sâmbătă, 30 septembrie 2017

Sf. Nicolae Cuza Vodă 22.08.2017

Biserica despre care este vorba aici este foarte aproape de mine și niciodată nu s-a nimerit să fie deschis și să intru. Acum este și astfel aflu câteva lucruri interesante.

Biserica se numește ”Sf. Nicolae, Broșteni” și nu are legătură cu Broștenii lui Creangă. Așa se numea odinioară cartierul care era în zonă, pe malul Dâmboviței! 

Chiar dacă hramul este de Sf. Nicolae când se săvârșește o slujbă comună în cele opt biserici cu acest hram din București, aici sunt deținute o parte din moaștele sfântului Nicolae Kasatkin, Apostolul Japoniei. Nu sunt eu foarte religios sau habotnic, dar totuși istoria acestui om este interesantă. Fiindcă toți sfinții au fost oameni mai întâi și apoi au fost canonizați în urma faptelor făcute pentru o anumită religie. Așa și cazul de față (redau din descrierea de la intrarea în curtea bisericii)!

Sfântul Nicolae, pe numele său de mirean Ivan Dimitrievich Kasatkin, s-a născut la 1 august 1836 în satul Berezovsk, provincia Smolensk, Rusia, tatăl său fiind diacon. După studiile teologice urmate, în 1859 este singurul care acceptă călugăria ca și condiție necesară plecării în Țara Soarelui Răsare și pleacă în Japonia la rugămintea Consulatului Rus din Hakkodate, Japonia de a trimite un ieromonah care să îngrijească din punct de vedere sufletesc de membrii misiunii. Pe 24 iunie 1860 Ivan este călugărit și primește numele Nicolae, pe 29 iunie este hirotonit diacon și în ziua următoare preot. După 40 de zile de slujire a Liturghiei pleacă spre Japonia, în iarna din 1860 stând în Siberia alături de sfântul Inokentie de Alaska. Ajunge în 1861 în Japonia și, deoarece predicarea Evangheliei era imposibilă în Japonia, timp de 7 ani studiază limba japoneză, obiceiurile și tradițiile poporului căruia trebuia să îi predice. În 1870, după raportul activității sale (1868-1870) este numit arhimandrit și conducător al Misiunii Ortodoxe nou înființată. După doi ani se întoarce în Japonia și mută centrul misiunii sale la Tokyo, lăsând în locul său pe ieromonahul Anatolie Tihai. Între 1871 și 1873 comunitatea de creștini ortodocși din Japonia e persecutată și membrii ei închiși, inclusiv Pavel Sawabe, cel care avea să devină primul preot de origine japoneză. Tot în 1873 începe la Tokyo construcția unei catedrale ș ia unei școli în cadrul centrului ortodox. În 1874 episcopul Paul de Kamchatka hirotonisește primii preoți de origine japoneză și se dezvoltă 6 școli teologice. În 1878 în Japonia existau deja 4.115 creștini ortodocși, fapt explicat prin cărțile ortodoxe și slujbele ținute în limba japoneză. Sfântul Nicolae devine episcop al Japoniei în 30 martie 1880 și apoi arhiepiscop îdupă războiul ruso-japonez din 1905. La moartea sa, sfântul Nicolae Kasatkin a lăsat în urmă o catedrală, 8 biserici, 276 de capele, 175 de case de rugăciune, 34 de preoți, 8 diaconi și 34.110 credincioși. 

Lungă și interesantă menire care merită amintită aici! 

Din spusele celui care îngrijește de biserică, au venit aici mulți creștini din multe țări europene și chiar japonezi care au confirmat cele spuse mai sus. Oameni cu credință și încredere foarte mare!

Dacă ajungeți pe aici, studiați biserica în detaliu și în spatele altarului în exterior ceea ce se spune că a fost vechiul altar din biserica distrusă la cutemur (avea două turle din care a rămas cea reconstruită în prezent).

Florei 19-20.08.2017

Începem construcţia refugiului din şaua Floreiului sub ideea celor de la "Om pe Munte". Eu mă ofer voluntar şi ajut cu ce pot, ca şi ceilalţi. Unii sunt profesionişti, alţii doar amatori. Contează că, aşa cum în anii '70 au muncit cei de la cercul de turism "Floreiul" Comarnic pentru a ridica refugiul prin voluntariat (puteţi citi povestea aici), vom ridica şi noi refugiul-şcoală şi ne dorim să îl inaugurăm la aceeaşi dată, 23 decembrie, cum a fost inaugurat primul refugiu din şaua Florei. Deocamdată suntem în etapa de săpare a fundaţiei (n.r. la 1 octombrie 2017 fundaţia este gata şi o parte bună din materiale sunt deja în Comarnic pregătite pentru a fi duse sus "în şantier"). Aşa că acum vedeţi câteva poze de la pregătirea cofragului, de la focul de sâmbătă seară (şi foc de lemne şi cel de pe cer!) şi apoi câteva dintr-o plimbare solo de duminică dimineaţă. Urmează diferite etape ale refugiului şi alte şi alte seri...





Eu aleg să dorm lângă foc. Nu îmi e frică de animale, doar avem un câine cu noi. Doar o singură dată mi-a făcut surpriza să mă lingă pe faţă şi nu mă aşteptam. Următoarea poză este dinainte de răsărit, spre dimineaţă am adormit chiar când a răsărit soarele şi Bianca făcea de pază lângă foc...
Cum dimineaţă nimeni nu are chef de plimbare, pornesc pe nişte poteci spre valea Răzoarelor, urc apoi spre vârful Doamnele şi cumva cobor pe cealaltă parte pe la drumul care urcă din Secăria. Chiar întâlnesc nişte localnici şi le admir locurile. Parcă ar fi un colţ de Elveţie din ţara noastră. Sunt multe astfel de locuri. Doar câteva ştiu eu: valea Arieşului, zona Râmeţului, zona de sud a Banatului, munţii Poiana Ruscă, zona Muntelui Băişorii pe unde se desfăşoară Maratonul Apuseni, zonele joase din Apuseni sau din munţii nordului, obcinele bucovinene sau dealurile subcarpatice moldovene, dealurile vrâncene sau cele buzoiene, mai toate drumurile şi satele de pe Drumul Vinului, Subcarpaţii dintre Slănic Prahova şi valea Prahovei (Secăria şi Pietriceaua îmi sunt mai cunoscute, am mai făcut şi alte traversări între sate), zona de mijloc a judeţului Dâmboviţa, Subcarpaţii getici sau dealurile mehedinţene, zona Rucăr-Bran... Aaa, doar prin dealurile subcarpatice mehedinţene din lista de mai sus nu am ajuns...





Uite aici era fostul refugiu, cel al cărui urmaş îl vom ridica noi!
De adăugat că fiecare din cei care au fost acum şi care vor mai veni sunt nişte oameni fantastici, cu mare suflet şi dăruire şi garantat va ieşi un lucru extraordinar!

Crai 12-13.08.2017

Colegi de tură: State Moldoveanu (Bunicu), Cezar Scriba, Cezar Partheniu

Vorbesc cu Bunicu şi convenim să mergem în week-end într-un loc fain în abrupturile Craiului. Aveam de ales între Crai şi Bucegi şi am optat astfel fiindcă suntem mai aproape de o sursă de apă. În Zărneşti ne întâlnim cu Cezar Scriba şi mergem până în Plaiul Foii unde lăsăm maşina înainte de ultima barieră spre Şpirlea. Tot din poveste în poveste intrăm pe valea Şpirlei şi, cu creasta în faţă, nu simţim cum trec metri după metri şi ajungem la izvorul de sub refugiu şi apoi la refugiu.

Pauză binemeritată (că nu ne grăbeşte nimeni!) şi pe BR ajungem la Umerii Pietrei Craiului şi apoi TA până la Marele Grohotiş. Niciodată nu te poţi plictisi pe sub pereţii Crăiesei şi cu oameni faini de munte! Aşa fain este că ne trezim pe Marele Grohotiş de unde Bunicu ne va conduce în locul unde vom dormi. 







Îl ştim şi noi, dar aşa avem prilejul de a mai explora şi alte cotloane de stâncă cunoscute de un veteran al Craiului. Vom descoperi şi multe flori de colţ şi garofiţe (mai mult sau mai puţin endemice), ne vom furişa printre jnepeni şi seara vom sta la poveşti cu alţi doi montaniarzi care fac bivuac. Spre seară mai vine un alt grup puţin mai gălăgios şi Bunicu găseşte metode de a-i linişti. În fond nu trebuie să deranjăm muntele şi caprele negre care sunt la ele acasă...














Dimineaţă ne trezim într-un lapte tare gros şi, până să plecăm, se risipeşte, avem parte de un spectacol al norilor sub noi şi de alte capre negre ce veniseră curioase să vadă ce se întâmplă. Revenim pe acelaşi drum până la umerii Pietrei Craiului şi aici pentru variaţie schimbăm traseul: vom merge prin Curmătura Oţetelei, pe la izvorul omonim şi Curmătura Foii pe BR şi apoi pe Plaiul Mare pe BA până la valea Şpirlei.










După cum vedeţi, sunt mai multe poze şi mai puţine explicaţii fiindcă abrupturile Crăiesei trebuie trăite din plin de cei care o respectă. Aceia se şi interesează mai detaliat de trasee.

PS: Uitasem să spun că între Padina Lăncii şi Marele Grohotiş ne-am întâlnit cu doi faini colegi de club de la cluj care tare s-au bucurat de revedere (ca şi mine fiindcă ne întâlnim mai rar :D)!

Mulţumiri tuturor pentru prilejul de a schimba o vorbă sau un sfat sub pereţii de calcar ai minunateu Crăiese!