapoi pe BG pana la fosta cabana Varful cu Dor. Eu oricum trebuie sa merg pe toate aceste trasee! Ilinca alege prima varianta si eu pe ultima! Asa ca ne vom intalni peste putin timp mai jos deasupra Pietrei Turcului/Cetatii. In 15 minute urc in viteza mare pana la Cota 2000 unde e mare plimbare in parc. Toata lumea "moderna" in tenisi sau pantofi sta la poze si se minuneaza de aerul curat din jur! Ma simt ca si cum as fi intrat brusc din jungla in oras. In cateva minute trec ca acceleratul pe langa un grup in blue-jeans, ajung langa statia meteo si in aceeasi viteza cobor pana in saua Calugarului la intersectia BG de vara cu BG de iarna. Chiar imi spune un turist la un moment dat : "Mai usor la vale!" (14.18). Doar fac cateva poze si pornesc in ritmul maratonistilor spre Piatra Turcului. Ma uimeste cat de bun e drumul aici si chiar imi permit sa alerg un pic sa vad cam ce viteza de ne-maratonist pot sa prind : 12.6 km/ora!

Trec pe rand pe sub linia de telecabina si pe sub cea de telescaun si la 14.45 ajung deasupra Pietrei Turcului unde BG intra in marcajul BR. Urc intr-un minut la Ilinca si imi povesteste aventurile ei cat am lipsit eu : atipise pe ruinele fostei cabane si cativa pantofari i-au deranjat somnul cu zgomotul lor! Se plictisise un pic, lasam rucsacii langa ziduri si urcam amandoi in mai putin de 10 minute pana in saua Dorului/Varfului cu Dor (asa cum trasesem schiurile dupa mine in iarna in mod original!) (14.55). Revenim la rucsaci, mai bem cateva guri de apa si de aici integral pe partia "Drumul de vara" paan la Cota 1400. De retinut ca toata partia este marcata cu BR ca varianta de vara!

La 15.55 trecem pe la Cota 1400 si vedem un fluturas in cizmulite pana la genunchi si o rochita foarte vaporoasa. ne uitam unul la altul si incepem sa radem! Cand mai aud o femeie dintr-un grup spunand "Hai si la terasa aia de sus!" cu referinta la Valea cu Brazi mi se face lehamite de ceea ce vad si pornim pe partie in continuare spre Sinaia. Cam la cota 1200 iesim din partie in drumul asfaltat si dupa cateva sute de metri revenim pe poteca marcata cu BR pentru a iesi definitiv din padure la 16.45. Coboram pe strazile bine-cunoscute si la 17.10 suntem la giratoriul din centrul statiunii si imediat ajungem si la gara. Ne luam bilete si pana la tren socotim ca avem timp de o bere la terasa din gara regala. Aici este si expozitia de trenulete pe care nu ma incumet sa o vizitez doar pentru cateva minute. Imi ia sigur cel putin o ora sa admir si sa fotografiez trenuletele! Nici nu incepem bine berea si trenul nostru intra in gara cu cateva minute mai devreme decat e planificat (17.52 in loc de 17.57). Lasam berea si in fuga ne urcam in tren si ajungem la ora obisnuita acasa in orasul aglomerat si agitat. Tot mai bine e sus pe creste in liniste si pace!

Sa ne vedem cu bine peste o saptamana, dragi Munti plini de energie!

Bucegi 15-16.09.2012

Bucegi 15-16.09.2012

Colegi de tura: Iulia Stroe, Cezar Partheniu

Alt we dedicat Bucegilor, alte trasee strabatute! Cum eu plec in fiecare we, daca vrea sa vina cineva cu mine chiar ma bucur ca nu merg singur. Pe de alta parte, singur imi pot stabili eu pauzele de poze, de masa, de apa! Deci independenta totala! Dar uite acum cu Iulia am mers in acelasi ritm foarte bun si am reusit sa parcurgem foarte multe trasee cu viteza mare!

Ziua 1 - sambata, 15.09.2012

Cu ruta stabilita plec cu IR la 6.15 din Bucuresti, cam pe la 7.30 urca Iulia din Campina si la ora 8.00 fara cateva minute debarcam in Sinaia. Nu avem prea mult timp de stat si pornim la drum pe langa parc si apoi pe scarile pe care mai urcasem pe 24 august cu Emil. Scurtam drumul pana la restaurantul Furnica si putin mai sus in sensul giratoriu  vom intra pe banda rosie BR. In dreapta giratoriului se coboara spre palatul Pelisor (pentru cine are acces!), in dreapta troitei merge drumul auto spre Cota 1400 si in stanga vom urca noi pe scurtaturi.

Traversam de cateva ori drumul de Cota, scurtam prin padure cat de mult ne permite marcajul si putin dupa ora 9.00 ajungem la cabana Bradet de la cota 1300. Povestim una-alta, ne bucuram de fereastra data de linia de telegondola si in suntem intampinati la cabana de o intreaga haita de catei nu tocmai simpatici. Ei de fapt isi apara locul, dar nu e nevoie sa se dea la noi! Continuam pe poteca in sus si la 9.20 ajungem pe platforma de la cota 1400. Aici sunt statia intermediara de telecabina, statia finala de telegondola, statia inferioara de telescaun, hotelul "Cota 1400", o terasa mai veche si alta nou aparuta, restaurantul "La Sami" (cred ca ilegal dupa cum citisem pe www.buceginatura2000.wordpress.com) si un mic monstrulet de cabana a Salvamontului. Parca ies cabanele astea ca ciupercile dupa ploaie! Se ascund multe in spatele acestor "baze" Salvamont! Nu zabovim prea mult si in 5 minute pornim in sus pe BR spre cabana "Valea cu Brazi" de la cota 1500. Doar urc pana pe terasa cabanei, mangai Saint-Bernard-ul de acolo si ceilalti catelusi si pornim mai departe pe marcajul BR. Acesta merge prin padure pe varianta de iarna pe sub stana Tarle. Vara se merge pe partia "Drumul de vara" pe care eu nu tin minte sa fi vazut marcaje. In fine mai cercetez aspectul asta! Urcam putin pana la stana Tarle care este inchisa, dar aspectul imi aduce aminte de frumusetea statiunilor alpine, revenim in poteca si continuam pe BR in sus cam pana pe la cota 1650 cand iesim in "Drumul de vara" (cca 10.20).

De aici taiem doua serpentine ale partiei urmand stalpii indicatori, trecem pe sub Piatra Turcului, lasam in stanga marcajul PR ce merge spre saua si valea Vanturis si ajungem deasupra Pietrei Turcului in saua unde e fosta cabana "Varful cu Dor" (acum o ruina cu un schelet metalic deasupra) si statia inferioara a fostului telescaun de pe Varful cu Dor. De aici schimbam marcajul: BR si TG urca in saua Dorului si apoi sub cabana "Valea Dorului" se despart spre saua Laptici si Padina, respectiv Bolboci si noi vom merge pe BG spre Piatra Arsa, Babele si Omu. Sfatuim doi turisti cum sa ajunga cel mai rapid/cel mai usor spre Scropoasa unde e tinta lor si pornim mai departe spre Miorita unde ajungem in circa 10 minute. Tare m-am bucurat aseara (4.10.2012) cand m-am intalnit cu tipul respectiv si am povestit despre urmarile acelei ture (pentru ei si pentru noi!). Stam doar cateva secunde sa ne punem pe noi cate o haina de vant si sa ben cateva guri de apa. Urcam ca acceleratul pana la statia de telecabian de la cota 2000 si apoi in sus pe Furnica (si aici exista o varianta de iarna si una de vara!). Dupa varf (pe care sunt o borna geodezica, o statie meteo si un punct de paza vechi!) coboram pana in saua Calugarului unde un grup mai putin echipat ne intreaba pe unde e mai usor sa ajunga la telecabina. Desi le-am indicat varianta de vara pe sub muntele Furnica, i-am vazut in spatele nostru ca urca spre varf. Decizia lor! Noi continuam pe curba de nivel prin estul varfului Piatra Arsa, curand vedem BA care vine pe piciorul Pietrei Arse, trecem de intersectia cu acest marcaj mai jos de terenul de atletism si ajungem la complexul sportiv printre zecile de masini parcate aici (cca 12.15). Mancam cate o ciorbita si cate un papanas, luam apa si pornim mai departe la drum (12.40) pe BG. As fi vrut sa fac o mica iesire pana la Cantonul Schill, dar nu am gasit intrarea in marcajul TRIUNGHI ALBASTRU (nu triunghi rosu cum apare pe harti!). Veti vedea mai jos ca pana la urma am ajuns pe acest traseu duminica. Vorbim de toate fiindca avem ce povesti si parca nici nu ne dam seama cand ajungem la PA care coboara spre cabana Caraiman. Facem aceasta scurta iesire de 20 de minute pana la cabana Caraiman (restanta dintr-o tura recenta!) si ne bucuram de abruptul Caraimanului si de adancimea vaii Jepilor langa crucea din spatele cabanei.

Revenim in BG scurtand un pic poteca pe care am venit si la 14.30 ajungem pe marcajul principal la statia de telecabina Babele. Chiar daca mai fusesem si saptamana trecuta pe la Monumentul Eroilor, planul nostru acum e mult mai lung si avem sufucient timp pana se insereaza. Asa ca pornim pe CR pe curba de nivel si din vorba-n vorba ajungem pe curba de nivel de sub vf Caraiman pana deasupra platformei Crucii. Asa frumoasa era zona asta plina de flori de colt! Coboram pana in seuta dinaintea Crucii si consideram ca meritam o scurta pauza de masa si de patrundere spre valea Alba pe partea nemarcata a Branei Caraimanului.

Stiu ca pe aici au fost de cateva ori colegii de la "Floare de Colt" Bucuresti si nu am reusit sa merg cu ei din diferite motive. Acum doar coboram cateva zeci de metri pe brana, ne clatim ochii cu abrupturile ce se arunca de sub noi in Valea Alba si pe partea cealalta (cel putin mie!) imi fug ochii spre traseele celebre din peretele Vaii Albe si spre jumatatea sudica a BMC pe care nu am parcurs-o inca. Ne intoarcem la rucsacii lasati in saua Crucii, urcam pe platoul varfului Caraiman si facem o pauza de cateva secunde la intrarea in Valea Alba (16.35) (rememorez cateva ture facute pe aceasta vale). Continuam pe CR pe poteca si apoi pentru o scurta distanta pe drumul ce urca la releul Costila, vad in dreapta spre creasta Morarului vaile Priponului si Caldarilor si in stanga valea Sugarilor. Retin in aparatul foto "baba" si "sfinxul" de pe Spinarea Costilei si coboram rapid pana in saua Sugarilor unde intalnim marcajul BG dintre Babele si Omu.

Saua Sugarilor sta la obarsia vaii omonime si a vaii Caldarilor. Sper sa le parcurg pe amandoua cat de curand fiindca am inteles ca nu sunt deloc grele, dimpotriva! Urcam pana la inceputuli Cerdacului si pe curba de nivel mergem pe varianta de vara a BG pe sub peretele de stanca. Exact cand sa iesim in sa, niste valuri de ceata se ridica spre noi din valea Cerbului. E vremea perfecta pentru zona asta si urcam pana sub varful Gavanele pentru a merge pe BR exact din punctul unde aceasta se uneste cu BG (varianta de iarna).

E ora 18.15 si noi abia acum pornim spre refugiul Batrana. Stim ca nu e departe si drumul e lejer. Norii nabadaiosi se tot joaca in spatele si in jurul nostru dandu-ne impresia ca vor sa ne inconjoare! Vedem prin ferestre de lumina franturi din valea Gaura, din valea Obarsiei, din muntele Obarsia, din muntii Scara si Gaura, din culmea pe care coboram. Trecem pe sub calcarele ce formeaza creasta sudica a vaii Gaura si urcam usor pe varful Doamnele. Fiindca e un varf cu oarsece legende, tin sa urc si pana langa "trepiedul" metalic de pe varf. De aici vedem fereastra Tiganestilor si Turnul Scarii in toata frumusetea si albeata lui calcaroasa. Revenim in traseul marcat, coboram in saua Doamnele unde lasam in stanga marcajul PR pe care vom urca maine, ocolim varful Gutanu acoperit de o mare de jnepeni. Patrundem la apus in mare si in dungile rosii ale lasarii serii ajungem in saua Batrana la refugiu. Suntem fericiti ca am reusit sa ajungem aici pe lumina. Pana sa ne schimbam cu haine uscate si sa mancam in refugiu, oprim clipa apusului in superbe dungi si nuante ce ar face invidios orice pictor! Undeva in jurul orei 22.00 ne bagam in saci si adormim repede fiindca avem ceva drum de facut in ziua urmatoare.

Ziua 2 - duminica 16.09.2012

Asa cum ne propusesem de aseara, ne trezim destul de matinal (nu foarte!) pe la ora 7.30, mancam, strangem toate bagajele si ceva pungi cu gunoi lasate de altii in refugiu (ca parca aici ar veni lucratorii de la vreo firma de salubrizare!) si cam peste o ora ne urnim la drum. Asta fiindca avem ceva de mers astazi! Afara ne trezim intr-o mare de ceata in care cunosc bine directia! Coboram pe sub varful Batrana (2181m) pe est si ajungem in cateva minute la stalpul unde lasam BR spre Strunga si noi vom cobori pe TG in stanga pe valea Doamnele. Era sa imi uit aici unul din bete cand mi-am pus manusile! Pe poteca clara si suficient de bine marcata coboram pe curba de nivel pana in firul vaii si de aici in jos spre valea Obarsiei. Putin sub 2000 de metri iesim din patura albicioasa si facem o mica pauza de merisoare. Iulia aduna cu multa dragoste o punga de merisoare pentru nepoatele ei Ana si Alexandra, niste mici ingerasi de care te indragostesti la prima vedere! Mai coboram un pic, din stanga primim firul sec al vaii Tapului si pana in intersectia cu valea Spinarii, gasim vechea stana din valea Doamnele.

Duc o craca de jneapan pentru acoperis si ne miram/bucuram de biletelul de la stana (nu sunt chiar cuvintele de acolo, dar ideea este): "Dear shepard! Thank you for staying in your beautiful home. With love" semnat de de un grup de evrei! Sunt probabil cei cu care s-a intalnit Iulia de curand in Fagaras!
La unirea vaii Spinarii cu valea Doamnele (in stanga-fata, spre nord) se formeaza culmea Doamnele pe care urcam putin mai incolo! Coboram tot pe firul vaii si marcajele ne coboara prin marea de jnepeni pe un culoar pietros peste treapta glaciara in care gasim cascada Doamnele. Pe versantul drept al vaii ajungem sub cascada, mai ne uitam o data in spate ("Acolo in ceata aia vom urca acum?"), ne intrebam unde duce drumul forestier in dreapta vaii (logica imi va fi curand confirmata: la stana din Horoabe!), trecem apa Doamnelor si coboram pana sub stana la noul indicator (9.50).

Aici incepe partea noua si pentru mine, si pentru Iulia. Nu vom cobori (deocamdata) cum e normal la Pestera, ci vom urca pe noul traseu marcat de Salvamont Dambovita pe culmea Doamnele! Schimbam marcajului in PR si urcam direct pe langa stana (la circa 50 de metri amonte de stana) dirct pe linia marcajelor. Se vede ca e poteca noua ca nu este batuta!

Marcajele se furiseaza prin dreapta primelor stanci, face apoi o serpentina la stanga pana intr-o sa pentru a relua directia crestei pana in a doua sa mai larga. De aici iarasi in stanga ajungem la marignea platoului alpin la curba de nivel de 2000 de metri.

 De aici panta scade si tot ami avem ceva de urcat. Imediat recunosc in dreapta hornurile ce cad direct in valea Obarsiei si parca-parca m-ar tenta o incercare pe vreme buna. Nu acum caci umezeala incepe sa se simta. Iulia isi dorea dintr-o tura recenta pe Obarsie sa mearga pe deasupra acestor pereti! Unde se mai linisteste panta alege sa simta mai bine energia muntilor si pentru o perioada de timp merge in picioarele goale! Am zis ca fac si eu asta pe o panta lina de la baza vaii Obarsiei, dar acolo nu m-a mai lasat viteza mersului!

Dupa circa o ora si jumatate de la plecarea de la intersectie ajungem la intersectia cu BR pe care o vazusem aseara (11.30). Concluzia: un traseu nou frumos si relaxant! Mai avem de coborat pe valea Obarsiei! Avem parte de o noua bucurie! Valea Gaura cu muntii Gaura, Scara si Omu sunt in soare si putem sa admiram crestele lor in voie!

E prea frumoasa Gaura sa plecam de aici! Ceata se ridica totusi spre noi si pornim mai departe pe drumul cunoscut de ieri (si nu numai) pana sub vf Gavanele la stalpul indicator. Ne cam bate vantul si ceata si nu stam prea mult pe ganduri. Bem doar cateva guri de limonada, punem inca o haina pe noi si la vale! Pe indicatorul asta scrie BA si acelasi timp ca prin toata zona: doua ore pana la Pestera! Fiindca vremea nu ne indeamna la nimic, coboram la vale cu mult elan si intr-o jumatate de ora trecem pragul cascadei Obarsiei. Stiu ca e secata si Iulia imi arata un alt prag unde ar fi cascada. De fapt singura cascada e formata acum pe paraul Sistoaca (sursa: www.aradeanca.com) si e ascunsa in ceata. Coboram prin marea turma de oi de pe versantul stang al vaii pe cel drept, revenim pe cel stang si balaurim printre o gramada de "pietricele" aruncate parca de niste titani ca zarurile de la table.

Inainte sa iesim pe ultima culme inierbata (cea pe care ziceam eu sa merg descult), vedem un cerc din pietre cu inscriptia Kogayon langa ea. Pana la urma care e Kogayonul dacilor: Gugu, Omu sau Toaca?
Coboram pe panta lina si inierbata linistind niste turisti care sperau sa ajunga la Omu: doar aici e asa lin, mai sus incepe mai abrupt! La 13.30 ajungem la drumul auto pentru stana unde e stalpul cu indicator spre TR si PR. Iulia se odihneste un pic si ciugileste ceva si eu ma duc pana la indicatorul de separare a TR si PR. Fiindca sunt semne noi, vroiam sa parcurg integral toate traseele! Revin la Iulia si coboram amandoi pe sub piciorul Babelor pana inainte de hotelul Pestera pe langa o intreaga cireada de vaci (Milka doar in alb si negru!!!). Dintr-o tura recenta (cred ca de prin august) Iulia imi spune ca a coborat cu Cristi pe aici si au venit pe drumul de TAF. E si in spatele hotelului in semn, dar nu e sigura ca e semnul bun. Urcam pe drumul de TAF prin tristul cimitir (defrisare) si dam de primele marcaje. Intr-adevar o banda albastra venea pe un culoar dinspre hotel (n.r. am verificat pe 14.10.2012 si pe aici e traseul oficial). Mai urcam cateva zeci de metri pe drum si facem stanga pentru a scapa de cimitirul padurii. Taieri controlate...povesti de adormit naivii! Prin padure facem dreapta, traversam Plaiul lui Pacala prin partea superioara si pe curba de nivel ajungem cam pe la 15.20 la limita platoului. mai avem cateva zeci de metri pe curba de nivel pentru a iesi la capatul drumului asfaltat spre Piatra Arsa. Ma intriga faptul ca desi e semn interzis, vin ceva masini dinspre Babele. Nu apuc sa scot aparatul si sunt un pic dezamagit de viteza mea de reactie scazuta. Ajungem la Piatra Arsa la 16.00, stam cateva minute si pe TA in 15 minute suntem langa cantonul Schill. Eu mai vreau sa mai fac un mic traseu ramas restant si Iulia ramane sa ma astepte aici. Pe asa zisul TR bag viteza spre BG dintre Piatra Arsa si Babele. De unde TR ca doar triunghiul de pe primul stalp e rosu! Restul sunt triunghiuri ALBASTRE! Intreb un cioban daca aista-i drumul bun si ma asigura ca da si ca sunt doua drumuri intre Piatra Arsa si Babele: unul inainte de dealul din fata spre valea Urlatorii Mari si altul dupa deal spre valea Izvorului Dorului (cel ce merge spre saua Vanturis!). Ajung in primul drum la indicator, mai fac vreo suta de metri pana la al doilea si ma intorc rapid la Iulia, nu inainte de a strange un pic oile ciobanului. E tare suparat ca stapanul ii pune sa urce cu oile acum sus ca jos nu mai au ce manca si ce bea! Cam la 16.45 pornim in jos pe TA pe valea Urlatorii. Coboram in viteza destul de mare toata zona cu cabluri, depasim o pereche in adidasi (sunt fericit cand ii vad in gara ca au scapat de traseul greu pentru ei), aproape alergam printre firele Comorilor si pe sub firul vaii Seci a Jepilor. La 18.05 suntem jos la punctul de pornire pe CA pe valea Jepilor. Pentru mine e un timp record pentru care o felicit pe Iulia! Pe scurtatura "prin cimitir" si pe la piata ajungem la gara la timp sa ne luam bilete si la 18.47 sa pornim spre Bucuresti.

Stiu ca am mers ceva in tura asta, am vazut locuri noi, le-am revazut pe altele vechi si ne-am bucurat de tot ceea ce ne poate oferi Muntele! Multumim, dragi Bucegi pentru darurile pe care ni le-ati oferit!