Günaydın! Bună dimineața! Chiar de sunt puțini cititori pe aici care știu turcește (de fapt nici nu cunosc informația asta!), spunem pe turcește fiindcă suntem în Istanbul! Spuneam că vom vedea moscheea Sultanahmet. Pentru asta ne întoarcem în piața Sultanahmet pe lângă Rüstem Paşa Çeşmesi, zidurile, acum în ruină care formau capătul sudic al hipodromului. Acum sunt într-o stare deplorabilă chiar dacă deasupra lor sunt amenajate un parc și niște terase. Aș fi vrut, pe seară, să explorez catacomblele din ziduri și totul este închis din motive de (ne)siguranță! În piață trecem pe lângă cele trei coloane despre care v-am povestit în ultima postare și pe partea dreaptă este intrarea în moscheea/geamia imensă. Moscheea a fost construită de Sedefkâr Mehmet Aga la comanda lui Ahmed I în 1609-1617. Moscheea e construită în plan pătratic după planurile lui Sinan aplicate la toate moscheile monumentale. În interior se poate observa o simetrie perfectă. Mehmet Aga a adăugat, pentru variația portalului, nouă domuri mai mici deasupra acestuia. Ceramica, peste 20.000 de mii de plăci, are culori dominante albastru și verde (turcoaz) și acoperă interiorul în întregime. De aici și numele de ”moscheea albastră”. Interiorul este luminat de 260 de ferestre dând impresia de aerisit și puternic luminat peste tot. Moscheea are șase minarete, patru în colțuri și două în colțurile curții interioare, fiind prima moschee după Masjid al Haram din Mecca cu șase minarete. Informațiile sunt luate de pe fainele panouri/coloane luminate aflate la toate obiectivele istorice. Dincolo de informațiile astea oficiale impresionează versetele din Coran, înscrisurile care se pot găsi peste tot (sura 112 esre inscripționată pe o placă metalică) și explicațiile despre Allah și profeți. Este și Iisus acolo și ultimul profet este considerat Mohamed. Mă abțin să îmi spun aici părerea de creștin. Totuși pot spune că termenul de ”profet” este înțeles diferit în Islam și în creștinism... Ei intitulează panoul explicativ ”Un Dumnezeu, O umanitate, O religie, Mai mulți profeți”! Este un mod de a împăca religiile recunoscute de ei sub numele lui Allah. Adică sub ”adevărul” islamic!
Lipit de geamie găsim Mausoleul lui Sultan Ahmed I. A fost construit începând sub domnia lui succesorului Sultan Mustafa și terminat în timpul sultanului Osman II. Aici găsim monumentele funerare ale lui Ahmed I, Osman II, Murad IV, Kösem Sultana, copiii lui Ahmed I și Ibrahim Sultan. Vă las să admirați monumentele și să citiți detaliile, doar după ce vă descălțați din respect pentru cei menționați. Nu vă faceți griji, nici nu vi se fură încălțămintea și nici nu vă murdăriți pe picioare pe covoarele groase și mătăsoase!
Traversez parcul Sultan Ahnet și hoinăresc puțin pe străzi până la poarta monumentală cu trei arcade prin care se intră spre palatul Topkapı/Topkapı Saray și parcul Gülhane. Lăsăm parcul pentru altă dată și urcăm pe strada pietruită care intră în complexul muzeal. La început mi se pare ciudat că nu am plătit intrare și realizez în câteva minute că accesul esrte liber până în Prima curte/avnu. Adică aici este un parc superb de unde, dacă vrei, poți lua bilet pentru complexul muzeal. La stânga merg la casa de bilete și văd prețul universal: 1700 TL. Aparent pare mult, dar chiar nu mă interesează. Aici găsesc ceea ce m-a mânat să vin aici! Și vă pot anticipa că muzeul este atât de complex, plus clădirile din prima curte, că merită absolut fiecare liră! Echivalent ar fi circa 176 de lei biletul! Ce e bine e că se poate plăti cu cardul. Ce e ”rău” este că mi-am rezervat prea puțin timp pentur imensul complex, fostă reședință a sultanilor! Cu biletul acesta ai acces la Apartamentele din Harem, palatul Topkapı cu toate construcțiile și expozițiile sale (și sunt multe!) și Muzeul Monument Hagia Irini! Dar să le luăm pe rând că sunt multe!
Mai întâi intrăm în curtea a doua prin Poarta Salutului construită la ordinului sultanului Mehmed Cuceritorul în 1448. Elementele de arhitectură otomană de sec.XIV se reflectă în structura porții. Detaliile le citiți voi la fața locului! Până la intrarea propriu-zisă putem admira pe dreapta o primă expoziție de piese tipic otomane. Doar că mi se interzice să fac poze (adică fac doar câteva, nu prea multe!) Când trec de poarta imensă este deja ora 10.00 și e foarte multă lume în curtea a doua. Pe dreapta putem vedea o machetă a întregului complex și voi apuca să o studiez mai bine la ieșire. Pentru început merg pe partea stângă spre apartamentele din Harem.
Vă așteptați ca aici să fie soțiile sultanului și alte femei de pe lângă curte? Nu doar atât! În turcă ”harem” înseamnă un loc sfânt unde nu poate intra oricine. Adică reședința privată a dinastiei. Găsim apartamentele sultanei, ale sultanei-mamă (are un rol extrem de important în deciziile și influența din palat!), soțiile, copiii și frații sultanului, slujitoarele și eunucii negri care păzesc incinta. Vom vedea că Haremul eunucilor se află pe intrarea cailor în Harem! De asemenea vom mai găsi o sală de muzică unde se făcea cultura muzicală a celor din Palat. Despre inscripția de deasupra curții de intrare în Harem (Poarta Fetelor), etapele de instituționalizare a Haremului, dormitoarele, băile și camerele private, Apartamentul lui Mihrișah Sultan, cele două pavilioane, Apartamentele favoritelor și numărul total de camere, al moscheilor, al băilor (hammam), Drumul de aur, bucătăria Kușhane și a camera de ciubuc citiți dumneavoastră mai jos! Și trecem în ritm alert prin Harem spre următoarele expoziții. Inițial aș fi sărit mai multe ca să merg la ceea ce îmi doresc eu, dar dacă tot am plătit, merită să văd tot ce e de văzut!
Următoarea clădirea este sala Consiliului de Audiență (sec. XV-XVI) unde suveranul avea ”biroul” oficial. Aici întâmpina ambasadorii străini și vizirii care prezentau sultanului deciziile Consiliului Imperial. Are aspectul unui chioșc cu arhitectură turcească cu două intrări pentru fluxul vizitatorilor cu o sală a tronului și o sală de închinare alăturată. Mai multe detalii la fața locului că și așa sunt multe!
Poarta Fericirii sau Babüssade Ağa păzită de eunucii albi duce în curtea a treia unde sunt apartamentele privale ale sultanului. Dar până acolo mai avem de văzut câteva expoziții faine. Prima este Sala Kubbealti a Consiliului Imperial, o clădire din lemn de pe vremea lui Mehmed Cuceritorul (1451-1481). Actuala sală a consiliului a fost construită cu arcade între 1527 și 1529 și restaurată ultima dată în 1792. Kubbealti, unde se discurtau afacerile interne, era format din Consiliul Imperial Consiliul Biroului și și Defterhane, arhiva documentelor și registrelor oficiale. Consiliul discuta toate problemele interne și apoi le supuneau deciziei sultanului. Iarăși mai multe detalii citim la fața locului. Să lăsăm imaginile să curgă. Că și așa sunt multe!
Cu multe poze la colecția de ceasuri (tehnic sunt atât de multe și de interesante) merg spre sala mult dorită!
Următoarea este... Este... Colecția de arme! S-ar putea contrazice cu felul meu de a fi. Adică nu îmi place violența! Și orice armă cam implică forță și violență! Dar aici, după spusele turcilor, se găsesc trofee de război din toate luptele pe care le-au dus prin imperiu. Nimeni nu zice că au fost cotropitori și că acele popoare și lideri au luptat să își păstreze independența. Trec prin multele tipuri de arme și mă opresc la... sabia lui Ștefan cel Mare! Față de altele de pe aici este mică, dar sunt ferm convins că Ștefan mânuia cu iscusință sabia contra turcilor pe când alte săbii rau doar ornamentale. Dar nah, te poți pune contra părerii turcilor când ești pe teritoriul lor? Îi las să creadă ce vor ei chiar dacă eu/noi știm mai bine adevărul din Moldova! Și toată Europa uită că dacă nu era acel mic de statură Ștefan, Islamul pătrundea mult mai devreme și mai puternic în Europa! Cam pe la 11.30 ies din sala colecției de arme cu bucuria că mi-am văzut visul și că sabia lui Ștefan ESTE! M-a amuzat explicația unui ghid când eram lângă sabia moldavă! Că Ștefan este din țara lui Dracula/Drăculea!!! Dar nu am contrat că nu era să stric explicațiile ghidului (cumva ține de etica colegială!).
Trec pe lângă Coloana Țintei ridicată în cinstea lui Selim III care a atins ținta folosind o pușcă, de la 898 metri! Mergem în curtea a treia unde avem alte clădiri. Pornim spre stânga spre Kitabenin Terkumesi. Aceasta a fost moschee și mai apoi (1925) a fost transformată în Biblioteca Nouă. Nu este prea mult de văzut și urmează Camera Mantalei Binecuvântate și a relicvelor sfinte. Un eveniment nedorit și fără urmări: un nene se împiedică de piatra cubică și cade cât e el de mare! Se ridică, nu are nimic și merge cu consoarta mai departe! Sala relicvelor este foarte fain ornamentată și printre multe altele găsim urma tălpii Profetului, o batistă care conține Declarația Unității lui Dumnezeu, mâna și o parte din craniul lui Ioan Botezătorul, oala de piatră a lui Avraam și pânze de la mormintele diverșilor profeți, un Coran de sec. VII-VIII, cutii ale profetului Mohamed, păr din barba profetului, sandaua profetului, piese ale dervișilor și alte obiecte sfinte. De reținut cântările islamice care umplu atmosfera! Chiar dacă noi, ortodocșii, nu credem în aceste relicve, se cuvine să le respectăm așa cum respectăm lemnul Sfintei Crucii sau chiar semnul crucii în sine!
În sfârșit trecem în curtea a treia unde iarăși pornim la stânga spre Pavilioanele Baghdat și Yerevan. Sunt ambele foarte faine, între ele cu un bazin cu fântână în mijloc, cu o terasă cu faină belvedere spre Cornul de Aur și cartierul Galata și, de ce nu, cu belvedere și spre curtea a patra unde voi coborî ceva mai încolo. De remarcat atmosfera luminoasă din Pavilionul Baghdat și Camera de circumcizie. Fără să ne ne gândim la operația în sine :)! Pavilionul a fost construit în 1638-1639 pentru a comemora expediția sultanului Murad IV la Baghdad. Aici s-au ținut înturnirile oficiale și consiliile de sfătuire și din sec. XVIII a fost folosit ca bibliotecă privată. Din sec. XIX și-a reluat rolul de loc de odihnă a sultanului.
Găsesc închisă Camera Medicului Șef și în schimb traversez în voie Pavilionul Canapelei (Sofa)/Pavilionul Kara Mustafa Pasha. Găsesc închisă camera Garnizoanei și mă bucur de balconul larg de pe care se poate admira Bosforul.
Ridicat la ordinul sultanului Abdulmecid (1839-1861) pavilionul Mecidye este ultimul ridicat pe teritoriul palatului și se remarcă prin stilul european modern. Pavilionul a fost folosit ca loc de odihnă spre Mantaua Binecuvântată și pentru ceremoniile de accedere la tron. Datorită mobilierului franțuzesc, pavilionul aduce a palatul Dolmabahçe. Vă aduceți aminte de el? E lângă stadionul Beșiktaș! Și cumva se apropie de multe palate de prin Europa!
Și, în sfârșit, a venit rândul celei de-a patra curți care este de fapt un părculeț foarte fain la limita împrejmuirii complexului Topkapı. Este un moment de relaxare în care admir ceva statui, pavilionul Baghdat de sub el și niște bazine înconjurate de superbe flori roșii. Și iau și un moment de respiro că de două ore și jumătate am mers în continuu! Știu că am ajuns la zidurile de jos și cred că am terminat de vizitat. Așa credeți și voi? Hai să vedem!
Traversez curtea a treia și îmi dau seama că în curtea a doua, pe stânga, mai am cel puțin două locuri de văzut. Pe lângă copacul ars pe interior ar fi de văzut Tezaurul imperial și zona bucătăriilor palatului. La Tezaur este coadă mare și renunț. Nu vreau să stau degeaba la o ditamai coada. Aaaa, și mai am și expoziția de îmbrăcăminte imperială. Și nu este coadă! Hai dară într-acolo! Măi, Cezare, da' tu chiar nu te saturi? V-am spus mai devreme că îți trebuie o zi ca să vizitezi tot Topkapı pe îndelete!!! Doar las ceva poze mai jos, remarcând hainele care au pe ele inscripționate sure din Qur'An, hainele sultanului și cele ale favoritelor lui!
După lectura câtorva cuvinte despre curtea a treia văd peste clădiri coșurile bucătăriilor palatului. Este vremea să merg acolo. Nu intru în detalii, nici măcar în poze. Că deja sunt informații peste măsură de multe. Dar închipuiți-vă că toate astea le-am văzut doar în trei ore și jumătate! Bucătăriile în sine sunt un muzeu separat, fiecare cameră având o altă tematică și totul fiind atât de divers: de la veselă la modalitătți de aprobare a produselor și a bucătarilor, la listele de invitați de la banchete, diverse seturi de veselă, metode de gătit și multe altele. Dacă vreți să vedeți mai pe îndelete ce e pe aici, acordați-vă mai mult timp pentru asta, nu ca mine, pe fugă! Dacă aveți posibilitatea, rezervați-vă o zi doar pentru Topkapı!
Suntem aproape de final. Doar că ieșirea nu este pe aceeași poartă. În drum spre ieșire trecem pe la fântâna ridicată în timpul sultanului Mehmed Cuceritorul și refăcută în timpul sultanului Ahmed III. Ieșirea din curtea a doua spre curtea unu se face pe altă parte decât prin poarta Salutului. Este ora 13.55! Asta înseamnă că, pe repede înainte mi-a luat patru ore să vizitez palatul Topkapı. Pentru moment zic că îmi ajunge! Stau unul sau două minute și mă uit la mulțimea care abia acum intră la vizită. Offf, de-ar ști câte au de văzut! Bine, acum depinde foarte mult și de interesul fiecăruia. E adevărat că eu am vizitat pe principiul ”o dată-n viață” și vreau să cred că am reușit să văd și să vă arăt destul de multe! Dar ce ați văzut mai sus cred că este doar o treime din ce este pe acolo!
Intru puțin la magazinul de suveniruri care și el parcă ar fi un muzeu în sine. Sau doar am obosit eu de atâta umblătură??? Iau ceva suveniruri pentru acasă, în plus față de magneții luați de lângă turnul Galata și dau să ies din complexul fortificat. Dar... îmi dau seama că mai am ceva de vizitat! Și dacă tot biletul include și asta, îmi dau singur un impuls de energie fiindcă este ceva ce are legătură și cu credința mea. Este vorba de Hagia Irini, monument de arhitectură. A avut aceeași soartă ca și Moscheea Albastră, aceea celebră, nu Sultanahmet de mai dimineață! Adică a fost biserică creștină și a fost convertită în moschee/geamie/camii! Se intră tot cu același bilet luat mai devreme, bilet care cuprinde toate obiectivele din compexul Topkapı. Las doar pozele să vorbească, puțin din ce ar putea spune!
Ce vedeți în poză este Poarta Imperială/Bab-ı Hümayun, una din cele trei porți monumentale ridicate sub comanda lui Mehmed Cuceritorul în 1478. Este una din cele trei porți ceremoniale și intrarea principală în prima curte. A avut deasupra un chioșc de unde sultanii și mamele lor urmăreau procesiunile. Se pot vedea inscripții arabice și sure din Coran pe interiorul porții. Poarta a fost folosită periodic și pentru păstrarea tezaurului imperial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu