Creasta munților Lotrului 5-9.09.2019

Tura asta face parte dintr-un proiect personal pe care trebuie să îl duc la îndeplinire cât de repede. Ca urmare vor fi momente în care voi forța nu neapărat ritmul, ci distanțele de mers...

După cum spuneam într-o postare anterioară, în doar câteva zile ne revedem (eu cu Ioana). De data asta întâlnirea este la distanță de casa fiecăruia: eu cu autocarul până la Alba Iulia, ea cu mașina și de aici amândoi mai departe. Singura poză de pe drum (am plecat la 7.00 din București) este în pauza autocarului la restaurantul Balta Verde unde se face clasica oprire a autocarului. 

Ziua 1 - joi, 5.09.2019

Cu intratul în Sibiu și apoi ieșirea din nou pe autostradă, ajung cam pe la 14.30 în Alba Iulia. Ioana era aici de vreo oră și jumătate, poate chiar două. Venise pe niște drumuri mai scurte de la Bistrița. Ne bucurăm de revedere și pornim la drum: Sebeș și apoi DN67C prin Sebeșel, Căpâlna (nu are legătură cu fetele de la Căpâlna), Șugag (e diferită de Ocna Șugatag; inițial eu le confundasem), Tău Bistra (urcăm pe partea dreaptă a lacului, în sensul urcării), barajul lacului Oașa (unde trecem pe partea cealaltă a văii) și pasul Tărtărău. Pe drum doar o dată ne oprim să mâncăm ceva (pe marginea drumului). În pas, pe harta lui Dănuț Călin (care pare cea mai documentată), nu este nici un canton și în schimb apar marcajele BR. E vorba de marcajul de creastă pe care îl vom urmări în cea mai mare parte din timp. De pe creastă vin doi germani cu ditamai rucsacii. Ioana știe germană și îi întreabă de unde vin și unde se duc. Vin din Păltiniș prin șaua Șteflești și acum coboară spre Obârșia Lotrului. Din priviri ne înțelegem să îi ducem acolo și ne înghesuim toți patru în mașină. Coborâm pe multe serpentine și pe la ora 18.00 ajungem în Obârșia Lotrului. Mergem la camping să căutăm pe cineva să îi cazeze, suntem îndrumați spre cabana Obârșia Lotrului de vis-a-vis de drum și vorbim pentru ei pentru o căsuță pentru o noapte, parcăm mașina și la 18.20 pornim la drum. Ioanei nu îi vine să creadă că începem să urcăm. Nu credea că va ajunge așa departe astăzi și mai ales că va și urca pe munte.

Cumva trebuie să dăm de marcajul CR. Mă ghidez cu GPS-ul fiindcă din ceea ce citisem, marcajele sunt rare. Mergem vreo sută de metri pe DN7A spre Voineasa și pe dreapta trecem de Hanul Haiducilor și ajungem la cabana Vânătorul. Track-ul pregătit de acasă îmi arată că aici trebuie să facem stânga, înainte de pensiunea Bradul. Urcăm un pic pe drum, facem dreapta, trecem pe sub copaci căzuți și apar marcajele vechi. Deci e bine! Ținem serpentinele drumului (3 mai exact) și apoi urcăm prin prima poiană. Se văd marcaje utile! De aici marcajele CR ne duc prin pădure ba pe potecă, ba prin copaci căzuți, trecem o zonă cu multe defrișări și căutăm marcajele, Ioana în sus, eu în jos. Am noroc și eu le găsesc, o chem pe Ioana și continuăm prin pădure. Destul de repede ieșim la golul alpin, revenim la marcaje prin pădure și după o oră de mers ieșim la gol. Încă jumătate de oră și suntem definitiv în golul alpin. Evident dispar semnele și un drum face stânga sus spre culme. Acolo trebuie să ajungem și vedem stânele și turmele din dreapta noastră (spre șaua Tâmpele aflată puțin sub 1800 de metri). Noi urmăm însă drumul spre culme, apoi ușor dreapta pe deasupra unui pâlc de brazi cu mlaștină/teren mâlos pe lângă ei și ajungem la drumul de culme (20.10). Aici montăm cortul! Ne schimbăm, mâncăm și pe întuneric duc mâncarea în pâlcul amintit (cred că sunt 150-200 de metri de noi). Revin la Ioana și ne pregătim de somn.

Ziua 2 - vineri, 6.09.2019

Dimineață soarele ne bate de pe la ora 7.00 în cort, ciugulim ceva de dimineață, lăsăm cortul și bagajele înăuntru (tips pentru cei care citesc aici și poate mai fac asta - ideea Ioanei: puneți bagajele sub sacul de dormit și va sta umflat ca și cum cineva ar dormi acolo! De fapt în afară de ciobani și câinii turmei, nu are cine să vină!), ne luăm ceea ce e esențial și pornim spre pasul Tărtărău. Ținem drumul de culme și apoi ușor dreapta (la o intersecție e o piatră vopsită cu roșu pe direcția bună) coborâm spre pădure (20 de minute) și apoi prin pădure pe drum de exploatare cu marcaje (încă 20 de minute) până la pas. Aici e doar marcajul BR, nu și celelalte de pe harta pe care o avem cu noi. De fapt e regulă generală cu marcajele! O poză și în alte 40 de minute suntem înapoi la cort. De fapt cred că mai puțin. E ceva curios la noi: de multe ori pe urcare facem mai puțin timp decât pe coborâre, fix pe același traseu!

La 10.30 avem totul strâns și pornim mai departe pe drumul de culme. Marcajele sunt rare de tot. Vara nu e bai să mergi pe aici, iarna cred că e interesant! 

Mergem pe plai, lăsăm la dreapta drumul stânei, intrăm printr-ul pâlc de pădure și apoi coborâm în șaua Tâmpa. Teoretic ar fi pe aici o variantă a marcajului și verificăm pe copaci: nu este nimic vizibil! Aici e un țarc și la stânga o stână. O rog pe Ioana să rămână înainte de țarc și eu merg până la stână să o marchez pe GPS. E aici o femeie care îmi spune că mai stau puțin și coboară. Vreo săptămână! Au vaci și porci și... se scuză că nu mai poate sta de vorbă, are multă treabă! Îi mulțumesc, revin la Ioana și amândoi trecem prin țarcul gol și urcăm pe următorul ”deal”. De reținut că suntem în jurul cotei 1800! Este primul vârf Tâmpa (1801m) și va mai fi unul comform hărții. Vârful e golaș și drumul cotește ușor la stânga, coboară puțin și intră în pădure. Sunt mai multe variante și fiecare merge pe câte una. Ceva mai jos se unesc în același drum de culme. Ce fain e să mergi prin auriul ierbii uscate de toamnă... 

Mai urcăm un dâmb și coborâm într-o șa unde vedem că niște oameni lucrează la o casă. Inițial zicem că e o casă privată și coborâm pe ea, pe drum, ca să întrebăm de apă. Lăsăm rucsacii jos și merg la cei doi muncitori. Au un cort lângă casă și este de fapt o stână europeană în lucru. Recunoscusem că e stână după coșul caracteristic (un mic acoperiș mai sus de cel normal). Unul din muncitori îl trimite pe celălalt cu noi la izvor. ”Ia și două beri și pune-le la rece!” Izvorul este la circa 100 de metri de drum, pe partea nordică. Vă spun de asta fiindcă este o sursă foarte importantă de apă. Păstrați-o ca atare! Mulțumim pentru ghidaj la apă, punem rucsacii și pornim mai departe pe drum. Ioana e mai în față, trece de crucea mare de deasupra stânii și dispare după dâmb. Eu am ceva probleme cu GPS-ul și stau până îl fac să meargă din nou și apoi recuperez distanța.

Suntem pe platoul Larga Mănețanilor și mergem un pic la distanță. Drumul e foarte clar și nu avem cum ne pierde. Ioana e mai în față și o văd cum urcă ușor la dreapta spre pădure. Undeva pe acolo o să mă aștepte fiindcă trebuie să treacă de un potențial pericol: niște câini care latră la o turmă mai jos. Unul va veni și spre mine și îl las să latre. Vorbesc cu el ca să simtă că nu îmi e frică și urc la marginea pădurii unde Ioana mă aștepta cu o mână de afine. Eu sunt un pic botos că nu e chiar ok distanța dintre noi și îmi trece repede. Oricum avem mult de mers împreună! Suntem pe vârful Tâmpa (1911m) și coborâm prin pădure și apoi pe la un alt țarc vechi și acum parțial împădurit. În șaua în care e țarcul avem pădure pe stânga și urcăm tot pe drum. O oaie pierdută se tot uită la noi și parcă ar plânge să o luăm. Ioanei îi pare rău de oile pierdute/rănite și sincer, nu avem ce face. E cumva mersul și riscul natural! Urcăm pe drum mereu și ne apropiem de vârful Piatra Albă. Eu abia aștept să ajungem aici fiindcă de aici, pe hartă, încep ceva căldări glaciare. Și așa este: aici începe zona frumoasă, înaltă! Ajungem pe vârful de 2178m și facem o ușoară curbă la stânga. Trebuie să găsim un loc fain de masă. Urmăm drumul ușor dreapta și apoi stânga în coborâre spre șaua dintre Piatra Albă și Cristești. Aici, lângă o tufă, Ioana face o supă caldă și adăugăm câte o lipie ca să ne săturăm. Plus câte o Eugenie! E altceva și așa putem porni mai departe la drum!

Uite șaua unde am făcut pauza de masă.

Vârful Cristești (2202m) este primul vârf pe care întâlnim adevărate stânci. E o adunătură de stânci printre care se strecoară drumul. E adevărat că erau stânci și Pe Piatra Albă sub noi, dar nu erau așa de vizibile. Trecem de ”câine” și ne aflăm în șaua vestică a vârfului Șteflești. De aici ar trebui să coboare marcajul CR spre șaua Șteflești.

Cum am de parcurs și drumul până în șa, dosim rucsacii între stânci și facem stânga fără ei spre șa. Ioana coboară direct spre șa, eu fac stânga ca să urmăresc marcajele. Sunt ghidat de un vechi stâlp ruginit care ușurează panta printr-o serpentină largă. Revin la Ioana și amândoi coborâm printre jnepeni până în șaua Șteflești. Este punctul cel mai înalt de pe valea Sadului și face legătura între munții Lotrului și munții Cindrel. Acum opt ani, în noiembrie, venisem cu mașina până aici și urcasem pe Cindrel și la refugiul de sub Iezerul Mare!

Revenim pe același traseu până în șaua sudică a vârfului Șteflești (de fapt pe o potecă mai directă, pe pantă), luăm rucsacii care ne așteptaseră cuminți și urcăm mai departe pe drum până pe vârful Șteflești. Aici e un alt grup de stânci printre care trecem și mergem până la mica piramidă naturală a vârfului pentru a lua cota de altitudine (2242m). E unul din puținele locuri unde am întâlnit stâlpi de marcaj!

 Sub vârful Șteflești, spre nord, este un lac fain pe care nu l-am găsit pe hartă...

Drumul coboară pe piciorul estic până la ultimul grup de stânci și apoi face stânga pentru a intra în jnepeni. Sunt marcaje rare pe pietre! Se cam lasă seara (e trecut de 19.30) și trebuie să găsim un loc unde să campăm. Se vede o zonă faină în șaua din fața noastră și apoi altul într-o mică poiană dinainte de vârful împădurit Conțu Mare (2080m). Doar că amândouă au o ”problemă”: Ioanei îi e puțin teamă să pună cortul între jnepeni fiindcă este posibil să iasă ursul din jnepeni! Mă rog, eu nu am teama asta. De peste 20 de ani pun cortul între jnepeni și nu am avut nici un incident. Dar, nah, acum mergem amândoi, nu merg singur! Ioana îmi propune șaua de după Conțu Mare și vom urca acolo. Doar că eu merg mai încet fiindcă mă jenează genunchii. Nah, 12 ore de mers! Ioana e un pic mai în față, eu mai în urmă. Trecem prin culoare de jnepeni și ajungem în șaua dorită. În față este un vârf piramidal despre care sperăm să fie Balindru Mare. De fapt speranța asta ne ține și ziua următoare până ajungem acolo!

Trebuie să recunosc că sunt obosit și nervos. Toate chestiile astea cu jnepenii și locul de cort mă irită acum foarte mult. Mai ridic tonul la Ioana (care și așa face eforturi să meargă și să mă susțină) și acum îmi pare rău. Dar nah, la oboseală nu mă mai pot controla așa de bine...

Ieșim puțin din traseu la stânga să găsim un loc de cort bun, este cumva deasupra jnepenilor, mâncăm și duc mâncarea într-o tufă de ienupăr la vreo 30-50 de metri de cort și ne băgăm la somn. E destul de rece, suntem doar la 1900 de metri altitudine și început de septembrie!

Ziua 3 - sâmbătă, 7.09.2019

La 6.30 facem ochi fiindcă începe să se lumineze afară și vom avea parte de un răsărit superb undeva după culmea Brăneasa-Prejba. Așteptăm cu drag să se ridice globul roșu-galben deasupra orizontului (6.53). 

După ritualul de dimineață la ora 8.00 suntem gata de drum. Cu priviri spre zona înaltă acum dominată de Șteflești și cu Conțu Mare în apropierea noastră. Dar noi privim înainte! Poteca și marcajele rare ne duc spre vârful piramidal. Nu este Balindru Mare! Deocamdată urcăm pe linia de culme (în dreapta avem o mare căldare glaciară cu brăduți), ajungem în șaua dinaintea vârfului, urcăm un pic direct spre vârf și apoi ușor stânga pe o mică platformă, urmăm potecile de oi care tot urcă spre vârf. La 8.30 suntem la momâia de pe vârf și GPS-ul îmi dă vestea proastă: nu e ăsta Balindru Mare, e vârful următor! Aia e! Facem ceva poze și în față și în spate și mergem pe culme spre Balindru Mare. Se vede o potecă ce ar merge pe sub vărf până în șaua următoare. Noi mergem pe creastă doară! Între cele două vârfuri facem 17 minute și, într-adevăr, GPS-ul îmi confirmă că suntem pe vârful de 2207m. Vârful din stânga noastră ar avea 2135m, altitudine similară cu a vârfului următor și cu multe rezonanțe în ”montanismul” românesc.

În șaua în care vom coborî noi vedem cu bucurie ceva nou: sunt trei corturi din care tocmai ies niște băieți. Sunt cehi (asta vom înțelege din graiul lor când coborâm la ei) și parcurg creasta în sens invers față de noi. Vedem o scenă interesantă: de la turma de berbeci mai din față vine ciobanul la ei și încearcă să vorbească cu ei. Din păcate nu e o limbă comună în care să se înțeleagă... Coborâm și voi face eu pe translatorul.

Ciobanul venise la ei pentru trei lucruri: 1. să le ceară niște baterii; 2. să le ceară țigări; 3. să îi cheme la el la stână să îi cinstească cu o mămăligă cu caș sau cu urdă. Ne povestește că a mai făcut așa cu un grup mai în vară. De fapt ăștia sunt singurii oameni pe care i-a văzut toată vara! Pfuu, nici eu nu am cum să îl ajut cu bateriile și țigările. Doar îl întreb de apă fiindcă mă întrebaseră cehii și le explic: fie izvorul de la stâna europeană la o zi de mers, fie izvorul pe care mi-l arată ciobanul ceva mai la vale. Îmi mulțumesc pentru asta (în engleză) și nu știu ce au făcut mai departe. Doar i-am văzut că au dispărut în puțin timp, probabil pe curba de nivel. A-propos: ciobanul mi-a confirmat vârfurile Balindru Mare și Negovanu Mare. Mai departe îi spun de Voineșița și de cele două culmi de după Voineșița și nu știe... Din privirile Ioanei înțeleg că trebuie să mergem mai departe, eu m-aș întinde la vorbă cu ciobanul. Și bine face Ioana, avem timp destul de puțin și mult de mers! Trecem de turma de berbeci și întindem pasul!

Nici poze, nici nimic. Doar mers pentru 20 de minute până pe Negovanu Mare (2135m). Aici avem două păreri diferite: am de parcurs marcajul TR de aici până jos la cantonul Rozdești și înapoi (valea Sadului). Eu știu că nu mai am prea mult timp și trebuie să îl parcurg acum, Ioana îmi sugerează sș vin săptămâna viitoare cu cei de la Serviciul de Voluntariat Montan care fac remarcarea acestui traseu. Și dacă reușim acum să scăpăm de treaba asta? Mă rog, e o mică neînțelegere între noi și până la urmă Ioana cedează. Lăsăm rucsacii dosiți sub stâncile de sub vârf (eu sub o stâncă, Ioana sub alta și cu cortul peste rucsac ca să se usuce) și coborâm pe drumul de ATV, ceva. 

Drumul ne duce între jnepeni și pe un culoar larg și pietros ajungem într-o poiană de vreo 200 de metri. În capătul ei de jos sunt două drumuri: unul la stânga (care coboară spre o stână, nu eram sigur de asta) și altul la dreapta pe care Ioana găsește marcajele! Coborâm tot prin pădure aproape pe curbă de nivel și ieșim în poiana mare de sub Negovanu Mic (1902m). Și semne... ioc! Poteca ar părea să urce pe hartă spre vârf. Mergem prin partea de sus a poienii până la un țarc și nimic. Pe hartă aici se numește Groapa Bujorilor. Ioana vine la mine (știu că în momentele astea sunt atât de încăpățânat că nu se poate vorbi cu mine) și stabilim să urcăm până la lizieră și apoi în sus să căutăm marcaje în pădure. E destul de greu să ajungem și la lizieră! Mai căutăm în sus prin pădure și nu găsim marcaje. Hai înapoi, cred că ar trebui să fie pe la stâna din josul poienii. Poate par zăpăcit de poiana asta. Dar logic ar fi să treacă poteca pe la stână. Mai ales că și pe hartă pare așa. Bine, încrederea în harta asta nu e 100%. Întrebasem prietenii de un track pentru traseul ăsta și nu au găsit (schimbare de calculator și track-urile vechi au rămas în cel vechi). Mă rog, ajungem la stână și doar pe spatele ei văd un marcaj. De la ea e o potecă ce merge prin iarba mare, trece printr-o zonă cu copaci uscați unde e un stâlp vechi de marcaj și coboară pe drum la pădure. 

Ajungem într-o poieniță unde e un drum perpendicular pe direcția noastră de mers și un TR mare pe un copac. Ioana coboară în jos pe drum (la dreapta) vreo 50 de metri și nu vede nimic. Încercăm în sus pe drum spre vârful de 1747m de pe hartă. Urcăm până sub stânci și apoi stânga și ne oprim la pădure. Sunt iritat că nu am găsit traseul și va trebui să revin aici. Câteva mure și zmeură și ne întoarcem în poieniță. Mai încerc în pădurea din nordul poieniței și nimic (conform hărții, pe versantul stâng al pârâului Negovanu). Sunt dezamăgit și ne întoarcem la stână. Luăm apă de la izvorașul de sub stână și urcăm prin poiana mare și apoi pe același drum până pe Negovanu Mare. 

Cu rucsacii din nou în spate (nu ar putea merge singuri?) pornim mai departe într-o coborâre susținută pe Plaiul Clăbucetului. Întâi mergem pe culme până la un grup de stânci și de la el cotim ușor la dreapta până la următoarele stânci. Track-ul făcut de mine îmi indică undeva mai jos, vreo sută de metri față de noi. Găsesc un culoar la dreapta printre jnepeni, facem câteva schimbări de direcție și dăm de un marcaj (primul de la Negovanu Mare). Se lărgește un drum la stânga  și ne coboară spre o stână pe Coasta Mioarelor. Drumul nu ne duce fix la stână, ci se întoarce pe culme și curând ne apropiem de pădure. Avem o turmă de ”purici” în dreapta, ceva mai jos de noi și o alta în față. Ne oprim să realimentăm la un izvor pe marginea drumului și înaintăm spre turma din față. Nu întâmpinăm probleme cu câinii. Salutăm ciobanii de la un adăpost și intrăm în pădure. Găsim un marcaj BA pe lângă BR și tot coborâm prin poiana Buceciu spre șaua Buceciu. Aici găsim niște aranjamente de grătare (prea sunt aranjate ca să fie vorba de supraviețuire!) și drumul strategic. No, și de aici încotro?

Trecem drumul și firul de apă (conform marcajelor) și apoi... E o poiană mare și nu știm încotro trebuie să mergem. Într-un articol pe care îl avem printat spune că aici trebuie să cunoști bine intrarea mai departe. Dar pe unde? Căutăm marcajele la intrare în pădure, mai întîi spre stânga și apoi tot spre dreapta.

Ioana e mai în dreapta mea puțin și găsește un drum. ”Am găsiiiit!” E într-adevăr drumul pe care îl căutam, sunt pe el marcaje BA și BR. BA merge pe la Prejba și apoi coboară în Tălmăcel, BR e marcajul de creastă pe care îl urmăm în continuare. Drumul ocolește pe nord muntele împădurit Buceciul (tot 1747m apare pe hartă!) și ajunge într-o altă șa.

Aici sunt mai multe variante și pe moment nu vedem marcajele. Sunt două variante de drum care cotesc aproape 180 de grade la stânga (același drum!) și pare să mai fie ceva în sus. Ioana e mai în față pe acel drum și eu las deocamdată varianta în față. Merg după Ioana și după vreo 10 minute de nevăzut marcaje zic să ne oprim și să revenim la ultimul marcaj, cel din șa. Drumul începe să meargă pe sub Voineșița și cumva noi ar trebui să fim pe culmea din dreapta noastră. Ne întoarcem în șa și verificăm drumul de exploatare în urcare. Pe aici sunt marcajele! Așa că tot continuăm să urcăm! Cam o oră și 20 de minute, poate o oră și jumătate ne ia urcarea cu marcaje clare. Ioana e tot mai în față fiindcă vrea să prindă semnal să sune acasă. E un pic îngrijorată și vrea să dea un semn că e bine (sunt și alte probleme acasă, voi afla mai târziu de ele). Eu urc mai încet puțin. Ieșim la golul alpin, ea dă telefon acasă, trec pe lângă ea în pas ușor și vine după mine. O aștept pe vârful Voineșița (1848m). E ceva tensiune între noi și ea nu ar vedea o problemă să mergem de aici pe drumuri separate. De aici aș mai avea de mers până la cabana Prejba dus-întors și înapoi și apoi în continuare pe BR. Ea ar merge continuu pe BR direct spre Valea Oltului. Mai e ceva de mers, o zi mai exact. Nu se face chestia asta pe munte: să se separe grupul și mai ales să rămână vreunul din grup singur! Iau decizia (poate dură) să merg cu ea (diferit de planul meu). Îmi rămâne de mers între Voineșița și Prejba într-o tură viitoare. De fapt voi găsi un track dintr-o tură mai veche și nu va mai fi nevoie să parcurg segmentul ăsta! E târziu și trebuie să găsim un loc de cort.

Bate vântul, oboseala se simte la amândoi și e musai să campăm. Mai jos de noi spre șa e o turmă cu câini și oi. Câțiva câini ne înconjoară cu lătrături și vine un cioban de îi calmează. I se pare ciudat să mai fie cineva pe aici. Îi spunem cam ce drum avem și că vrem să campăm destul de repede. Doar să ne ferim de vânt. Ne recomandă undeva în șaua din fața noastră. Cam așa facem. Inițial eu voiam pe primul vârf (Voineagul Cătănesei) și e prea vânt. În șa găsim printre tufe de ienupăr un loc de cort, punem cortul pe puțin vânt, mâncăm, duc punga cu mâncare într-o tufă la mică distanță și la somn.

Ziua 4 - duminică, 8.09.2019

Nu insist cu treburile de dimineață, doar spun că la 8.00 suntem gata de drum, după câteva poze spre Voineșița și mai departe spre Voineagul Cătănesei.

Vârful are 1960m și îl abordăm direct cam până pe la jumătate. Am putea să urcăm până sus dar sunt niște serpentine care ne duc la dreapta. Găsim și un marcaj pe o piatră, deci e drumul bun. Poteca ne duce pe dreapta (pe sudul vârfului) până în șaua dintre el și vârful piramidal (cel pe care speram aseară să putem ajunge, evident exagerat!). Din șaua dinaintea lui poteca ne duce un pic pe nord și apoi pe poteci de animale suntem pe vârf. Se numește vârful Cocăcii și are 2008 metri! Nu este  nici pe departe vârful Sterpu așa cum credeam eu. După acel vârf piramidal e o zonă mai plată care, după o cocoașă înierbată, urcă spre vârful Sterpu. Îl identific ușor și Ioana merge direct pe vârf, eu mergând un pic pe sub el, pe sub stâncile crestei, pe partea dreaptă, sudică. După vârf urc la stânga la stânci și mă întâlnesc cu Ioana. Reușise cumva să sune acasă și o rog să mă aștepte să merg și eu pe vârful cel mai mare (adică o mică întoarcere până la 2142m altitudine). Mă așteaptă și apoi amândoi vom porni mai departe la drum.

Începe distracția. Încă ne învârtim undeva pe la 2000 de metri și diseară vom ajunge la 300 de metri la valea Oltului! Mergem un pic pe culme și cotim ușor dreapta pentru a coborî în șaua dintre Sterpu și Sfărcașul. Aici vine din partea dreapta un drum de mașină pe care îl bănuim a fi parte din acel drum strategic pe sub culmi. Următorul vârf este Sfărcașu (2054m) și aparent drumul urcă spre vârf. Puțin sub 2000 de metri drumul face dreapta și ocolește pe curbă de nivel. Parcă ar trebui să coborâm, nu e nevoie să tot urcăm... Într-adevăr drumul ne duce pe curbă de nivel și vedem în față zona vârfului Pârcălabu (1960m) și în stânga vârful Floarei sau Vârful Mare (2064m). Știu că pe aici și apoi pe sub vârful Leul și culmea Tisei am coborât într-o altă tură, dar chiar nu mai țin minte imagini sau detalii de atunci. Înainte de a urca în zona vârfului Pârcălabu ne oprim pentru o mică pauză de masă. Se poate spune că aruncăm rucsacii din spate și ne domolim fomea cu niște zmeură și merișor (mai mult merișor!)

După odihnă altfel merge treaba, avem elan la drum. Urcăm pe drum pe lângă o momâie și ieșim în plaiul larg al Pârcălabului. La stânga lăsăm Vârful Mare și noi facem dreapta de la stâlpul de marcaj pe plaiul Stânișoara. Coborâm, coborâm pe el până la o șa unde găsim un drum de stâne. Pe aici vin mașini pe sub vârful Robu. Urcăm puțin până la crucea lui Ion Ștefănoiu și am ceva bai iarăși la GPS. Reușesc cumva să rezolv și ceva mai în față niște câini latră la noi. Vine ciobanul de îi calmează și povestim puțin cu el. E cu oile la stâna de sus care are legătură cu cea de după Coasta Câinenilor (cu punctul cel mai înalt la 1903m). Ne spune că pe drumul menționat vin mulți vara cu mașina ca să facă un grătar pe munte! Noi suntem cu mersul și e uimit când aude că venim de la Obârșia Lotrului. Ne dăm mâna și mergem mai departe.

Curând trecem pe sub punctul cel mai înalt, pietros și drumul face o curbă mare la stânga. Ioana are inspirația de vede o săgeată la dreapta. Pe aici mergem. Scurtăm o serpentină lungă și apoi vedem că tot urmează altele mai jos. Pe acolo trebuie să ajungem și Ioana scurtează serpentinele. Eu merg pe drum fiindcă pe acolo trebuie să fie marcajul. Și găsesc vreo două marcaje până la Ioana! Intrăm în pădure, mai facem două serpentine și ieșim la stâna despre care ne spusese ciobanul.

Ne întâmpină un cioban solid și ne invită să mâncăm ceva. E om de munte, a fost ani buni la stâne prin vestul extrem al Făgărașului și povestim de tot felul de aventuroși de pe acolo. Între timp trimite un băiat să ne aducă apă în ce sticlă îi dăm noi și ne invită înăuntru la o mămăligă cu caș și urdă. E fum și ne simțim perfect. Ne dă linguri și furculițe și noi preferăm să mâncăm cu mâna. Se miră și se bucură în același timp. Înainte să plecăm ne dă cam câte două kilograme de caș și de urdă și doar ne spune să zicem bogdaproste. Știe cum e pe munte și nu pierd ei nimic din câteva kilograme date așa. Ioana îi întreabă de măgarii din țarc, de lup și de urs și primim astfel detalii: lupii și urșii sunt frecvenți aici, măgarii sunt în țarc fiindcă altfel s-ar duce ca nebunii și i-ar mânca lupii! Cerem și primim indicații pentru drum (cel marcat!) și pornim la drum, pe curba de nivel, pe lângă stâna veche.

În capătul culmii facem cinci minute pauză și apoi tot mai jos drumul ne duce la intrarea în făgetul de pe culmea Dracului. De aici tot coborâm pe culmea încă înaltă. E tot făget care ne duce într-o primă poiană (de unde la nord pleacă culmea Gâlfa; nu există alte marcaje pe aici) și apoi într-o altă poiană mai lungă pe dealul lui Vlad. Lăsăm o stână în dreapta noastră și reintrăm în pădure în capătul de jos al poienii.

Cam de aici începe Plaiul Ursului pe care marcajele sunt foarte rare. Mai oprim în a treia poiană în care ne năpădesc multe musculițe. E foarte cald și totul devine lipicios pe noi. Parcă am fi în toiul verii în Bărăgan! Plecăm mai departe și încă suntem pe la 1000-1100 metri altitudine. Chiar așa mult să coborâm, pe cât ne arată GPS-ul? Nu mai sunt marcaje și doar o potecă ne tot duce la vale. E de fapt un vâlcel săpat de ape, mai avem zone cu pădure și mure mari (ce binecuvântare!), se formează un drum de exploatare care face la un moment dat stânga pe lângă o masă și ieșim într-un drum larg de exploatare. E și plăcut și neplăcut: e mult praf de care nu am mai avut parte câteva zile!

Trecem pe lângă o a doua masă și tot coborâm pe drum pe serpentine spre dreapta. GPS-ul îmi arată că trebuie să ajungem în Valea lui Vlad și pe acolo să ieșim la DN7/E81. E o mare bucurie pentru mine când pe ecranul GPS-ului se vede DN-ul, chiar dacă mai avem de coborât. Ioana e cu gândul la cum ajunge acasă și se agită interior destul de mult. Avem mașina în Obârșia Lotrului și cumva trebuie să ajungem acolo! Eu știu că vom găsi o soluție, ea nu e obișnuită să nu aibă totul planificat. Drumul ne duce pe vale și la stânga ieșim la casele de pe Valea lui Vlad și apoi tot în jos ieșim la un pod și apoi la DN. La pod lăsăm la dreapta un indicator spre complexul turistic Țara Loviștei. Ieșim la DN și facem stânga la restaurantul (un pic fantomă, cu ceva scris bulgăresc pe acolo) unde un localnic ne spunea că putem lua ocazia. E o nuntă aici și se uită destul de ciudat la cei doi care au venit prăfuiți de pe munte, cu bagaje mari în spate. Nu ne interesează! Întâi facem autostopul la ieșiea din parcarea restaurantului, apoi la intrare (unde este și o hartă) și nu avem noroc. Ioana e iritată, se vede pe ea! Ar fi în apropiere un Rompetrol și sugerează să facem autostopul de acolo. Verific distanța și mergem acolo (două curbe spre nord) (bună idee!). Ea nu a mai mers prea mult cu autostopul și nu prea pricepe de ce nu avem microbuz sau nu ne iau oamenii...

La benzinărie ne luăm câte o sticlă de suc și încercăm la mașini. Avem noroc din câteva mașini și un turc ne duce până la Brezoi. Nu prea vorbește românește, înțelege ceva (română, engleză) și îi mulțumim mult pentru ajutor. Ne întreabă dacă e în regulă să ne lase pe DN în parcarea motelului Efm. Mai zici ceva, e perfect! Intrăm în Brezoi să vedem cum ajungem la mașină.

Tot încerc la autostop și ne oprim la prima stație de autobuz. Sunt doi băieți de-ai locului, îi întreb de gară și de centrul de informare turistică din zonă (pentru un traseul prin Poiana Suliței) și doar îmi dau indicații în oraș, nu știu mai mult. Ioana e din ce în ce mai stresată că se lasă seara și nu mai prindem nimic spre mașină. Hai, până în Voineasa poate ar mai fi ceva, dar mai departe... Băieții ne ajută mult. Ne spun de curse de autobuz sau de prețurile la taxi. Chiar au prieteni cu care vorbesc pentru taxi și obțin un preț convenabil pentru noi până în Obârșia Lotrului. E ok, mergem fiindcă așa rezolvăm situația. Eu sunt obosit și aș fi stat aici o noapte ca să încerc traseul spre Poiana Suliței, dar nu o pot lăsa pe Ioana singură. Merg cu ea! Asta e, voi vedea când vin aici și trebuie destul de repede.

Cu șoferul povestesc de toate fiindcă zona are potențial și facem doar o mică pauză (de circa 10 minute) la baza pârtiei din stațiunea Transalpina. Cam pe la 22.00 suntem la mașină, plătim și mulțumim tare pentru drum (și șoferul ne mulțumește pentru ocazia de a merge cu noi pe tot drumul, nu se aștepta la o astfel de tură de seară) și cu mașinuța mergem pe drumul pe care am venit până în Alba Iulia.

Ioana pornește mai departe spre casă, eu am un tren mai spre dimineață spre Sibiu și, după câteva ore în gară, iau un autocar spre București (tren am mult mai târziu).

Mai am câteva trasee de parcurs în munții Lotrului (puține, în principal doar CR peste vârful Poiana Suliței, de fapt mai sunt încă două plus partea de jos a traseului marcat cu TR de la cantonul Rozdești spre Negovanu Mare) și îmi fac mereu socoteli când să parcurg aceste trasee. Dar astea vor fi în alte descrieri...