Am chef de munte și vorbesc cu Doru. Mi-e dor și de o tură cu el și de munte. Inițial voiam doar o plimbare de o zi și va ieși o tură superbă la o stână unde își dorea de mult să doarmă. La 10.30 coborâm în Poiana Țapului și ne întoarcem prin Zamora spre o vale mai la sud. Drumul este lin și superb, nici nu îți dai seama când ajungi la marginea caselor (până aici remarcăm o domnișoară care îngheață în blugi și cățeii care își fac treaba de paznici la ultimele case). O pauză scurtă de ieșire din civilizație și după vreo sută de metri lăsăm în stânga drumul spre apa Zamorei și noi facem dreapta.
O parte din drum avem urme de ATV/mașină de teren... Trecem de prima intersecție de văi (aici ne punem parazăpezile) și urcăm în continuare spre est până se termină urmele adânci la un loc de adăpat animalele. La întoarcere vedem fânul răsturnat, semn că pe aici au trecut azi noapte ceva vietăți.
De aici începe ”lupta” cu zăpada. E de fapt un mers normal iarna cu zăpada la tibie sau uneori până la genunchi. Eu am energie și sparg zăpada pentru o bună perioadă. Din când în când câte o rafală scutură peste noi praful alb de iarnă. Cam pe la ora 14.00 nu se mai vede drumul și logica spune să facem dreapta pe niște urme de animale. De fapt drumul mai continuă la stânga, așa cum vom vedea mâine.
Urmăm firul apei care urcă continuu printre plăpumi de zăpadă, motiv pentru multe poze. Printre găsirea unei soluții să tot urcăm. Urmele se termină repede sub un molid căzut și aici ne dăm seama că fie animalul a mâncat ceva, fie s-a adăpostit, fie doar s-a frecat cu spatele de copac. Mai urcăm prin valea din ce în ce mai îngustă și zăpada începe să crească. Uneori ne ajunge până la mijloc! Ce facem? Hai la dreapta, undeva sus pare să se vadă culmea!
Panta e mare pe primii vreo 50 de metri (cred că se apropie de 45 de grade) și mă ofer să sap trepte. ”Doru, stai jos și urci doar când îți zic eu!” Pe panta asta nu aș vrea să avem vreo surpriză. Am și cordelina pe rucsac și la o adică pot face o balustradă după copacul de la mijloc. Fiecare pas e solicitant fiindcă trebuie să sap bine ca să fie treapta stabilă. Îmi place! Ajung la primul copac și sap câteva trepte ca să fiu deasupra lui pe poziție sigură. ”Acum poți urca!” Stau până vine Doru (nu e greu, e doar solicitant cu atenție la fiecare pas!) și când e pe poziție sigură plec mai departe. Aceeași operațiune până la următoarea rădăcină mare! Pe munte trebuie să mergi în siguranță oriunde ai fi. Și o alunecare aici, pe 40-50 de metri, ar putea avea efecte nedorite! Și nu vrem asta! La rădăcină îi spun lui Doru că poate să urce la mine și apoi amândoi vom continua.
Și mai departe panta e de 30-35 de grade și zăpada e mai sigură. În plus sunt mulți copaci și avem mai multă siguranță. Sap mai departe poteca și caut să îl văd pe Doru tot timpul. Temperaturile scad pe măsură ce ne apropiem de gol. Dar e atât de frumos! Explorez un pic golul până să vină Doru (cu ceva poze la apus) și Doru îmi strigă că recunoaște locurile și că trebuie să mergem în partea cealaltă față de cum am mers eu. Abia auzi pe vântul de afară... Mă întorc la el, mergem amândoi la un loc ferit fiindcă are nevoie de mâncare și energie (se apropie de ora 17.00). Și eu de a doua pereche de mănuși fiindcă simt câteva degete înghețate! Și apoi mergem mai departe spre locul dorit.
Zăpada e mare chiar dacă alegem să mergem pe la lizieră. Uneori trece de mijloc și panta e destul de mare în jos prin pădure. De fapt cam de undeva de aici își trage apa izvoarele... Trebuie să dibuim zonele sigure, fără risc de avalanșă sau alunecări aiurea. Printre brazi am ceva emoții la tăierea zăpezii. Știu că e sigur și fac fiecare pas cu grijă mare. Mai mult sap în regim 4x4 fiindcă îmi e zăpada peste mijloc! Ieșim iarăși la gol și în noapte văd o casă și o lumină la vreo sută de metri în față. E stâna noastră! Păstrez distanța la care să ne vedem și auzim și coborâm la stână (18.40). E superbă, cu terasă, ghivece de flori și trei camere. Vom dormi în cea sudică unde sunt amenajate paturi supraetajate noi și saltele groase. Ne facem de lucru și masă până ne băgăm în saci să ne încălzim. Lui Doru îi îngheață bocancii afară din sac până dimineață. Același lucru se întâmplă parțial și cu ai mei puși într-un sac de plastic și în rucsac. Nu în sacul de dormit cum ar fi normal ca să nu înghețe!
Dimineață ne trezim pe la 8.00 în congelator și cu greu ne urnim să ieșim din saci, să ne facem câte o supă (mulțumesc, Doru, face tare bine ceva cald!). Eu adun zăpadă să avem măcar câte un litru de apă (topită din zăpadă) până dăm de o sursă de apă. Aseară ne gândeam să urcăm în culme și să coborâm pe la Florei. Acum doar ne vom mulțumi să folosim drumul stânei la vale. Asta pe la 11.30 când pornim la vale într-un vis de natură. Ce să mai vezi urmele noastre de aseară, totul a fost acoperit de viscol!
Coborâm înapoi spre prin pădure și curând ne vom întâlni urmele de ieri. ”Ce nebuni s-or fi încumetat pe aici pe vremea asta :D? În loc să stea frumos la căldurică!”
De-am ști ce spectacol/cadou ne oferă natura ceva mai jos... Cred că e cel mai frumos cadou pe care îl putem primi... Forme și stele pe zăpadă...
La ultimul cot al drumului văzusem de ieri venind o șenilată. Hai pe urmele ei, poate ajungem spre Cumpătu... Urmele coboară până aproape la firul Prahovei și se separă în două: la stânga spre o stână și la dreapta spre casele din Zamora. Mergem mai departe pe urme și apoi printre case spre gară, după ce admirăm frumoșii Bucegi, de data asta de jos, de la baza lor.
Cu primul tren mergem înapoi spre casă (Ploiești și București) cu bucuria unor zile atât de faine! Namaste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu