O zi în București... Se spune că acum un secol sau ceva mai mult ca timp era numit ”Micul Paris”. Și ei aveau dreptate: o parte din București era mai apropiată de Occident și de eleganța pariziană de la acele vremuri. Dar să nu uităm că Bucureștii erau legătura și cu Orientul prin moștenirea dată de perioada fanariotă și cele anterioare în care am avut strânse legături cu turcii. Deci, așa cum scrie la intrarea de la muzeu: ”West meets East at the gates of the Orient”! Dar mai întâi să vedem răsăritul... de peste blocurile gri!
Ziceam de muzeu... În București chiar există muzeul ”Micul Paris”, în Centrul Vechi. Bine, dacă nu te duci setat pentru asta este foarte probabil să nici nu observi afișul de la intrare! Dar chiar și pentru un bucureștean care provine dintr-o familie cu eleganță acum ceva decenii, muzeul este o descoperire și o amintire a vremurilor de altă dată. Și unele obiecte chiar aduc aminte de generațiile anterioare (personale)... După câteva afișe faine pe hol urci la etaj și observi intrarea într-un apartament care a supraviețuit distrugerii. De fapt e o bucurie să mai vezi astfel de clădiri supraviețuitoare modernismului comunist cu betoane și totul doar cu colțuri rigide. Sun din clopoțel la intrare (obicei interbelic), îmi deschide proprietarul muzeului, plătesc modesta taxă de 30 de lei și încep poveștile foarte faine, din Bucureștii de odinioară. Aș putea să zic ”30 de arginți” pentru care, pentru o scurtă perioadă, am trădat modernismul pentru frumusețea discretă a orașului de acum un secol. Las pozele să vorbească cu invitația pentru dumneavoastră de a merge la acest mini-muzeu foarte fain și de a descoperi ce însemna Bucureștiul elegant.
Căci despre mahalalele și sărăcia Bucureștilor se poate vorbi mereu, chiar și subliniind frumusețea bodegilor și a cârciumilor renumite. Una este să pomenești de Casa Capșa sau de Continental sau de Casa Armatei și alta e să pomenești de ”felinarele roșii” sau de cârciumi de mahala cum a fost odată Cârciuma din Mahalaua Cărămidarilor (cartierul în care m-am născut și eu unde mai puteți găsi doar biserici-martore vii ale acelor ani!) unde puteți găsi povestea Mariei Tănase (născută în această mahala și plecată din această lume tot în casa părintească, la mai puțin de 50 de ani)... (Sursa: https://folclor-romanesc.ro/maria-tanase-biografie/)
Mai jos aveți un videoclip cu vocea Mariei Tănase și apoi două romanțe ale anilor '20...
Cu bucuria și melancolia anilor pe care nu i-am prins decât în povești, mai hoinăresc puțin prin Centrul Vechi înainte de a mă îndrepta spre casă...
Cum se putea să închei plimbarea în alt loc decât în hanul lui Manuc Bey de unde mulți oameni au spus, la vremea lor, cuvintele din ultima poză: ”Am făcut-o de oaie”... Că se refereau la mâncare sau la afaceri, nu vom ști niciodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu