Ca la început de an, am vorbit cu Adi să merg câteva zile pe la el. Așa că merg cu trenul până la cea mai apropiată gară și de aici direct peste câmp spre Ciuhoiu. Adi știe că găsesc eu ceva de explorat și nu se agită când mai întârzii vreo două ceasuri. Îl voi suna când sunt aproape de el.
Deocamdată intru printre stâne și ies la prima curbă a canionului Sărății. Am mai fost pe buza asta de pământ. Găsesc un alt drum care mă trece peste canal și ajung la partea mare a canionului.
Cobor în canion, încerc să îl trec pe partea cealaltă și nu am succes. E o potecă pe care altă dată am coborât lejer. Acum dau să urc și alunec pe noroiul cu zăpadă topită. Caut și alte poteci ceva mai verticale și zloata nu mă lasă deloc să urc. Așa că trebuie să revin în canion, să trec firul apei adâncit într-un vad cu maluri înalte și să revin pe partea lui stângă (în sensul curgerii, așa se spune geografic în mod corect). E un drum pe marginea arăturii și merg pe el printre gunoaie și tot felul de carcase de televizoare sau cauciucuri. Știu că ar trebui să ajung undeva la drumul ce duce în Dealul Viei. Drumul mă duce la niște case și mai face unul în sus. Socotesc că printre case trebuie să ies la asfalt. Probabil cel de sus duce pe arătură. Mă latră câțiva câini de la casele închise (aici e țigănie și toate casele încuiate, probabil locuitorii sunt plecați la ”cules fier” sau la alte munci) și ies la podul de la moara veche din Izvorul Dulce (unde stă Adi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu