Cu aproape două luni înainte, într-un moment de ”let's go”, stabilisem cu o prietenă, Iulia P., să mergem câteva zile la Berlin. Zbor cu Ryanair, cazare prin booking.com (folosiți linkul ăsta, aveți o ușoară reducere), check-in făcut cu 48 de ore înainte (atenție, se face pentru fiecare zbor deci la întoarcere trebuie făcut în timpul vacanței dacă vrei să nu mai plătești extra), liste peste liste cu obiective (asta chiar dacă mă știți că merg unde îmi vine, nu țin foarte mult cont de obiectivele recomandate) și chef de zbor și vizitat.
Din ce mi-au spus cunoștințele de tot felul Berlinul înseamnă Zidul Berlinului, Turnul Televiziunii, Poarta Brandenburg și Bundestag-ul (Parlamentul German). Iulia făcuse rezervare de grup la Bundestag pentru amândoi (se face online) pentru duminică la 15.30. Se intră gratis, doar că trebuie rezervare pentru o anumită oră și se face un control ca la aeroport. Bine, asta s-a întâmplat și în ianuarie când am fost la Auschwitz-Oswiecim, deci nu ar fi bai! În turn nu vom urca fiindcă ni se par prețurile mari și în schimb vom mai da peste alte obiective mai puțin promovate... La drum dară...
Pe 26 ajungem târziu, avem ceva de furcă cu rețeaua de transport care, deși pusă la punct, nu e actualizată mereu pe internet. Cel mai convenabil abonament pentru noi este un card săptămânal de 37.5 euro de persoană pe care îl iei cu cardul de la automate. Să mai spun că ai trenuri S-bahn, U-bahn, tramvaie, autobuze până în aproape orice punct al Berlinului, inclusiv la aeroporturi (noi am aterizat la Schonefeld)...
Ajungem la cazare unde ne luăm în primire camera (fiindcă am ajuns după ora de la recepție, aveam un mail cu informații atât de clare privind cheile încât nici să vrei și nu te poți încurca) într-un hostel/hotel fain (aflat pe Ebertystrasse, are nume omonim) ca un labirint și după miez de noapte ne culcăm pentru zilele de plimbare ce vor urma. Dimineață (ca în fiecare dimineață de altfel) ne vom lua micul dejun la patiseria de la colțul străzii :D!
În drum spre East Side Gallery (muzeu dedicat zidului Berlinului (Berliner Mauer, veți mai vedea imagini mai jos)) ne oprim puțin în parcul Petersburgerplatz lângă care se înalță biserica congregației evanghelice penticostale. Se poate observa cu ușurință impozanța turnului care ”respiră” istoria pe care o găsiți aici (de la începutul secolului XX).
Pe Warschauer Strasse (Strada Varșoviei) coborâm până la râul Spree (logic, orice oraș trebuie să aibă un râu prin mijloc) la podul Oberbaum brücke. Nu trecem pe podul construit inițial la 1732 și apoi dezvoltat (traducerea ar fi ”podul din lemn din susul râului”), acum împărțit pe două nivele, unul pentru mașini și celălalt pentru trenurile U-bahn și facem dreapta spre Zidul Berlinului și East Side Gallery. Muzeul este cu intrare și ca urmare după o plimbare pe lângă zid vom face stânga pe Schilling brücke pe unde ar trebui să fie vechiul zid.
Ținta noastră este în momentul ăsta Checkpoint Charlie (că tot suntem la Zidul Berlinului) și ne găsim alte obiective pe drum. Primul este biserica protestantă Sf. Thomas despre care putem afla că a fost construită în 1865-1869 în districtul Kreuzberg și e a doua biserică din Berlin ca mărime după Dom. Din Mariannenplatz (parcul din fața ei) vom face câteva poze (inclusiv câteva cu interiorul modern și cele două orgi) înainte de a merge mai departe spre Heinrichplatz. Îmi pare interesant parcul, veți vedea ce găsim în ultima piațetă amintită ;). Să nu uit de galeria de artă Bethaninen pe lângă care doar trecem :D.
În mica piațetă este o fântână cu statuia unor pompieri și o pompă de apă veche. Am mai văzut ulterior astfel de pompe, e posibil să fie funcționale :)! Iulia mă așteaptă să fac o poză înainte de a merge mai departe.
Să nu uităm că suntem în drum spre Checkpoint Charlie. E unul dintre obiective :)! Pentru asta Google Maps ne spune că cea mai apropiată staţie de autobuz este în Oranienplatz. Mergem pe Waldermarstrasse până la o zonă verde-parc unde vedem în dreapta o biserică maiestuoasă. Hai până acolo şi după aia mergem la autobuz. Suntem pe Leuschnerdam şi în faţa noastră este Michaelkirche cu un lac foarte fain în faţă. Câteva poze şi ne îndreptăm spre Oranienplatz de unde autobuzul ne duce chiar până la obiectivul menţionat.
Checkpoint Charlie e un obiectiv turistic şi un pic kitchos. E o zonă unde se prezintă ceva din istoria zidului, ai multe lucruri de citit şi de văzut (contracost) şi e un punct fictiv de graniţă americană unde nişte americani de culoare sunt pe post de marionete pentru cine vrea un cadru acolo. Noi, nu! Un astfel de loc aglomerat, cu foarte mulţi turişti, nu e pe placul nostru! Doar facem câteva poze şi luăm pauza de prânz în apropiere.
Iulia îşi exprimă dorinţa de a vedea palatul Charlottenburg. Cu ocazia asta aflu diferenţa dintre palat şi castel (mulţumesc, Iulia pentru lămurire): în germană e schloss şi ei traduc castel. Castelele sunt mai înalte şi au suprafeţe mai mici pe când palatele sunt mai joase (oricum cu mai puţine etaje) şi au suprafeţe întinse. Sunt multe exemple de castele şi palate, în special cele de pe valea Loarei din Franţa (francezii sunt campioni la asta). La noi, dacă stau bine să mă gândesc, un exemplu de palat este Mogoşoaia prin întinderea totală. Sau palatul Ghika Tei. Castele sunt multe precum Peleşul, Branul etc. Pe wikipedia scrie că palatele s-au dezvoltat în mediul urban şi castelele în cel rural. E şi ăsta un punct de vedere. De pe Kochstrasse luăm mai întîi o linie U-bahn şi apoi alte legături până la Charlottenburg.
Din păcate ajungem la intrarea în palat cu o jumătate de oră înainte de închidere (după ce trecem pe lângă Orangerie), facem ceva poze la faţade, intrăm în magazinul de suveniruri (nobiliare) şi apoi mergem în parcul din spatele palatului pentru ceva plimbare. Iulia rămâne pe o bancă şi eu voi face o scurtă explorare a parcului aranjat simetric (obsesie germană pentru liniaritate şi simetrie).
Palatul a fost construit în 1699 pentru prima regină consortă a Prusiei, Sophie Charlotte, soţie a lui Friedrich III, primul duce al Prusiei. Fiind o pasionată de artă, întreg castelul şi parcul se reflectă prin perfecţiunea artistică. În prezent, după multe modificări, parcul este structurat în stil englezesc. Pe malul râului Spree revin la Iulia care îngheţase puţin şi mergem mai departe, cu o pauză foto în faţa palatului pentru roşul de apus.
De pe Schloss strasse vom lua un autobuz spre centru (cam toate drumurile duc la Alexanderplatz) după ce trecem pe lângă statuia prinţului Albrecht al Prusiei (1809-1872).
Suntem plăcut şocaţi de imensitatea staţiei U-bahn Alexanderplatz şi mai departe ”blocați” de imensitatea Turnului Televiziunii aflat chiar în mijlocul pieței. E imens și aproape că nu îl poți privi de jos... Așa, pe întuneric vedem doar luminile reflectate pe turn, pe biserica evanghelică Sf. Maria, pe Primăria Roșie și, după Spree, pe domul Berlinului. Din păcate statuia lui Neptun și cea care îi reprezintă pe Marx și Engels sunt întunecate. E coadă mare la vizita domului/catedralei din Berlin, peste Spree e muzeul DDR (10 euro) și Iulia nu e interesată, suntem amândoi obosiți... Așa că până la urmă mergem direct spre casă cu un tramvai. Mâine urmează alte locuri de văzut...
În ziua următoare eu nu mă simt bine dimineață, Iulia va merge prin oraș și ne vom vedea undeva după prânz prin centru. Asta înseamnă cam după miezul zilei când iau un tramvai de lângă Europa Sport Park (vedeți scările din prima imagine) și merg în (de acum cunoscuta) Alexanderplatz. Cum nu reușim să ne vedem la locul stabilit (fiecare a înțeles altceva la telefon) pornesc în plimbare și ne vom revedea ceva mai încolo.
Primul obiectiv este St. Marienkirche, singura biserică din centrul Berlinului folosită în scopul inițial din sec. XIII și până acum. Este fix cea din centrul Alexanderplatz, cea pe care doar o văzusem aseară. Aaa, uitasem. Am vrut să merg la Menschen Museum (eu traduc ca Muzeul Masculinității, nu știu dacă e traducerea corectă) ca să văd despre ce e vorba. Este de fapt un muzeu al corpului uman, cum au fost și ceva expoziții și pe la noi. Doar că mi se pare mult biletul și nu intru. Ca o paranteză: pentru mine Berlinul rămâne un oraș al muzeelor și al grafitti-urilor! Revin deci la St. Marienkirche pe care o vizitez și în fața căreia mă voi întâlni cu Iulia mai încolo.
Mă mai învârt prin zonă (chiar în fața bisericii este statuia lui Martin Luther) și nu aud telefonul care sunase de câteva ori. Iulia e nervoasă că nu ne-am întâlnit la locul stabilit și vom face asta mai apoi în fața bisericii despre care v-am pomenit mai sus.
Luăm un autobuz care ne duce până la Bundestag unde avem programare la 15.30. Doar că ajungem la 13.40 și mai avem destul timp, chiar dacă în programare scrie că trebuie să fim acolo cu o jumătate de oră înainte pentru formalități (tot așa verificări gen aeroport).
Cum mai avem timp, Iulia îmi propune să mergem la poarta Brandenburg fiindcă e aproape. Prin parc mă opresc puțin la memorialul țiganilor/rromilor uciși de socialismul naționalism. Poate pentru unii nu pare interesant, dar ținând cont de experiența recentă de la Auschwitz și de toate sufletele distruse (până la urmă, indiferent de rasă, fiecare om are un suflet în el), pentru mine e zguduitor pe interior.
În fine ajungem la poarta Brandenburg care a făcut parte din zidul Berlinului (sovieto-american) din 1961 până în 1989 când pe 22 decembrie a fost deschisă oficial. Evident că pentru cei care nu au trăit acele momente, 22 decembrie înseamnă doar păreri ale unuia sau ale altuia, pentru cei care atunci sperau la mai bine (fie și din fața bradului și a televizorului, cu doar câteva portocale drept cadou și tatăl păzind blocul de securiști cu un topor de lemn, ornamental), data de 22 decembrie și următoarele zile până la Crăciun înseamnă ceva. În fine mă uit cu jind spre statuia Siegessaule de pe bulevardul 17 Iunie care separă parcul Tiergarten în două, pozez poarta din câteva unghiuri și mă întorc la Iulia care mă aștepta la trecerea de pietoni. Mergem amândoi pe partea ”estică” a porții, caut un unghi cât de cât pentru o poză și ne întoarcem spre Bundestag/Reichstag.
Prin spatele clădirii principale ajungem la râul Spree și pe malul lui pe Paul Lobe Allee ajungem în fața clădirii mari, impozante. Încă mai avem timp și propun să ne mai plimbăm puțin, măcar până la turnul cu carillon pe care îl vedem în apropiere. Mergem amândoi prin culorile de toamnă până acolo, mă va aștepta pe o bancă și eu trec pe sub turn (v-am mai povestit aici despre carillon) și apoi ajung la Casa Culturilor Lumii (Haus den Kulturen del Welt). Arhitectura modernă e interesantă! Revin la Iulia și amândoi suntem undeva în jurul orei 15.00 la intrarea pentru grupuri unde trecem prin filtre și apoi suntem conduși într-o sală de așteptare de unde la ora fixată ne va prelua o ghidă de origine poloneză.
Ne ghidează mai întâi în sala principală și ne explică toate detaliile legate de sală și de cei care ocupă diferite locuri acolo, apoi ne arată zidurile păstrate ca amintire a cuceririi sovietice, sala de reflectare pentru diferite religii și urcă cu noi la domul de sticlă. Aici avem program liber până la miezul nopții. Aș putea să vă explic mai multe despre ce am văzut aici și astfel ar dispărea curiozitatea voastră. Așadar vă las să veniți voi să vizitați! Noi prindem apusul din domul de sticlă și după înnoptare coborâm și mergem spre oraș/centru.
În centru intrăm în muzeul de istorie puțin, trecem de Spree și după niște magazine de suveniruri ne e cam foame și până la urmă alegem un restaurant italian (Trattoria Peretti) în defavoarea mâncărurilor tradiționale (prea multă carne după părerea mea). Relaxați după masă și impresionați de servire și amabilitate, mai găsim un alt Trabant pe care îl pozăm sub galeria de sub AquaDom și pornim la plimbare prin jurul aceleiași Alexanderplatz.
Cumva prin spatele Primăriei ajungem în Molkenmarkt unde vedem Primăria Veche a Orașului (Altes Stadhaus) și văd un culoar care intră spre o biserică cu două turnuri unde aș fi vrut să merg. Este vorba de Nikolaikirche care acum este închisă și în schimb întreg cartierul Nikolai Virtel (centrul Berlinului) este foarte frumos și ne bucură privirile și simțurile. Asta chiar dacă nu găsim un loc liber unde să bem o bere (cum face orice neamț). Sunt terase/puburi mici, cu puține mese și în plus cam pe la ora asta închid. Așa că vom ajunge tot în fața Primăriei Roșii în Alexanderplatz de unde cu tramvaiul mergem spre casă.
Mai avem o dimineață de vizitat fiindcă după prânz avem avion spre casă. Așa că predăm cheia până în 11.00 și pornim la drum, iarăși spre centru. Mergem mai mult cu tramvaiul decât de obicei și coborâm în Hackescher Markt. Este o veche piață orășenească prin care acum trece o linie S-bahn și pe jos ajungem pe linia tramvaiului în Monbijouplatz.
Aceasta este situată lângă parcul Monbijou, în sec. XVI una din fermele Electorului de Brandenburg. La începutul sec. XVIII Frederick cel mare a construit aici un mic palat pentru mama sa Dorothea de Prusia (1687-1757) căreia îi spunea Monbijou. Zona a fost îmbunătățită cu alte clădiri și după primul război mondial a fost deschisă publicului. Distrusă în al doilea război mondial, zona a fost reamenajată în anii 1960-1990 prin întărirea malurilor râului Spree (mai încolo vom veni exact pe acel mal).
Trecem pe lângă sinagogă și la o veche clădire a poștei facem stânga pe Ebertbrucke înapoi spre centru. E unul din podețele cu multe lacăte ale iubirii și cam greu să treci de pe o parte pe alta. Totuși trebuie să ne întoarcem și vedem capătul vestic al insulei muzeelor cu muzeul Bode în capăt. Pe Monbijoubrücke revenim pe malul nordic al lui Spree și pe faleză ne îndreptăm spre Dom. De reținut statuile de pe malul râului, structura podului construit în unghi oblic față de sensul de curgere, podul Friedrichsbrücke și muzeul DDR...
Revenim în Alexanderplatz pentru câteva poze la Primăria Roșie, Turnul Televiziunii și fântâna lui Neptun și de la stația U-bahn Alexanderplatz luăm un tren care ar trebui să ne ducă la aeroport.
Doar că scrie peste tot în germană ceva de Treptower park. Merge doar până acolo fiindcă sunt ceva lucrări pe tronsonul Adlershof-Schonefeld. Dar neștiind germană atât de bine, tot insistăm pe linia asta până la Adlershof. Bine, eu nu mai insist fiindcă se ocupă Iulia cu Google Maps de transport. Sunt și alți români la cursa asta și până la urmă vom merge cu încă doi cu un Uber până la aeroport. Este de fapt singura soluție ca să mai ajungem la timp la avion. Mici întârzieri la decolare, ceva goluri de aer și ajungem în regulă la Otopeni după câteva zile agitate. Amintirile se vor depune frumos, indiferent de tensiunile dintre noi :D!
