Sâmbăta-Dara 23-24.09.2017

Colegi de tură: Valentin Scheip, Emil Engel, Alin Manole, Cezar Partheniu

Ca și acum două săptămâni, ne propunem alte două vârfuri dintre cele mai înalte ale țării. Tot eu cu Vali suntem nucleul și caut doi colegi de tură. Îi găsesc repede: vechiul camarad Emil și (mai) noul Alin. Toți sunt foarte faini și facem o echipă pe cinste. Fiecare cu partea lui, împreună reușită!

Tot așa plecăm undeva pe la miezul zilei din București (ceva mai devreme ca acum două săptămâni), pe valea Prahovei și apoi pe drumul Predeal-Pârâul Rece ajungem la Râșnov de unde îl luăm pe Alin și prin Vulcan, Codlea și Făgăraș ajungem la Sâmbăta de Sus și mai apoi la păstrăvărie. Chiar dacă mă informasem la Salvamont cu câteva zile înainte și nu ne încuraja să urcăm în creastă, lăsăm mașina la păstrăvărie (Salvamontul ne spusese că se poate lăsa cam un kilometru mai sus pe drum)  și la 16.00 pornim la deal. Drumul de mașină nu e spectaculos și doar o faină cascadă cam în dreptul fostei bănci de mijloc de drum (acum capătul viitoarei ”pârtii” și complexul hidrologic) ne atrage atenția. Urcușul e lejer și îmi aduce aminte de coborâșul pe gheață de la Gențiana... Luăm în calcul și să mergem pe muchia Drăgușului în caz de vreme rea (sau pe la Piatra Caprei, Piatra Craiului din Făgărași :D). Ieșim din pădure și în puțină vreme suntem la cabană. Încă e lumină și hotărâm să rămânem aici și să plecăm dimineață la deal fiindcă vremea nu pare promițătoare.

Primim o cameră de 6 paturi și ne pregătim toate pentru noapte. Cum e ziua cabanierului și este aici o gașcă mare de prin toată țara (mulți făgărășeni) ne lungim destul în noapte cu cântece, joc, chitara și vocea lui Yoyo. Bineînțeles că seara a început cu imnul cabanei Sâmbăta: 

Sâmbăta e o cabană

Sâmbăta pe înserat

Și-am pornit o gașcă mare

Ce se puse pe cântat.

Duminică în afară de noi nu prea se mai trezește lumea devreme. Poate, poate ajunge cineva la Fereastra Mică... Și vor ajunge în Fereastra Mare cam când noi vom fi la întoarcere pe acolo, pe vreme ploioasă!

Noi undeva pe la ora 9.00 pornim la drum, deocamdată printr-o ceață lăptoasă care nu îmbie prea mult. Pornisem cu ideea de a urca pe traseul clasic și apoi să coborâm fie prin Cheia Bândei și înapoi prin căldarea superioară a văii Sâmbetei, fie pe la Piatra Caprei. Totul evident în funcție de ce ne lasă vremea... Urmăm poteca în deal până la separarea marcajelor TR (al nostru) de TG (Fereastra Mică) și PA (Valea Viștișoarei pe care îmi doresc eu să cobor), apoi urcușul susținut până la cruce. Alin e mai în față și ne așteaptă la intersecția de unde urcă PR în Cheia Bândei. Încă e ceață, încă nu vedem mare lucru! Încă nu avem zăpadă, factor ce ne tot determină să urcăm... Abia după ce trecem de ultimul prag, în căldarea finală, ieșim din ceață și din nori și sus în Fereastra Mare vedem că suntem pe corabia făgărășană ce plutește pe marea albă a Transilvaniei. Mai avem de mers, stăm doar cât să rămână pe retină și pe carduri imaginile...

De aici urmăm BR în sus până sub Cheia Bândei, apoi pe sub Vârful lui Mogoș și mai departe până în șaua dinaintea vârfului Urlea, ridicat și el la aproape 2500 de metri. Alin ne așteptase aici pentru a merge mai departe. Parcă, parcă ar fi urcat și pe Urlea... Cam de pe la 2350 de metri avem pete de zăpadă și chiar pe poteca adâncită din loc în loc s-au făcut bălți în care intrăm uneori până la gleznă. Eu chiar le recomandasem colegilor să aibă colțari și bocanci de iarnă... Gândul inițial era să dormim în Fereastra Mică sau chiar la refugiul Urlea. Ar fi fost interesant să coborâm noaptea brâna cu zăpadă ce se lasă spre lac... Regrupăm și continuăm până în Portița Lacului unde ne oprim pentru câteva poze. E așa faină toamna asta târzie...

Mie îmi cam era un pic că avem nevoie de colțari pe zona asta dacă ar fi fost ceva mai frig. Așa înaintăm cu grijă și zăpada moale ne ajută să scăpăm de griji majore. Eu știam de un mic horn înainte de vârful Iezerului și nici nu îmi dau seama când suntem pe vârful piramidal cu stâlp pe el. De aici e o formalitate să ajungem la șaua din care marcajul BR face stânga spre zona Leaota-Zârna. 

Ieșim din marcaj în punctul binecunoscut (am fost de câteva ori pe aici) și facem dreapta spre hornul care ne duce pe vârful La Fundul Bândei (2454m). Confundasem eu ceva altitudini și Vali mă corectează cu aplicația Munții Noștri! De aici coborâm într-o șeuță unde Vali și Emil își lasă rucsacii. Pentru mine și Alin, mai tineri, e doar un obicei de a avea rucsac în spate! Le expun variantele posibile pentru a ajunge pe cele două vârfuri importante și optăm de comun acord pentru varianta clasică: urcăm direct pe stânci pe Dara, apoi pe Hârtopu și ne întoarcem pe brâna-culoar din șaua din mijloc! Așa că pornim pe stânci și fiecare își găsește drumul cel mai ușor pentru el. La 14.10 suntem toți pe Dara și ne bucurăm de reușită. Mai ales eu că mi-am putut conduce colegii în siguranță până aici! Pentru fiecare din ei este prima dată când ajung pe Dara! 

Anul trecut eu nu știam exact care este Hârtopu și pentru siguranță am mers până la momâia de pe Mușetescu. Acum colegii sunt în față și văd că se opresc la prima momâie și îmi dau seama că aici este Hârtopu și nu mai departe după șaua ceva mai adâncă... Mai facem câteva poze și aici și ne întoarcem în șaua de mijloc și apoi pe culoarul-brână la rucsaci. Mai avem întoarcerea și tura este reușită. Fiindcă o tură se termină la mașină sau în gara de final, nu când ai ajuns pe vârf!

Cu bagajele în spate ne întoarcem pe același drum fiindcă vremea dă semne că se strică. Așa și este și din Fereastra Mare ne va prinde o ploaie urâtă. Alin ne așteptase aici vreo jumătate de oră și îi spunem să coboare la cabană. Nu are rost să stea după noi prin ploaie. Noi ne descurcăm, mai încet și fără probleme. Așa că la cabană el ne-a așteptat cam o oră după o oră de coborâre! A fost mai bine pentur el că a stat, cel puțin o parte din timp, la cădură ceva mai mare decât cea de afară!

Noi coborâm cu atenție din șa pe serpentine și prin norii din care cade apă peste noi. Nu vă închipuiți o ploaie de vară, e o ploaie mocănească cu picături ceva mai mari care nu poate decât să necăjească. Noi nu avem probleme, suntem obișnuiți cu muntele. Înainte de cruce se face puțină lumină și Emil mă roagă să fac o poză colțului Bălăceni în memoria fiului prietenului George Porancea. Așa că pozele de mai jos îi sunt dedicate celui ce și-a urmat destinul aici... 

Mai avem de coborât doar treapta împădurită de sub cruce și nu grăbim pasul. Mai bine în siguranță și mai încet decât în grabă și cu risc! Dinspre Drăguș s-a format o frumoasă cascadă care ne dă prilejul unor poze înainte de a ieși din lumea de piatră făgărășană...

Înainte de cabană mai trag o ultimă privire la Fereastra Mare (acum cu gând la cântecul ”Ninsoarea de adio”) și la cabană mai mâncăm ceva înainte de a ne lua ”la revedere” de la gazde și de la măgăruși. Cu tristețea plecării din munte și dorul următoarei ture coborâm pe drumul potecit până la drumul de mașină. De aici se cam întunecă și cu frontalele pornite tot coborâm spre mașină, eu cu Alin mai în față și Emil cu Vali în spate. 

Chiar când obosiserăm ceva, suntem la podul de la Floarea Reginei la mașină. Cu bucuria reușitei pornim pe același drum spre casă...

RT - Fagaras, Valea Sambetei 9-10.06.2012

RT - Fagaras, Valea Sambetei 9-10.06.2012

Colegi de tura: Teodora Diacopolos, Maria Diacolopos, Constantin (Costi) Diacopolos, Emil Engel, Florin Rosca, Cezar Partheniu

"Sambata e o cabana

Sambata pe inserat

Si-am pornit o gasca mare

Ce se puse pe cantat"

De mult timp Costi planuise sa mearga cu Maria si cu Teo la cabana Valea Sambetei. Acum in sfarsit se realizeaza visul lui! Emil ii promite ca merge cu ei si pana la urma ramane un loc liber in masina si pentru mine. Deci echipa se concretizeaza rapid! In afara de Costi si de mine nimeni nu mai fusese la Sambata. Costi solicita sa mergem pe vale ca e cel mai scurt si usor. Pe mine ma manca picioarele (desi venisem doar de cateva zile din Muntele Mare-Trascau!) si accept sa merg cu ei cu o singura conditie: la intoarcere sa trecem pe la Sinca Veche pe la biserica rupestra! Asta pentru a vedea ceva nou! Mi se accepta propunerea si stabilim sa ne vedem la 6.30 la Intermacedonia (langa statia de metrou Iancului) dupa ce facem vineri seara ceva cumparaturi din Obor. Cu Florin voi avea o intalnire extrem de placuta si neasteptata in a doua zi la cabana!

Ziua 1 - sambata 9.06.2012

Intarzierile matinale fac sa plecam cu 20 de minute intarziere. Nu e nici o problema atata timp cat Costi ne-a anuntat din timp asta! Chiar e de apreciat informarea! Drumul e lejer si pe traseul Bucuresti-Azuga-Paraul Rece-Rasnov-Cristian-Vulcan-Codlea-Sercaia-Fagaras-Sambata de Jos-Sambata de Sus ajungem la complexul turistic Sambata. Prima tentatie este sa mergem la herghelia Sambata de Jos. In herghelie sunt crescuti aproximativ 300 de cai de toate varstele impartiti in mai multe locatii. Aici la Sambata de Jos sunt crescuti in special manjii si femelele. In incinta hergheliei se afla castelul Bruckenthal construit de Jozsef Bruckenthal pe la 1750 acum in restaurare. Dar vazand preturile destul de piperate chiar si pentru vizitarea hergheliei (15 lei de persoana), ne multumim doar cu cateva vorbe de la o angajata a hergheliei si plecam spre manastire unde ajungem putin inainte de ora 12.00 pe o caldura greu suportabila. Fiind in tura "de familie" nu ne grabim prea mult sa urcam si intram pentru aproape o ora la manastire. Manastirea a fost ctitorita in 1696 de catre Constantin Brancoveanu si este un centru al spiritualitatii romanesti alaturi de complexul rupestru de la Sinca Veche. Complexul manastiresc se remarca prin stilul pur brancovenesc, prin multitudinea de cladiri si amenajari: un paraclis din lemn sculptat in 1977, manastirea principala, Academia Sambata de spiritualitate, arta, cultura si stiinta, monumentele principalilor donatori, vechea clopotnita si drumul spre chilia parintelui Arsenie Boca - nu am vazut sa scrie ca aceasta este in apropierea cabanei Valea Sambetei. Nu in ultimul rand, linistea manastirii este inconjurata de racoarea padurii Sambata spre nord si de crestele inalte ale Fagarasilor spre sud. Langa iesirea manastirii este amenajat un mic laculet-mlastina si un tonomat de cafea (pentru cine bea!). La iesirea din manastire gasim binecuvantarea "parinteasca":

"Pace celor ce vin

Bucurie celor ce raman

Binecuvantare celor ce pleaca."

Revenim la masina si urcam pana la "Floarea Reginei" in parcare. Cate amintiri imi/va trezeste aceasta pensiune! Parcam masina in fata pensiunii, ne facem rucsacii si putin dupa ora 14.00 pornim in sus la drum. Eu tot am mai vorbit cu Marian Murgu, bunul meu prieten din Sibiu care venise cu Anda, Cosmin si "inca cineva" din Sibiu cu gand la o tura de o zi: muchia Dragusului, lacul Vistisoara, Hornul Rasucit pana in saua Vistisoara, Fereastra Mare, vf. Cheia Bandii si Piatra Caprei pana in aval de cabana. Vremea i-a oprit din drum in caldarea Vistisoarei si s-au intors pe PA la cabana. Mai incolo citim putin despre emotionanta intalnire cu ei! Pornim pe vale spre cabana pe TR si mie imi vine o idee nastrusnica: ce-ar fi sa urcam pe muchia Dragusului pentru variatie de traseu? Cum nici unul nu a mai fost, ideea e acceptata pe loc cu ceva comentarii in viitor pe traseu din partea Mariei (ca facem teste de trasee cu ea si cu Teo)! Incepem sa urcam pe drumuri de TAF-uri taiat in ultimul timp in partea de jos a muchiei Dragusului. Evident ca multe semne au disparut taiate de furiile metalice si asta ne face sa ne si incurcam de cateva ori. Noroc ca am semnal si vorbesc cu Marian. Ma lamureste sa tin drumul pana sus in muchie indiferent ce pare sa fie in stanga si in dreapta. Ei ajunsesera cam pe la 7.30 la Sambata, acum sunt undeva in caldarea lacului Vistisoara si cauta Hornul Rasucit prin ceata si un pic de burnita. Tinem drumul tot in sus in curbe stranse, Teo mai face nazuri de oboseala si de singuratate (lipsa altor copii cu care sa se antreneze!), dar urca pana la urma ca nu are incotro si ajungem la un stalp aflat pe muchia crestei (cca 16.15). Aici fiind mai in fata ma intalnesc cu doi francezi din Toulouse care facuse circuitul sibienilor in sens invers (urcat pe TR pana la cabana si pana la intersectia de unde se separa marcajele pentru cele doua ferestre, apoi PA si PR pe muchia Dragusului). Vorbim de toate in engleza, ma intreaba de Transfagarasan daca e deschis si le recomand sa intrebe la Balea Cascada sau sa urce pe Transalpina (cum bine a zis Marlene we ce tocmai a trecut "Transparangian" sau "Drumul Regelui" fiindca nu traverseaza Alpii!). Incheie cu o oferta de bere rece din "van"-ul de jos si o refuz fiindca noi avem de urcat ceva acum! Le indicam drumul si pornim fiecare in directia lui: ei spre masina si noi pe muchie prin padure! Eu urc putin inaintea grupului fiindca sunt "insetat" sa vad golul alpin si fiindca nici unul dintre noi nu stim cat mai avem de mers. Ma opresc deasupra unei defrisari de unde se vede partea alpina a muchiei Dragusului si caldarea Vistisoarei. Imi si imaginez prietenii sibieni pe Hornul Rasucit in fata mea. Vorbesc cu Marian si imi spune ca au renuntat la horn datorita ploii si norilor si coboara la cabana. Speram sa ne vedem cateva minute acolo!

De la Marian aflu ca mai sunt 15-20 de minute pana la casa de vanatoare si imi incurajez colegii cand ne adunam cu totii. Vad o oarecare tensiune si nervozitate in grup si sincer sa fiu imi dau seama cu greu de unde vine! E atat de frumos locul, dar urcusul n-a fost usor pentru cineva care nu a mai mers de luni bune pe munte. Si mai ales pentru Costi care duce in rucsac cortul, sacii de dormit, mancarea si hainele pentru trei oameni! Continuam urcusul prin padure si eu cu Teo o luam un pic inainte pe poteca ce se strecoara printre radacini si muschi ce se aduna in perne mari si atragatoare!

Costi a obosit destul de mult si ma ofer sa facem schimb de rucsaci. Ii scade greutatea la jumatate si acum urca mult mai repede! Mie sincer cele peste 20 de kilograme nu mi se par asa de grele fiindca strang bine pe mine centura de la mijloc. In fond cam asta e greutatea normala pentru un rucsac de Fagarasi ;)! In cateva minute (circa 18.00) ajungem la 1620 de metri la casa de vanatoare Muchia Dragusului. Aici niste localnici ne intampina cu bucurie. Ei jucau carti la un pahar de rachie si rezistam cu greu sa bem mai mult de o gura (doar asa din respect pentru ei fiindca pe traseu NU ai voie sa bei alcool!). Burniteaza un pic si incepem coborarea spre cabana. 

"Nu faceti mai mult de o ora pana la cabana!" auzim de la "gazde".

Coboram prin padure pe PR cateva serpentine usoare si trecem cu atentie o alunecare de pamant. Asa imi pare ca mai avem putin pana in valea Sambetei! Da' de unde! Mai coboram un pic pe curba de nivel si incep serpentinele abrupte in jos. Ca si mai inainte eu cu Teo mergem putin mai in fata. Si coboram, si coboram si nu se mai termina! Tot vedem semne in jos de parca s-ar duce in fundul pamantului chiar daca mereu auzim apa Sambetei vuind in vale! Le urmam ca nu avem ce face! E urat drumul pentru toti, dar asta e, acum nu ne mai putem intoarce! Intr-un tarziu serpentinele se termina si ajungem la o cascada mare unde alimentam cu apa. Trecem apa transportand-o pe Teo pe brate (o fi ea cu experienta, dar oboseala se simte!) si mai coboram prin padurea de acum mult mai lina pana la indicatorul ce uneste cele doua semne de jos TR si PR (19.50).

Ultimele 20 de minute pana la cabana! Urcam incetisor vazand pentru prima data dupa mult timp coltul Balaceni intr-o lumina feerica. La fel si Piatra Caprei, insula de calcar in inima Fagarasilor!

Chiar inainte de ultimul delusor spre cabana (cu cateva minute inainte de ora 20.00) vad un grup de patru montagnarzi care coboara de la cabana. Mai sa fie, chiar Marian e! Cat ne asteptasera! Ne intalnim cu bucurie si emotie si imi dau seama ca ii cunosc pe toti patru. Adica "acea cineva" este Mihaela Vecerdea cu care fusesem la 1 decembrie in Trascau in inconjurul Cheilor Rametului (http://cezarpart.blogspot.ro/2012/01/inconjurand-cheile-rametului-1-4122011.html). Ce placuta si animata revedere! Schimbam cateva vorbe, Marian se minuneaza de rucsacul lui Costi de la mine din spate ("Ai luat dulapul cu tine? Hai ca ti-l dau si pe al meu :D!"), isi dau seama acum de ce am mers atat de incet si ne promitem sa ajungem cumva in septembrie pe Ciortea (pentru Marian e la doi pasi, dar pentru mine...). Ne uram drum bun si urc dupa colegi la cabana (20.25). Stabilim locurile de cort si le instalam, mai schimbam cateva vorbe cu cei de pe la cabana, facem (Emil si Costi) focul mare in vatra de langa cabana si undeva pe la 23.00 eu ma retrag la somn. Curand vor veni si colegii la cort terminati de oboseala! 

"Foc de tabara-ncins

Ca un gand mi-am aprins, in amintiri

Langa tine-am aflat 

Clipe de neuitat, in amintiri"

Ziua 2 - duminica 10.06.2012

Soarele ne trezeste undeva pe la ora 7.00. Mie imi "ard" picioarele de mers si ca urmare imi strang bagajul si il tin gata de plecare. Vad ca e multa oboseala si detasare la colegii mei si ma tot uit la crestele care ma atrag sa merg spre ele. Dar nu pot pleca singur ca doar am venit cu grupul!

Singura propunere vine de la Costi care vrea sa urce pana la chilia parintelui Arsenie Boca. Fetele se intind la plaja, Emil intra in vorba cu unul si altul si ramanem doar noi doi (eu cu Costi) sa urcam pe CA. 
Pornim prin spatele cabanei pe poteca marcata, trecem un valcel cu apa, tinem serpentinele pe poteca foarte clara si ma minunez cat de ingust si intortocheat este drumul pustnicului. Chiar ma intreb cu voce tare cum de o fi gasit parintele mica grota atat de ascunsa? Trecem de muchia stancoasa unde e instalat un cablu (il observ abia cand trec pe deasupra lui!), urcam pe o scara de lemn si pe brane destul de inguste ajungem la chilia parintelui Arsenie Boca si la izvorasul de langa ea. Parintele Arsenie (pe numele laic Zian Boca) a luptat mult pentru a pastra si a duce mai departe credinta ortodoxa pe calea duhovniceasca. A fost arestat de mai multe ori din 17 iulie 1945 (la nici 35 de ani) pana in aprilie 1956 pentru ajutorul dat rezistentei anticomuniste din muntii Fagarasului, schingiuit prin inchisori si prin munca silnica la Canal. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (http://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca). Din 1969 isi tine atelierul de pictura la Sinaia unde se retrage in 1984 si inchide ochii la 28 noiembrie 1989. E inmormantat la manastirea Prislop dupa dorinta proprie si aici este loc de pelerinaj in prezent.

"Calatorule prin viata nu uita de mantuirea sufletului!"

Ne intoarcem la cabana pe acelasi drum si am surpriza sa intalnesc aici pe un fost coleg, Florin, de la DRH (http://www.drh-norway.org/), scoala de voluntariat din Norvegia unde am fost aproape doua luni in iulie si august 2011. A iesit si el din programul DRH si am tot povestit de toate cate s-au intamplat de atunci (aventuri ale colegilor, intamplari de la scoala, aventuri ale mele prin Ålesund si ale lui prin Oslo si Bodø). Ii recomand sa lase bidonul cu apa ca sa nu urce cu el pana la chilie, urca fara probleme si pana sa revina noi strangem toate bagajele si suntem gata de drum. Fiindca avem aceeasi "tinta", mergem impreuna pe valea Sambetei. Asadar ora 13.50 ne incepe coborarea lejera pe vale. 

In 10 minute trecem de intersectia cu PR pe unde venisem ieri si apa Sambetei (de unde si expresia "s-a dus pe apa Sambetei") ne conduce la vale pe langa cascade, bulboane si perdele de apa rapide. Cadrele intra unul dupa altul in aparat si ma opresc de multe ori chiar daca stiu traseul cu ochii-nchisi. La un moment dat fiind cu Florin un pic mai in urma, ocolim o varianta de poteca si iesim inaintea colegilor cu cativa metri. La 15.30 suntem la capatul vechiului drum de masina acum intrerupt de ape si peste 50 de minute ajungem la masini la "Floarea Reginei".

Stiam ca aici e pastrav bun si ne asezam la masa. Intr-adevar mancarea a fost buna, dar asteptarea cam mare: aproape o ora! Plecam mai departe in "tandem" (pentru o scurta perioada pana la iesirea in DN1 Florin merge cu masina dupa noi) si apoi in Sercaia facem dreapta spre Vad si Sinca Veche. Suntem mai la distanta si Florin nu ne vede cand facem dreapta spre poienile cu narcise de la Vad. Doar trei kilometri ne despart de capatul asfaltului si intrarea in Dumbrava Vadului. Sunt ceva balti si trebuia sa ma fi gandit ca la ora asta nu vom mai gasi nici o narcisa! Eu doar intru un pic in padure prin mlastini, ma intorc la masina si pornim mai departe spre Sinca Veche la asezamintele rupestre.

Acestea sunt in reconstructie si gasim multe schele chiar in jurul pesterii celebre. Parcul din jurul pesterii este foarte frumos amenajat, aleile au gardulete din rachita pe amblele parti, exista tot felul de placute care iti explica sumar despre locurile sfinte de aici, pantele si izvorul "Buna vestire" te teleporteaza intr-o stare de liniste interioara specifica manastirilor. Chiar daca aici nu exista calugari sau maicute! Pe stancile din parc sunt cateva insemne arhaice (cruci celtice, simboluri dacice, cercul solar, cruci crestine, locuri de rugaciune) care, daca esti in rezonanta cu ele, iti pot explica (suprasenzorial) ceva din radacinile neamului omenesc! Prin bunavointa paznicului intram pentru cateva minute intr-o casa ecologica (un fel de adapost in pamant cu aer conditionat si izolare din fibra asemanatoare refugiilor bucegene) in care e depozitata o colectie de vase si instalatii rurale din lemn.

Cu multumire ca am reusit dupa atata timp sa ajungem aici, ne salutam (Florin mai sta putin inainte sa vina spre Bucuresti), salutam si Fagarasii care acum isi pun caciulile alb-cenusii si la 20.30 plecam spre Bucuresti (circa 4 ore de drum destul de obositor pentru Costi la volan!)

Sa ne revedem cu bine pe crestele Fagarasilor!