marți, 18 iulie 2023

DD, 14-25.07.2022, Z1

Joi seara, după ce își termină Laura programul, pornim spre Tulcea cu gânduri de explorări prin Deltă pentru mai multe zile. Ne abatem un pic din drum pentru a vedea în Ivănești, un monument istoric mai inedit. Pentru asta ieșim din DN 2A prin Andrășești, facem stânga în Albești și apoi iar stânga în Ivănești pe strada Școlii, ne învârtim puțin pe străzile fără nume și ajungem la capătul accesibil al drumul de pământ. De aici printr-o viroagă ajungem în ceea ce era odată centrul satului și biserica ”Sf. Paraschiva”. Acum, așa cum veți citi mai jos, biserica a fost părăsită chiar și de către enoriașii care își aveau strămoșii îngropați aici. Motivul (mai mult în linkul atașat)?

”Încadrată în lista monumentelor istorice din județul Ialomița, biserica vechecu hramul Cuvioasa Paraschiva se află la aproximativ 500 de metri nord de satul Ivănești, comuna Ciulnița, în zona de luncă a râului Ialomița. Lăcașul de cult a fost construit pe parcursul a zece ani, între 1844 și 1854, în stil tradițional muntenesc din blocuri de granit aduse din Dobrogea cu ajutorul carelor cu boi. Datarea oficială a bisericii este 1848, fiind ctitorie a familiei boierului local Gheorghe Cruțu. [...]

Se spune că spre finalul celui de-al doilea război mondial, mai mulți soldați nemți care au vrut să fugă din calea rușilor au încercat să se adăpostească și să se ascundă în biserică. Deși s-au rugat la Divinitate să fie cruțați, au fost în cele din urmă capturați de ruși și masacrați de față cu toți locuitorii din Ivănești. Pentru că nu au fost salvați, soldații germani ar fi blestemat lăcașul de cult, iar sufletele lor bântuie și astăzi zona.” (sursa: turismistoric.ro)























Ne întoarcem în Ivănești, fac poze la istoricul comunei Ciulnița dintr-o stație de autobuz și continuăm spre Slobozia. Un pom cu zarzăre coapte de pe marginea drumului ne oprește pentru a aduna câteva kilograme de fructe foarte zemoase.


Mai oprim doar pentru câteva poze la apus. Sau doar încetinit, nu mai țin minte :D!

Bucov 13.07.2022

 





















București, Tomescu, Paganini 12.07.2022