Între două ture ies un pic la plimbare. Inițial voiam doar să cobor pe Hornul lui Gelepeanu până la Brâul Mare al Coștilei (BMC). Înainte de a intra în horn mai fac câteva poze pe platou... Coborâșul este simpluț și în brâu dau de semnal printre valurile de ceață. Dau telefon unei ființe foarte dragi (de ceva timp așteptam amândoi să am semnal să putem vorbi) și îi spun că fac o plimbare pe BMC, atât cât e sigur.
Intru printre valurile de ceață și descopăr poteca (sau mai bine zis ”îmi descopăr poteca” fiindcă aici nu e o potecă foarte clară decât pe alocuri) care mă coboră pe sub pereți pe brâul larg.
Sunt pe ultimul pinten dinaintea Blidului Uriașilor și văd zona expusă, cu grohotiș, de pe firul acestuia. Nu intru pe acolo din motive de siguranță. Așa că de aici mă voi întoarce pe unde am venit.
În sens invers brâul arată altfel chiar dacă este fix același drum. Cum v-am spus că nu e poteca clară, am un moment când ajung într-o zonă foarte expusă și trebuie să mă întorc puțin ca să găsesc o pantă ok pentru a trece mai departe.
Pe același Horn al lui Gelepeanu urc în platou și dau de un grup de tineri. Sunt într-o expediție de supraviețuire și au urcat pe Brâna Aeriană. Au puține alimente și următorul lor punct de control este în partea de jos a văii Gaura, undeva în zona cascadei Moara Dracului. Îi îndrum spre poteca marcată de sub Cerdac și revin acasă mulțumit de explorare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu