Este clacă de tăiat lemne și pregătire pentru iarnă la cabana Cuca. Mihaela îmi spune de asta și împreună cu fata ei Ana (din Bușteni) și cu mai vechiul prieten Florin (din Râșnov) ne îndreptăm (vineri, 04.10.2024) spre Câmpulung și apoi prin Lerești până la cabana Voina și apoi Cuca.
Cum vineri la 13.30 suntem puțini la cabană și activitatea principală este programată pentru sâmbătă, îmi exprim decizia de a urca până la refugiul Iezer pe drumul de vară cu întoarcere pe drumul de iarnă. Doar Mihaela spune că vine cu mine, restul rămân la odihnă. Buuun! În 30 minute parcăm mașina la intrarea în traseul de vară marcat cu PA. Fiind ora destul de târzie cu risc de întunecare pe traseu, recunosc că voi merge un pic mai alert spre disperarea și supărarea colegei că o voi lăsa în urmă. Dar puțini înțeleg că nu las în urmă cu nepăsare. Merg poate mai în față, este adevărat, dar atât cât să pot vedea partenerii de drum. Doar merg mai înainte când am încredere că acei parteneri de drum se descurcă și nu trebuie să fiu atent la fiecare pas al lor! Și aștept unde sunt puncte mai importante, mai riscante sau unde te poți rătăci să vină toți din grup! Așa că pornim la 14.20, fac la un moment dat o pauză de regrupare în pădure, peste 25 de minute ieșim din pădure în marea de jnepeni și urc în același ritm, cu pauze de poze, mai ales spre ”lumânările” de pe partea cealaltă a văii. Mai mereu, chiar și în față, o văd pe Mihaela că urcă în ritmul ei. Care este foarte ok, nu am de ce să stau cu gura pe ea sau invers. Căldările glaciare sunt foarte faine și se succed una după alta cu mici praguri între ele. Sincer nu ai unde te rătăci fiindcă poteca și marcajele sunt extrem de bune!
La 16.25 ajung la refugiu și povestesc câte ceva cu grupul care este acolo. Ei veniseră pentru mai multe zile, dar norii de mai sus i-au oprit să urce azi pe vârful Roșu. Poate mâine! Îmi oferă câte ceva de mâncare și mă mulțumesc doar cu un ceai cald în așteptarea colegei. Începe să bureze și ies pe marginea platformei refugiului. Văd că este la câteva minute mai jos și la ora 16.50 ajunge și ea sus. Se vede că e obosită și se bucură de ceaiul cald. Le mulțumește celor din grup și nu își imaginează că i-am rugat eu să pregătească ceai cald pentru când ajunge ea la refugiu. Asta e! Bărbosu' de sus vede tot, indiferent ce crede lumea!
La 18.00, după câteva poze la fainul lac ce dă numele refugiului și al întregului masiv (nu că ar fi singurul ”iezer” din tot muntele ăsta!), pornim la vale pe drumul de iarnă. Adică 5 minute mai jos lăsăm în dreapta marcajul PR și noi continuăm ușor în urcare pe CA. Vreo jumătate de oră ne ia să ajungem în Piciorul Iezerului. Câteva minute de odihnă și la vale fiindcă nu avem timp de pierdut: vine seara! Eu mai rămân din când în când la poze și o las pe Mihaela înainte, cu singura rugăminte să mă aștepte la intrarea în pădure. Va fi și cazul fiindcă la ora 19.05 intrăm în pădure și foarte rapid vine noaptea. Așa că acum nu mai mergem la distanță și ținem aproape, mereu văzând lumina celuilalt. Coborârea este uneori abruptă și doar spre final un pic mai lină până ajungem, într-o oră de coborâre prin pădure, la podul care trece peste apa Bătrânei în drumul pe care avem mașina. Cu o poză la o salamandră care dă semne de umezeală, mai ales la altitudine, în cinci minute de mers pe jos suntem la mașină! Puțin obosiți de la ritmul susținut și, cel puțin pentru mine, mulțumit că am reușit și eu, după zeci de ani, să urc pe drumul de vară. A fost ”premieră” pentru mine. Mihaelei (ea nu mai urcase niciodată la refugiu!) i se pare extraordinar că după astfel de ture mai pot conduce mașina cu schimbător manual. Well, obișnuința...
Între timp s-a adunat multă lume. Asta înseamnă repartizarea paturilor (pentru mine nu contează unde dorm, doar să am loc orizontal și, în amintirea vremurilor de altă dată, aleg ultimul loc din pod!). Ceva mâncare la comun, multă muzică la chitară (mai bine zis la chitări fiindcă sunt vreo 5!) și apoi retragerea la somn, fiecare când dorește!
Sâmbătă (05.10.2024) trezirea este de voie! Dar oricum nimeni nu se poate trezi mult prea târziu fiindcă e zgomot în cabană... Micul dejun din desagă și apoi ne apucăm de făcut treaba pentru care am venit. Nu am ce detalii să dau și tot ce pot spune e că mai multe mâini fac treabă mai bine! Și ce bine este când vii iarna la Cuca și ai căldură în cabană!
Unii ne ajută cu compania la chitară, ceea ce e foarte bine! Și așa vine seara. Treaba este făcută și ne umplem seara cu chitările și cu mâncarea la ceaun. Mulțumim, Florin pentru dedicarea ta! Și desigur, și colegilor care au contribuit la munca la ceaun fiindcă au fost mulți. Doar că nu am de unde ști cine fiindcă am fost în echipa de la lemne!
Duminică dimineață (06.10.2024) iarăși trezirea este de voie fiindcă nu avem mare lucru de făcut în afară de curățenie și apoi drumul spre casă. Fiindcă este absolut normal când pleci dintr-un loc unde ai fost găzduit să lași curat pe acolo. Mai ales fiindcă unii se consideră și se simt ”de-ai casei”, când te leagă undeva pe la 25 de ani de acel loc! Greu de înțeles uneori... Abia pe la 9.30 pornim la drum spre Râșnov și Brașov. Rugasem fetele să rămână în Brașov fiindcă merg spre alți munți acum, cu cel mai ușor drum prin Ardeal. Este ok și chiar îmi spun că pot rămâne în Râșnov și iau trenul de acolo. Este și mai bine pentru mine! Și vor merge cu trenul la Brașov și apoi Bușteni! Mulțumesc!
Și unde merg? Acolo unde am avut acum ceva timp ghinionul de a mă lăsa complet ambreiajul. Și spre ținta dorită atunci. Cine știe despre ce e vorba, e bine! Cine nu, așteptați, vă rog, postarea următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu