Desi ma culcasem doar cu cateva ore inainte, frigul de dimineata si caldura soarelui m-au trezit cam pe la ora 6.30. Asta este! Doar doua ore si jumatate de somn pe care le-am simtit din plin si imi vor fi de folos cam pana pe la ora 14.00 cand voi incepe sa resimt oboseala organismului. Iau o masa frugala formata dintr-un iaurt, cateva felii de salam, cateva felii de paine expandata si 2 mere si strang tot calabalacul. Incerc sa las magazia mai curata decat am gasit-o si la ora 7.00 sunt pregatit de drum si intampinat de cateva oi tunse si destul de speriate de bombe. Chiar asa de ciudat o fi sa vezi un om in pustietatile astea???
Printre oitele speriate si cele cateva case de vacanta care formeaza catunul Bratteli, poteca ma duce in curand si la marcajul care venea mai pe jos (peste 5 minute de la plecare). Strabat o padurice destul de salbatica si alungita pe malurile unui paraias si in curand dau de primele vederi ale fiordului. Inca nu imi dau seama de maretia lui si asta se va intampla destul de curand pe la cabana Bakken. Placile stancoase nu intarzie sa-si faca aparitia si nu impiedica deloc inaintarea. Momaile sunt foarte bune indicatoare prin zonele fara copaci. Am observat obiceiul de a pune marcaje pe momai.
Poteca trece peste o treapta aproape verticala de vreo 10 metri si continua pe sub o serie de pereti innegriti de vreme (weathering in engleza). Padurea pare sa fie iarasi salbatica si marcajele (acum si pe stalpi de 30-40 de cm) imi ghideaza drumul extrem de bine. Dupa 40 de minute de la plecare vad in stanga o casa si o identifc ca fiind Myra pe harta. Stiu ca de aici trebuie sa trec pe un pod la dreapta si apoi sa cobor spre Bakken. Parcurg o alta zona mlastinoasa si dau de podul pe care il asteptam.
De aici conform calculelor mele as mai avea 15 minute pana la Bakken. Asa si este!!! Dupa pod urc o muchie impadurita, trec pe partea cealalta a ei si vad niste semne care imi clarifica exact pozitia in care ma aflu si o iau la vale. La ora 8.00 ajung la cabana Bakken care e deschisa publicului intre 1 iulie si 13 august. Cabana e asezata superb si ofera o panorama faina asupra fiordului si a coastelor puternic inclinate ale lui Steinfjellet dintre care m-am strecurat eu mai devreme. Zabovesc 10 minute aici pentru trei mere si cateva poze. Stiu ca tot am povestit de mere. Asta e un aliment de baza in tura asta si am plecat cu 3 kg la mine!!!
Cabana e la cca 100m altitudine si urmeaza un coboras pana la nivelul fiordului. Poteca pierde rapid altitudine si sare din bolovan in bolovan vreo 50 de metri in jos dupa care face stanga si se furiseaza pe o curba de nivel usor descendenta pana la apele reci ce curg spre mare cu viteza foarte mica. O gramada de grohotisuri se arunca din inaltul muntelui (pe alocuri cu pante de 60-80 de grade) spre apele urmei glaciare.
La ora 9.00 ma aflu la 20-30 de metri deasupra apei si inaintez de zor spre vest. Zaresc cheiul de la Songesand si imi dau seama ca am facut o particica buna din planul meu de astazi. La un moment dat cobor chiar la apa si semnele urca pe o placa inclinata la 60 de grade. Un cablu instalat minutios ajuta aici foarte mult si nu sunt absolut deloc probleme de parcurgere. Probabil ca pe ploaie stanca e uda si e un pic mai riscant fiindca nu e deloc placut sa aluneci in fiordul rece. Continui poteca aproape plata si la 9.30 ajung la cheiul amintit. Foarte fain si devreme!!! Ma odihnesc vreo 10 minute incercand sa pacalesc aparatul foto care da un pic semne de oboseala (parca ar fi mers el, nu eu ;)) si admir peretii ce se inalta pe ambele parti ale fiordului. Pentru ceva mai mult de 24 de ore voi parasi fiordul principal si voi merge pe Songedalen si Daladalen, doua vai in prelungire aflate pe un mai vechi fiord secat si locuit in prezent. Am de mers 5-6 km pe asfalt si sperantele mele de a fi luat cu vreo masina nu se indeplinesc. Asa ca tot merg pe asfalt avand la 40-50 m sub mine valea inspumata si vijelioasa a raului Dalaåna. Parca imi aduce aminte de furia Sambetei, caderile de apa din valea Podragului sau a Vistei ce coboara 2000m diferenta de nivel sau apa furioasa a Demianitzei din Pirin. Lipsa de colaborare a aparatului nu m-a ajutat deloc si nu am poze din aceasta zona. Asfaltul urca pe vale pana la cca 200m altitudine si face stanga spre lacurile din nord urcand pana pe la 600m altitudine. Asta nu se incadreaza in planurile mele si ma apropii de intrarea intr-un forestier care ma duce spre cabana Songedal Fjellgård. La intersectia de drumuri opreste un norvegian cu masina (cobora de la casa lui aflata 200m mai sus), imi spune ca gasesc cabana deschisa si ma intreaba de planurile mele. Afland ca vreau sa ajung la Lysebotn (vise imposibile dupa orele de somn lipsa), imi spune ca mai exista o posibilitate de dormit: fratele lui are o casa in Fyljesdalen si pot sta inauntru in prima camera doar pentru somn. Ii multumesc pentru sfaturi si pornesc in sus pe forestier (traktorveien in norvegiana). Dupa ultima casa ma intorc pentru ultimele poze asupra vaii asfaltate pe care am venit si pentru ultimele imagini-amintiri de aici fiindca in curand peisajul se va schimba simtitor (11.15).
Forestierul urca la inceput pe dreapta (stanga geografica a vaii) si dupa circa 1 km trece pe stanga pe un pod aparent blocat de un gard de lemn. Cateva oi speriate m-au intampinat cu spatele si fugeau spre acel gard. Pe pod s-au uitat putin speriate la mine si au trecut in graba inapoi spre casa. Eu simteam un inceput de basici la piciorul drept si am facut o mica pauza sa-mi clatesc picioarele in raul rece si reconfortant. Stiti cu totii cat de bine este!!!! Repornesc la drum fara sa mai imi leg sireturile ca doar e forestier. Socotesc ca voi face acest lucru cand va fi cazul (s-a dovedit la sfarsitul zilei ca nu a fost cazul). Pe dreapta geografica a vaii forestierul urca continuu lasandu-ma sa vad de o parte si de alta pantele inclinate ale masivelor Nordra si Søra Dalafjellet (muntii de nord si sud ai Vaii) care inchid valea ca intr-un cleste. In aceasta minunata vale am gasit cabana Songedal Fjellgård in jurul orei 12.00 (adica 25 de minute de mers de la podul de trecere peste apa).
E prima cabana deschisa si fara cabanier din Norvegia si intru sa vad despre ce e vorba. Are vreo 20 de paturi pe priciuri si in pod, bucatarie utilata cu tot ce trebuie, sala de mese complet acoperita in lemn si ornamente placute pe pereti. Cazare pentru membrii DNT e 185 NOK si pentru non-membri 285 NOK. Se plateste chiar si vizita cabanei (cum e cazul meu) cu 40 NOK, dar neavand schimbat, nu am avut ce sa pun in seiful cabanei. Ei prefera plata in cont si mai putin bani cash in seif (din motive de siguranta). Puteam sa stau aici, dar nu era cazul. Mai aveam destula forta si timp ca sa merg mai departe. Mi-am lasat bocancii intr-un colt si m-am apucat sa mananc cate ceva din traista pentru a intari puterile scazute din noaptea trecuta. Dupa masa copioasa, mi-am strans bagajul si am mai facut o pauza pentru necesitati la C-ul (nefiind cu apa, nu se poate spune WC, vorba tatalui meu) cabanei. Vedeti mai jos o poza din acest loc privat pentru frumusetea "tronului" pe care l-am parasit la 12.50 pentru continuarea traseului.
Drumul forestier urca spectaculos pana pe la 540 m altitudine tinand firul vaii strajuit de cei doi pereti. Pe alocuri gasim cate o vale alpina in acesti pereti si de cateva ori ma intreb cum ar fi o urcare pe acolo. Raman doar cu gandul fiindca mi-ar rapi foarte mult timp si efort. Cam dupa o ora de la plecarea de la cabana drumul se subtiaza foarte mult si ramane doar o poteca ce trece pe un pod de lemn pe partea dreapta (geografica) a apei. De aici voi avea poteca in locul drumului (13.50).
Incep sa simt destul de puternic oboseala in picioare si in plamanii care par sa respire din ce in ce mai greu. Incep sa apara ceva ganduri negre legate de renuntarea la partea cealalta a fiordului fiindca aceasta parte parea sa nu se mai termine. Stiam din prognozele meteo ca duminica va ploua in zona si imi fac socoteala ca mai am doar vineri si sambata frumos. In acest moment imi scurtez planul pentru azi si ma hotarasc sa dorm la Fyljesdalen in vreo magazie sau casa de care imi spusese norvegianul mai devreme. Pentru vineri planuiesc o tura lejera de doar 12-13 km pe asfalt pana la Lysebotn cu cazare acolo si sambata intoarcerea cu feribotul acasa. Dupa cum am spus astea au fost ganduri negre date de oboseala si planurile initiale vor fi duse la capat (asta veti vedea peste vreo 3 postari ulterioare).
Sa revin la traseu. E ora 14.00 si oboseala apropie in mintea mea muntii. Imi imaginez si caut sa ma conving ca muntele mai izolat din dreapta este Svalafjellet dupa care e catunul final din noul plan. Ma insel si acesta e de fapt Trollaskardet de 780m, ultimul varf al Søra Dalafjellet. Urc pe poteca urmarind cu grija marcajele fiindca mlastinile de aici te pot incurca destul de usor. Lacurile din fata mea ma indeamna sa urc printre ele spre saua vizibila in fata. Inca aveam convingerile false in minte. Abia la o privire in spate spre ultimul varf mentionat, ma dezmeticesc si realizez unde sunt. Clar, sunt obosit si decizia de a sta la Fyljesdalen e cea mai potrivita!!! Urc in sa dupa cateva poze spre partea sudica inzapezita a Lysefjord, ideea de renuntare la zona inalta pare sa se cristalizeze. Gandurile lupta in minte si pana la urma triumfa urmatoarea idee: ma culc unde gasesc in seara asta si maine vad in functie de vreme si starea de spirit ce voi face. Fac eforturi sa ajung in sa si la 15.40 zaresc depresiunea in care se gaseste catunul nelocuit Fyljesdalen si Fyljesdalsvatnet, lacul specatculos aflat la 456m altitudine. Intorc putin privirile pentru a admira splendorile pe unde am balaurit astazi.
Acum sunt relativ linistit fiindca aproape am terminat planul pentru azi. O las mai moale la coborarea de la cca 700m altitudine pana la 470m la nivelul lacului. Coborarea e faina si se face printr-o padure de mesteceni aflati pe stanga lacului. Incepe sa se formeze un forestier care probabil il continua in vechime pe cel pe care am mers mai devreme. Zaresc in fata o sa si o poteca ce urca in aceasta sa drept in fata mea. Ma gandesc ca pe acolo voi urca maine dimineata cu forte noi. Ies din marcaj pe o poteca ce coboara la catunul Fyljesdalen. Sunt doar cateva case de vacanta acum inchise si sper sa gasesc deschisa casa norvegianului despre care stiam. La nevoie (si probabil veti mai citi asta) acceptam sa dorm si intr-un C (aveti explicatia mai sus), doar sa fiu ferit de ploaie. Mi-era teama de ploaie fiindca se lasase ceata pana pe la 600 de metri in jurul meu si veneau semne de uratire a vremii. In fine gasesc casa despre care am tot povestit. Este o casa compacta cu destul de putine geamuri si folosita doar in vacante. Usa exterioara are doar un zavor de lemn care se deschide usor. Prima camera este un fel de bucatarie-hol cu doua usi spre alte doua camere de dormit inchise cu lacat si o gaura de urcat in pod. E foarte bine si simt ca ma pot incalzi si dormi in liniste dupa ce dau cu matura si curat masa plina de urme de soareci. Curiozitatea si ideea de caldura mai mare in pod ma imping sa trag scara si sa urc sa vad ce e acolo. Minune mare pentru mine!!! Dau mai intai de o saltea relaxa si primul gand e sa o cobor si sa dorm pe ea. E prea grea sa o urc inapoi in pod a doua zi si ma multumesc cu o saltea de burete de cca 10-12 cm grosime. In capatul podului dau de doi saci in care sunt ingramadite doua plapumi. Oau!!! Asta inseamna somn la caldurica!!! Cobor salteaua de burete si o plapuma in camera de jos (asta in caz ca vine cineva peste noapte si ma poate lasa fara rucsac si in podul casei - sechele romanesti), imi pregatesc "patul" si apoi mananc de pranz-seara (cca 17.15). Felurile principale sunt ca de obicei salamul, merele din rucsac, o ciocolata intreaga si o cutie de mancare de fasole expirata de vreo saptamana. Stiu ca am incalcat cu asta sfaturile norvegianului, dar in mod sigur nimeni nu mai manca acea fasole expirata si pe jumatate inghetata. Dupa masa m-am dus pana la izvor si mi-am umplut sticla cu apa ca sa am peste noapte apa la indemana. Cam pe la ora 18.30 m-am bagat in plapuma care s-a incalzit imediat si conditiile prielnice m-au facut sa adorm profund in ciuda luminii puternice ce afara (va aduceti aminte din postul trecut ca se intuneca dupa ora 23.00).
