Ciucaș 16-17.06.2018

De pe la începutul anului anunțasem în CAR U Cluj că organizez tura asta în Ciucaș în ideea că vom mai găsi rhododendron. S-au anunțat doar Nuțu și Iren și le-am confirmat că mergem. Ei și-au luat și vineri liber și ieri au făcut o tură faină dus-întors din pasul Bratocea până în șaua Țigăilor. Nici pe acolo nu era mult rhododendron, sper să găsim zilele astea pe unde mergem... Aseară au dormit la Muntele Roșu în cort, loc unde vom urca cu mașina după ce mă iau de la microbuz din Cheia (sâmbătă dimineață).

Ziua 1 sâmbătă 16 iunie

Lăsăm în mașină corturile, sacii de dormit și ce nu ne trebuie și ne facem planul pe loc. De fapt îl confirm pe cel anunțat de la început cu posibile adaptări: Muntele Roșu-Răscruce-Zăganu-Cheia-Muntele Roșu. Fiindcă vom avea timp suficient vom face o schimbare de traseu mult mai faină.

Așadar urcăm de la Muntele Roșu pe muntele omonim (fără a găsi rhodo) pe marcajul TR. Abia sus la Răscruce ne întâlnim cu primul grup în care inevitabil este cineva care mă cunoaște. Fiindcă sunt mai mulți și vorbesc tare, îi lăsăm și pornim în sus spre vârful Gropșoarele (muntele înseamnă printre altele liniște) (marcaj CR).

Câteva minute ne oprim la fostul punct de prim ajutor (”tomberonul” care acum are lacăt) și pe vârful Gropșoarele. De aici știu că e o coborâre spre zona lanțului, a Porții de Aramă și a vârfului Zăganu. Avem noroc și, chiar dacă nu e cine știe ce rhododendron, găsim multe flori de colț și bujori de munte. Doar trebuie să te uiți în jur ca să vezi minunile de flori :)!

După vârful Zăganu (ar fi posibilă o urcare pe el) facem socoteala că mai avem timp destul și propun o schimbare de traseu: coborâre pe TA pe Cheile Pârâului Sterp și urcare înapoi la Răscruce pe TG prin Cheile Pârâului Alb. Sună bine pentru toți și schimbăm traseul. Coborârea pe Pârâul Sterp e destul de anevoioasă (am urcat-o cu alte ocazii și parcă nu mi-ar face deloc plăcere) și facem pauză la intersecția celor două trasee (TA și TG). Pauză de masă și să mai alimentăm cu apă din Pârâul Sterp, cu multă grijă să nu luăm în sticlă prea multe mizerii. 

De aici începe urcarea pe Pârâul Alb care mi-a plăcut mereu. Era mai sălbatică în 2014 și cu foarte puține marcaje. Acum a fost refăcut marcajul și totuși e la fel de sălbatică. Prin toată valea am găsit doar un hanorac de fâș ca urmă a vreunui om. În rest liniște și mult verde! Săritorile pe care mi le aminteam sunt la locul lor și în plus mai revăd niște mici canioane care atunci nu mi se păreau deloc semnificative. Acum îmi par atât de frumoase :D! Chiar și partea finală a văii, aflată la sud de partea superioară a Culmii Stâncoase, mi se pare foarte faină prin vegetația luxuriantă. Marcajele ne duc peste mici săritori fix până în punctul ”La răscruce” unde de data asta nu mai e nici un turist sau montaniard și ne ia în primire ceața.

Punem câte un fâș sau geacă pe noi și pornim la vale spre mașină și corturi printr-o ușoară burniță. La fix pare să se fi stricat vremea. De fapt vremea este așa în mod normal, noi doar interpretăm ca fiind vreme bună sau vreme proastă în funcție de propriile interese. 

Inițial ziceam că stăm doar la o bere la Silva și până la urmă am mâncat și câte o ciorbiță de văcuță cu ardei și tot ce trebuie. E bună relaxarea și masa pe care o continuăm cu felul doi la corturi înainte să ne băgăm la somn. Eu am noroc că dorm profund, Nuțu a reușit să adoarmă târziu doar după ce a ieșit la ”vecinii” gălăgioși și le-a spus să dea muzica mai încet!

Duminică dimineață se anunță frumos și parcă nu am face o drumeție așa de lungă. Undeva pe la 14-15 ar fi bine să fim înapoi la mașini ca să plecăm spre casă. Pentru mine e ușor, ei au un drum ceva mai lung până la Cluj ;)

Așa că propun să coborâm pe PR în valea Berii și apoi să urcăm până la cabană. Dacă e vreme să mergem pe la Răscruce și să coborâm pe unde am fost ieri, dacă nu avem vreme destulă, să ne întoarcem pe la fântâna Ioan Nicolae și apoi direct la Muntele Roșu. Vom face a doua variantă combinată cu multe povești pe drum și niște MBS gustoase și câte o bere sus la cabana Ciucaș :)! La urcare mergem pe drumul de mașină și la coborâre vom reveni în drum pe varianta remarcată direct de la terenul de sport din fața cabanei până în valea Berii.

La Muntele Roșu facem niște cumpărături ”tradiționale” (cârnați și caș) și pornim cu toate spre Brașov (unde le mulțumesc că mă lasă la gară) și mai departe spre Cluj! 

Ciucaș 9-10.04.2016

Colegi de tură: Dinu și Marlene Mititeanu, Emil Engel, Cezar Partheniu

Ar fi trebuit în we ăsta să merg cu bunii prieteni Dinu și Marlene în Parâng... Vremea prea mohorâtă i-a îndemnat spre o soluție de rezervă. Trebuie mișcare, trebuie să respirăm Munte! Mergem în Ciucaș! Stabilim împreună (eu vin cu Emil care aștepta de mult să-mi cunoască prietenii) să ne întâlnim în Cheia.

Ziua 1 - sâmbătă 9.04.2016

Eu cu Emil plecăm la 6.30 cu microbuzul din autogara IDM (București) spre Cheia, Dinu și Marlene vin cu mașina de la Cluj. Drumul curge repede, în ultima parte stând de vorbă cu fata soților Bran de la pensiunea Caty din Cheia (unde coborâsem acum aproape un an din Grohotiș). La fel de vorbăreață și de treabă ca și părinții ei! Coborâm în Cheia în centru și mai golim din punga cu banane, vorbesc cu Dinu și ieșim la DN 1A spre mănăstire. Parcă ne-am fi înțeles la oră că imediat apar Dinu și Marlene cu mașina! Încărcăm bagajele, reordonăm (zipuim ;)!) și urcăm la Muntele Roșu, bucuroși că s-a mai refăcut o parte din drum! 

Parcăm în fața cabanei Muntele Roșu, ne echipăm de drum, luăm apă și pornim la drum. Pentru astăzi convenim să mergem spre vârful Ciucaș (bineînțeles cu circuitul de vârf) și mâine pe Gropșoarele-Zăganu. Drumul merge fain din poveste în poveste, din sfat în sfat, din plan în plan, din brândușă în brândușă... Aproape că nu ne dăm seama când BG ne duce la fântâna lui Nicolae Ioan și continuăm pe drumul de mașină de pe valea Berii până la golul alpin în care se află cabana Ciucaș. Nici măcar nu ne mai uităm după marcaje, am fost toți de atâtea ori pe aici!

Oare de ce Marlene s-o fi oprit într-un covor de brândușe :D? Uite un mic răspuns vedeți în imagine, restul trebuie să vi-l închipuiți ;)!

Trecem repede de cabană și urmăm marcajul BR spre vârf. Câteodată covoarele de brândușe ne țin pe loc, alteori ne opresc stâncile pentru a le imortaliza (verticalele Tigăilor sau Babele, crestele zimțate ce se lasă spre nord; pe una din ele îmi imaginez un traseu în circuit prin zone cu stâncării, limbile de zăpadă pe care le traversăm...). Într-o șa înainte de Babe facem o scurtă pauză și eu vreau să cercetez niște poteci-brâne pe stânga coloșilor (marcajul e pe dreapta). Se poate urca pe sub stânci până în potecă mai sus, urc puțin printr-o fisură între pereții de conglomerat... Ne regrupăm în poteca marcată, facem o mini-pauză foto la Babe, ajungem la ultimul vâlcel cu zăpadă pe care îl abordăm fiecare cum vrea, pe zăpadă sau pe lateralele de pământ și pietriș, mai urcăm câțiva pași și suntem în vârf. Pauză, vorbim de ale noastre (legate mai mult sau mai puțin de munte), facem o co-lecție de geografie, mâncăm puțin sau bem ceai fierbinte și în puține minute ne continuăm drumul. Vântul nu ne lasă să stăm prea mult...

Urmăm aceeași bandă roșie spre șaua Tigăilor, cu o scurtă pauză la jnepenii arși și ceva unghiuri spre Goliat, ne salutăm cu grupurile care urcă din pasul Bratocea pe culmea Bratocei și la stâlpul din șa facem stânga pe CR spre cabana Ciucaș. Încă e multă zăpadă pe poteca care coboară spre poiana Teslei!

Cam se adună nori pe deasupra noastră și chiar începe să pice ceva. Punem pelerine sau haine de ploaie și mergem mai departe: nu ne sperie pe noi o ploaie pe munte! Un alt montaniard care merge puțin mai în față chiar se echipează cu suprapantaloni și cu haină rezistentă de ploaie. Trecem peste două limbi de zăpadă, suntem fascinați de ”Ama Dablam”-ul Ciucașului sau de viroagele care coboară de sub el spre potecă, lăsăm un fost țarc de lemn (unde altă dată am văzut câțiva cai semi-sălbatici) și urcăm în șaua de după Tigăi (revenim la marcajul BR): ”Parcă am mai fost pe aici ;)!” (Dinu). Pe lângă lac coborâm spre cabană, un pic alergați de norii cenușii ce veniseră din Grohotiș și acum acoperă zona vârfului Ciucaș. Tot așa și creasta Gropșoarelor e sub nori, poate mâine ne ajută! Regrupăm la cabană și pornim spre valea Berii.

Chiar la cabană propun o variație de traseu (asta după ce dau mesaj unei bune prietene cu care am dormit acum ceva vreme chiar pe terenul orizontal din fața cabanei): hai să coborâm pe noul traseu, uite se văd stâlpi noi! Toții colegii sunt de acord și urmăm linia stâlpilor și marcajele BG. După o mică coborâre pe culmea împădurită începe o pantă pământoasă și alunecoasă în condiții de ploaie. Aduce aminte cumva de mai noul marcaj TR ce urcă în vestul Pietrei Craiului pe la refugiul Speranțelor și pe ramura de sus a Brâului Ciorânga! De ce or fi făcut marcajul pe aici?... Coborâm în valea Berii, trecem de fântâna lui Nicolae Ioan și urcăm pe același traseu la Muntele Roșu.

Mâncăm la Muntele Roșu o ciorbă și un desert, mutăm mașina spre capătul de jos al poienii (spre sud spre dealul Cucului), montăm corturile și ne bucurăm de masa de seară. Spusesem colegilor clujeni că le dăm un bulz și de fapt în limba ”lor” se numește balmoș. Acolo prin bulz se înțelege bila de mămăligă cu brânză, unt, slană, ou etc în interior și puțin coaptă, balmoșul îi așa un amestec fiert din mămăligă, brânză, unt, slană, ou etc. Admirăm apusul roșiatic și norii ce încă se joacă pe cer și pe întuneric ne retragem la somn. Dimineață plecarea e la 7.30!

Ziua 2 - duminică 10.04.2016

Cum este foarte normal pe munte, se stabilește mereu ora de plecare în tură, nu ora de trezire! Fiecare are tipicul lui și știe cât îi ia să fie gata de drum! Noi respectăm ora și la ora stabilită închidem portbagajul mașinii cu corturile și restul bagajelor și pornim la drum. Cu o mică întârziere fiindcă avem de luat apă de la izvorul din fața cabanei (cel cu robinet). De data asta urcăm pe TR spre vârful Muntele Roșu cu ochii și mintea puțin îngândurate spre norii care acoperă creasta Gropșoarele-Zăganu. Se pare că va fi mai mult zi de respirat Munte!

Urcăm printre brândușe, ghiocei și albăstrele, regrupăm la prima șa unde era vechiul punct meteorologic, continuăm pe curbă de nivel până sub Muntele Roșu, ne îmbrăcăm de vânt și ploaie (mai mult vânt) și intrăm în marea albă. De aici începe perioada în care doar avem de mers, nu mai avem ce admira!

Urcăm printre poteci de animale până în punctul ”La răscruce” (unde potecile se intersectează în cruce la 90 de grade) și schimbăm direcția la dreapta spre Gropșoarele. Cam bate ceva vânt, e ceață rece... Mergem continuu până la cele două cutii metalice rotunde. Una e amenajată și închisă ca stație meteo automată cu panou solar, cealaltă e adăpost de salvare. Unde și stăm pentru un ceai fierbinte, ceva plăcinte și rahat (că doar venim din sudul turcesc!) și stabilim ce facem mai departe: domnul Dinu merge până pe vârful Gropșoarele sau puțin mai departe și se întoarce pe același drum la mașină și noi, restul, continuăm creasta spre Zăganu și Cheia. Urmează să ne întâlnim la ieșirea din traseu la DN 1A!

Începem coborâșul destul de înclinat și, puțin înainte de finalul pantei, Dinu se oprește și se întoarce prin ceață. Fiind singur, merge mai repede și ajunge la mașină într-un timp mai scurt decât cel de la urcare! Ne va suna de la mașină și ne va aștepta vreo 45 de minute la asfalt!

Noi continuăm traseul pe marcajul CR, trecem pe la Lanțuri și prin Poarta de Aramă și ieșim la capătul traseului marcat cu TA pe valea Pârâului Sterp. Abia aici scăpăm de ceață și mai scoatem din haine. Ne întâlnim cu niște maratoniști în antrenament și ne salutăm voioși. 

Înainte de a coborî la dreapta pe CR după vârful Zăganu, Marlene propune să urcăm pe vârfulețul din față. Nu a urcat niciodată. Cum să nu o însoțesc într-un loc nou pentru mine? Stând fiecare pe câte un vârf din cele două despărțite de o mică șa, putem admira ultima parte a traseului nostru și vârful Zăganu.

Revenim la potecă, continuăm în grup complet până la primul punct de belvedere (ce bine ar fi fără cele câteva vârfuri de brad rupte, cel mai probabil pe cale naturală), pe sub pereții de sub vârful de mai devreme coborâm până în șaua următoare cu stâlp și la dreapta ne lăsăm pe curbă de nivel spre stâna Zăganu. Motiv de pauză, ceai cald, masă cu autoservire la alegere, cercetare a stânei pentru cine știe ce ture de iarnă, studierea hărții...

Continuăm prin lunga poiană cu o ultimă privire asupra stâncilor printre care am coborât, surprindem un copac masiv fulgerat/ars din interior, intrăm în pădure și ținem culmea până la întâlnirea cu BA dinspre Poiana Stânii.

Mai departe coborâm pe culmea Buzăianu și pe Piscul Turiștilor (care este mai mult un plai decât un pisc!) până jos la mașină. Suntem puțin după miezul zilei la mașină, cu 10-15 minute înainte de a începe ploaia prevăzută! 

Le propusesem să mergem cu ei până la Brașov (să nu mai folosim microbuzul din Cheia) și facem așa fiindcă e mai ușor pentru toți. Parcurgem lungul drum prin pasul Bratocea, zona Babarunca, Podul Teslei și lacul Târlung, ocolim orașul Săcele pe noua centură și ne duc în Brașov la gară. Cum s-a nimerit că avem tren spre București cam la 20-25 de minute după ce am ajuns noi! Mulțumim mult și promitem să ne vedem cât de curând.

În condiții de vreme neprielnică prin cei mai mulți munți, Ciucașul a fost pentru toți alegerea perfectă pentru un we reușit!