Uf... Altă zi liberă... De fapt este foarte bine fiindcă așa am ocazia să explorez alte locuri din zona în care stau. Ca să înțelegeți, 6 kilometri între două cazări diferite înseamnă mult ca zonă... Acum, într-o zi liberă și destul de rece (vedeți cât indică termometrul la plecare, la întoarcere au fost cu încă două grade mai puțin) pornesc pe drumul pe unde ne-a dus Marcelo să vedem aurora și de la ultima intersecție fac stânga pe noi străzi.
Trec de cabanele Aurora și de primul pod, ies la primul drum și fac stânga pe el. Sunt câteva case foarte interesante pe care le văzusem pe Google maps. Mă duc aproape pe la fiecare din ele și mă opresc mai mult la o casă pe care scrie ”Mutenia”. Cu o literă diferită la noi înseamnă ”personificarea celei care nu spune nimic” ;). În spatele casei văd o căsuță ciudată. Intru pe ușa de un metru înălțime și descopăr ce e înăuntru. Voi ce credeți că este? Câteva poze la terasă și pe drumul cunoscut ajung la intersecția de care aminteam.
Pffff... Another day off... It is very good in fact because I have the chance to explore other places of my present area. You see, 6 km between accomodations means a lot as areal... Now, in a pretty cold day off (you see the thermometer when leaving the house, two degrees less when coming back), I start on the track where Marcelo took us for the northern lights and at the last cross I will turn left on other streets.
I pass Aurora cabins and the first bridge, reach the first car road and turn left on it. There are some interesting houses that I saw on Google maps. I explore most of them and stop more at a house written ”Mutenia”. With a different letter in romanian it means ”the personification of the one who says nothing” ;). Behind the house they have a strange building. I enter on the one meter high door and I discover what is inside. What do you think it is? A few pics on the terrace and on the known way I reach the cross I was telling about.
La intersecție e un indicator plin de zăpadă. Intru prin zăpada de aproape un metru și dau jos zăpada de acoperea scrisul: Välituvantie! Așa ca să știm cu toții unde suntem... Fac stânga și apoi dreapta pe niște urme adânci de reni. Nu sper la ceva animale, doar e direcția spre antena pe care o văd de acasă! Și merg pe urme... e mai ușor. Ocolesc ceva copaci și în dreapta mea văd departe câțiva reni. Mă opresc, se uită la mine și eu la ei. Fac câțiva pași. Și eu și ei. Mă opresc și apoi continui tot așa în liniște. Ne observăm unii pe alții și reușesc să mă apropii la 20-30 de metri cât să pot face poze. Așa mă bucură că îi văd de stau și doar îi observ câteva minute. E un mascul masiv cu coarne lungi, altul mai tânăr și câteva femele ce stau pe lângă ei. Caută mâncare pe sub zăpadă... Un zgomot îi gonește (nu știu ce este) și găsesc alte urme de animale care mă duc la culoarul de sub linia electrică. Zăpadă pură, neatinsă, cu multe ”statui” albe. Mai merg pe stânga culoarului pe niște trasee de snowmobil și revin mai sus la culoar și la antena vizibilă pe partea dreaptă. E un transformator de unde cablurile pleacă spre pilon. Cumva pe sub urme ajung la pilon și văd interesanta formă de la bază. De aici va fi simplu fiindcă e drum de mașină care trebuie să iasă în drumul mare, principal.
At the cross I see an sign full of snow. I walk in the almost one meter snow and clean the snow on the writing: Välituvantie! So we all know where we are... I turn left and soon right on some reindeer deep trace. I don't hope for animals, it is the direction to the antenna that I see from home! And I follow the trace... it is easier. I go around some trees and on my right I see some reindeers. I stop, look at them and they look at me. I make a few steps. So they do. I stop and then continue in the same way in silence. We observe each other and I manage to get close to them at 20-30 meters, enough for some pics. I am so happy about seeing them and I observe them for a few minutes. There is a male with huge horns, a younger one and a few females around. They search for food under the snow... A noise makes them run away (I don't know what the noise is coming from) and I find some other traces that take me to the forest corridor under the electric line. Pure, untouched snow with a lot of white "statues". I go on the left of the corridor on some snowmobile tracks and come back to the corridor and I see the antenna on the right. There is an electric transformer where the cables go to the pile. On some traces I reach the pile and see the interesting base form. It will be easy from now on because I have a car road to the main principal road.
Puțin înainte de drumul principal fac stânga din pură curiozitate. Este un traseu de snowmobil care iese la altul de safari cu husky. Și am surpriza (de fapt auzisem lătrat de câine) ca în fața mea să oprească un ghid de safari cu husky. Mă întreabă dacă m-am rătăcit și îmi spune pe unde să merg. Știu bine, doar acum vreau să văd câinii în acțiune. Și sunt așa de frumoși!!! După ce trec revin la drumul principal pe care mă întorc până la Kakslauttanen. Doar pe dreapta mă oprește pentru câteva momente un monument. Fac poze și voi afla de la Aada în zilele următoare că e construit în 1978 de cei care au construit drumul. Cum o fi fost înainte de acel an prin sătucele lapone izolate de lume... Trec peste podul de pe râul Kakslauttanen și mă voi opri la recepția hotelului omonim pentru a vorbi cu o româncă ce lucrează aici. Și am surpriza să mai dau și de alți români, extrem de ocupați cu munca. Așa că mă ocup cu poze...
Uitesem de scurta ieșire pe la campingul de pe stânga drumului...
A little bit before the main road I turn left for curiosity. This is a snowmobile track heading to a husky safari track. And I have the surprise (I heard some barking) that a safari guide stops in front of me. He asks me if I am lost and shows me the way. I know it, I just want to see the dogs in action. And they are so beautiful!!! After this event I go to the main road and turn back to Kakslauttanen. I stop for a few moments on the right of the road for a monument. I make some pics and find out later from Aada that it was built in 1978 by the road builders. I wonder how it was here before that year, in the small lappish villages totally isolated... I pass the bridge over Kakslauttanen river and stop at the reception of the hotel to speak with a romanian girl working here. And I have the surprise to find other romanians, busy with the job. So I fill my time with pictures...
I forgot about the short trip to the camping on the left of the road...
Câteva poze prin hotel și merg apoi spre casă. Pot spune că aici sunt acasă...
A few pics in the hotel and then I go home. I can say that I am at home here...
La 22.20 ajung acasă, fac un duș și doar povestesc colegilor așa pe scurt pe unde am fost. Sunt obișnuit să am puțini exploratori de genul ăsta pe lângă mine.
At 22.20 I reach home, take a shower and tell my colleagues in a few words about my exploration. I am used with not finding this kind of explorers around.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu