Fiindcă somnul a fost destul de greu, la 6.00 suntem în sala de mese. Hm, și nu avem de urcat ca alții care acum servesc micul dejun, ci doar de coborât. Ne tot rotim pe aici, alte poze la răsărit pe la ora 7.00 și la ora 8.00 trec numele și datele importante în caietul de cabană și pornim la drum, la vale spre Jungfraujoch.
Pentru câteva poze ne oprim în Mönchsjoch și ceva mai jos vom ieși puțin din potecă fiindcă Gec vrea să ajungem la baza peretelui pe unde se urcă spre Mönch. Îmi spune de cum era acum mulți ani și îi simt tristețea legată de scăderea ghețarului. Cine nu crede în încălzirea globală să vină aici să vadă! Revenim la drumul larg și de aici tot coborâm până la intrarea în tunel (9.20), cu priviri spre soarele care iese de după Trugberg! Înainte de tunel vedem un ratrack și ceva amenajări pentru o scurtă pârtie și pentru ceva jocuri pe zăpadă.
Fiindcă acum e senin, mai mergem o dată pe platforma Sphinx, prin cinematograful de 360 de grade și pe platoul unde flutură steagul elvețian. Și aici, dacă vă aduceți aminte, ieri era ceață!
Mergem la al doilea tren, la capătul de linie și Gec încearcă să obțină un lucru fain: în regulamentul intern al operatorului de căi ferate găsise că accesul în cabină este permis doar cu acordul conductorului. Merge la conductor și inițial îl refuză. Apoi îi spune articolul din regulament și vedem că se înmoaie și ne zice că putem merge în cabină! Evident, fără a deranja bunul mers al trenului! Conductorul/mecanicul chiar devine simpatic și îi răspunde lui Gec la multe întrebări, chiar cu multe detalii tehnice! Eu mă bucur de loc și filmez drumul plus multe poze (mai rar să mergi, ca adult, în cabina conductorului/mecanicului de tren!). Filmul coborârii prin tunel este prea mare pentru a-l pune aici! Dar câteva poze pot fi puse! În 20 de minute, de la 9.50 la 10.10 coborâm la stația Eigergletcher (2320m) și rămânem în tren pentru a coborî mai departe până la Kleine Sheidegg (2061m). Pare că am ajuns în buricul civilizației!
O mică pauză și pornim la vale spre Wengen, cumva paralel și pe lângă linia de tren, pe versantul stâng al văii Nesselbach, cu giganții tot timpul în stânga noastră. Evident că îi admirăm mereu și Gec îmi mai arată ceva detalii. La stația Wengernalp ne prinde din urmă un tren și Gec întreabă pe taxatoarea de bilete prețul. Ne pare imens până în Wengen și convenim instantaneu să continuăm pe jos. Vedem verticalele ce străjuiesc clasica imagine a văii Weisse Lütschine pe care este Lauterbrunnen. Cotim ușor dreapta și tot coborâm pe sub pereții Blattiflue. Parcă ar fi, în anumite locuri, abruptul și văile alpine din estul Bucegilor! Tot la vale și cam pe la 1570 de metri altitudine trecem pe sub un pod fain de piatră aflat sub stația Almend. Suntem deasupra cătunului Indri Almi și este așa de aranjat și cochet totul... Pe la 1360m intrăm printre primele case din Wengen și ne lăsăm printre case, pe poteci cu garduri pentru animale pe ambele părți și apoi pe străzile care coboară la gara Wengen de la aproximativ 1270m altitudine (diferența de nivel se simte din plin în genunchi și ar fi destul de solicitant fără bețe!). Lângă gară este un frumos parc în care stăm până la trenul de la ora 13.00 care ne coboară spre Lauterbrunnen. Inițial am comentat că mergem cu trenul și trebuie să plătim (cheltuială ne-anunțată), dar mă bucur de drumul fain care are multe serpentine și viaducte pentru a putea ajunge la altitudinea de 797/800 de metri din Lauterbrunnen (13.25). Gec voia neapărat să am/avem timp și pentru valea Weisse Lütschine fiindcă sunt multe locuri faine de văzut!
Mergem pe jos pe sub Staubbachfall și Gec mă întreabă dacă vreau să urc la ea. Se vede bine și de aici, din stradă! Așa că mergem la prima stație (o grămadă de asiatici și pe aici!) și luăm primul autobuz care ne duce până la stația Trümmelbach. Aici este o faină cascadă într-un canion. Practic cascada/șirul de cascade este săpat în munte de apa de ghețar, foarte posibil chiar de vechiul ghețar care era aici altă dată! Este un fel de ”7 scări” de la noi de câteva ori mai mare. Plătește Gec biletele pentru amândoi și intrăm prin turnichet. Urcăm puțin o potecă cu trepte amenajate și pentru a ajunge la cascada cea mai de sus urcăm cu liftul prin tunel. De la capătul de sus mergem la ultima cascadă și apoi coborâm pe poteca și treptele amenajate cu beton până la cascada cea mai de jos. Mie mi se pare impresionant și Gec este dezamăgit că este debitul foarte mic. Cu alte ocazii îmi spune că fusese de câteva ori mai mare debitul apei! Dar e fain ca obiectiv turistic! Suntem la 14.33 la stația de mașină și în 9 minute vine autobuzul care ne duce pentru trei stații la parcarea telecabinei Schilhornbahn (par exagerate minutele astea, dar e vorba de precizia elvețiană vestită!). Nu vom urca cu telecabina, ci pe un drum mai lung și ocolit!
Urmă marcajul BR care ne mai urcă puțin pe vale, trece un pod pe stânga apei și apoi iar dreapta pentru a urca în serpentine strânse pe un vâlcel, spre Gimmelwald. La un moment dat pe un stâlp vedem că am mai avea 50 de minute. Continuăm cu elan și văd că Gec rămâne în urmă. Sigur se resimte după lipsa de somn sănătos de azi-noapte. Dar urcăm pe firul vâlcelului, facem dreapta și ieșim între primele case și pensiuni din Gimmelwald. Este un sat superb cu un peisaj fantastic. Eu sunt ”disperat” să văd cât mai mult și văd că Gec tot rămâne în urmă. În centrul satului mă strigă să mă opresc și îmi zice că aici ni se despart drumurile. Trebuie să coboare cu telecabina de la schimbarea de direcția a Schilthornbahn (pentru a prinde un tren spre casă, cum verificase pe net!). Îi mulțumesc și îmi dă indicații pentru mai departe, spre fainul sat Mürren suspendat la circa 1600 de metri altitudine deasupra pereților de pe versantul stâng al văii Weisse Lütschine. Rămâne să vorbim, sub orice formă, zilele următoare. Mulțumesc, Gec, pentru întovărășire și sfaturi!
Din Gimmelwald în Mürren este o frumoasă alee de promenadă pe care este foarte multă lume. Dar nu ne încurcăm și merg susținut pe aleea pe curbă de nivel și apoi pe cele două serpentine care mă scot în centrul satului Mürren. Sunt multe clădiri moderne, de beton și ceva statui simpatice. Mi s-a părut fain că la un moment dat îmi face semn un tip de la un geam. Merg sub geam și îmi dă o pungă cu două croissante cu unt foarte bune. Îmi spune că știe ce înseamnă drumul lung cu bagaj în spate și mă admiră! Mulțumesc, este un gest tare frumos și mă simt cumva ca un pelerin. Am de pe Camino o amintire plăcută (atât cât am mers eu, ne-cugetat de mult în fiecare zi și cu efect asupra tălpilor - bășici care mi-au întrerupt drumul!): atunci, pe un drum asfaltat, în ceață, nu mai aveam nimic de mâncare la mine și Divinitatea mi-a scos în drum o pungă cu două gogoși în termen de valabilitate! Prin centru, unde e o faină fântână amenajată cu specific local, m-ați putea vedea mâncând cu poftă, pe rând, cele două croissante... Urmez drumul principal care mă scoate la gara Mürren BLM de unde un mic tren (un automotor!) duce prin Winteregg la Grütschalp. Evident că pentru câțiva franci voi merge cu acest trenuleț!
Grütschalp este o stație mixtă de tren și gondolă și majoritatea turiștilor din tren (vagonul este plin ochi!) coboară cu gondola. Este și o potecă Grütschalp Trail de biciclete și voi coborî cu atenție pe ea să nu vină cineva din spate! Puțin ilegal :)! Așa că merg cu viteză, cât de mare pot eu, fără să alerg, pe serpentinele strânse amenajate special pentru bicicletă. Răsuflu ușurat abia undeva înainte de intrarea într-o poiană unde este și variantă de potecă paralelă cu cea de bicicletă. Zonei îi spune Roten Alpweg. Mai departe prin pădure ies în poiana Alpweg de la 1072m și aici văd primele case. Coborâsem de la 1492m, de la stația de tren! Un marcaj mă anunță că mai am 30 de minute până la Lauterbrunnen (18.55). Poteca mă coboară prin poieni faine și în serpentine repetate ajung după 15 minute la primele case și la drumul asfaltat (zona Birrmatli). Trecusem de niște stații de apă... De aici țin străzile dinrect în jos printre case (cumva paralel cu firul de apă Gryfenbach), intru în zona Gassli și strada mă obligă la stânga printre case spre drumul principal. Doar îl trec și pe potecă tot abruptă cobor la liniile de cale ferată. Gara este la stânga (19.18). Sunt tot felul de vagonete de marfă care mă duc cu gândul la trenulețele electrice din copilărie, pasiune moștenită de la tata... Îmi iau bilet de la automatul de bilete pe ruta Lauterbrunnen - Zweilütschinen - Grindelwald. E combinație de două trenuri! Uite harta de pe masa din tren, pentru lămurire :)!
Îi scriu lui Gec de ”reușita” mea și se bucură pentru mine. No, de acum am ”drum de seară” (trenul a pornit la 19.45). Gara de schimb este anunțată prin microfoane, cu detalii pentru schimburile de trenuri. Așa că aștept la același peron, ”unu”, trenul care urcă în Grindelwald. Și vine cu precizie elvețiană. Așa de silențioase sunt că nu îți dai seama de pantă și de cremalieră. Știu, am mai spus asta :D! Știu stațiile la deal și voi alege să mă opresc la Grindelwald Grund care este conectată la stația intermodală Terminal.
Acum sunt pe teren cunoscut (undeva cam pe la ora 21.00-21.15). Nu am telefonul gazdei să anunț și nu e nici o problemă. Din punctul meu de vedere cuvântul este cuvânt și anunț doar rar când întârzii (adică dacă promit o oră caut să mă țin de cuvânt și doar dacă depășesc ora, anunț; acum nu anunțasem la cât ajung). Ies din zona Terminalului, trec apa Schwarze Lütschine și parcarea plătită și încep să urc pe străzile în pantă. Începe să bureze puțin și nu mă poate împiedica să îmi văd de drum, coordonat de Google Maps. Recunosc că mai are hibe fiindcă mă bagă prin pășunea unei case pe unde el știa că este o potecă și aceasta nu există! Dar nici asta nu e bai! Ies în altă străduță și la deal pe Brandeggstrasse, apoi pe o alee cu trepte pietruite și în final pe Kummersweid și Hagibodmen ajung la cazarea mea ”în fân”.
Văd că gazdei îi strălucește fața de bucurie că mă vede și ne descurcăm cu dialogul în amestec de germană (doar ea) și engleză (amândoi). Un duș și apoi o masă rapidă fiindcă a fost ziua lungă. Evident că îl anunț pe Gec că am ajuns la destinație! Convenim pentru micul dejun în ”camera” cu fân și dorm așa de bine că nici nu simt când îmi va pune toate pe masă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu