În postările trecute ați văzut că eram în Buzău la Adi. Ei bine, niște prieteni de-ai lui, alergători, vor să facă o tură în Crai. Inițial îl invită pe el și mai e un loc și pentru mine. Așa că... Munte să fie! Cumva ei se organizează și vom parca trei mașini la Botorog cam pe la 10.30. Echiparea și pornim la drum. E un mic haos fiindcă nu știm/nu ni se spune pe unde e traseul. Pentru mine este ok pe orice variantă fiindcă doar vreau să mă bucur de mine (la fel este și pentru Adi). De fapt ei luaseră un track de vară de la un alergător și voiau să meargă pe el. Doar că un mic detaliu nu cred că scria acolo: una este să alergi vara și alta acum iarna!
Urcăm pe Poteca Piticilor spre Măgura. Pe aici văd niște marcaje BR șterse și mă întreb în sinea mea dacă nu cumva am greșit eu marcajele când am lucrat la harta masivului. Acasă mă voi lămuri că este corect: pe aici este în plan marcarea cu TA și BR e pe unde am mers eu! Tinerii colegi pornesc în trombă și după o distanță mică se încălzesc și fac o pauză de striptease. Îi ajungem din urmă, pleacă mai departe, ies la primele garduri și de aici vor merge mai repede. Sau eu merg mai domol fiindcă nu mă grăbesc și vreau să fac multe poze.
Intru într-o curte să pozez un grajd și trei câini mă latră cu foc. E acolo femeia ce are grijă și îi liniștește. Schimbăm câteva vorbe și îmi spune că a fost o iarnă săracă în zăpadă și cu multă gheață. Adi mă vede că stau de vorbă, știe că o să recuperez și merge cu grupul. Mulțumesc în gând pentru moment și cu voce pentru ajutorul cu câinii și ies în ulicioară/potecă peste un pârleaz. În urcuș spre drumul principal pozez niște copii care coborau pe schiuri o pantă la dreapta mea. Fac dreapta pe unde intuiesc că merg colegii de tură.
Colegii merg pe traseul de la MPC care se suprapune parțial cu BR până deasupra Casei Folea. Așa că nu e bai că merg singur, deși frumos ar fi să mergem cu tot grupul. Voi prinde grupul la panoul de deasupra pensiunii de unde pornește TG peste Toancheș la dreapta spre valea Vlădușca și apoi spre Curmătura. De aici inițial voiau să urce pe TG și până la urmă mergem pe CR. Ei mai în față și eu rămân cu Adi mai în urmă. Nu prea e ok cu zăpada și cu viteza! Vom merge în ritmul nostru și stabilim să nu mai mergem după grup. Merg prea repede! Tot urcăm pe drum și mă gândesc la o variantă să ajungem la Botorog mai scurt. Ce-ar fi prin Cheile Pisicii sau prin Prăpăstii? Elimin Cheile Pisicii din gând fiindcă îmi e cumva să nu fie gheață pe la săritoare și spun lui Adi de Prăpăstiiel Zărneștilor. Nu a fost și de mult vrea să meargă. Deci așa mergem! În șaua Joaca reușim să anunțăm colegii de alegerea noastră. Răspunsul e ”Cum vreți!” Ei coborâseră mai repede, trecuseră de intersecția La table și acum săpau poteca spre Curmătura.
În punctul La table facem o mică pauză de schimbăm câteva vorbe cu o pereche ce fac circuitul în sens invers și îi arăt lui Adi pe harta metalică unde suntem și pe unde vom merge. Dacă până acum era stresat că nu știe unde este și pe unde merge (și e normal), acum parcă brusc s-a relaxat. Psihic căci atenția trebuie să fie mereu când mergi pe munte!
Coborâm pe poteca comună TR și CR și sunt uimit să nu văd urmele colegilor la interesecția spre Curmătura. Acum îmi dau seama că ai noștri colegi nu merg cu ochii deschiși la ce e pe teren și doar cu atenția în telefoane și la track-ul salvat! Nah, un alt stil de a merge pe munte! Vom vedea urmele lor la stânga, ceva mai jos, în punctul unde CR coboară spre dreapta spre firul Vlădușcăi. Printre copaci suntem în firul apei și știu că poteca urcă pe versantul drept. ”Adi, urcăm pe acolo?” E o întrebare retorică fiindcă nu am nici eu chef de zăpada care sigur ajunge până la mijloc. Și tare mă bucur că am ocazia să merg printr-un loc nou, aproape de locuri călcate de multe ori cu pasul. Adică mergem pentru vreo 200 de metri (cred) prin micul canion al Vlădușcăi, până la intrarea în drumul forestier. Din stânga, de pe Șistoaca Vlaicului vedem niște urme de schiuri și continuăm la vale pe urme.
Avem câteva zone de chei, cu pereți înalți, lăsăm TG în stânga spre Curmătură și apoi în dreapta spre Folea și la intrarea în Cheile Pisicii (marcaj CR) vom părăsi marcajul. Vom merge pe drumul forestier ce leagă valea Vlădușca de valea Cheia. Punctul cel mai de sus e o frumoasă stâncă în aval de drum! Știam că drumul trebuie să iasă în capătul de sus al Prăpăstiilor și în plus urmele de urcat cu schiuri mi-au dat siguranța că e drum bun. Într-adevăr ieșim în valea Cheia și pe ea vom coborî până la foișorul/troiță de la intrarea în Cheile Pisicii și apoi mai departe pe valea Prăpăstiilor până la mașini. Pe drum apar tot felul de grupuri mari foarte vorbărețe și fie mergem în fața, fie în spatele lor. Unul din grupuri are ghid în față și îi vom depăși la un moment dat.
Adi e încântat extrem de Prăpăstii. Și de denumiri, și de detaliile pe care i le dau (în măsura cunoștințelor mele). Denumirile traseelor de alpinism provoacă zâmbete. Cei care cunosc zona pot confirma! La troiță facem o pauză cu rol multiplu: să treacă gălăgioșii și să mâncăm câte ceva! Continuăm prin Prăpăstii admirând pereții uneori înghețați și găsim o peșterică în stânga. Mă știți amator! Adi doar intră un pic în gura peșterii pentru poze, eu caut să mai intru puțin. E prea îngust și nu vreau să risc. Oricum îi zic lui Adi să meargă în față că recuperez distanța repede. Mai sunt câteva sute de metri până la bariera unde regrupăm și mergem amândoi până la Botorog. În grupul mare mă recunosc ceva colegi de la Floare de Colț (la un moment dat, pe vremea lui Vasile Ciobănița, am fost membru în acest club), schimbăm câteva vorbe și pornim mai repede spre Gura Râului. Ziceam să așteptăm colegii la mașini și mai au ceva. Oricum pot să ne ia de oriunde din drum de acum încolo.
La Gura Râului e închis (probabil deschid doar cu telefon înainte), grupul din București urcă în microbuzele din parcarea din dreapta și noi mergem spre centru. Colegii încă mai au până la mașini (au urcat până la Curmătura și apoi repede la vale, împrăștiați pe potecă, până la Botorog). Adi tot mă întreabă pe unde mergem ca să nu ne rateze colegii. Mergem pe drumul unic al mașinilor ca să ne poată vedea oriunde. Ieșim la giratoriul de Plaiul Foii și până să vină colegii cu mașinile ne bucurăm de câte o cafea cu lapte din centru.
Uite ce nori sunt în spatele nostru, cred că decizia de a coborî din munte a fost cea mai bună!
Pe mine mă vor lăsa la Ploiești vest și ei merg mai departe spre Buzău. Găsesc în vreo 20 de minute un tren regio cu care ajung la București! Un tren naționalist, se pare :D!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu