Gurguiatu-Pleșuva 14.11.2015

Din Valea Largă până la Comarnic 14.11.2015

Colegi de tură: 15 colegi din ”Floarea de Colț” București

Cum am rămas fără partener de tură săptămâna asta (am colegi de club în ture prin munți care îs prea departe pentru mine), îmi construiesc un plan mai lejer. Inițial mă gândeam să merg două zile la cules de cătină și vremea nu se anunță prea bună, am vrut să ajung și sus la Omu cu înnoptare acolo și nu prea vreau să merg singur pe Cerb (n-ar fi bai că știu drumul în orice condiții de vreme) fiindcă îmi amintesc ce oboseală m-a prins în ultima parte acum vreo 5 ani, doi colegi de club renunță să mai vină în Bucegi pe partea nord-vestică... Îmi rămân niște plimbări prin zonă. Mă hotărăsc la o explorare în jurul dealului Pleșuva (cu care încep Bucegii) sâmbătă și să fac o vizită rudelor mele dragi din Ploiești pe seară. Duminică voi merge în altă tură și în altă zonă după un telefon de la un prieten vineri seara destul de târziu (asta voi povesti în postarea următoare).  Așa că... la drum cu rucsăcelul de zi cu zi! Aflasem de la o prietenă din Câmpina de o tură la Portiță sau pe Brâna Aeriană pentru sâmbătă și rămâne să ne vedem în tren și stabilim ce și cum. Pot merge cu ei cu condiția ca seara la o oră cât de cât decentă să ajung în Ploiești.

Urc în trenul regio clasic (6.20 din București Nord), dau de Radu Antonescu cu o echipă ce merge pe Aeriană, mai sunt și alți colegi de la ”Floarea de Colț” București și din vorbă în vorbă aflu că un coleg de tren, nea Gigi, merge pe Gurguiatu și Pleșuva cu urcare din Valea Largă. Cum e mai lung puțin decât planul meu și mai interesant, merg cu el... Coborâm în Valea Largă și mă trezesc că în tură suntem 15 oameni, parte din ei cunoscuți, parte din ei noi. Toți sunt colegi sau prieteni din ”Floarea de Colț”. Dintre ei recunosc din prima pe Ion și pe Artemiza (cu scuze dacă nu am reținut alte nume). Și pe Gigi de mai devreme, bineînțeles! Așa mă mai recunosc unii dintre ei, unii își aduc aminte de un alt Cezar... Pe peron schimb câteva vorbe cu un prieten care merge la inspecția unor stâne din Baiului în vederea turelor de iarnă pe schiuri și pornim la drum peste calea ferată. Urcăm puțin pe un drumeag și după informarea despre ultimul incident de la Paris ne regrupăm și pornim la stânga pe lângă o fostă casă și tot în sus abrupt pe pantă. Trebuie să ajungem în culmea din stânga noastră... 

Urcuș mai drept, mai pe laterala bocancului, mai cu puțin alunecuș pe nisip, mai cu o vorbă-două, mai cu câte o ciupercă de copac... Ajungem sus unde Ion ne liniștește că doar aici ce a fost mai greu, restul e plimbare!

Ne hodinim și continuăm urcarea pe culme din poveste în poveste. Ba niște ciuperci pe frunze, ba frunze de stejar uscate și așezate într-o pătură groasă pe jos (dau de furcă rădăcinile de sub frunze), ba o ”barba caprei” la tăietura unui copac (avem printre noi o specialistă în ciuperci, altfel nu știam denumirea!), ba o poveste de munte cu o colegă de club și grup, fostă profesoară care nu și-a uitat niciodată pasiunea Muntele... Regrupăm la intersecția cu un drum forestier (pe un copac tăiat este forma unui București extins) și continuăm pe culme tot în sus pe un marcaj TR (Triunghi Roșu). Ieșim la un drum la un punct de panoramă spre valea Prahovei, pe un fel de potecă largă mai mergem câteva minute până la un pinten al culmii, facem stânga și pe drum ne trezim sub o linie de curent. Mergem un pic pe ea la stânga în coborâre, drumul ne duce foarte lejer și când pare să se termine, ne oprim la soare pentru o pauză de o mică gustare. Nu stăm mult și iarăși la drum...

...nu pe ceea ce pare un drum ceva mai jos, și pe o scurtătură ce ajunge în același drum de xploatare... Tot mergem, mergem pe un drumeag de culme prin culori de toamnă și regăsim TR, marcaj pe care mai fusesem altă dată dinspre Cota 1000 din drumul Sinaia-Târgoviște spre Comarnic peste Gurguiatu...

Drumul e cunoscut acum și colegii nu mai știu sigur care este Poiana Hoților. Eu știu că e mai încolo și că vom ajunge la ea... Culoarul de pădure (mesteceni uscați) ne conduce la o culme pe care este și limita de parc natural, pătratul roșu cu margine albă. Recunoaștem drumul după o pădure deasă de pin pe dreapta și după un vechi marcaj PR cu margine galbenă. Ne apăruse și în tura despre care am amintit mai devreme... Cu încredere în sine ajungem în Poiana Hoților la miez de zi și facem bine-meritata pauză de masă... Greu ne mișcăm după mâncare și nu e timp de stat, mai avem ceva până la Pleșuva și Comarnic...

În zece minute suntem sub un vârf cu pereți de stâncă sub el și îl recunosc de acum patru ani. Știu că poteca marcată urcă pe sub vârf și sus se desparte în două: în față continuă spre Gurguiatu și în stânga coboară undeva spre Pleșuva. Cum în stânga ne indică și marcajul, pe acolo vom coborî...

Coborâm pe un drumeag vizibil prin frunze care ne conduce pe culmea muntelui/dealului și avem parte de alte și alte mici bucurii ale naturii: o iască rotundă ce pare un ditamai buboiul pe un copac căzut și încă una mai tare și mai mică puțin... Poteca coboară abrupt și înainte de ceea ce presupunem a fi vârful Pleșuva este o șa în pădure. Vom afla mai încolo de la niște localnici despre ce loc e vorba. Deocamdată pe la 13.30-14.00 din față vine amicul Adrian Negoiță care este, ca și mine bucuros de întâlnire. Ne confirmă că dacă urmăm drumul, ajungem la schitul Lespezi din apropierea haltei Posada. El are de gând să meargă până la pasul ”Cota 1000” și apoi în Sinaia... Ne salutăm cu bucurie, mai coborâm puțin până în șa și începem urcarea pe drum pe partea cealaltă. Eu sunt înainte și Ion, ”organizatorul turei” e puțin nemulțumit fiindcă nu știa drumul. El ar fi coborât din șa pe valea din dreapta, vale despre care aflăm că e Belia (de unde și vechea denumire a gării Breaza Nord, Gura Beliei). Urcăm până sus spre culme abrupt și aici avem parte de un luminiș și loc de panorame, motiv de poze de peisaj și poze de grup ;)!  Prin poiană coborâm pe drumeag și vedem doi localnici, tată și fiu, tăind un copac căzut/tăiat mai devreme. Ei ne confirmă că valea e Belia și că noi trebuie să coborâm mai departe pe drumeagul de frunze la stânga.

Puțin mai jos avem parte de o altă surpriză: un copac subțire ce stă peste drum ca o poartă spre alt tărâm... Îmi aduce aminte de balada Lupului Alb (Daniel Avram):

”Sunt punte către celălalt tărâm

Cu trupul meu vă voi deschide cale

În urma voastră eu o să rămân

Un vis albastru dintr-o blândă vale”

Drumul ne duce în mai puțin de zece minute la buza dealului Pleșuva (”buza lui Ion”) unde speram eu să ajung la începutul lui 2012. Atunci nici nu gândeam cât e de aproape și oricum era târziu. 

Tare fain se vede aici valea Prahovei în față și colegii de club/tură împrăștiați pe tăpșan ca niște copii eliberați din ”ghearele” școlii :D. De aici fiecare coboară în ritmul său, rămâne stabilit să regrupăm la casa de jos dinainte să facem la stânga spre Comarnic. Nu are rost să mergem pe tot dealul până deasupra Poienii Câmpina, mai ales că e și asfaltat drumul acum... Lăsăm la dreapta un drum ocolitor spre stână și ajungem direct la ea chiar pe culme. Picioarele tot vor să meargă și în echipe mai mici oborâm ba printre mărăcini și măceși, ba pe la un vechi izvor, ba pe dum (pe unde găsim și tufe de cătină mică și foarte dulce) până la începutul asfaltului și vechea căsuță forestieră. Regrupare și cadou câte o bucățică de ciocolată ca energie pentru ultima parte de drum, de acum cunoscută...

Ulița se desparte la un moment dat și Ion spune să mergem pe cea de sus. Eu credeam și aș fi scoborât pe cea de jos. Mă supun grupului, oricum vreme avem destulă... Ulița ajunge la primele case, o urmăm printre curți în coborâre până la o uliță mai mare cu dale de piatră și cu căței simpatici care mai de care, mai întrebăm din om în om și ieșim în lunca Prahovei. Când ziceam noi că satul nu e interesant, tocmai ce vine din față un bătrân ce ne urează ”Sănătate” și ”Drum bun” cu atâta căldură că îți înmoaie sufletul! Uite că sunt Oameni peste tot! Trecem Prahova în șir indian pe un pod mișcător de lemn, lăsăm în stânga o stație hidro și pe DN1 facem dreapta/aval spre gară.

Cu gândul la niște plăcinte cunoscute puțin dincolo de piață, mergem într-acolo și nu e ce ne place. Unii ne luăm câte ceva și la gară așteptăm fiecare ce tren vrea, unii regio clasic, alții un interregio de la Satu Mare (cel care de obicei are 30-40 de minute întârziere). Până atunci ne bucurăm de o prăjitură (sau mai multe) la o cofetărie cunoscută aproape de gară...

Eu merg cu colegii cu regio, în Câmpina ne depășește IR și nu simțim cum trece timpul până la Ploiești. Povestim și cu cei care fuseseră la Portiță și pesemne că grupul cu Aeriana va veni mai târziu... Nici nu îmi dau seama cum ajungem la Ploiești unde cobor eu ca să îmi repsect promisiunea făcută către unchiul meu de a sta puțin la ei. Îmi înțeleg planul pentru duminică și ne bucurăm cu toții de vizită... 

Mâine, așa cum am spus, voi merge cu Adrian în altă zonă. Dacă vreți să aflați unde, urmăriți blogul și în câteva zile veți descoperi alături de noi un loc superb, accesibil și foarte puțin cunoscut...

Cautand Plesuva in ceturi 05.02.2012

Cautand Plesuva in ceturi 05.02.2012

Colegi de tura: Corina Tudorache, Cezar Partheniu 

Pieile de foca noi trag la zapada! Cum Corina e amatoare de o iesire de cateva ore, stabilim sa ne vedem duminica dimineata in Gara de Nord si ma lasa pe mine sa stabilesc traseul (eu pe schiuri, ea pe bocanci). Eu aveam in GPS traseul "construit": urcarea prin strazile Comarnicului spre si pe muchia Plesuva pana in varf si apoi coborarea pe la schitul Lespezi in Posada (cu rezerva schimbarii traseului in functie de conditiile locale). In conditii de vara traseul este mai mult decat simplu, dar acum vom vedea ca se complica situatia!
La 9.00 coboram in gara Comarnic, pun pieile pe schiuri (chiar din gara) si incepem urcarea! La inceput trecem Prahova pe un pod cunoscut din alta tura, mergem pe strada Ghiosesti si inainte de biserica tinem tot inainte in loc sa facem dreapta pe aceeasi strada. Astfel iesim din traseul facut pe GPS si vom reveni ceva mai sus. Urcam pe langa biserica "Nasterea Maicii Domnului", tinem strada care urca mai intai spre vest si apoi spre nord (nu am reusit sa gasesc numele strazii) si iesim in capatul de sus a strazii Ghiosesti (urmarind indicatoare pentru pensiunea Martin).

Gasesc in sfarsit un punct pe care le salvasem pe GPS acasa (aici am vazut pe Google Map ca s-ar termina casele!). De aici tinem strada tot in sus pana ce iesim din localitate la gol alpin (de fapt un mic deal la 800m altitudine). Pana aici Corina a fost mai mereu inainte pe drum si m-a tot asteptat! In mod evident pe zapada mica inaintarea pe bocanci este mult mai usoara. De cateva ori am si rugat-o pe Corina sa ma astepte si sa ma scuze pentru ramasul in urma! Lasam in stanga drumul (poate un pic masochisti!) si incepem sa urcam direct in sus spre o sa ce pare a fi foarte lunga! De fapt sunt doar 50 de metri diferenta de nivel pe care ii strabatem din greu prin zapada pana la brau. Schiurile ma ajuta si ma afund doar cat e de inalt claparul! Aici incepe placerea pentru mine si chinul pentru Corina care abia inainteaza. Cunosc senzatia de a merge pana la mijloc prin zapada si oboseala care apare dupa doar cateva zeci de metri!

Dificultatea inaintarii ne face sa schimbam planul initial: renuntam la urcarea pana pe Plesuva si ne gandim la doua variante de retragere: fie din saua ce se profileaza larg in fata gasim un drum in dreapta si coboram spre Comarnic sau pe drumul forestier ce ocoleste dealul nostru, fie ne intoarcem pe unde am venit! In ceea ce parea a fi varful pantei (si este de fapt doar o mica sa din care muchia urca incontinuare) facem o scurta pauza de "consiliu de tura". Alegem varianta cu coborare prin sa! E prea ceata si zapada prea mare! Ne intelegem sa urcam un mic deal, coboram in saua urmatoare si de acolo luam decizia finala (cel mai probabil intoarcere in Comarnic pe un drum ce speram sa-l gasim din sa spre est). Ma si dor rinichii un pic si placerea nu mai e chiar asa de mare! Ne mai "chinuim" un pic prin pulverul de circa un metru si coboram pana la fostul canton forestier de la intrarea in drumul (acum in reabilitare) Gurguiata.

Stam sa imi revin un pic, bem niste ceai fierbinte, mancam cateva fructe energizante si dupa vreo jumatate de ora plecam, nu inainte de a intreba femeia ce are casa langa canton daca putem cobori in Comarnic pe acea vale (nici numele acestei vai/drum forestier nu l-am gasit :( ). La inceput speriata de straini, ne da informatiile necesare dupa ce isi da seama ca nu am venit sa o jefium sau altceva de genul asta! E necajita fiindca acum cu zapada asta mare a inghetat si teava de la captarea de apa si nu are de unde sa ia lichidul vietii! Ii multumim si pornim pe drumul gandit prin zapada mare de un metru. Inaintam greu si ne bucuram cand zapada scade doar pana la genunchi.

Drumul se separa la prima ingradire si ni se pare logic sa coboram pe langa gardul din stanga. Imediat pierdem drumul si gasim o varianta usoara de coborare pe langa gard. Eu inca am pieile de foca pe schiuri si ma bucur ca nu alunec prea tare prin santul adancit pe care coboram.

Acesta ne duce rapid la unirea celor doua drumuri si curand intram printre primele case. Inca e ceata si singura varianta acceptabila este sa coboram in jos pe ulita din ce in ce mai plina de case. La or 13.50 ultia face o curba mare la dreapta, curba strajuita de o troita interesanta. 

Observati in imagine cat de frumos ningea! Mai jos pe ultia intram in vorba cu un localnic, si el trist ca nu au apa! Ii explicam ca de sus de la captare ne-a spus femeia ca e totul inghetat si ca nimeni nu are ce face! Mai vorbim cate ceva de politica "de la Bucuresti", de problemele pe care le avem si noi chiar si in capitala si continuam pe ulita mereu in coborare! Intrebam de un loc unde putem bea o bere! Ne spune de un bar putin mai jos si noi optam pentur o terasa vis-a-vis de gara! Ulita (adica "strada" in limbile slave!) ne duce frumos pana aproape de Prahova, cateva zeci de metri mai in amonte de fabrica de ape minerale "Apa Talea" (cu siguranta am mai scris eu pe aici de indignarea pe care o am pentru falsuri: la inceputul productiei apa chiar era adusa de la niste izvoare din frumoasa comuna Talea; acum apa e luata din cateva izvoare din Comarnic!!!). Am putea sa trecem podul suspendat peste Prahova is sa mergem pe DN1, dar optam pentru drumul "de masina" cu zapada ce ne duce pana la podul pe care am venit la inceputul turei. Revenim la gara vorbind putin cu un localnic ce ne povesteste de industria care a fost pe aici, de tractoarele pe care le trimiteam in toata lumea in trecut si de alte echipamente agricole care se faceau la noi (Brasov, Ghimbav etc). Ajungem la caela ferata si astept sa treaca un marfar inainte sa traversez calea ferata cu schiurile. Urcam la DN si in dreptul garii scot schiurile si megem pentru o bere "hidratanta" la terasa pe care o stiam (14.30). Reusesc sa vorbesc cu Irina care pleaca de la Busteni la 15.20 cu regio. Ne anunta in timp util si ajungem la tren pe ultima suta de metri. Pana la Bucuresti povestim una-alta si timpul trece extrem de repede. Putin dupa ora 19.00 debarcam in Gara de Nord si fiecare se indreapta spre casa.

Faina si foarte utila plimbare prin zapezi mari, ninsoare ca-n povesti la mica altitudine! Am vazut ce inseamna cu adevarat schiul de tura si imi place din ce in ce mai mult! Sper sa reusim pe o zapada mai buan sa ajungem pe Plesuva pe traseul propus. Adica mai lung decat cel realizat (vedeti imaginea de mai jos)!

Sper sa treaca repede saptamana la sfarsitul careia voi merge la Busteni la IWC 2012!