Istanbul 27-28.09.2024 drum

Istanbul 27-28.09.2024 drum

O nouă călătorie... Ce m-a împins la drum? Faptul că de curând s-a redeschis cursa directă de tren Bucrești - Istanbul și... veți vedea al doilea motiv într-o postare ulterioară! Un motiv mult mai întemeiat și de ”suflet românesc” decât linia de tren. Dar să ne întoarcem la tren! În mod normal pleacă la 10.47 din București și ajunge la 6.34 în Istanbul Halkalı. Ultima literă în română se citește ”î”. E una din literele dau greutate limbii turce! Anticipez: trenul va avea puțină... întârziere :D! 

Înainte de plecare îmi iau o cafea într-un pahar pe care scrie ”Rely”. Acum mă gândesc, ca și atunci. ”Who can you rely on? Always? Except yourself?” Merg la peron, identific trenul ușor după faptul că scrie pe el ceva în turcește și se vede pe gemuri semiluna. Este semn că sunt vagoanele turcești care vor primi locomotiva turcească la Kapikule. Până atunci mergem cu locomotiva românească și apoi bulgărească, din Gorna Oryahovitsa. Un detaliu interesant într-un capăt al vagonului buda este în stil european și în altul este în stil turcesc! Identific compartimentul și mă instalez. Curând intră un domn cu părul alb, pe la 70-75 de ani. Facem prezentările: Richard, Cezar. Vom povesti o bună parte din drum, cu pauzele de rigoare, mai ales pentru somn. Este din Saint Martin, din Caraibe și, după o viață extrem de interesantă și agitată (îmi va povesti multe și îl ascult cu drag fiindcă mereu ai ce învăța de la un astfel de Om!) s-a hotărât să facă a doua oară ocolul lumii. Mai făcuse o dată, cu 50 de ani în urmă, ocolul lumii și acum se gândește că nu știe dacă va mai putea mai încolo. Este fascinant! Chiar așa și-a intitulat călătoria ”Around the world in 80 days”. Are un grup de Whatsapp pe care mă va adăuga și pe mine alături de câțiva oameni apropiați și vom mai ține legătura o vreme. În timp ce îmi povestește tot felul de aventuri de peste tot, asociez călătoria noastră cu cea a lui Phileas Fogg și cumva mă simt într-un Orient Express modern. Ca un copil încântat de tot ce primește în jur, cu ochi mari și bucurie! Ufff, și când mă gândesc că cei de acasă, văd totul din perspectiva banilor... Astfel de oameni, peste 70 de ani, îți demonstrează că nebuniile tale nu sunt deloc nebunii și chiar sunt ambiții și hotărâre la un cu totul alt nivel decât ”cloaca” din România. Evident, cu referire la oameni fiindcă țara este superbă! Când îl auzi pe Richard cum vorbește de Cluj și București, pentru mulți parcă ar fi altă țară. Pentru mine este ceva normal să văd și părțile frumoase din oamenii și mai ales din locurile pe unde merg. Și, anticipez acum, când ne va povesti Richard pe acel grup despre ceva aventri prin Kazahstan, Thailanda, Azerbaidjan, Turkmenistan, Bangkok, Papua Noua Guinee, Australia sau Noua Zeelandă, parcă toate călătoriile mele de până acum sunt o joacă. În Noua Zeelandă are o dată stabilită la care trebuie să ajungă, pentru nu mai țin minte ce eveniment. Călătoria mea cu ”Orient Express”-ul modern este doar puțin față de ce face omul ăsta! 

Și după atâtea experiențe în jurul lumii, tot este încântat de pauzele pentru pașapoarte de la Giurgiu și apoi de la Ruse și apoi de la Kapitan Andreevo și Kapikule! Până acolo suntem atenți la trecerea Dunării (pentru mine are importanță națională, pentru Richard e doar un râu care aici are și rol de graniță!) și avem parte de pauze mai mari în Gorna Oryahovitsa, Veliko Tarnovo, Dryanovo și Dimitrovgrad. Între Dryanovo și Dimitrovgrad suntem cu ochii pe hartă la trecerea prin munții Balcani/Stara Planina. Îi povestesc câte ceva despre zonă fiindcă sunt cumva de-al locului. Cred că și el e fascinat de detaliile locale, așa cum va fi și în multe alte țări de acum încolo! În Dimitrovgrad stăm mai mult, în jur de două ore fiindcă așteptăm un tren de la Sofia. Ăsta e un prilej pentru mine de a explora puțin apropierea gării, mai mult pentru a face ceva mișcare. Ce poți vedea la ora 22.30 într-un punct feroviar important pentru Bulgaria? 

Până la granița cu Turcia trenul merge conform programului. Astfel, la 02.30 suntem în Kapikule. Toată lumea jos. Suntem la granița UE și se fac controale serioase. Trenul este verificat de droguri cu poliție cu câini în timp ce nouă ni se verifică pașapoartele. Mergem la punctul de trecere a frontierei și aici văd zecile de ștampile de viză de pe pașaportul lui Richard. Este de fapt al doilea. Sau al treilea. El are cetățenie britanică și are vize de prin toată lumea. Este și normal fiindcă este căpitan de vas și a ajuns peste tot prin lume! Eu știu că de câteva luni putem intra în Turcia cu cartea de identitate. Verificasem pe site-ul MAI și am ambele acte la mine. Dar la poliția de frontieră arăt cartea de identitate. Hm, verifică ei de mai multe ori și actul e în regulă. Dar trebuie să îmi dea viza! Așa că îmi completează datele pe un formular de hârtie și îmi pune viza. Cu documentul ăsta trebuie să mă prezint și la ieșirea din Turcia! E adevărat că era mai simplu cu pașaportul, dar am vrut să am experiența trecerii graniței Bulgaria-Turcia cu cartea de identitate! Revenim la tren și apoi la somn până se luminează. E un somn legănat și întrerupt de multe ori...

Și vedem că trenul merge încet de tot. Începe să aibă întârziere, minut cu minut! La Çerkezköy adunase deja peste trei ore întârziere. Și este o lumină confuză afară, cu ceva ceață. Îmi aduce aminte de New Delhi și de senzația de ”vară indiană”. Văd că Richard tot comentează cu întârzierea fiindcă în vestul din care venim întârzierile nu sunt așa de bine acceptate. Dar eu îmi aduc aminte de celebrele întârzieri ale trenurilor din India și sunt complet detașat. În fond nu are rost să ne stresăm fiindcă nu putem schimba nimic. În momentul de față trebuie să ne bucurăm de călătorie și atât! La 10.05 ajungem în Halkalı, cu doar trei ore și jumătate întârziere! Ne mulțumim reciproc pentru călătorie și vorbim să ne întâlnim prin oraș azi sau mâine. Rămâne să ne dăm semn prin Whatsapp. El propusese Pudding Shop din apropiere de Sultanahmet Meydanı/Piață și deocamdată mergem pentru masă undeva prin Piața Taksim, mai sus de turnul Galata și aproape de stadionul Beșiktaș. Suntem călători, fiecare are niște dorințe și locuri de văzut și Dumnezeu/Allah a făcut să reușim să ne întâlnim! El își amintea de Pudding Shop din călătoria lui cu 50 de ani în urmă când nu exista tehnica modernă și acolo era un celebru loc turistic unde călătorii făceau schimb de informații, pe hârtie. Voi ajune pe acolo și povestesc mai multe la momentul respectiv. Ne luăm amândoi cartele Istanbul Kart și încărcăm cu cât crede fiecare. Mergem amândoi cu metroul pentru micul dejun în Piața Taksim și mai povestim puțin la masă. Împărtășim experiența și rămâne pe o viitoare întlnire la Pudding Shop. Poate! Richard are doar o zi în Istanbul fiindcă după aceea are tren programat spre Ankara și poate la Kars. Încă nu e lămurit cu biletul de tren de la Ankara încolo. Pe curând, prietene!