Azi voi ajunge la ”obiectivul” care m-a adus aici, în inima Maramureșului... Pentru cei care stau în nordul țării (bine, trebuie să îți și placă să explorezi țara noastră prin locuri mai celebre sau mai puțin cunoscute!) locul este unul obișnuit. Eu de ani buni visam să ajung aici. Ca de obicei a fost să ajung singur... Dar să o luăm de la început :)!
După cum ați citit în postarea anterioară, ieri am stat în Baia Mare la o prietenă bună și, așa ca ”un preview”, am urcat în jumătate de zi pe ”dealul” Igniș. Nu este foarte înalt și diferența mare de nivel îl face să solicite puțin mușchii ;). Și mintea să știi pe unde să mergi! Noroc că Dania, prietena la care stau în oraș, cunoaște foarte bine zona și ca urmare îmi dă sfaturi și pentru Gutâi. Traseul principal, cel de creastă, marcat cu BR, unește pasurile Gutâi (987m altitudine, aici găsești hanul Pintea Viteazul și poți merge mai departe spre Igniș-ul de ieri) și Neteda (1072m sau 1058m după alte surse prin care se trece în munții Lăpușului). În ambele pasuri se poate ajunge cu microbuze care merg dinspre Baia Mare spre Sighet: prin pasul Gutâi pe la hanul Pintea (pe aici am găsit ceva descrieri pe internet) sau prin Cavnic și Neteda. O altă variantă cu ceva descrieri pe internet este cea de la complexul Șuior (dinspre sud). Ar mai fi ceva trasee dinspre Cavnic (sud) sau satul Breb sau Ocna Șugatag dinspre nord...
Aflu de pe internet că am microbuze spre Sighet la 7.00 și 7.30 și ca urmare mă trezesc foarte matinal. Dania are ceva treburi astăzi că altfel ar fi venit cu mine :). Plec pe la 6.20-6.25 de acasă (toată lumea doarme) și pe străduțe în 17 minute sunt la autogară (care este lângă gară). Întreb la un chioșc și apoi la autogară de microbuzul de Sighet și mă îndrumă la peron. Repede că trebuie să plece! Ajung, mai are loc doar în picioare și e în regulă. Pentru 10 lei mi se pare foarte ok cât merg. Mergem până în Baia Sprie (face parte din zona metropolitană Baia Mare; de aici sunt trasee spre Igniș și Gutâi), facem dreapta prin Șișești și Șurdești și trecem prin Cavnic. Ca o scurtă paranteză, de la doi salvamontiști pe care îi voi întâlni la Masa de Piatră aflu că aici se deschid primele pârtii în fiecare an, chiar și cu zăpadă artificială. După pârtii urcăm și știam de la Dania că trebuie să opresc în punctul cel mai înalt, de unde încep să coboare. Pe drum povestesc un pic cu șoferul și cu două fete (una însărcinată) care veniseră să stea în față să scape de răul de mașină. Îmi spuseseră de detalii de pe traseu, semn că au fost pe acolo.
La 7.45 mă lasă șoferul în punctul cel mia înalt și trebuie să mă dumiresc pe unde merg. E o cabană particulară și un stâlp ce marchează pasul Neteda. Folosesc Maps.me ca să văd pe unde ar pleca traseul. Chiar dacă este ceva ceață, mă orientez repede și după vreo 100 de metri înainte, la prima curbă la dreapta văd marcajul la stânga și scrie ”traseu închis”. Ei, aș! E marcaj doar! Probabil ca să potolească pe doritori, să nu vadă zonele cu copaci tăiați. Salvamontiștii îmi spun că nu sunt copaci tăiați și că așa este de la o furtună recentă. Să îi cred?... Doar am văzut și butuci mari și urme de lemne trase...
Urmăresc marcajele destul de rare și drumurile prin pădure alături de harta Maps.me și ajung prin proaspăta pădure Vf. Dealului (circa 1150m altitudine). De aici se conturează cumva culmea pe care voi urca și marcajele sunt destul de clare. Chiar dacă peisajul este un pic sinistru după cum vedeți mai jos. De adăugat că ceața condensată pe crengi și arbuști se pune pe hainele și pe bocancii mei și curând încep să simt și în interior. Sunt noi și nu i-am tratat, e de înțeles!
Dau de un marcaj BG și voi afla curând de pe o săgeată că acesta coboară la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cavnic. Deci îmi va rămâne BR mie mai departe.
Urc pe un fel de pârtie-poiană lungă și la capătul ei se strânge culmea și marcajele mă duc printre primele pietre pe partea dreaptă a culmii. La 9.00 ies din pădure într-o zonă cu ienupăr pe partea stângă a culmii. Ienupăr evident este ud și destul de repede îmi udă pantalonii cam până pe la genunchi. Noroc că am două perechi pe mine și nu simt așa tare umezeala. Urc după o stâncă la dreapta pe linia culmii și apoi stânga pe sub culme spre niște monoliți despre care știam că se numesc ”Trei apostoli”. Și chiar arată ca trei mari preoți (din orice religie vreți voi!). Le fac câteva poze și pe sub ei urc la dreapta în culme sub vârful Gutâiul Mic (1392m). Îl văd în spate și știu că de aici începe buza vechiului con vulcanic. Acum este doar un arc de cerc pe care nu îl pot vedea de ceață și care știu că se termină la... Creasta Cocoșului!
De fapt din vârful Gutâi începe conul vulcanic fiindcă până la el mai urc prin jneapăn și ienupăr. Cum poteca pare să se piardă undeva la dreapta în jos, eu continui prin marea de jnepeni (unii aproape cât mine de mari) și mă ud destul de serios. Bine că e doar ceață și bate un vânt de 30-40 km/h, nu foarte serios. Fac o pauză pentru o ciocolată și niște apă înainte de ”asaltul” final spre punctul cel mai înalt aflat la 1443m! E ceață, doar pot intui buza bătrânului vulcan fiindcă merg cumva chiar pe ea!
Mai în față trec de un alt ”turn” natural, e cumva o curbă de nivel și încep ușor să cobor prin ienupăr pitic spre Platoul Gutâiului. Încă e ceață și dă semn să se mai rărească. Chiar și soarele începe să se vadă, deocamdată vag, prin marea albă prin care umblu. Dădusem pe vârf câteva mesaje oamenilor mei dragi și Dania îmi și răspunde că jos în oraș e soare și că va veni curând și la mine. Pe platou e un stâlp unde primesc și marcajul CA spre creasta Cocoșului într-o parte și Cavnic în cealaltă și mai departe văd și un TR care coboară spre Valea Șuiorului și apoi Cavnic.
Și... dorința și surpriza zilei: ceața se ridică exact când ajung la Creasta Cocoșului. Ea este cea care m-a adus aici! Și vă asigur că merită absolut toată atenția!
Creasta Cocoșului este formată din lave magmatice extruzive, constituite din andezit cu biotit și cuarț de Gutâi. Are o vechime de peste nouă milioane de ani, de la sfârșitului Pannonianului și marchează sfârșitul vulcanismului în Gutâi. A fost modelată prin procese tectonice, vulcanice și erozionale, are altitudinea maximă de 1394.7 metri și are aspectul unei creste crenelate de circa 200 de metri lungime, cu înălțime între 40 și 150 de metri, cu numeroase trasee de alpinism în special în capătul nordic. Curând o vom revedea din nord și vedem că seamănă cu un colț de dinte șlefuit de timp. Rezervația naturală Creasta Cocoșului a fost declarată în anul 2000 prin lege (este și sit Natura 2000) și este administrată de Asociația Ecologic. Ei au realizat și un traseu eco-turistic cu panouri și balustrade de lemn, traseu pe care voi coborî mai departe. Nu înainte de a face poze din multe unghiuri. Ca montaniard nu te poți sătura de asemenea frumusețe naturală! De altfel o voi poza-o până când îmi va ieși din unghiul vederii, adică până la ieșirea din Poiana Nedeiului. Este și o hartă mai jos ca să vedeți pe unde e traseul :)!
Odată coborât din pădurea de sub creastă, mă hotărăsc să fac o ieșire din traseu până la Tăul Chendroaiei. Asta înseamnă pe CR vreo 10 minute spre nord până sub Creastă. E destul de intuitivă poteca, marcajele lipsă nefiind aici o problemă. Mergem un pic pe Drumul Măriuții. Este vorba de împărăteasa Maria Tereza care venea să își ia apă de aici când apele de la curtea regală erau otrăvite sau pline de boli. Drumul merge pe la Tăurile Chendroaiei (fiindcă sunt două tăuri mici) și apoi continuă spre Tăul Morărenilor. Eu voi merge doar la primul și apoi mă întorc prin largile poieni spre Masa de Piatră și apoi Poiana Nedeiului.
Văzusem pe hartă un punct numit Masa de Piatră și urc într-acolo. Lângă masă sunt doi salvamontiști care veniseră în patrulare și să verifice cum e drumul până la o cascadă aflată ceva mai sus spre platoul Gutâiului. Mai povestim de una alta, vine la un moment dat un biciclist cunoscut lor, mai trec grupuri de câte doi-trei plimbăreți și după vreo oră pornesc mai departe. Re-pozez Masa de Piatră, am tendința să urc prin poiana Nedeiului spre Cornul Nedeiului și redresez repede spre drumul care mă duce mai departe spre Poiana Boului. Înainte să intru în pădure mai văd un cuplu la pozat și trec mai departe pe un drum mai larg. În câteva minute mă intersectez cu o mașinuță a jandarmeriei în care sunt 4-5 jandarmi. Cred că tot în patrulare... Ne salutăm din mers și fiecare pe drumul lui. Dacă și când voi mai ajunge pe aici, poate voi merge prin zona asta a Nedeiului și a Secăturii, tare faină și interesantă trebuie să fie și de aproape, nu doar de departe cum o văd eu acum!
Trec prin Poiana Rotundă și ies în Poiana Boului. Pe aici poștalioanele imperiale ale Mariei Tereza traversau masivul Gutâi legând Maramureșul de Buda și Viena. Aici se găsește Masa Domnilor unde nobilii stăteau la masă și Fântâna cu Galbeni legată de haiducii lui Pintea. Se spune că aici este o peșteră unde ei ascundeau comorile și că aceasta se deschide o dată pe an, în noapte Învierii. Pierd pe dreapta stânca Sărita Pintii de unde se spune că a sărit Pintea ca să scape de urmăritori. Știu că aici este un refugiu montan și deocamdată fac poze la refugiul triunghiular al Salvamontului și mă opresc câteva minute în fața lui să odihnesc picioarele.
Ceva mai jos în poiană este intersecția traseului de creastă BR cu TR. Aici las în dreapta marcajul pe care am mers până acum și voi schimba în TR. Mă rog, atunci când îl găsesc. Intersecția este la stâlpul pe care îl vedeți mai jos, în caz că cineva se ghidează după descrierea asta în viitor ;).
În fața mea e un vârf de 967m și din telefon deduc că marcajul și ceea ce știam eu că e refugiu ar trebui să fie pe valea din partea dreaptă. Dar spre stânga e un izvor pe drum și apoi un lac mai jos. Cobor spre el, mă redresez eu cumva pe potecă. Sper să găsesc și marcajele :)!
Lângă lac sunt câțiva pescari și o mașină și o construcție interesantă de 6-7 metri înălțime. Nu îmi dau seama ce e și pare să fie o vatră și apoi un coș prin toată construcția. Pescarii nu știu să îmi spună nici de traseu mai departe nici de construcție. Deduc eu mai apoi că e un cuptor folosim pentru exploatările de demult din zonă. Și probabil că lacul lângă care suntem e un fost batal...
Cu urarea ”fir întins” ocolesc vârfulețul amintit și cobor pe panta de sub el spre pădure. Înainte de pădure văd urmele unor construcții (stâlpi de beton aliniați și urme de la un vechi acoperiș) și spre valea pe care bănuiam eu că e marcajul dau de marcajele TR. E bine! Le urmez la stânga spre pădure și intru pe o potecă plină de frunze. Fac special poze pentru o bună prietenă care cântă cu drag:
Când vezi covor de frunze pe cărare,
Miroase a castane și a vin.
E toamnă la Șuior și-n Baia Mare,
E toamnă peste arcul carpatin.
(”Toamnă la Șuior”)
Urmez marcajele care mă coboară la drumul de piatră și în câteva sute de metri la dreapta este intrarea la complexul Turist Șuior. Tot timpul fredonez versurile de mai sus în gând și acum mai am ceva locuri de descoperit. Întreb o femeie cum să ajung la pârtie și la poteca spre lacul Bodi și cabana Mogoșa și îmi indică scările de sub complex. Ajung la pârtie, urc pe ea vreo 200 de metri și apoi la dreapta pe curbă de nivel ajung la lacul Bodi în partea de sus.
Lacul Bodi-Mogoșa (numit după numele creatorului; se mai numește și Lacul Zânelor) este un lac artificial creat în sec. XIX pentru a asigura apa necesară lucrărilor miniere din zona Baia Sprie. Este situat la 730m altitudine și are adâncimea maximă de 8 metri! E multă lume care mai de care, lucru datorat asfaltului care ajunge până aici, până la cabana Mogoșa. În apropiere sunt lacurile artificiale Mogoșa și Mic pe lângă care ar trebui să plece mai departe marcajul TR spre Baia Sprie. Intru printr-un complex privat și un nene de acolo mă conduce până la Lacul Mic unde vedem marcajul TR. E un marcaj vechi, nu crede că mai e remarcat. Într-adevăr marcajele sunt rare și nu e musai nevoie de ele: e o potecă evidentă ce coboară pe o culme vreo 40-45 de minute, iese într-un drum de exploatare care face o curbă de 180 de grade la dreapta și continuă cu mult noroi și o altă curbă până la asfalt. Îmi spăl bocancii și fac cu mâna la vreo ocazie.
Mă ia un cuplu de tineri până în Baia Mare. Îmi era suficient până la prima stație de autobuz și ne întindem la vorbă. Sunt foști cercetași și au mers mult cu autostopul. Știu cum este! Chiar în oraș mă mai plimbă un pic să îmi arate intrarea în traseu spre Piatra Virgină pentru mâine. E o idee de a ieși din oraș, chiar din parcul principal! Asta și dacă vremea îmi va permite, azi a fost vremea cea mai bună. Și am avut chiar vreme așa cum trebuia!!!
Merg spre casă și chiar înainte de a ajunge mă relaxez cu o pizza și o bere tare potrivită după toată ziua. După un duș vom mai povesti câte ceva până la somn. Mâine am programată doar zi de oraș fiindcă e musai să și votez. Mai ales că Dania e în comisia unei secții de votare și așa poate reușește să își ia pauză câteva minute. De fapt voi vedea că are niște colegi foarte faini!
Dar mâine e altă zi, altă povestire, alte poze...
