Abia am coborât la oraș și nu îmi vine să stau prea mult jos. Așa că pe după amiază urcăm (Ioana și cu mine) la Colibița. Doar vedem ce e pe acasă și Ioana îmi propune o plimbare cu mașina în jurul lacului. No, hai!
Lacul e într-adevăr superb și își merită numele de ”marea de la munte”. E și un complex cu acest nume și Ioana vrea să îl vedem. E fain aranjat, cu lăculeț cu cascadă și pești, cu scena pentru festivaluri, cu șezlonguri și ceva nisip, cu umbrele de stuf. Plăcut aranjat și parcă un pic pentru ”oameni de oraș” (spune un om născut la oraș și crescut pe jumătate la oraș, pe jumătate la țară care face orice să fugă de betoane).
Printre pensiuni sau case de vacanță care de care mai fițoase sau mai ascunse printre brazi ieșim de pe malul lacului, trecem de satul Mița, apoi de coada lacului și la pod facem dreapta. Mâine vom merge înainte...
Urcăm puțin și pe dreapta este o vâltoare. Așa ne bucurăm că eu îi fac câteva poze (inclusiv porcilor care sunt liberi pe aici) și Ioana vorbește cu proprietara să aducă niște covoare și pături să le spele aici.
Continuăm pe valea Colbului pentru 4.5 kilometri (la un moment dat oprim și în 10 minute adunăm un coș de ciuperci!) și vom face dreapta în locul unde se separă marcajele TG spre valea Repedea prin poiana Cofuri și PR spre Tăul Zânelor. La câteva zeci de metri este fântâna Știubei cu apă sărată de la Slătioara.
”În anul 1865 preotul Vasile Pavel, împreună cu fruntașii Simion Nica și Vasile Uifelean, au descoperit fântâna cu apă sărată Știubei de la Slătioara. Tot el a sfătuit oamenii de au ieșit pe Dealul Negru și începând din Vulturul până în Coifuri au deschis un plai de linie și așa stă până astăzi.” (de pe panoul pus în 2009 cu sprijinul primarului Vasile Laba; îi spun Ioanei de glumele care au apărut pe net legate de numele primarului ”Laba e soluția!”, aici poate nu au logică; adevărul e că Bistrița Bârgăului, comună administrată de el arată foarte bine, au reușit să folosească multe fonduri europene).
Ioana știe drumul și continuăm pe drum forestier, ceva mai sus de malul lacului. Aflu de la Ioana de la niște copii care stau prin casele de pe aici și foarte rar au reușit să vină la școală (e drum foarte lung pentru ei și în plus au de muncă mult prin curte) și drumul ne duce spre baraj. Nu fără câteva pauze de poze.
După circuitul lacului mergem acasă pentru o seară foarte faină cu foc și miros fain de mâncare și casă bătrânească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu