În postarea trecută mă oprisem fix la ieșirea prin Poarta Imperială pe unde aveau loc procesiunile făcute chiar de sultani sau sub privirile acestora. Chiar în fața ei este fântâna/cișmeaua Sultan Ahmet III. În turcă se spune ”Çeşmesi”. Seamănă? Fântâna a fost construită în 1729, în stil Rococco turcesc, de către Mimar Ahmed Aga la ordinul sultanului Ahmed III și este punctul central între Topkapı și Hagia Sofia.
Îmi e tare foame și cobor pe pietonala Soğuk Çeşme Sk. pentru a găsi ceva loc unde să mănânc. Vă imaginați că zona e turistică și e împânzită de localuri. Voi mânca în faina grădină Sofia Garden. Doar las aici ceva idei și recomand fiindcă prețurtile sunt decente. După ce savurez ceaiul și las și un mic bacșiș (nah, obiceiul turcesc s-a transmis și la noi de-a lungul secolelor, mai ales dacă servirea e decentă și produsele sunt bune!) mai cobor puțin pe aceeași stradă și apoi urc pe linia de tramvai (Alemdar Cd.) spre Basilica Cisternă. Citisem că dacă ai bilet online ai prioritate și chiar așa este! Biletul costă 1650 TL (cam mult) și se plătește aici. Am prioritate chiar dacă este multă lume.
Cisterna/rezervorul face parte dintr-un sistem complex de rezervoare unde se aducea în anticihitate apă pentru tot orașul. Are 336 de piloni și un volum de aproximativ 10.000 mc. A fost construită de împăratul Justinian I și denumirea turcească Yerebatan Sarnici ar putea fi tradusă ca Cisterna Scufundată. Este cea mai mare cisternă din oraș, 140 de metri lungime și 70 de metri lîțime. Dacă nu îți închipui așa ceva la suprafață, în subteran rămâi uimit cât de mare poate să fie. Poți citi ceva detalii aici și pe panourile de la intrare și apoi explorează fiecare colțișor accesibil. Observa coloana în stil coș, coloanele cu model umbra Medusei, ”flăcările de gheață” sau sfera cu inimă! Și de asemenea iluminarea LED oferă unghiuri care de care mai faine. Aici las câteva poze ca să îți faci idee ce să cauți când vei veni. Și altele că doar nu sunt eu un bun fotograf și observator...
Cum spuneam, la suprafață nici nu îți închipui ce e în subteran...
Iau tramvaiul T1 până la Eminönü și trec prin pasajul foarte circulat pentru a lua următorul tramvai T5 spre ceea ce știm noi că se numește Fanar. De fapt se numește Fener și este un cartier foarte pitoresc, colorat și plin de viață. Și aici a avut palat... Dimitrie Cantemir! Vă dați seama că devine obiectivul principal în momentul ăsta! Tramvaiul mă duce până la stația Balat care pare a fi cel mai aproape de zona dorită! Observați din poze ce animat este cheiul Eminönü și apoi Küçükpazar până la parcul Balat!
În așa-zisa zonă verde dintre Ayvansaray Cd. și Mürselpaşa Cd. găsesc familii cu pături întinse, turci care fac grătar și ceva detalii despre fosta biserică Ioan Prodromitul. Se numea Prodromul și Botezul Vânătorilor și a fost construită în 1334 (Biserica lui Nicolae). Are o istorie zbuciumată și interesantă și îmi pare rău că e închisă și nu o pot vizita. La fel este și biserica Sf. Ștefan (sec. XIX) cu foarte multe ornamente arhitecturale. Casele colorate aduc aminte de Cinque Terre, așa foarte pe departe... Cam în dreptul portului Fener intru pe străduțe, printre casele colorate. E mult tineret și mulți pereți cu desene variate. Srăzile mă duc, de multe ori în pantă, la scările colorate și la Balat Antik Cafe. Este chiar în curtea fostului palat al lui Cantemir! Inițial nu mă primesc sau nu mă lasă să fac poze și când spun numele marelui cărturar, li se luminează fața: Desigur, intră, dacă ești frate cu Cantemir! Păcat că nu mai este îngrijit palatul și în curtea lui esrte ceva destul de kitch-os. Dar e fain că găsesc text scris în română și asta mă bucură mult! Drept recompensă iau o cafea pe care să o savurez în atmosfera locală extrem de faină, până spre 19.00 când începe să se însereze! Bine, mă știți că pentru mine întrunericul sau crepusculul nu sunt piedici pentru explorare!
În Istanbul Dimitrie Cantemir (Cantemiroglu este el cunoscut aici) este respectat nu pentru că este român, ci pentru că, fiind poliglot și bun cunoscător al limbii turce vechi, a contribuit semnificativ la traducerea și răspândirea unor cărți valoroase ale lor. Adică este cunoscut mai mult ca om de cultură și mai puțin ca domnitor român. Adevărul e că o bună parte din viață și-a petrecut-o la Constantinopol în mediul cultural. Dincolo de palatul din Fener Dimitrie Cantemir a mai avut un palat la malul Bosforului. A fost afectat puternic de revoluția din 1931 și în locul lui a fost construită moscheea Ortaköy. Dar mai multe o să povestesc la momentul respectiv... Fiindcă sunt în cartierul Fener de unde au fost aduși boierii și domnii vânduți, fanarioții, îmi propun să explorez un pic Fenerul. Urc pe scările colorate și apoi ajung cumva la biserica ortodoxă grecească Sf. Maria. Se știe că și fanarioții erau greci la origine... Aproape este și Colegiul grec al Patriarhiei Ecumenice din Fanar/Özel Fener Rum Ortaokulu ve Lisesi. Teoretic știm ce lume educată ar trebui să fie aici. Practic... rămâne de văzut! Cumva străzile mă duc pe Fethiye Cd. pe unde merge și o linie de autobuz. Dar prefer să merg pe jos pentru a simți simplitatea oamenilor. Sunt așa faini turcii care joacă remi cu un ceai în față, magazinul de unde îmi iau câte ceva și unde nu se știe nici un cuvânt în turcă, copiii cerșetori cărora le dau ceva și apoi văd că se adună ciorchine în jurul meu... Gata, ajunge! Nu mă întrebați pe ce străzi cobor până la zidurile Istanbulului/İstanbul Surları. Voiam să ajung și la celebrele ziduri ale orașului! Construite atât de puternic de Imperiul Roman de Răsărit astfel încât orașul să nu poată fi învins pe uscat. Dar cine credea că Mehmet vine cu vasele pe uscat, pe malul celălalt al Cornului de Aur... Explorez zidurile pe exterior, prin parcul amenajat, trec de Edirnekapı Surları și prin Sulukule Kapısı revin pe interiorul zidurilor. Pe sub ziduri ajung la complexul sportiv IBB Fatih și mai departe spre metrou. Uitasem de frumoasa moschee Mihrimah Sultan Camii de lângă zidurile Edirnekapı. Stația Topkapı - Ulubatlı îmi este final de explorare pentru zona asta...
Metroul schimbă repede zona în jurul stației Aksaray. Aș mai fi mers, dar parcă mai e ceva de explorat pe aici. Așa că pe Murat Pașa Sk. cobor spre stația Yusuf Pașa. Așa mult îmi place o șaormerie că intru și îmi iau cina acolo. Foarte bună și gustoasă!
De aici merg cu tramvaiul T1 până la Coloana lui Constantin din piața Çemberlıtaş. În apropiere este și hamam-ul îmbietor cu același nume! Dar rezist tentației ;D! Coloana de 57 de metri a fost luată din Templul lui Apollo din Roma în anul 330 d. Hr. și montată aici, în așa numitul for al lui Constantin pe unul din cele șapte dealuri ale orașului nou. Coloana este formată din 8 coloane de 3 tone și 3 metri diametru și un piedestal pe fiecare. Coloana avea inițial statuia lui Apollo în vârf și aceasta a fost înlocuită cu cea a lui Constantin I. Mai târziu a fost înlocuită cu sculpturile împăraților Julianus și Theodosius. În 1081 coloana a fost distrusă de un fulger și refăcută de Alexus Comnesus cu o cruce în vârf. Crucea a fost dată jos în urma asediului din 1453. După cucerirea Constantinopolului coloana a fost renovată prima dată după 1470, în timpul lui Selim I. Mai târziu coloana a fost avariată de un incendiu și sultanul Mustafa II a ordonat adăugarea unei zidiri la bază și a unor inele de fier care să țină coloana. ”Çemberlıtaş” ar însemna ”coloana cu inele”... Se presupune că ceva bunuri ale lui Iisus Hristos ar fi fost luate din mormântul din Ierusalim și sunt sub coloană...
În apropiere este Marele Bazar pe care nu țin neapărat să îl văd și merg totuși spre el fiindcă nu se aude zarvă. Clar, multe tarabe sunt închise. Totuși în bazar e un restaurant deschis și fac ceva poze în interior înainte de a mă îndrepta spre impunătoarea geamie Mahmut Pașa Camii. Are și ceva fântâni interesante pe lângă ea...
Interesantă zona când e închis bazarul... Și de aici mers întins spre casă fiindcă este trecut de 21.30. Cumva drumul mă duce pe la cisterna Șerefiyer Sarnici care este închisă și care are niște statui moderne și puțin inexplicabile în jurul ei. Dar arta e artă, nu se judecă! De aici strada Peykhane Cd. mă coboară spre piața Sultanahmet. Văd pe partea stângă un magazin de dulciuri. Evident că nu poți mânca prea multe, dar două-trei, cu un ceai și pe tabureții de pe trotuar, ce poate fi mai apropiat de turcul simplu? Chiar mă bucur că în timp ce savurez ceaiul mai vin ceva străini și mai cumpără ceva omului care se pregătea să închidă. Bun ghișeft, cum ar zi unii...
Traversez piața pe sub clădirea Universității/Muzeu și în față văd ceva magazine luminate. Este un magazin cu ceaiuri, rahat și tot felul de condimente. Nu iau nimic, dar promit că mă voi întoarce, nu am zis și când :D!
Străzile faine mă coboară (nu mă întrebați pe unde!) spre bazarul Arasta ascuns parcă sub zidurile geamiei Sultanahmet. Dar găsesc străzile care mă duc prin bazarul acum cu multe pisici și magazine închise. Are atmosferă și așa, altfel decât larma de peste zi!
Străzile de acum liniștite mă coboară pe la casa memorială a lui Dede Efendi și mai departe prin pasajul Nimel Ceyş Kabirleri la bulevardul mare numit Kennedy de pe faleză. E vorba de Hammâmîzâde İsmâil Dede Efendi, cunoscut pentru activitatea religioasă și mai ales pentru cea muzicală de la palatul sultanilor. Interesantă schimbarea de atmosferă spre vântul de faleză și strada largă. Merg la dreapta pe sub zidurile vechi de la hotelul Radisson și pe la ruinele de la intersecția bulevardului Kennedy cu strada Aksakal Sokağı. Pe aici îmi închei pelerinajul de astăzi spre hotelul care mă așteaptă cu brațele deschise. Mai bine zis patul! Doar schimb câteva cuvinte cu Mohamed și adorm destul de repede. Bucuros de tot ce am văzut/descoperit astăzi.
Astea ultime două pisici din poză se certau pe teritoriu chiar la intrarea în hostel. Nu au treabă cu hostelul, ele doar luptă pentru teritoriu... İyi geceler/Noapte bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu