Buon giorno, Italia! Este așa de fain să te trezești într-un pat moale și cald și mai ales, după câțiva pași ușori între cele două clădiri, să te trezești că ai mic dejun inclus și foarte bogat, în stil bufet suedez, la doar 5 euro! Și în plus, pe geamurile mari, special gândite așa (plus după aceea, poze pe terasă), să vezi superbul masiv Monte Rosa. Nu este ușor, dar îmbie la viitoare planuri! Suntem la cabana/rifugio Oberto-Maroli. Inițial credeam că este un singur personaj, desigur în legătură cu superbii Alpi în care ne aflăm. Pe site-ul oficial al cabanei https://www.montemoropass.it/ putem citi detalii. Parcă este o altă lume aici chiar față de serile trecute unde vedeam alt și alt spectacol. Și, mai bine zis, și diminețile trecute fiindcă pasiunea unui adevărat iubitor de munte se vede când se trezește pentru răsărit (mai ales când iese din sacul de dormit, pe multe grade minus, afară din cort). Și apusurile sunt superbe, dar le poate vedea oricine, poate cu un efort un pic mai mic decât la răsărituri!
De la 7.30 facem poze și alte activități ca micul dejun, strânsul bagajelor, plata pentru tot ce am consumat plus cazarea și o hartă a zonei. Chiar dacă acum se folosește foarte mult harta digitală, tot cea mai bună este harta pe hârtie fiindcă oricând telefoanele pot face figuri. Pe când harta pe hârtie... Așa fain va fi diseară și în ziua următoare când vom fi ca niște copii cu degetul pe harta deschisă pe masă! Detalii mai jos :)! La 10.15 mulțumim gazdei și cu rucsacii în spate ne pornim la drum, pe scări în sus spre stația de telecabină și restaurantul Lago Smeraldo. Este mai mult cafenea și ne bucurăm de o altă serie de poze în acest loc minunat! Chiar cu gândul de comparație, deși știu că e greșit să comparăm civilizații diferite în materie de munte, la cum arată telecabina de aici și cum arată cea de la Bușteni. Dar sunt prea mulți factori implicați ca să putem compara! Este așa de fain că abia la 11.30 ne pornim la drum...
Mergem pe unde am venit aseară, pe lângă Lago Esmeraldo aflat sub frumosul vârf Monte Moro (2985m). Și apoi treptele de metal și cablurile, acum fără zăpada căzută aseară și topită de soarele fain, ne urcă la statuia Madonei delle nevi (Madona de zăpadă). Fiind accesibil cu telecabina, în timpul în care noi am savurat peisajul au urcat mai multe grupuri fără echipament de munte pentru acest fain sanctuar. Pe partea cealaltă a munților/graniței se vede lacul Mattmark care are o frumoasă poveste. Dar vă las să o descoperiți singuri. Nu mai știu dacă nu am scris ceva de asta acum doi ani... Nu știm de ce acel mare grup este în fața noastră spre pasul Monte Moro și probabil mai jos. Dar avem răbdare fiindcă nu vrem să ne incomodăm unii pe alții. De fapt par să se oprească în pas doar ca să admire peisajul. Și chiar ai ce admira, în toate direcțiile, în această imensă mare de stânci și ghețuri!
La un moment dat găsim placa memorială ridicată pentru ghidul din Saas Fee Mattia Zurbriggen, primul care a urcat pe Aconcagua la 14.01.1897. Ca să vedeți că pentru adevărații montagnarzi nu există granițe, sunt două plăci cu același scop ridicate de secția Macugnaga a CAI și de secția Saas a SAC! Pe aici trece și Tour de Monte Rosa, după cum vedem pe o altă placă! Pe altă placă vedem marcarea a 80 de ani de când (1943-1944) mulți italieni și-au riscat viața ajutând peste 500 de australieni și neo-zeelandezi să treacă în Elveția pentru a scăpa de gheara fascismului din Italia. După cum vedem pasul Monte Moro are o importanță istorică mare!
La ora 12.00 trecem de stâlpul din pas și continuăm pe BR pe unde am venit aseară. Avem o cu totul altă energie când putem vedea minunățiile din jur dominate de linia de graniță Joderhorn - Pizzo Mondelli (e vizibil pasul Mondelli) continuată în Elveția cu muchia (nu am găsit nume!) ce coboară până la 2500 de metri între Saaser Vispa și Stafelbach.
Așa de faine sunt pragurile pe care coborâm, treptat, pe versantul stâng al părții superioare a Saaser Vispa! Este atâta bucurie că vedem munții că aproape nici nu ne dăm seama când ajungem, în jurul orei 13.30, la Talliboden/Tallibodu la puțin sub 2500 de metri. De aici ne hotărâsem să schimbăm ruta față de ieri fiindcă am văzut un superb refugiu. Spunem superb din ce poze am găsit pe net. Anticipez, locul ne va lăsa mască la cât de fain este! O scurtă pauză înainte de a porni pe traseul care coboară (BR) spre Mattmark, prin valea Ofutal/Ofental. Dacă citiți prima variantă cu ”ă” în loc de ”a” pare amuzant în limba română, mai ales în ”Țara de după păduri” :)! Tot pe acolo merge și BA spre pasul Mondelli care la un moment dat ne va părăsi la dreapta, în urcare! Tot văzând culorile trag concluzia că traseele marcate cu culoare albastră sunt mai dificile decât cele marcate cu roșu!
Avem mai întâi o ușoară urcare și apoi mers pe o superbă și ușoară curbă de nivel undeva pe la 2560-2570 de metri până în valea Ofental. Cu multe pauze de poze spre superbul lac glaciar Mattmark. Îmi pare de o culoare unică! Este atâta energie faină, chiar și printre stâncile din anumite pasaje și apoi coborârea lejeră în valea Ofental la 2500 de metri altitudine! Aici nu par cine știe ce altitudini față de cum par în România. Mai ales că munții cu relief glaciar sunt atât de faini de îți vine mereu să întorci capul în toate direcțiile!
De aici cică avem doar o oră până la pasul Ofutal/Ofental/Passo di Antigine. Este și denumirea italiană fiindcă revenim la granița helveto-italiană! Urcăm lejer pe valea largă, lăsăm pe dreapta o cireadă de vaci cu o mică căsuță drept adăpost și ne așteptăm ca în maxim o lună să coboare cu vacile la vale. Mai departe tot la deal lejer până la stâlpul de la 2722 de metri (o oră de mers!) de unde la stânga un marcaj urcă în Passo di Cingino la 3081m. Nu acum, dar ne propunem să ajungem, poate mâine, acolo dacă ne lasă vremea. De aici mai vem puțin de urcat până în Ofental Pass și în față vedem o barieră stâncoasă. Oare pe unde om urca? În stânga Jazziluke/Passo di Cingino separă vârfurile Cingino Sud (3103m) de Cingino Nord (3227m). Ultimul, dacă mergi pe linia de graniță pe potecă, se ocolește prin Italia! S-ar ajunge la Antrona Pass care ne-a ieșit din plan acum!
Sub noi și în spate este lunga și superba vale Ofental, în față este locul dorit de noi și în dreapta, după un superb lac glaciar azuriu se vede Spechhorn/Pizzo di Antigine (3189m). Pe acolo merge faina linie de graniță pe care o tot trecem de pe o parte pe alta! Sub vârful amintit se văd urmele unui mic ghețar numit, logic Ofentalgletcher! Poteca ne urcă peste plăci de piatră cu rare apariții de calcar până la ultimul prag. Sub el vedem pe unde ne urcă marcajele, pe un vâlcel pietros foarte simpatic. Pare lung, dar de fapt, chiar dacă este încliant, poteca în serpentine strânse îl traversează destul de ușor. Doar atenție că pe unde este pământ este destul de alunecos! Vedem sus o momâie și credem că aceea este linia de graniță. Ne-a înșelat puțin! Momâia este la marginea unei mici căldări în care este un lăculeț semi-înghețat, cam de mărimea lacului Țigănești. Știm că suntem aproape de destinație și în mod sigur va fi sursa noastră de apă când vom avea nevoie. Poteca ocolește lacul pe stânga, mai urcă un pic și vedem din ce în ce mai multe momâi. Clar, ne apropiem de pas! Chiar în Passo di Antigine, la 2834m altitudine, este borna de graniță S 1931! Su-perb! Și vedem un marcaj care ne amuză: Bivacco Antigine, 2837m, 0:01 ore! Adică un minut :D! Și ridicând ochii vedem, puțin mai sus de noi, superba construcție unde rămânem peste noapte! Urcăm la el cu bucuria noului loc căutat și descoperit. Este un vis să stai aici, cu harta pe masă, cu rețea de Italia și cu atâta munte în jur (ora 17.05)!
Ne bucură și ne uimește modul în care a fost adus aici cu elicopterul și apoi asamblat, curățenia exemplară, câte două pături (sau trei, nu mai știu!) pe fiecare pat, perne, mâncare lăsată aici (vom lăsa și noi la plecare!), cutia pentru donații, descrierea constructorilor și altitudinea 2839m și în general locul SUPERB! Și geamul acela panoramic de la masă face totul! După ce ne instalăm mai facem ceva plimbări în jurul refugiului pentru ceva poze plus mesaje pe net (Vodafone) până să se întunece (circa 19.30) și apoi la luna plină ce le luminează locul. E cea mai mare fericire să fii aici cu cineva care iubește Muntele!
Acei 2856 metri sunt înregistrați pe linia de graniță, deasupra refugiului/bivacco!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu