Elveția 2024, z12-13, 23-24.09

La 7.00, conform rugăminții de aseară, micul dejun mă așteaptă pe masă. E atât de bun și natural totul. Sau, chiar dacă este cumpărat, toate produsele sunt făcute în gospodării locale. Laptele de vacă, din ferma proprie, nu se compară cu absolut nimic. Este ex-ce-lent! Ies afară după masă și fac ceva poze la peisaj. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în gând că am avut parte de zile superbe. Azi s-a stricat vremea, sunt nori deasupra Grindelwald-ului și nu se vede nimic mai sus, spre maiestuoșii pereți. Parcă cineva sus a știut că azi voi pleca spre casă și atunci vremea nu mai contează prea mult! O găsesc pe gazdă în hambar unde pregătește brânza/cașcavalul. O rog să îmi explice procedeul și e tare bucuroasă. Și despre lapte, și despre pregătire, și despre formarea tipurilor de brânză, și despre modul de împachetare în vid (pe care mi-l și arată!), și despre comercializare. Aici este mai greu fiindcă pare să scadă interesul clienților, dar pasiunea merge mai departe. Mulțumesc tare mult, iau două bucăți de brânză pentru acasă, pun rucsacul în spate și la vale spre gara Grindelwald Grund, de la 8.00, preț de juma de oră!

Pe holul Terminalului este o mini-expoziție foto legată de evoluția ghețarului Aletsch. Iau bilet și în 10 minute trenul pornește la vale, spre Zweilütschinen și mai departe până la Interlaken Ost (Est). De acolo cu alt tren merg la West, de unde știu drumul până la destinația mea. E vorba de locul unde lucrează Rebeca, unde vreau să ajung pentru o revedere înainte de a pleca spre casă. Pe Rugenparkstrasse merg până la funicularul Heimwehfluhbahn (voi merge cu el la întoarcere!) și apoi până la locul de lucru al Rebecăi. Povestim puțin într-o pauză de-a ei, ne luăm ”la revedere” și fiecare cu drumul lui. Așa că urmează întoarcerea la funicularul menționat.

Costă 18 CHF dus-întors și aparent este scump. Dar ținând cont de contextul istoric și de câte lucruri faine se pot vedea sus, chiar e un preț decent. De pe site-ul oficial preiau un pic de istorie:

”Calea ferată funiculară Interlaken Heimwehfluh a fost construită între 1903 și 1906 și încă transportă 24 de pasageri, atât în ​​urcare, cât și în coborâre, per călătorie. O călătorie durează aproximativ 3-4 minute, timp în care cele două cabine se intersectează la jumătatea drumului și apoi continuă pe șinele lor separate.

Calea ferată a rămas în mare parte în starea sa originală și a funcționat impecabil timp de peste un secol. Sala motoarelor, situată sub cabina operatorului la stația de munte, de unde este controlată în prezent calea ferată, este deschisă vizitatorilor.

Funicularul Interlaken Heimwehfluh este o cale ferată funiculară unică și nostalgică în Elveția și rămâne în proprietate privată până în prezent. Unele documente originale din 1903-1906 pot fi vizualizate la stația de vale.”

Adăugați pe lângă drumul propriu zis fascinația pentru tehnică, expoziția fixă și diorama cu tot felul de trenulețe, sala de așteptare de sus, toboganul cu sănii, zona de promenadă și de joacă, potențialele poteci de drumeție și turnul în care se paote urca și care oferă panorame asupra orașului și văii râului Aare și prețul devine destul de mic. E un loc fain pe care îl recomand în Interlaken. Cine știe cu ce ocazie voi mai reveni fiindcă ați văzut pe parcurs că am lăsat în urmă destul locuri turistice și de explorare a naturii!

Și cu asta aproape s-a încheiat vacanța mea elvețiană! Mai am de mers la autocar. Pentru asta din Interlaken West iau trenul care mă duce în Berna în aproximativ o oră. Este o altă lume, parcă fără legătură cu cea faină, a munților prin care m-am tot preumblat. Gara este la un nivel inferior, urc pe pasarela de deasupra liniilor, pasarelă ce iese în oraș. Începe o ploaie măruntă care, clar, îmi arată că este timpul pentru drumul spre casă. Așa că pun GPS-ul spre autogară. 

Asta înseamnă pe rând Schanzenstasse, Sidlersterasse, Alpeneggstrasse și Neubrückstrasse până la parcarea Neufeld. Până la cursa de plecare în țară (13.25) am 40 de minute și mi le ocup cu o cafeluță și niște fursecuri. De ce aș sta afară, în ploaie, când mă pot bucura de terasa închisă de la parcarea Neufeld? Doar cu 10 minute înainte de a veni autocarul (vine din Franța!) merg la parcarea de unde pornesc spre casă.

Lista cu opririle este doar orientativă, fără a face poze fiindcă plouă până ce ieșim din Austria. Drumul este același ca la venire și doar merită menționat că nu ne mai sunt verificate pașapoartele sau actele de identitate. Mă așteptam să ne oprească și nu se mai întâmplă. Pauza de la graniță va fi la benzinăria Oberscheider Carworld din Lustenau. Trag un pui de somn serios, mă uit la pozele din toate zilele astea faine, mai dorm... Noaptea este lungă. Răsăritul ne prinde în mers, undeva prin Ungaria...

Pauza de prânz este tot la restaurantul Șurianu unde mă bucur de niște mici sănătoși cu cartofi prăjiți, de o bere bună și de o plimbare, ca și la venire, pentru dezmorțirea picioarelor.

Pe seară, cam pe la ora 21.00 ajungem în autogara Militari (puțin mai devreme decât era estimat). Fiind după drum lung, principală este rezolvarea ”intimităților” și apoi drumul spre casă, cu metroul. Neinteresant :)! Doar las aici o poză ca preview pentru vacanța următoare: