Casa Folea este pensiunea unde revin mereu cu drag fiindcă oamenii sunt faini! Anticipez un pic spunând că în ultima zi plec ”pe fugă” ca să ajut pe cei cu mașinile (e mai complicat cu locurile în mașini la întoarcere)... Tura e organizată de Iulia și suntem în total 5 mașini (două de la Cluj, una de la Brașov și una de la București). La dus de la București mergem Nicu, Iza și cu mine și la întoarcere vine și Ioana cu noi (până la Câmpina). Cam toți am plecat după prânz, mai puțin Răzvan și Iulia cu copiluții care aveau în plan să vină mai pe seară, dacă se poate urca. Una din mașini e mai în față și pe serpentinele din Moeciu de Jos se blochează și nu mai poate înainta de gheață. După multe telefoane reușim să vorbim cu domnul Folea și ne promite că ne ajută cu mașina lui 4x4. Ca să înțelegeți de ce face asta, doar vă spun că e atât de viscol pe sus prin Peștera de s-au blocat și alte mașini 4x4 și aproape că nu se vede deloc în față! Le spun colegilor din mașina din față că o să vină după ei (au doi dulci de copiluți cu ei!) și până una alta un localnic îi tractează cu căruța cu doi cai solizi până la biserică. Cu greu se poate înainta altfel! Copiii sunt încântați de mersul ”cu calul”. Noi suntem fericiți că i-am scos din ”belea” și știm că o să coboare și după noi (am lăsat mașina jos în Moeciu de Jos la drumul spre Moeciu de Sus). Vine băiatul cabanierului cu mașina și ne urcă fără grijă. Nu știe dacă mai poate coborî după ceilalți dacă mai viscolește așa... De fapt nu reușim să ajungem chiar până la pensiune fiindcă s-a blocat o altă mașină de teren pe ultima parte din drum și, când am ajuns noi, dădeau la lopată să poată ieși. Pe viscolul ăla e tare greu și au elan la deszăpezit! Nici una din celelalte mașini nu mai urcă în seara asta, vor veni mâine când așteptăm să și deszăpezească (fac asta dimineață cu o volă).
Ca informații, la Casa Folea cazarea este 35 de lei pe noapte și ca masă au ciorbiță de burtă și de vită (de obicei cu carne la garniță) și bulz foarte bun (eu zic de fapt că e balmoș făcut în tavă d-aia neagră de cuptor în care de obicei se fac prăjituri sau plăcinte! Yamiii, mă duce cu gândul la alte bunătăți). Toată mâncarea este gătită în casă, cu legume din grădina proprie, cu brânză și lapte de la văcuțele și de la oile din țarc, dulcețurile sunt făcute tot de ei... În ultima zi câțiva dintre noi vor și cumpăra brânză de mai multe feluri pentru acasă... Sunt condiții bune de stat cu copiii, chiar dacă la început e puțin mai frig, până se încălzește centrala (pe gaze). Tot cu gaze se încălzește și apa din boiler, deci apa caldă este în ”reprize” (date de mărimea boilerului).
Sâmbătă este destul de rece (se apropie de -10) și vânt în creastă. Planul inițial era mersul spre Grind și creastă sâmbătă și se amână pentru duminică.
Așadar cu Nicu și Iza ieșim la plimbare spre centrul satului și ne bucurăm de soarele cu dinți. Iza vrea să își ia un suc (gen Fanta) de la primul magazin și va face asta la întoarcere. Între magazin și biserică văd un drum la dreapta numit ”La dosul văii Seci” și chiar m-ar tenta să merg pe el. Cum de altfel m-ar tenta să cobor pe vreun picior de deal și să urc pe altul înapoi... Dar, nah, sunt tentațiile personale, am renunțat de mult să duc pe alții prin locuri pe care nu le cunosc. Mă voi bucura mult când văd capătul celălalt al drumului și voi merge pe el mâine (neplănuit).
La biserică vorbim cu cei care trebuie să urce și încet-încet conving colegii să coborâm la peșteră. Nicu nu e prea încântat de peșteră și până la urmă se convinge să vină cu noi. Ne întâlnim cu Răzvan și Iulia care urcă cu băieții, trebuie să își pună lanțurile ca să poată continua (poate nu trebuia să oprească să vorbim!) coborâm la peșteră și așteptăm colegii dintr-o mașină (de la Cluj) care au zis că vor să vină cu noi. Așa că în echipă mărită (7) mergem pe drumul de peșteră și urcăm cu grijă la intrare. Mai fusese un cuplu înăuntru, doar cât e lumină!
Noi vom intra prin toate cotloanele, atât cât ne permite spațiul. Și mergem mai mult decât am fost până acum! Adică înaintăm pe galeria principală, cu toate ramificațiile ei, până la săritoare. Aici mă oprisem eu ultima dată fiindcă era foarte mult noroi. Gabi (cu care am fost atunci) a stat pe loc și eu am mai explorat o galerie superioară (pe care vom merge și acum, în ambele sensuri). Acum suntem mai mulți curajoși și urcăm săritoarea de vreo 3.5-4 metri. Urmează o altă galerie mai îngustă și cu ceva mai mult noroi și după 30-40 de metri se îngustează mult și putem sta doar pe vine. Piggy caută să mai intre pe galerie la dreapta (sunt săgeți roșii ca să nu te încurci) și e prea mult noroi. Ar mai putea înainta doar pe burtă, fix prin noroi! Lasă, haide înapoi! După săritoare cam toți explorăm galeria superioară și revenim prin cea principală aproape de ieșire. Acum sunt mai mulți lilieci decât data trecută și e mai natural să se numească Peștera cu lilieci! Cam toți intră și pe galeria îngustă (e și aici o mică săritoare!) până la locul unde se coboară în puț și apoi se urcă pe partea cealaltă. Nici altă dată, nici acum nu am mers mai departe fiindcă nu avem echipament de asigurare! Așa că ieșim la suprafață bucuroși de explorare!
Revenim la mașină (cea cu care veniseră ei), Nicu și Iza urcă pe jos, Piggy merge cu ei (el trebuie să se întoarcă azi în Brașov) și eu merg în locul lui în mașină (în caz că trebuie împins!). Oprim toți în parcarea de la Nobilis și vor să meargă la mănăstire. Cum eu știu locurile și nu prea mă trage inima să merg (aș vrea la căldurică), trag un pic de mine și mă conving să merg cu ei! Suntem tot așa trupă de 8-9 și din spate ne ajunge din urmă Ioana. Aflase că mergem acolo și vrea să vină cu noi. Recuperează repede distanța, coborâm pe drumul de pe Muchia lui Gârniță și pe sub dealul Șipotului până în valea Băltăcioara (acum aflu și eu denumirea de pe hartă!). Ne luăm la vorbă și urmăm drumul care în firul văii face stânga spre mănăstirea Peștera.
Din vorbă în vorbă ajungem la mănăstire și avem surpriza să nimerim chiar la un botez. ”Sunteți cu botezu' sau turiști? Aaa, da, turiști! Intrați!” Chiar e simpatic momentul, abia îl scoseseră pe țânc din apa și plângea nevoie mare. Asistăm la botez (inclusiv niște reacții nepotrivite pe care doar noi cred că le-am observat, cei de acolo erau prinși cu ce au de făcut), ne bucurăm de câte o prăjiturică și un păhărel de vin și avem de mers mai departe. De obicei nu spun lucruri atât de personale, acum simt nevoia să fac asta: de multe ori aprind lumânări pentru cei vii și cei plecați și acum nu au vrut să se aprindă deloc. Toate chibriturile se stingeau ”din fașă”. Probabil așa trebuie să fie, gândul (rugăciunea) e mult mai important!
Teo a rămas ultima și aștept să vină. Nu las pe nimeni în spate. De multe ori am avut rolul ăsta (”măturică”) și îmi place fiindcă oferă siguranță celorlalți. În cele mai multe cazuri veți ști că dacă am ajuns eu într-un loc, înseamnă că toți din grup au ajuns cu bine!
Colegii urcă direct spre drum la indicațiile unei măicuțe, noi mai în spate... Colegii prind viteză și îi vedem în monom urcând pante ale drumului (marcajul BR în paralel cu traseul de MPC). ”Da' ce, să mergem noi pe unde merge toată lumea? Hai pe aici printre case! Hai!” Avem ceva temeri cu câinii (Teo îmi povestește de niște pățanii cu câinii de stână), nu e nici unul prin zonă... Ajungem la un grajd de la care urcăm la drum și apoi pe el coborâm cu Radu Podar spre pensiune. Vedeți în ultima poză că e cam înghesuială la cazare ;).
Seara ne bucurăm de masă și apoi de cântare la chitară până târziu, undeva trecut de 2 noaptea. Piggy pornește spre Zărnești pe lumină și pe o parte din drum e însoțit de două colege care se întorc la pensiune. Noaptea începe puțin mai repede pentru colegii care vor să urce mâine până pe Piscul Baciului. Deși sunt singurul care știe traseul (Colții Găinii) și am tot echipamentul necesar, nu prea mă trage inima să merg mai ales că sunt oameni fără colțari. Au trecut cu toții chiar și pasajele grele, dar aș fi fost cu morcovu' până să treacă! Și au plecat și dimineață, cam pe la 6.30! Se poate să fi îmbătrânit eu sau să am vreo stare mai nepotrivită de nu mai am așa elan matinal. Prefer să stau cu colegii și copiii lor.
Ne trezim mai târzior decât colegii ambițioși și după masa de dimineață ne echipăm și pornim cu săniile la deal. Doar Ioana nu vine cu noi, va coborî la slujbă la mănăstire. Era și pentru mine o variantă...
Urcăm pe drum până la intersecția cu TG și apoi pe CR în sus pe valea Pietrelor. În zonele mai înclinate rugăm copiii (în special pe Călin că e mai mare și înțelege) să meargă pe jos. Ei abia așteaptă zonele unde să alunece singuri și, fiindcă e drumul destul de îngust, preferăm să controlăm noi săniile. E un moment când ne oprim și de câteva ori copiii se dau pe fund pe zăpadă pe tobogan :)! La cele două serpentine strânse le arăt cât e de mare zăpada (adică intru în zăpadă până mai sus de mijloc în anumite locuri) și urcăm mereu până pe platoul dinainte de șaua Joaca (cel dintre stâne). Aici e o cruce ridicată pentru Victor a lu' Moțoc:
”Pietre, pietre, munte mândru
Tot la tine mi-a stat gându'
Dar acum eu am plecat
Și la copii te-am lăsat.”
E un loc foarte fain pentru copii care se joacă vreo oră și ceva prin zăpadă. Când le îngheață mânuțele și nu mai reușim să le încălzim nici cu ceai fierbinte, strângem toate și pornim la vale. Ce fain e să aluneci pe sanie. Chiar și tu, copile Cezar... Ne oprim doar când trecem curba și ieșim la un loc ”WOW”. Așa am spus fiecare când am ajuns acolo! Se văd așa de frumos Bucegii...
Și mai jos ne mai bucurăm o dată de vederea panoramică înainte de a o lua mai la vale printre case direct spre Folea. Direct înseamnă că mergem tot la vale până în Padina Priporului (cea care ne desparte de culmea pe care e pensiunea) și apoi urcăm pe lângă casa verde drept la pensiune.
Mâncăm cu toții de prânz, strângem bagajele și suntem cam gata de drum. Cumva facem socoteala că nu sunt destul locuri în mașini (suntem noi trei veniți din București în plus) și atunci eu îmi iau bagajele și nu mai stau nici la poza de grup. Am vreo 10 kilometri de mers până la mașina noastră și la 16.20 pornesc la drum.
Bag viteză (aproape alergat), ajung la Nobilis scurtând drumul pe la punctul electric și apoi după Nobilis mai scurtez prin grădini în direcția bisericii (știam direcția curbelor). Ies la asfalt înainte de magazin și după el fac dreapta pe calea ”la dosul văii Seci”. Știam de ieri că trebuie să ies mai jos pe serpentinele de la peșteră. Drumul coboară până la case, face dreapta pe piciorul dintre valea lui Nan și valea Seacă, coboară prin pădure pe muchie și apoi la stânga abrupt până în firul văii Seci. Revin în drumul lat și urc pe stânga văii până la asfalt. Mă bucur de descoperire și în viteză continui printre case pe coama luuuungă. Trec colegii cu mașinile și Nicu îmi spune să nu mă grăbesc fiindcă oricum Ioana e în spate cu Iulia în mașină. Dau bice până la serpentinele mari pe care le tai pe poteca marcată și găsesc o altă scurtătură care mă scoate puțin mai sus de Valea cu Cale. Aici sunt niște marcaje ciclo-turistice! Și mai jos o troiță foarte faină pe care sunt sculptate cele 10 porunci în 2011 (atunci a fost ridicată). Mai am cam un kilometru să ies la DN și apoi vreo 100 de metri până la mașină (17.40). Mă așteaptă colegii și până la pornim, ne luăm câte ceva de la magazinul alăturat.
De aici urmează drumul direct spre casă, nu sunt detalii speciale.
Cu mulțumiri sper să ne revedem cât de curând (sau când s-or potrivi vremurile :D).
