Colegi de tură: Iulia, Răzvan, Călin, Bogdan, Dorian, Raluca L., Andreea, Raluca, Cezar
În grupul lor de prieteni (”Copiii muntelui”) se organizează o tură în Rarău. Suntem o mașină de la Cluj (Dorian, Andreea și Ralucile) și una de la Brașov. Eu vin de la București la Brașov la invitația Iuliei. Voi sta la ei miercuri seara (Iulia, Răzvan și cei doi adorabili băieți Căli(n) și Bog(dan)) și joi pornim cu toții cu mașina spre nord. Avem multe în mașină pe lângă noi patru: schiuri cu tot echipamentul pentru Iulia, Căli și pentru mine și toate bagajele necesare pentru noi și copii. Google Maps ne conduce pe drumul cel mai direct spre hotelul Rarău. Ținem cont cu toții că partea sudică a Transrarăului este închisă. Mai bine zis (așa cum ne va spune prietenul Doru, gazda noastră), nu e drumul închis, doar că din Chiril până la schitul Rarău nu a intrat nici o volă. Pe partea nordică e deschis drumul fiindcă vin mulți turiști.
Așadar aparatele ne conduc din Brașov până în Gheorgheni și mai departe trecem prin Lazărea și Ditrău și facem dreapta spre pasul Tulgheș. Mai bine zis până la coada lacului Izvorul Muntelui/Bicaz. La trecerea prin Lăzarea îmi vin în minte zilele faine petrecute acum câțiva ani într-o tură onomastică. De aici începe distracția! Drumul chiar pare închis și necirculat. Sunt ceva urme și Răzvan merge cu încrederea de tată cu toată familia în mașină. E adevărat că am ceva emoții pe drumul ăsta și nu le manifest. Dacă e un moment în care e blocat drumul? Va trebui să ne întoarcem și să găsim altă variantă. Nu avem lanțuri, ci doar cauciucuri de iarnă... Momentul liniștitor pentru Răzvan și pentru mine (amândoi șoferi) este când vedem o mașină micuță care vine din sensul celălalt. Asta înseamnă că drumul se poate parcurge! Și într-adevăr, după zona cea mai înaltă a pasului Tulgheș (1025m), drumul pare din ce în ce mai bun în coborâre spre localitatea Tulgheș. Întrăm în DN15 pe valea Bistricioarei și acum vedem asfaltul. Asta e semn bun, putem merge mai repede. În siguranță maximă! Ajungem pe malul lacului Izvorul Muntelui care este pe dreapta noastră mult mai jos (ape scăzute și parțial înghețate) și la capătul lacului lăsăm viaductul în dreapta (pod rutier) și intrăm pe valea Bistriței.
Drumul e superb și denumiri ca Borca, Broșteni sau Crucea ne trimit la ”Amintirile din copilărie” ale răspopitului Ion Creangă, unul din scriitorii copilăriei noastre, alături de frații Grimm, Hans Christian Andersen, Alexandru Brătescu-Voinești, Jonathan Swift, Mark Twain, Tudor Arghezi, Elena Farago, George Topărceanu, Petre Ispirescu, Cezar Petrescu, Radu Tudoran sau mulți alții.
Se cam întunecă și Iulia și copiii adorm o perioadă. E bine!
Din Chiril mergem prin Vatra Dornei și apoi prin pasul Mestecăniș ne apropiem de Câmpulung Moldovenesc. Cu cinci kilometri înainte de oraș, facem stânga și mai avem 14 kilometri până sus la hotelul Rarău. Avem destule emoții fiindcă drumul e plin de zăpadă și sunt multe curbe strânse. Răzvan are încredere în mașină (o cunoaște bine) și doar cu câteva sute de metri înainte de hotel se opintește la o curbă în pantă. Reușește cumva să treacă și ajungem până sus în parcarea hotelului. Pfuuu, am ajuns! Parcă nu se mai termina drumul. E cel mai lung drum făcut cu copiii până acum și e solicitant!
Intrăm să ne încălzim și să mâncăm ceva fiindcă ne mai așteaptă undeva la 40-50 de minute de drum prin viscol. Cu copiii e mai greu, dar cumva ne descurcăm. După ce vin colegii de la Cluj (ne bucurăm de cunoștință sau de revedere), terminăm cu toții masa și ne pornim la drum. Prin pădure e ok. Facem urme cu schimbul. Când ieșim în schimb în golul alpin, intrăm în ceață și frig. Copiii sunt obosiți și pentru Căli e un efort supra-omenesc să meargă prin zăpada cât el. Nici pentru noi nu e ușor: de multe ori ne trece zăpada de genunchi! Vedem luminile destinației și pas cu pas ajungem. Doru ne întâmpină cu căldura unui vechi prieten (de fapt ne știm de câțiva ani) și ne vom înțelege foarte, foarte bine. Condiții bune, prietenie de nota 20, o seară la chitară, sfaturi între montaniarzi, răbdare... Tot ce se cuvine aici, în lumea muntelui.
25.01.2019
Colegii clujeni merg la schi și noi cu copii vom ieși dimineață la zăpadă și apoi mergem spre hotel și cu mașina coborâm în Câmpulung Moldovenesc. Era vorba să ne întâlnim la pârtie și nu am mai urcat. În schimb ne-am bucurat de bucate bucovinene la restaurantul ”La burduhos” (scrijelele cu usturoi sunt delicioase). Și nici măcar nu au firmă, am primit și noi o recomandare!
26.01.2019
Sunt cunoscut ca om de munte și Iulia tot își cere scuze că stau cu copiii în loc să merg pe munte. Mi-s atât de dragi că nu contează dacă merg pe munte sau stau cu ei. Important e că suntem pe munte și ne simțim cu toții bine!
Totuși Iulia îmi spune că stau ei cu copiii (tare mă bucur să le pot fi, măcar puțin de ajutor) și să merg și eu cu trupa pe munte. Bine!
Ne pornim spre pădure și facem stânga pe singura urmă prin zăpada mare, uneori poate și de un metru. Nu mai este altă urmă. Pe aici este o potecă ce ar trebui să facă dreapta spre hotelul Rarău (TG, TR, CG, CR) și alta CA care face ocolul Pietrelor Rarăului. Pe cele patru marcaje nu e nici o urmă (doar intuiesc pe unde ar fi, în prima poiană la dreapta) și doar pe stânga urcă CA spre Pietrele Doamnei. No hai pe acolo! Poteca și urcușul sunt superbe. E o lume de vis cu molizi înalți acoperiți aproape în întregime în zăpadă, cu rotocoale de zăpadă pe rădăcini, cu diverse jocuri ale păturii albe... Tot urcăm și ajungem la intersecția de unde ar fi 20 de minute până la locul de belvedere. Doar că e un cablu sub zăpadă și gheață, panta e destul de mare și mi-e cumva la întoarcere. Raluca ar urca, cu siguranță :)! Hotărâm să continuăm circuitul Pietrelor prin strunga din fața noastră. Urcăm, coborâm printre stânci, escaladăm sau ne lăsăm printre țancuri (Dorian e mereu primul, are elan și curaj), mai încolo vor coborî într-o fisură pe care o văzuseră inaccesibilă din partea cealaltă, încurajăm un grup mai mare să continue circuitul sau sfătuim pe alții neechipați și ”mari” să se întoarcă... La hotel ieșim prea devreme pentru a merge înapoi la cazare...
Vrem să vedem cum arată partea sudică a Transrarăului (pare accesibilă din capătul de sus) și în drum spre poarta metalică ce împarte Transrarăul în două facem o ieșire scurtă până al Piatra Șoimului. Loc superb și cu panoramă dacă nu ar fi ceață și vânt!
Ne întoarcem la cazare și pentru Iulia și Răzvan a fost prea mult de stat doar în zonă cu copiii. Așa că îi îmbracă și vom merge la pârtie. Asta înseamnă 14 kilometri în jos până la DN, la dreapta 5 km până în Câmpulung Moldovenesc și apoi încă 5 până sus la pârtie. 15 lei parcarea și ne echipăm. Colegii din cealaltă mașină sunt deja pe pârtie. Răzvan stă la mașină cu Bog (Bog doarme și Răzvan nu schiază), Căli ne dă lecții de schi, Andreea încearcă să învețe ceva, restul sunt undeva mai sus... După ce Andreeea renunță, urc pe pârtie până pe la trambulină (cam două treimi într-o jumătate de oră pe schiuri de tură) și cobor în viteză. Renunț la o altă urcare și voi merge cu Andreea și cu Răzvan cu copii acasă (bine, cu ultima parte de mers prin pădure și apoi prin gol alpin!). Iulia va veni cu cealaltă mașină.
Seara doar Căli rezistă ceva mai târziu la seara de chitară cu toată lumea din cabană (Doru e amfitrionul și trece prin multe stiluri; e un om foarte divers și de apreciat). Fiecare se retrage la somn când simte că e nevoie...
27.01.2019
E ultima zi și fiecare mașină trebuie să pornească pe drumul ei. Așa că rezolvăm toate socotelile, ne salutăm cu drag și, după ce strângem toate, ne pornim la drum spre mașină. Iulia și Răzvan merg cu copiii pe drumul clasic până la hotel și eu le spun că vreau să descopăr acel drum scurtat, cel marcat cu mai multe marcaje despre care vă spuneam mai sus. Am surpriza să fie urme de mers (nu de schiuri) și e destul de lejer. Și printre câte stânci și câte serpentine am de făcut pe schiuri până ies la parcarea hotelului! O singură dată îmi ies clăparii din legături și asta se întâmplă cu vreo 10-15 metri înainte de parcare. Noroc că am leash-urile puse că altfel îmi rămâneau schiurile sub zăpada de 40-50 de centimetri. Ajungem cam în același timp la mașină și reușim să pornim la drum. Acum e deschisă partea sudică a Transrarăului și ne bucurăm de alte peisaje, care de care mai frumoase. ”Clujenii” coborâseră mai devreme pe aici, cu o escală la schitul Rarău.
E un pic plictiseală la coborâre, mai ales pentru copii. Iulia are inspirație și îi spune lui Căli: ”Uită-te pe geam și spune-mi dacă vezi vreun animal, vreo căprioară...” ”Uite o căprioară!” Chiar este! Ce corelație!
Ieșim în Chiril prin sate superbe și facem dreapta pe DN spre lacul Bicaz. Avem șansa să vedem o bufniță pe un copac și apoi pe un copac sau Ceahlăul luminat peste lac... Nu a mai fost nici unul pe aici, e superb locul. De fapt țara noastră e superbă și de fiecare dată ne aduce amintiri noi și noi... Vom face pauză de masă la un restaurant imediat după ce trecem podul pe stânga lacului (foarte faini oamenii - patronul e acolo -, și meniul extrem de divers și consistent; Elvi RGH se numește locul!) și apoi continuăm prin satele de pe malul stâng al lacului. Multe pensiuni, multe case faine și aranjate, multe garduri simple, mult bun simț moldovenesc... La baraj oprim pentru câteva poze înainte de a merge mai departe (Ceahlăul se vede sub nori, în zare).
Ca să scăpăm de pasul Tulgheș am ales să mergem prin Cheile Bicazului, printre cele mai frumoase chei românești parcurse de șosele. Se cam lasă seara pe la Gheorgheni și mai facem doar câteva scurte pauze până la Brașov.
Rămân la ei în seara asta, mâine ne vom mai juca câteva ore (Iulia e la serviciu și Răzvan are parțial treabă pentu serviciu) și după prânz mă duce cu mașina la gară și apoi o ia pe Iulia de la serviciu spre casă.
Ne anunțăm când ajunge fiecare la destinație, mai ales că pentru Raluca e distanța cea mai mare, ea trebuie să ajungă la Timișoara!
Mulțumiri pentru toate, prieteni dragi! Mă bucur că am reluat legătura, că am re-închegat o prietenie veche! Să ne vedem cu bine cu cât mai multe ocazii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu