RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

Ce ocazie nesperata de a ajunge in Calimani! Vroiam de ceva timp sa ajung aici (era programat in locul turei din Parang) si schimbarile vietii mi-au dat ocazia acum sa cutreier drumurile nemarcate ale Calimanilor.
Totul s-a intamplat foarte rapid si imi pare rau ca nu am anuntat tura (poate mai veneau si alti prieteni). Cum de curand mi-a spus bunul prieten Dinu Mititeanu, orice excursie se parcurge de trei ori: prima data pe harta cu ochii mintii, a doua oara pe teren si a treia oara prin amintiri. De cele mai multe ori cele "trei excursii" sunt asemanatoare. Eh, de data asta la mine au fost partial diferite: planul de pe harta nu s-a potrivit cu impresiile din teren si apoi cu identificarea locurilor prin care am mers. Doar amintirile unice raman mai departe! Hai sa o luam pe rand cu evenimentele sa vedem despre ce e vorba!

Ziua 1 - vineri 12.11.2010

La inceputul saptamanii finalizate cu aceasta tura am plecat intr-o delegatie (ultima ca alpinist utilitar) la Izvoarele Sucevei. Localitatea asta e la 2 km de granita cu Ucraina pe valea Sucevei. Trebuia sa stam doar pana miercuri, dar ca un facut, am terminat treaba joi seara si vineri colegii au plecat spre Bucuresti. Eu aveam ceva echipament la mine (si evident harta Calimanilor, lanterna, cutit, aparat foto, bocanci etc) si i-am rugat pe colegi sa ma lase in drumul Campulung Moldovenesc-Vatra Dornei pentru vreo ocazie spre ultima localitate amintita. Aveam doar 34 de km si am avut noroc cu un autocar de Baia Mare care m-a luat in vreo 10 minute (cca 9.15). Am urcat superbul pas Mestecanis (serpentine inguste si peisaje gen Austria) admirand mereu inegalabilele peisaje din jur. Din pas coboram in localitatea Mestecanis si apoi mai departe pana in Vatra Dornei. Ajungem in autogara la 10.15 si vad ca prima masina spre Gura Haitii e la ora 13.00. De ce sa astept eu atat de mult? E imposibil sa nu gasesc ocazii. Imi iau o sticla de apa minerala si cate ceva de mancare si pornesc pe bdul Unirii spre Gura Negrii. Am noroc si ma duce un microbuz vreo 5 km pana la intersectia spre Gura Haitii. Mai merg cca 300m si am bafta cu un baiat care ma duce pana in Saru Dornei unde avea ceva treaba. Ii multumesc si ma pornesc din nou la drum.
Am iarasi noroc cu o localnica ce mergea sa isi ia copiii de la scoala din centrul comunei (Neagra Sarului). De aici mai am vreo 7 km de mers. Pornesc pe drum si am noroc cu un alt localnic ce se ofera sa ma duca pana la intrarea in traseu (Paraul cu Peste). Facem o escala sa lase un sac de malai la o consateanca si apoi ma lasa la drumul forestier pe care urma eu sa merg (12.15).
Planul meu initial era sa urc pe la 12 Apostoli, sa ajung la Retitis si apoi sa cobor pana in Toplita pe drumul forestier. Vom vedea ca nu a iesit deloc asa si va fi chiar mai fain.
Iata ca s-a intamplat aparent imposibilul: eu plec pe traseu si autobuzul nici macar nu a plecat din Vatra! Incep sa urc cu voiosie pe drumul insorit. Incepe sa fie din ce in ce mai namol si, desi aveam harta si vedeam in fata Apostolii sus pe culme, nu stiam pe ce drum forestier sa o apuc. Prin santuri de noroi intalnesc niste padurari care ma sfatuiesc: "Dupa baraj iei drumul din stanga!" Credeau ca vreau sa urc direct pe piciorul Harlei! Le multumesc, admir barajul situat de-a lungul apei si continui pe firul principal.
La un moment dat (12.50) dau de un marcaj BR care imi arata ca trebuie sa urc in continuare pe drum. Dar ia semnul de unde nu-i. Pe harta am doar nemarcate prin zona! Pornesc mai departe pe firul principal de apa si incet-incet urc pe curbe de nivel pe piciorul Harlei. Ajung in vreo 10 minute la o casuta de vanatoare si vad ca poteca se contureaza in padure. Pentru putin timp! Pierd orice urma de poteca si urc pe urme ciobanesti spre muchia Harlei. Padurea parca ma primeste si imi arata mereu pe unde sa merg.
Drumurile forestiere incep la un moment dat sa imi arate pe unde as putea sa urc prin teribila defrisare din partea superioara a vaii Paraului cu Peste. Ma uit cu intristare la tot ce e in jurul meu si imi urmez pasii in sus spre bucatica de padure netaiata. La limita defrisarii fac o pauza scurta pentru odihna si continui printre brazii inalti si rezistenti.
Cam pe la ora 14.00 urc printre cateva tufe de jnepeni (limita padurii) si surpriza: in dreapta mea putin mai sus pe culme vad primul apostol! Deci se pare ca pana la urma am ajuns bine! Dar pana la Apostoli mai am de strabatut o mare de jnepeni! Imi croiesc cu grija drum pana prind o poteca ce ma duce sub primul colos de stanca. As fi vrut sa merg pe la toti apostolii sa ii salut (poate chiar si la cei de pe varful Lucaciu), dar vantul si foamea au razbit si m-am oprit sub protectia primului semet de stanca pentru masa (ceva branza, salam, niste turte dulci cam tari si ceva chef de duca)!
E ora 14.30 si trebuie sa pornesc mai departe. Din acest loc am noroc ca apar marcajele PR care ma vor conduce pana sub Pietrosu. Bag viteza sa cobor din platoul batut de vant si urmez poteca ce trece printre tufe bogate de jnepeni. In poiana de deasupra piciorului Paltinului gasesc o piatra pe care scrie cu rosu "APA" si e o sageata la stanga. Cum am suficienta apa (peste 2 litri), nu fac pauza si merg mai departe spre Pietrele Rosii. In poiana de dinaintea Pietrelor Rosii e loc oficial de campare marcat cu un panou al PN Calimani. Pun panoul la vedere (era cu scrisul in jos cand am ajuns eu aici) si imi continui traseul (15.20). Sa nu uit ca aici las in stanga CA care coboara in Gura Haitii.
Vad pe harta ca poteca urca mereu pana in dreptul varfului Tamaului (1862m) si ocoleste Pietrele Rosii prin dreapta. Observ cateva stanci solitare in punctul de altitudine maxima din spatele vf Pietrele Rosii.
In fata mea vad varful Tamaului (1862m) si harta imi spune ca inainte de varf voi lasa CA in dreapta spre valea Dornei. Intr-adevar ma bucur cand intalnesc aceasta intersectie si imi dau seama ca nu mai e nevoie sa urc varful amintit. E cca ora 16.30 si incepe sa se insereze. Mai am ceva de mers si din acest motiv nu voi mai face poze astazi.
Poteca ma duce ascendent pana pe platoul dintre vf Tamaului si Maieris. Incep sa apara probleme datorita cetii si inserarii. Totul incepe sa se albeasca si apoi sa se inegreasca in jurul meu. Sunt hotarat sa merg mai departe si cand se intuneca de tot, imi scot lanterna care ma va ghida mult timp de acum incolo. Ies intr-o poiana urmarind poteca prin iarba si pierd semnele. In fata mea ma indrept spre un perete de jnepeni. Mi se pare ca am pierdut poteca si nu ma pierd cu firea. Revin la ultimul marcaj (de la intrarea in poiana) si imi confirm poteca buna prin jnepeni. Asa ca (imi aduc aminte ca Dinu imi povestise ca acum ceva ani fiul sau Radu a pierdut poteca prin jnepeni pe aici) ma bag cu curaj sub jnepeni si identific poteca pe sub ei mergand pe vine. Cand pare ca totul se infunda, am si ghinion: incepe sa bureze. Asta e! Daca nu reusesc sa fac nimic mai departe, imi pun toate hainele pe mine si folia de supravietuire si vad a doua zi dimineata ce fac. Am noroc si gasesc alte poteci pe sub jnepenii de 4-5 metri inaltime si ies exact pe drumul bun (intalnesc un marcaj). Deci am trecut cu bine de locul cu problema! Sunt multumit de mine si ajung in Saua Negoiului unde ma mai relaxez putin fiindca stiu unde ma aflu (desi e ora 17.30 si bezna totala). In dreapta am CG spre vf Gruiu si Tihu si in fata am PR spre Retitis (4 1/2 ore pe marcaj). Ori asta inseamna ca pana acum eu am facut 4 ore pe marcaj in doar 2 ore!!! Deci timpii sunt gresiti sau exagerati! Pornesc mai departe cu dorinta/speranta de a ajunge la Retitis la statia meteo sau la refugiul Iezer de dupa statie. Continui sa urc pe PR si am impresia ca am trecut de mult pe sub vf Pietrosu si Negoiu Unguresc. Ajung intr-o sa pe care eu o banui a fi cea de dupa refugiu unde ar trebui sa apara un forestier in dreapta. Nema forestier! Doar o muchie ce merge putin stanga cu jnepeni sub ea. Sunt convins ca sunt pe piciorul Pietrosului si incep sa cobor spre sud. Vise Cezare! Mai ai mult pana acolo! Si nici macar nu esti pe drumul cel bun! Ma opresc un pic sub muchie in niste jnepeni si realizez ca m-am cam ratacit. Bine ca nu m-am pierdut cu firea! De fapt eu facusem stanga mult si acum eram pe dealul Batos in coborare spre nord. Asta aveam sa aflu si sa realizez abia a doua zi pe la pranz. Vad in dreapta mea o poiana larga si putin in panta. Am pana acolo vreo 200 de metri si trebuie sa ma furisez printre jnepenii mari care mereu vor sa "imi dea palme" fiindca am gresit drumul. De pe un jneapan pe altul reusesc sa ajung intr-un tarziu (18.30) in poiana in partea cea mai de jos. Nah, baiete, ai ajuns in poiana si de aici ce faci? Merg pe la marginea poienii si vad ca se formeaza in jos un evident drum de masina/poteca mai larga nemarcata. Cobor pe ea gandindu-ma ca e un forestier si trebuie sa coboare undeva la umanitate. E tarziu si sunt cam ud de la ploaie, dar sunt pregatit sufleteste sa cobor la nevoie pana la prima localitate. Dupa parerea mea din acel moment (gresita dupa cum am vazut a doua zi) trebuia sa cobor pe forestier pana in valea Muresului in dreptul localitatii Rastolita. Asta insemna mers toata noaptea si eram pregatit pentru asta! Cobor vreo 10 minute pe drum si ies intr-o alta poiana in care pare sa luceasca ceva in mijlocul ei. E doar o balta si trec pe langa ea vazand in spate creasta Calimanilor. Sunt hotarat sa cobor si ajung la partea de jos a poienii. Pare sa se faca un drum in jos, dar e neclar. In plus vad pe jos ceva pamant gras (cu plante de apa si multa umezeala) si vad si cateva barne ude. Oau, inseamna ca aici e o stana! Urc pe langa lemne si in 50 de metri gasesc un adapost (cca ora 19.00). Nu are acoperis si e de fapt o stana de vara. Are doua paturi din lemn suprapuse intr-un capat si o tabla mare in jurul vetrei de foc. Usa se inchide doar cu o proptea din afara. Asta e! Aici inoptez! Reusesc sa sprijin tabla intre doua din acele paturi de lemn si imi fac un fel de adapost de vant. Imi schimb hainele ude cu altele uscate, mananc o punga de pernite Viva si ma acopar cu folia de supravietuire. E rece si bate vantul asa de puternic incat o data imi ia protectia facuta din tabla. Ma tot foiesc in folie pana dimineata si reusesc sa atipesc cateva ore. Asa m-am invartit pe toate partile ca am reusit sa rup folia de supravietuire facand-o inutilizabila! Dar am supravietuit si asta conteaza!

Ziua 2 - sambata 13.11.2010

La 7.00 ma trezesc datorita luminii care imi vine pe langa tabla si temperaturile scazute (maxim 3-4 grade) ma fac sa ma schimb de haine foarte repede, sa strang rucsacul, sa inchid adapostul si sa cobor mai departe in cautarea potecilor. Identific (in locul vazut in seara anterioara) izvorul stanei (e si normal ca langa stana sa am o sursa de apa) si pornesc de la izvor in jos pe alte poteci ciobanesti prin padurea umeda si acoperita in mare parte cu muschi (7.15). Cobor vreo 40 de minute si dau de un curs de apa. Asta ma va duce la civilizatie! Cobor pe el si incepe sa se mareasca. Cam in jurul orei 9.15 ies la un luminis si ma gandesc ca ar fi timpul sa mai fac si eu niste poze.
La ora 8.00 poteca mi se transforma intr-un drum forestier care merge pe langa cursul de apa din ce in ce mai mare. Trec de pe o parte pe alta a apei si la un moment dat vad ca se unesc mai multe fire si imi va fi imposibil sa revin pe drumul forestier. Asa ca imi fac curaj si intru cu piciorul drept in apa pana la glezna. Mi s-a udat complet de la glezna in jos, dar sunt fericit: am iesit la un drum forestier marcat cu CR! De aici evident trebuie sa o iau in jos. Problema este: unde ma aflu? Pe harta e o CR care coboara spre valea Dornei si banuiesc ca sunt pe acolo. Intalnesc un grup de padurari si ii rog sa ma lamureasca si pe mine unde sunt pe harta. Imi spun ca drumul coboara in Gura Haitii si ca tocmai am trecut de drumul forestier Paltinis (il vazusem si eu cu 200m mai in urma). Le multumesc ma asez pe un bustean cu harta in fata. Abia acum realizez ce am facut eu: am coborat pe dealul Batos pana in a doua poiana, de acolo am facut vest spre valea Tarnitei si acum cobor in Gura Haitii. Ma resemnez la ideea de a cobori in Toplita si imi incep a treia excursie (a se citi mai sus). Paraul Paltinis e cel care coboara de sub vf Maieris. Merg pe forestier pana in dreptul drumul forestier Tamau si dupa el ma ingrozesc iarasi la vazul altei defrisari cumplite. Oare ce au oamenii cu saracii copaci? Imi promit ca lucrurile nu vor ramane asa si merg mai departe!
La ora 10.00 ajung la poteca marcata cu CA ce urca spre 12 Apostoli. Va amintiti de mai sus ca la un moment dat o poteca cu acest marcaj cobora spre Gura Haitii? Asta e marcajul! Continui pe forestier si in 10 minute intru in Gura Haitii pe valea Haitii. Ma gandeam la un moment dat sa intreb la ocolul silvic prin "grija" cui s-au facut defrisarile respective, dar acolo era doar un caine fioros care m-a alungat cat ai clipi. La intrarea in Gura Haitii vad pensiunea Perla Calimaniului cu numarul de telefon afisat (0230.574.491) si mersul masinilor (aveam la 14.00 dupa cum era afisat). E prea devreme si pornesc pe jos cu gandul ca voi face cei 24 de km pana in Vatra pe jos. Oricum aveam destul timp sa ajung la trenul care stiam ca e la ora 18.00 spre Bucuresti. Merg pe jos si in cca 2 km dau de drumul spre Paraul cu Peste inchizandu-mi circuitul. Mai merg 1 km si dau si de pensiunea Poarta Calimani (0788.870.463) unde aflu la bar ca nu am nici o masina si ca am sanse doar din centru (Neagra Sarului) sa gasesc ceva ocazii pana in Vatra. Asa ca ii dau bice si cu 2 km inainte de centru am noroc cu o fata cu masina din Panaci. Ma duce pana in Saru Dornei si tot stam la povesti despre zona. Aici ma lasa la locul de unde iau alta ocazie (peste vreo juma de ora, timp in care un localnic si-a depanat amintirile si mi-a povestit de fata lui care lucreaza la nush ce minister in Bucuresti). Ajung cu bine in Vatra Dornei la ora 13.00. Ce sa fac eu acum? Ma duc la gara sa imi iau bilet. Am doua accelerate la 18.30 si la 22.00 care ajung la aproximativ aceeasi pra maine dimineata in Bucuresti si costa la fel. Asa ca imi iau bilet pentru trenul de noapte si ma hotarasc sa ma plimb prin statiune. La intrarea in parcul principal gasesc o harta cu toate obiectivele si traseele de nordic walking (mers cu bete de trekking), imi fac un traseu in minte si pornesc in explorarea statiunii. Am toata admiratia pentru cei care se straduie sa faca ceva din Vatra Dornei bai. Mi-a placut enorm statiunea in ciuda multor cladiri parasite!
Ma plimb prin Parcul Mare plin de veverite (una s-a apropiat de mana mea pana mi-a atins degetul cu boticul ei simpatic), trec pe langa catedrala si pe langa cladirea izvorului Santinela, urc pana in capatul parcului de unde oamenii isi iau apa naturala, trec pe partea cealalta a Dornei spre cladirea veche a Primariei si biserica catolica (linistita si superba in interior, te ridica undeva mai aproape de Dumenzeu), templul evreiesc si apoi revin pe stanga Dornei pentru cateva hoteluri construite la inceputurile statiunii. Ma opresc la un hotel sa mananc ceva de pranz si apoi pe malul Dornei sa imi relaxez un pic picioarele. La 16.30 ma intorc in gara spre asteptarea trenului de noapte spre Bucuresti. In continuare va las sa vedeti cateva imagini faine din statiune pana la intoarcerea acasa.




La 22.00 m-am urcat in acceleratul de Bucuresti si dupa ce a venit controlorul si ne-a verificat biletele, am adormit bustean pana aproape de capitala unde am ajuns dimineata la ora 8.00. De vreo 2-3 ori m-am trezit din cauza foielii din compartiment si am adormit repede la loc.

Duminica dimineata, odihnit si cu multa voie buna, am ajuns acasa si toata ziua am stat la povesti cu ai mei despre zona exceptionala pe care am vizitat-o. Tatal meu s-a bucurat enorm ca am ajuns in locuri unde el nu mai poate sa ajunga si astfel l-am plimbat (si pe voi, toti cititorii mei dragi) prin frumosii si salbaticii munti ai Calimanilor!

Multumiri lui Dinu Mititeanu pentru toate sfaturile legate de Calimani, Andreei si lui Radu care mi-au dat indicatii despre locurile pe unde au fost ei, surorii mele Raluca pentru ajutorul "online" in gasirea posibilitatilor de transport, tuturor localnicilor care m-au ajutat cu ocaziile si voua tuturor care ma insotiti in fiecare calatorie a mea cu ganduri calde si binevoitoare!

RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 2

RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 2

Desi ma culcasem doar cu cateva ore inainte, frigul de dimineata si caldura soarelui m-au trezit cam pe la ora 6.30. Asta este! Doar doua ore si jumatate de somn pe care le-am simtit din plin si imi vor fi de folos cam pana pe la ora 14.00 cand voi incepe sa resimt oboseala organismului. Iau o masa frugala formata dintr-un iaurt, cateva felii de salam, cateva felii de paine expandata si 2 mere si strang tot calabalacul. Incerc sa las magazia mai curata decat am gasit-o si la ora 7.00 sunt pregatit de drum si intampinat de cateva oi tunse si destul de speriate de bombe. Chiar asa de ciudat o fi sa vezi un om in pustietatile astea???

Printre oitele speriate si cele cateva case de vacanta care formeaza catunul Bratteli, poteca ma duce in curand si la marcajul care venea mai pe jos (peste 5 minute de la plecare). Strabat o padurice destul de salbatica si alungita pe malurile unui paraias si in curand dau de primele vederi ale fiordului. Inca nu imi dau seama de maretia lui si asta se va intampla destul de curand pe la cabana Bakken. Placile stancoase nu intarzie sa-si faca aparitia si nu impiedica deloc inaintarea. Momaile sunt foarte bune indicatoare prin zonele fara copaci. Am observat obiceiul de a pune marcaje pe momai.



Poteca trece peste o treapta aproape verticala de vreo 10 metri si continua pe sub o serie de pereti innegriti de vreme (weathering in engleza). Padurea pare sa fie iarasi salbatica si marcajele (acum si pe stalpi de 30-40 de cm) imi ghideaza drumul extrem de bine. Dupa 40 de minute de la plecare vad in stanga o casa si o identifc ca fiind Myra pe harta. Stiu ca de aici trebuie sa trec pe un pod la dreapta si apoi sa cobor spre Bakken. Parcurg o alta zona mlastinoasa si dau de podul pe care il asteptam.

De aici conform calculelor mele as mai avea 15 minute pana la Bakken. Asa si este!!! Dupa pod urc o muchie impadurita, trec pe partea cealalta a ei si vad niste semne care imi clarifica exact pozitia in care ma aflu si o iau la vale. La ora 8.00 ajung la cabana Bakken care e deschisa publicului intre 1 iulie si 13 august. Cabana e asezata superb si ofera o panorama faina asupra fiordului si a coastelor puternic inclinate ale lui Steinfjellet dintre care m-am strecurat eu mai devreme. Zabovesc 10 minute aici pentru trei mere si cateva poze. Stiu ca tot am povestit de mere. Asta e un aliment de baza in tura asta si am plecat cu 3 kg la mine!!!



Cabana e la cca 100m altitudine si urmeaza un coboras pana la nivelul fiordului. Poteca pierde rapid altitudine si sare din bolovan in bolovan vreo 50 de metri in jos dupa care face stanga si se furiseaza pe o curba de nivel usor descendenta pana la apele reci ce curg spre mare cu viteza foarte mica. O gramada de grohotisuri se arunca din inaltul muntelui (pe alocuri cu pante de 60-80 de grade) spre apele urmei glaciare.



La ora 9.00 ma aflu la 20-30 de metri deasupra apei si inaintez de zor spre vest. Zaresc cheiul de la Songesand si imi dau seama ca am facut o particica buna din planul meu de astazi. La un moment dat cobor chiar la apa si semnele urca pe o placa inclinata la 60 de grade. Un cablu instalat minutios ajuta aici foarte mult si nu sunt absolut deloc probleme de parcurgere. Probabil ca pe ploaie stanca e uda si e un pic mai riscant fiindca nu e deloc placut sa aluneci in fiordul rece. Continui poteca aproape plata si la 9.30 ajung la cheiul amintit. Foarte fain si devreme!!! Ma odihnesc vreo 10 minute incercand sa pacalesc aparatul foto care da un pic semne de oboseala (parca ar fi mers el, nu eu ;)) si admir peretii ce se inalta pe ambele parti ale fiordului. Pentru ceva mai mult de 24 de ore voi parasi fiordul principal si voi merge pe Songedalen si Daladalen, doua vai in prelungire aflate pe un mai vechi fiord secat si locuit in prezent. Am de mers 5-6 km pe asfalt si sperantele mele de a fi luat cu vreo masina nu se indeplinesc. Asa ca tot merg pe asfalt avand la 40-50 m sub mine valea inspumata si vijelioasa a raului Dalaåna. Parca imi aduce aminte de furia Sambetei, caderile de apa din valea Podragului sau a Vistei ce coboara 2000m diferenta de nivel sau apa furioasa a Demianitzei din Pirin. Lipsa de colaborare a aparatului nu m-a ajutat deloc si nu am poze din aceasta zona. Asfaltul urca pe vale pana la cca 200m altitudine si face stanga spre lacurile din nord urcand pana pe la 600m altitudine. Asta nu se incadreaza in planurile mele si ma apropii de intrarea intr-un forestier care ma duce spre cabana Songedal Fjellgård. La intersectia de drumuri opreste un norvegian cu masina (cobora de la casa lui aflata 200m mai sus), imi spune ca gasesc cabana deschisa si ma intreaba de planurile mele. Afland ca vreau sa ajung la Lysebotn (vise imposibile dupa orele de somn lipsa), imi spune ca mai exista o posibilitate de dormit: fratele lui are o casa in Fyljesdalen si pot sta inauntru in prima camera doar pentru somn. Ii multumesc pentru sfaturi si pornesc in sus pe forestier (traktorveien in norvegiana). Dupa ultima casa ma intorc pentru ultimele poze asupra vaii asfaltate pe care am venit si pentru ultimele imagini-amintiri de aici fiindca in curand peisajul se va schimba simtitor (11.15).

Forestierul urca la inceput pe dreapta (stanga geografica a vaii) si dupa circa 1 km trece pe stanga pe un pod aparent blocat de un gard de lemn. Cateva oi speriate m-au intampinat cu spatele si fugeau spre acel gard. Pe pod s-au uitat putin speriate la mine si au trecut in graba inapoi spre casa. Eu simteam un inceput de basici la piciorul drept si am facut o mica pauza sa-mi clatesc picioarele in raul rece si reconfortant. Stiti cu totii cat de bine este!!!! Repornesc la drum fara sa mai imi leg sireturile ca doar e forestier. Socotesc ca voi face acest lucru cand va fi cazul (s-a dovedit la sfarsitul zilei ca nu a fost cazul). Pe dreapta geografica a vaii forestierul urca continuu lasandu-ma sa vad de o parte si de alta pantele inclinate ale masivelor Nordra si Søra Dalafjellet (muntii de nord si sud ai Vaii) care inchid valea ca intr-un cleste. In aceasta minunata vale am gasit cabana Songedal Fjellgård in jurul orei 12.00 (adica 25 de minute de mers de la podul de trecere peste apa).



E prima cabana deschisa si fara cabanier din Norvegia si intru sa vad despre ce e vorba. Are vreo 20 de paturi pe priciuri si in pod, bucatarie utilata cu tot ce trebuie, sala de mese complet acoperita in lemn si ornamente placute pe pereti. Cazare pentru membrii DNT e 185 NOK si pentru non-membri 285 NOK. Se plateste chiar si vizita cabanei (cum e cazul meu) cu 40 NOK, dar neavand schimbat, nu am avut ce sa pun in seiful cabanei. Ei prefera plata in cont si mai putin bani cash in seif (din motive de siguranta). Puteam sa stau aici, dar nu era cazul. Mai aveam destula forta si timp ca sa merg mai departe. Mi-am lasat bocancii intr-un colt si m-am apucat sa mananc cate ceva din traista pentru a intari puterile scazute din noaptea trecuta. Dupa masa copioasa, mi-am strans bagajul si am mai facut o pauza pentru necesitati la C-ul (nefiind cu apa, nu se poate spune WC, vorba tatalui meu) cabanei. Vedeti mai jos o poza din acest loc privat pentru frumusetea "tronului" pe care l-am parasit la 12.50 pentru continuarea traseului.


Drumul forestier urca spectaculos pana pe la 540 m altitudine tinand firul vaii strajuit de cei doi pereti. Pe alocuri gasim cate o vale alpina in acesti pereti si de cateva ori ma intreb cum ar fi o urcare pe acolo. Raman doar cu gandul fiindca mi-ar rapi foarte mult timp si efort. Cam dupa o ora de la plecarea de la cabana drumul se subtiaza foarte mult si ramane doar o poteca ce trece pe un pod de lemn pe partea dreapta (geografica) a apei. De aici voi avea poteca in locul drumului (13.50).


Incep sa simt destul de puternic oboseala in picioare si in plamanii care par sa respire din ce in ce mai greu. Incep sa apara ceva ganduri negre legate de renuntarea la partea cealalta a fiordului fiindca aceasta parte parea sa nu se mai termine. Stiam din prognozele meteo ca duminica va ploua in zona si imi fac socoteala ca mai am doar vineri si sambata frumos. In acest moment imi scurtez planul pentru azi si ma hotarasc sa dorm la Fyljesdalen in vreo magazie sau casa de care imi spusese norvegianul mai devreme. Pentru vineri planuiesc o tura lejera de doar 12-13 km pe asfalt pana la Lysebotn cu cazare acolo si sambata intoarcerea cu feribotul acasa. Dupa cum am spus astea au fost ganduri negre date de oboseala si planurile initiale vor fi duse la capat (asta veti vedea peste vreo 3 postari ulterioare).
Sa revin la traseu. E ora 14.00 si oboseala apropie in mintea mea muntii. Imi imaginez si caut sa ma conving ca muntele mai izolat din dreapta este Svalafjellet dupa care e catunul final din noul plan. Ma insel si acesta e de fapt Trollaskardet de 780m, ultimul varf al Søra Dalafjellet. Urc pe poteca urmarind cu grija marcajele fiindca mlastinile de aici te pot incurca destul de usor. Lacurile din fata mea ma indeamna sa urc printre ele spre saua vizibila in fata. Inca aveam convingerile false in minte. Abia la o privire in spate spre ultimul varf mentionat, ma dezmeticesc si realizez unde sunt. Clar, sunt obosit si decizia de a sta la Fyljesdalen e cea mai potrivita!!! Urc in sa dupa cateva poze spre partea sudica inzapezita a Lysefjord, ideea de renuntare la zona inalta pare sa se cristalizeze. Gandurile lupta in minte si pana la urma triumfa urmatoarea idee: ma culc unde gasesc in seara asta si maine vad in functie de vreme si starea de spirit ce voi face. Fac eforturi sa ajung in sa si la 15.40 zaresc depresiunea in care se gaseste catunul nelocuit Fyljesdalen si Fyljesdalsvatnet, lacul specatculos aflat la 456m altitudine. Intorc putin privirile pentru a admira splendorile pe unde am balaurit astazi.






Acum sunt relativ linistit fiindca aproape am terminat planul pentru azi. O las mai moale la coborarea de la cca 700m altitudine pana la 470m la nivelul lacului. Coborarea e faina si se face printr-o padure de mesteceni aflati pe stanga lacului. Incepe sa se formeze un forestier care probabil il continua in vechime pe cel pe care am mers mai devreme. Zaresc in fata o sa si o poteca ce urca in aceasta sa drept in fata mea. Ma gandesc ca pe acolo voi urca maine dimineata cu forte noi. Ies din marcaj pe o poteca ce coboara la catunul Fyljesdalen. Sunt doar cateva case de vacanta acum inchise si sper sa gasesc deschisa casa norvegianului despre care stiam. La nevoie (si probabil veti mai citi asta) acceptam sa dorm si intr-un C (aveti explicatia mai sus), doar sa fiu ferit de ploaie. Mi-era teama de ploaie fiindca se lasase ceata pana pe la 600 de metri in jurul meu si veneau semne de uratire a vremii. In fine gasesc casa despre care am tot povestit. Este o casa compacta cu destul de putine geamuri si folosita doar in vacante. Usa exterioara are doar un zavor de lemn care se deschide usor. Prima camera este un fel de bucatarie-hol cu doua usi spre alte doua camere de dormit inchise cu lacat si o gaura de urcat in pod. E foarte bine si simt ca ma pot incalzi si dormi in liniste dupa ce dau cu matura si curat masa plina de urme de soareci. Curiozitatea si ideea de caldura mai mare in pod ma imping sa trag scara si sa urc sa vad ce e acolo. Minune mare pentru mine!!! Dau mai intai de o saltea relaxa si primul gand e sa o cobor si sa dorm pe ea. E prea grea sa o urc inapoi in pod a doua zi si ma multumesc cu o saltea de burete de cca 10-12 cm grosime. In capatul podului dau de doi saci in care sunt ingramadite doua plapumi. Oau!!! Asta inseamna somn la caldurica!!! Cobor salteaua de burete si o plapuma in camera de jos (asta in caz ca vine cineva peste noapte si ma poate lasa fara rucsac si in podul casei - sechele romanesti), imi pregatesc "patul" si apoi mananc de pranz-seara (cca 17.15). Felurile principale sunt ca de obicei salamul, merele din rucsac, o ciocolata intreaga si o cutie de mancare de fasole expirata de vreo saptamana. Stiu ca am incalcat cu asta sfaturile norvegianului, dar in mod sigur nimeni nu mai manca acea fasole expirata si pe jumatate inghetata. Dupa masa m-am dus pana la izvor si mi-am umplut sticla cu apa ca sa am peste noapte apa la indemana. Cam pe la ora 18.30 m-am bagat in plapuma care s-a incalzit imediat si conditiile prielnice m-au facut sa adorm profund in ciuda luminii puternice ce afara (va aduceti aminte din postul trecut ca se intuneca dupa ora 23.00).

RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 1

RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 1

Dupa niste planuri si calcule intregi, ceva antrenament (daca se poate spune asa despre tura de saptamana trecuta) si multe socoteli privind locurile unde voi dormi, mi-am stabilit sa fac ocolul fiordului Lysefjord. Acest ocol este o tura trecuta la categoria extrem chiar si pentru norvegienii din zona care considera (inclusiv DNT - DEN NORSKE TURISTFORENING) ca se poate face in 10 zile. Fiordul are in linie dreapta 42 de km de la Lysebotn, localitatea din capatul estic al fiordului, pana la gura de varsare in Høgsfjorden si apoi in Marea Nordului. Este cel mai lung fiord din zona si are cateva obiective interesante de-a lungul lui: Preikestolen (o platforma de cateva zeci de metri patrati suspendata la 600 de metri deasupra apelor fiordului), Kjeragbolten (un bolovan imens blocat intr-o fisura glaciara, bolovan aflat la 1000m altitudine cu fisura adancita pana in apa rece a capatului estic al fiordului), Hengjandenvida (un fel de Preikestolen), Daladalen (vale intr-un vechi fiord paralela cu Lysefjord), zona alpina din jurul varfului Kjerag protejata prin lege, Flørlitrappen sau cele 4444 trepte din lemn pe langa fosta linie de funicular ce cobora de la Ternevatnet (740m) pana la nivelul 0, drumul suedez sau Svenskevegane pana la cabana Skåpet, orasul preistoric de la Landa si multe peisaje impresionante. Pe parcurs veti vedea ca am reusit sa ajung doar la o parte din acestea si m-am bucurat nespus de tot ceea ce mi-a oferit natura.

Probabil ca va intrebati de ce am plecat miercuri in aceasta tura. Ideea a fost ca joi (Inaltarea) a fost zi libera, luni 17.05 a fost ziua nationala a Norvegiei si a fost liber, we liber si ziua de vineri s-a facut liber ca sa lege toate aceste zile intr-un we mai mare de 5 zile. Asa ca pe la 16.00 am strans in graba rucsacul mare pentru tura mai lunga si am pornit cu autobuzul spre centru si apoi spre feribotul care merge spre Tau. Mi-am anuntat colegii si familia ca plec in tura asta mai lunga si e posibil sa nu am semnal la mobil. La 17.05 feribotul a inceput traversarea de 40 de minute peste Høgsfjorden (42 NOK). Tinta mea in seara asta era cabana Preikestolen (Preikestolenhytta) si posibil Bratteli daca am noroc la ocazii sau autobuz pana la cabana mentionata. La inceput n-am avut noroc si primii 3-4 km i-am facut pe jos pe asfalt. Am avut noroc cu niste rusi care mergeau in Jørpeland si m-au dus pana acolo cu o pauza la o constructie din piatra pe malul fjordului (construita in 2000).

Din Jørpeland mai merg vreo 2 km si opreste o pereche de norvegieni care ma vazusera in sens invers. Erau oameni de munte si banuiau ca vreau sa ajung la Preikestolenhytta. S-au oferit sa ma duca pana acolo si mi-au aratat un drum mai scurt folosit inainte de construirea complexului turistic de pe malul lacului Refsvatnet. Asa ca la 19.45 le-am multumit si am intrat pe traseu.



In cateva minute am ajuns la primul punct de panorama asupra lacului Refsvatnet. Peisajul imi era cunoscut si am facut doar cateva poze la cararea pietruita pe care am urcat cu o viteza destul de mare (de partea asta din traseul va aduceti aminte din doua ture din august si septembrie anul trecut). Trec in graba pe sub vf Moslifjellet si ii recunosc ambele intrari in traseu (desi mi-am propus sa ajung pe acest varf, cred ca imi va ramane restanta pentru cand voi mai ajunge alta data in Norvegia). Dupa a doua intrare in traseu cobor intr-o zona mlastinoasa traversata de un pod amenajat din lemn la mijlocul caruia o placuta ma anunta ca sunt pe a doua platforma spre Preikestolen.

Platforma asta se termina cu un urcus spre a doua platforma. Urcusul e un pic pietros si nu imi pune deloc probleme fiindca mi-e extrem de cunoscut (aproape pot sa spun ca ma simt acasa pe aici). Inainte sa sar pe primele trepte, dau de doi turisti care se plang ca pentru ei ca oameni de birou, traseul este destul de greu. Ei imi spun ca pentru mine nu e chiar asa usor fiindca imi simt viteza de mers. Le spun ca am mai fost de doua ori si imi ureaza drum bun.

Dupa saua de deasupra pantei pline de stanci mari ajung la punctul de intersectie spre Bratteli (20.20). Imi ascund rucsacul sub o stanca mai mare langa masa de lemn de la intersectie, iau trei mere in buzunar si ma indrept in viteza spre Preikestolen. Urc un pic peste o mica treapta stancoasa si apoi cobor pe platforma unde sunt doua lacuri unde vara norvegienii fac baie. De retinut ca lacurile astea au temperatura apei de maxim 10 grade. Pe malul lacului din stanga vad doi norvegieni cu cortul. Ce placut o fi sa dormi aici in bratele iubitului/iubitei!!!

De aici urc pe curba de nivel si in 15 minute ajung la vestita platforma Preikestolen (20.50). Sunt singur si bate vantul suficient incat sa nu pot sa stau prea mult. Fac cateva poze in jur si dupa aia incerc sa urmez un traseu care pare sa continue desi peretii se ridica destul de mult deasupra platformei.


Traseul pare sa se blocheze intr-o fisura in perete. Aici am o retinere cateva secunde: vad niste trepte in peretele aproape vertical si ma intreb daca e bine in sus. Fac cativa pasi in sus hotarat sa ajung in varful cunoscut si apoi inapoi pe varianta ocolita. Dupa aceste trepte se linisteste panta si gasesc si marcajele. Deci pe aici e traseul!!!


De aici mi-a fost extrem de usor sa cobor pe varianta a doua de traseu pana la cele doua lacuri. Cei doi iubiti se incalzeau unul pe altul si sper ca trecerea mea rapida pe langa ei nu i-a deranjat prea mult. M-am intors in graba la masa unde imi lasasem rucsacul si am verificat ceasul. Era 21.25 si soarele inca nu dadea semne ca vrea sa se duca la culcare. Asta imi era de mare ajutor fiindca mai aveam de facut cateva ore de traseu pana in Bratteli si speram sa fie ok traseul si sa nu am probleme. Pornesc pe singura poteca care pare sa mearga spre nord. Ma uit un pic pe harta si imi dau seama ca nu e bine. Eu trebuia sa cobor o diferenta destul de mare de nivel si sa merg pe o curba de nivel pe sub niste pereti stancosi. Si de fapt eu eram deasupra peretilor. Poteca ma urca incet pana sub varful Lammatoknuten de 615 metri si apoi cobor pe poteca destul de evidenta pana la lacurile aflate la 500m altitudine ascunse adanc sub acest varf.

Trecuse de ora 22.00 si soarele depasise orizontul. Se lasa seara si eu eram cumva pe teren necunoscut si nemarcat. Vrut-nevrut trebuia sa urmez harta si sa incerc sa cobor la traseul marcat. Identific o sa intre varfurile lui Troppeknuten de 604 si 616m si ma indrept intr-acolo. Urcusul final in sa e presarat cu niste stanci destul de mari care acopera albia unei ape ce se aude destul de suparata. De aici conform hartii trebuia sa cobor pe o platforma cu cateva lacuri si apoi in jos prin padure spre traseu. Varianta parea sa fie cea care urmareste panta cea mai lina.

Ocolesc lacul cel mai intins pe stanga si noaptea ma ia in bratele ei (23.10). Sunt nevoit sa folosesc lanterna de la telefon fiindca bateriile de la lanterna propriu-zisa se dusesera de tot. Na belea acum: daca ma lasa si telefonul? Mi-am promis ca folosesc functia de lanterna cat mai putin si doar in seara asta pentru a pastra macar putina bateria sa dau mesaje sa se stie pe unde sunt. Mai verific o data harta si vad ca trebuie sa cobor pe un fir de apa pana la lacul Skogavatnet aflat la 400m altitudine. Fac acest lucru si in 10 minute sunt la marginea lacului. Degeaba ma rugase profesorul meu sa iau de aici o proba de sediment pentru lucrarea mea de master! Era doar pietris care nu imi folosea la nimic. Asa ca ma asez pe o buturuga la marginea lacului si mananc o ciocolata, beau putina apa si mai verific o data harta. Era ora 00.00 si mai aveam destul de mers. De aici poteca parea sa se desparta in doua: drumul marcat pe langa lac si altul nemarcat mai pe sus cu cca 50 de metri diferenta de nivel. Zic sa urc pe cel marcat cat sunt semne. Un urcus in padurea salbatica ma face sa verific marcajele de 2-3 ori. Continui pe vale si ies la un lac si un mic platou stancos caracteristic zonei. Ratacesc un pic si cobor pana la taietura in perete care se termina cu platforma de la Hengjandeviga. Era prea tarziu sa mai cutreier pe acolo si urc pana in capatul taieturii in stanca. Aici dau de un semn T rosu care ma linisteste pe moment. Eram pe drumul bun. De aici insa se strica sandramaua!!! Poteca coboara prin padurea asezata pe pereti cateodata aproape verticali. Ce cauti, Cezare, pe aici la ora asta? E 1.30 si tu esti ratacit prin munti periculosi prin inclinare? Niciodata ratacit!!! Nu ma dau batut si incerc sa tot cobor pe sub pereti. O treapta terminata brusc in gol ma determina sa ma intors si sa incerc mai pe sus pe sub linia de curent electric. Stiam ca pe aici e poteca nemarcata pe care bineneteles ca nu o vedeam acum pe bezna. Deci instinctul trebuia sa fie pe primul loc. Si a si fost!!! Tot urcand incetisor pe un platou usor ascendent, dau de un perete vertical care ma dezmeticeste un pic pe harta. De aici incerc sa cobor pe o usoara curba de nivel. Trebuia sa fac ceva sa pierd din altitudine. Tot coborand prin padure dau de alte verticale care ma forteaza sa urc inapoi pana la un loc mai plat unde pot sa cobor spre primul fir de apa. Pe harta erau doua fire de apa pana la Bratteli. Trec primul fir si dau sa cobor pe el. Curand pare sa se faca un canion care ma forteaza sa fac stanga pe o brana. Dupa repetarea fazei cu peretele vertical de mai devreme, ajung si la al doilea fir de apa. Bucurie mare caci ma apropii de localitate/grupul de case!!! In doua minute facute pe o poteca clara ajung la o magazie de la prima casa (ora 03.00). Vad ca zavorul se poate deschide si caut sa intru in casa aflata la 10 metri de magazie. Totul e inchis cu lacat si ma intorc la magazia in care intru cu usurinta. Imi fac un culcus dintr-un scaun pliant, imi schimb tricoul si sosetele ude, mananc o conserva de peste, cateva felii de paine si un mar, imi dau jos bocancii si ma infasor in folia de supravietuire sub care ma incalzesc putin. E destul de frig (4-5 grade), dar oboseala ma amorteste si adorm bustean pentru cateva ore de somn pana la mijirea zilei urmatoare.