RT Neamtului 20-21.11.2010

RT Neamtului 20-21.11.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar


Plimbarea prin muntii Neamtului mi-a intrat in minte cu ceva luni in urma cand am trecut pe langa casa de vanatoare Retevoi. La momentul respectiv am spus colegilor de tura: Aici voi veni pe 21 noiembrie 2010! Am trecut prin multe de atunci, dar cuvantul dat mie insumi l-am respectat! Planul initial era sa vin cu 5-6 prieteni din care pana la urma am ramas doar doi. Nu-i nimic, in grup mic e placut si recomandat pe munte!
Ziua 1 - sambata 20.11.2010
Stabilim sa plecam cu acceleratul de 7.30 din Bucuresti si ne intalnim cu o jumatate de ora inainte in gara sa ne luam din timp bilete. Andreea a ajuns mai devreme decat credea si m-a asteptat vreo 15 minute pana la ora stabilita. Ne urcam in tren si putin dupa ora 10.00 coboram in Predeal cu tinta fixata spre muntii Neamtului. Urcam pe stradute cunoscute spre hotelul Cioplea. Imi aduc aminte de primele mele iesiri la munte cand prima cabana "cucerita" de copilasul de cativa anisori a fost Susai (sa tot fie prin '82 sau '83). Ne stabilim CR ca marcaj si vom urma crucile pana la Susai (plecare de langa Cioplea la 11.20). Mergem cateva sute de metri pe asfalt si apoi urmam semnele pe partea stanga a drumului. In 10 minute lasam in stanga PA spre Piatra Mare, alt traseu pe care nu cred ca am fost in ultimii 10 ani, si continuam pe "bulevardul" de Susai.


La 12.20 vedem prin ceata cabana/complexul care se ridica impunator in poiana Susaiului. Mi se pare total dezagreabil marele hotel Susai si cu greu ma hotarasc sa intru sa intreb de traseul (TA) pe care nu il mai facusem si despre care stiam ca e proaspat marcat. La intrarea in hotel exista o avertizare de ursi dupa lasarea serii! Sperietura pentru turistii auto si pentru Andreea care are ceva teama de animale salbatice! Pe hartile din hotel nu apare acest marcaj. Abia reusesc sa scot ceva informatii de la personalul hotelului cand pe spun ca e o poteca pietruita ce coboara in valea Azugii. Ma lamuresc ca trebuie sa merg putin pe TR si apoi dreapta prin padure. Le multumesc "gazdelor" si pornim spre sala de mese inchisa. Stam afara sa ciugulim ceva si sa dam ultimele telefoane (nu stiam daca mai avem semnal) si vedem in dreapta in padure marcajul TA. Pornim prin noroaie destul de mari pe fosta poteca a lui Ceausescu (dupa spusele unor muncitori ce carau cateva lemne cu un tractoras). Coboram pe "aleea" montana ce imi aminteste de parcul din Vatra Dornei (a se vedea RT-ul anterior) tinand serpentinele marcate cu borduri pietruite (nu de Videanu :D). Cam pe la ultimele curbe simtim amandoi pentru cateva clipe miros de animal salbatic (urs cu cea mai mare probabilitate) si grabim pasul pana la primul drum forestier (13.30). In fata prin padure auzim cativa turisti ce faceau galagie la fosta cabana a lui Ceausescu si noi ne continuam traseul in stanga pe forestier. Peste un pod betonat ajungem in drumul principal de pe valea Azugii si urcam usor in stanga pe drum. Stiu ca avem vreo 2 km pana la TR ce urca spre Retevoi si acest lucru ne e confirmat curand de doi localnici ce veneau din sensul invers de mers. La ora 14.00 ajungem la fosta masuta unde TR traverseaza forestierul. Acum aici e o baraca mobila si o gramada de busteni taiati, semn al nesimtirii umane si al agresarii padurii. Ramanem aici pentru vreo jumatate de ora sa mancam cate ceva si dupa ce ne potolim foamea si setea, pornim pe TR spre refugiul unde vom inopta. Nici nu incepem bine sa urcam si amintirile unor frumoase curbe de poteca imi sunt retezate de o imagine groaznica: o defrisare de circa 50 m latime urca pe muchia pe care trebuie sa mergem noi! Suntem uluiti si blocati! Cine poate fi nenorocitul care a facut acest lucru? Abia ne putem abtine de la atacuri verbale la adresa respectivei persoane si cautam sa ne facem poteca printre cioturile copacilor de zeci sau chiar sute de ani.
Dupa 7-8 sute de metri de defrisare pare sa revina padurea! Nu pentru mult timp caci ne trezim in a doua defrisare unde se aude si o drujba. Din fata vine un tractor ce trage 5-6 arbori de 25-30 de metri si abia reusim sa trecem pe langa el. Doi padurari ne asteapta mai sus nitel speriati.
"Buna ziua, imi spuneti si mie ce se intampla aici?"
"Pai se taie pentru refacerea padurii. Uite ce uscati sunt unii copaci. La anul sau peste doi ani replantam daca nu se reface singura padurea".
"Nu se reface singura padurea! Aici e o afacere mare la mijloc. Dar in fine voi sunteti doar niste muncitori care va faceti treaba. Voi afla eu ce se intampla aici"
"Aici taiem ca e prea multa padure"
"Baieti in Germania de exemplu se taie un copac dintr-o mie, aici se taie 999 dintr-o mie"
"Eh, si acolo se taie"
"No bine atunci, sanatate si spor la treaba ca noi mai avem de mers ceva"
Continuam prin padure si la 15.30 iesim in poiana larga unde se afla pe stanga primul foisor de vanatoare/observator. Din fericire aici nu au ajuns defrisarile. Continuam pe poteca clara si bine marcata pana in a doua poiana unde se afla al doilea observator pe partea dreapta a potecii. Ne e un pic foame si parca vrem sa ne odihnim in bataia razelor de soare. Nici unul dintre noi nu a dormit suficient in noaptea anterioara si parca avem ceva amorteala in noi.
Transpiratia de pe spate si temperaturile scazute ma ridica de pe rucsac si pornim mai departe pentru inca maxim 10 minute pana la refugiu. Poteca ne duce de la sine pana la casa de vanatoare Retevoi (16.10). E o placere sa revad casuta in care acum cativa ani am dormit prima data intr-un frig de februarie. Admiram curatenia din interior, ne schimbam cu ceva haine uscate si mergem la izvor sa luam apa in camelbag-uri si termos. Revenim in cabanuta, facem focul in soba (ne testam capacitatea de a face si mentine focul) si reusim in scurt timp sa afumam absolut totul in camera. Fumul e asa de des incat abia putem sa respiram si deschidem de cateva ori usa pentru ventilatie. Fata de mancarea obisnuita pe munte, acum am niste cornulete festive, o cutie de peste in saramura si o sticla de vin. Nu putem bea decat vreo 2-3 guri de fiecare cu cateva cornulete si cam pe la ora 19.15 ne bagam in sacii de dormit. E asa de bine in saci incat adormim aproape instant si pana dimineata nu ne va deranja absolut nimic!

Ziua 2 duminica 21.11.2010

Parca nu ne mai saturam de somn! Se lumineaza si noi tot stam cu nasul in sacul de dormit si nu ne induram sa iesim. Pana la urma imi fac curaj si ies pe afara. E ora 9.00 si afara sunt in jur de zero grade. In fata cabanei bruma acopera frunsele uscate si iarba inca verde.
Peste vreo jumatate de ora se trezeste si Andreea cu scuzele de rigoare pentru somnul prea lung. "Nu e nici o problema, am ciit presa de saptamana trecuta". E un Jurnal Natioanl de saptamana trecuta di ncare remarc un articol despre poetul Adrian Paunescu si altul despre revolta impotriva societatii mizere in care traim.
Pana ne invartim noi cu masa si cu stransul bagajelor se face ora 11.00 si pornim mai departe la drum. Nu avem planuri prea mari pentru azi si de aceea mergem destul de agale. Urcam putin pe muchia Lacului Rosu urmand semnele TR care ne aduc primele obstacole dupa doar 40-50 de metri de la cabana: cativa copaci uriasi doborati de furtuna care ne obliga sa ne furisam printre crengile lor! Mergem pe marcaje si in 10 minute iesim la o poiana unde putem admira Bucegii deasupra unei faine paturi de nori ("Costila ascunsa peste-un nor"). E ultimul loc in care acumulatorul aparatului meu mai are suficienta putere cat sa deschida obiectivul (am plecat si eu cu acumulatorul neincarcat!).
Continuam pana la lacul Gavanul unde nu reusim absolut deloc sa vedem culoarea rosie ce da numele alternativ al lacului:). Imi aduc aminte ca in prima tura pe aici lacul era total inghetat si doar mi-am inchipuit unde ar putea fi localizat. De la lac facem stanga pe vechiul marcaj TR care coboara destul de abrupt pana in capatul din amonte al vaii Azugii (cca 12.00). Mai vedem cate un marcaj sters din cand in cand si pornim in jos pe cursul apei. In cca 5 mintue se formeaza si un drum forestier care se va largi din ce in ce mai mult. Constatam ca noi doi am mers in ultimul timp doar in ture lejere si totusi ne bucuram de verdele crud al brazilor.
"Parca sunt mai frumosi peretii astia verzi decat aia gri din oras!"
Discutam pe drum despre diferite stiluri de mers cu betele (nordic trekking) si iesim pe valea din ce in ce mai larga langa o pastravarie. Urmam drumul mai departe si iesim in alt forestier mult mai larg. Il identificam ca fiind cel de pe valea Azugii si facem stanga spre TR pe care am venit. Dupa vreo 2 km ajungem la lemnele imense pe care statusem sa mancam cu o zi in urma. Pentru variatia traseului tinem in dreapta un forestier pe care mai fusesem eu cu ceva timp in urma (in 2008 daca nu ma insel). Urcam prima curba si scurtam o serpentina mai mare printr-un urcus direct prin braduti mici pana la limita padurii. Stiam bine forma drumului si ma descurc foarte bine cu topografia locului. Soarele incepe sa ne bata destul de tare si eu raman chiar in tricou indesand toate polarele si geaca in rucsac. Mergem in ritm destul de alert pana la BR care vine din Piatra Mare si apoi revenim in CR pe care urcasem cu o zi inainte. De aici parca ne dam de-a rostogolul la vale si ajungem fara sa ne dam seama in Predeal la primele case. Mai facem o pauza scurta la PA dinspre poiana Pietricica si pana sa iesim la Cioplea, ne opreste un turist speriat:
"Ati vazut ursoaica? E la cateva curbe mai in spate. Era la douazeci de metri de mine, s-a ridicat in doua labe si urla la mine. Am pierdut 5 ani din viata!!! Ursii ar trebui impuscati!", ne spunea socat turistul in adidasi.
"Aici e terenul lor, noi oamenii am dat buzna la ei in casa", i-a replicat Andreea si am plecat mai departe facand glume pe seama saracului om speriat de stapanul padurii.
Coboram la gara si ne dam seama ca am pierdut personalul cu cateva minute. Ne luam bilete la primul accelerat, mergem si ne comandam cate o pizza si pentru siguranta, revenim in gara unde ne bucuram de specialitatea italiana. In fine, pe la 17.25 vine si acceleratul (cu ceva intarziere) si ne urcam in tren spre Bucuresti. In tren stau in spatele nostru cativa straini (africani, un indian, o englezoaica si vreo doua romance) si imi face mare placere sa aud diferite accente in engleza vorbita in grup. Cu putina melancolie imi aduc aminte de multele discutii din Norvegia din bucataria comuna de la camin.! Frumoase locuri, vremuri si oameni! Cam pe la 19.30 ajungem in Bucuresti si apoi cu metroul ne indreptam fiecare spre casa lui.

Rememorez tot traseul si ma bucur nespus de tot ceea ce am avut in aceste doua zile (si bune, si rele). Ii multumesc Andreei pentru tura si seara adorm cu gandul la we ce va veni (nici nu banuiam ca voi ajunge la varful Omu - asta vom citi in episodul urmator :) )

RT Pe creasta Neamtului 24.07.2010

RT Pe creasta Neamtului 24.07.2010

Colegi de tura: Dana, Magda, Theo, Radu, Cezar

Cu doua zile inainte, adica joi seara, ne straduiam sa gasim un traseu pentru doua zile. Erau cateva idei de Fagaras sau Iezer, dar vremea nu parea sa tina cu noi duminica. Printre ele era si creasta Neamtului pe care Dana o vedea stearpa si fara interes. Asa ca am ramas fara tura stabilita si vineri dupa o discutie cu Radu, am optat pentru ultima varianta. S-au adaugat grupului nostru si Theo Bunica si prietena lui, Magda, si sambata dimineata la 6.15 am iesit din Bucuresti spre valea Prahovei. DN-ul liber ne-a permis ca in 2 ore si ceva sa ajungem in Azuga la iesirea din statiune. Nici unul nu mai facuse traseul si de aceea mi l-am fixat bine in minte cu o zi inainte. Stiam ca nu sunt semne si am memorat toate muchiile dupa care ma puteam orienta.

Am lasat masina la intrarea in drumul de pe Valea Azugii (pe unde urma sa ne intoarcem mai pe inserat) si la 8.30 pornim spre baza comuna a partiilor Sorica si Cazacu. Colegii au ocolit putin pe podul auto in timp ce eu am gasit o pasarela interesanta a motelului "Nu ma uita" si am trecut apa Azugii pe aceasta scurta pasarela moderna.
Am hotarat cu totii sa urcam pe Sorica desi pare mai abrupta. Eu am pornit incet si constant in ritm lento de 4x4 (2 picioare si 2 bete) in sus pe partie. Curand m-am detasat de grup si bucuria de a urca nu ma lasa sa ma opresc. Simteam cum motoarele pornite nu vor sa ia pauza pana in capatul partiei. Cam la doua treimi din partie am intalnit un alt montagnard pe la 45 de ani care urca si el in acelasi ritm cu mine. Verificand tot timpul ca am in spate colegii de tura, am urcat pana la statia de gondola unde m-am asezat pe banci in asteptarea colegilor.

In asteptare am avut parte de niste panorame superbe asupra Bucegilor si norilor care pareau sa se apropie vertiginos. Stiam ca in jurul orei 15.00 va incepe furtuna in Bucegi si vremea a confirmat prognozele.
Ne-am regrupat si dupa o pauza de 15 minute am pornit cu totii (inclusiv cu camaradul de ocazie) spre varful Urechea. Colegul a zis ca asteapta niste copilasi sa-i plimbe prin zona si a coborat spre izvor si afinis lasandu-ne sa urcam pe drumul forestier larg ce tine loc de poteca. Marcajele sunt disparute in totalitate. Drumul ne urca lejer de tot pe sub varful Urechea (1715m) si apoi ne duce sub vf Cazacu (1753m). Stiam ca in saua urmatoare trebuie sa facem stanga si sa iesim din muchia Baiului Mare si m-a atras crucea de pe Cazacu. Ca urmare iesim din drum si urcam in 10 minute pana la aceasta cruce metalica ce ne tine pentru vreo 20 minute langa ea pentru o pauza de masa.

Cam pe la 11.45 eu si cu Radu ramanem pe loc si ii trimitem pe Dana, Theo si magda mai in fata pe piciorul estic al vf Cazacu. Noi doi avem oricum mersul mai rapid si in cateva minute am recuperat niste sute de metri distanta intre noi si colegi. Coboram pe piciorul inierbat facand cateva poze in jur si in dreptul varfului Ceausoaiei ne intregim grupul. Pe Muntele lui Petru mergem relativ grupati si colegii se opresc la un izvor aflat sub poteca sa realimenteze cu apa. Cum aveam termosul pe jumatate plin, am continuat sa merg incet punand talpile una in prelungirea celeilalte (mai mult stat decat mers). Dupa vrea 200m de mers asa, am fost ajuns din urma si depasit de colegi. Stiam ca mai avem mult si mi-am pus betele orizontal dupa ceafa exact ca ciobanasii ce nu au graba nicicand. Probabil ca eram enervant de calm pentru colegi, dar sincer nu mi-a pasat. Sub Varful lui Petru (1591m) colegi au dat buzna intr-un afinis si eu am mers incetisor mai departe multumindu-ma doar cu cateva afine. Am intalnit un cioban cu oile care se indreptau spre stana de sub varf si erau extrem de molcome.

Un ultim varf ne coboara in saua larga a Orjogoaiei care face legatura cu muchia omonima in continuare. Saua e populata de o cireada de vaci ce paste linistita.
Coboram pana in apropierea lor si ii las pe colegii mei fiindca vad un mic izvoras mai in dreapta potecii. Ei continua printre vaci si urca un pic dupa sa. O vacuta curioasa o linge pe Dana pe mana si apoi se intoarce in treaba ei. Cica are limba cam aspra! Eu imi umplu termosul (ramasese pe jumatate plin cu ceai fierbinte si a tinut cald pana seara) si urc la grup printre vacile ce rumega de zor.
Facem o alta pauza de masa/foto (o panorama de 360 facuta de Theo) si sunt intrebat de cateva ori care e varful nostru cel mai mare. De aici vf Neamtului nu are cum sa se vada fiindca e acoperit de muchia principala. Norii negri ce se apropie amenintatori vor ascunde definitiv varful intr-o ceata laptoasa. Urcam spre 1800m (acum suntem la 1600m altitudine) infruntand vantul ce ne ameninta din fata. Ne-o trebui umbrela?

Trecem de varfurile Unghia Mare (1885m) si Rusu (1902m) si incepe sa picure in saua urmatoare. Ne punem pe noi haine de ploaie si pentru vreo 15 minute suntem udati de dusul din norii ce se albesc treptat. Pe moment punem si aparatele in rucsaci sa le protejam de plaoie. Sub varful Rusu pare sa se faca un drum pe curba de nivel. E o varianta probabila si Radu porneste pe acest drum. Nestiind la perfectie locurile, prefer sa urc pe muchie direct spre vf Rusu si colegii vin dupa mine. Ajungem in cel mai inalt punct (1902m) si vedem ca avem in fata o sa partial acoperita de ceata. Radu era mai jos si a intrat intr-o turma de oi in latratul cainilor. Noroc ca era ciobanul sa-i opreasca si noi sa-i asmutim spre noi. Radu a continuat pe drumul forestier si noi am urcat in ceata alba spre vf Neamtului (1923m). Nu stiam exact daca acesta e varful si altimetrul barometric de la ceasul lui Theo arata 1930m. De aici trebuia sa coboram pe piciorul vestic pana la cabana si valea Steviei. Fiind ceata si Radu mai in fata, am mai coborat un pic pe creasta si am strigat dupa el. M-am linistit cand i-am auzit vocea si ne-am reunit in saua Paltinu aflata dupa varf. Trecem pe sub vf Turcu (1833m) in ceata si tinem o muchie pe care o stia Radu dintr-o tura recenta. Sunt si urme de ATVuri care nu imi fac deloc placere, dar ne usureaza inaintarea. Aceasta este culmea Turcului si arata total neobisnuit pentru mine. Ma bazez pe proaspetele cunostinte ale lui Radu aflat in mustruluiala fetelor care se saturasera de amagirile lui Radu ("mai avem putin"). Sub varf ne latra niste caini potoliti de ciobani si unul din ei foarte simpatic ne urmareste o bucata de vreme pe culme.

Asa zisa poteca coboara pana la stana Turcu ce imi limpezeste amintirile: suntem deasupra lacului Rosu si va trebui sa terminam muchia pe la Retevoi. Dana il mustruluieste pe Radu degeaba (de ce nu i-a anuntat pe toti pe unde coboram) si mergem mai departe. Drumul cunoscut e cel mai scurt si sunt de acord cu Radu pentru coborare. E adevarat ca vom avea 12-13 km pe forestier si noapte, dar macar stim pe unde suntem! Si erau doar cativa km in plus fata de coborarea prin valea Steviei! Ajungem imediat la Lacul Gavanu sau Lacul Rosu dupa cateva ciuperci rosii imense (19.25). Trecem pe langa refugiul Retevoi si coboram pe urmele imense de ATV si biciclete spre valea Azugii. Deapasim 2 puncte de observatie pe stanga si sunt trist cand vad ca poteca de odinioara (si nu sunt chiar asa de multi ani de atunci) e acum ditamai drumul de ATV plin de noroi. Doar inainte de masa de la forestierul Azugii a mai ramas o urma de poteca. Aici am alta dezamagire. Masa mai are doar picioarele ca restul a fost pusa pe foc de niste "iubitori de natura". Ii spun Danei sa memoreze masa asa cum am vazut-o alta data si la ora 21.00 pornim spre masina cei multi km mentionati mai sus. Trecem podul betonat si vedem in spate lumina unui ATV si a unei masini. Fac cu mana in speranta ca cel putin unul va putea ajunge mai repede la masina ca sa scurteze si drumul celorlalti. Soferul masinii ne ia pe toti initial vreo 3 km pana la cabana unde stau ei si apoi ne duce pana la masina. Ce usurare! Eu si Theo eram linistiti fiindca am avut norocul asta de multe ori in munti si stim ca atunci cand iti doresti ceva, acel lucru chiar se intampla. Asa ca la 21.40 suntem la masina si peste vreo 15-20 de minute pronim spre casa. Intunericul ne-a adus in cca 2 ore si jumatate in Bucuresti si ne-am separat fiecare spre casa lui franti de oboseala.

Tura a fost foarte faina si reusita si am avut parte de multe fatete ale muntelui.