Remarcare în munții Lotrului 13-15.09.2019

Vă spuneam săptămâna trecută că am rămas cu un traseu parcurs pe jumătate și că Ioana îmi sugerase să merg cu cei de la Serviciul de Voluntariat Montan pentru a parcurge traseul. De voie, de nevoie merg cu ei. Am noroc că îl știu pe Mircea care merge și prin el mă lipesc la mașina lui Iulian Cioby. Plecăm vineri dimineață din București...

Ziua 1 - vineri 13.09.2019

Iulian merge și îi ia pe Adriana și pe Mircea și ne întâlnim aproape de ieșirea din București (la Păcii). El făcuse planul turei (a celor din mașină) ca un fel de călătorie documentară-spirituală. Pe parcurs ne spune punctele unde vom ajunge. De fapt știți cum este, ca să mergi pe munte îți trebuie un motiv. Restul vin de la sine! Motivul de acum este remarcarea traseului TR de la cantonul Rozdești la vârful Negovanu Mare. Recunosc că eu am scopul ascuns de a parcurge cu GPS-ul partea de început a traseului, de la canton la ieșirea în Groapa Bujorilor. Și când voi mai auzi că mergem și la piramidele de la Șona, tura îmi e completă. Restul vin ca bonusuri și multe sunt prin locuri cunoscute mie.

Primul punct unde oprim este cascada Lotrișor. Pentru asta Iulian lasă inițial mașina pe DN7/Valea Oltului și apoi o va aduce la intrarea văii Lotrișor, unde ni se taie bilete de intrare în PN Cozia (5 lei/persoană). Fiindcă zona, deși e pe cealaltă parte a Oltului, face parte din parcul național Cozia! De aici pornim pe jos povestind una-alta până la cascadă. Poze, poze și la întoarcere eu fac o mică escapadă la o cascadă puțin mai jos de cascada mare. De aici vedeți mai mult poze cu detalii... Să nu uit de cele trei capre negre (maronii) pe care le vedem la urcarea spre cascada Lotrișor!

Următorul obiectiv este Sibiul în care facem un tur pietonal pornind de la parcul Astra, în apropierea căruia am găsit loc de parcare. Mergem prin parcul Astra și intrăm pe strada Cetății, ”cea mai frumoasă stradă din Sibiu”. Iulian este ghidul nostru și începe prezentarea cu zidurile cetății Sibiului care sunt vizibile pe dreapta străzii, prin parc. Ne oprim puțin la Turnul Archebuzierilor (mai târziu Turnul Pânzarilor) construit după 1450 împreună cu al treilea rând de fortificații și apărat de breslele al căror nume îl poartă. Între Turnul Olarilor și Turnul Dulgherilor, bine conservate este un fel de târg/bâlci pietonal cu multe tarabe. În fața Filarmonicii găsim Turnul Zincarilor (Fierarilor) și în spatele Filarmonicii este Turnul Gros pe la care nu mai mergem acum. Facem stânga pe strada Gheorghe Lazăr pe lângă colegiul omonim și ajungem în Piața Mare.

Ca obiectiv principal este Podul Minciunilor din Piața Mică. Pentru asta intrăm pe sub Turnul Sfatului (nu urcăm în turn chiar dacă e deschis și vizitabil), facem câteva poze sub arcadele Muzeului de Etnografie și Artă Populară și trecem Podul Minciunilor, nu înainte de a afla legenda acestuia (cu scuipatul de pe pod și udarea celor care au mințit în căsătorie). 

Fac o poză la ”ochii” fostului han ”La coroana ungară” și ne îndreptăm spre catedrala evanghelică Sf. Maria. Nu intrăm și doar facem câteva poze în piața Huet la Casa Calfelor. Grupul se întoarce spre Piața Mare și eu mai fac câteva poze sub Turnul Scărilor la restaurantul Weinkeller.

Pe lângă studiourile Astra Film ieșim prin Pasajul Pantofarilor în piața Mică și mai departe pe sub turnul bisericii romano-catolice Sf. Treime revenim în Piața Mare. Lăsăm pe dreapta muzeul Brukenthal și pe strada Nicolae Bălcescu ne potolim foamea cu niște plăcinte sau pizza foarte gustoase. Practic mai avem un singur obiectiv înainte de a porni mai departe. Mergem până în piața Unirii și apoi pe strada Tribunei și strada Mitropoliei ajungem la, ghiciți, Mitropolia Ardealului aflată vis-a-vis de Catedrala Sfânta Treime. Intrăm în catedrală pentru câteva momente pentru sine și apoi revenim la mașini.

Eu mai intru pentru două poze în curtea capelei Sf. Ioan. 

Ieșim cumva din Sibiu pe calea Dumbrăvii și ne regrupăm la Muzeul ASTRA. Mi se pare prețul mare și las colegii să intre. Eu mai fusesem și acum parcă aș intra doar pentru lupul alb din grădina zoologică. Aștept la o ciocolată caldă și până la urmă intru și eu pentru câteva poze în special în zona morilor.

Pe lângă hanul din Tulgheș ies prin poarta maramureșeană, fac câțiva pași în Dumbrava de vis-a-vis și revin prin poarta din Mârșa, jud. Sibiu, înapoi la locul de întâlnire. Mai stau puțin întins pe o bancă și vin și colegii mei ca să ne continuăm drumul.

Facem o scurtă oprire la un magazin în Sadu pentru alimentare și eu surprind biserica de lemn din sec. XVIII strămutată aici în 1990 de către preotul paroh Gheorghe Boorel pentru a face loc noii biserici. Strămutarea se poate observa ușor ținând cont că altarul este îndreptat spre apus față de poziția normală spre răsărit. Este construită din lemn ușor, de brad. Acoperișul turnului este piramidal, cu baza evazată și intradosul strașinii (”poalele”) foarte ample, detaliu neobișnuit pentru sistemele constructive din zonă. La nivelul navei acoperișul e prelungit în laterale și acoperă o prispă cu stâlpi ornamentați. În interior este crestată data târnosirii bisericii: 1830. 

Intrăm pe valea Sadului și tot urcăm pe ea. Mergând, îmi dau seama cât de lungă ar fi valea asta dacă aș fi venit pe cont propriu... Tot mergem pe asfalt în sus, recunosc zona dintre valea Juverțelului și cabana privată Valea Sadului și mai departe drumul se îngustă și ajungem în Râu Sadului. Așteptăm în centru a doua mașină din București și ne întâlnim cu ei puțin mai departe, înainte să se termine asfaltul. De aici avem drum de piatră solicitant în anumite părți pentru mașini joase, drum îngust și cu versanții înalți. Nu e de mirare că nu mai este semnal... Încep niște serpentine mai înclinate care ne duc la barajul lacului Negovanu. Sunt două drumuri, unul coboară și altul urcă. Niște pădurari trec pe lângă noi și ne confirmă că drumul de sus e cel bun. Pun o bancă drept barieră pe drumul de jos și continuăm pe deasupra malului lacului. E un peisaj foarte fain, mai puțin pentru șofer care chiar trebuie să fie atent la drum! Trecem de coada lacului și după primul pod facem stânga la un canton forestier. Mai sunt 300 de metri până la cantonul Rozdești. Locul de campare aranjat de Serviciul de Voluntariat Montan și Salvamont Sibiu este în curtea cantonului. E privat, altfel nu ai acces! Ne adunăm pe rând până undeva după miezul nopții. Suntem peste 30 de voluntari la acțiunea asta, fiecare cu gând de acțiune. Seara ni se prezintă planul, ne împărțim în 3 echipe (pentru diferite zone de pe traseu) și stabilim ora de plecare dimineață.

Ziua 2 - sâmbătă, 14.09.2019

Eu sunt în echipa 2, cea care marchează de la poiana Groapa Bujorilor până la vârf. La 8.00 și un pic pornim la drum spre cantonul Rozdești și trecem de echipa care marchează partea de jos a traseului. Parte care pe mine mă interesează să o marchez pe GPS. Este pe prima parte un drum de exploatare cu marcaje destul de rare. Pădurea însă ne fascinează prin razele pe care le lasă printre copaci. Într-o oră ajungem la un stâlp de marcaj vechi. Sunt două drumuri și pe cel de sus este marcajul. Cel de jos coboară la casele Negovanu. Regrupăm și tot continuăm pe drumul care se transformă la un moment dat în potecă și coboară pe curbă de nivel. Pfui, noi ar trebui să urcăm. Avem răbdare și după câteva sute de metri dăm într-un drum de explaotare mai înclinat care urcă (probabil) din valea Sădurelului spre poiana Groapa Bujorilor, la stână. Acum știu ce greșisem săpătămâna trecută. Trebuia să mai coborâm un pic pe drumul ăsta și să facem stânga! Doar că nu era nimic care să ne arate pe unde să mergem! Urcăm la dreapta și în vreo 15 minute suntem în poiana mică unde era marcajul imens pe copac. Regrupăm cu doi colegi care plecaseră mai devreme și rataseră drumul, un coleg curăță copacii pentru remarcare și de aici drumul este cunoscut. Țin totuși GPS-ul pornit și va fi binevenită ideea. Urcăm la stână și de aici drumul nu e prin poiană pe unde mersesem noi, ci prin pădure pe curbă de nivel până la ieșirea din poiană. Adică la drumul larg unde săptămâna trecută o luasem noi (eu mai mult) în sus spre Negovanu Mic. Nu avem încă materiale și ne bucurăm că Salvamontul ajunge cu mașina cu vopseluri și stâlpi la doar 50-70 de metri sub noi. O parte mergem să aducem stâlpii (sunt incredibil de ușori), cimentul și nisipul necesar. Când îs toate pregătite e un pic de haos și cu două colege începem remarcarea zonei ăsteia de pădure de sub poiană. Nu are rost să pierdem timpul. Remarcarea înseamnă curățarea copacilor și a marcajelor vechi și aplicarea celor două vopseluri: albă și roșie. E distracție și muncă responsabilă în același timp!

Câțiva colegi rămân să planteze stâlpii în poiana imensă în care e stâna. Noi urcăm după colegii din echipa din față, pe drum și apoi pe viroaga făcută de apă, mai aranjăm și mai vopsim câte un marcaj și facem o pauză la intrarea în prima poiană mare. Eu am avantajul că mai fusesem săptămâna trecută și insist pe unele marcaje care să ușureze orientarea. Urcăm prin poiană, apoi prin jnepeni și de la 2000 de metri avem ultima pantă spre vârf. Se duce și vopseaua și ajungem la colegii care montau placa de vârf (15.20). Pauză de masă, de odihnă, de poze, de filmulețe... Practic am rezolvat ce aveam de făcut. La coborâre vom mai completa câte un marcaj până la intrarea pe drumul de sub vârful de 1747m, fără nume.

În poiana dintre jnepeni și pădure fac o mică ieșire din traseu ca să văd ce e cu o mică construcție între jnepeni. Alături de șanțurile din apropiere (ascunse în vegetație) pare un adăpost din rezistență sau ceva armat mai mult decât ceva al ciobanilor. Iulian îmi confirmă că e din al doilea război mondial, dar nu îmi poate spune exact dacă e militar sau al rezistenței. Eu am senzația variantei din urmă...

Coborâm pe drumul arhi-cunoscut (de acum), mai refacem câte un marcaj sau câte o momâie super-utilă și tot povestim (știu că am coborât cu Luciana, Adriana și încă doi colegi) până jos la cantonul Rozdești. Recunosc acum fiecare curbă și știu cât mai avem... Între cantonul Rozdești și cel silvic unde stăm noi intrăm pe stânga într-un adăpost foarte fain făcut, cu lemn și crengi de brad. E mai cald decât în cort și cred că aici ar încăpea 10-15 oameni! Seara ne schimbăm cu haine curate și suntem alintați de două colege cu gulaș făcut la ceaun. Fiecare câte porții vrea, doar una se plătește (trebuie cumva să recupereze banii pe materia primă folosită). Combinat cu busuioacă și ardei iuți, o minune! Fiecare se retrage la somn după pofta inimii...

Ziua 3 - duminică 15.09.2019

Dimineață uscăm corturile, le strângem împreună cu tot bagajul, strângem cortul de campanie, mesele și băncile folosite la ședința tehnică și la masa de aseară și după salutările de rigoare (făcusem pozele de grup ieri dimineață, înainte de muncă) fiecare mașină pornește la drum. Luciana plecase pe jos fiindcă avea chef de alergare. O prindem din urmă abia după asfalt, în Râu Sadului și în Sadu va urca în mașina în care a venit. Așa de dor îi era de o alergare, se citește fericirea pe fața ei.

Prin Tălmaciu ieșim în valea Oltului, facem stânga până la giratoriul de la Veștem și apoi spre Făgăraș. După intrarea în Transfăgărășan facem stânga spre Cârța unde vom vizita ruinele mănăstirii cisterciene. Este singura abație cisterciană nedistrusă din România. A fost construită în 1200-1206 de călugării ordinului cistercian înființat de abatele Robet de Molesme în 1098. Călugării trăiau conform valorilor propriei munci, a principiului ”Ora et labora” (roagă-te și muncește). Cu alte ocazii am povestit despre abație, acum vizităm exteriorul, puțin curtea înterioară și biserica și muzeul. Să nu uităm de cel mai important obiectiv: toaleta :)! Le mai spun colegilor câte ceva din informațiile pe care le știu despre locuri și în muzeu fiecare se documentează cât vrea. Până vine Mircea după noi și ne ia la mașini, el nu prea suportă locul...

Următorul obiectiv este dorit de mine de ceva vreme. Mircea și Iulian mai fuseseră, pentru mine e prima dată! Sunt cam 45 de kilometri între Rozdești și Cârța și între Cârța și Șona. Da, este vorba de piramidele de la Șona. Cea mai credibilă variantă este că sunt tumuli dacici unde au fost îngropați importanți regi daci. Ca și la piramidele egiptene există o legendă conform căreia au vrut unii să sape să vadă ce e în interior și s-a sfărâmat totul peste ei.

Pentru Șona mergem până în Făgăraș și după rondul de la catedrala Sf. Ioan Botezătorul cu acoperișul acoperit cu foiță de aur (nu se poate rata!) facem stânga prin fața cetății Făgărașului (alt loc fain unde nu am ajuns până acum), trecem Oltul (vechiul Alutus) și pe străzi cu multă țigănie ieșim spre Șona pe un drum foarte fain păzit de plopi. Parcurgem Șona pe toată lungimea ei, ieșim din sat și urmăm indicatoarele care ne duc spre parcarea din apropierea tumulilor. Lăsăm mașinile și pe un drum de câmp și prin culturi ajungem la tumuli. Fiecare merge pe unde crede. Eu simt că trebuie să urc doar pe cei mai mici, nu și pe cel mai mare unde se duc colegii. Știu, iarăși sunt mai altfel decât restul grupului :)! Îi ocolesc, urc pe ce simt că mă lasă și revin pe drum la primul dintre ei. Tai câmpul, găsesc câteva prune gustoase și nu intru în via de lângă pruni. E păzită, așa mi-ar fi plăcut niște struguri. Ne bucurăm de prune și mergem la mașini pentru următorul obiectiv.

Prin Făgăraș și Șercaia mergem spre Șinca Veche spre ultimul punct al turei culturale. E vorba de mănăstirea rupestră Șinca Veche construită pe un vechi templu și centru energetic pre-creștin. Nu are rost să povestesc despre locul ăsta. Unii vin doar ca să îl aibă trecut la catastif, alții ca să simtă energia de aici. Sunt multe de povestit și sunt convins că găsiți informații peste tot. Eu mai degrabă simt liniștea și ”vocea” pietrelor din întregul complex, acum modernizat și vizitabil.

Și avem parte de o surpriză. Colegii negociază unde să mâncăm de prânz-seară și ajung la Plaiul Foii. Măcar să avem peisaj fain. Păcat că e super-comercial și aici administratorul nu mai e om de munte. Era muzică disco, bubuitoare și pe el l-a deranjat cântarea cu chitara a unui prieten care a venit la noi la masă. Doar seara, după ce au plecat cei mai mulți clienți (cam toți în afară de noi și încă doi care au venit la noi la masă) am primit acordul de a cânta la chitară cântece de munte. Pe vremuri doar asta se auzea aici. În fine, ne-au bucurat cântecele de munte...

Pornim spre casă cu mulțumiri pentru toate câte am trăit zilele astea.

Să fiți iubiți!