vineri, 17 iunie 2016

Ciucaș pentru rhodo 11.06.2016

De ceva vreme colegii de la ”Floarea de Colț” București au anunțat că merg sâmbătă cu un autocar în Ciucaș pentru rhodo (organizatoarea e Artemiza). În ultima clipă mi se confirmă un loc în autocar și iată-mă, într-un imens grup de 50 de oameni, din nou pe potecile Ciucașului. 

Pe drum se stabilesc mai multe rute, unele doar pentru rhododendron, altele pentru cei care vor să vadă și spectacolul împietrit al Ciucașului. Majoritatea monumentelor naturale sunt pe culmea Bratocea pe marcajul BR (pe care, anticipez, îl vom urma până în șaua Gropșoare). Mă trezesc că în autocar mi se dă responsabilitatea celui de-al treilea grup, pe traseul cel mai lung. Primul grup a urcat direct pe Zăganu spre Gropșoare și apoi coborâre pe la cabana Muntele Roșu și valea Gropșoare la autocar. Al doilea grup a mers pe valea Berii spre Muntele Roșu, ceva plimbare în sus spre vârful omonim și iarăși la autocar. Eu, ”ghidul” celui de-al treilea grup, mă trezesc cu 20 de colegi pe care trebuie să îi îndrum din pasul Bratocea pe culmea omonimă spre șaua Tigăilor, apoi pe vârful Ciucaș. Singurul lucru stabilit este ora 17.50 de întoarcerea la autocar.

Pas cu pas, metru cu metru, poveste cu poveste, rouă pe frunze, câteva flori de rhodo aproape de potecă, întâlnire cu alte grupuri, exemplificare a fiecărei formațiuni stâncoase cu explicații (pe cât posibil), nori mai mult sau mai puțin fotogenici... Văd traseul marcat cu TG spre Babarunca și îmi propun ca într-o tură următoare să cobor pe el! Toate elementele de mai devreme ne duc în șaua Tigăilor/Țigăilor unde, la scurta pauză de masă (5-10 minute) mă întâlnesc cu câțiva prieteni, ”concurenți” la trofeul ”Cocoșul de munte” din cadrul concursului Ștafeta Munților. Faine revederi și urări de traseu ușor mai departe! După ultimele vederi spre est spre Tesla, Turnul lui Goliat și Ciobanul cu Oile, ne adunăm și pornim spre vârful care se anunță tot mai în nori.
















Sus pe vârful Ciucaș e mare înghesuială fiindcă e punct de control al concursului. Recunosc câțiva prieteni și ne bucurăm de revedere. Nu stăm decât câteva minute și pornim la vale spre Babe și cabana/hotelul Ciucaș. E tare ceață și trebuie să stăm grupați, la grup așa de mare nu vreau să am surprize! Începe ploaia urâtă, punem pe noi pelerine și fâșuri de ploaie și tot mergem la vale. La al doilea vâlcel plin de apă care se scurge la vale, trei dintre colegi coboară pe marcaj pe vâlcel și restul mergem pe o potecă în față. Știu că se poate și pe aici, nu mai știu exact ce pași avem de trecut. Cei mai tineri din grup coboară ca niște capre negre până la poteca marcată, eu stau în spatele grupului pentru siguranță și ajutor pentru cine are nevoie. Trecem o treaptă de stâncă, coborâm pe un vâlcel stâncos și sinuos și ieșim cu toții la marcaj. Din spatele nostru vin și câțiva arbitri de la concurs, plouați ca și noi. Continuăm până în șaua de după Tigăile/Țigăile Mari observând spectacolul aburilor ce ies din panta înierbată după ploaie...


Stabilim că facem o pauză la cabană/hotel și vom sta cu 5 minute mai mult decât sfertul de oră stabilit. Doi din grup anunță că vor coborî pe drumul auto până la fântâna Ioan Nicolae și apoi urcă până la cabana Muntele Roșu. Mi-au spus că la 16.30 încep coborârea pe PA (valea Gropșoare) ca să ajungă la timp la autocar.

Noi avem 3 ore, timp suficient să ajungem până la Răscruce și apoi să coborâm pe Muntele Roșu până la cabana omonimă și apoi la vale la autocar! Doar pentru rhododendronul de pe Muntele Roșu venisem!

Urcăm pe BR pe muntele Chirușca și pe la peretele înclinat încep să vină iarăși norii peste noi. Sperăm să ne ajute vremea.
Regrupăm în șaua Chirușca (unde lăsăm la stânga marcajele BA și CA), urcăm până în șaua Gropșoare, cu grijă fiindcă o colegă simte ceva dureri în picior... Un coleg mă întreabă de ce variante de coborâre avem. Cea mai scurtă e o variantă nemarcată pe valea Gropșoare! Știu că de mult era potecă pe aici... Mergem încet cu toții în șaua Gropșoare unde lăsăm BR în față. Noi facem 90 de grade la dreapta pe CR spre Răscruce după o foarte scurtă pauză. Vremea se strică, în sus intrăm în ceață și mergem cât mai regrupat posibil. Știu și înțeleg iritarea unor colegi: mai urcăm mult că parcă trebuia să coborâm! În astfel de condiții este cel mai ușor să dai vina pe conducătorul de grup pentru vremea păcătoasă pe care trebuie să o suporți. Când de fapt și el trece exact prin aceeași vreme și în plus are responsabilitatea tuturor din grup. Prin vreme păcătoasă trebuie să înțelegeți în momentul ăsta ceață deasă, ploaie cu piatră și vânt puternic!

Ținem aproape (caut să îi văd prin ceață pe toți din grup), ajungem la Răscruce și de aici cotim la dreapta pe TR. Nu se vede nimic, vremea nu dă semne de reparat! Coborâm prin ploaie, de câteva ori auzim și tunete undeva în spatele nostru, în foarte scurt timp suntem uzi cu totul și nu avem altă soluție decât să mergem. Pe aici ar fi trebuit să vedem rhododendron de la care vine și numele vârfului Muntele Roșu pe care îl depășim. Nimic, nimic! Bine că la vremea asta nici nu mai stăm să ne uităm de rhodo. Grăbim pasul cât se poate la vale. Pe curba de nivel dinainte de vechea stație meteo e un mare noroi pe potecă, depășim o pereche cu copil cu umbrele (!) și ne oprim la regrupare înainte de ultima coborâre prin pădure la Muntele Roșu. Tot plouă, plouă și trebuie să ne așteptăm colegii. Când îi vedem pe ultimii, pornim încet la vale spre Muntele Roșu. Cu toată oboseala și rezistența la vreme păcătoasă, ajungem la Muntele Roșu la drumul de Silva la 17.30. Clar nu mai putem ajunge în 20 de minute la autocar! O sun pe Artemiza (ca ”responsabil” de grup), îmi iau reproșurile cu întârzierea și motivez că nu aveam cum coborî mai repede. Pe vreme bună clar puteam să ajungem la timp!

Pornim pe PA în jos prin pădure spre valea Gropșoare, avem de mers pe drumul forestier plin de noroaie (evităm uneori pe lângă drum), trecem de niște mașini 4x4 ale căror șoferi erau fericiți că au doar puțin de lucru și tras mașinile prin noroi, primii coborâm la drumul forestier din vale și așteptăm să se adune toți 19. Poate am greșit puțin că ne-am distanțat prin pădure, dar aici nu mai văd aceleași pericole din zona expusă! Primesc și aici niște reproșuri și nu am ce le face. Dacă fiecare și-a asumat că merge pe munte, se poate aștepta și la zone cu noroi și de mers cu atenție mărită! Cu grupul întregit (excepție cei doi care ajunseseră la autocar), mergem prin Poiana Mare și pe drumul forestier pe valea Gropșoare. Artemiza ne iese supărată în întâmpinare și ne muștruluiește pe toți. Nu ni se pare corect, chiar dacă am întârziat cu circa 30 de minute, mai ales în condițiile neprevăzute. În fine, la asfalt ne așteptau colegii cu autocarul, stingem puțin din tensiune și mergem pe drumul cunoscut, cu o scurtă oprire în Ploiești, spre casă! 

PS: Știu că descrierile neînțelegerilor nu le sting pe acestea și vă rog să înțelegeți că e doar un punct de vedere personal! Ca de altfel tot ce scriu eu aici pe blog, caut sa dau date cât mai exacte și subiectivitatea tot rămâne! Poate citind și altă părere, fiecare poate realiza partea lui de greșeală. Aici și eu am greșit puțin că am estimat timpii prea rapizi. Eu aș fi mers mult mai repede, probabil în două ore în loc de trei estimate și trei și jumătate făcute pe ultimul segment, de la cabana Ciucaș! Eu cred că, ținând cont de condițiile meteo, se poate accepta întârzierea (chiar dacă asta înseamnă ceva tensiune cu șoferul). Viața și sănătatea colegilor este mai importantă decât niște amărâți de bani dați de întârziere. Rigiditatea timpilor pe munte se poate respecta doar când mergi cu oameni de nivelul tău ca mers, altfel trebuie să înțelegem că într-un grup mare e inevitabil să mai apară întârzieri și neînțelegeri, ritmuri diferite de mers etc. Cert e că grupul nostru s-a simțit foarte bine și cred că vom mai merge și în alte ture!

miercuri, 15 iunie 2016

Comana 26.05.2016











Maramureș 21-22.05.2016

RT Munții Maramureșului 21-22.05.2016

Participanți: Ioana Mureșan, Alexandru Iacob, Radu Barna, Andrei Cora, Alexandru Dorolți, Adriana Chira, Cezar Partheniu, Vlad Boerescu, Lucian Sătmărean, Anca Ardelean, Ovidiu Oltean, Teo Oltean, Marilena și Dinu Mititeanu, Denisa Todea, Alexandru Todea, Ionuț Trif, Diana Ciorbă, Paul și Dorina Horvat, Patricia Anuțoiu, Florina Vasile,Cristian Gavrea, Anca Elena Rusu, Geta Oltean, iar duminică și Adriana Andreica cu soțul Florin Grec.  

Una din turele ”clasice” organizate de Dinu și Marlene, tura de anul acesta adună toți colegii de mai sus. Cu excepția colegilor Adriana Andreica și Florin Grec  (care vin duminică dimineață pentru tura pe vârful Pop Ivan), a lui Radu Barna și a Ioanei Mureșan (care veniseră cu o zi mai devreme și parcurseseră drumul mocăniței  de pe Valea Vaserului plus câteva mici trasee de trekking) și a soților Horvat (ajung sâmbătă dimineață), restul ajungem vineri seara la cantonul  silvic Repedea de pe valea omonimă la doi kilometri de confluența cu valea Ruscova (după 200 de kilometri de la Cluj). D-l Dinu aranjase să campăm aici (un mai vechi loc de tabără a clubului) în siguranță pentru modesta sumă de 10 lei/persoană (două nopți). În plus, am plecat de acasă cu temele făcute: tabele cu organizarea pe mașini și corturi și, ce este esențial aici, tabelul cu datele complete ale participanților pe care Dinu și Marlene l-au predat în aceeași seară Poliției de Frontieră din Poienile de sub Munte!

Majoritatea urmăm drumul recomandat de dl. Dinu: Cluj – Dej – Salva – pasul Șetref (817m) – satul Săcel  (până aici DN 17C) – valea Izei – Dragomirești (unde observ din trecere Muzeul țărăncii române) – Bogdan Vodă - Bocicoel –Vișeul de Jos (DN18)- Leordina – Ruscova – Repedea – valea Repedea – cantonul silvic Repedea.

Montăm tabăra, socializăm, ne bucurăm de (re)vedere și undeva pe la ora 22.00 ne retragem la somn pentru a fi odihniți mâine. Aflăm planul pentru cele două zile, inversat față de propunerea inițială (pentru dragii colegii Adriana și Florin).

Ziua 1 - sâmbătă 21.05.2016

Respectând punctualitatea, sâmbătă la ora 7.00 suntem toți în afara taberei la drum. După prima lecție de mers cu bețele, pornim în amonte circa un kilometru până la vărsarea pârâului Tomnatec în valea Repedea. Pe valea Tomnatec vom merge mâine pe marcajul TR. Să nu anticipăm! Doar spun aici o curiozitate: și aici ca și în Piatra Craiului (Valea cu Apă) și în rezervația Scărița-Belioara (Belioara) există două cursuri de apă cu același nume care curg în direcții diferite – două pârâuri Tomnatec izvorăsc de sub vârful Tomnatec/Tomnatic, unul curge spre valea Repedea și celălalt spre valea Bistra (pe harta Munții Noștri 08 ultimul apare cu denumirea Hutiuteanca pe tot parcursul apei).

Trecem apa Repedea pe un pod de lemn și urmăm marcajele BA pe drumul stânelor. Depășim câțiva localnici care urcă cu vacile și cu juncanele spre stânele de sub Pietriceaua și ne tot bucurăm de peisaj neștiind ce frumuseți ne așteaptă mai sus. Facem pauză la circa 850-860m altitudine la prima stână. Căpșuni și cireșe de la Diana (tocmai aici sus în munte!), cârnați de la Radu, voie bună, glume peste glume... Continuăm urcușul pe același drum în câteva serpentine până la următoarea stână (cu grajd mare) de sub Pietriceaua. Doar câteva poze și mai sus pe sub pereții Pietricelei până într-o șa aflată la circa 1500m. O altă lecție de mers cu bețele, cercul de cunoaștere a colegilor și pe curbă de nivel urcăm printre brândușe până la lacul Vinderel (greu se arată doar cu câteva zeci de metri înainte de șa). O curiozitate geografică: deși lacul și pârâul Vinderel se află în căldare vestică, apele lacului se varsă în Groapa Julii spre est!!!







Cine vrea poate urca până pe vârful Farcău, cine nu așteaptă aici că oricum ne întoarcem pe aici. Doar Radu și Florina rămân la lac să le tihnească masa, restul urcăm pe Farcău aflat la stânga spre linia de graniță (23 de colegi și prieteni). Vor urca și ei până la crucea aflată la 1746m altitudine! Tot povestim la urcare, suntem fascinați de amintirile domnului Dinu și aproape nu ne dăm seama când ajungem pe vârf (1957m). Marlene urcase mai repede cu majoritatea grupului și ne așteptau!




Lecție de geografie: se vede toată creasta înzăpezită a Rodnei, se vede Pietrosul Bardăului, se vede Creasta Cocoșului din Gutâi, se vede Țibleșul cu al său trio Arcer, Țibleș, Bran, se văd munții Ucrainei și, poate cel mai impunător din imediata apropiere, vârful Pop Ivan de pe graniță cu ale sale căldări glaciare nordice cu pete serioase de zăpadă. E și zăpadă veche și nouă de săptămâna trecută!

De menționat faina întâlnire cu ciobanul care își recuperează cei doi cai solizi care fugiseră de urgie săptămâna trecută, coborâseră până în Poieni și urcaseră singuri într-o poiană aflată la est de vârful Farcău!

La întoarcerea de pe vârf eu rămân puțin în urmă și explorez zona sud-vestică a vârfului printre stânci asemănătoare Ciucașului. Doar în trecere rapidă, nu explorare aprofundată, fiindcă nu vreau să mă las așteptat prea mult la lac!

Prima imagine de mai jos nu e inversată :D!




Cu toții mergem pe buza estică a căldării lacului și, cu excepția a doi colegi care porniseră pe drumurile de ATV mai line spre culmea Rugașului, urcăm pe marcajul BR până pe vârful Mihailecu (1918m) (unde facem tradiționalul gipfelkuss al clubului).


Pauză scurtă și pornim în coborâre înapoi spre șaua de final a culmii Rugașului. Eu și Geta facem un mic ocol în căutare de covoare de brândușe ;)! 
Revenim la grup chiar în linia culmii și admirăm salba de lacuri (unele permanente) din stânga noastră. Pe vârful cel mai înalt al culmii mai facem un cerc urând ”La mulți ani!” colegilor ce își sărbătoresc onomastica astăzi și începem coborârea. Scurtă pauză deasupra stânii din Runea și apoi deasupra fostei stâni din Laba!


Dinu și Marlene analizează posibilitatea scurtării traseului marcat cu BA peste vârful Chicera spre satul Repedea. Cum nu știm sigur peste ce dăm, Dinu și cu mine (voluntar) pornim prin poienile aflate puțin mai jos de vechea stână din Laba spre valea Repedea. Restul grupului continuă pe marcaj și culme și, la un drum mai vizibil la dreapta, cotesc pe el și încep coborârea. Se dovedește a fi un drum de TAF care merge pe firul apei abrupt, trece de multe ori apa sau merge prin apă și coboară în capătul de sus al satului Repedea. Cu un ocol pe la magazin, vor merge apoi circa 1,5 kilometri în amonte până la canton.

Eu cu dl. Dinu coborâm cu atenție de la vechea stână spre dreapta din poiană în poiană și din stână în stână, descoperim drumurile de coborâre (era logic să fie astfel de drumuri), în a treia poiană (poiana Clenea) chiar vedem grădini îngrijite și fum de la un foc, salutăm de departe cel ce făcuse focul și coborâm în câteva sute de metri la drumul pe care venisem mai devreme (BA).


Pe drumul cunoscut coborâm la pod și apoi la ”base camp” (circa 18.40, cam cu 40 de minute înainte să ajungă grupul mare din sat).

Relaxare cu picioarele în apă rece și în iarbă, masă la comun, voie bună, atmosferă ce se lungește rapid până pe la 22.30 când ne retragem la somn. Mai avem o zi lungă mâine! 

Ziua 2 - duminică 22.05.2016

La aceeași oră matinală 7.00 suntem toți la poarta cantonului. Ne trezise lumina mult mai devreme și ne bucurăm că au venit și Adriana și Florin! Pornim tot în amonte ca și ieri pe valea Repedea circa un kilometru și apoi cotim la stânga pe TR pe valea Tomnatec. În dreapta e podul și marcajul BA de ieri!

La început avem parte de drum forestier lejer (seamănă cu drumurile forestiere dintre lungile culmi făgărășene nordice) și la prima curbă la dreapta ieșim din drum și urmăm pe marcaje firul pârâului. De câteva ori avem de trecut apa, prilej pentru a demonstra (cei cu experiență) și a învăța (cei aflați mai la început) cum se merge cu bețele prin apă, cum se trece apa fără să te uzi sau chiar cum se trece prin apă în bocanci!
Ieșim din firul văii într-o poiană la stânga, ne încălzim puțin la soare și pornim în sus prin stânga poienii și prin pădure pe marcaje. Urcușul e uneori abrupt, avem parte de ”genunchiș” (de ce i-o zice ”pieptiș” că doar mergi cu genunchii mai sus, nu cu pieptul!) și ieșim peste un pârâiaș la linia culmii. Pauză de regrupare, ceva foto și mai departe pe culme.
Poteca marcată cu TR urcă alternativ prin poieni și zone de pădure, într-o poiană largă dăm de bulbuci galbeni de pădure (specie protejată), în poiana următoare facem o curbă largă la stânga spre partea de sus a poienii și apoi alta dreapta mai abrupt până la un sălaș unde întâlnim marcajul BG ce vine din Repedea peste vârful Certina. Pauză de masă, uscat haine, povești despre locuri mai îndepărtate și pornim mai departe spre vârf. Asta după ce avem o mică lecție de orientare! Coborâm pe ambele marcaje în șaua Tomnatecul tot povestind de Dolomiți, alte ture și alte planuri, întâlnim aici și un marcaj PA și urcăm spre Poiana cu Narcise și vârful Tomnatic/Tomnatecul. O pauză-două (e pantă destul de mare) și ajungem la capătul de jos al poienii!

Nu prea vedem narcise! Tot urcăm până la masa cu bănci pentru odihnă, regrupăm și în timpul pauzei, găsesc circa 50 de narcise într-o zonă mai ascunsă drumeților. Superbe, mici, gingașe, strălucitoare printre tufele de afine! 


Nu stăm prea mult și pornim la deal. La următorul panou turistic cu un text despre păstrarea tradițiilor de către bătrâni (mai mult ei păstrează decât tinerii) găsesc  o amintire de nuntă de săptămâna trecută sub forma unei butelcuțe în care probabil a fost horincă. Așa aflu de cuvântul ”horincie”, vă las pe voi să ghiciți ce este aceea!

Tot povestim și ajungem, pe curbă de nivel pe versantul estic al Tomnaticului, în șaua Nedeia dinainte de vârful Paltinu.
Suntem ultimii, restul sunt deja pe vârful Paltinu pe drumul motorizaților. Poteca inițială merge pe curbă de nivel pe versantul estic al vârfului! Grupul mare e tot în față, când ajungem în vârf îi vedem la prima bornă de graniță din Capul Groșilor!
Dinu ne așteaptă în șa și urcăm în ritm ceva mai alert până la prima bornă. Are numărul 368, coordonatele N47°54’880’’, E24°20’699’’, 1635m altitudine și pe ea sunt câteva indicații în ucrainiană și marcajul internațional BR! Chiar vine un biker grec pe motor și Dinu îl muștruluiește. Datorită lor nu avem liniște pe munte nici aici! Nu înțelege și ne salută în grecește! 


Cu ultimul grup urcăm de aici până în primul vârf (denumit de Radu ”Pop Ivănel”) aflat la 1869m. Nu mai e timp să ajung până pe Pop Ivan mai ales fiindcă aș merge singur pe graniță și nu e deloc recomandat! Așa că ne oprim aici, Dinu reușește să vorbească la telefon cu un coleg din grupul de pe vârf (se vede vârful stâncos cu bornă de beton și piramidă metalică) și îi așteptăm să se întoarcă cu toții.
Coborâm până în șaua Capul Groșilor (1591m) și de aici ne despărțim în două grupuri. O parte, conduși de Marlene, merge pe traseul ”lung” pe la poiana narciselor, apoi pe BG până aproape de Repedea și pe un drum al localnicilor (punctul final este în șoseaua Ruscova-Poienile de sub Munte) spre valea Repedea și corturi (au parte de o coborâre faină). O altă parte (8 conduși de dl Dinu) coborâm pe traseul ”scurt” la stâna de sub Capul Groșilor. Este a unor ruteni din Repedea care vorbesc mai mult ucrainiană și puțin română! Ne tentează cașul și urda puse la scurs de zăr și până la urmă cred că le luăm (mai mulți) vreo 14-15 kilograme! Sunt un pic uimiți și bucuroși că a venit clientul la ei și nu mai trebuie să mai coboare să mai vândă la piață! Continuăm pe lângă frumoșii lor câini și cai și urmăm drumul tot la vale, pe scurtături când se poate.




Trecem ba prin zone defrișate, ba prin pădure pe drumuri adâncite în pământ, ba mai povestim de una-de alta... Coborâșul fain ne duce într-o poiană cu colibe la drumul  de pe valea Repedea în zona Smereceni.
De aici fiecare merge în ritmul lui, trecem pe lângă piatra Moloșnaia cu pereți abrupți și peșteri agățate, tot avem parte de furtunoasa apă a Repedei (că nu degeaba îi spune așa!) prin cascade și alte căderi de apă printre stânci imense, lăsăm un baci cu ciobanii ce urcă la deal o turmă de 1000-1100 de oi cu doar trei câini (în spatele turmei urcă un camion care duce oile betege!)... Sunt vreo 6 kilometri până la corturi și pe ultimii trei avem noroc (ultimii șase care mergem mai încet) de ne ia un tânăr din Repedea cu mașina de teren.


Cu mulțumiri și povestiri ne lasă la corturi, strângem repede corturile, ne salutăm și Radu se oferă să mă ducă până la o gară (e în mașină doar cu Ioana). Venisem cu Ovidiu și Teo Oltean care nu au mai venit în tura de azi (spusese și Vlad că mă poate ajuta cu un loc în mașină). 

Plecăm penultima mașină în jur de ora 20.00, mergem bine pe drumul cunoscut și pentru viteză din Vișeul de Jos mergem prin Vișeul de Sus, Moisei și apoi Săcel (zona satului Bocicoel are multe serpentine care ne încetinesc). Ținem drumul de venire prin pasul Șetref și ne grăbim să prind trenul de 22.40 din Beclean (aflasem ora prin telefon de la soră-mea, eu știam de 22.22!). Ajungem la fix înainte să plece trenul din gară și nașul nu acceptă să îmi dea bilet în tren. Cu trenul ăsta ajungeam la timp luni dimineață pentru serviciu! Acum găsesc o variantă mai complicată: 01.17 interregio până în Brașov și apoi legătură la 20 de minute spre București. Doar că ajung la 10.21 în loc de 8.32! Anunț întârzierea la serviciu, mâncăm la un bar din apropierea gării și cu mulțumiri adresate colegilor pentru răbdare și tura foarte faină, ei pleacă pe la miezul nopții spre Cluj. Ajung undeva pe la 1.25-1.30 acasă, chiar după ce m-am pornit și eu pe lungul drum spre București.

Mulțumiri tuturor colegilor pentru fainele zile din munții Maramureșului și sper să ne revedem cât de curând, unii chiar peste câteva zile la Maraton Apuseni!