Bucegi 6-7.10.2012

Bucegi 6-7.10.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Saptamana trecuta am dormit in placutul refugiu de la Strunga venind din partea vestica. E cel mai aproape si cel mai accesibil (si ati vazut pe cate variante se poate ajunge in Gura Strungii). Acum planul meu include doua traversari ale platoului Bucegilor, cercetarea unor trasee mai vechi sau mai noi si binenteles mult mers. Ilinca este nerabdatoare sa mearga pe munte si ca urmare vom pleca amandoi in cautarea drumurilor pierdute din Bucegi.

Ziua 1 - sambata 6.10.2012

Fiindca avem mult de balaurit, plecam din Bucuresti cu IR 1745 la 6.15. E intuneric afara si abia pe la Ploiesti se crapa de ziua. Noi mai suntem un pic somnorosi si ne trece repede cand vedem ca se apropie ora 8.00 cand ar trebui sa fim in Sinaia. Trenul nostru ajunge cu ceva intarziere si abia la 8.20 iesim din gara si pornim spre statia de telecabina langa care gasim doua marcaje BR si BA. Mi se par tare ciudate fiindca marcajele nu pleaca de aici, ci de pe drumul asfaltat ce urca spre Cota 1400. Mergem la cabina si am o surpriza placuta: fata de telecabina de la Busteni, aici se acorda o mica reducere la transport dus-intors (62 de lei dus-intors pana la Cota 2000 fata de 62 lei la Busteni)! Nu e mult, dar amanuntele conteaza! Prima cabina pentru public porneste la ora 9.00 si urcam in 10 minute pana la Cota 1400. Aici doar schimbam "peronul" si ne imbarcam spre Cota 2000. Cabina asta a fost construita de italienii de la Cerreti e Tanfani din Milano. Pacat ca romanii au ramas la nivelul de atunci pe cand italienii au avansat in tehnica de transport pe cablu. Cabinele care la noi sunt folosite in Italia sunt pe post de obiecte de muzeu! Imi aduc aminte de recent vazuta istorie a "tomberoanelor" din Sassolungo care au mai avansat ceva in timp macar ca forma si culori! La 9.25 suntem sus la Cota 2000, citesc cate ceva despre cainele ciobanesc intr-o brosura editata in programul LIFE 07/NAT/IT/000502 si agatata cu un snur de perete. De remarcat ca aceasta inca rezista si nu a fost mazgalita sau rupta! Programul cabinelor e urmatorul: Sinaia-Cota 1400 8.30-16.00, Cota 1400-Cota 2000 8.45-15.45 (urcare si coborare)! Cam pe la 9.45 suntem gata de drum si pornim in jos spre Cetate/Piatra Turcului pe BG.

Coboram in cateva minute la BR de pe Drumul de Vara (maine revin pe aici intr-un mic ocolis!) si pe partie in jos ajungem la cota 1800 de unde incepe PR spre valea Vanturis (10.10). Marcajul e refacut de curand si ne face palcere sa mergem pe relativa curba de nivel. Macar am scapat de pietrele de pe partie! Trecem primul izvor (sec) al vaii Stane si pe poteca destul de slab evidentiata intram in padure. Acum si poteca si marcajele sunt mai vizibile! Cam o ora mergem prin padure vazand di ncand in cand prin ferestre de padure mici stanci, codite ale Coltilor lui Barbes. Abia la 11.10 iesim sub peretii de stanca ce formeaza Coltii mai sus amintiti. Verticalele si surplombele sunt asa frumoase si probabil ca tenteaza cataratorii la ceva trasee. Stiu ca si data trecuta cand am fost pe aici ma intrebam exact acelasi lucru: daca exista ceva trasee alpine! De fapt mi s-a si parut ca vad ceva pitoane sus in perete. Ar fi bine sa nu fie asa fiindca zona este unul din monumentele naturale din PN Bucegi!

Coboram putin mai jos in padure, mergem tot pe curba de nivel prin padure pe sub al doilea rand de stanci si putin dupa ora 12.00 se linistesc verticalele si iesim sub capatul sudic al muntelui Varful cu Dor in valea Vanturis deasupra lacurilor. Acum nu e pic de apa si chiar ma intreb cum arata cascadele de mai jos! Coboram in firul vaii si Ilinca simte nevoia unei pauze la umbra, catorva guri de apa si ceva mancare. Las rucsacul, urc pana la stana sa vad cum mai arata si revin in 15-20 de minute la Ilinca. Mananc si eu cativa biscuiti si plecam mai departe in amonte pe firul vaii Izvorul Dorului (12.45).

Urmam semnele ce merg pe langa firul destul de drept al vaii. Mai sunt ceva sinuozitati, mai sunt ceva urme de cascade si de lacuri, mai sunt roci de forme deosebite (pietre in limbajul obisnuit :D), mai sunt si ceva chei si zone mai inguste...Valea este superba si e foarte bine ca a fost marcata!

Cu atata nesat merg pe vale strangand in minte cat mai multe amintiri si la 13.25 ajungem la stalpul indicator de sub Valea Soarelui. Tare incantat sunt ca am mers pe Izvorul Dorului! In fata noastra vedem stalpii benzii rosii pe care ne vom intoarce maine din saua Laptici (nord), in stanga indicatoarele cu CG pe care continuam spre Bolboci (vest) si in dreapta partia Valea Dorului cu ambele marcaje BR si CG pe care am facut acum cativa ani primele cristiane adevarate (caci pana atunci doar in parcul Tineretului din Bucuresti alunecasem acum multi, multi ani pe niste schiuri Reghin vechi). Schimbam marcajul in CG si urcam pe drumul de TAF pe unde acum vreo 10 ani am coborat singur pana la Bolboci unde sora mea si prietenul ei erau intr-o vacanta de 1 mai! Dupa nici 10 minute ajungem la prima stana (unde "Terminând de ros un os/Şade-un câine zdrenţuros/Tremurând şi el fricos" - Pseudofabula, Rosu si negru) si apoi vad pe marginea drumului pe iarba (deci in afara drumurilor publice), niste gratargii care se simteau bine! Imi pare rau pentru ei, nu au respectat regulile parcului natural, vor avea de platit! Spre zona inalta a Bucegilor zarim Omu, Gavanele si muntele Obarsia dintr-un unghi ceva mai rar.

Dupa a doua stana pana sa iesim in drumul asfaltat doua prietene iesite la picnic au aceeasi soarta: numarul masinii va ajunge in atentia autoritatilor (nu PN Bucegi de la care nici acum dupa o luna nu am primit nici un raspuns!) pentru incalcarea regulilor de vizitare a parcului natural. Imi pare rau pentru acesti oameni, dar doar ceva amenzi usturatoare si puterea exemplului pot sa faca ceva la noi!
iesim in sosea la cota 1820 si pe sub vf Nucet/Nucetu (1861m) mergem pe curba de nivel pe deasupra altei stani. Cobor pana la stana sa vad cat de bine arata, revin la Ilinca in poteca si mai departe ocolim varful pentur a ne lasa in jos pe piciorul lui spre lacul Bolboci. In fata noastra se vad la orizont muntii Deleanu, Zanoaga si Lespezi dominati in spate de mareata Leaota. Stalpii indicatori ne coboara pe piciorul de munte si putin inainte de intrarea in padure vedem in dreapta Tataru si Grohotisu cu Gura Strungii dintre ele si cu valea Tatarului pe care am coborat saptamana trecuta.

Tot aici la intrarea in padure gasim si o masa de lemn care e foarte buna pentru putina odihna, in special daca urci dinspre Bolboci!
Intram in padure si coboram destul de abrupt pe un drum de TAF frumos imbogatit de Mama Natura (sau Mama Padure?) cu un covor verde de muschi. Ma bucur sa vad urmele unor piloni de la vechea linie de funicular de la inceputul secolului XX.

La 15.25 ajungem la marginea lacului Bolboci in capatul ultimului intrand mare de pe malul stang. De aici se formeaza un golfulet pana la statia de supraveghere a barajului ce a format acest lac. Mult mai bine decat speram eu de cand cautasem cu Radu aceasta intrare asta iarna! Ocolim lacul vorbind despre iesiri in strainatate si despre oportunitatile pe care nu trebuie sa le ratam niciodata. Ajungem pe baraj, il parcurgem cu ochii in sus spre inaltul Bucegilor si in jos spre Zanoaga pe firul Ialomitei. Mai mult foamea care rontaie ne indeamna sa oprim vreo ora la Bolboci pentru o ciorbita calda si o surpriza de la Ilinca: snitzele homemade foarte gustoase! Multumesc pentru gand! A doua portie de snitzel o pastram pentru diseara la piure :D!
Cam pe la 17.00 lasam cabana in urma si pornim in continuare pe drum. Mergem vreo 15 minute pe CA pe drumul auto ce urca pe stanga lacului Bolboci (dreapta geografica) spre Padina. In capatul primei cozi lungi de lac vedem placa ce indica o parte din Memorialul "Nae Popescu". Stiam pe unde am coborat in iarna si acum cautam marcajele pe vale. Acestea au fost sterse (uneori intentionat) de pe majoritatea traseului pe care Nae Popescu il vroia ca legatura intre Valea Larga si Moeciu. Poate il vom reface vreodata! Urcam pe vaile Bolboci si apoi Olboace pe drumul forestier, trecem pe langa 15 baraje si nu vedem deloc indicatoare sau orice ar sugera pe unde e drumul. Eu stiu ca erau cateva marcaje pe Plaiul Mircii si tot caut sa urcam pe undeva. O scurtatura spre culme este pe un drum de TAF prin padure! Noi ajungem pana la capatul drumului si analizez harta in GPS. Ilinca urca pe un fel de drum de TAF fara sa gaseasca semnele. Eu incerc un fir de vale ce apre sa urce spre Deleanu. Revenim la drum si discutam cu GPS-ul in fata. Valea gasita de mine pare sa ne urce spre Deleanu. Asa ca pornim pe fir. Se salbaticeste din ce in ce mai mult si la un moment dat vad in fata ceea ce pare a fi o saritoare. Trebuie sa evitam asta cu siguranta! Stiu ca Ilincai nu ii este usor pe pante inclinate. Mie nu imi este greu, dar e totusi neplacut! Decat sa ajungem sub saritoare, mai bine urcam pe versantul stang (drept geografic) al paraului. Panta ajunge pe alocuri la 45 de grade si peste si sunt trepte de pamant sau de iarba. Atingem de cateva ori brazii si bodoganim un pic rasina care se lipeste de haine si de maini. E musai sa continuam! Gasim o poteca ce ne duce pe curba de nivel in urcare prin padure si iesim intr-o poiana in capatul de sus al vaii. Sunt fericit fiindca vad in fata-dreapta coasta Plaiului Mircii! Si in plus iesim la gol alpin si inca nu e intuneric! Trecem pe deasupra capatului de sus al firului si vad in dreapta crucea lui Nae Popescu. Asta e!!! Ajungem la cruce si apoi in stanga vreo 20 de metri suntem in marcajul PG unde se vede vag un TR spre Plaiul Mircii. Soarele a apus de mult si acum doar ultimele sale urme rosii sunt la apus (19.30).
"Mai mergem pe Lucacila?"
"Da, Cezar, daca vrei tu. Eu sunt in forma!"
"E prea tarziu, alta data! Punem frontalele si mergem la Strunga".
Cu nasul de montagnard si stalpii destul de rari ajungem la intersectia cu TG spre valea Tatarului, saua Strungulita si apoi saua Strunga. Ma uit la ceas si sunt uimit : e ora 21.00 si bezna de parca am fi trecut de miezul noptii! Dar suntem acasa! O las pe Ilinca sa incalzeasca apa pentru supa si cobor la izvor. Ma intorc peste cateva minute cu coada intre picioare si cu sticlele goale: izvorul a secat! De fapt taraitul de saptamana trecuta nici nu putea sa tina mai mult de o zi sau doua. Asa ca mancam doar o supa si pastram ceva apa si pentru maine. Pe la 22.30-23.00 ne bagam in sacii de dormit si incercam sa adormim cat mai repede.

Ziua 2 - duminica 07.10.2012

Buna dimineata! Inca e intuneric! Ceasul suna la 6.30 pentru a vedea rasaritul fiindca Andrei mi-a trezit de we trecut pofta asta pentru primele raze ale diminetii! Mai motai un pic si Ilinca renunta la ideea de a iesi din sac! Asa ca la 6.55 sunt afara din refugiu si ma bucur de ros-portocaliul de inceput de zi. Revin in sacul calduros, mai stau si eu un pic si cand soarele a trecut de ceva timp de orizont, strangem bagajele, facem curatenie si iesim in fata refugiului sa mancam. Nu ne grabim prea mult si abia pe la 9.30 ne urnim din loc. Ce-ar fi sa nu mergem pe traseul marcat si sa ocolim un pic pe lapiezurile muntelui Colti (la Padina ni s-a spus ca se numeste muntele Padina pana in creasta muntelui Grohotisu!)!. Intram printre lapiezuri si vad cu uimire ceea ce imi povestea Adrian despre niste gropi sapate intr-un mod neobisnuit in coasta muntelui Strungile Mici.

Asa de fain se vede valea Coteanu pe langa care coboara marcajul BRCR pe versantul stang! Ideea mea (si ma bucur ca de multe ori Ilinca imi accepta ideile!) e sa coboram pe muchia dintre vaile Coteanu su Horoabe pentru a cerceta un pic locurile. Odata ajunsi in culme, ni se deschide in fata panorama vaii Horoabelor cu Turnul Seciului ascuns in canionul Horoabelor, poiana omonima de jos de langa Ialomita si toata partea interioara a potcoavei bucegene: Gutanu, Doamnele, Batrana, Omu, Obarsia, Costila, Babele, Jepi, Furnica... Aproape de noi sunt peretii Horoabelor care tot ma cheama de ceva timp pe langa ei! De canion ne desparte o vale interesanta, tentatie pentru alta tura!

Sunt multumit de "inspectie" si coboram pe muchie spre padure peste o treapta stancoasa. In dreapta vedem stana de sub Strunga pe care o colim cu mare maiestrie pe deasupra unui alt prag de piatra. Chiar la limita padurii vad o poteca ce se pierde printre brazi cumva spre Horoabe. E un drum ciobanesc spre vreun izvor sau face niste legaturi nebanuite? Tot asa ramane pentru o cercetare ulterioara! Coboram la drumul de TAF sub stana si urmand apoi marcajele BR ajungem la Padina la 10.40. Intreb la cabana de muntele pe care am coborat (explicatii confuze!), umplem sticlele cu apa si pornim mai departe pe banda rosie (dedicatie pentru www.bandarosie.ro). In cateva minute iesim din poiana Padinii (constructia PADINA FEST se vede de departe!) pe BR, urcam cateva minute si ajungem la drumul auto spre hotelul Pestera. Dupa acest drum facem dreapta pe marcaj printr-o poiana lunga si peste cateva minute (11.30) ajungem in partea de jos a Plaiului lui Pacala (dupa ce depasim valcelul Cocorei). Urcam pe un culoar printre brazii napaditi de boala pana in saua Laptici (12.35).

Traversam soseaua si coboram pe valea Izvorul Dorului pana sub statia Valea Soarelui (13.10). Imi aduc aminte de prima mea tura adevarata pe schiuri de tura de asta iarna cand am urcat pe aici fara piei de foca! Aici incheiem marea bucla a acestui we. Vad ca marcajele nu mai merg fix pe firul vaii Dorului pe unde stiam eu. Acum urca pe noua partie de schi. Asa ca pornim la trap si in 12 minute suntem langa capatul de telescaun Valea Dorului. Ilinca imi solicita o pauza de apa si ceva dulce si ne oprim exact sub panta partiei Valea Dorului. Am si eu nevoie de ceva apa si ma bucur ca Ilinca ma mai opreste din viteza. Altfel poate urcam "ca disperatul" pana in saua Dorului/Varfului cu Dor! Aici am prilejul de a mai "ferici" niste turisti cu 4x4! Nu au ce cauta cu masina aici! Fac poza si memorez numarul pentru o atentionare ulterioara! Dupa 10 minute de pauza pornim in sus pe partie si in 15 minute suntem in saua Dorului (13.50). In sa ii spun Ilincai variantele de drum: fie coboara direct pe BRCG si ma asteapta la fosta cabana Varful cu Dor, fie urca cu mine pana la Cota 2000 pe TR si apoi coboara pe BG la aceeasi cabana, fie merge pe varianta cea mai lunga pe TR pana la Cota 2000, apoi peste Furnica si inapoi pe BG pana la fosta cabana Varful cu Dor. Eu oricum trebuie sa merg pe toate aceste trasee! Ilinca alege prima varianta si eu pe ultima! Asa ca ne vom intalni peste putin timp mai jos deasupra Pietrei Turcului/Cetatii. In 15 minute urc in viteza mare pana la Cota 2000 unde e mare plimbare in parc. Toata lumea "moderna" in tenisi sau pantofi sta la poze si se minuneaza de aerul curat din jur! Ma simt ca si cum as fi intrat brusc din jungla in oras. In cateva minute trec ca acceleratul pe langa un grup in blue-jeans, ajung langa statia meteo si in aceeasi viteza cobor pana in saua Calugarului la intersectia BG de vara cu BG de iarna. Chiar imi spune un turist la un moment dat : "Mai usor la vale!" (14.18). Doar fac cateva poze si pornesc in ritmul maratonistilor spre Piatra Turcului. Ma uimeste cat de bun e drumul aici si chiar imi permit sa alerg un pic sa vad cam ce viteza de ne-maratonist pot sa prind : 12.6 km/ora!

Trec pe rand pe sub linia de telecabina si pe sub cea de telescaun si la 14.45 ajung deasupra Pietrei Turcului unde BG intra in marcajul BR. Urc intr-un minut la Ilinca si imi povesteste aventurile ei cat am lipsit eu : atipise pe ruinele fostei cabane si cativa pantofari i-au deranjat somnul cu zgomotul lor! Se plictisise un pic, lasam rucsacii langa ziduri si urcam amandoi in mai putin de 10 minute pana in saua Dorului/Varfului cu Dor (asa cum trasesem schiurile dupa mine in iarna in mod original!) (14.55). Revenim la rucsaci, mai bem cateva guri de apa si de aici integral pe partia "Drumul de vara" paan la Cota 1400. De retinut ca toata partia este marcata cu BR ca varianta de vara!

La 15.55 trecem pe la Cota 1400 si vedem un fluturas in cizmulite pana la genunchi si o rochita foarte vaporoasa. ne uitam unul la altul si incepem sa radem! Cand mai aud o femeie dintr-un grup spunand "Hai si la terasa aia de sus!" cu referinta la Valea cu Brazi mi se face lehamite de ceea ce vad si pornim pe partie in continuare spre Sinaia. Cam la cota 1200 iesim din partie in drumul asfaltat si dupa cateva sute de metri revenim pe poteca marcata cu BR pentru a iesi definitiv din padure la 16.45. Coboram pe strazile bine-cunoscute si la 17.10 suntem la giratoriul din centrul statiunii si imediat ajungem si la gara. Ne luam bilete si pana la tren socotim ca avem timp de o bere la terasa din gara regala. Aici este si expozitia de trenulete pe care nu ma incumet sa o vizitez doar pentru cateva minute. Imi ia sigur cel putin o ora sa admir si sa fotografiez trenuletele! Nici nu incepem bine berea si trenul nostru intra in gara cu cateva minute mai devreme decat e planificat (17.52 in loc de 17.57). Lasam berea si in fuga ne urcam in tren si ajungem la ora obisnuita acasa in orasul aglomerat si agitat. Tot mai bine e sus pe creste in liniste si pace!

Sa ne vedem cu bine peste o saptamana, dragi Munti plini de energie!

Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Prin Bucegii Sudici 12-13.11.2011

Colegi de tura: Emil, Mitica, Cezar

Cu cateva zile inainte de plecare analizez cu Emil toate variantele pentru doua zile si alegem coborarea (de la nord la sud) bucegeana de la Cota 2000/Miorita pana in Talea sau Comarnic. Lasam traversarea Campina-Slanic pentru alta data. Fiindca o buna parte din traseu imi e necunoscuta si pare a fi nemarcata, studiez un pic Google Earth, fac traseul aproximativ pe GPS, il salvez in GPS si pe aparatul foto si impreuna cu Mitica fac cumparaturile comune de vineri dupa-amiaza.

Ziua 1 - sambata 12.11.2011

Stabilim sa ne intalnim ca de obicei la 6.00 in Gara de Nord si cu personalul de 6.30 ajungem in jurul orei 9.30 in Sinaia. Pornim pe drumul cunoscut BR pe langa restaurantul Furnica si Pelisor, urcam pe scurtaturi spre drumul de cota si peste o ora iesim dintre ultimele case si intram in padure. E un usor gust de iarna in temperaturi si in praful alb de pe jos.

La cota 1300 ne intampina brazii acoperiti partial de mantia iernii si drumul ii cam forteaza pe soferi sa dea inapoi. Fara lanturi nu se mai poate inainta si poate este mai bine pentru Munte!

Cota 1400 ne primeste inghetata la cateva grade negative si facem o pauza de ceai si turta dulce la restaurantul "La sami". Suntem priviti cu raceala fiindca nu "servim" nimic si ca urmare ne spunem unul altuia ca nu vom mai veni in locuri de genul asta (unde sunt apreciati consumistii si mai putin cei care merg PE munte). Dupa o jumatate de ora de incalzire, pornim mai departe caci avem mult de mers (12.10). Urcam direct pana la cota 1500 - "Valea cu brazi" si facem stanga pe marcajul BR de iarna. Le arat colegilor marcajul sters PR care mergea spre Vanturis. Noi il vom urma pe cel nou marcat/remarcat de curand mai sus! Urcam un pic pe drumul-partie si sub panta de sub stana Tarle (tare ma intreb cat de "turistica" e aceasta stana-restaurant) facem iarasi stanga prin padure. Trecem podul de lemn si incepem sa urcam prin padure spre Drumul de vara.

Cam pe la 1600 de metri ajungem in larga partie si continuam in sus cu privirile indreptate cand in spate, cand in fata!

 Muntii Baiului in spate

Varful cu dor in fata

Cam pe la cota 1800 parasim Drumul de vara spre stanga pe PR, nu inainte de a admira cota 2000 ascunsa partial in spatele unei cetati de piatra. Mitica isi aminteste cu nostalgie de prima lui tura solitara pe munte cand a ajuns pe aici si vorbeste putin la telefon cu parintii lui despre acele locuri.

Intram pe traseul bine marcat si de cateva ori alunecam pe smocurile de iarba acoperite de proaspata zapada. Motiv de ras si de facut glume chiar pe seama propriei persoane! Pe la 13.30 ajungem sub primii pereti ce formeaza Coltii lui Barbes. Suntem fascinati de fiecare perete, de fiecare verticala si ne si imaginam pe unde ar fi ceva trasee alpine.
"Sunt sigur ca parca Emil a vazut pitoane acolo!" spune Mitica.
"Da, da, sunt doi pitoni acolo!" vine comic raspunsul lui Emil :).
Brana merge foarte simpatic pe curba de nivel pe sub pereti si cateodata ne ofera de sub brazi carunti ferestre asupra peretilor din dreapta noastra, asupra Baiului si asupra varfului Vanturis care se arata in fata deasupra unei mari alpine. Noi continuam drumul cu pauze de poze la fiecare pas.

La un moment dat un interesant marcaj ne arata directia in sus! In mod sigur nu e pe acolo desi niste urme de temerari se vad!

Continuam pe brana si la 14.10 zarim pentru prima data saua Vanturis. Bine ca pana acolo mai avem ceva de mers pe sub pereti care sus par sa formeze un fel de coloane suspendate.

Cu o mica ratacire vedem in sfarsit saua si varful Vanturis in fata noastra si ne indreptam intr-acolo pe curba de nivel. Vedem de sus valea si fostul lac Vanturis ramase acum doar sub forma unei placi de gheata ascunsa in firul vaii acoperite de brazi albi.

Coboram in firul inghetat deasupra lacului (14.55) si in cateva minute suntem la stana Vanturis. Pauza de apa si inspectie a stanei! Nu putem sa ii dam prea multe margarete ("cacareze" copyright Serghei Suslov) si apreciem ca totusi e un loc bun de stat in conditii mai vitrege. 

Imi dau seama acum ca de fapt cascadele Vanturis si lacul sunt la ceva distanta. Imi aduc aminte unde sunt cascadele si nu mai coboram la ele. Chiar de curand am vorbit cu bunii prieteni Romeo si Vera despre o tura  comuna mai veche pe acolo! Rontaim ceva biscuiti si in 4-5 minute pornim mai departe iesind din traseul marcat. Studiez un pic morfologia locului si apreciez corectitudinea traseului ales. E fara sens sa urcam direct pe varful Vanturis pentru a cobori apoi pe partea cealalta a lui. Asa ca mergem spre vest pe un drum de masina in sopul de a ocoli varful pe la vest (undeva in jurul altitudinii de 1800-1850m). Avem parte aici de o imagine unica: fata de cum suntem obisnuiti sa parcurgem potcoava Bucegilor, acum ea ni se arata din interior! pare ca Bucegii ne tin in brate cu cele mai inalte culmi ridicate deasupra vaii Ialomitei si a platoului bucegean. De la stanga la dreapta vedem pe linia orizontului Leaota ascunsa dupa o alternanta faina de culme montana- mare alpina, mai departe saua Strunga, Coltii Tapului, varful Batrana, varful Doamnele, varful Omu ascuns dupa Obarsie, varful Costila cu a sa racheta alpina inaltata spre cer, varful Caraiman cu crucea ce strajuie valea Prahovei, varful Furnica, varful Varful cu Dor si in dreapta noastra varful Vanturis.

Intre zona inalta si noi se prelinge platoul ridicat la circa 2000 de metri altitudine.

Leaota dupa marea alpina

O barca vikinga pare sa vina de dupa varful Vanturis, dar se risipeste la fel de repede precum a aparut!

Inserarea vine peste noi deschizandu-ne in fata niste peisaje de basm! Parca aici s-ar potrivi calutii pe care i-am vazut in tura din Mehedinti (http://cezarpart.blogspot.com/2011/09/povestiri-din-mehedinti-11-13062011.html)!

Muntele ne conduce spre un picior de munte pudrat de zanele iernii. Gasim rapid o solutie de coborat pana in capatul lui superior si continuam pe muchia adormita sub iarba batuta de vantul iernatic. In stanga vedem Baiul ars de flacarile apusului.

Piciorul ne coboara exact pana in drumul ce merge din Sinaia pana in saua Dichiu cam in jurul orei 16.50. Se lasa racoarea si nu stam prea mult aici, doar cat sa regrupam. Serpuirile faine ale drumului asfaltat ma duc cu gandul la frumoasele drumuri de tara scandinavice. Sper sa ramana acelasi bun simt ca si acolo si sa nu vedem cat de curand pe aici urme de Porcus turisticus pe marginea asfaltului deocamdata curat si aparent rezistent.

In 10 minute pornim mai departe pe muntele Paduchiosu. Temepraturile coboara sub zero si ne vor prilejui un frumos joc al ghetii in iarba si brazi. 

 Nuante

Urcam pe Paduchiosu (1409m) si vantul de seara coboara temperatura pana la -4,5 grade Celsius (minima acestei zile) cam pe la ora 17.30. Vantul rece nu ne lasa prea mult pe varf si mai privesc inca o data spre apus inainte de a incepe coborarea spre Cota 1000.

La limita padurii vizibilitatea scade foarte mult si suntem nevoiti sa scoatem frontalele. Mitica plecase ianite pe un drum forestier si ii urmam directia care pare sa ne duca in sensul dorit. Vazusem pasul "Cota 1000" din varful Paduchiosului si stiam bine incotro trebuei sa ne indreptam!

Iesim in poiana de deasupra pasului si vedem toate luminile ce marcheaza aceasta importanta trecere rutiera. La 18.15 ajungem la prima pensiune unde un grup mai numeros pregatea gratarul.

"Dupa miros am venit! :D"

Totusi mie nu imi place galagia de aici si hotaram sa gasim mai sus un loc mai linistit. Vedem bisericuta langa care Emil propune sa punem corturile. Mai continuam cateva curbe in sus pana la hotelul "Cota 1000" aflat exact la trecerea rutiera dintre judetele Prahova si Brasov. Eu gasesc un loc fain de cort in spatele unei cruci mari si mergem la hotel sa intrebam unde am putea pune corturile. Ni se recomanda tocmai locul vazut si Emil are un pic retineri datorita expunerii la urs. Mai stam pe ganduri si hotaram sa punem corturile acolo. Nu inainte de a manca ceva si a bea cate o bere la restaurantul hotelului!

Inainte de masa ma joc cu un simpatic catelus care ma saruta intr-una. Cum poti sa refuzi o astfel de dulceata sa se joace cu tine?

Asezonam berea si mamaliguta cu branza si smantana cu muzica in surdina (pentru asta recomand acest hotel pentru masa), cu ceva discutii pe teme religioase si cu cateva copii dupa tablourile lui Gustav Klimt. 

Cam pe la ora 22.30 iesim din restaurant si ne montam corturile in spatele crucii amintite (langa DN71). Continuam masa cu carnati, branza si praz, ceva vin si multa voie buna amestecata cu ceva chef de somn! Asa ca pe la 23.30 ne retragem la somn dupa ce am verificat temperatura de afara: -9 grade Celsius! Noaptea m-am bucurat de cele 25-26 de grade din sac, Emil si Mitica simtind frigul putin mai mult decat mine (deh, sacul-pijama isi indeplineste scopul!). Mai spre dimineata ceva temperaturi mai joase mi-au clantanit o data dintii cand am iesit din sac! Fara probleme am adormit la loc pana la rasaritul soarelui si putin dupa aceea.

Ziua 2 - duminica 13.11.2011

Ziua incepe o data ce lumina zilei de apasa peste cort. Gradele se invart undeva pe la limita inghetului si eu cu Mitica mai motaim in cort si sac. Emil iese pe afara si se bucura de soarele de dimineata, incepe sa isi stranga cortul si sa il lase un pic la uscat (asta fiindca pe ambele corturi dimineata era un strat subtirel de gheata), mai filmeaza in jur (auzind cei doi mormaitori din cort care inca nu vor sa iasa din vizuina) si in sfarsit ne face cateva poze cand (adica in jurul orei 8.30) deschidem si noi usa cortului in bataia razelor reci de soare. Imi intind si eu tentele de la cort si mancam de dimineata copios intinsi pe izoprene. Avem "ceva necazuri" cu vreo 5-6 caini care se tot invart prin jurul nostru ca sa capete ceva de mancare. Ii potolim cu cate o felie de paine si ne continuam masa si apoi scurta siesta. Strangem corturile (cat de cat uscate), indesam totul in rucsaci si la 10.25 suntem gata de drum. Mai aruncam o ultima privire i nspate sa verificam curatenia locului si coboram la sosea si apoi urcam pana la hotelul "Cota 1000" unde mancasem aseara. Mitica se opreste pentru cateva clipe la troita de langa asfalt si ii simtim credinta puternica.

In spatele hotelului (stiu directia de pe GPS) gasim doua marcaje TR si PR pe care le vom urmari o perioada si un drum forestier care urca peste Gurguiatu. Primul marcaj dispare destul de repede la fel de neasteptat cum a si aparut. Drumul lejer urca prin padure printre urmele de roti de tractor.

De jos auzim slujba de duminica (tinuta la bisericuta despre care v-am spus mai devreme) si in gand tin un moment de reculegere si de ganduri bune pentru toti pe care i-am cunoscut/ii cunosc. Traversam o defrisare larga cu linie de curent electric pe mijlocul ei (asta ma duce cu gandul la o defrisare asemanatoare de pe dealul Ulandhaug din Stavanger, Norvegia) si urmarim mai departe amrcajul PR. Mitica ramane cateva zeci de metri mai in spate ca sa mai scoata o haina de pe el si revine imediat. De retinut ca la intrarea in traseu (i nspatele hotelului) e un mare afis ce anunta pericolul de ursi! Drumul continua asemanator pe la limita parcului natural Bucegi si eu sunt de multe ori "agitat" fiindca GPS-ul nu are semnal destul de puternic ca sa marchez puncte pe el. Ma bucur de fiecare moment cu suficienti sateliti pe GPS ca sa mai marchez cate un punct! Uneori poteca merge pe cate un fel de drum forestier pe care frunzele se incapataneaza sa stea uscate in arbusti. Alteori suntem condusi de padure prin galerii intre copacii inalti!

Curand iesim intr-un luminis identificat ca Poiana Hotilor. Drumul nostru traverseaza larga deschidere care ne bucura de peisaj si ne arata in zare Gurguiatu ridicat deasupra culmii omonime. Bruma de dimineata se mentine pe copaci si inaintam printre ei minunati de frumusetile astea ascunse majoritatii turistilor.

Iesind din poiana, semnele dispar din fata noastra si pastram directia de mers. Astfel urcam printr-o larga caldare plina de frunze si zvacniri de piatra pana in culmea din fata unde revedem marcajul PR. pentru putin timp caci in cateva minute acesta face stanga si coboara spre Valea Larga! In sfarsit am scapat de semne si suntem obligati sa mergem "dupa nas". Tinem piciorul care coboara putin in fata-dreapta si trecem usor peste o bariera naturala!

La un moment dat (cca 12.30) avem un mare semn de intrebare: suntem la o intersectie si trebuie sa vedem daca o apucam spre est sau spre vest! Vedem un indicator spre poiana lui Caioti spre est si fara prea multe discutii pornim spre est in directia indicata de sageata. E foarte posibil (de fapt am verificat acasa si asa este) ca spre vest sa ajungem pe muchia si varful Gurguiatu! Cinci minute de urcat si apoi inca 15 de coborat pana in poiana! Continuam in jos pe piciorul din fata pe o panta de 30-35 de grade coboram intr-o alta sa golasa formata printr-o defrisare. Aici avem un mic conflict de opinii: Emil ar vrea sa mergem dreapta spre Gurguiatu si eu (urmarind track-ul) vreau sa facem stanga spre dealul Plesuva (capatul Bucegilor)! Tehnica invinge si pornim la stanga pe niste urme adanci de tractor. Coboram pe urme si la prima intersectie cotim putin dreapta pe un picior ce pare sa tot coboare spre apa Talei.

Intr-adevar la 13.40 iesim desupra fermei pe care in alte dati am vazut-o din Talea. Ferma e situata pe versantul stang al raului Talea la limita de sus a padurii si satul Talea este pe versantul drept. Satul este la limita dintre padure si ceata si abia zarim in spate muchia Gurguiatului de sub care izvoraste Talea. Emil tot ar vrea sa urcam pana in Talea si sa coboram apoi pe drumul asfaltat pana in valea Prahovei. Tot insista sa vada "odaile" de deasupra satului si cu greu il conving ca nu avem suficienta lumina sa facem ocolisul. De fapt cred ca l-am convins pur si simplu mergand mai inainte cu GPS-ul in mana.

Paznicul de la ferma ne ghideaza prin livezi spre Comarnic si eu urmez directia pe care ne-a aratat-o.

De multe ori Mitica ramane in urma fiind absorbit de tufele de macese, paducel si catina. De cateva ori ma opresc si eu, dar nu stau prea mult fiindca, si aici, urma proaspata de urs ni se arata in drum ;). Dupa continut ne dam seama ca s-a infruptat si el din tufele din jur. La o baraca metalica acoperita cu lemn si plastic ni se spusese sa facem dreapta prin livezi daca vrem sa ajugnem in Talea. Eu tot trag de coleg isi mergem tot inainte printre aceleasi tufe dese. Cu cateva zeci de metri inainte de un mic valcel secat ne oprim cateva minute pentru a gusta din catina ce te atrage irezistibil prin culoarea ei.

Urcam pe versantul stang al valcelului si apoi pe deasupra unor zone arse (aici inteleg "logica" arderii pasunilor pentru obtinerea de fonduri, dar in Trascau deasupra satului Tecsesti chiar nu imi dau seama de ce au ars o zona care oricum nu poate fi cultivata cu nimic!) ajungem pe o mica "creasta" ce se arunca si ea spre Talea. Pana in varful ei "taiem" doua serpentine si avem doua posibilitati: ori mergem pana la capatul crestei dealului si facem stanga pe drumul vizibil, ori urcam direct in creasta si coboram pe unde s-o putea. Alegem a doua varianta si vedem ca de fapt am scurtat putin drumul pana la o padure de conifere.

Coboram sustinut prin padurea de conifere pe ceea ce par a fi niste urme de tractor. Busola/nasul ne duc direct pana in valea Beliei , vale pe care o urmam putin chiar pe talveg pe un drum facut de carute. In momentul in care valea se strange sub forma unui mic canion, fac dreapta prin padure pe ceea ce pare a fi cea mia clara poteca si printr-o mica jungla ajunge pe buza vaii Talei (15.15).

Gasim o solutie de a cobori in canionul nisipos al Talei si de aici schimbam directia fix spre est. Ne furisam pe de-o parte si pe alta a cursului de apa incercand totusi sa nu ne umplem prea mult de noroi. In dreptul unor conducte suspendate care traverseaza valea urcam putin pe versantul stang prin cateva poieni pline de arbusti.

Gasim tot asa prin salbaticie cateva poteci care ne coboara la cursul principal de apa si de aici urmam strict drumul de masina ce coboara pe valea Talei cu toate curbele ei. La ora 16.00 terminam valea la primele case ce marcheaza intalnirea cu civilizatia. Ne spalam bocancii si betele, urcam pe ulita clara ce ne duce in maxim o suta de metri pana la asfalt. Pe drumul astfel gasim coboram in sud spre gara pret de vreo doi kilometri. Emil stie unde e gara si chiar inainte sa coboram pe ulita spre gara, ar vrea sa luam o sticla de bere. Eu si Mitica nu prea avem chef si renuntam la idee indreptandu-ne in pasi lenti spre locul de unde ar trebui sa luam trenul (16.35).  Ratam la mustata un personal care ne duce pana in Sinaia sau Predeal (pentru putina caldurica) si dam de "placerea cea mare": avem de asteptat peste 2 ore in frig si noapte pe langa gara inchisa de circa 3 ani! Gasim noi ce face pentru a ne feri de frig (alergari si finalizare cu un litru de vin fiert!) si urcam in personalul de Bucuresti cam pe la 18.50. Multa voie buna, jocuri de Macao cu vechi prieteni de munte ce fusesera in Batrana, masa sanatoasa la caldurica, rasete cu "Florile de Colt" din Bucuresti pana in orasul pe care il vom suporta pentru 5 zile! Dar stiu ca va veni un sfarsit de saptamana fain (refugiul Agatat sau cel de la Iezerele Cindrelului) si asta ma face sa trec mai usor peste zilele petrecute in oras.

Uitandu-ma in urma in cele doua zile, ma bucur enorm pentru planul pe care am reusit sa il realizam si pentru toate posibilitatile de tura pe care ni le-a deschis aceasta parte sudica a Bucegilor mai putin umblata! Sper sa va fi placut si voua pe aici si astfel sa explorati si voi locurile astea pierdute de lume desi sunt aflate intre localitati "civilizate"!