O prietenă, Rebeca, are un serviciu sezonier în Elveția, în domeniul educației non-formale. Adică în natură, mai pe scurt! Are o săptămână liberă și ar putea merge oriunde, dar este încântată de zona Saas Fee în care lucrează. Și are mare dreptate fiindcă zona este superbă! Fusesem acum doi ani acolo, pentru câteva zile și reușisem să urcăm pe Allalinhorn și pe Breithorn Vest (în altă echipă). Mai mult nu ne lăsase vremea! Dar sunt atâtea locuri faine care cheamă chiar dacă prietenul Gec care ne-a fost îndrumător a spus că nu a mai întâlnit oameni așa disperați ”să facă munte” în fiecare zi. A mai întâlnit, știu sigur și pe cine! Doar că este un mod foarte fain de a încuraja mai ales fiindcă lucrează printre oameni statici. Cu el voi merge câteva zile prin niște locuri superbe, chiar dacă destul de aglomerate. Știe să aleagă locuri pe gustul meu!
În fine! Cu Rebeca de vreo lună tot povestit și facem planuri de ture. Sunt atât de multe că ar trebui luni de zile bune sau chiar ani doar ca să explorezi detaliat zona. Doar menționez că sunt 18 optmiari în apropiere, mai mult sau mai puțin cunoscuți! Printre ei este și fascinanta piramidă a Matterhornului/Cervino pe care o găsim pe ciocolata Toblerone :)! Marmote sunt prin zonă, chiar dacă nu învelesc ciocolata :)! Rebeca venise cu autocarul și îmi recomandă varianta asta. Hm, este mai ieftină, dar experiența nu este neapărat de dorit. Dar hai să trăiesc și experiența drumului cu autocarul: circa 33-34 de ore pe scaun, cu puține pauze! Îmi iau din timp bilet pentru autocar București-Lausanne și întoarcere din Berna peste... multe zile! Planul este aranjat parțial cu Rebeca și apoi cu Gec. Bine, eu sunt flexibil că doar Muntele mi-e prieten și știu că trebuie să mă supun regulilor lui! Doar pentru o noapte vorbisem, la începutul vacanței, de rezervare fiindcă suntem cumva la final de sezon și apoi pentru trei nopți când voi merge cu Gec. În rest... orientare la fața locului (OFL)!
Ziua 1 - 12.09.2024
Este oră matinală când ajung la autogara Militari, puțin înainte de 4.30. Fiind cursă lungă și grea (adică nu este pentru domni și domnișoare care la ora asta dorm!) ca prioritate stă în urma celor din high-class și de la început trebuie să faci un efort să ajungi așa devreme. Pe drum voi auzi discuții prin autocar și cred că sunt singurul (sau poate mai e încă o persoană!) care merge pentru altceva decât muncă în Austria, Elveția sau Franța. Sunt tot felul de informații între români, mai mult sau mai puțin exacte. Dar cert este că pe cei mai mulți îi unesc nevoile financiare. Eu pot spune că sunt binecuvântat, nu că mă lăfăi în bani, dar m-am obișnuit în timp să îmi drămuiesc banii în așa fel încât să pot călători cât de mult posibil. Dacă spui că mergi în Elveția aproape două săptămâni, toată lumea crede că ai bani să îi învârți cu lopata. Dar cu ceva organizare poți să trăiești, chiar în Elveția cu la fel de puțini sau chiar mai puțini bani decât acasă!!! Veți vedea în postările următoare!!!
La 4.55 pornește autocarul și trag un prim pui de somn până ajung în Brașov, circa 7.30. O primă pauză și apoi mai departe pe sub crestele Făgărașilor acoperite de nori. Altă scurtă oprire în Făgăraș și apoi mai departe. Pauza de masă este la hanul Șurianu dinainte de Orăștie la miez de zi. De fapt mai mult de o cafea și o toaletă! Locul este cunoscut fiindcă aici opresc multe autocare de cursă lungă. Dacă nu mă înșel, mai sunt încă trei autocare pe lângă al nostru și unii călători par să le încurce. Toate sunt verzi, de la Flixbus. Pentru dezmorțire eu prefer o scurtă plimbare de câteva zeci sau sute de metri până la bălțile (”La băltuțe” apare pe Google Maps) de peste apa Orăștiei. În spate se văd fainii munți Șureanu și cei ai Orăștiei alături de măreții Retezatului! Opriri scurte în Orăștie și Deva înainte de autostrada care ne duce spre Arad. E faină tare zona dianinte de a ieși în câmpie... La 16.30 suntem în Vamă și o polițistă de frontieră ne ia documentele. Durează cam o oră verificările și apoi să primim actele înapoi. Cam într-o jumătate de oră cerul se acoperă cu foarte multe bile. Oare ce să fie? Este festivalul baloanelor cu aer cald de la Szeged. Încă o oră și suntem la o benzinărie pentru masa și pauza de seară. Și de toaletă, de ce să evit să spun asta! În mod normal trebuie să plătești cash, cu forinți. Dar de unde forinți? Până la urmă o tipă de la casă vine și vede că este coadă și mă lasă să intru fără plată. Mulțumesc! Iau și un sandwich și un suc pentru mai departe și pot plăti cu lei! Este 18.30 și vine apusul. Deci și vremea de somn după aceea!
Următoarele opriri, în Sankt Pölten, Linz și Innsbruck sunt în zone industriale și nu este nimic interesant în afară de câteva mișcări rapide de dezmorțeală. Sunt cu ochii pe hartă. Trecem pe lângă Imst și complexul de ski Arlberg, apoi Dalaas și se luminează pe serpentinele care ne coboară printre munți înzăpeziți spre Bludenz. Se vede că zona asta este plină de munți și că acum vom ieși în zona joasă a Elveției, de la sud de lacul Constanz. Pe autostradă văd că lăsăm pe stânga Feldkirch și îmi aduc aminte de călătoria cu trenul în care de aici am coborât pentru câteva ore în Liechtenstein, în afara zonei în care aveam permisul de tren. Dar să nu mă pierd în amintiri fiindcă acum am altceva de făcut! Dar întreb și eu: ce să faci să nu te plictisești atâta drum? Gândurile îți zboară în multe direcții, cu tentă mai mult sau mai puțin personală. Că vine vorba de gânduri personale: am ceva emoții spre întâlnirea cu Rebeca. Știu că îi plac munții și nu vom sta nici o clipă fără să vedem ceva frumos. Și un alt gând personal: urmează trecerea în Elveția, țară non-Schengen. Am pașaport valabil (un an valabilitate, simplu electronic, nu cu amprentă digitală - la anul anticipez că nu mai pot să îmi fac așa și va trebui să îmi fac pașaport digital!) și văd că trecem prin Lustenau și apoi Rinul în Elveția. În localitatea Au, prima din Comunitatea Helvetică (CH), ne oprim la punctul de frontieră și poliția ia documentele. Două persoane vor fi oprite să intre în Elveția, nu știu exact din ce motiv! Totul este foarte rece și precis, așa cum mă aștept de la elvețieni. Dacă până aici mai era o glumă sau vreo întrebare, aici totul pare rece și robotizat. Sunt foarte corecți și drepți, dar parcă prea mult pentru ei din Europa de Est. În Zürich pauza este într-o autogară în oraș. În Berna pauza este la autogara de la marginea orașului, foarte scurt. În Fribourg pauza este foarte scurtă, de o țigară (pentru fumători) într-o parcare mică pe dreapta drumului. Pentru mine punctul final este la autogara Velodrome din partea de sus a orașului Lausanne. Cobor și după pauza de rigoare la toaletă văd cum autocarul pleacă mai departe spre Lyon. În sfârșit pot să mă mișc și eu că parcă am paralizat după atâta drum...
Ziua 2 - 13.09.2024
Este trecut de miezul zilei! Anunț pe Rebeca de sosirea în Lausanne și că merg spre gară. Îmi cere exact ora la care ajung în gară și apoi în Visp și îi spun că voi anunța pe parcurs. Nu știu exact cât fac până la gară și ce tren iau și văd acolo. Poate e enervantă lipsa asta de precizie, dar, sincer, chiar nu știu ce să spun. Bine, în Elveția totul merge ceas și ei sunt foarte exacți. Asta este plăcut pe de o parte și pe de altă parte foarte obositor și stresant. Îmi plac exactitatea și cuvintele clare, dar mi se pare și stresant într-o anumită măsură!
De la autogară aș putea lua autobuzul 1 spre gară. Asta este și recomandarea Rebecăi pentru a ajunge mai repede și am nevoie de mers pe jos, mai ales că este ușor, fiind constant la vale. Simt o ușoară nemulțumire în vocea ei. Și înțeleg fiindcă abia așteaptă să meargă pe munte. Chiar dacă lucrează în exterior în cea mai mare perioadă din timp, doar poți spune că este mediul propice, dar nu e și atmosfera echipei iubitoare de munte. Are doar o colegă cu care mai merge pe munte în timpul liber. Are porecla K2 (Key Two), motiv pentru care, undeva prin ultimele zile, veți vedea o clădire în Interlaken pe care am observat inscripția K2 :D! Dar mereu, pentru a fi bine, mereu e nevoie de un echilibru între pasiune și nevoile fizice, în cazul ăsta puțină mișcare. Cine nu înțelege asta, nu are decât să nu înțeleagă!
Trec pe lângă stadionul olimpic (1994) de care am auzit doar cei care aveam ceva ani atunci (jocurile olimpice de la Lausanne). Pentru cineva născut în anii '90 informația asta nu are nici o semnificație! Mai departe las pe dreapta statuia mutantului heraldic (cu stemă), cobor printre clădiri vechi cu jaluzele de lemn specifice zonelor de munte, pe Rue de Tunnel cobor la stația Riponne-M. Béjart și fac dreapta pe rue Neuve spre rue d l'Ale. Aici, În fața unei clădiri cu coloane grecești se află fântâna cu statuia unei țărănci care a venit cu coșul de rufe pentru spălat. Sau să fie fructe? Nu îmi dau seama bine din poză... Cumva cobor pe străduțe care leagă arterele mari (pe cât se poate evit străzile mari, aglomerate, chiar dacă uneori au și ele farmecul lor), pe Chemin de Préville las pe dreapta Esplanade de Monbenon cu statuia lui Guillaume/William/Wilhelm Tell despre care uite ce ne spune Wikipedia:
”Wilhelm Tell este un erou popular al Elveției care, potrivit legendei, ar fi trăit între sfârșitul secolelor al XIII-lea și al XIV-lea și a cărui existență istorică reală este încă subiect de dispută. Conform legendei, Tell a fost un expert de tir cu arbaleta care l-a asasinat pe Albrecht Gessler, un pârcălab tiranic din Altdorf, în Cantonul Uri. Tiranicidul comis de Tell a încurajat populația orășelului să înceapă o rebeliune și să creeze un pact împotriva conducătorilor străini cu vecinele ținuturi Schwyz și Unterwalden, stabilind fundamentul Confederației Elvețiene. Narațiunea are loc la începutul secolului al XIV-lea (data tradițională 1307, în timpul domniei lui Albert de Habsburg), primele înregistrări scrise ale legendei datând din ultima parte a secolului al XV-lea, când Confederația Elvețiană câștiga influență militară și politică. Tell este o figură centrală în istoriografia națională elvețiană, alături de Arnold von Winkelried, eroul bătăliei de la Sempach (1386). El a fost un important simbol în etapa de formare a Elveției moderne din secolul al XIX-lea, cunoscută sub numele de perioada Restaurării și Regenerării, precum și în istoria mai largă a Europei din secolul al XVIII-lea până în secolul al XIX-lea ca simbol al rezistenței împotriva stăpânirii aristocratice, acest aspect fiind admirat mai ales în Revoluțiile din 1848 împotriva Casei de Habsburg, care încă stăpânea Austria, cinci sute de ani mai târziu.”
Știu, informațiile astea nu le citește nimeni. Doar caută să vadă unde se închid ghilimelele. Eventual! Sau ”eventually” din engleză ;). Dar fiind autorul moral al fundamentării Confederației Helvetice, poate cineva îi va intui importanța asemeni descălecării lui Dragoș Vodă și apoi a lui Bogdan în Moldova (sec. XIV). Pe Av. Louis-Ruchonnet ajung la piața gării și, înainte de a merge la casa de bilete pentru a lui bilet până în Visp, merg la toaletă (știu, nu se vorbesc detalii despre asta, dar e semnificativ): plătesc cu cardul accesul prin turnichet! De fapt nu e casă de bilete. Îți iei bilet de la automatul de bilete și apoi mergi la peronul afișat (3F). La 13.50 pornesc la drum spre est, spre munți.
Traseul este simplu și îmi amintește, tot așa, de vechea mea călătorie feroviară prin Europa. Trimit un mesaj dragei Dia în speranța că ne vom putea vedea la întoarcere și este super ocupată în Geneva. Dacă știu pe unde voi fi, cu puțin timp înainte, promit să o anunț. Dar ultimele zile veți vedea că vor fi tot prin munți și cu schimbări dese și nu reușim să ne vedem. Ar fi fost o ocazie rapidă în Berna, dar va ploua și e la ceva distanță de lacul Geneva pe unde are Dia multe drumuri. Trenul merge pe malul lacului Geneva prin Vevey, Montreux și Villeneuve. Pe dreapta, peste lac, se văd ceva ploi spre granița cu Franța și fainii munți pe unde este Tour de Mont Blanc. În urma unor discuții, din punctul meu de vedere inutile, voi cerceta recent pe hartă această zonă aflată în Franța, la limita cu Elveția. Nu detaliez fiindcă nu e cazul aici.
Intru puțin pe valea Ronului prin Aigle și Bex și înainte de Martigny sunt pe geam cu ochii spre calea ferată care coboară din Chatelard. Pe aici venisem cu trenul din Chamonix prin Vallorcine, peste granița franco-elvețiană! Din Martigny continui să urc pe valea Ronului, cu ochii la munții de pe ambele părți ale văii, trec prin Sion și Chippis și abia intuiesc la orizont grupa Weisshorn. Mă apropii și cobor în Visp, cum spuneam cu emoția de a mă revedea cu Rebeca. Stăm puțin pe peron cât așteptăm autobuzul de poștă, galben, care ne urcă pe valea Matter Vispa până în Stalden și apoi la giratoriu facem stânga pe Saaser Vispa. De acum doi ani au fpcut acolo un pod suspendat care mai scurtează puțin drumul. Și suntem amândoi bucuroși că este deschis drumul spre Saas Grund fiindcă recent a fost o viitură și drumul a fost închis pentru vreo săptămână. Asta înseamnă că valea Saas a fost izolată, doar urgențele făcându-se contra-cost cu elicopter-taxi! Mai departe drumul merge prin Eisten și Saas Balen și în Saas Grund face o scurtă pauză înainte de a urca serpentinele spre Saas Fee. Se știe că aici accesul auto este interzis cu excepția localnicilor și stația de autobuz este chiar la intrare în Saas Fee.
Ce bucurie de a revedea Saas Fee și patrumiarul Allalin pe care urcasem acum doi ani. Pe stânga lăsasem Hohsaas cu patrumiarii Lagginhorn și Weismies pe care doar îi văzusem și care rămân pentru viitor, când le-o fi rândul! Câteva poze prin Saas Fee în urcarea printre case spre terenul de joacă al marmotelor și drumul ce duce, la început comun, spre Hannig și cabana Mischabell (BA). Am mini-obsesia de a face poze mai ales la punctele importante pentru a avea apoi informații să scriu pe aici și să îmi aduc aminte peste ani și ani. După poze la marmotele simpatice urcăm serpentinele de la liziera pădurii și mai sus spre Hannig. La un moment dat e o cireadă de vaci și un simpatic tăuraș lățos care stă jos, fix în drum. Nu se mișcă și doar ceilalți se uită curios la noi. Trecem de intersecția pe unde se poate coborî prin pădure spre oraș, apoi de o mică fermă unde oamenii tocmai ce colectează laptele și ajungem pe la ferma de pe Drumul soarelui și apoi la Hannig. Aici gândim pentru mâine alte poteci spre Mallig. Dar asta va fi altă poveste!
Revenim pe curba de nivel la prima serpentină și ieșim pe poteca marcată cu BA. Este 18.50 și avem de găsit un loc de cort. În mod normal nu se campează la liber în Elveția, dar se tolerează camparea în regim de bivuac. Asta înseamnă că pui cortul după înserare și îl strângi dis de dimineață, fără a lăsa urme după tine! Ajungem la podul peste pârâul glaciar Triftbach după ce trecusem peste valea Torrenbach. Este 19.30 și aici punem cortul. Aleg un loc mai ridicat pentru a evita vreo avalanșă sau viitură și ne instalăm tot ce ne trebuie. Seara se lasă undeva sub zero grade și bate un vânt puternic care îmi rupe un băț de la cort. Ne vom da seama abia dimineață, seara, pe vânt, cortul aproape lipindu-se de fețele noastre și de sacii de dormit, noi fiind la orizontală. E bine, nu sunt pagube prea mari și am trecut cu bine peste noapte. Este foarte important că suntem la circa 2300 de metri, în cort, în Elveția, cu tonus extrem de bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu