Ultima zi la Stambul! Vă dați seama că trebuie să fac ceva ieșit din comun! Dar să o luăm pas cu pas fiindcă zilele trecute am tot explorat locuri mai departe de hostel. Dimineață nu pun nici o alarmă și mă trezesc după un somn lung și odihnitor. Povestesc ceva cu Mohamed și apoi cu angajații de la hostel și puțin după ora 11.00 cobor din camera pentru a explora alte locuri pe care doar tangențial le atinsesem aseară. După cum vedeți este și un mic restaurant (mai bine zis două mese, pentru micul dejun) în holul de la parter. Asta în afacerea complexă care include restaurantul de sus, agenția de turism și hostelul...
Locul care m-a tentat este faleza care începe de la capătul de jos al străzii Aksakal Sokağı, unde sunt parcul İBB Çatladıkapı Sahil și restaurantul Çatladıkapı Sosyal Tesisleri și merge spre est și apoi spre nord, pe sub palatul Topkapı Sarayı, până în capătul peninsulei și parcul modern İBB Sarayburnu. Aici, la final de plimbare, găsesc un unghi instagramabil (eu nu am cont pe Instagram!) cu ”I Love Istanbul” și o hartă interesantă cu obiective din oraș. Dar până acolo mai sunt câteva locuri interesante: faleza betonată, marea Marmara cu intrarea în Bosfor, locul de andocare, o gumiță Ülker care îmi aduce aminte de adolescență, farul Ahırkapı (1755) cu cișmeaua de rigoare (nu am acces!), pavilionul Sinan Pașa sau İncili Köşk construit pentru relaxarea sultanilor la malul mării, ruinele fostei mănăstiri Philantropos (găsim pe Google Maps descrierea următoare: ”Biserica Ruinele lui Hristos Philanthropos (Khristos Soteros Filantropos Kilisesi Kalıntıları) a fost construită la începutul secolului al XIV-lea și este o relicvă arhitecturală bizantină târzie. După ce Imperiul Otoman a cucerit Constantinopolul în 1453, biserica a căzut treptat în paragină și au mai rămas doar câteva dintre zidurile și infrastructura ei.”), monumentul lui Turgut Reis, ”... unul dintre cei mai faimoși marinari otomani ai secolului al XVI-lea. Născut la Bodrum în 1485, el a reprezentat puterea navală a Imperiului Otoman în Marea Mediterană. Este cunoscut pentru războaiele sale împotriva cavalerilor spanioli și maltezi și a cucerit Tripolia în 1551. A murit din cauza rănilor sale în timpul asediului Maltei în 1565. Statuia Turgut Reis a fost creată în 1949 de sculptorul turc Ali Hadi Bara.” și pe sub zidurile construite în timpul lu iTeodosius II (408-450) ajung și intru în parcul fain și modern amenajat din capătul peninsulei. Vă amintiți, desigur că Istanbulul (Constantinopole pe vremea aceea, capitală a Imperiului Roman de Răsărit) era considerat un oraș invincibil fiind înconjurat pe trei părți de mare. Vorbim, desigur, de această zonă, nu de zonele Galata și Beșiktaș, mult mai noi! O avea vreo legătură cu nava Turgut S de la Sulina?
În parcul Sarayburnu sunt multe bănci și o hartă 3D cu obiective importante din Istanbul. Bine, nu sunt indicații pentru fiecare, dar dacă ai un pic de curiozitate aici te poți documenta vizual foarte bine despre ce ai avea de văzut important în orașul de pe două continente. Bine, străzile atât de pitorești, acele străduțe mici cu multe magazine, obiectivele mai inedite ca acea statuie a motanului sau cine știe ce loc mai ”ascuns” sunt partea picantă a explorării fiecărui călător. Tot în parc se găsește și o expoziție arheologică în aer liber dedicată descoperirilor făcute cu ocazia săpării stației de metrou Sirkeci (2006-2012, descoperiri din perioada romană și din cea bizantină). Conform miturilor antice grecești în 667 î. Hr. a fost fondată colonia Byzantion în apropierea zonei Sarayburnu. Avea un port important numit Prosphorion localizat unde e zona Sirkeci acum, la intrarea în Cornul de Aur. Portul a fost folosit circa o mie de ani în toată zona până spre Barat. Portul a fost folosit până în sec. VI d. Hr. Pe panoul informativ găsiți mai multe detalii despre organizarea ulterioară a zonei arheologice și vă invit să le citiți la fața locului. Doar vă las aici câteva poze ca să vă faceți o idee...
De aici intru în parcul Gülhane/Gülhane Parkı unde obiectivele sunt ordonate în ordine alfabetică. Dar voi explora doar jumătate fiindcă mă îndrept spre zona muzeelor unde sunt atras de o structură futuristă și de globul-hartă făcută de studenții lui Abbasid Caliph el-Me'mun în primul sfert al sec. IX î. Hr. după hărțile predecesorilor greci la care au adăugat rețeaua de latitudine și longitudine dobândite din astronomie și matematică. Printre muzee ies din parc prin poarta Sur-U Sultani/Poarta de fier, una din porțile importante spre orașul vechi.
Câteva faine desene pe ziduri și ajung la stația de metrou Sirkeci care face legătura cu orașul asiatic pe sub Bosfor. Mai fusesem cu metroul până la stația următoare, Üsküdar, din curiozitea de a trece în Asia. Acum fac o năzbâtie: ce-ar fi să merg (și asta ia vreo oră) până la ultima stație, Gebze? Asta înseamnă vreo 50 de kilometri în interiorul Asiei, până aproape de portul Eskihisar și podul Osmangazi/ Osmangazi Köprüsü. Acestea deja fac legătura, peste mare, cu provincia Bursa. Sunt intrat bine în Asia și cam până aici îmi ajung banii de pe cardul de transport. Fac o explorare a cartierului Gebze cu o masă extrem de faină la Sevilmiş İşkembe. Supele și servirea sunt de nota 20! Explorez apoi străzile în pantă, cu privire de câteva ori spre mare, și mă întorc apoi, pe alte străzi, la stația de metrou Gebze. E cam ultima trăsnaie turcească :D!
Iau trenul/metroul care mă duce direct la gara Halkalı de unde în jurul orei 20.00 pleacă trenul care mă duce înapoi spre țară. Un fel de întoarcere cu Orient Express-ul modern, pentru oamenii de rând...
Dacă la dus mi s-a părut interesant drumul fiindcă am mers cu Richard și din poveste în poveste nici nu am simțit cum a trecut timpul, la întoarcere este de remarcat trecerea prin punctul de frontieră Kapikule unde primesc ștampila de ieșire din Turcia pe hârtia pe care o primisem la intrarea în țară. De acum pot păstra asta doar ca amintire fiindcă nu voi mai ajunge în Turcia până să îmi expire pașaportul temporar. De aici și curiozitatea de a intra cu cartea de identitate în Turcia cu tot cu procedura de rigoare, mai puțin obișnuită. De fapt turcii de la poliția de frontieră știau de accesul cu cartea de identitate românească, dar nu mai veniseră alții așa, ci doar cu pașaportul și un pic au analizat situația până să îmi dea OK-ul la graniță. Urmează câteva ore de somn bun și abia dimineață, înainte de ieșirea din Bulgaria, mă răsfăț cu o cafea de la responsabilul de vagon (cam scumpă, este adevărat!) și mă bucur de trecerea Dunării și revenirea în țară prin stația Giurgiu Nord. Vă dați seama că în Ruse și în Giurgiu se repetă procedura cu verificarea actelor de identitate ale tuturor călătorilor, fapt ce întârzie trenul de fiecare dată cu 45-60 de minute. Știu că mai sunt doar 60 de kilometri până ”acasă” și abia aștept să ajung în Gara de Nord.
Cu ultima poză vă invit, dacă nu v-ați plictisit de toate detaliile pe care le-ați citit până aici, să reflectați la locurile pe care le-ați văzut în poze și, de ce nu, să vă planificați și voi o escapadă de câteva zile la Istanbul. Cumva cu o paralelă mentală cu aventurile Speranței spre Țara de Foc, cu gând că și acum există călători care fac Ocolul Pământului în 80 de zile (Richard e un exemplu foarte fain, ați citit câte ceva despre el la începutul călătoriei la Stambul) și cu expedițiile culturale, economice și politice ale marelui Dimitrie Cantemir(oglu). Și poate insistăm să le arătăm turcilor că România înseamnă mai mult decât Hagi, Nadia, Becali și piața de desfacere pentru (foarte) multe produse turcești. Și, poate bate vreun gând de explorare și mai spre est, cu trenul, fiindcă sunt multe de văzut... (călătoriile cele mai faine sunt cu trenul și apoi cu mașina, cu avionul, chiar dacă folosesc metoda asta, fiind doar o metodă de a parcurge foarte rapid distanțe mari - uneori chiar e nevoie!)
Salaam aleycum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu