RT Izvoarele Lotrioarei 11-12.09.2010

RT Izvoarele Lotrioarei 11-12.09.2010

Colegi si prieteni de tura: Dinu si Marlene Mititeanu, Cristina Jurcovan, Octavian Cuibus, Irina si Laviuniu Craciun, Cristina Tudor, Cezar Partheniu

Tura din muntii Lotrului a fost propusa de Mara de ceva timp si planul ei era asemanator cu ceea ce vom face noi. Din tot felul de motive tura (care era programata initial pentru we 18-19.09) s-a anulat acum si probabil se va tine la anu' (motivul principal pentru care se amana tura este piciorul in ghips al Marei). Asa ca Dinu a imaginat pe Google Map un traseu circular in jurul izvoarelor Lotrioarei cu punctul de plecare/intoarcere in satul Lotrioara si, cu cateva zile inainte, ne-a prezentat "planul turei" inspirat dintr-o tura anterioara a lui Mircea Coman. Traseul proiectat are 47km (se vor dovedi la sfarsit pe GPS ca am mers peste 50 de km) si cuprinde doua etape, prima avand putin peste 30 de km.
Clujenii au plecat din orasul de resedinta vineri la ora 17.00 si dupa 200 de km au ajuns in satul Lotrioara la 21.15. Locul de parcare/campare a fost stabilit langa pensiunea "La Toderica", cu vreo 3-4 sute de metri inaintea placii de iesire din sat. Noi "himalayenii" Irina, Laviniu, Cristina Tudor si cu mine (in afara de mine cei trei sunt acum intr-o expeditie de 5 saptamani in Nepal) am plecat la 3.00 din Bucuresti (fiindca noaptea e mai liber) si la 6.30 (sambata dimineata) eram langa colegii nostri care isi strangeau corturile inca pe intuneric. Ne-am imbratisat bucurosi de revedere si gata de drum.

Ziua 1 - sambata 11.09.2010

La 6.50 betele noastre pornesc in ritm mecanic spre iesirea din Lotrisoara si dealul Stroiestilor. Avand toti in minte traseul, nu avem nici o problema in identificarea punctului unde iesim din forestier si pornim pe "ulita" spre casele cocotate sus printre pasuni. Fiecare urca in ritmul lui si isi alege poteca fiindca ideea noastra era sa tot urcam printre case pana la marcajul BA si apoi TA spre cabana Prejba. Casele vechi par sa planga pe langa noi dupa proprietarii care le-au parasit sau au coborat mai la oras.
Gasim vechiul drum ce urca pe muchia dealului si acum copacii au crescut in santul lui facandu-l astfel mai greu observabil. In mers aud impartasite ceva pareri despre diverse modele de bocanci care ne poarta acum picioarele. Urcam in continuu fara a avea nevoie de marcaje si vedem ca muchia din fata (pe care vom merge noi) e intr-o ceata alburie.
"Buna dimineata, soare!", spune Dinu la vederea primelor raze vesele de soare ce ne lumineaza privirile. Curand dam de o turma de oi langa stana si Marlene se apropie de oi pentru ceva poze (ca de obicei Marlene e fotograful turei). Imediat cainii o inconjoara si Dinu ne linisteste: "Stie Marlene sa se descurce cu cainii". Intr-adevar o vedem ca revine langa noi si pornim mai departe.
Continuam urcusul pe muchie spre dealul Plesita cu privirile de multe ori intoarse spre Fagarasii vestici. Probabil amintirea recentei ture in "Alpi romanesti" ne face sa cautam cu ochii mintii locurile in care am fost. Identificam din alte ture semetele varfuri Suru, Ciortea si chiar Negoiu si Caltun. Curand intram in padure si aparatul incepe sa imi faca fite. Ca urmare ii dau o pauza si sta la el in husa. Am o tentatie de a merge cu colegii de tura in Nepal, dar lipsa financiara ma trezeste la realitate :D. Intram in padure si gasim niste urme de forestiere pe care le urmam cu incredere. Eu merg un pic mai in fata cu Marlene si descoperim ca avem cunostinte comune (mai mult sau mai putin placute) la Universitatea Ecologica. In ceata deasa nu mai vedem colegii de tura si facem o pauza pana vin si ei.
Pornim mai departe peste o sa larga in care vantul incepe sa bata (termometrul arata 7 gr C fara vant) si ne imbracam cu ceva pelerine de vant. La sfarsitul acestei sei dam de marcajul BA (primul marcaj care ne va duce pe langa cabana Prejba) (cca 9.30). Pornim pe drumul forestier schitat pe stanga muchiei pe care urcam treptat. Peste 20 de minute facem o curba de cca 90 de grade la stanga in care este un izvor bogat frumos adaptat si pentru animale. Eu raman in urma sa umplu camelbag-ul si colegii pornesc mai in fata.
Drumul merge pe curba de nivel si la 11.20 ne oprim pentru o mica pauza de masa. Fiecare mananca sau bea ce vrea: ceva limonanda si ciocolata (multumim, Marlene), eugenii, ceva paste (Irina si Laviniu care sunt in regim de adaptare pentru Nepal) si multe glume. In spate dealul urca printr-o defrisare care nu ne prea incanta privirile. Pornim mai departe si undeva in stanga in padure auzim un zgomot de motor.
"E un ATV", imi spune Marlene. Of, si aici au ajuns!
"Ba este o drujba", spun eu cu tristete vazand niste copaci care cad.
Continuam pe drum si curand vedem crucile de pe varful Prejba. Varful e un pic in dreapta noastra si nu mai urcam pana la el. Langa o cruce metalica ma incanta muzica vantului ce trece prin tubul ce formeaza latura mai mare. La un moment dat 3 bikeri trec pe langa noi in tromba si ma mir cum de ne-au salutat.
La 11.40 suntem deasupra cabanei Prejba si vom continua pe curba de nivel ascendenta spre varful Tomnaticul. Drumul forestier tot urca si urmam marcajele BA completate de niste sageti "dezorientative". De multe ori sagetile te indruma spre valea Lotrioarei in loc sa tina muchia. Vedem o gramada de "tocanite" (ciuperci mari si frumoase care fac pofta de mancare mai ales Irinei careia parca matele ii cer mereu mancare) si, urmand semnele si GPS-ul Marlenei ajungem in golul alpin unde la ora 13.00 ne hotaram sa luam pauza de masa. De multe ori track-ul imaginat pe Google map nu coincide cu poteca si tinem de multe ori liziera padurii chiar daca nu mai vedem semne.
Pastele se topesc in gura cat ai clipi si painea de 900g, cascavalul si o conserva de peste carate de mine (cam mult dupa cum am apreciat cu totii la plecare) se dovedesc a fi foarte bune. Cam pe la 13.40 pornim mai departe in circuitul izvoarelor Lotrioarei. Vedem pe stanga varfurile Sterpu si vf Mare pe care vom ajunge mai incolo. Mergem in directia varfului Tomnatecul (1539m) si ratacim putin spre dreapta fata de track. Revenim in track si acum vom merge spre sud spre vf Voinesita. Inainte sa incepem urcusul in gol, gasim un izvor unde ne umplem sticlele cu apa si Laviniu foloseste filtrul de apa special cumparat pentru Himalaya. Sub acest varf gasim o mare stana proaspat refacuta din lemne noi si curatate. Gasim cateva unghiuri de peisaj si pornim mai departe. Tufele de afine putin trecute si merisoare ne indesesc pauzele extrem de placute. Varful Voinesita (1848m) ne mai tine la poalele lui din acest motiv. Teoretic dupa varf ar fi trebuit sa dam de BR de creasta. Nu am vazut deloc acest marcaj pe drumul forestier extrem de clar. De sub varf vom face o curba larga la stanga pe curba de nivel. Se vede o poteca ce urca prin padure pana in saua de unde vom urca spre vf Sterpu. Fiecare urca pe branele pe care le gaseste ca fiind cele mai bune si ne intalnim cu totii in saua amintita.
Pe sub noi urca o masina de teren care face prea multa galagie pentru linistea naturala si pentru urechile noastre.
Ocolim pe dreapta varful Voineagul Catanesii (1960m) si avem impresia ca in fata noastra se gaseste mult doritul vf Sterpu. E doar un varf pietros care pare sa isi merite numele. Ne mai uitam in spate pentru un ultim apus deasupra Cindrelului si ocolim varful amintit pe stanga pe cateva brane.
Din saua de dupa varf, vedem o gramada de varfulete pietroase care par sa fie din ce in ce mai inalte. Mereu spunem in gand: ultimul trebuie sa fie Sterpu si urcam pana la el. Stam pentru regrupare in varful care pare cel mai inalt si putin inainte sa ajunga Dinu si Marlene, vedem ca in fata mai e unul care pare mai inalt. Asadar mai mergem cateva zeci de metri pe muchia stancoasa si ajungem in acel cel mai inalt punct. GPS-ul ne si confirma: aici suntem la 2142m, cu un metru mai sus decat vf anterior. Ne bucuram in gipfelkuss (hora traditionala a clubului) de atingerea celui mai inalt punct din tura. Asteptam apusul soarelui si apoi cautam un loc sa ne punem corturile. Cum s-a lasat soarele dupa orizont, vantul si frigul parca i-au luat locul instant. Ideea initiala era sa punem cortul in prima sa dupa varf. Dar ratam rasaritul de dimineata si atunci gasim un platou fain 50m mai jos de varf. Asa ca pe intuneric (putin dupa ora 20.00) punem corturile si fiecare isi incalzeste putin hainele, sacul de dormit si cortul. Irina si Laviniu aveau niste vin de casa buuunnn de tot si ca urmare ne strangem la ei in cortul de 2 persoane sa mancam si sa rezolvam cu vinisorul ;). E veselie mare si doar Dinu si Marlene nu vin la "petrecere" (adevarul e ca nici nu aveam loc toti opt in cort, dar la nevoie se face :D). Abia reusim sa mai facem cateva pauze din rasul continuu molipsitor si undeva pe la ora 22.00 ne retragem fiecare la cortul lui la somn. Eu cu Cristina Tudor continuam rasul fiindca din greseala luasem pantalonii ei de polar in loc de ai mei. Reusim sa ne potolim intr-un final si ne retragem la somn. Pe la 2.00 noaptea iesim un pic afara si ceata ne invaluise de tot (abia vedeam la 2-3 metri). Nu credeam ca a doua zi vom avea o vreme superba si calda, mai ales ca Dinu ne-a confirmat dimineata ca a fost doar un grad Celsius in timpul noptii.

Ziua 2 - duminica 12.09.2010

Dis de dimineata Dinu si Marlene sunt extrem de harnici si se trezesc inainte de rasaritul soarelui special pentru cateva poze. Pe la 7.00 ne trezim cu totii si fiindca aveam corturile ude de roua/ploaie, amanam plecarea pana la 8.30 pentru a ne usca corturile. Mancam putin de dimineata si ne strangem toate bagajele. Temperatura e totusi scazuta si la ora stabilita plecam cu destul de multe haine pe noi. La mijlocul pantei dintre platoul nostru si saua Curmatura (1911m) mai dam jos din hainele care acum ne-au incalzit alaturi de razele binefacatoare ale soarelui. De pe varful Sterpu vazusem varful Mare, urmatorul punct principal, si ne indreptam spre el. Marcajul si forestierul au ocolit piciorul sudic al vf Sterpu in timp ce noi urcasem aseara direct pe traseul de iarna. Admiram in departari creasta zimtata a Vanturaritei, varfurile cele mai inalte ale Parangului si coada Fagarasilor. Ocolim primul varf de 2060m si apoi pe o insirare de sei ajungem pe imaginara BR in locul unde aceasta face un pic dreapta.
In acest loc ar trebui sa mearga spre dreapta (pe culmea Stanisoara) cei ce vor veni in tura de saptamana urmatoare cu Mara. Acest lucru nu s-a intamplat datorita "cizmei de ghips" a Marei. O particica din noi (Cristina Tudor, Cristina Jurcovan, eu, Oti) suntem mai in fata si urcam pana pe varful Mare (2066m) si in fata noastra ii vedem pe Irina si pe Laviniu vorbind cu doi ciobani. Ne ducem si noi la ei printre cateii care ne pazesc cu strasnicie si in cateva minute vin Dinu si Marlene care gasisera un izvor destul de greu de captat sub vf Mare. Dinu ii intreaba pe ciobani pe unde e drumul nostru spre varful Leul si afla ca trebuie sa coboram prin jnepenii din fata. Balaurim un pic si Marlene tot insista sa coboram pe un culoar in jnepeni pe care il vazuse pe google acasa. Reusim sa dibuim culoarul respectiv si abia sub intreaga panta de jnepeni ne relaxam cu niste tufe mari de zmeura, afine si merisor. Din aceste "motive" pauzele sunt din ce in ce mai apropiate si culmineaza cu o pauza de masa undeva dupa o urma de urs proaspata de cateva zile (pai ce, doar noi sa ne infruptam din zmeura???).
Varful Leul pare greu de atins si ca urmare mergem pe poteca ce face dreapta si coboara putin spre valea Izvorul Gorjenilor. Track-ul nostru trece prin niste poieni largi pe care le vedem in fata noastra pe muchie. Asa ca balaurim prin padure cautand cea mai buna solutie de a ramane aproape de cumpana de ape. Eu ma afund in padure si pentru cateva minute (pana revin la colegi) ma simt in Norvegia printre jnepenii mari si incalciti. Iesim in largile poieni si pe curbe de nivel urcam in muchie prin poiana Tisa. Pe langa o pepiniera urcam in linia de maxima altitudine si dam de o stana ce strajuie intreaga muchie.
De aici urmam drumul forestier ce coboara accentuat prin padure si iese in saua dinaintea varfului Pietrelor (1254m). Gasim o cruce destul de noua (2010) si conform GPS-urilor lui Marlene si Laviniu trebuie sa ocolim varful prin stanga pana in urmatoarea sa (ca sa tinem track-ul stabilit). Sub saua urmatoare facem stanga pe un picior pe care este o poteca extrem de clara si peste vreo 200 si ceva de metri vedem ca intram in balarii. Track-ul e 200m mai in dreapta in vale si coboram fiecare pe unde crede de cuviinta cam jumatate din aceasta distanta pana la un drum forestier. Pe acesta pornim in stanga jos si da-i si coboara intr-una. Niste tufe de mure ne mai tin pe loc pana la un moment dat cand trebuie sa facem pe un valcel dreapta. Dinu daduse de un mur mare si o parte din colegi au tabarat pe saracul copac sa-i ia roadele. Eu am mers la pas putin mai jos si am mancat in liniste murele acoperite de frunzele agatatoare apropiate de pamant. Continuam pe drumul evident care in destul de multe curbe stranse ne coboara prin poiana Ioagu in drumul forestier pe care iesisem din Lotrioara (14.45). Mai surprind inca o data dealul Stroiestilor pe care ne-am inceput circuitul in dimineata anterioara.
Ajungem la masini, ne schimbam de hainele transpirate si ne pregatim de plecare nu inainte de a face Gipfelkuss-ul de despartire. Ei spre Cluj, noi spre Bucuresti!

Ce faina tura plina de momente placute, prieteni de nadejde, peisaje de vis, distractie cu gramada si o tona de voie buna! Tot asa sa ne fie turele si viata!!!